Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum:

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidente, ei ?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania, cu ajutorul bandelor infractionale civile gen „zona” si „garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:

– În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
– Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
– În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
– În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
– „Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub „opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
– „Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.

Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: „La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă „opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

Cei care le-au făcut această „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor antiromânesşti? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, detsigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

ALEXANDRU AMITITELOAIE

Individ, familie, comunitate, ţară: ce face datoria din noi ?

În umbra bombardamentului săptămânal cu „ştiri” despre ce mai născoceşte şi recomandă porcul-şef-delegaţie al FMI pentru România, a devenit un lucru asumat de către guvernanţi, că datoria ţării ar fi un lucru bun sau măcar necesar. Pentru tot românul încă ne-divorţat de bunul simţ ancestral, chestiunea este foarte clară: doar întrebaţi-i pe cei care şi-au asumat datorii la bănci pentru apartament, cum se mai simt zilele astea… Nu prea are cum să îţi fie bine, câtă vreme actul de proprietate al casei tale este lipit de mâinile slinoase ale vre-unui traficant de vieţi omeneşti, altfel cunoscut ca „cămătar” (cacofonia intenţionată)!

Pentru a clarifica şi mai mult treaba, vom recurge la două texte clasice, ambele referindu-se la datorii: unul al Sfântului Vasile cel Mare, celălalt al duşmanilor Celui pe care bunul Sfânt L-a slujit toată viaţa lui. E vorba fireşte de Protocoalele Înţelepţilor Sionului, documentul secret la vremea sa, a cărui amintire elicită imediat obişnuitele acuze isterice ale căror ignorare rezultă inevitabil în declaraţia cum că documentul ar fi un fals scornit de către poliţia secretă ţaristă, Ochrana.

Fals, fals, dar cât de bine se potriveşte!

Să începem aşadar cu cel din urmă:

Extras din Protocolul XX:

Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile “luări de sânge” benevole.Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi.

..Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări… Economii de ce anume? De noi împrumuturi?… Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi…

Nu-i aşa că vi s-a pus un nod în gât ? Lucruri atât de simple şi totuşi, minciuna a fost spoită în adevăr de către vrăjmaşii noştri, cu concursul lacheilor lor. Ce nu-i bun pentru om, nu-i bun pentru familie, nu-i bun pentru comunitate şi evident nici pentru ţara întreagă.

Nu va temeti, e FMI in ajutorul nostru!

Salariile bugetarilor sunt ciopârţite, spitalele închise iar cele rămase distruse, învăţământul e mai rău decât pe butuci, armata o ruină echipată de la „second hand” în schimbul a miliarde de euro pe când avioane bune sunt date gratis străinilor, iar apărătorii legii au dat tonul la ceea ce ar trebui să devină norma, până când lucrurile îşi revin la normal: manifestaţii spontane, ne-autorizate.

Vorbea de curând soţia mea cu o altă mamă, asistentă medicală într-un spital din Cluj: biata femeie nu mai închisese un ochi de 72 de ore, fiind nevoită să facă gărzi suplimentare pentru a face faţă cheltuielilor, după ce trădătorii şi inepţii de la guvernare au invitat practic personalul medical şi nu numai să părăsească ţara, în vreme ce România este năpădită de către străini. Miniştrii noştri se află în solda intereselor vrăjmaşe României. Cum altfel poate un Cseke să ia senin îngrozitoarele măsuri?

În fine, haideţi să vedem ce spune cea mai înaltă autoritate pe tema datoriilor, prin gura Sfântului Vasile cel Mare – apoi întrebarea devine: cum facem ca să instalăm în fruntea ţării conducători supuşi Domnului şi inspiraţi de Duhul Său cel Sfânt, în locul venalilor slugoi ai lui mamona ?

„Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea.

Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu
banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt
rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor!

Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat!

Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de
nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care
cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Întreg textul aici:

Despre cămătărie şi împrumuturi

de Sf. Vasile cel Mare

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Vorbindu-va ieri despre Psalmul XIV, timpul nu mi-a ingaduit sa ajung
pana la sfarsitul lui. Am venit insa acum, ca un bun datornic, sa
platesc datoria pe care n-am platit-o ieri.

Textul care a ramas necomentat din psalm este scurt la auz. De aceea
poate ca multi dintre voi nici n-au observat ca a fost lasat la o
parte, socotind ca n-a mai ramas nimic de explicat. Stiind insa ca
acest scurt text are o mare putere pentru lucrurile din viata, m-am
gandit ca nu trebuie sa trec cu vederea folosul pe care-l avem de pe
urma talcuirii lui. Profetul, infatisand in acest psalm pe barbatul
desavarsit care are sa se urce la viata cea netulburata, a enumerat
printre faptele lui mari si pe aceea ca n-a dat cu camata argintul
sau. In multe locuri din Scriptura este hulit pacatul acesta.
Iezechiel pune intre cele mai mari pacate „camăta si adaosul” 1, iar
Legea le interzice in termeni precisi: „Sa nu iei camăta de la fratele
tău si de la aproapele tău” 2; si iarasi zice: „Viclenie peste
viclenie si camătă peste camătă” 3. Iar despre cetatea cea plina de
păcate, ce spune psalmistul? „N-a lipsit din pieţele ei camăta si
vicleşug.” 4 Si acum, in psalmul acesta, profetul a adaugat acelasi
lucru pentru a-l caracteriza pe omul desavarsit, zicand:

„Argintul sau nu l-a dat cu camăta.” 5

Intr-adevar, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele
necesare vietii, care-ti cere imprumut ca sa se ajute in viata, tu sa
nu te multumesti cu capitalul, ci sa nascocesti venituri si sa aduni
bogatii de pe urma nenorocirilor saracului. Domnul ne-a poruncit
lamurit, zicand: „De la cel ce voieste sa se imprumute de la tine nu
intoarce fata” 6.

Iubitorul de argint insa, vazand pe omul silit de nevoi ca ii cade la
picioare, rugandu-l – ca ce umilinte nu face, ce nu graieste ? -, n-
are mila de cel care se injoseste atata, nu se gandeste ca si el e om;
nu-i induplecat de rugamintile lui, ci ramane nemiscat si aspru; nu se
uita la rugaciunile lui, nu-l misca lacrimile lui; staruie in refuzul
sau, se jura si se blesteama ca si el n-are deloc bani; ca si el
cauta, de-ar gasi, pe cineva care sa-l imprumute; isi intareste cu
juraminte minciuna si adauga neomeniei sale un nou pacat: juramantul
fals. Dar cand cel care cere imprumut ii aminteste de camata si-i
numeste vreo ipoteca, atunci iubitorul de argint, coborandu-si
sprancenele, incepe sa zambeasca si-si aduce aminte de prietenia de
parinte; il numeste cunoscut si prieten si-i spune: „Am sa caut sa vad
daca n-am ceva bani pusi deoparte. Da, am o suma de bani data mie de
un prieten spre pastrare pentru a-i aduce venit; acela insa a hotarat
dobanzi mari; eu voi micsora negresit ceva din dobanzi si-ti voi
imprumta banii cu dobanda mai mica”. Camatarul ia o infatisare ca
aceasta; il mangaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte si-l ademeneste;
il leaga cu polite, si nenorocitul pleaca; si, pe langa saracia care-l
doboara, ii mai ia si libertatea. Ca cel care-si ia sarcina sa
plateasca dobanzi, pe care nu le poate plati, se supune de buna voie
unei robii pe viata.

Spune-mi! Ceri bani si castig la acesti bani de la cel sarac? Daca ti-
ar fi putut spune ca e mai bogat, ce-ar mai fi cautat la usa ta? A
venit sa-l ajuti, si a dat de un dusman! A cautat leacuri, si a gasit
otrava! Ar fi trebuit sa usurezi saracia omului, dar tu i-ai marit
lipsa. Cauti ca pustia sa rodeasca! Intocmai ca un doctor care se duce
la bolnavi, dar in loc sa-i vindece le mai ia si bruma de sanatate ce
le-a mai ramas, tot asa si tu faci din suferintele nenorocitilor
prilej de imbogatire. Si dupa cum plugarii se roaga sa ploua ca sa li
se inmulteasca semintele, tot asa si tu ceri ca oamenii sa fie saraci
si lipsiti, ca banii sa-ti produca bani. Nu-ti dai seama ca, nascocind
din camata cresterea bogatiei tale, ii faci mai mare adaosul de
pacate? Cel care-ti cere bani cu imprumut simtindu-se amenintat nu
stie ce sa faca; cand se uita la saracia lui, este deznadajduit, ca nu
stie de va putea achita imprumutul si dobanzile; dar cand se uita la
nevoia ce o are, indrazneste sa se imprumute. In urma, unul, silit de
nevoie, este invins; celalalt e vesel, ca l-a inlantuit cu polite si
ipoteci.

Cand cel ce se imprumuta ia banii, este mai intai stralucitor si
vesel; se bucura de o floare straina, care vrea sa arate ca i s-a
schimbat viata: masa intinsa, haine luxoase; slugile, si ele, au alta
infatisare, sunt mai vesele; vin apoi lingusitorii, oaspetii,
nenumaratii paraziti ai caselor. Dar indata ce banii incep sa se
scurga, iar timpul, cu trecerea lui, adauga dobanzile, noptile nu-i
mai aduc aceluia odihna, ziua nu-i mai este vesela, soarele nu-l mai
incanta, ci-i amaraste viata; uraste zilele care-i grabesc scadenta,
se teme de luni, care-i maresc dobanzile. Daca doarme, vede in vis pe
creditor. Urat vis! Creditorul sta la capataiul lui. Daca e treaz,
dobanda ii stapaneste gandul, dobanda ii este grija lui. Scriptura
spune: „Creditorul si datornicul se intalnesc unul cu altul; dar
Dumnezeu pe amandoi ii cerceteaza” 7. Unul, ca un caine, urmareste
prada; celalalt, ca un vanat gata prins, se teme de intalnire. Saracia
i-a rapit indrazneala. Amandoi numara pe degete scadenta: unul se
bucura de cresterea dobanzilor, celalalt suspina de adaosul
nenorocirilor. „Bea apa din vasele tale!” 8, spune Scriptura; adica:
cerceteaza puterile tale, nu merge la izvoare straine, ci culege din
livezile tale cele ce-ti pot usura viata! Ai lucruri de arama, haine,
vite, vase fel de fel! Vinde-le! Cauta sa dai totul, afara de
libertate.

Poate insa ca-mi vei spune:

– Mi-e rusine sa le vand.

– Ce va fi daca, putin mai tarziu, un altul le va cara, va striga la
licitatie bunurile tale si le va vinde pe un pret de nimica, chiar in
ochii tai?

Nu te du la usi straine! „Fantana straina este cu adevarat stramta.” 9
Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti
sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti
plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de
creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al
minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta
si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut,
si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi. „Daca nu l-as fi
intalnit atunci, isi spune datornicul, poate ca as fi gasit alte
mijloace sa scap de stramtorare. Nu mi-ai pus tu banii in mana fara
voia mea? Arama avea aurul tau, iar monedele erau false !”

Daca cel ce te imprumuta iti este prieten, cauta sa nu-i pierzi
prietenia! Daca ti-e dusman, cauta sa nu cazi in mainile dusmanului!
Te impodobesti pentru putina vreme cu lucruri straine, dar mai tarziu
vei pierde si averea pe care o ai de la parinti. Esti sarac acum, dar
esti liber! Dupa ce te-ai imprumutat, nu numai ca nu vei fi bogat, dar
iti vei pierde si libertatea. Cel ce s-a imprumutat este rob celui ce
l-a imprumutat; este rob mercenar, care face o slujba ce i se impune.
Cainii se imblanzesc cand primesc hrana; cel ce da cu imprumut se
infurie si mat mult cand primeste; nu inceteaza a latra, ci cere tot
mai mult. Daca te juri, nu te crede; iti scotoceste toata casa si-ti
negutatoreste politele. Daca iesi din casa, te trage la el si te
taraste; daca te ascunzi inauntru, sta in fata casei tale si-ti bate
la usa. Te face de rusine in fata sotiei, te insulta in fata
prietenilor, te ia de gat in piata; rea intalnire in timp de
sarbatoare; iti face traiul netrai.

Dar poate ca imi spui:

– Eram la mare stramtorare si nu aveam de unde face rost de bani.

– Care ti-e folosul ca ai amanat cu o zi stramtorarea ta? Ca va veni
peste tine iarasi „saracia ca un bun alergator” 10, si stramtorarea va
fi aceeasi, ba si cu adaos. Ca imprumutul nu-i scapare deplina de
saracie, ci o mica amanare a greutatilor pe care le ai. Sa suferim
astazi greutatile lipsei! Sa nu le amanam pe maine, imprumutandu-ne!
Daca nu te-ai imprumutat, esti la fel de sarac si astazi, si-n zilele
urmatoare; dar daca te-ai imprumutat, vei suferi si mai cumplit,
pentru ca dobanzile iti maresc saracia. Acum nimeni nu te invinuieste
ca esti sarac, ca raul acesta este fara voia ta; dar daca ajungi sa
platesti dobanzi, toti te vor mustra pentru nesocotinta ta.

Sa nu adaugam, dar, din nesocotinta noastra, un rau facut cu voia
noastra, pe langa relele care vin peste noi fara voia noastra. Nebunie
copilareasca este sa nu ne marginim la cele ce avem, ci, intemeiati pe
nadejdi nesigure, sa ne expunem la o paguba reala si de neinlaturat.
Da, de pe acum te gandesti cu ce vei plati datoria. Din banii pe care-
i imprumuti? Dar nu-ti ajung sa-ti acoperi nevoile si sa platesti si
datoria. Daca pui insa la socoteala si dobanzile, de unde se vor
inmulti atat de mult banii, incat sa-ti usureze si nevoile, si sa-ti
acopere si capitalul, iar, in afara de asta, sa mai nasca si dobanzi?
Imi spui, poate, ca nu vei da imprumutul din banii pe care i-ai luat.
Dar, atunci, de unde? Sa asteptam deci nadejdile acelea si sa nu ne
repezim ca pestii la momeala. Dupa cum aceia o data cu hrana inghit si
undita, tot asa si noi, o data cu banii imprumutati, suntem strapunsi
si de dobanzi. Saracia nu aduce rusine. Pentru ce sa ne adaugam si
ocara adusa de datorii? Nimeni nu vindeca o rana cu alta rana, nici nu
se vindeca raul cu rau, nici nu se alunga saracia cu dobanzi. Esti
bogat? Nu te imprumuta! Esti sarac ? Nu te imprumuta! Daca esti bogat,
n-ai nevoie sa te imprumuti, iar, daca n-ai nimic, nu vei avea cu ce
sa-ti platesti imprumutul. Nu-ti da viata ta pe mana gandurilor ce ti
le vei face mai tarziu, ca sa nu fericesti zilele cand nu plateai
dobanzi. Intr-o singura privinta ne deosebim noi, cei saraci, de cei
bogati: ca suntem fara griji. Dormim si radem de bogati ca nu pot
dormi; suntem fara de griji si veseli, iar bogatii sunt totdeauna
incruntati si plini de griji. Datornicul, la randul lui, este si
sarac, si plin de griji; noaptea ii e fara somn; si tot fara somn ii
este si ziua; e plin de ganduri toata vremea. Socoteste cat pretuieste
averea lui, cat casele cele luxoase ale altora, mosiile celor bogati,
imbracamintea celor pe care-i intalneste, tacamurile si vesela celor
ce dau ospete. „De-ar fi acestea ale mele, isi zice el, as da atata si
atata, si as scapa de camata !” Aceste ganduri se inscauneaza in inima
lui si noaptea, iar ziua e cuprins tot de astfel de ganduri. Daca bate
cineva la usa, datornicul se ascunde sub pat. A intrat cineva in casa
cu forta, ii bate cu putere inima. Latra cainele? Il trec sudorile, il
cuprinde neliniste mare si se uita de jur-imprejur unde sa fuga. Cand
se apropie scadenta, se ingrijeste ce minciuna sa gaseasca, ce scuza
sa plasmuiasca pentru a amana pe camatar.

Nu te gandi numai cum te simti cand iei bani cu imprumut, ci si ce vei
simti cand ti se va cere imprumutul inapoi! Pentru ce te injugi cu o
fiara care naste dobanzi dupa dobanzi? Se spune ca iepuroaicele in
acelasi timp si nasc, si hranesc, si zamislesc. La fel si banii
camatarilor: in acelasi timp si sunt imprumutati, si nasc, si sporesc.
Inca n-ai primit imprumutul in maini, si camatarii iti si cer dobanda
pentru luna aceea. Si iarasi banii acestia imprumutati dau nastere la
randul lor unui alt rau, acela la altul, si raul creste la nesfarsit.
De aceea, acest fel de lacomie isi merita numele ce-l are. Socot ca se
numeste camata din pricina relelor multe la care da nastere.
Altminteri, cum si-ar fi putut lua o numire ca aceasta? 11 Sau poate
se numeste asa din pricina durerilor si tristetilor pe care le produce
de obicei in sufletele celor ce se imprumuta. Precum sunt durerile
aceleia ce naste, asa este si scadenta pentru cel datornic. Camata, la
camata! Rea odrasla din niste parinti rai. Cametele sa se numeasca
„pui de vipere” 12, pentru ca ele sunt odraslele cametelor. Se spune
ca viperele cand se nasc, mananca pantecele mamelor lor; si cametele
se nasc mancand casele datornicilor. Semintele cresc cu timpul, iar
animalele tot cu timpul ajung la maturitate; dar camata astazi naste,
si tot astazi incepe sa nasca. Animalele care nasc de timpuriu, de
timpuriu inceteaza de a naste; banii insa, care incep sa se
inmulteasca de timpuriu, adauga la nesfarsit ban langa ban. Fiecare
dintre cele ce cresc, cand ajunge la marimea ei proprie, se opreste
din crestere; dar argintul lacomilor, cu cat trece timpul, cu atat se
inmulteste. Animalele, dupa ce transmit urmasilor puterea de a naste,
inceteaza de a naste; dar banii camatarilor nasc si dupa ce au nascut
alti bani; fac de intineresc si banii cei vechi. Sa n-ajungi sa ai de-
a face cu aceasta fiara nemaiauzita!

Uita-te la soare! E liber! Pentru ce-ti expui libertatea vietii tale?
Nici un luptator cu pumnii nu se fereste atata de loviturile rivalului
sau, cat se fereste datornicul de intalnirile cu creditorul,
ascunzandu-si capul dupa ziduri si coloane.

Poate ca cineva imi va spune:

– Cu ce-am sa ma hranesc ?

– Ai maini, ai o meserie, munceste cu ziua, intra sluga! Multe sunt
mijioacele de trai, multe sunt prilejurile! Nu poti munci ca esti
neputincios? Cere de la cei ce au! E rusinos cersitul? Dar mai rusinos
este sa fugi de cel care te-a imprumutat! Negresit, nu spun asta ca sa-
ti dau porunci, ci ca sa-ti arat ca toate sunt mai usor de suportat
decat imprumutul. Furnica poate sa se hraneasca fara sa ceara si fara
sa se imprumute, iar albina daruieste ramasitele hranei ei reginei,
careia natura nu i-a dat nici maini, nici meserie. Tu insa, om,
vietuitoare care poate deprinde usor orice meserie, tu nu gasesti,
oare, dintre toate meseriile, una care sa-ti intretina viata?

Totusi nu vedem venind sa se imprumute pe cei lipsiti de cele de
neaparata trebuinta vietii – ca unii ca acestia nici nu gasesc
creditori -, ci se imprumuta cei care fac cheltuieli mari, care fac
lux inutil, care sunt robi placerilor femeiesti. Femeia spune: „Imi
trebuie rochie luxoasa si bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba
stralucita a hainelor; dar si slugilor mele le trebuie imbracaminte
inflorata si felurita; iar la masa, belsug!” Un barbat care slujeste
femeii sale in unele ca acestea se duce la zaraf si, inainte de a se
folosi de banii imprumutati, schimba un stapan cu altul; si schimband
mereu pe cei care-l imprumuta, prin continuarea raului, nu-si mai da
seama in ce incurcatura se gaseste. Si dupa cum hidropicii nu-si
inchipuie ca sunt bolnavi, din pricina ingrasarii lor, tot asa si cel
care se tot imprumuta isi inchipuie ca e bogat, pentru ca mereu ia si
mereu da, achitand imprumutul ajuns la scadenta cu alt imprumut nou;
si astfel, prin continuarea imprumuturilor, castiga increderea
creditorilor. Dar, dupa cum cei care se imbolnavesc de holera varsa ce
au mancat mai inainte si, daca introduc o noua mancare inainte de a li
se curati bine stomacul, o varsa iarasi si pe aceasta cu durere si cu
zguduituri, tot asa si acestia, platind camata peste camata, fac un al
doilea imprumut inainte de a scapa de imprumutul de mai inainte;
pentru moment, se lauda cu banii altora, dar mai tarziu isi plang
propriii lor bani. O, pe cati nu i-au pierdut banii strain!! Cati
imbogatiti, ca in vis, n-au cazut in pagube nespus de mari!

Mi se poate insa spune:

– Multi s-au imbogatit din imprumuturi!

– Dupa parerea mea, mai multi s-au spanzurat. Tu ii vezi pe cei care s-
au imbogatit, dar nu-i numeri pe cei care s-au spanzurat, care,
nemaiputand indura rusinea fata de creditori, au preferat moartea prin
spanzuratoare decat o viata plina de ocara. Am vazut o priveliste
jalnica: copii din oameni liberi dusi la vanzare in piata din pricina
datoriilor parintilor. N-ai bani ca sa-i lasi copiilor ? Nu le lua si
libertatea! Un singur lucru pastreaza-le: bunul libertatii, averea pe
care ai mostenit-o tu de la parinti! Nimeni niciodata n-a fost dat in
judecata pentru ca tatal lui a fost sarac; datoria parinteasca insa
duce la inchisoare. Nu lasa un zapis care sa fie un blestem parintesc
pentru copiii si nepotii tai!

Ascultati, bogatilor, ce sfaturi dau saracilor din pricina neomeniei
voastre! Sa rabde mai bine saracul greutatile vietii decat sa
primeasca nenorocirile care vin de pe urma dobanzilor. Dar ce nevoie
ar mai fi de cuvintele acestea, daca ati asculta de Domnul?

– Care este sfatul pe care il da Domnul?

– Sa dati cu imprumut acelora de la care nu nadajduiti sa luati inapoi
13!

Poate insa ma va intreba cineva:

– Dar ce fel de imprumut este acela care nu-i legat cu nadejdea
restituirii imprumutului?

– Intelege puterea spuselor Domnului si vei admira iubirea de oameni a
legiuitorului! Cand vrei sa dai saracului pentru Domnul, datul este si
dar, si imprumut; este dar, din pricina ca nu mai nadajduiesti sa ti
se dea inapoi; este imprumut, din pricina marii darnicii a Stapanului,
Care iti va plati datoria in locul saracului; Dumnezeu, primind prin
sarac putin, iti va da mult. „Cel care miluieste pe sarac imprumuta pe
Dumnezeu.” 14. Nu vrei, oare, sa ai pe Stapanul universului girant ca-
ti vei primi inapoi banii imprumutati? Daca vreunul dintre bogatii
orasului ti-ar marturisi ca va plati pentru altii imprumutul, nu-i vei
primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al
saracilor? Da argintii care-ti stau degeaba; nu-i ingreuna cu adaosuri
si vei avea bine si de la Dumnezeu, si de la sarac! Tu vei avea
siguranta ca nu-ti pierzi banii, pentru ca ii pazeste Dumnezeu, iar
saracul va avea castig din folosirea lor. Iar daca doresti si adaos,
atunci multumeste-te cu cele de la Domnul. El iti va da, in locul
saracilor, si imprumutul, si dobanda. Asteapta cele ale iubirii de
oameni de la Cel care este cu adevarat iubitor de oameni. Da,
dobanzile pe care le iei de la saraci sunt culmea neomeniei. Iti faci
castig din nenorociri, scoti bani din lacrimi, spanzuri pe cel gol,
lovesti pe cel infometat; mila, deloc; nici un gand ca este om ca si
tine acela ce sufera. Si mai numesti si fapte de omenie castigurile ce
le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce,
si dulcele amar” si de cei ce spun ca ura de oameni este iubire de
oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea
oaspetilor sai: „Din cel ce mananca a iesit mancarea, iar din cel tare
a iesit dulceata” 15; iar din cel ce uraste pe oameni a iesit iubirea
de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”
16, nici din camata, iubire de oameni. „Tot pomul rau face roade
rele.” 17 Cei care iau camata suta la suta, cei care iau zece la suta
sunt infricosatori chiar atunci cand li se aude numele; iar cei care
cer lunar dobanda sunt ca demonii care-i mana pe somnambuli; se
napustesc asupra saracilor la soroacele lunii. Datul cu camata este
rau si pentru cel care da, si pentru cel ce ia; unuia ii aduce paguba
in bani, altuia, paguba in suflet.
Plugarul, cand culege spicul, nu

mai cauta iarasi samanta la radacina spicului; tu insa culegi si
roadele, si nu renunti nici la capital. Semeni, fara sa ai pamant;
seceri, fara sa fi semanat. Nu stii pentru cine aduni, dar iti sta in
fata cel ce plange din pricina cametei. Este necunoscut cel care are
sa se bucure de averea ta adunata din camata. Este nelamurit daca nu
vei lasa cumva altora bucuria bogatiei tale, iar tie iti aduni numai
raul nedreptatii tale.

Asadar, „sa nu-ti intorci fata de la cel care voieste sa se imprumute
de la tine ” 19 si sa nu dai argintul tau cu camata, pentru ca, fiind
invatat din Vechiul si Noul Testament cele ce-ti sunt de folos, sa
pleci cu buna nadejde la Domnul, ca acolo sa primesti dobanzile
faptelor tale bune, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava si
puterea, in vecii vecilor. Amin.

Învăţăminte din manifestaţia de azi

Preşedintele Băsescu nu a ieşit ca să discute cu cei peste 8,000 de manifestanţi de la Cotroceni, apreciind manifestaţia lor ca fiind „ilegală”.  Nici eu nu cred că era dator să iasă, dar nu pe temeiul acesta: spaţiu public, înseamnă exact asta: spaţiu public. De ce ar fi nevoie de „autorizaţii” pentru ca publicul să se întrunească în spaţiul său ? E libertatea de exprimare într-adevăr la liber, sau numai cu „cerere-urmată-de-refuz-sau-aprobare” din partea celor împotriva cărora demonstrezi?

Altceva: de ce  trebuie românul veşnic să completeze „cereri” către stat pentru orice lucru la care are deja dreptul sub lege?  Aş spune că treaba e astfel gândită pentru a pune cetăţeanul în postura de petent şi nu în cea firească de exercitant al drepturilor sale.

Înapoi la manifestaţie: faptul că liderul sindicatului cu nume de mafie „Cartel Alfa”, i-a trimis pe manifestanţi acasă îndemnându-i să revină în 7 Oct. chipurile când vor fi mai mulţi, dovedeşte că liderii sindicalişti sunt  parte din sistem. Prin mişcarea asta Bogdan Hossu nu a făcut decât să ofere amplu timp Ministerului de Interne ca să destructureze mişcarea. Prin faptul că oamenii s-au adunat pur-şi-simplu, ei au arătat guvernului că sunt periculoşi, ori democraţia marii finanţe nu tolerează mase mari de oameni conştienţi, care îşi cer cu insistenţă drepturile. Adevăraţii ideri vor fi identificaţi şi lucraţi mai apoi prin mijloace specifice pentru a-i neutraliza.

Majoritatea celor 8,000 de manifestanţi de astăzi, erau poliţişti. Dacă tocmai apărătorii legii pot să se adune fără „ţidulă” de la primărie, atunci de ce nu şi noi care vrem legi drepte? Spaţiul public nu-i doar al agenţilor de stat nemulţumiţi de salariile lor!

Încă ceva: violenţele sunt cel mai probabil premeditate şi cei care le fac trebuiesc rapid identificaţi şi izolaţi de către manifestanţii legitimi. E veche cât democraţia tehnica agenţilor provocatori infiltraţi între cei de bună credinţă pentru a submina întreaga mişcare şi pentru a oferi un pretext de intervenţie în forţă a trupelor de ordine.

În locul unei pietre sau al unui semn, aveţi mai bine în mâini o lumânare! Gestul acesta este pacificator şi pune forţele de ordine automat într-o postură defensivă din care folosirea violenţei împotriva protestatarilor apare ca inacceptabilă. Evident, ar fi de dorit să se iasă în stradă pentru demnitate, pentru stârpirea corupţiei, pentru oprirea jafului ţării de către finanţiştii internaţionali şi acoliţii lor, decât pentru salarii.

Nu primirea câtorva sute de lei pe lună trebuie să ne mulţumească, ci primenirea sistemului de cei care ne-au adus aici.


Ceva crucial: Libertatea de conştiinţă !

Unul dintre puţinele lucruri pe care le mai putem face fără a fi ameninţaţi cu vre-o amendă în straşnica noastră democraţie originală, este să petiţionăm guvernul atunci când avem o doleanţă. S-a ajuns şi la noi cam ca în America, unde când te trezeai batjocorit de către agenţii guvernului sau dacă ceva era în mod evident greşit şi rău pentru comunitate, ţi se sugera cinic : „Don’t like the situation? Write a letter to your Congressman!

Nu e nevoie să  scriem scrisoarea căci este deja scrisă, ci să o parcurgem, iar mai apoi să adăugăm o semnătura, două, zece mii… Care e miza?  Dreptul de a nu ne trezi cu legi abominabile băgate cu forţa pe gât, sau mai bine spus, nu ne lăsăm înfrânţi fără o luptă bună!  Oricât de zadarnică pare cauza, atunci când oamenii buni nu fac nimic, războiul e deja câştigat de către inamic. Să aflăm deci despre ce e vorba, apoi să ne solidarizăm cu iniţiativa – merită!

Citește în continuare

Un masacru ascuns: Fallujah

Colegii mei de serviciu americani erau un soi ciudat: puteai discuta cu ei orice, de la sport, până la îmbunătăţirea casei, „trap-shooting” sau starea vremii şi ca nişte oameni politicoşi ce erau, te ascultau chiar dacă ţineai cu cealaltă echipă de baseball, deţineai tehnici diferite de instalare a unui cazan de apă sau de pulverizare a talerelor în poligon, sau chiar dacă râdeai de prognoza meteo, lucru de obicei bun căci şansele erau cam 75 % ca tu să ai dreptate şi nu tembelizorul. Toate erau minunate şi conversaţia civilizată, până la un punct:

Momentul în care îndrăzneai să sugerezi că armata americană e folosită ca pion al Israelului, trimisă să comită masacre groaznice în ţări de care soldaţii ei nici nu auziseră înainte de sesiunile de îndoctrinare zilnică cu ură programată de către criminali-sionişti-aciuaţi-în-Pentagon-şi-deghizaţi-ca-patrioţi-americani, semnala deseori o schimbare de atitudine:

Atunci masca politeţii cădea, iar tu te trezeai la început contrazis vehement, apoi de-a dreptul isteric, începând să-ti fie teamă că vei fi luat la ochi de maimuţoii guvernului ca “element ne-patriotic”, când tu de fapt vrând numai binele Americii, o doreai ţinută înafara unor războaie nedrepte ale căror rezultate concrete s-au dovedit a fi terorismul, instabilitatea mondială, dispariţia libertăţii ( căci trebuiau luate măsuri anti-teroriste, nu? ) şi scăderea generală a nivelului de trai, toate însoţite de o imbecilizare groasă întreţinută şi înfăşurată în steagul red, white and blue, de către tovarăşii sionişti care deţin mass-media americană.

Nimic mai convingător pentru cugetele simple şi conformiste, decât maşinăria de proaganda, întărită de puterea guvernului, dublată de spectrul şomajului, în ţara în care tot omul e la trei-patru salarii distanţă de la dormitul sub pod împreună cu întreaga lui familie.

Un patriot adevărat însă, nu laudă necondiţionat orice decizie a guvernului, ci spune adevărul atunci când acela o ia razna – numai duşmanii tăi te mângâie aprobator pe cap atunci când îţi faci rău! Emigrantul european încetăţenit e de regulă mai patriot ca să nu spun mai treaz decât americanul nativ.

Îmi amintesc cum având de rezolvat o problemă în biroul unui coleg plecat în vacanţă, am fost întâmpinat de o cucoană şleampătă trecută de 50 de ani care după aspect putea fi femeia de serviciu,  mi-a cerut să mă identific cu ecusonul companiei, căci vorba ei: „cu atâta terorism, nu poţi fii sigur niciodată zilele astea„. Cu un zâmbet larg american, m-am ridicat de pe scaun întinzându-i mâna şi declinându-mi numele şi calitatea ca ceva de genul „Rafiq Al-Harriri with the american branch of Al-Qaeda”.

Mutra ei proastă şuierând forţat pe gură a valorat milioane! Înainte să lovească podeaua cu toate simptomele unui infarct miocardic, m-am grăbit să o liniştesc, spunându-i cine sunt şi arătând că nu am nici o bombă sau vre-un virus de computer cu mine (aici m-a crezut pe cuvânt) !

De câte ori n-am auzit idioţenia „guvernul şi analiştii de la televizor ştiu mai bine, căci ei deţin toate datele”! Am învăţat prea târziu că nu are rost să încerci să îi trezeşti pe cei care sunt fericiţi în ignoranţa lor. Am avut totuşi câteva succese individuale, dar nu cu oile şi nici cu ticăloşii, ci cu minoritatea care simţea că ceva e greşit, dar nu ştiau de unde s-o apuce…

Acestea erau aventurile şi distracţia unui liber cugetător aflat pe pământul celor care dorm fericiti între servici, televizor si shoppingul la Wall Mart.
Prin cenzura îngrozitoare din America, am dat pe internet de un documentar al RAI ( televiziunea de stat italiană), despre oraşul irakian Fallujah, oraş înconjurat şi apoi 100% democratizat:

In 2004, armata americana a comis o crima de proportii impotriva populatiei civile din Fallujah, acoperind orasul cu bombe cu fosfor, precum si cu versiunea imbunatatita a napalmului folosit in WWII, precum si in Vietnam, transformand fiinte umane un fosile caramelizate cu pielea dizolvata si transformata intr-un strat de piele groasa ca de animal, lipita direct pe oasele lor.

Imaginile terifiante arata civili incluzand copii si femei, arsi de vii in casele lor, chiar si in paturile lor, caci atacurile au avut loc la adapostul noptii. Spune un fost soldat american intervievat in film: ” am auzit ordinul sa dam atentie, deoarece fosfor alb urma sa fie folosit in Fallujah”. „In jargon militar acesta este cunoscut ca Willy Pete. Fosforul arde corpurile; de fapt, el topeste carnea pana la os. Am vazut trupuri arse de femei si copii. Fosforul explodeaza formand un nor. Oricine aflat intr-o raza de 150 metri, e terminat”.

Spunea biologul irakian Mohamed Tareq: ” o ploaie de foc a cazut peste oras, oamenii atinsi de aceasta substanta multi-colorata incepeau sa arda, am gasit morti cu rani ciudate, corpurile arse dar hainele neatinse”. In ciuda prezentei a 20 de trusturi de presa majore atat americane, cat si internationale, nici una nu a raportat stirea, iar RAI a difuzat documentarul in toiul noptii, cand audienta era cea mai scazuta. Revista armatei americane „Artileria de camp” nu se sfia sa raporteze intr-un articol urmatoarele:

„fosforul alb s-a dovedit a fi o munitie efectiva si versatila – noi am folosit-o pentru misiuni de cernere si mai tarziu in lupta, ca un agent psihologic convingator impotriva insurgentilor din transee si gauri-de-paianjen, cand nu puteam obtine efecte cu HE (munitie conventionala). Am tras misiuni de „shake and bake” ( scutura-si-coace, un produs alimentar ) in insurgenti, folosind fosfor alb pentru a-i scoate din ascunzatori si munitie conventionala pentru a-i termina”.

Intre timp sleahta de falsa dreapta cunoscuta ca neo-conservatorii americani, au sarit ca arsi (umor ne-intentionat), in apararea folosirii fosforului alb, ca fiind o substanta ne-interzisa de conventia de la Geneva. Acestor despicatori de fire in patru, le-a raspuns un jurnalist independent cu ironie incandescenta:

” In primul rand, cred ca ar trebui ca Statele Unite sa aiba telul afirmat de a nu topi pielea copiilor. Ca un corolar natural al acestui tel, cred ca Statele Unite ar trebui sa evite aruncarea munitiilor pe zonele civile, avand ca efect secundar topirea pielii de pe copii. Le puteti numi „arme chimice” daca doriti, sau de preferat pe numele lor adevarat, „incendiare”. Munitiile pot sau nu sa topeasca pielea copiilor exact prin aprinderea lor; ele topesc insa pielea copiilor prin procesul robust de oxidare al pielii numitilor copii, lucru cunoscut in mod comun ca „ardere”…

” Stiu, e adevarat ca exista confuzie asupra semnarii Conventiei de la Geneva, capitolul intitulat „Nu ardeti pielea copiilor”, de catre Statele Unite si daca aceasta inseamna ca ele au voie sa o faca, sau pur si simplu mentin tacerea asupra subiectului..”

Intre timp, Mike Marquesse a indicat in ziarul Gardianul, atrocitatea atat-cuprinzatoare a atacului:

„Acum un an, fortele de ocupatie conduse de catre SUA au lansat un asalt devastator asupra orasului irakian Fallujah. Sentimentul general a fost inspirat de LtCol Gary Brandl: Inamicul are o fata. Numele lui este satana. El se afla in Fallujah. Iar noi il vom distruge.

Asaltul a fost precedat de 8 saptamani de bombardamente aeriene. Trupele americane au intrerupt apa orasului, electricitatea si aprovizionarea cu alimente, lucru condamnat ca o violare a Conventiei de la Geneva de catre un raportor special al ONU, care a acuzat fortele de ocupatie ca folosesc foametea si privarea de apa potabila ca o arma impotriva populatiei civile. Doua treimi din populatia totala de 300.000 de rezidenti au plecat, multi in tabere dezorganizate, fara facilitati elementare. Imaginati-va Clujul, Constanta, Brasovul, Iasiul, Timisoara….

Catre sfarsitul operatiunii, intregul oras era o ruina, cu 36.000 de case din 50.000, complet distruse, laolalta cu 60 de scoli si 65 de moschee. SUA pretinde ca au existat 2000 de morti in majoritate luptatori. Alte surse nu sunt de acord. Cand echipele medicale au sosit in Ianuarie, ele au colectat peste 700 de cadavre numai intr-un sector al orasului. Se estimeaza ca intre 4000-6000 de oameni au murit, in majoritatea lor civili.

Mentalitatea nascatoare de atrocitati din spatele atacului, a fost evidenta de la inceput, cand prima miscare a acestei magnifice operatiuni armate, a fost distrugerea si capturarea centrelor medicale. Doua zeci de doctori cu pacientii lor incluzand copii si femei, au fost omorati in decursul unei lovituri aeriene asupra unei clinici majore, in vreme ce spitalul principal orasenesc a fost ocupat la soare rasare intr-un asalt de infanterie.

De ce?

Pentru ca aceste locuri de vindecare ar fi putut fi folosite ca „centre de propaganda” spuneau specialistii Pentagonului in razboi informational, cotidianului NY Times. Spre deosebire de intaiul atac asupra orasului in primavara dinainte, de data asta nu mai trebuia sa apara scene cu copii sangerand muribunzi pe paturile de spital. De data asta,informatia vizuala trebuia spalata riguros.

Cand incepi prin bombardarea spitalelor devorand oameni inocenti cu moarte fierbinte jelificata, nu mai e vorba despre exagerari. E pur-si-simplu parte din inumanitatea administratiei Bush, propteaua din spatele careia suspectii uzuali isi faceau treburile murdare. Naivi am fii sa credem ca s-a schimbat ceva…

Rezultatul acestui act colectiv de pedepsire pentru impotrivirea fata de vointa imperiului, al acestei vanatori high-tech care a ras fara discriminare pe oricine i s-a aflat in cale, a fost exacerbarea violentei si a urii pe care se spune ca ar fi incercat sa o potoleasca. Eu unul cred ca stiau ce fac, ruperea si destabilizarea Irakului fiind exact efectele dorite ale ocupatiei, precum si ale actelor teroriste comise in interiorul lui. Astfel istoria consemneaza ca Statele Unite si Marea Britanie s-au impotmolit in mlastina putreda a crimelor de razboi, a terorismului de stat si a atrocitatii, devenind totuna cu extremistii criminali pe care liderii acestor tari ii condamna atat de vocal si de plini de indignare. De fapt, acesti extremisti sunt cu totul si cu totul o creeatie a serviciilor secrete occidentale.

Sa ii dam ultimul cuvant lui Jeff Engelhardt, infanteristul intervievat in film, care a apelat la fostii lui camarazi de arme in felul acesta, pe saitul „Fight to survive” al veteranilor dizidenti ai razboiului din Irak:

“ Sper ca intr-o zi sa gasiti impacare pentru ordinele pe care le-ati executat, pentru carnajul la care ati contribuit si pentru mandria cu care ati sprijinit baia de sange. Pana atunci puteti spera numai intr-o epifanie; ceva care sa se distinga prin imoralitate si care sa va convinga de inumanitatea acestui razboi. Nu stiu ce alte dovezi ar mai fi necesare. Indignatul episod criminal de la Abu Ghraib, masacrul absolut al Fallujah, gloantele ratacite de calibrul .50 sau grenadele de 40mm si artileria trasa cu tacul in zonele urbane de mare densitate, bombele de 500 lbs. aruncate pe case inocente, folosirea urnaiului saracit, bestialitatea fosforului alb, ura si sangele si neintelegerile…acesta este razboiul si sistemul pe care il sprijiniti”.

si filmul „Masacrul ascuns din Fallujah” – documentare Chris Floyd:

Omuleţii gri – Secretele războiului etnic (I)

Teoreticianul pieţii libere Friedrich von Hayek, a afirmat în 1984 că pentru supravieţuirea societăţii liberale este necesar ca oamenii să se debaraseze de anumite instincte, între care el a accentuat instinctul de solidaritate şi compasiunea. Înţelegând că acestea sunt caracteristici înnăscute, filozoful a revelat înţelesul industrializării moderne în toată majestatea sa: transformarea omului într-o nouă specie biologică. Visul lui Nietzsche de a creea un om nou „mai presus de bine şi de rău”, este pe cale de a fi îndeplinit la sfârşitul sec. XX.

Să luăm aminte la cuvintele binecuoscutului politolog sârb D. Kalajic:

„În lumea modernă există un plan pentru creearea unei „rase gri”. Biomasă umanoidă, despărţită de rădăcinile ei. Unul dintre ideologii acestei idei, Jacques Attali, vede oamenii viitorului ca şi „noii nomazi”, „frunze în vânt” umane. Aceştia vor fi conduşi numai de dorinţele lor consumiste, transformaţi în „animale economice” totale.

Promovarea „căsătoriilor mixte” nu e un accident. „Melting potul” american se întinde pentru a acoperi întregul glob.

La începutul Sec. XX, învăţatul german W. Sombart scria:

„Acela care a observat diversitatea sălbatică ce încă poate fi întâlnită printre emigranţii aflaţi la bordul unui vapor cu aburi american; acela a cărui inimă s-a bucurat de îmbrăcămintea pestriţă, vorbirea, obiceiurile şi cântecele care încă contează acolo; acela care a văzut că lumile multiplu colorate se dizolvă în cursul a doar una sau două generaţii pentru a deveni masa gri, monotonă şi plictisitoare cunoscută ca şi „societatea americană”, trebuie neapărat să fie cuprins de oroare pentru viitorul rasei umane”.

Harta etnică a lumii devine tot mai simplă. Cu alte cuvinte, se deteriorează. Lumea odată colorată în nuanţele strălucitoare ale culturilor naţionale, devine tot mai palidă. Surogatul numit „American culture” e vândut Vestului, iar pseudo-cultura orientală, Estului. Creearea „rasei gri” este în plină desfăşurare în sensul cultural, dacă nu încă şi în cel genetic.

Magii erei noastre, experimentând cu soarta neamurilor, au mult mai mult decât mass-media în mâini. Poate că degetul cuiva se află deja pe butonul distrugerii mentale!
Cine ştie, poate că aparatura căreia i se face reclamă într-un centru psihotronic din Moscova, e mai mult decât o înşelătorie! ( e certitudine, nu vă înşelaţi! – nt )
Este intr-adevar posibil să alterezi mentalitatea unei etnii ?

Vorbind la subiect, L.N. Gumilyev a folosit următorul exemplu: Imaginaţi-vă un rând de soldaţi aparţinând feluritelor etnii: un rus, un georgian, un ucraienean, un dagestanez…Comandantul vine la fiecare şi îi trage o palmă peste obraz. Cât de diferite vor fi reacţiile lor! Acestea vor fi determinate de „stereotipul comportamental”, la nivel genetic.

În mod clar „iluminaţii” zilelor noastre nu intenţionează să tolereze această situaţie. Când pălmuiţi peste obraz, reprezentanţii tuturor raselor trebuie să răspundă cu un salut!

Traducere din limba rusă, în limba engleză, în limbă română – Va urma.

Playboy Party la Snagov, sau cum e coruptă România

Cu un amestec de stupoare şi lehamite aflăm că  la Palatul Snagov va fi organizată o orgie oficială cu numele de Playboy Party, la care vor participa femei neruşinate mai mult goale la care foamea-i mare, libidinoşi bătrâni şi plini de bani, precum şi „lupii tineri” ai politicii şi media, mulţi cu copii înscrişi la şcoala Lauder din Bucureşti. Care alţii să fie suficient de imbecili şi decăzuţi, încât să plătească 700 euro pentru a participa la curvăsăreală?

Invitata de onoare e târfuliţa trecută din Statele Unite pe nume Pamela Anderson, care după ce a fost selectată în tinereţe de către mogulii ne-americani care controlează atât Hollywoodul, cât şi industria pornografiei ( cifra de afaceri fiind de câteva miliarde de dolari/an )  pentru a sminti o generaţie întreagă de bărbaţi cu nurii ei, a ajuns să trăiască într-un „trailer park”, adică într-o rulotă parcată într-un parc plin cu rulote. Dacă nu aţi văzut niciodată aşa ceva, e greu să vă imaginaţi factura caracterelor ce hălăduiesc acolo – să spunem doar că sunt clasa de jos, din toate punctele de vedere.

După ce neamul prost a vrut vilă cu dale de aur în jurul piscinei, a primit în sfârşit ceea ce merita:

Aşa – cine organizează orgia asta denumită în mod politicos „petrecere elitistă pentru bărbaţi” ?  Nimeni alta decât nepoata unui bolşevic pe nume Neulander, care împuşca români atunci când nu îi tortura prin închisorile comuniste şi fata tatei cu numele românizat ca Petre Roman:

„Este minunat că o asemenea petrecere are loc şi în România. Va fi cu siguranţă un eveniment deosebit şi sunt sigură că va căpăta o regularitate în peisajul entertainment-ului românesc, pentru a deveni, într-o perioadă relativ scurtă de timp, cea mai anticipată petrecere a anului“, a declarat Oana Roman, Event Ambassador al Playboy Mansion by Mansion Events.


Curvă ordinară…

Dealtfel Dumnezeu nu doarme şi nici nu-i lasă nepedepsiţi pe ticăloşi, ci îi procopseşte cu odrasle pe măsură, chiar dacă sus-numitul Roman era în vremurile FSN-iste, un fel de sex-simbol fără gât al unor gospodine ceva mai slabe de cuget.

Oricât machiaj ai pune pe miss piggy , efectul este tot acelaş: brrr…

Vorbind serios acum, când un neam permite ca dezmăţul şi destrăbălarea să devină norma acceptată în sânul lui, Dumnezeu îşi ridică harul Său de la acel neam. Corupţia a tot ce-i sfânt, bun şi de valoare la noi românii, a venit întotdeauna de sus în jos, după cum bine remarca un cititor. Iar noi ce păzim?

De la atacarea credinţei noastre strămoşeşti din sălile de clasă şi până în mass-media, la înstrăinarea averilor noastre, la distrugerea ştiinţifică a industriei şi agriculturii, la sabotarea deliberată a învăţământului şi a sistemului medical, la încurajarea emigrării românilor în orice chip, totul este planificat şi executat de către aceleaşi personaje cărora le repugnă sărbătorirea Maicii Domnului sau a vre-unui Sfânt de către poporul creştin, dar care se înghesuie în schimb la desfrâu şi destrăbălare, mai ceva decât porcii la troacă.

Evident le place ţara, evident le plac femeile şi fetele noastre pe care vor să şi le păstreze pentru ei, evident nu le plac bărbaţii români adevăraţi care li se opun şi îi demască. Evident că ne vor puţini, bolnavi, corupţi, vicioşi şi proşti pentru a ne putea călări fără probleme. Nu degeaba şi-au tocmit lepre atât din sistem cât şi din haznaua societăţii ca să le fie badigarzi…

Urâciunea e programată să aibă loc Vineri (zi de post!) 17 Septembrie, la Palatul Snagov. Ştiu, timpul este scurt dar visez totuşi că barem o duzină de români adevăraţi vor face ce trebuie, adică să protesteze public în faţa degenerării ăsteia programate. Deocamdată nu îi putem împiedica de la a-şi face hatârurile, dar le putem măcar arăta că nu am devenit cu toţii după placul lor. Dacă-l rugăm pe bunul Dumnezeu cum trebuie, cine ştie, poate se va milostivi de noi şi va trimite fulgere din cer peste capetele lor.

Aş da repede fuga la magazin pentru a cumpăra cea mai mare şampanie posibilă pentru a doua zi!

PS: L-am anunţat pe Cristi Dimitriu, conducătorul Noii Drepte din Bucureşti şi nu numai, despre eveniment în speranţa că vor pune de un protest, ca forţa care sunt în România. Timpul e scurt o ştiu, dar cauza aceasta merită mobilizare imediată.

Răul învinge atunci când oamenii buni nu iau atitudine.

Un ofițer vorbește: Fragment de jurnal-SIE

După ce am aflat ieri care sunt efectele concrete ale corupţiei prin infiltrare masonică la cele mai înalte nivele ale serviciilor secrete ale armatei, azi punem reflectorul pe Serviciul de Informaţii Externe (SIE). Nu implic deloc că întreg serviciul ar fi corupt cum ar putea pricepe cititorul în grabă, dar consider că expunerea unor astfel de practici va servi tuturora: nouă prin informare asupra cauzelor care au dus la dezastrul socio-economic actual în ciuda eforturilor pline de abnegaţie ale unor ofiţeri SIE integri, iar instituţiei prin primenirea de elementele care nu îi fac cinste.

Regula de bază cu care trebuie început e foarte simplă: este mason ? Atunci afară cu el!

Aplicarea acestei singure reguli ar debarasa enorm de mult putregai dintr-o instituţie atât de vitală României.

Şi mărturia promisă:

Un piculeț din capitolul SIE. Se făcea că acum niște ani, un ofițer SIE de la post transmitea centralei o telegramă prin care anunța ceva foarte important. Spunea el că România este în pericol să piardă piața dintr-un stat african, în domeniul cimentului, o piață care, de foarte mult timp, ținea în viață o fabrică de ciment din România. De foarte mult timp. Păi, statul african era mulțumit, raportul preț/calitate îl satisfăcea, sacul avea inscripționată greutatea de 50 de kg +/- un procentaj și exact atât cântărea, relația partenerială era bătătorită, conținând ingredientul de bază, încrederea reciprocă.

Ofițerul transmitea că firma GSKI6345TY din statul vest european X dorește să înlăture de pe piață România, a găsit coruptul din guvernul local care primește șpaga, dar că acesta a spus că nu are putere suficientă atâta vreme cât contractul este respectat de părți. Ofițerul nu se limitase la asta, ci cu efort operativ propriu, aflase ceva cu care acum avertiza centrala absolut concret, în următoarele săptămâni directorul fabricii de ciment din România urmează să se întâlnească în Poiana Brașov cu un reprezentant al firmei încâlcite de mai sus, care, contra sumei de 100 000 USD îi va propune să cedeze contractul și o să îi explice și ce să facă.

Întâlnirea, a avut loc. La scurt timp, sacii de ciment românesc au început să ajungă în statul african cu greutate neconformă și cu ciment întărit, depreciat, cu o calitate inferioară. Statul african, a denunțat contractul, firma încâlcită l-a preluat și fabrica românească a cam murit. Dacă centrala SIE a transmis cui trebuie informația, este ce e și azi, adică nimeni nu răspunde de acțiunea ilegală sau inacțiunea pe baza informațiilor furnizate. Dacă centrala SIE nu a transmis informația e ca și peste ani, când unei surse de-a urâtului Dragomir/SIE, i s-a cerut imperios să piardă o licitație, că va fi ea mulțumită, altfel.

După câteva contacte personale cu lumea SIE, vine anul 2003, când mă aflu cu un alt coleg la Bruxelles. Pe seară, ieșim din hotel la o plimbare iar la întoarcere, suntem interpelați de o persoană pe la 50 de ani, în română. Ne spune omul că ne-a auzit vorbind românește, iar el e român de origine, din Timișoara și că a plecat de la 7 ani, cu părinții, în SUA. Omul ne spune că este cu patroana lui, proprietară de fabrică, care arată bine și vrea în fiecare zi să ofere sex oral (asta e terminologie culturală, de director al ICR, până la Patapievici, nu cunoșteam terminologia), contra sumei de 1000 USD pe noapte. Domne’, am martor, în viață. Rămânem stupefiați.

Omul continuă spunând că e păcat ca banii ăștia să se ducă la alții, el vrea să aibă parte de ei niște români, că sunt amărâți, așa spunea că făcuse și cu o zi în urmă, în Bruges, găsise un român, și insistă, hai, care vrea? Îi spunem că nu e cazul, să își vadă de treabă. El, chipurile, era însărcinat de patroana sa americancă, să găsească băiatul doritor. Plecăm, dar eu la 15 secunde mă întorc și privesc după colț, pe bulevardul Anspach. Și, ce văd? Mașina misiunii noastre de la NATO la 15 m distanță, parcată lângă trotuar și pe administratorul de la misiune, cum urcă rapid în mașină și demarează. Omul americano-român, nicăieri, dispărut. Nu vă spun schema organizatorică a SIE de acolo, că e secret.

Ajungem acasă, și eu, ca de obicei, disciplinat și legalist, mă prezint la locțiitor și îi povestesc incidentul, raportez. Daaaar, îi precizez explicit că omul româno-american, deși afirmase că e din Timișoara, nu avea nici urmă accent bănățean, și deși afirmase că de la 7 ani e plecat în SUA, nu avea nici o urmă de accent american, vorbea o limbă română perfectă, nestâlcită. Adică, fără echivoc. Se întâmplase că, pentru prima dată în istoria SIE, cineva le-a spus, cu mâna pe lege, că spațiul lor de responsabilitate și acces se oprește la ușa armatei. Că de acolo, potrivit legii, sunt alți responsabili, nu ei. Nu intru în amănunte, există rapoarte oficiale și așa s-a și făcut.

Îi călcasem pe bătături în cultura lor care nu pomenise așa ceva, să fie deranjați, și cel cu care discutasem, ca și peste ani, s-a enervat peste măsură, a aplicat forța. Clandestin. Mare, mare poveste cu acest om, culpe o mulțime. Se vor cunoaște. Acum, care este stilul SIE? Păi, dacă unul dintre noi ar fi mușcat din momeală, dacă am fi acceptat așa ceva, să presupunem că nu toți ofițerii sunt curvari și lacomi, ori suficient de echilibrați psihologic și moral, la șeful meu de direcție ar fi venit în secret unul de la ei cu plicul și i-ar fi spus că noi am căzut din întâmplare pe o sursă de a lor și, nu e așa, fiind sursă externă, e așa de secret, e atât de incomensurabil de secret, încât să facă bine să ne-o tragă la carieră fără să știm de unde ne vine.

Aceasta este cutuma. Domnilor, martorul trăiește. Nu îi dau numele, căci eu am raportat, se cunoaște. … Mojicie curată. Da, se va publica întreg capitolul. Fără așa ceva, nu se va termina niciodată. Căci justiție, nu există aici. Aceasta este mafia. Dacă îndrăznești să o deranjezi, o viață întreagă trebuie să sufli și în iaurt și degeaba, nu te iartă. Mă doare în pantof.
Judecați dv. ce este preferabil pentru societate, să te lași cointeresat în mafie, sau să lupți cu ea? Sigur, răspunsul e banal, dar realitatea e inversă. Redarea unui fragmențel despre SIE, are rostul său. Mai e mult, mult, mult. Nici un secret, doar infracțiuni și mafia, inclusiv mafia contra NATO, parșivă, perversă. Și ocultul din SIE.

sursa comentarii Cotidianul

Sistemul corupt la vârf face victime între cei mai buni cetăţeni: relatarea unui militar

Un militar onest ne-aliniat politic vede nereguli şi le raportează, în aşteptarea firească că lucrurile se vor îndrepta. Ce a urmat în schimb: dosar de acoperire fals întocmit pentru a justifica acţiunile ilegale ulterioare, trădare, abuzuri fizice şi psihice incredibile aplicate de la distanţă, pierderea serviciului şi a oricărui statut social, pe scurt, distrugerea vieţii omului. Mesajul nu este menit să îi descurajeze pe alţii să vorbească, ci din contră pentru a-i încuraja să furnizeze date concrete despre aceste tehnici de tortură, modul de organizare şi acţiune a bandelor de torţionari (majoritatea lor fiind simpli infractori civili), precum şi nume, fotografii etc. ale nenorociţilor care se pretează la asemenea abjecţii. Am să-i demasc aici în timp.

Treaba e atât de gravă încât numai prin expunerea şobolanilor se mai poate face ceva. Legea nu va fi aplicată cu toate că există, iar pe politicieni poţi practic conta că vor ignora problema. Dacă vrem o copilărie fericită pentru copiii României şi un trai relativ normal pentru noi înşine, e necesar să scoatem capul din găoace chiar acum şi să îi informăm şi pe alţii despre acest fenomen. Vorbesc la modul general fireşte, căci sunt conştient de calitatea celor care citesc şi comentează aici pe Lumea după Eufrosin. Pe mine unul mă sperie gândul că cele descrise mai jos sunt deja crunta realitate. În ce hal de dictatură demonico-tehnologică vor creşte copiii şi nepoţii noştri, dacă noi înşine nu facem ceva pentru a o preveni şi a o stopa ?

Nu am absolut nici un beneficiu de pe urma întreţinerii acestui blog şi nici nu sunt orgolios pentru faptul că audienţa sa crescut spectaculos de când l-am înfiinţat. 60.000 de vizite/lună nu înseamnă mai nimica într-o ţară ai cărei cetăţeni chiar vor să afle ce se întâmplă şi să îşi ia în mâini propriile lor destine. Cuvântul trebuie deci să meargă mai departe şi chiar dacă aş înceta a scrie pentru o vreme, ceea ce nu intenţionez să fac, există suficient material aici pentru a-i trezi pe cei care încă se informează de la Realitatea şi îşi modelează concepţiile asupra lumii dintr-un portal de internet sau altul. Ori asta nu e ceva ce pot face eu, datorită limitărilor existente.

Fac deci apel la Dvs., cei care mă vizitaţi în mod regulat să daţi cuvântul mai departe.  Pentru ca ceva bun să se cristalizeze, e nevoie de o masă critică, la care se ajunge numai atunci când un număr suficient de mare de oameni, conştientizează datele problemei.

O Românie nouă – timpul ei a venit!

Citește în continuare

Un filo-american surprins pe stradă!

Avem lădiţa, măturoi, floricică şi flamura imperială! Mă întreb dacă îi dă nea’ Gitenstein barem o viză de lucru H1, dacă tot e atât de convins omul… Dacă nu, măcar să-l angajeze la negru în cadrul ambasadei, cum se poartă zilele astea! Nici nu are idee America de unde îi răsar simpatizanţii!

FNI n-a existat !

Făcând abstracţie de faptul că arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu maschează lucruri mult mai grave care au loc acum în România şi că după ce îşi va fi plătit penitenţele acesta va scăpa cu maximum o lună de puşcarie, următorul comentariu face radiografia FNI, fără a intra în detalii şi curios pentru un om aparent inteligent ne-indicând cauzele, ci numai efectele.

Concluziei de la sfârşit îi adaug că nu e destul să înlocuieşti o marionetă cu alta, ci că trebuie sânge proaspăt şi ne-corupt care să facă politica românească. Partizanatul în jurul prezentelor partide e o prostie mare împotriva căreia atenţionez înainte de a da drumul comentariului, pentru a evita greşeala tragerii unor concluzii greşite, după enumerarea corectă a unor probleme:

FNI n-a existat ! Au existat doar Vantu, Popa, Vacaroiu etc.

FNI n-a existat ! Au existat doar niste oameni care au investit intr-un fond care avea un prospect ce arata aproape identic cu al celor mai multor fonduri din lume ( deci nu ti se spunea ca bagi un leu si castigi 8, ci spunea ca banii sunt investiti in actiuni cotate si necotate – cea mai cunoscuta emisiune economica a PRO TV prezenta valoarea unitatii de fond in fiecare saptamana, ca la orice alt fond serios.

FNI n-a existat ! A existat un partid (PSD) si un presedinte ( ghici! ) care au profitat de pe urma a ceea ce n-a existat, pentru a castiga alegerile din 2000 V-ati intrebat de ce a cazut tocmai cand devenise foarte popular ( intrase si CEC-ul ca garant) si investitorii cresteau cu mult mai mult decat in anii anteriori, deci patronii lui ar fi castigat mult mai mult. Dar lumea trebuia sa fie furiosa pe guvrnantii de atunci (CDR) care intamplator erau la putere. De ce vanduse Vantu SOV invest ( societatea care administra FNI) cu cateva luni inainte de a cadea, cand stia ca incasarile cresteau pe zi ce trecea, iar retragerile erau mult mai mici decat acestea ? Parca nu se leaga nu ? Pe langa faptul ca erau alegerile atunci si lumea trebuia sa asocieze frauda cu guvernul (CDR) , mai era o buba : caderea normala ( nu fortata, cum s-a petrecut) s-ar fi intamplat in guvernarea Nastase, cea ce ar fi constituit un prejudiciu electoral imens pentru PSD ( chiar daca acesta controla mass media, cu bani mascati prin reclame de la stat, sau prin santaj si amenintari) care nu ar fi putut inabusi un scandal de asemenea proportii

FNI n-a existat ! Au existat Maria Vlas si Nicolae Popa, care, subit si inexplicabil ,au devenit turisti inraiti, alegandu-si destinatii care mai de care mai indepartate, in tari ce nu aveau acorduri de extradare. In Romania ar fi existat riscul sa vorbeasca .

Conexiunile duceau, inevitabil atat de mult spre marii mahari din PSD, incat Maria Vlas s-a temut pentru viata ei,cand a fost adusa in tara pe timpul lui Nastase. A cerut cu lacrimi in ochi sa ramana in puscarie, altfel ar fi patit ca pilotul lui Ceausescu prin 92′ parca ( era printre putinii care stiau, si ar fi putut marturisi cine a pus mana pe conturile lui Ceausescu, auzind discutiile dintre Stanculescu si dictator, la ultimul zbor spre Targoviste ), cand i-au “aranjat” elicopterul, care s-a prabusit, dar ,fiind pilot bun, a reusit sa atenueze impactul si a scapat cu viata, dar nu pentru mult timp, pentru ca din ambulanta nu a mai scapat !

FNI n-a existat ! Au existat doar niste indivizi care din ceva care nu a existat, au scos sute de milioane de dolari ( atunci salariul mediu era 50 $, metru patrat in Pipera aprox 1 $/m2, apartament ultracentral Bucuresti 4 cam 29.000$) cu care au cumparat terenuri si fabrici, pe spaga, deci mult subevaluate si fata de preturile mici ale pietei de atunci, pe care ulterior le-au vandut la preturi de sute de ori mai mari la investitori straini , sau au asteptat boomul imobiliar pentru a le vinde numai pentru valoarea terenului. Sau au facut banci ( BID – Vantu cu Vacaroiu) . Si pentru eventualitatea in care ar fi demascati de mass media si-au cumparat trusturi de presa ( televiziuni, ziare etc) cu investitii mari ( mai ales in oameni cu o reputatie relativ buna pentru bizonul uitator, care sa-i spele in primetime ) si cu pierderi pe masura !

Nu v-ati intrebat de ce an de an Realitatea are pierderi imense si totusi nu e inchisa ? Vantu a spus tot timpul ca televiziunea e o afacere ca oricare alta si care trebuie sa aduca profit ? E normal ca in primii 1-2 ani sa mearga pe pierdere, dar sa mergi de 7 ani pe pierderi uriase, si sa nu o inchizi, demonstreaza fara echivoc ca nu mai e o afacere, ci un instrument de protectie impotriva celor care ar putea dezvalui afaceri veroase.

FNI n-a existat ! A existat un posibil viitor presedinte, care s-a dus la odihna si tratament in noaptea care precedea cea mai importanta batalie, nu atat pentru el cat mai ales pentru cei care se aflau in spatele lui, interesat si financiar. Sa presupunem ca intradevar mr. G era prostanacul prostanacilor ( cred ca si asa stia ca ar fi urmarit, sunt pipite fara mare notorietate fotgrafiate in orice poziti pt tabloide gen CANCAN, de ce nu ar fi fost el , cand miza era uriasa ? ), pe Vantu nu-l puteai banui ca ar fi asa . Era atat de ilogic incat chiar si subsemnatul, a avut o umbra de indoiala, in ceea ce priveste sentimentele Vantului fata de corabia marinarului, banuind un blat ( cu conditia ca trustul Realitatea sa nu mai fi apartinut lui Vantu, ar fi fost oarecum explicabil, altfel, nu ! )

Acum realizam ca groaza posibilitatii ca Popa sa fie adus in tara, nevoia de garantii suplimentare de la viitorul presedinte ‘ nocturn’ ca va musamaliza afacerea ( cum s-a intamplat in toate guvernarile PSD,)si sondajele, in care Base scazuse mult dupa facatura cu ‘ pumnul care aduce zambet pe fata celui lovit ‘ ( film indian cu nume de indian), la care postul lui SOV contribuise decisiv, l-au facut pe, dealtfel, inteligentul mogul sa treaca peste orice urma de precautie, convins fiind ca lunea de dupa alegeri ‘ toata lumea canta, rade si danseaza’ ,dupa cum reiese din stenograme ca la asigurat personal pe proscrisul Popa.

FNI n-a existat ! Au existat oameni, de-a valma: jurnalisti, analisti, actori, scriitori si vedete, care, desi au rezistat mizilicurilor si locurilor caldute oferite de guvernanele PSD, pentru a le face apologia, nu au rezistat in fata sumelor imense oferite de pseudocapitalistii Vantu, Voiculescu, Patriciu. O prostituata frumoasa, inteligenta, culta si talentata, ramane o prostituata chiar daca e paltita cu multi bani si se numeste dama de companie. Ii vedem la antene si Realitatea facand trotuarul in fiecare seara pe Gadea , Badea, Ursu, Chireac Firea, Ciuvica, sa-si apere ‘pestii’ de lege, de populatie,de autoritati si de bunul simt. Acestia o fac mai des si pe mai putin, si se vor trece repede. Mai rar si mai scumpi sunt scosi la produs Dinescu, Hurezeanu si mai ales, Cristian Tudor Popescu. Acesta evita trotuarul, pentru a nu fi amestecat cu tarfele ordinare si pentru a nu-i scadea tariful. El face acelasi lucru ca si ceilalti, dar la hotel de cinci stele, in ambianta lumanarilor, pe muzica de Bach, recitand Baudelaire! Fata sa de neolit incruntat, combinata cu p endularea politica aparenta , viruseaza usor constiinte naive, curate si chiar inalte, profitand si de protectia scazuta a acestora datorata crizei si de fondul sonor nociv, improscat de celelalte prostituate. Acest asasin de constiinte, datorita urii ce-o emana prin toti porii fata de orice samanta a binelui in tara asta, fortat de ‘pesti’ si de situatii conjucturale ce trebuie speculate la maxim, esueaza de multe ori, obtinand cu discursurile sale exact opusul la ceea ce vrea si la ceea ce asteptau cei care il platesc. A riscat mult cand a bagat mana in foc ca filmuletul nu e trucat, a dat-o in bara cand, simtind mirosul de bebelusi arsi, l-a vazut tot pe Basescu cu chibritul, omitand voit cauza: lipsa omeniei. Vazind reactia de scarba, aproape unanima, a celor care au citit si comentat acel articol, a dat din lac in put, cu articolul in care prezenta o scrisoare ‘pierduta’ a unui adulator, care-i cerea cu manie proletara sa faca ceva cu cei care nu sunt deacord cu ce scrie marele ‘maestru’ . Reactie tipica a unui om obsedat de cultul personalitatii ( lucru pe care il imputa dusmanului Basescu de cate ori are ocazia) care ii face ‘cretineti pe cei ce au o opinie diferita de ‘tezele lui din aprilie’. La aflarea vestii arestarii ‘pestelui’ ,a comis-o din nou: s-a alaturat ‘ corului robilor’ ( cei de pe statele de plata ale mogulului ) ce strigau ‘ e totul politic’, ‘intimidarea presei libere’, ‘noi suntem buni, ei sunt rai ‘ etc, si a incheiat ‘apoteotic’ spunand ca el nu a bagat bani la FNI ( desi s-a folosit si se foloseste din plin de ei ), cersind mila pentru arestat, daca nu pentru ca fost arestat nevinovat, macar pentru ca nu are piciorul bun si are operatie pe inima. Din talibanul care isi arunca tara in aer si da vina pe Basescu, CTP s-a transformat in Maica Tereza a escrocilor .

Prin discursurile lor , CTP si ceilalti au creat un FNI de si mai mare amploare, care afecteaza 20 milioane de oameni. Ca si FNI-ul original profita de increderea romanilor, oferindu-le inselaciunea imbracata in cuvinte frumoase, promitand castiguri de 8 ori mai mari daca scapam de Basescu.

TERRY

Sursa EVZ

Scandalul ambasadorului american: îşi fură Mark Gitenstein, propriul său guvern ?

S-ar spune că un om care a câştigat peste 15 milioane de dolari în ultimii 9 ani, e suficient de bogat încât să nu umble după ciupeli, dar domnia nu stă în grosimea portofelului precum nici diplomaţia americană n-ar trebui să stea într-unii ca şi Mark Gitenstein dacă cele dezvăluite mai jos, sunt adevărate. În vreme ce scandalul e ignorat de către mass-media, o publicaţie electronică numită Q Magazine, a luat un interviu celui care a fost vreme de 4 ani administratorul reşedinţei ambasadorilor americani la Bucureşti, românul Silviu Crăescu.

Mark Gitenstein l-a dat afară la începutul anului fără să îi ofere nici un motiv valid în scris. Silviu Crăescu susţine în schimb că a fost mazilit pentru că ar fi fost forţat să umfle notele de plată ale ambasadei, în vreme ce cheltuielile erau minimizate prin folosirea muncii la negru, diferenţa rezultată intrând în buzunarul ambasadorului şi a soţiei lui. Mai mult de-atât, omul a fost ameninţat că va fi „aranjat” de ofiţerii CI americani dacă vorbeşte. Nu numai că a încercat să spună tuturor povestea sa, dar Silviu Crăescu l-a şi acţionat în judecată civilă pe ambasador, pentru ne-respectarea contractului de muncă. Acesta nu s-a prezentat la proces invocând imunitatea diplomatică, dar o judecătoare curajoasă a dispus ca procesul să meargă mai departe.

Dl. Crăescu susţine deasemena că ambasada americană ar avea puterea să decidă rezultatele alegerilor preşedentiale româneşti:

Neoficial, am aflat de curând că ofiţeri din cadrul ambasadei au suspectat faptul că în timpul campaniei prezidenţiale din 2009, aş fi fost folosit ca „sursă” de către un candidat pentru funcţia de Preşedinte, respectiv domnul Mircea Geoană, lucru care nu a fost dovedit şi care nu a fost adevărat, deoarece, vă asigur că dacă mi-aş fi pus serviciile la dispoziţia lui Mircea Geoană, acum domnia sa era Preşedintele României şi eu eram angajat la Cotroceni

Continuă dânsul:

„Declaraţiile ambasadorului SUA sunt făcute în primul rând ca să susţină interesele statului american şi mai apoi aceste declaraţii sunt făcute ca să susţină lideri politici români actuali, care sunt dispuşi şi ei, la rândul lor, să facă angajamente, promisiuni şi jurăminte astfel încât să-şi dovedească loialitatea şi să susţină politica economică şi militară a SUA, în cadrul luării deciziilor interne de favorizare a SUA, de sprijinire a deciziilor în cadrul alianţelor militare, a impunerii tratatelor internaţionale sau a favorizării contractelor economice-militare americane”.

Vă daţi seama fireşte că ăsta e adevăratul scandal şi nu concedierea abuzivă a unui angajat român! Iată de ce mass-media tace mâlc. Acum pricepem de ce forţele aeriene vor zbura nişte F-16 de aceeaşi vârstă cu troleibuzele comuniste şi nu Grippenuri noi nouţe la acelaşi preţ, başca revigorarea industriei aeronautice româneşti de către suedezi ? Sau de ce nu mai termină Bechtel autostrada triplu-preţ odată?

Istoria corupţiei e una relativ banală în Statele Unite, căci asemenea abuzuri au loc în mod curent, iar uneori omul este victimizat îngrozitor şi după ce e forţat să-şi părăsească serviciul. Cine vede şi mai ales dă în vileag matrapazlâcuri mari, o poate păţi rău de tot pe pământul celor liberi. Dl. Crăescu nu a avut parte se vede decât de relativ minore neplăceri în comparaţie.

Amintesc că legislaţia SUA e foarte dură cu acest gen de comportament, pierderea serviciului, amenzi usturătoare şi ani de puşcărie fiind cu toatele consecinţele dovedirii vinei inculpatului. Cu toate acestea, oamenii se pretează, căci lăcomia e universală. La noi statul nici măcar nu pretinde că ar încerca să elimine corupţia. În fine, în loc să îi ia partea necondiţionat, executivul american ar trebui să demareze o anchetă internă ferită de orice imixtiuni politice, apoi să acţioneze în baza rezultatelor ei. Credibilitatea alflata în plin declin a SUA, nu poate fi reparată fără acţiuni decisive de redresare a situaţiilor care o trag şi mai jos.

Ca unul ce sunt citit de US State Department, mi-am permis să ofer un sfat. Dacă ancheta internă dovedeşte ca Mark Gitenstein şi soţia lui nu au luat nici un ban care nu le aparţine şi nu au folosit munca la negru, atunci „all is well” şi poate să rămână în post. Dacă însă se dovedeşte că alegatiile D-lui Crăescu sunt adevărate, atunci România are nevoie de un ambasador care să fie credibil atunci când ne sfătuieşte pe probleme de politică internă.

Iar cât priveşte amestecul în alegerile româneşti, nu pot decât să sper că acesta va înceta de bună voie. O alianţă impusă prin forţă şi înşelăciune, nu-i bună de nimic şi se va prăbuşi de la sine. Una clădită însă pe exemplu personal, bunăvoinţă şi încredere mutuală, e naturală şi deci va fi durabilă şi profitabilă pentru ambele părţi.

Această este adevărata alegere pe care trebuie s-o facă guvernul Statelor Unite vis-a-vis de România şi nu între Băsescu, Geoană sau alţii ca şi ei.

Când lupta cea bună cade în ridicol şi seamană pericol – posibile consecinţe ale isteriei anti-cip

Departe de a fi un proponent al cipului RFID care permite identificarea şi urmărirea nu de la 10 cm sau 10 paşi precum susţin marionetele noii ordini mondiale, ci mult mai de departe (pomenesc gurile rele ceva de sateliţi), sunt un duşman declarat al oricăror măsuri de îngrădire a libertăţii omului. A trebuit să afirm asta dintru început, pentru că unii ce citesc prea repede, s-au trezit să mă suspecteze că aş fi „pro-cip”.

Dacă Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege (sperăm cu discernământ), atunci guvernele n-au nici o treabă să o îngrădească, decât în măsura în care ele slujesc hidrei ce caută să ne transforme viaţa asta în iadul pe pământ, doar pentru a-l moşteni mai apoi pe cel veşnic. Ar fi mai mare păcatul să ajungem în acelaşi loc cu cei care ne urăsc, motiv pentru care avem nevoie de atenţie şi de foarte mult discernământ.

Ceea ce trebuia să fie însă acţiunea civică de anvergură a unui neam de oameni treji, a devenit o jalnică cruciadă virtuală dusă în numele credinţei de către unii care-ar face bine să petreacă mai mult timp în biserică şi mai puţin pe internet. Domnul nu se lasă însă batjocorit şi nici reprezentat de unii care o fac pe învăţătorii, în vreme ce chiar ei au încă multe de ‘nvăţat. Au picat alţii mai mari decât aceştia de pe soclul pe care se înălţaseră, cu mai mult sau cu  mai puţin timp înaintea lor.

Unii care încă n-au prins tâlcul pietrei aruncate-n lac de către nişte proşti-vicleni, căci ei se află în misiune, una sfântă bineînţeles ale cărei dedesubturi doar ei le pricep, au deturnat atenţia binecredincioşilor de la lucruri mai importante şi fac îndemnuri îngrijorătoare prin radicalismul lor.
Cum să le explici acestor zeloţi puşi pe turnir fără şansa câştigului, că în râvna lor fără de minte ei nu fac decât jocul acelor proşti-vicleni fără măcar a înţelege ce se întâmplă ?

Nu ar fi nimic dacă doar ei ar crede că a sosit apocalipsa, mă sperie însă audienţa largă căreia aceste aberaţii îi sunt diseminate.
Ceva nu e deloc în regulă cu asta: în loc să asculte de preoţii lor, oamenii primesc cu gura căscată îndemnuri la vinderea brumei de avere pe care-o au, împrăştierea ei de-a moaca şi refugierea în vârf de munte fără buletin, de parcă-ar fi sosit sfârşitul lumii!
În cine să ai cea mai devotată ceată de adepţi, dacă nu într-unii izolaţi din cauza sărăciei lucii şi-a lipsei actelor cu ajutorul cărora să îşi facă un rost în societate ?

Prea aduce totul cu ce s-a întâmplat deja în Rusia, unde un fost lăcătuş, devenit miliţian pe nume Nikolai Anatolievici Torop, devenit Visarion, a înfiinţat de ceva ani „Biserica ultimului testament”. Membrii cultului sunt ocupaţi cu construirea unui oraş care să ţină mii de suflete tocmai în Siberia, care după cum se ştie nu străluceşte prin agricultura sa. Oraşul e din lemn 100%, pentru a evita poluarea, căci orice înşelare trebuie să conţină neapărat şi ceva bun pentru a-i conferi credibilitate. În „Oraşul soarelui” membrii acestui cult se pregătesc din nou să înfrunte apocalipsa, care i-a fentat deja odată în 2003.

Cei ce vor lua prematur calea munţilor la noi, nu fac decât să îşi supună familile la greutăţi de nedescris, chiar foamete şi ce-i mai rău, să îşi pericliteze mântuirea din cauza ascultării unor profeţi ce nu pot profeţi corect nici măcar ziua de ieri…

Sunt realmente îngrijorat de cei care profitând de chestiunea actelor cipate, îşi pregătesc o turmă care să îi urmeze prin Rarău. Ce vor mânca acolo? La ce biserică vor merge – îşi fac ei una în vârf de munte, pe model siberian ? Cine va sluji Sfintele Liturghii în ea, un fost miliţian, sau poate vre-unul fost de partea cealaltă a barelor? Îndemnurile înspre moderaţie şi raţiune, sunt înecate cu argumente constând din …propriile lor postări pe blog!

Nu suntem lipsiţi de orişice speranţă, căci cavalerii vremurilor de apoi au început s-o ia pe coajă tocmai pe blogurile lor, lucru care nu-i pare să-i descurajeze câtuşi de puţin. Nu îmi dau seama de procesul mental utilizat şi nici nu îmi doresc să-l aflu, dar tocmai cele mai bune argumente împotriva nebuniei ăsteia, sunt folosite ca şi dovezi împotriva bunilor argumentatori. Un fel de logică circulară, dacă doriţi…Fără să îşi dea seama, respectivii se fac de râs în propria lor casă virtuală.

Să fie demascatorii sistemului manipulaţi în mod subtil de către cei ce caută să facă biserica de râs, sau să fie asta tocmai misiunea lor ?

Iată şi comentariile cu pricina – întâiul aparţine lui Alin care nu ne este străin aici, al doilea lui Narcis. Ambele sunt clare şi la obiect, dar logica si bunul lor simţ, sunt copleşitoare pentru minţile simple:

Parintele Iustin din pacate a fost dezinformat tocmai de ucenicii lui, probabil cei care ies acum in fata si ne servesc aberatii cu casiere care bat “666″ la casele de marcat, ca in cipuri sunt coduri de bare si “666″, ca pamantul nu se invarte, etc.

Este perfect convins ca in cipuri se ascund microfoane, camere de luat vederi, ca se are in vedere implantarea copiilor pentru a fi omorati “in 3 zile”..

Avand in vedere dezinformarea care insoteste aceasta campanie anti-cip, agresivitatea cu care se propovaduieste impotriva pastorilor Bisericii si amenintarile pentru eventualitatea in care resping aceasta “Evanghelie a cipurilor”, arata ca ceva nu este in regula.

Cu alte cuvinte avem toate simptomele unei miscari sectare, bazata pe o pretinsa intelegere superioara, profetica a Apocalipsei, ajungadu-se chiar pana acolo incat deja se pretinde a se sti care este “pecetea fiarei” (cipurile binenteles), se inventeaza o pre-pecete (actele biometrice = lepadarea de credinta) etc.

Narcis

Ei ,(RiC – nb) spun foarte clar ca :
“am fost si suntem in aceeasi linie a marturisirii ortodoxe si a opozitiei fata de sistemul totalitar de supraveghere si control pregatit prin actele cu cip in care s-au gasit altii mai mari decat noi, ale caror avertizari le-am spus pe larg pe site”

Aceasta este dupa parearea mea cea mai chibzuita si ortodoxa cu putinta atitudine in aceasta problema destul de delicata. Este inca prea devreme pentru a intra in panica, a folosi armele duhovinesti cele mai dure. Sub duhul pacii, al iubirii fratesti ar trebui sa stam cu frica si sa judecam impreuna cu BISERICA ce e de facut , soborniceste asa cum sustin si ei. Eu nu ii cunosc personal , insa consider ca fac si ei un efort destul de mare sa administreze blogul lor si nu ar merita sa batjocorim efortul lor.

Apoi:
“NU AM PRIMIT urmatoarele:

– a spune ca primirea actelor cu cip este lepadare si pierderea harului preotiei sau de botez
– a face din opozitia fata de actele cu cip inceputul, mijlocul si scopul vietii crestine (adica a provoca oamenilor obsesii si psihoze)
a indemna oamenii sa moara cu zile si sa provoace inutil autoritatile, punandu-i sa isi vanda bunurile, casa, sa iasa din sistem, sa refuze ingrijirea medicala, sa scoata copii de la scoala, sa se retraga aiurea (nici macar la sate), in munti si pesteri.”

Aici este fara echivoc …

Ma bazez pe inteligenta fratiei tale , prin care poti identifica mesajul clar anti-cip, insa rostit cu dragoste si respect pentru fratii carora le este destinat …

Legat de acel studiu, lucrurile ramin perfect valide si nestramutate! Tagurile RFID comunica cu readerele incepind orice propozitie cu “6″ transpus binar “110″. Nu e o coincidenta cum crede Pustnicul Digital este parte din standardul comunicatiei.
Insa de aici si pina la a afirma ca tagurile RFID contin explicit 666 este o cale foaaaaaarte mare! Iar cum tot dialogul este si criptat cu atit mai putin vedem acesti multi “6″, nu numai 3..zeci de 6 se plimba pe unde radio la o interogare.
Acum se pare ca vor folosi tehnologia smartcard care foloseste alt protocol, ISO/IEC 7816, care nu mai foloseste grupul logic de biti “110″ in antetul comenzilor.

In concluzie tehnic vorbind nu prea e nici urma de 666 in aceste cipuri.Daca ar fi , s-ar fi demonstrat pina acum … Si nici nu e nevoie sa fie pentru ei. Nu aceasta este pecetea, inca nu avem un singur sat global cu un unic conducator la care sa te inchini.
Ei doar se intrevad si probabil vor iesi la iveala undeva dupa razboiul nimicitor…
Asa cum spun si fratii de la RiC , pian atunci cred ca mai avem multe trepte de urcat pe scara duhovniceasca, iar raceala, neomenia, lipsa smereniei nu fac decit sa ne coboare de pe aceasta scara!

Evreii despre ei înşişi

Dacă vrei să cunoşti o cultură, e absolut necesar să îi cunoşti pe cei care se identifică cu ea. Nu poţi cunoaşte cultura romană fără români, pe cea americană fără americani, pe cea iudaică fără evrei. Chiar fără a călători în respectivele ţări, trebuie măcar aflat ce cred reprezentanţii de seamă ai culturii studiate, despre ei înşişi, apoi şi mai bine, să locuieşti o vreme în mijlocul lor. Eu am avut privilegiul de a cunoaşte cultură americană precum şi cea iudaică, în ţara care găzduieşte un număr de evrei mai mare chiar decât statul Israel. Să vedem deci care este părerea reprezentanţilor de vază ai evreimii despre ei înşişi şi rolul lor în lume (mulţumesc Mercurie!):

Citește în continuare

Niciodată să nu fii dezamăgit de-un porc!

Deputatul Silviu Prigoană, a propus săptămâna asta în Parlament legalizarea prostituţiei.
Proiectul de lege iniţiat de el „prevede prestaţii sexuale contra cost, eliberarea de chitanţă fiscală şi carnet de sănătate pentru cele persoanele care lucrează în acest domeniu.

Mă întreb dacă neutrul „persoane”, include oare şi prostituate de gen masculin, caz în care domnia sa ar mai avea de unde trage o pensie.

Prigoană nu crede că proiectul de lege va aduce mai mulţi bani la buget, ci consideră că „este vorba despre sănătatea publică”, deoarece „bolile venerice au fost scăpate de sub control”. Ah, fireşte, era vorba de un scop mărinimos, sănătatea publicului…

Oriunde se poate lovi în tradiţia creştină a neamului românesc, fiţi asiguraţi, îl veţi afla şi pe Silviu Prigoană.

El ar taxa biserica (pentru început), dar ar da liber prostituţiei – ăsta da român verde! Ăsta da reprezentant al voinţei poporului! Chiar s-au tâmpit alegătorii sectorului 42 Bucureşti – care să le fie scuza ?

Faptul că dânsul e mason, nu are evident nimic de-a face cu actiunile sale.

Ne văităm şi căutăm soluţii pentru salvarea a ceea ce a mai rămas de salvat.. Iată una concretă şi nu foarte greu de îndeplinit: scăpaţi fraţilor Bucureşteni de nulitatea asta la viitoarele alegeri! E imposibil ca într-un oraş atât de mare şi plin de oameni de calitate, să nu se găsească unul care să merite cu adevărat onoarea!

Mai poate fi salvată România? Un prim pas:

Nici nu am început bine să ne revenim de pe urma loviturii cu barda aplicată în capul ţării la cererea FMI, căci iată, guvernul se pregăteşte să mai „absoarbă” un împrumut, de parcă traiul pe datorie ar fi cheia prosperităţii. Preş. Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu Jeffrey Franks ne-arătând decât respect la superlativ faţă de personajul pe care-ar trebui să-l dăm afară cu un chiot de bucurie şi un picior în dos, sau poate momindu-l către aeroport cu niscai lături călduţe. Ar guiţa de fericire!


„Propunerea mea către dumneavoastră este că, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu care dumneavoastră”.

Ce contrast faţă de „ţigancă împuţită” şi alte expresii de sub puntea navei împărţite bieţilor români ce nu posedă falsul ştaif impus de apartenenţa la un organism străin. De parcă poţi ruja un porc până devine om..

Dar nu asta contează acum. Mă uluieşte inconştienţa (să fie oare doar atât?) unui Preşedinte care vrea să scoată ţara din probleme prin afundarea şi mai adânc în mocirla datoriilor către străini puşi pe căpătuire şi control. Mă uluieşte faptul că nimeni din guvern nu are curajul să îi spună că nu asta e calea pentru salvarea ţării, ci doar o soluţie pe termen scurt, una al cărei rezultat final va fi înstrăinarea la preţuri de nimic a ultimelor bunuri ale ţării, distrugerea statului român şi-aşa aproape impotent faţă de marii rechinii şi înlocuirea sa cu un guvern privat din umbră, compus din şefi de bănci multinaţionale şi de minionii lor din UE.

Ultimele companii de stat vizate de „investitori strategici” cu sau fără cetăţenie romană, sunt următoarele:

1) Fondul Proprietatea; 2) Hidroelectrica; 3) Romgaz; 4) Nuclearelectrica;
5) Complexul Energetic Turceni; 6) Transgaz; 7) Electrocentrale Bucureşti; 8 ) Aeroportul Henri Coandă; 9) Electrica Muntenia Nord; 10) Electrocentrale Craiova; 11) Complexul Energetic Rovinari; 12) Transelectrica; 13) Electrica Transilvania Sud; 14) Electrica Transilvania Nord; 15) Lignit Oltenia.

Ne dăm seama ce jaf colosal are loc sub chiar ochii noştri, în vreme ce guvernul ne afumă cu poveşti despre „bani pentru plata salariilor şi-a pensiilor” şi despre „restructurarea care să permită absorbţia fondurilor europene”? Odată ce vor vinde infrastructura ţării, ne vom afla complet la cheremul unor străini instalati ca si stăpani peste noi, sclavi în propria ţară ajunşi astfel într-un timp record de 20 de ani. Pariez că reţelele de apă vor fi următoarele… Am ajuns la rangul şi recordul de republică bananieră, în inima Europei!

Perioada de după 1989 trebuie într-adevăr privită ca ceva cu totul aparte în istoria României, căci asemenea blestemăţii nu au mai avut loc niciodată înainte! Batjocură şi jaf pe faţă, făcute cu un cinism care ar putea îngheţa până şi lacul Baikal, toate posibile din cauza adormirii noastre!
Nu e de mirare că li s-a spus verde în faţă românilor de peste hotare să rămână acolo unde se aflăvă daţi seama că ei s-ar întoarce cu altfel de atitudine şi aşteptări în schimbul taxelor plătite statului!

Nu sunt doriţi înapoi nu pentru că ar sosi cu mâna întinsă la cerşit, precum a spus în stilu-i caracteristic Preş. Băsescu, ci pentru că ei sunt singurii care reprezintă un pericol real la adresa clicii de nulităţi care distruge ţara asta! Precum eu mă revolt în faţa samavolniciilor ăstora, tot astfel ar face şi cele câteva milioane de potenţiali repatriaţi – în scurtă vreme ne-am organiza politic şi am începe să-i înlăturăm de la putere unul-câte-unul, pe trepăduşii neo-kominternisti (mersi Mercurie!) care fac praf totul în calea lor.

Nu-i de mirare că înafara actelor pur declarative, guvernul a făcut tot ce-a putut pentru a-i descuraja pe români să se întoarcă în ţară! Întrebaţi-mă câte piedici ni s-au pus şi ni se mai pun încă, am material destul pentru o carte, dar cu toate astea consider că a fost cea mai bună decizie pe care am făcut-o vre-odata. Prefer să fiu cap de lance, chiar dacă revolta mea nu se concretizează decât în menţinerea acestui blog, decât să oftez dinafară, dând cei mai buni ani ai vieţii mele unei companii străine lipsită de orice conştiinţă şi banii din taxe pentru a sprijini războaie ilegale prin ţări care nu au reprezentat nici un pericol real faţă de restul lumii.

Pacea pe care am dobândit-o rupându-mă de un sistem imbecilizant şi criminal, nu poate fi descrisă în cuvinte! Când mai adaugi la asta şi faptul că numai aici poţi oferi copiilor copilăria pe care ai trăit-o la rându-ţi, chiar nu se mai compară viaţa sacrificată dinafară, cu ceea ce ar trebui şi poate să fie normalitatea traiului în propria ţară. De-ar înţelege măcar 1 milion de emigranţi români asta, alta ar fi faţa ţării în câţiva ani scurţi!

O Românie nouă – timpul ei a venit!

Amintiri din comunism – de cine-am dat după ce am scăpat de foştii ?

Am detectat mai ieri o chestie subtilă conţinută în trasnscrisul întâlnirii de la Washington DC, între Nicolae Ceauşescu şi Gerald Ford. Fireşte, s-au găsit unii să ridice vocea: ” de unde ştiu eu că ar fi fost mai bine fără ei”, dar nu asta contează cu adevărat. A comentat şi Clement, care ne re-împrospătează memoria tuturor, referitor la ce a însemnat comunismul instaurat de lăcustele alogene, pentru noi românii: o bestialitate, o deviere de la cele bune, o aberaţie împotriva omenirii….

Nu intenţionasem nici de departe să iau apărarea comuniştilor, ci doar am remarcat unele acte de demnitate, înfăptuite în ciuda presiunilor puse pe noi, de chiar cei fără a căror perfidă urzeală, am fi trăit în pace şi prosperitate, într-o Europă ne-infestată de jogodiile bolşevice aflate la putere oficial în lagărul de est şi ne-oficial, în restul Europei creştine. N-a fost sa fie, mai mare păcatul… In fine, haideţi sa ne aducem aminte ai cui urmasi continuă să ne facă viaţa imposibil-de -grea, în propria noastră ţară:

Cine traia bine si in stil occidental in Romania?
Traiau opulent, inghiftuit adica, patriotii de la Gospodaria de Partid, de la Dunarea, de la Trustul Carpati, din “servicii”, turnatorii din institutele de cultura care insoteau patriotic intelectualii cu dosare bune pe unde nici cu gandul nu ajungeai.

Patriotii importanti primeau alimentele direct in viloaiele ai caror proprietari traiau cu chirie aiurea, si gunoaiele le erau ridicate tot de catre securitate, pentru ca poporul sa nu dea cu nasul de mirosurile de fripturi si delicatese si sa se prinda ca Partidul are matele mai pretioase decat plebea.

Cine “noi am avut cele mai tari contracte”? Noi, adica voi.
Dunarea s-a spart si s-a faramitat in sute de societati private de comert exterior si ACEIASI profita.

In ’88 au fost oameni care au murit pentru ca stiau ce urma sa se intample, unde si la cine trebuia sa plece banii munciti de aia de cersesc o suta de lei acum. Mari economisti au murit de inima la 40 de ani si li s-a refuzat autopsierea, s-au impiedicat de o cale ferata exact cand trecea trenul, s-au molipsit de un cancer fulgerator si au exersat sarituri de la mare inaltime, fara parasuta.

Istoria noastra s-a scris cu mainile patate de sange din ’46 incoace.
Unul din primii primari comunisti care a realizat ca utopismul sau a facut loc unor criminali in istoria tarii, a avut inspiratia sa tina un Jurnal si a fost gasit mort in fata blocului. La cateva luni, fiul sau, ofiter MAI, care avusese acces la Jurnal, a avut un accident regretabil si fatal.
Epoca de Aur a insemnat crearea unei mentalitati colectiviste in toate planurile. Se traia intr-un CAP satesc, industrial si cultural din care se putea fura pe baza de carnet de partid. In aceasta epoca copiii lui Ceausescu isi atarnau pe pereti, via madame Borila, tablouri de Goya si evident ca se simteau occidentali.

Tot occidentali se simteau si cei ce pradau patrimoniul ca gainarii, la inventar.
Draga eufrosin ,despre comunitatea aia al carui nume nu il pronunti, zice Thilo Sarrazin, guvernatorul Bundesbankului, ca are anumite trasaturi genetice proprii. Despre evrei este vorba, nu? Si à propos de supararea pe care a generat-o, chiar nu vad de ce? Nu este vorba de rasism ci de stiinta in care sunt super tari evreii, genetica.

O Românie nouă – timpul ei a venit!

Demnitatea lui Ceauşescu faţă de americani: „Nu mulţumesc. Nu mă interesează.”

Transcrisul întâlnirii dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Statelor Unite Gerald Ford de la Washington din 11 iunie 1975, la care a participat şi Henry A. Kissinger, în calitatea sa de Secretar de Stat, revelează o adevărată bombă; La un moment dat, Kissinger îi face lui Ceauşescu următoarea propunere:

K.: Când va termina, preşedintele va convinge Congresul să adopte un amendament care să permită libera imigraţie în România.

C.: Nu mulţumesc. Nu mă interesează.

Aţi prins ideea? Era vorba de un amendament care să permită libera emigrare a cetăţenilor americani, în România. Care americani get-beget şi normali la cap credeţi că erau interesaţi de emigrarea într-o ţară socialistă aflată în spatele cortinei de fier ? Evident, nici unul!
Fireşte, era vorba doar de deţinători ai cetăţeniei americane de o anumită etnie, lucru pe care Ceauşescu l-a sesizat prompt, refuzându-l spre cinstea lui categoric şi la fel de prompt.

Nu am crezut vre-odată că va veni şi ziua în care să apreciez unele lucruri făcute de fostul Preşedinte al României, eu care săream într-un picior de bucurie la auzul veştii că a căzut, dar iată… Pe cât de mult admir demnitatea gestului său, pe-atât de mare îmi e scârba faţă de guvernanţii ulteriori, care s-au călcat pe picioare unii pe alţii, pentru a deschide larg porţile României unor venetici ce n-au nici în clin, nici în mâneca cu noi.

Prin Constituţia din 2003, Ion Iliescu a dat dreptul străinilor să cumpere pământurile noastre dupa ce mai înainte, Emil Constatinescu începuse în secret, masiva campanie de încetăţenire (colonizare) în urma căreia peste o jumătate de milion de străini de neam au devenit şi ei „români” cu acte-n regulă.

Cum se va termina asta altfel decât rău pentru România nu ştiu, decât dacă Bunul Dumnezeu se milostiveşte de noi şi ne scapă… Să Îl rugăm! Şi până atunci să îi trezim şi pe alţii, să aleagă numai naţionalişti de-acum înainte.
O Românie nouă – timpul ei a venit!

Tyrone face cumpărăturile

Nu prea mai rămâne mare lucru de spus, înafara faptului atât de evident că nu suntem cu toţii creeaţi tocmai egali – dacă doarme cineva de-al casei, poate veţi dori să vizionaţi clipul mai târziu, nu de alta, dar s-ar putea sâ îi treziţi cu râsul Dvs. !

Cu bani sau fără ei, numitorul lor comun este e..i : @TREPĂDUŞI puşi pe jaful şi colonizarea României!

După ce mai ieri am arătat cine sunt cei ce vor să ne trasforme în sclavii lor tocmai aici la noi acasă, două profile de „investitori-strategici-încurajaţi-politic„, mi-au venit în atenţie:

Întâiul are aura unui om de afaceri bine îmbrăcat, şcolit, ferchezuit, posesor de cetăţenie americană, ba’ chiar şi filantrop! E dispus să investească bani grei ce nu-s ai lui, în schimbul aurului nostru din Roşia Montană, cu condiţia ca să i se întoarcă de cel puţin patru-cinci-zece ori. Mai zice că o face din „dragoste pentru plaiurile noastre” şi pentru ca alţii cu mult mai răi şi prădalnici, să nu îşi înfigă bocancul lor murdar în pragul nostru, înaintea lui. Absolut înduioşător!

Odioşenia că sate întregi aflate în calea exploatărilor sale aurifere din America de Sud au fost relocate cu cimitir, case şi cu biserică cu tot, e prezentată ca un adevărat act de omenie, în ciuda faptului că localnicii nu s-au ales nici barem cu banii de înmormântare.. Important e că mafia politico-securisto-militară a acelor nenorocite ţări, şi-a încasat comisioanele.

Numele lui este Kaplan şi el e bişnitz-menul care stă în spatele RMGC (Roşia Montană Gold Corp.), de parcă tipicul ardelenesc al locului, s-ar potrivi cu & Co.!
Baiat bun, zice ZIF, adica Ziarul Financiar!

Un Kaplan filantrop

Al doilea este un caz ceva mai atipic pentru lumea occidentală de azi, dar cu totul încetăţenit de pe-acum la noi:

soseşte la interviuri cu autobuzul, e îmbrăcat precum strămoşii lui vânzători ambulanţi de ţoale uzate , are un „public relations man” la fel de ciudat ca şi el, e practic rupt în cur, dar îşi dă aere de multi-miliardar în euro şi başca, compania lui a raportat un profit mai mare decât cel al Petrom, unul echivalent cu aproape 3% din PIB-ul României, orişicât de fals ar fi acesta raportat de către „guvernanţii” noştri – am auzit cu toţii de faimoasa „American European Marketing and Enterprises SA” – nu li se umple vâscos gura celor ce se reprezintă sub egida ei ?

Îl cheamă Ionescu Cornel şi locuieşte când în România, când în Israel.

Nu are poză, căci e „camera shy”, pe româneşte „îi e ruşânie să apară-n film”!

Vă invit deci să parcurgeţi interviul pe care celălalt ZIF, adică Capital.ro i l-a luat, căci merită toţi banii. Unde mai găseşti miliardari fără maşină care tocmai se gândeau să-şi cumpere un Volvo!
Am să-l redau aici, urmat de comentariile unor cititori mai mult sau mai puţin avizaţi, dar care vă vor face ziua mai veselă şi mai bună – greu mai găseşti oameni care să pătrundă direct în esenţa problemei, decât românii!

Citește în continuare

%d blogeri au apreciat: