Despre arestarea lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks – o perspectivă plină de umor asupra unei situații fără haz.

O echipă australiană compusă din soț și soție, a produs un filmuleț care intră în miezul deciziei multi-naționale de a termina cu cel care a dat cu bățul în viespar, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. Reamintesc că omul a fost închis vreme de 7 ani în ambasada Ecuadorului din Londra ca azilant politic, până când preșul Ecuadorului Lenin Moreno (mamă ce nume predestinat..), a hotărât să îl predea poliției londoneze. 

Acum, el este închis în echivalentul britanic al Sing-Sing, mai precis în aripa spitalicească a penitenciarului de maximă siguranță Belmarsh, de când în urma torturilor aplicate de către agenții „de bine”, este incapabil să poarte o conversație, aflat fiind într-o stare vădită de deteriorare fizică și psihică.

Chestiunea amenință grav și direct libertatea presei. Assange e acuzat de spionaj, pe când tot ce a făcut a fost să divulge documente secrete scurse către WikiLeaks de către anonimi. Cine își amintește de scandalul Pentagon Papers și de jurnalistul care le-a divulgat, Daniel Ellsberg, știe că pâinea și untul jurnalismului de calitate sunt EXACT expunerea secretelor în interesul public. Julian nu este cu nimic mai vinovat, dar cu toate astea nu văd pe nimeni în presa românească sărind în apărarea lui, așa că am să o fac eu, umilul Dvs. blogger de pe margine, Eufrosin.

Am să le reamintesc jurnaliștilor de mucava că cine nu sare într-ajutorul unui coleg de breaslă amenințat și gata condamnat pe nedrept, poate fi chiar el următorul. 

%d blogeri au apreciat: