Valul doi?

Cluj-Napoca, 15 Mai 2020, ziua ridicării stării de urgență:

Avion, avionașul meu, ce spreiezi tu peste noi?

Întreg cerul a fost pâclos ieri datorită materiei deversate din avioanele astfel echipate – ce-o fi conținând lichidul aerosolizat, Dumnezeu cu mila. Sper că nu virusul valului 2, acum când suntem pe calea spre normalitate.

 

Săptămana genocidului animalelor şi semnificaţia ei spirituală

Săptămâna care a trecut, a fost un adevărat dezastru pentru necuvântătoare, mai ales pentru peşti şi păsări, ambele cu conotaţii biblice, precum excelent observa un cititor.  În Brazilia, au fost aduse la malul oceanului 100 de tone de somn şi sardine, lăsând pescarii muţi de uimire, ne-maiîndrăznind să îşi arunce plasele în apele parcă blestemate. Să aruncăm o privire la harta care ne va ajuta să înţelegem ceva:

Observaţi distribuţia interesantă a acestor evenimente: practic toate au avut loc în zone controlate dpv militar de către SUA.  Nu s-a raportat un singur peşte mort sau pasăre căzută din cer în Rusia, China şi slavă Domnului, nici în ţările ortodoxe, unde sunt convins că firea apelor şi a tăriilor sfinţite de Bobotează, nu a permis asemenea abominaţii.

E clar că  catastrofe de anvergura asta nu pot avea loc doar aşa, în ciuda explicaţiilor menite să ne insulte inteligenţa, oferite de către „oameni de ştiinţă”: s-au speriat de tunet, a dat grindina peste ele… Ptiu’ trăzni-v-ar !

Mai este clar deasemena că nişte sceleraţi se joacă cu „jucăriile” lor:

arme scalare, chimice şi probabil bacteriologice, într-o adevărată orgie satanică îndreptată cu toată ura tatălui lor spurcat împotriva creeaţiei Lui Dumnezeu.  De ce au ales să îşi consume ura tocmai în săptămâna care a trecut? Simplu: a fost o săptămână plină de sărbători creştine de cea mai mare importanţă, întâia fiind Tăierea împrejur a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, apoi praznicul împărătesc al Bobotezei, urmat de sărbătorirea celui mai mare om născut vre-odată din femeie, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.

Ca regulă, cei mânaţi de necuratul îşi revarsă ura lor diabolică tocmai de sărbătorile Creştine, cu scopul de a a le întuneca. În SUA de exemplu, valurile masive de concedieri au întotdeauna loc în preajma Crăciunului.  Cum să reziste unii ca aceştia ispitei de a face rău pe scară atât de largă tocmai atunci când sufletul omului se uşurează şi se luminează cu strălucire pogorâtă chiar din ceruri ?

Minunea e însă că tot răul este limitat şi că trecerea sa îi apropie pe oameni mai mult de Dumnezeu, lucru care nu ar fii avut loc în absenţa unor circumstanţe adverse.  Apoi, cu genialitatea şi atotputernicia Lui, Dumnezeu face să treacă relele lăsând în urmă oameni mai curaţi, cu sufletele întărite, oameni ce realizează că în faţa unor asemenea duhuri  întunecate nu pot aştepta şi nici primi vre-un ajutor de la oameni, ci numai de la El.

Cei care au văzut răul şi s-au luat de piept cu el, sunt biruitorii pe care nici întregul iad dezlănţuit nu îi va mai clinti.  Ei sunt armata echipată nu cu arme de distrugere în masă, ci cu sabia credinţei, armura dreptăţii, coiful minţii curate şi scutul rugăciunii.

Obişnuiam să cred demult că trebuie să fii pregătit fizic şi cu pivniţa plină de provizii, pentru a face faţă vremurilor grele.  Acum se vădeşte că fără un spirit tare ca oţelul, primele nu mai prea contează.  Important e să fim noi cei biruitori, lăsându-i pe alţii să îşi lucreze migălos şi cu obstinaţie propria lor pierzanie.

Nu super-tehnologiile ne vor salva atât viaţa aceasta cât mai ales cea veşnică, ci alegerea bună a celui care să ne umple inimile şi minţile.  A fii indiferent faţă de credinţă, nici măcar nu e o opţiune, când răul ne asaltează din toate părţile. În plus,  unde nu intră lumina, e întuneric beznă.

Ce are de-a face moartea unui înalt oficial american cu miile de păsări căzute din cer, în Arkansas

Un raport socant pregatit pentru Primul Ministru al Rusiei Vladimir Putin, de catre Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse (GRU), afirma ca unul dintre expertii americani de varf in arme chimice si biologice, a fost asasinat in mod brutal dupa ce a amenintat ca va expune un test cu gaze toxice al Armatei Americane, care a omorat sute de mii de pasari si alte animale saptamana trecuta in Arkansas.

Raportul spune ca John P.Wheeler III, Consultant Special al Secretarului Fortelor Aeriene in Washington D.C. intre 2005-2008, a fost gasit ucis atunci cand un camion de colectare a gunoiului menajer, si-a descarcat gramada, dupa cum scrie Fox News Service:

„Politia din Delaware investigheaza ceea ce pare sa fie asasinarea unui fost oficial al administratiei Bush, omul-cheie pentru ridicarea monumentului memorial al soldatilor Americani ucisi in Vietnam, aflat in Washington D.C.”

Cariera militara a lui John Wheeler include elaborarea manualelor asupra eficacitatii armelor chimice si biologice, mult dupa ce el servise in Armata Americana luptand in Vietnam.

Expertiza lui a fost folosita de catre Mitre Corporation, unul dintre contractorii de armament de varf din Statele Unite, ale carui sisteme computerizate de comanda si control sunt folosite, spune GRU de catre US Air Force in flota sa de avioane „tanker” pentru spreierea agentilor chimico-bacteriologici.

Raportul GRU continua: aceste aeronave de spreiere sunt bazate la Baza Aeriana din Little Rock, Arkansas si au fost folosite in ultimele luni pentru testarea unor agenti de dispersie cu gaze otravitoare pentru teatrul de razboi din Afganistan, folosind stocuri de arme chimice obtinute din Irak ( ghici cine le vandusera Irakienilor acestea? ) si stocate la Arsenalul Pine Bluff, deasemenea din Arkansas.

Este important de observat ca Arsenalul Pine Bluff care se auto-intituleaza „Arsenalul Americii„, detine o cantitate estimata de 63,000 tone metrice ale gazului otravitor Fosgen, descris ca una dintre cele mai infricosatoare arme chimice folosite vre-odata, datorita abilitatilor sale de a cauza pur-si-simplu, explozia plamanilor si a sistemului respirator.

Arsenalul a fost acuzat in trecut de catre Rusia pentru ca nu ar fii dezvaluit pe deplin agentii chimici luati din Irak intre 2003-2008. Acuzele Rusiei din vara trecuta sustin deasemenea ca SUA nu ar fii distrus stocul de gaz Fosgen luat din Irak si ca Arsenalul Pine Bluff ar fi inceput un program accelerat de injectare a gazului in adancime, cauzand din nefericire peste 500 de cutremure minore care au alarmat populatia locala.

Mai ingrijorator inca, este faptul ca precum sustine raportul GRU, Americanii au inceput trasnportul masiv al agentului otravitor Fosgen inspre Afganistan, unde atunci cand va fii folosit, ei vor putea sustine ca nu au nimic de a face cu asta, iar nimeni nu va putea dovedi contrariul. Se spune deasmenea ca nici o tara vestica, incluzand Statele Unite, nu mai poseda capabilitatea de a fabrica Fosgen, astfel ca valoarea stocului existent, sa fie incalculabila, in special in situatiile de razboi precum cea din Afganistan, unde fortele inamice sunt stationate ferm in teren ostil.

Cat priveste motivul direct al asasinarii lui John Wheeler sustine raportul, acesta ar fii transportul de saptamana trecuta al Fosgenului provenit din Irak, la bordul unei aeronave KC-767 „tanker”, de la baza aeriana din Little Rock, in ruta spre Afganistan, care se spune ca ar fi experimentat o defectiune critica a sistemelor de spreiere aeriana, la scurta vreme dupa decolare, peste Arkansas, provocand caderea din cer a mii de pasari negre cu aripile rosii, ( vizionati clipul din partea dreapta a paginii ), avand aparatul respirator complet distrus.

Conform unor rapoarte americane, aproximativ 5,000 de pasari au fost ucise dintr-o data, fiind indepartate imediat de catre Agentia de Mediu Americana, ai carei lucratori purtau costume protectoare HazMat ( Substante periculoase ), precum si masti de gaze. Cauza mortii acestor pasari a fost „trauma a tesutului pieptului, cu cheaguri de sange in cavitatea toracica si sangerare interna intensa”. Pasarile aratau ca si cum ar sii fost lovite cu ceva, dar raportul GRU sustine ca traumele prezentate coincid cu efectele expunerii la agentul chimic Fosgen.

Chiar mai infiorator decat acest incident e faptul ca acest raport GRU indica ca aceasta a fost a 2-a eliberare de Fosgen in doar doua zile, intaia rezultand in peste 100.000 de pesti morti, deasemena in Arkansas,chipurile tot ca urmare a unei „defectiuni critice”.

Ma intreb acum daca nu cumva serviciile ruse acopera oarecum pentru americani, in ceea ce ar putea fii extrem de probabil, un test al armelor cu unde scalare. Cat de probabila este coincidenta a doua accidente similare in doua zile si cata credibilitate putem acorda afirmatiei ca puterile vestice nu au capabilitatea de a fabrica Fosgen ? Daca o armata de mana a IV-a a fost capabila, tare ma indoiesc ca puterii care cheltuieste anual pentru „aparare” mai mult decat restul lumii la un loc, nu ii lipsesc mijloacele... – Eufrosin

Cand John Wheeler ar fii descoperit ce se intampla cu stocurile de Fosgen Irakian, el ar fii calatorit de la casa lui din statul Delaware, spre Washington D.C., unde a confruntat si amenintat pe fata ca va expune lumii, oficialii responsabili ai Pentagonului si ai Casei Albe. Trist dar atat de conform cu practicile „democratiei” americane, cand Wheeler a declarat ca va da publicului ceea ce se intampla, el a fost desemnat pentru a fii ucis si ca avertizare pentru alti amatori care s-ar gandi sa expuna crimele regimului de ocupatie al Americii, corpul lui a fost aruncat intr-o groapa de gunoi, astfel incat intreaga lume sa vada.

Filmul inregistrat intr-o cladire de birouri aflata in Wilmington, Delaware cu o zi inainte ca el sa fie descoperit mort intr-o gramada de gunoi, arata un barbat confuz, umbland pe jumatate descult, cu celalat pantof in mana, evident drogat sau altfel grav afecat psihic. Tocmai in tara in care au fost dezvoltate tehnologiile de control mental, comportamentul subit deviat al unui cetatean al ei, nu trebuie sa ne surprinda.

Vizionati videoul aici.

Astfel, inca un alt bun American care a luptat pentru a-si salva tara de la distrugere, a fost asasinat.
Trist, dar moartea lui va trece ne-observata de catre un public gata indobitocit de catre mass-media care deja ii ia in deradere pe cei ce isi pun intrebari asupra versiunii oficiale care sustine ridicol ca pasarile ar fii fost traznite, sau doar asa, speriate de moarte de niste fenomene atmosferice aleatorii. Monstrii care au pus labele pe America, nu cunosc limite in pofta lor perversa de a conduce lumea.

Uitasem sa mentionez…John Wheeler era deasemena membru al CFR ( Council on Foreign Relations ), organizatie elitista de prim rang. Asta dovedeste ca stapanii din umbra ai masoneriei, nu pregeta sa isi sacrifice slugile atunci cand acestora le revine constiinta.

Marele revolutionar American Noah Webster, a spus odata: „Fiecare copil din America ar trebui sa isi cunoasca tara. El ar trebui sa citeasca carti care ii vor inspira idei folositoare lui, in viata si in practica. De indata ce isi deschide buzele, el ar trebuie sa repete istoria lui si a tarii sale.

Majoritatea Americanilor care traiesc astazi, au esuat totalmente in ascultarea acestor invataturi, devenind maidegraba exact ceea ce stapanii lor au vrut ca ei sa devina… niste imbecili.

© January 4, 2011 Sursa WhatDoesItMean.Com.

Mor plantele şi se prăpădesc recoltele dintr-o dată – ce cade din cer peste ele? Noi ce facem ?

Încep să curgă relatările oamenilor care văd că ceva e extrem de greşit cu ce cade din cer peste noi. O vecină, arătându-mi tufele ei de flori din faţa casei:

„Nu ştiu ce-a dat peste ele, e prima data că le văd aşa, nu cred că vor supravieţui. S-a întâmplat după ce a plouat săptămâna trecută”  Frunzele erau acoperite de negreală şi încreţite, tufele nu au inflorit de atunci.

Un prieten din celalat capăt al ţării:

„Am stat de vorbă cu rude și cunoștințe care au grădini și pomi fructiferi…. nu se fac… legumele se ofilesc iar florile de la pomi s-au scuturat astă primăvară. Potrivit observației lor, ploile sunt cauza… parcă ar ploua cu otravă… ar fi utilă strângerea de informații asemănătoare din toată țara… soluția ar fi serele și/sau solariile.
Din toamnă am 24 de zboruri..deh, călătoresc mai des… vreau să dezvălui faptul că spray-erea cea mai “eficientă” se face deasupra plafonului de nori… în timpul unui zbor deasupra unui strat gros de nori, astă iarnă, am fost atât de uimit de mulțimea de “brazde” și de amploarea acestei activități criminale, încât am uitat să filmez/fotografiez….”

Niste prieteni din Oltenia:

„La noi s-a petrecut ceva asemănător în primăvara aceasta. Nu-mi pot explica încă cum a fost posibil să pierdem  toţi piersicii  [opt] şi nu-şi mai revin.  Erau înfloriţi că nişte mirese ,frig mare nu a fost; oricum erau plus câteva grade şi în câteva zile au rămas ca după o arsură.  Mai aşteptăm puţin şi înainte să-i tăiem voi face câteva poze ca să vezi şi tu comparativ cu pozele de anul trecut când se rupeau de rod .
Cei doi caişi au reuşit cumva să se acopere cu frunze şi în felul acesta să nu se usuce , dar fructe nu au deloc. Eu am avut nişte bănuieli   . Am bănuit o scăpare de noxe ; dar nu mă puteam gândi la ceva  făcut intenţionat.  Doamne fereşte!”

Viţa de vie din curtea casei. Nu am mai văzut-o niciodată  atât de bolnavă,  parcă arsă:

Partea mai proastă e că dacă plantele şi copacii sunt atât de puternic afectate de trenele toxice spreiate intenţionat peste noi de câte avioanele „mega-sprayer” ale NATO, cu siguranţă nici copiilor noştri nu le face bine:

Suntem exterminaţi în mod ştiinţific, iar guvernanţii tac mâlc. E plauzibil ca cei care ştiu despre ce este vorba, posedă antidoturi pentru ei şi familiile lor, ca preţ al tăcerii. Vedeţi şi celelate articole de la eticheta „chemtrails„, pentru o înţelegere mai bună a fenomenului.  Dacă tot ieşim în stradă pentru salarii şi pensii, de ce nu şi pentru chiar aerul pe care-l respirăm ?

Gata cu prognozele meteo de lungă durată: meteorologii nu mai pot prezice vremea. De ce?

Laboratorul de Prognoze pentru Lungă Durată, care de zeci de ani a emis cu succes prognoze meteo pe termen lung, a fost desfiinţat, meteorologii fiind acuzaţi că nu au realizat prognoza corectă pentru iarna care se anunţase a fi caldă, dar care s-a dovedit a fi una destul de aspră.

Pare ciudat ca dintr-o data prognozele nu mai sunt corecte – doar stiinta meteorologiei este aceeasi, iar cei care au practicat-o cu brio pana acum, cu greu pot fi acuzati de incompetenta profesionala. Care sa fie problema atunci?

Mai simplu decat s-ar crede, dar si de-a dreptul terifiant:  In 1995, un document intitulat „Owning the Weather in 2025” (Posedand vremea in 2025), a fost inaintat Comandantului Fortelor Aeriene ale SUA, sub notiunea falsa ca ar fi un raport fictiv, fara aplicabilitate in scenariile reale.

Documentul este o cercetare detaliata care descrie potentialul dezvoltarii tehnologiilor aero-spatiale si ce e mai important, cum vor fi ele cel mai bine folosite pentru a valorifica, controla si manipula fortele meteorologice naturale pe intreaga planeta. Tehnologiile descrise in acel raport, au devenit intre timp o realitate (de fapt unele functionand inca de pe atunci), fiind documentate in intreaga lume. „Legea Prezervarii Spatiului” a fost introdusa in Congresul american de catre US Rep. Dennis Kucinich, ea reprezentand o tentativa de a legisla folosirea anumitor tipuri de armament avansat si nu a surprins pe nimeni cand nu a fost aprobata.

HAARP, Gakona, Alaska

Cu toate ca Kucinich e doar o alta rotita din angrenajul noii ordini mondiale (NOM), legea propusa continea niste admisiuni incredibile asupra tipurilor de armament pe care Fortele Aeriene ale SUA le-au dezvoltat inca de la sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial, incluzand categorii de arme „biologice”, „electro-magnetice”, „tectonice” si ce e mai suparator „chemtrails” (darele chimico-biologice deversate din avioanele NATO peste capetele noastre, iata fotografiile unor avioane astfel echipate).

Documentarul oferit spre vizionare, arata ca „chemtrails” nu sunt o farsa, ci sunt cat se poate de reale, parte a unei conspiratii mondiale al carei scop este nu numai sa controleze elementele naturii, dar si sa aplice aceste tehnologii imediat in scopul purtarii de razboaie ne-conventionale.

Al II-lea razboi rece a inceput in sec. XXI, el fiind o cursa pentru dominarea tehnologica totala a atmosferei Pamantului. Imaginile au fost filmate in New York si Connecticut, intre Dec. 2006-Mar. 2007. Noi suntem astfel asaltati zilnic, mai ales marile orase ale Romaniei.

Aceasta dragii mei e cauza pentru care meteorologii nostri nu mai pot prezice vremea, mai ales pe termen lung. Daca si cand unor maniaci globalisti li se nazare ca ar trebui sa „beneficiezi” de seceta indelungata (Coreea de Nord, in vreme ce in Coreea de Sud, ploua normal), de uragane distrugatoare, sau de ce nu, de cutremure, doar isi pun executantii sa apese pe butoane. Cum sa prezici asa ceva?

Romania e asaltata cu regularitate de trenele lor toxice si nimeni din guvern nu pune macar intrebarea „ce faceti baieti?” Imi dau seama ca astia sunt aproape imposibil de stopat, dar o campanie de constientizare a cetatenilor oricum trebuie facuta – e vorba  in primul rand de sanatatea copiilor nostri. Apoi, propun sa ne rugam Lui Dumnezeu si Maicii Sale Preacurate, sa imprastie norii mortii, sau macar efectele lor asupra sanatatii noastre. Putem sacrifica 1 minut pe zi pentru asta? La stadiul avansat al noii ordini mondiale, numai Dumnezeu mai poate taia avantul maniacilor. Sa-l rugam! Daca asa ceva se intampla cu mancarea si bautura noastra cand facem semnul crucii peste ea, in mod sigur si aerul pe care-l respiram va fi purificat.

Suntem otrăviţi cu buna ştiinţă şi colaborarea deplină a guvernului – credeaţi că crimele au loc doar la Cluj ? Bucureşteni, e şi pentru voi, de fapt e pentru noi toţi!

Mai bine am începe să dăm atenţie în mod serios la ceea ce se întâmplă atât în jurul nostru, cât şi crimelor făcute cu bună ştiinţă chiar deasupra capetelor noastre: otrăvirea lentă dar sigură a românilor, efectuată din avioanele NATO sub programul SUA nume de cod „Cloverleaf” (frunză de trifoi). Evident, nu numai Clujenii sunt vizaţi, ci întreaga ţara – iată ce inspiră Bucureştenii cu tonele, de parcă poluarea auto n-ar fi îndeajuns, în vreme ce parcurile lor verzi, sunt transformate în ruşinoase monumente ale minciunii, care semnifică „luarea în stăpânire” a ţării, de către cei care-o urăsc şi jinduiesc, în acelaşi timp:

Pare destul de inofensiv pentru început, nu-i aşa? Iată în ce se transformă aceste dâre chimico-bacteriologice ale morţii, în doar câteva ore – redau comentariile fotografului Marian, care a avut bunăvoinţa să mi le trimită. Vă îndemn să faceţi la fel.

Imagini chemtrails fotografiate in septembrie 2009, intr-o minunata zi de duminica, in care mai toata lumea iesise la plimbare„:

„Urmeaza imagini surprinse pe 22 octombrie 2009 la ora 6-7, in dimineata unei zile dupa care, Realitatea TV Pro TV etc., au anuntat prezenta pe cer a unor nori circulari. Am vazut impreuna cu colegii mei o gaura in cer la marginea Bucurestiului pe la ora 11 ziua, dar eram deja sub imperiul a ce vazusem la prima ora a diminetii in Bucuresti si nu am mai fotografiat, nestiind daca telefonul poate surprinde corespunzator imaginea de pe cer. Oricum, senzatia pe care am avut-o in timp ce ma pregateam sa fotografiez cu aparatul, era aceea ca bolta cereasca e intoarsa pe dos, catre pamant, ca si cum tot cerul ar fi apasat catre sol. …. se vad dungi trasate aproape perfect paralel, orizontal. Dumnezeu nu foloseste echerul, compasul sau pieptenul pentru a desena pe cer. De aceea am indraznit sa presupun ca e HAARP sau ceva asemeni HAARP, unde scalare, energie aplicata asupra stratului de nori (artificiali – nb).”

 

Un cer apocaliptic, curtoazie a NATO

 

E suficient de înspăimântătoare imaginea dinainte? Încă n-aţi văzut nimic – dacă credeţi că tonele de viruşi, materie biologică necunoscută şi metale grele deversate din aceste avioane NATO, nu au nici un efect asupra sănătăţii Dvs., mai bine aţi trece la parcurgerea facilă a publicaţiei „click”:

 

Apocalipsa, ACUM!

 

„Se pare ca Ucraina a fost CRUNT lovita in toamna anului trecut de aceste chemtrails, ocazie cu care s-a declarat epidemie grava de H1N1 in forme variabile, mutante, imposibil de vaccinat cu eficienta. Doua tari ar fi indraznit totusi sa isi ridice in aer aviataia de vanatoare pentru a soma avioane Antonov cargo de mare capacitate sa aterizeze. Ar fi vorba de India si Nigeria. Stupoarea a fost imensa: avioanele erau pilotate de militari americani iar Pentagonul s-a rastit foarte tare pentru eliberarea echipajelor si a navelor.”

Sper că am prezentat până acum suficiente probe pentru a demonstra fără dubiu că suntem supuşi unui program de exterminare globală, impus de către „aliaţii” noştri. Departe de a susţine că americanii sunt „the bad guys”, ştiu sigur că mafia sionistă care îi duce pe ei la pierzanie, nu ne doreşte nici nouă tocmai binele. E timpul să ne ridicăm şi să ne cerem drepturile, nu atât pentru noi, cât mai ales pentru copiii noştri şi pentru copiii copiilor lor. Dacă suntem mulţumiţi să îi vedem veşnic bolnăvicioşi, astmatici, alergici, obosiţi peste măsură şi cu dureri periodice de cap, atunci ne vom fi meritat soarta.

Dacă nu, începeţi să purtaţi camerele digitale cu Dvs. şi măcar să faceţi poze, atrăgând atenţia şi altora asupra fenomenului şi îndemnându-i să arunce o privire aici, pe Lumea după Eufrosin, unul dintre puţinele locuri în care adevărul este îndrăgit mai mult decât orice altceva.

Încă nu pricep de ce nimeni din serviciile secrete nu dă în vileag date concrete, căci departe de a fi trădare, un bine făcut neamului tău, se răsplăteşte chiar de către Dumnezeu! Nu degeaba e numit Ştefan cel Mare şi Sfânt!


Până şi în farul democraţiei USA, se mai găsesc încă agenţi care să discearnă între bine şi rău, expunând fără teamă de consecinţe, relele pe care le văd. Informaţiile pot fi trimise dacă nu mie, către Wikileaks, deşi ar necesita disponibilitate în limba engleză. Eu promit publicarea lor imediată, fără a divulga sursa, deşi nu pot promite că nu sunt vegheat la rându-mi. Dacă mai sunt bărbaţi printre voi, ce mai aşteptaţi? Doar şi copiilor voştri li se pregăteşte aceeaşi soartă, ca şi celorlalţi… Vorba lui Edmund Burke, marele om de stat britanic:

Răul se întinde atunci când oamenii buni nu fac nimic.

Ce-aduce NATO peste Cluj, odată cu venirea primăverii

Nu că ar fi încetat pe timpul iernii, dar odată cu soarele, căldura, copacii înfloriţi şi parcurile pline cu copii, au ieşit şi ei în forţă, dându-ne cu flit, aşa cum ai da peste nişte gândaci; Ora 12:30, peste plin centrul Clujului :

Fenomenul nu poate fi atribuit dârelor de condensare, căci am arătat în modul cel mai clar că este vorba de un program premeditat de sprayere a noastră. Se cam ştie că suntem bombardaţi cu metale grele în amestec cu viruşi şi alte materii organice ne-cunoscute.

Întrebarea nu e nici măcar de ce o fac – tovarăşii globalişti ne vor mai rari, mai bolnavi, mai puţin curioşi, mai obedienţi, mai dependenţi de „grija” sistemului medical, deci mai uşor de controlat.  Întrebarea e de ce mai tolerăm noi ca ticăloşii să ne facă aşa ceva?

A sosit vremea ca noi, adevărata societate civilă, să îi lăsăm pe politicieni să afle în cei mai categorici termeni că nu suntem dispuşi să ne sacrificăm copiii pe altarul mamonei globaliste.   Să nici nu acceptăm explicaţii oferite cu limba despicată cum că ar fi pentru prevenirea încălzirii globale, o altă farsă uriaşă perpetuată asupra noastră – taxe de carbon, pffuiii!

Nu degeaba se înteţesc atacurile de astm ale copiilor, bătrânilor şi chiar ale din ce în ce mai multor adulţi, după ce deversează băieţii gretoşeniile lor peste noi. Arătaţi-le deci şi altora evidenţa conţinută aici în Lumea după Eufrosin, treziţi-i pe cât mai mulţi, apoi să aplicăm presiune pe aleşii noştri. Unde-i unul, nu-i putere…

Ne-am săturat să fim trataţi ca nişte târâtoare, mizeria trebuie să înceteze.  Dacă NATO nu poate exista fără a otrăvi populaţiile naţiunilor membre, poate că apartenenţa la această structură, nu face doi bani calpi.  Credeam că-i vorba de un tratat de apărare mutuală, si nu de unul de exterminare globală!

La arme deci!

Între timp, în România adevărul umblă cu capul spart.  La nivelul străzii, e reprezentativ şi după felul în care umblă apărătorii legii şi ai ordinii: cu girofarul, aţi ghicit…

Vreţi să nu vă mai îmbolnăviţi niciodată de gripă ?

E simplu: pe langa evitarea vaccinurilor toxice si expunerea cu fata la soare peste iarna pentru producerea interna a vitaminei D, mai e nevoie de inca ceva, care insa ne va lua timp si efort sustinut , dar merita facut pe deplin:

Aratam nu demult mecanismul prin care in Romania contemporana, aerul este otravit de imense avioane „tanker” ale NATO, cu rezervoare speciale cu solutie, in locul scaunelor (vedeti pozele lor), iar copiii, batranii si mai nou si adultii, se imbolnavesc aproape instantaneu dupa o asemenea campanie de sprayere, de viroze, rinite, alergii si gripe, pe langa astmul tot mai prevalent in copiii nostri.

In SUA, de unde provine acest program mondial de imbolnavire a populatiei (operation Cloverleaf) ,  care a inceput din plin in 1998, se experimenta demult cultivarea bacteriilor in substante polimerice imprastiate din avioane. In 1994, cand cetatenii unui mic orasel au fost supusi acestui tratament, imbolnavirile au aparut imediat si-au fost extrem de grave, dupa cum veti vedea – gripe de sapte saptamani, nu de sapte zile.

Atunci, reteta agentului de dispersie nu era inca pusa la punct si folosea un polimer gros, care odata ajuns la sol, devenea alb si lipicios, astfel incat operatiunea criminala nu putea fi negata. In ziua de azi, sunt folositi aerosoli si numai un ochi antrenat va putea detecta pelicula galbuie cu fibre, pe suprafete netede si pe vegetatie, a doua zi. Bacteriile si virusii insa, raman. Guvernele nu vor sa vorbeasca despre asta, sau cand nu au ce face, servesc o explicatie penibila despre „evitarea incazlirii globale” prin obscurarea soarelui (va vine sa credeti tupeul ?), dar atunci de ce colcaie agentii patogeni in solutia lor de bariu, aluminiu si alte chestii ce nu apartin in plamanii nostri?

As vrea ca un bio-chimist, microbiolog sau medic sa ma contacteze, in vederea prelevarii de mostre si de supunere a lor la analiza. Rezultatele vor fi facute publice mai apoi, astfel incat guvernul sa nu mai poata nega.  Daca lor le e mai drag NATO, mie unuia nu: prefer sa avem copii sanatosi si daca pretul aderarii este otravirea aerului nostru, atunci din partea mea NATO se poate duce la naiba. Punand presiune documentata pe guvern, il putem determina macar s-o lase mai moale peste centrele populate – o vom face?

cu multumiri lui Ronin pentru semnalare.

Priviti si cerul Romaniei, dupa o asemenea trecere – cat de frumos ar fi sa nu mai vedem niciodata asa ceva. Observati deasemenea ca avionul zboara urmand o dunga neagra pre-existenta. A doua fotografie arata mai clar avionul, iar dunga neagra ramane inca vizibila. Urmaresc fenomenul de ceva vreme si inca nu imi dau seama ce cauzeaza acele dungi negre dupa care se ghideaza sprayerul in cazul de fata:

IMG_6125

IMG_6126

IMG_6129

Săracul de el – i s-au oprit reactoarele în plin zbor! (sec. 31 – min 1:05).

Crime din cer

Recent, un pilot a trimis catre LINK, cateva imagini ale unui avion care este in mod clar, echipat pentru imprastierea din aer a unor substante chimico-bacteriologice, in timp ce se pregatea de decolare, pe un aeroport din Canada.

chemtrail_plane_close

Leg­enda:
A — Elicea din fata conduce un generator intern, sau o pompa.

B — Con in forma de palnie, cu iesire, montat in centrul esapamentului reactorului, pentru capabilitati crescute de spray-ere. Gazele care iasa pe aici nu sunt in mod necesar aer supra-incalzit, deoarece majoritatea motoarelor contemporane au un design gen „ocolitor intens”, pentru forta si eficienta maxima.  Turbina poate fi proiectata cu un canal de aer rece ghidat prin centrul ei.  Aceasta ar fi important pentru spray-erea agentilor biologici, nealterati de caldura.

C — Liniile negre in forma de semicerc de la baza, sunt probabil guri de aer. Pentru ca se afla la baza, ele sunt expuse presiunii inalte a curentului de aer de sub aripa avionului.

D ­ –  Atasat ulterior:  curvatura atasamentului montat sub aripa, aproape se potriveste cu ea, dar nu tocmai perfect. Nici o fabrica de avioane nu ar pune in productie un model cu un spatiu atat de mare in piedestal, precum se vede in poza.  Acest piedestal a fost fabricat de altcineva.

Datorita portabilitatii aparatelor de fotografiat  incorporate in telefoane mobile, ceea ce ar fi fost de neconceput in urma cu 10 ani, se poate azi:  iata imaginea interiorului unui avion echipat cu rezervoare interconectate din care lichidul este imprastiat prin acesoriile expuse in 1-a fotografie.

Chemtrail_Aircraft-Inside-2

Daca veti urmari cu atentie fenomenul, caci noi ca tara membra NATO nu suntem scutiti, veti observa o pelicula galbuie scarboasa , pe automobilele dvs. a doua zi dupa o campanie intensiva de deversare a lichidelor sub forma de aerosoli. Urmariti deasemenea si starea sanatatii copiilor dvs., precum si a varstnicilor: tuse, infundare a pasajelor respiratorii semnalata ca simptomuri de astm, hamait, iar la cateva zile, o epidemie de viroze pulmonare si intestinale, care apare din ..senin.

Vara aceasta, serviciile Romane, suspectez cele ale Armatei, au facut un pustiu de bine, intarziind spray-erea nociva pe litoral, pana dupa 25 August, data la care litoralul incepuse sa se depopuleze cat de cat. Mai mult de-atat, banuiesc ca nu au fost lasati.

Ce bine-ar fi daca un guvern compus din patrioti adevarati, le-ar spune teroristilor din NATO:
bagati-va rezervoarele cu otrava acolo unde nu straluceste soarele” !

Iar daca guvernul acela nu se va arata, o vom face noi, de dragul copiilor nostri?

Recunoasteti cerul senin al tarii noastre, deasupra trenelor toxice?

IMG_2018 IMG_1906
IMG_6718

urmarea, aici: https://eufrosin.wordpress.com/2009/11/14/vreti-sa-nu-va-mai-imbolnaviti-niciodata-de-gripa/