Ponta în nemernicia sa: „vreau autonomie pentru Transilvania”!

Într-o mișcare desprinsă parcă dintr-un film cu proști, Victor Ponta, șeful opoziției care speră să acapareze puterea în stat la următoarele alegeri, a afirmat că vrea descentralizare și autonomie pentru Transilvania.

„Mai multa autonomie pentru Transilvania este in favoarea Transilvaniei si a Romaniei. Oamenii de aici au un spirit mai european si nu exista nicio rivalitate intre Transilvania si restul tarii”, a afirmat liderul social democrat, intr-o conferinta de presa sustinuta, vineri, in Cluj-Napoca.

sursa Ziare.com

Nu e numai urât iuda, ci și un nemernic și un tâmpit de prima mână tânărul nostru aspirant la mărire! O afirmație ca asta chiar dacă a fost făcută din prostie, nu se iartă, căci înseamnă că nici Preș. USL nu îi pasă de soarta țării, ba’ mai rău, se zbate pentru a o dezmembra !

Măi flegmă, nu e România ta!

Au mizat greșit crezând că măgulești vre-un Clujean cu texte născocite în laboratoarele psy-ops ale serviciilor secrete ungare, căci din câți cunosc eu aici, nici un maghiar nu își dorește vre-o autonomie năucitoare și nebunească, înafara celor câteva sute de capete fierbinți adunate de prin toată țara și aduse anual la Cluj pentru a manifesta în fața statuii Regelui pe jumătate Român Matei Corvin, gloată care cu sprijin dinafară încearcă să ațâțe focul sub ciorba scârboasă a iredentismului.

Maghiarii obișnuiți au și ei copii de crescut, gospodării de întreținut și vecini cu care să își dea zilnic bună ziua și să bea o cafea și nu au nici un chef să intre în lațul nebunilor orbiți de ură, de genul gheiului aluia’ care l-a spânzurat pe Avram Iancu în efigie la Miercurea Ciuc.

Înapoi la trădătorul nostru: și-a dat arama pe față ca o jigodie anti-Română ce este, demonstrând că formațiunea politică pe care o conduce nu are cu nimic mai multă legitimitate decât mafia portocalie ce pozează în partid, furnizând practic toate dovezile în sprijinul faptului că România nu își mai permite să fie „reprezentată” de leprele care s-au tot rotit la putere precum vulturii pe deasupra trupului ce trage să moară.

Reprimarea politik-corekta a lui Dan Șova ne-a arătat ceea ce știam, că Ponta nu are coloană vertebrală. Chemarea sa la dezmembrarea țării însă, demonstrează că insul e un vierme care dând de gustul puterii caută să își facă loc sub pielea nespălată a oricărei gazde temporare, cu prețul sacrificării națiunii care l-a tolerat pe nemernic.

În scenaruil cel mai pozitiv, românii dezgustați de ambele oferte se vor reorienta masiv către opțiunea alternativă, partidele naționaliste care până acum au obținut un record abisimal, în primul rând din propria lor vină. Un PRM fără Vadim Tudor ar fi avut reale șanse. Acum se poate însă, dar nu dacă rămânem fragmentati.

Cred că se impune creerea unei alianțe naționaliste care să reunească toate partiduletele înființate la scara blocului, o alianță care va elimina confuzia electoratului, astfel încât să fie clar pentru toată lumea:

NU roșu, NU portocaliu, DA tricolor!

Lista Națională promite, dar ce ne facem cu PP-DD, partidul întocmit cu atâta grijă și atenție profesionistă, încât are sprijin masiv și chiar mentori înafară, bașca televiziunea, principalul lor atu? Cu așa ceva nu te poți bate în luptă deschisă, dar oare ar fi ei deschiși ideii de alianță? Merită explorat conceptul și încă rapid de tot.

Pentru România aceasta ar putea fi foarte bine, ultima șansă. Păzească Dumnezeu să o ratăm!

Adevăratul motiv pentru care FMI/UE pedepsesc Ungaria şi învăţăminte pentru noi

S-a raportat recent că tandemul UE/FMI, a suspendat discuţiile cu Ungaria, trimiţând forintul şi aşa slab, mai în jos. Motivul oferit? Ungaria refuză măsurile de austeritate impuse ca şi condiţii ale creditării.

Nu-i un secret faptul că împrumuturile FMI/UE  au ca scop controlul politico-economic total al nefericitelor ţări care fac apel la ele, de unde şi cerinţa lor aparent absurdă pentru „măsuri de austeritate”.  În felul în care acestea sunt impuse, ele nu duc decât la suferinţa poporului vizat, căci nu are cum să îi fie mai bine dacă un sfert din spitale se închid, salariile se taie cu tot atât, iar alte zeci de mii de oameni îşi pierd serviciile!  N-ar fi cu mult mai eficient să se stopeze jaful şi să se confişte averile ne-justificabile ?

Popoarele sunt sacrificate în mod expres, pentru a provoca haosul economic şi social în urma căruia ei, băieţii „destepţi” îşi vor instala marionetele şi vor lua în stăpânire tot ce a mai rămas încă al ţărilor respective.

Executivul ungar însă, a luat o altă măsură, una extrem de neplăcută pentru băieţi, cu scopul de a scoate ţara din impasul în care se află: acesta a aprobat recent o taxă specială asupra băncilor,  pentru o perioadă de trei ani, estimând că veniturile bugetului de stat vor creşte, datorită acestei măsuri, cu 200 miliarde forinţi (720 milioane euro) numai în 2010!

Această taxă asupra hoţilor a provocat nemulţumirea reprezentanţilor FMI/UE, care a culminat cu suspendarea negocierilor şi deprecierea ulterioară a forintului. Nu de grija noastră ne oferă ei credite, ci după cum se vede clar de-aici, aşa zişii „reprezentanţi” ai acestor organisme supra-naţionale, nu reprezintă nimic altceva decât interesele entităţilor private ale marii finanţe internaţionale, care în lipsa vigilenţei noastre, ţintesc să pună ghearele până şi pe ultima piatră rămasă în patrimoniul ţării.

Învăţăminte pentru noi?

1. Să păstrăm Leul ca monedă naţională pentru totdeauna, fixând rata de schimb de cursul euro. În felul acesta, manipulările bancherilor nu vor mai fi posibile.

2. Să luăm exemplul Ungariei, aplicând o taxă similară asupra băncilor, dar cu caracter permanent. Nu le place? Pot închide magazinul şi pleca spre alte meleaguri, unde jecmăneală va fi tolerată (Africa ?). Oricum astăzi e imposibil să mai obţineţi credite de la bănci, fie ca persoană fizică, fie ca şi companie. Atunci care mai sunt foloasele noastre de pe urma lor?

3. Infiinţarea imediată a unor cooperative de credit care să funcţioneze fără profit, plătind doar salariile personalului şi cheltuielile aferente desfăşurării activităţii, unde doar membri care contribuie pot primi împrumuturi. Acestea funcţionează foarte bine în alte ţări şi sunt cu mult mai ieftine decât băncile. Statul nu ar trebui să aibă nici o implicare în funcţionarea lor, ci doar să creeze temeiul legislativ pentru înfiinţarea lor, născându-se astfel o  concurenţă semnificativă în sectorul financiar. Băncile vor fi astfel forţate să îşi îmbunătăţească practicile de afaceri, în prezent cele mai prădalnice, la noi.

4. Nu în ultimul rând ca importanţă, auditarea oficială a rezervelor de aur din subsolul BNR şi creşterea lor imediată, prin re-chemarea în ţară a tonelor de aur depozitate în străinătate, de parcă la noi nu s-ar fi putut. Demiterea imediată a lui Mugur Isărescu, cel care a dispus înstrăinarea tonelor de aur, care acum ar putea să nici nu mai existe, decât pe hârtie.

Apoi ne vom putea relaxa pentru o vreme, privind cum mutra de porc pederast a lui Jeffrey Franks, îşi schimbă expresia din cea de putere şi aroganţă actuală, într-una schimonosită de groază.

De ce să fie rău, când poate fi bine?

„Garda maghiara” iata-i, ne-au vizitat la Cluj!

Nu-i ca si cum n-am spus dinainte ca astia sunt o mana de provocatori caraghiosi!

sursa NapocaNews

Maghiarii care inteleg natura problemei, si-au dat seama deja cu ce au de-a face – la fel si noi, romanii iubitori de pace si de armonie. Dovada sta in prezenta a doar o jumatate de duzina de provocatori – daca maghiarii de aici chiar erau intr-o minte cu acestia, gaseau ei cai sa se adune macar cu sutele.. Din fericire, cei care s-au nascut, s-au jucat si-apoi au trait cot-la-cot cu noi, sunt intelepti. Au priceput demult ca nu zazania si discordia sunt calea, ci pacea, infratirea si buna-vecinatate.

Sa ne dam in cap ca niste prosti agitati de interese straine noua, sau sa continuam sa ne avem ca vecinii, ca si colegii si ca fratii ? Sa ne ajutam unii pe altii la nevoie, sau sa ne holbam suspicios catre „budosz olah”, sau catre „bozgorul” vecin ?

Eu cred ca-i simplu:

In loc sa ne lasam manipulati in a ne urâ unii pe altii, mai bine continuam sa fim oamenii care-am fost pana acum.
Dupa cum prietenul Feri si cu mine ne ajutam cu tot ce putem, iar vecinilor mei, o familie de maghiari varstnici le-am dus acasa lemne pentru iarna gratis si-n general ne bucuram unul de stima si de pretuirea celuilalt, tot astfel trebuie sa facem toti cei care ne-am nascut vecini si-am devenit prieteni, pe parcursul timpului.

In unire si in solidaritate sta puterea noastra, pe cand in dezbinare si in ura este slabiciunea…
Orice om intelept, roman sau maghiar, si-a ales calea.

Unguri cu cap

Citind comentariile cititorilor sitului politics.hu la un articol descriind intentiile organizatiei provocatoare si daca nu ma insel interzisa de catre autoritatile ungare, Garda maghiara, de a trece granita si a marsalui prin Cluj pentru a comemora infiintarea in 1918 a Regimentului secuiesc tot la Cluj, regiment infiintat pentru a se opune trupelor romane care trecusera Carpatii si inaintau in Ardeal, am fost placut surprins sa observ opozitia cititorilor fata de aceasta provocare evidenta – comentatorii sunt unguri vorbitori de limba engleza:

„Vor sa agite spiritele din nou, comemorand a 91-a aniversare.. sa fie nebuni de legat ?”

„Interesant ca Jobbik/Garda maghiara, sarbatoresc o divizie infiintata de catre mult uratii comunisti..”

„Chestia e ca pe 1 Decembrie e ziua nationala a Romaniei, sarbatorind unirea Transilvaniei cu Romania si deci vor fi adunari si demonstratii organizate de  catre autoritati in acea perioada. Adaugati la asta faptul ca pe 4 Decembrie are loc turul II al alegerilor prezidentiale si veti concluziona ca Garda maghiara cauta cu lumanarea sa creeze probleme ( ca si cum asta ar trebui sa ne suprinda)”

„Calea e totul, deznodamantul e nimic. Iar calea lor e sa starneasca probleme, oricare-ar fi motivul, chiar daca asta inseamna sarbatorirea unei divizii comuniste.”

„Ar fi interesant de vazut cum vor reactiona autoritatile Romane, la spectacolul unui grup de unguri imbracati in negru, venind in tara lor.. chiar si cu Schengen, exista posibilitatea controlului granitelor.  Nu i s-a intamplat ceva ciudat Pres. Ungariei cand s-a aratat in Slovacia fara invitaie oficiala ? (Pare sa fie un obicei de-al sau, la fel a procedat si in Romania, mai tineti minte? n.b)

„In ce priveste chestiunea Transilvaniei apartinand Ungariei si cum sa o obtina inapoi, exista un thread interesant aici

…e ciudat sa vezi cat timp investesc unii oameni in incercari nebunesti de a dovedi lucruri care s-au intamplat sau nu, acum 100 sau chiar 1000 de ani, in loc sa se gandeasca la prezent si la viitor..”

Stiu sigur ca multi dintre maghiarii din Romania, nu inghit agitatia iredentista. Prietenii mei mi-au spus clar ca cei din Garda maghiara sunt niste nebuni pusi pe creearea discordiei (sunt curios cine ii finanteaza din spate).

Pe de alta parte, observ ca exista si aici tineri debusolati, intoxicati cu propaganda iredentista, care de-abia asteapta ocazia sa provoace ceva, pentru ca apoi sa se poata plange de reactia dura a romanilor care neindoielnic va urma.  Genul de oameni care isi rad capetele, isi tatueaza capete de mort si alte ciudatenii, poarta haine care aduc mai mult a uniforme negre, agita steagul ros-alb-verde de cate ori pot ei si militeaza activ pentru dezmembrarea Romaniei.

Lor vreau sa le arat ca exista si o alta cale decat cea a urii si a intolerantei si ca a fi ungur nu inseamna neaparat a fi sovin. Maghiarii obisnuiti din Ardeal pot face chiar mai mult decat mine – cunosc oameni care-au plecat in Ungaria in anii ’90 stand acolo ani buni, ca in final sa revina in Romania si sa-mi declare:

Asa cum e, e totusi mai bine decat in Ungaria, unde am fost tratat ca un strain si ridiculizat pentru accentul si provenienta mea. Am incercat ani de zile sa le-arat ca sunt mai bun in tot ce fac decat ei, dar n-am fost acceptat niciodata ca fiind unul de-al lor – Io’ nu mai plec de-aici.

Oamenii astia au dovedit ca au un cap care le serveste si la altceva, decat ca si o simpla componenta anatomica. Cata vreme viermii urii si ai discordiei nu isi gasesc loc in sufletele noastre, putem trai foarte bine impreuna.  M-am nascut si-am crescut intr-un Cluj multi-etnic si uitandu-ma inapoi, n-as vrea sa fi fost altfel. Majoritatea ungurilor din viata mea au fost si sunt oameni calzi, omenosi si cu umor.

Ca si copil m-am jucat zilnic cu Istvan, am luat masa nu odata in familia lui Feri, apoi le-am sarutat pe Csilla si pe Eni, cand am crescut mai mare… oameni ca si noi.

Ar fi mai mare pacatul ca buna convietuire si stabilitatea existente in prezent sa se preschimbe in zarva, agitatie, marsuri extremiste si in final intr-un razboi pe fata.  De ce sa le dam satisfactie celor a caror meserie este disensiunea si manipularea?