Planurile altora pentru România? Să se strice.

Traditia ne arata ca primavara, americanii organizeaza in ograda aliatilor jocuri de strategie militara, pe banii gazdelor.

 
Anul acesta, 31000 de soldati s-au instalat in Polonia, unde se desfasoara operatiunea „Anaconda”. Nu stiu cine si de ce a ales ca operatiunea sa poarte numele unei trecute initiative militare putin glorioase, desfasurate in Afganistan.

 

Anaconda_2
France 5 a difuzat o emisiune intitulata „Putin, inamicul nostru cel mai bun”, la care a participat si generalul Vincent Desportes.

 
Emisiunea,ar trebui sa genereze dezbateri si in Romania, pentru ca afirmatiile politologilor francezi, au legatura si cu securitatea noastra nationala.

 
http://www.france5.fr/emissions/c-dans-l-air/diffusions/08-06-2016_491953.
In conceptia generalului, interesele comune ale europenilor presupun „o noua inginerie a frontierelor, pentru a redefini zonele de influenta” (min . 57’05).

 
Vincent Desportes este un sustinator al ideii de independenta economica si militara fata de Statele Unite si de cooperare pasnica, cu Rusia.

 
In capul acestuia deci, Romania ar urma sa isi redeseneze frontierele, pentru a servi interesele puterilor vecine.

 
De fapt, falsul nationalist francez este adeptul instalarii NOM, in care toate frontierele, inclusiv ale Frantei, sa fie modificate.

 

NWO
Cred acest lucru, pentru ca respectivul a asistat tacut la noua reforma teritoriala, prin care s-a renuntat si la denumirile ce tin de identitatea istorica a tarii sale.
Alsacia si Lorena au fost inglobate intr-o structura denumita impersonal ” Regiunea Nord-Est”.

 

Si uite asa, vin de se deslusesc aranjamentele de culise din Romania, debandada dirijata a dreptei, sensul trainiciei conceptului de reorganizare teritoriala in care se regasesc Dragnea si Ciolos.
Entitatile din umbra au decis ca Romania trebuie sa supravietuiasca doar prin generozitatea sa neconditionata fata de vecinii apropiati dar si indepartati.

 

Retrospectiv, multi romani se intreaba daca dupa ’89, tara putea urma si o alta cale.
Teoretic, cred ca DA.
Practic insa, vazand modul fioros in care a fost distrusa tara, ca si cum se stia pentru cine este pregatita, cred ca, NU.

 

Autor: Clement

04 Aprilie, ploaie cu bombe – In memoriam

Se spune că cei care uită istoria, sunt condamnați să o repete. Ziua de astăzi are o semnificație particulară în contextul actual, în care suntem folosiți ca teren de desfășurare pentru marea încleștare pregătită de către marele licurici (astfel botezat de preșul de tristă amintire Băsescu), cu Rusia.

Astăzi, acum 67 de ani, cei cărora Parlamentul tocmai le-a înlăturat limita de 3,000 de soldați staționați pe pământul României, au lovit crunt din aer populația civilă a Bucureștiului, sub justificarea că România era aliată a Germaniei.

Practica stabilită de democratizare a țărilor vizate constă în masacrarea civililor și în distrugerea economiei,  nu doar în neutralizarea armatelor lor. București, Ploiești, Dresda, Hiroshima, Nagasaki…

În trei minute putem doar întrevedea magnitudinea abominației care s-a produs acolo – asemenea calamități nu pot fi înțelese cu adevărat decît de cei care le-au trăit:

Alarma

Pe la ora prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. După 22 iunie 1941 s-au făcut zeci de exerciţii, pentru ca populaţia să se adăpostească, astfel că, pentru mulţi bucureşteni, alarma din 4 aprilie părea a fi un exerciţiu.

Era o zi de marţi, iar oamenii se găseau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. De exemplu, conferenţiarul universitar Ion Hudiţă nota că în cursul dimineţii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu şi un sfert – şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Iaşi, se afla de câteva zile în Bucureşti; s-a dus la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala” Moldovei. În Memoriile sale, el avea să scrie: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi.” S-a conformat şi el, nebănuind ce avea să urmeze.

Ivor Porter, spion englez reţinut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreună cu colegul său (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mulţi ani avea să noteze că în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vânătoare trecând deasupra noastră, dar nu le-am dat nici o importanţă; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a căzut în direcţia Gării de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul şi i s-a spus subofiţerului să ne conducă la adăpost. Prima oară am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un adăpost în adevăratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un colţ, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord fuseseră omorâte. Gardienii simţeau nevoia să iasă să vadă ce se întâmplă, dar erau obligaţi să stea cu noi; ca prizonieri eram în aceeaşi barcă cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicuţă şi noi pălăvrăgeam despre război, prizonieri sau gardieni la fel de excitaţi de această schimbare în plictisul cotidian.”

În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuaţi, pentru a nu rămâne sub ocupaţia sovietică, de unde urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti, precum şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală deprimare şi derută. Îşi părăsiseră casa şi averea agonisită, iar acum aşteptau, flămânzi şi obosiţi, într-o gară pe care cei mai mulţi nu o văzuseră niciodată în viaţa lor. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti.

Bombardamentul a fost descris de mai mulţi contemporani

În Jurnalul său, Ion Hudiţă scria că a văzut cu ochii săi avioanele „care treceau în valuri strălucind în lumina soarelui ca nişte păsări de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau în apropiere, precum un fum alb în direcţia avioanelor, de pe urma exploziei şrapnelelor trase de artileria antiaeriană, de pe acoperişul blocului Societăţii Mica.”

Gh. Zane a trăit şi el emoţia bombardamentului: „Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre Gară înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, continuu… Afară părea că un infern se declanşase. În adăpost, copii au început să plângă şi unele femei să scoată ţipete. Încet, încet, bubuiturile s-au rărit, până când, după vreo oră, nu s-au mai auzit.”

Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu era împreună cu soţul, compozitorul şi dirijorul George Enescu, în palatul din Calea Victoriei (Casa cu Lei). Peste mai mulţi ani, ea avea să scrie: „Pe cerul senin de primăvară, huruit , salve de artilerie neaşteptate, explozii care ne smulg uşile din balamale, detonări formidabile făcând ţăndări geamurile în locul în care George Enescu îşi compunea cvartetul în mi bemol major. Alt cutremur, provocat de această dată de nebunia ucigătoare a oamenilor, răstoarnă şi dărâmă peste tot în jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboară înnebuniţi în strălucirea metalică a rachetelor luminoase. Ultimul răcnet al geniului tehnic al secolului… progresele civilizaţiei ! Care întunecă albastrul cerului, acoperă soarele.

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: „La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, cînd au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.”

Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentului, oamenii au început să iasă din adăposturi. Mihail Sebastian nu părea prea mult afectat. În Jurnalul său, nota: „Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Gh.Zane a constatat foarte rapid proporţiile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str.Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

A ieşit din adăpostul improvizat şi Ion Hudiţă, care şi-a continuat drumul spre casă pe jos, deoarece tramvaiele nu mai mergeau: „am văzut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Moşilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergenţii de stradă încercând să împiedice trecerea pietonilor, de frică să nu se prăbuşească pereţii clădirilor. Am văzut casa lui Taşcă; avea toate ferestrele sparte şi un balcon dărâmat. Am ajuns acasă pe la ora trei. Ai mei observaseră de la fereastra sufrageriei, împreună cu soacră-mea, sutele de avioane care străluceau în soare. De la Calea Moşilor până la Vatra Luminoasă n-a căzut nici o bombă. Până la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din oraş, în special cartierul Griviţa şi Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mihăiescu cu maşina să vizităm atelierele şi garajele Societăţii pentru a vedea ce stricăciuni a produs bombardamentul. În Cobălcescu, cladirea n-a suferit nimic afară de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a căzut o bombă chiar pe trotuar, spărgând toate ferestrele faţadei, precum şi ale Centralei noastre.”

Maruca şi George Enescu au ieşit pe terasa palatului Cantacuzino, de unde au privit teribilul spectacol: „La cincizeci de metri distanţă, ardeau oamenii pe acoperiş, unde se refugiaseră văzând că imobilul – hotelul Splendid, cu douăzeci de etaje – ia foc, fără putinţă de scăpare; maşini în flăcări, cu şoferul mort la volan, cu ocupanţii maşinii calcinaţi în adâncul ei, trecând în zigzag cu o viteză nebună, prin faţa porţii noastre, zdrobindu-se la prima cotitură a străzii; trecătorii fugeau fără ţintă, unde să se ducă? Făcuţi fărâme sub ochii noştri, de explozii ce îşi accelerau ritmul din minut în minut, zgâlţânau din temelii casa pe care nu ne hotăram să o părăsim, cu toate rugăminţile disperate ale personalului nostru devotat, preferând să murim pe teresa noastră, sub cerul liber, decât să ne îngroape de vii dărâmăturile vreunui adăpost nesigur. Dar mai ai noţiunea morţii în astfel de momente? Gândul la aceste adăposturi mă îngrozea mai tare decât exploziile şi prăpădul făcut de bombe, chiar dacă la picioarele noastre, la etajul al cincilea, suflul arunca bucăţi smulse din pavaj, mari cât nişte pietre funerare de mormânt de copil, şi doi pereţi ai sălii de baie s-au prăbuşit cu un zgomot infernal, într-un nor de mortar şi de praf, la câţiva paşi de noi. Atunci când s-a lăsat din nou liniştea – ce linişte ! …prin telefonul dat de o prietenă, am aflat că familia George Florescu, rude apropiate ale mele, care ne erau foarte dragi, erau îngropaţi de vii în pivniţă, sub dărâmăturile casei lor cu trei etaje, din care nici un zid, nici măcar scheletul, nu rămăsese în picioare, se străduiau cu disperare să le scoată cadavrele de acolo, sau pe cei ce mai trăiau încă, poate.

Când, pe la sfârşitul celei de a doua zile, cu mare greutate, familia cumnatului meu Nicolae a fost scoasă de acolo, una dintre cele patru fete, un înger de şaptesprezece ani, blondă ca o zână, murise, după o agonie ce a durat cât ziua precedentă, horcăind sub cărămizile şi mortarul ce o striveau, cu mama ei la câţiva metri, şi ea imobilizată, neputând face nimic pentru copila pe care o auzea gemând, deşi era, prin ce minune? nevătămată, sub o grămadă de dărâmături.

Dezastrul

Dezastrul din Gara de Nord şi din cartierul Griviţa a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precădere, Gara de Nord, instituţie civilă, în care se aflau sute de oameni, mai ales refugiaţi din Moldova. Profesorul Hudiţă s-a deplasat chiar în după amiaza acelei zile să vadă situaţia la faţa locului: „Vizităm cartierul Gării de Nord şi Calea Griviţei. Case dărâmate, copaci scoşi din rădăcină, străzi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu maşina. Cordoane de soldaţi şi sergenţi de stradă caută să dirijeze circulaţia. Ambulanţe şi medici aleargă transportând răniţi. Grupuri de soldaţi şi cetăţeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morţi şi pe cei care mai pot fi în viaţă. Mergem pe Calea Griviţei până la camera pe care o aveau închiriată Mircea şi Lizeta. Găsim în locul casei, o imensă groapă cu apă. Bomba căzuse chiar pe casă. Am aflat pe urmă că ei erau în oraş, în timpul bombardamentului, căci altfel ar fi fost făcuţi praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate îngrozitor.” A doua zi Hudiţă era încă sub impresia celor văzute în Gara de Nord: „Vai de bieţii refugiaţi din Moldova, care după ce şi-au părăsit gospodăriile, îşi văd acum pierdute în Gara de Nord puţinele lucruri pe care le mai putuseră salva.”

Gh. Zane a fost şi el în zonă: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit.”Ivor Porter a vizitat şi el zona respectivă: „Gara şi casele ceferiştilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau înţesate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile de vieţi omeneşti au fost mari.”

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri după-masă am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”

O serie de crime inutile…

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie şi cele următoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică şi fruntaşii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”

Maruca Cantacuzino-Enescu şi-a scris memoriile la vreo zece ani de la acel bombardament, fapt ce-i permitea să reflecteze asupra momentului: „Stând de veghe, alături de mama împietrită, la căpătâiul tinerei moarte, în frumoasa casă a lui Nicolae Cantacuzino, aproape intactă, în timpul nopţii de dinaintea înmormântării, pe când lumânările scoteau fum din belşug, luminând sau umbrind, rând pe rând, faţa dulce, de marmoră, încadrată de codiţe de aur, magnifice, şi gândindu-mă la miile de adolescenţi, de adolescente, de copii mici ucişi sau mutilaţi în acea zi de patru aprilie – de sinistră amintire – mi-au revenit în minte lacrimile vărsate de toate mamele românce, cu câţiva ani în urmă, pentru copilul furat şi asasinat, al lui Lindberg. Bucureştii, oraş înfloritor, zâmbind cu toate grădinile, cu buna sa dispoziţie, încrezător chiar în acel timp, oraş deschis, fără apărare anti-aeriană, ajuns în trei sferturi de oră în stare de ruine fumegânde, din ordinul ilustrului preşedinte Franklin Roosvelt; alt «bogat» subiect de meditaţii, amare sau condescendente, după dispoziţia fiecăruia. Pretextul??… declaraţia de război a României făcută Statelor Unite. Dar ce-am gândi oare despre un om mare ce ar ucide un copil pentru ca acestuia din urmă i-a scăpat un ţipăt de furie sau de frică? În tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare şi revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă braţele Armatelor Roşii «eliberatoare» care înaintau, ameninţându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi şi bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud şi acum vocea lugubră şi tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelaş speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio Internaţional, dojeneşte ţările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», aşa cum îl numeşte Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesităţile cauzei lor.”

În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat.

Autor: Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

sursa articol: Revista Clipa

 

Asasinatul lui Boris Nemțov – cui bono ?

Încep cu ceea ce e evident: asasinatul lui Boris Nemțov pare să fie exact ceea ce de ce aveau nevoie forțele care caută destabilizarea Rusiei – crearea de haos și mobilizarea cetățenilor ruși intr-un val de simpatie spontană, inducând concomitent concluzia cum că Kremlinul ar fi comis crima.

Boris și Boris

Boris și Boris

Logic vorbind însă, Kremlinului ii cade prost asasinatul șefului opoziției tocmai acum când vestul impune sancțiuni peste sancțiuni și in general nu scapă nici o ocazie de a il demoniza pe Vladimir Putin.

Maimuțăreala și admonestările liderilor vestici și a lacheilor lor autohtoni și auriți pe tema aceasta la adresa Președintelui Rusiei, sugerează că pentru ei, asta e para mălăiață de care avea nevoie taman în acest moment pentru a demonstra lumii cât de totalitar și de criminal este regimul de la Moscova. Nu este Vladimir Putin vre-un înger, dar nici tâmpit nu e.

Nemtov_McCain

Occidentalii sigur vor fi oripilați și vor aproba orice măsuri luate de politicienii lor, mergând pana la război impotriva Rusiei, dus deocamdată prin proxy de către Ucraina, pionul sacrificat.

Nemtov era o țeapă incomodă pentru Putin, desigur și un trădător al națiunii în sânul căreia se născuse, dar nu reprezenta vre-un pericol major care să provoace asemenea gest. Greșala lui fatală a fost că și-a deschis gura cum că se teme că Putin l-ar vrea mort.

De exact aceasta au profitat dușmanii Rusiei, unii pentru care asasinarea unui om nu prezintă probleme de conștiință câtă vreme aceasta avansează agenda lor. Prostul ineficient și cu gura mare care se debarasase de patru neveste, și-a primit astfel plata finală taman din partea celor pentru care lucra! Ironic, nu ?

Nemtov_bar

Așa se vede la o zi după – să vedem ce mai crede lumea bună:

Adica s-a intalnit cu tipa intr-un loc si s-au dus la o autoutilitara unde ii astepta asasinul?
Tipa pare implicata in afacere si ar putea sa-l fi atras in locul respectiv.
Daca nu mergeau exact la locul unde il astepta asasinul, nu ar fi fost omorat in acest mod.
Putin probabil sa fie asasinat comandat de Kremlin. Aveau si alte solutii, mult mai simple: accident (gen Diana), infarct samd.
Seamana foarte mult cu scenariul de la Timisoara, in care nu se stie cine a tras: agentii romani anti-Ceausescu sau agentii strani, ca sa starneasca lumea impotriva lui Ceausescu.

Poate abia acum a devenit convenabil sa fie asasinat (de rusi – ca sa scape de principalul opozant, sau de alte servicii – ca sa incerce gasirea unui lider mai puternic si sa stimuleze spiritele opozitiei). La ce rezultate a avut Nemtov, pare mai degraba ca lucra pentru serviciile ruse decat pentru opozitie – cam ca la noi, unde agentii sunt si la putere si la opozitie – Amedeo Lazarescu, Ghita samd)

Cand stii slabiciunea unui om, e asa de usor sa ii plasezi un (o) agenta.
Cred lumea a devenit mai greu de manipulat. Opozitia rusa nu prea exista si nu cred ca serviciile lor ar fi recurs la asa ceva, cand e clar ca asasinatul va fi speculat pentru incercarea de a ralia o opozitie mai puternica.

Nemtov_Timosenko_Porosenko

Miroase urat a MH17, adica baietii de peste ape cu executanti raketi.

Ciudata treaba – se pare ca moartea individului e mai convenabila și utila unei alte părți decât Kremlinului.

Nemtov_Biden

Nemtov_Biden

Trebuie sa ai probleme la mansarda ca sa spui ca Putin s-ar fi impuscat singur in picior ordonand, tocmai acum, asasinarea lui Nemtov…

Povestea e cusuta cu ata alba.

Prin acea declaratie legata de un posibil asasinat, Boris Nemtov si-a facut-o cu mana lui.
Un alt opozant al lui Putin a profitat de mingea plasata la fileu de catre Nemtov si a pus-o de un asasinat la comanda. Mai departe, mass-media Occidentala independenta si neaservita politic (ex. BBC) se grabeste sa-l arate cu degetul pe Putin care abia se trezise din mahmureala de dupa petrecerea dedicata victoriei din Ucraina.

Nemtov a fost ucis de cei care aveau nevoie de un martir pentru planurile lor de eliminare a lui Putin. Putin nu avea nici un motiv sa-si aprinda paie in cap printr-un asasinat spectaculos care sa inflameze toata mass-media.

Știre fierbinte de ultima oră: După ce Colin Powell a demonstrat fără putință de tăgadă în 2003 în fața plenului întrunit al Națiunilor Unite că Irakul deținea arme de distrugere în masă, acum a revenit arătând la fel de indubitabil cum și de către cine a fost comis asasinatul. Numai răvoitorii ar mai putea să îl contrazică:

Powell_explains_Nemtov_murder
sursa comentarii: ziare.com, hotnews.ro

Secunda 22 – cine aduce „democrația” în Ucraina:

Deși datele necesare înțelegerii situației din Ucraina sunt abundente, în era youtube se poate cuprinde mai totul, într-o secundă.

Nu trebuiesc scrise tomuri (deși ajută) despre ciclurile: destabilizare-război civil-ocupație străină prin proxy-jaf temeinic al resurselor naturale, prin care toate țările „demokratizate” de către niște băieți răi, frustrați, urâți și care nu sărbătoresc Crăciunul au trecut, cu participarea activă a trădătorilor interni.

Se vor înțelege însă multe, văzând râspunsul unui „luptător ucraieniean pentru democrație”, dotat complet cu steagul țării la banderolă și cu Kalashnikov, când o reporteriță încearcă să îl întrebe ceva în limba țării – clipul e scurt și foarte revelator:

 

Seful TOTAL, Christophe De Margerie, mort – de ce se prabusesc avioanele atunci cand spui si lucrezi adevarul?

In ceea ce pare a fi fost un accident aviatic datorat unor cauze clare si de nediscutat pentru mintile simple, a pierit seful grupului francez petrolier TOTAL, Christophe De Margerie, aflat la bordul unui Dassault Falcon care decola Marti la ora 23;17 de pe aeroportul Vnukovo, cu destinatia Paris. Impreuna cu el, au murit si cei trei membri ai echipajului – Dumnezeu sa ii ierte!

 

Vnukovo

Dassault Falcon

 

„Marea mustata”, cum era numit in mod afectiv de catre cunoscutii sai, tocmai se intalnise cu Dmitry Medvedev, prim ministrul Rusiei, la resedinta sa din Gorki, in apropierea Moscovei, impreuna cu alti investitori straini in Rusia.  Un aparator infocat al afacerilor cu Rusia in ciuda sanctiunilor impuse de vest si un critic al politicilor anti-ruse, De Margerie a transformat TOTAL intr-unul din investitorii majori din Rusia, compania fiind partener in proiectul de $27 miliarde Yamal , care exploateaza vastele rezerve de gaze naturale din Siberia si care va dubla productia Rusiei in sectorul rapid crescator al gazului natural lichefiat.

Compania TOTAL, a 4-a din vest ca valoare de piata dupa Exxon, Shell si Chevron, a previzionat in Aprilie ca Rusia va deveni pana in 2020 cea mai mare sursa de petrol si gaze a sa, datorita parteneriatului cu rusii de la Novatek in proiectul Yamal. In 2013, Rusia a contribuit 9 % din productia de petrol si gaze a TOTAL.

De Margerie

 

Vom construi un nou zid al Berlinului? Rusia este un partener si nu ar trebui sa pierdem timpul protejandu-ne de vecinul nostru. Noi nu dorim sa fim prea dependenti de nici o tara, oricare ar fi acesta. Nu de Rusia, care ne-a salvat cu numeroase ocazii.

Putem trai fara gaze rusesti in Europa? Raspunsul este nu. Exista motive pentru a trai fara acestea? Cred – si nu apar interesul TOTAL in Rusia, ca raspunsul este nu.

Nimic nu ne retine de la a plati pentru petrol in euro. Pretul unui baril este cotat in dolari. O rafinarie poate sa converteasca acel pret la ratele de schimb existente in oricare zi si sa agreeze ca plata sa se fac in euro. Nu exista motive pentru a plati pentru petrol in dolari.”

(Compilatie de citate din ocazii diferite, care reflecta crezul, motivatiile si actiunile lui Cristophe De Margerie.)

French oil company Total is ready to massively invest in Russian Yamal LNG project

French oil company Total is ready to massively invest in Russian Yamal LNG project

Incepe sa se intrevada ca accidentul aviatic putea avea si alte cauze decat cea a unui operator de utilaj de deszapezire, care chipurile beat fiind, ar fi tras utilajul pe pista taman la timpul potrivit, desi rudele sale sustin ca nu bea deloc datorita unei conditii cardiace. Ce am vazut eu in schimb, a fost imaginea unui om terifiat de faptul ca ca ar fi putut spune fara sa vrea adevarul atunci cand a fost intrebat de reporter de ce a scos utilajul pe pista de decolare, si-a pus mana la gura, fortand-o efectiv sa taca. In mod normal, un om vinovat chiar de o simpla gresala, ar fi spus ceva, orice, mai ales ca rusii si in general noi esticii, nu avem sangele de broasca rece al altor natiuni, s-ar fi dezvinovatit cumva. Ce ar fi putut spune acesta daca nu si-ar fi tinut efectiv gura ?

„M-au fortat sa o fac, mi-au spus ca mai bine sa petrec cativa ani la inchisoare, dupa care atat eu cat si ai mei vom avea un banut pus de-o parte pentru batraneti linistite. Mi-au dat o sticla de vodca din care am baut cu putin inainte cu toate cu nu beau de obicei si apoi mi-au dat semnalul la care sa pornesc utilajul, la distanta la care avionul sa nu poata renunta la decolare si nici sa decoleze fara sa ma loveasca. Nu mi-au spus cine se va afla la bord si nici nu prea conta. Mi-au mai spus ca daca nu voi face asta, imi vor omorâ familia”

Modul acesta de operare poate parea incredibil celor care habar nu au de felurile murdare in care actioneaza „baietii”, strice-le Dumnezeul bunul planurile!

Priviti un om terorizat de perspectiva ca ar putea spune ceva, incepand cu minutul 1:11:

http://rt.com/shows/in-the-now-summary/197980-total-jet-crash-ukraine-bombs/

Dumnezeu sa te ierte Christophe De Margerie, unul dintre putinii nebuni-curajosi care nu si-au vandut constiinta de dragul pozitiei!

De Margerie erou

Iar pe mine dragi cititori, sa ma iertati pentru lipsa diacriticelor – nu am mai avut timpul sa le pun.

Doborârea MH17: adevărul a ieșit la iveală

Barajul extraordinar de propagandă dezlănțuit în urma prăbușirii celui de al II-lea avion de pasageri aparținând Malaysia Airlines MH17, a cărui țintă a fost să incrimineze Rusia pentru crimă, are acum fisuri prin care poate trece o altă coloană de camioane cu ajutor umanitar rusesc: minciuna, oricât de bine ar fi spusă și diseminată are picioare scurte și butucănoase pe care adevărul nu are nici o problemă să le ajungă din urmă, așa lung și atletic cum e.

Știam eu că nu va trece multă vreme până când adevărul va ieși la iveală, chiar dacă media îl trece cu cerbicie sub tăcere. Iată faptele:

Foști analiști ai serviciilor secrete americane grupați într-o organizație care are alte valori decât diversiunea și minciuna (Veteran Intelligence Professionals for Sanity) au adresat o scrisoare extrem de dură lui Obama, în care îl acuză că rapoartele și afirmațiile publice despre doborârea zborului MH17 au fost „fixate” în jurul politicii de denigrare și încercuire militară a Rusiei și că Ucraina ar fi de fapt vinovată pentru hidoasa crimă.

Cu avantajul conferit de lungile lor cariere în domeniul informațiilor ( sau de „intelligence” cum le numesc mai nou toți cretinii de la vârf masonizați pe filiera americană care se joacă de-a serviciile secrete românești ) își amintesc de efortul făcut pentru a picta Rusia în cele mai sumbre culori după doborârea zborului liniilor aeriene coreene KAL 007 peste arhipelagul Moneron aflat în largul peninsulei Kamceatka, de către forțele aeriene ruse care credeau sincer că era vorba de un avion militar de spionaj american, în 30 August 1983. De fapt unul chiar fusese pe traiectorie pentru minute bune înainte, dar a părăsit-o deîndată ce KAL007 a apărut în spațiul aerian sovietic, deviat de la ruta obișnuită din cauza sistemului de navigare cu care cineva interferase în prealabil, precum și al unui radar aerian de la capătul Alaskăi, care în mod extrem de ciudat, era nefuncțional în acea seară.

how_kal_007_was_lost

Poate voi scrie într-o zi mai mult despre acel subiect, dar este suficient să spun că la bord se află un Congressman american și un adevărat erou al celor care le pasă despre adevărata libertate, pe nume Larry McDonald.

De ce voia mafia sionistă să scape de el ? Devenise mai mult decât incomod prin lansarea unei comisii de investigare a cartelului bancar care operează în SUA și de fapt în mai toată lumea cu impunitate.

Larry McDonald

Pentru a nu divaga prea mult, să ne amintim de teoria oficială (minciunile mafiei), ce susținea că un sistem de rachete sol-aer BUK operat de către separatiștii rusi, ar fi doborât aeronava. În timp ce rachetele rusești de tip BUK sunt perfect capabile de a atinge ținte ce zboară la 30,000 feet (altitudinea la care i s-a ordonat echipajului sa coboare de catre Kiev ATC), există rapoarte de trafic aerian înregistrate în Rusia, care atestă că două avioane militare de tip Suhoi 25 aparținând armatei Ucrainiene, s-au aflat în urmărirea nefericitului zbor MH17. Înafară de RussiaToday, cel mai urmărit post de televiziune în Washington DC (pe internet) și care a raportat evenimentele cu acuratețe, tăcerea a fost asurzitoare. În fond treaba lacheilor nu este niciodată să spună adevărul, ci să își slujească stăpânii.

BUK-propaganda

BUK-propaganda

Când până și observatori ai OSCE au raportat însă că aeronava a fost cel mai probabil doborâtă de o rachetă aer-aer, urmată de rafale de tun de 20 mm, media „romaneasca” a lăsat pur și simplu subiectul baltă. Dovezile sunt incontestabile, motiv pentru care lacheii tac. Dacă minciuna ar fi prins tracțiune, nu ați fi auzit altceva nici în ziua de azi. Prin Malaysia, lumea  însă nu citește CNN:

 

MH17_SU25

Rafale de tun-1

Rafale de tun-1

MH17 - rafale de tun-2

MH17 – rafale de tun-2

În schimb auzim în mod necontenit despre sancțiunile aplicate Rusiei, pentru „păcatul” de a-și fi dorit să fie lăsată în pace, fără ca baze ale trupei de balet multi-linguale NATO, să fie amplasate în coasta ei. Sancțiunile lucrează însă în ambele sensuri și moale nu va fi celor care s-au raliat în această sarabandă a războiului, minciunii și manipulării. Din păcate însă, nu vor suferi așa-zișii conducători, ci tot cetățenii acelor țări. Uitați-vă numai la factura Dvs. de gaze, la prețurile de la pompă și mâncare și veți înțelege.

În fine, tot e bine ca în ciuda eforturilor extraordinare depuse, gândacii nu se pot ascunde de lumină.

Ucraienienii manipulați și confuzati în mod profesionist, preferă să își atace frații, aliindu-se cu un vest putred pe dinăuntru, lipsit de orice fibră morală și a cărui superioritate constă numai în aplicarea organizată a forței brute. Prin mișeleasca doborâre a aeronavei civile, conducătorii lor cei noi au încercat să internationalizeze conflictul, lucru care în mare parte le-a reușit.

Poporul ucraienean ar trebui însă să își pună întrebarea dacă merită să își vîndă fratele mai mare pentru un blid de linte și acela primit pe datorie.

Rusia arată fotografii făcute din satelit, înregistrări ATC, activitatea radarelor Ucraieniene și pune întrebări valide despre MH 17

Cei care s-au săturat de propaganda turbată de pe toate canalele unei mass media deținute de către niște nemernici, ar face bine să afle câteva lucruri concrete, complet cu fotografii luate din satelit, înregistrările efectuate de către sistemele de control aerian civil (ATC) și alte chestii care sigur vor pune pe gânduri orice om al cărui creier nu e iremediabil afectat.

Unde mai punem la socoteală faptul că filmulețul prezentat pe post de dovadă de către guvernul marionetă al Ucrainei, a venit prea repede, dintr-o gafă enormă: originalul a fost încărcat pe youtube în 16 Iulie, ziua precedentă crimei comise de către cei care strigă „teroriști” ! După 820 de vizionări, originalul a fost retras, dar internetul are memorie, nu glumă.

Vizionați și înțelegeți: de data asta, adevărații criminali sunt cei care încearcă din răsputeri să își plaseze crima, în cârcă altora. Era să uit: știți de unde se întorcea Vladimir Putin în aceiaș zi? Din Brazilia. Ce făcuse acolo? Luase parte la o conferința a țărilor BRICS (Brazilia-Rusia-India-China-Africa de Sud), unde s-a stabilit înființarea unei bănci care să ofere o alternativă mult mai ieftină și fără condițiile umilitoare atașate de către oficinele numite FMI și Bancă Mondială, adevărate cloace ale unor coroiați puși pe rele. Sperăm că inițiativa țărilor BRICS va avea succes deplin. Faptul că ăștialalți au fost în stare să doboare cu sânge rece o aeronavă civilă, arată nu doar disprețul lor față de viața omenească, cât mai ales disperarea în care se află, văzând că unii s-au săturat de tertipurile lor și iau măsuri concrete.

De ce să ne lăsăm călăriți de niște netrebnici când am putea fi măcar vecini buni cu frații noștri ortodocși ?

Un click care merită dat:

Prezentare date zbor MH 17

Credit: comentatorul Yash

%d blogeri au apreciat asta: