Corporatismul în toată splendoarea sa

Singura diferență dintre corporații și partidul de tristă amintire e tehnologia – în rest autopromovarea, prostia și incompetența sunt toate prezente. Inclusiv gazeta de perete, care e electronică. Mai există și motivul profitului care totuși face corporația să reziste. Pentru comuniști profitul nu era un factor. Hazos.

O fotografie cît o mie de cuvinte

Un individ „la zi”- are de toate

E „actualizat”, sărmanul..

Vizită la muzeu

Eclipsa de gaz

Deocamdată rîdem, dar ce va fi la iarnă? Propun goana după lemne și uscarea lor pînă mai e timp.

Ultima și cea mai groaznică amenințare – variola oii

E cea mai gravă boală dintre toate..

Patru tare care desfigurează omul

Noi traducem liberalismul prin cuvîntul progresism… (acolo e reprezentată Alexandra Ocazio Cortez, socialista milionară care aduce rușine Congresului Statelor Unite).

Idioțenia idioțeniilor: „Există mai mult de două genuri” – haz maxim

Cum și-o iau cumpărătorii la comercializare:

Build Back Better nu are susținători!

The HWIC – mascota care „conduce lumea liberă”

Expresia omologată de către excepționalul actor negru Morgan Freeman, e HNIC (head nigger in charge). Una aplicabilă marotei care cică ar conduce ceva este HWIC. Iat-o în plină splendoare, cu cardul care îi spune ce are de făcut, în „baby steps”:

Amu’ propun să „ne rîdem” oleacă:

E prințul Charles doar o bovină, sau un imbecil malevolent? Rîgîiala vacilor, urgență climatică!

Ăsta care se dă mare iubitor al României neîmblînzite deși se întîlnește numai cu grofi de cîte ori pune piciorul pe la noi, acum vrea chipurile să ne salveze de efectele nici măcar ale bășinilor de vacă care cică sporesc „amprenta de carbon”, ci chiar de rîgîiala bietelor bovine, pe care susține că le vrea îmbotnițate, precum a fost omenirea în doi ani de pLandemonie. Să fie dînsul un adevărat ecologist, sau un tembel sadea care ne vrea răul?

Alde’ globaliștii ne propun proteine artificiale crescute în laboratoare din gîndaci și alte cele mizerii, în vreme ce ei consumă ( că ăștia nu mănîncă) vită Kobe și zboară în jeturi private în batjocura noastră, a celor cărora ni se propune să fim fericiți fără a avea nimic.

Tocmai când credeai că fanaticii schimbărilor climatice au ajuns la apogeul nebuniei, apare vestea că nimeni altul decât moștenitorul tronului britanic susține un plan care ar obliga vacile să poarte măști speciale pe față pentru a combate metanul emis de rumegare.

O companie britanică nou înființată, Zelp, care a proiectat masca pentru bovine, a primit recent premiul Terra Carta Design Lab, fondat în parte de Prințul de Wales împreună cu designerul Jony Ive.

Luptă dramatică între două submarine

Rezultatul.

Oi’ fi eu de școală veche, dar sunt bucuros că mama mea e femeie

Credeați că e doar o glumă pe seama unor ciudați? Nici de departe..

Firește că blestematul ăsta și-a făcut niște umflături prostetice, dar idea rămâne: antihriștii false elite care dau tonul, chiar vor să ne convingă copiii că boala mintală e noua normă în societate. Și noi să dormim?

Prețul corect al benzinei și altele..

Cînd ajunsesem în SUA, plinul mașinii cu un motor de 5L costa $12-15, la prețul de .77 cents/Gal., unde un Gal. = 3.74 L. Benzina era mai ieftină decît apa îmbuteliată, practic nu îți păsa cît conduci și ce consum are motorul – cu cît mai mare și puternic, cu atît mai bine. Vorba aia: „There’s no replacement for displacement”.

Acum e undeva la $5-7/Gal. iar stațiile de benzină deja își modifică softul pentru ca afișajele electronice să poată afișa prețuri din două cifre – vin vremuri grele. Așa arăta o Americă relativ normală: mărfurile mici costau 5 cenți, iar benzina..

Și mai era și libertate pe deasupra.

Ce s-au mai schimbat lucrurile într-o țară în care există acum o penurie de lapte praf – după părerea mea, asta-i o binecuvîntare: re-învață mamele americane că cea mai bună hrană pentru copiii lor, vine de la propriul sîn.

Mno’, zic și eu că acum este mai bine în România decît oriunde altundeva. Barem noi suntem imunizați natural la astea. Vom face față.

Marele retardat

Infamul bandit din seria de filme James Bond, se dă pe față – autobiografia lui Klaus Schwab. Traducere a unui material excepțional publicat pe blogul The Good Citizen.

Mr. Schwab proudly exhibits the first copy of his new Autobiography The Great Retard in front of one of his vacation residences in Geneva.

The Good Citizen este onorat să publice acest articol în trei părți al fondatorului și președintelui Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab. L-am invitat să răspundă la criticile mele la adresa sa și a organizației sale și să-și exprime opiniile în mod deschis și chiar personal, astfel încât lumea să aibă o idee mai bună despre omul Klaus Schwab.

Lucrarea sa este datată din februarie pentru că a avut nevoie de o lună pentru a o compune și de alte două luni pentru a trece prin verificarea armatei sale de avocați. După ce am analizat-o, am considerat că cel mai bine este să o citesc în cap, fonetic, exact așa cum mi-aș imagina sunetul accentului său germanic cu Z- greoi.

Partea 1: De la Retardat la Derbedeul școlii

de, Klaus Schwab

4, februarie 2022

Când „Bunul Cetățean” m-a invitat să scriu un articol despre mine, am fost foarte temător. De obicei, am o echipă de cercetători și scriitori care pregătesc lucrări scrise care au atașat numele meu. Aceștia sunt adesea foarte pricepuți în domeniile lor respective de psihologie comportamentală, biotehnologie, antreprenoriat în afaceri, comunicare și, preferatul meu personal, eugenie.

Am acceptat invitația domnului Citizen în termenii stabiliți de echipa mea de reprezentanți avocați personali specializați în drept contractual de la Meyer, Schwartz, Rubenstein & Goldfarb din New York Metropolitan City, care au lucrat în colaborare cu personalul meu de avocați din firma geneveză Lavigne, Toussaint, Deja Vu, Chanel, Garnier, et De Rigueur.

Termenii solicitării mele, așa cum au fost formulați de echipa mea de reprezentanți către domnul Citizen, au fost pur și simplu că acesta trebuie să publice cuvintele mele fără editare și așa cum le primește de la reprezentanții mei. În schimb, aș fi fost de acord cu cererea sa de a fi sută la sută deschis și sincer cu privire la mine, la trecutul meu și la intențiile mele și de a prezenta o lucrare scrisă, compusă în întregime de mâna mea. Intenționez să depun aici tot efortul meu pentru a satisface termenii acordului nostru și pentru a-mi îndrepta reputația pentru cititorii domnului Cetățean, care, fără îndoială, au o părere foarte greșită despre mine.

Evenimentele recente mi-au permis să văd dincolo de viziunea limitată a altora despre mine și să mă văd în schimb așa cum ar trebui să mă vadă lumea: un soț și un tată iubitor și un organizator profesionist al părților interesate publice și private care au responsabilitatea socială de a îmbunătăți viața tuturor ființelor umane de pe planetă.

Nu am fost întotdeauna unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă. Modul în care am ajuns în acest rol apreciat poate fi explicat parțial printr-o copilărie extraordinară.

Încă de mic, copiii m-au ironizat și m-au certat. Eram ultimul care rezolva o problemă în clasă și ultimul care termina un test sau un proiect. O profesoară de la Grundschule, doamna Müller, a anunțat clasa că, din acel moment, vor merge mai departe fără mine în timp ce eu încheiam un examen sau un test și că voi sta în spatele sălii atât timp cât va fi nevoie pentru a finaliza sarcinile. Ea credea că mă ajută făcând această declarație foarte publică a „nevoilor mele speciale”, așa cum le numea. Un copil din clasă i-a adresat apoi o întrebare: „De ce nu-l trimiteți înapoi cu un an, din moment ce este atât de evident retardat?”.

Din acea zi, ceilalți copii m-au numit Marele Retardat, din cauza staturii mele mai mari din cauza unui puseu de creștere timpurie și a secțiunii de mijloc destul de grea din cauza unei dorințe insațiabile de a consuma găluște cu prune. Dar nu am uitat niciodată acea zi și nici pe acel profesor. Biata doamnă Müller a murit într-un tragic accident de schi în Garmisch Partenkirchen în anii 1970. Împreună cu soțul ei și cu cei trei cîini Yorkshire terrier. A fost surprinzător de ușor de scurtcircuitat ancheta privind moartea lor tragică cu autoritățile locale. De fapt, a fost nevoie doar de un telefon către prietenii mei din conducerea Bayer AG, specializați în astfel de cazuri. Am învățat de la o vârstă fragedă că a avea mulți prieteni importanți în poziții de putere poate fi valoros.

Când tatăl meu a aflat despre porecla mea, a fost furios. Era un om temperamental, al cărui tată l-a educat să respingă comportamentul de fătălău și să îl calce în picioare ori de câte ori se manifesta. I-a spus mamei mele că, dacă va mai vedea vreodată o gălușcă cu prune sau orice altă dulceață în casa noastră, va da foc la toată casa cu noi toți înăuntru. Am fost obligat să fac o sută de flotări și abdomene la prima oră în fiecare dimineață, iar tata a angajat un meditator particular pentru a mă ajuta să recuperez din timpul orelor de școală. Încet-încet am recâștigat puțin respect din partea colegilor mei, dar la vârsta de nouă ani eram încă un singuratic. Termenul de Mare Retardat nu m-a deranjat niciodată atât de mult. De fapt, consider că acea perioadă din viața mea m-a transformat într-unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Fără acel abuz, probabil că aș fi fost doar o altă persoană inutilă care lucrează la o slujbă obișnuită pentru o instituție inutilă, cu o familie inutilă și fără un mare scop în viață. Cu toate acestea, eram hotărât să câștig respectul tuturor, prin orice mijloace necesare.

La a zecea aniversare a unui puști popular, am apărut neanunțat și neinvitat împreună cu celebrul păpușar german Gerhard Behrendt, cunoscut pentru realizarea păpușilor animate pentru copii din emisiunea de televiziune Das Sandmännchen, după povestea lui Hans Christian Andersen. Aceasta a fost cea mai populară emisiune de televiziune pentru copii din Germania de Vest timp de mai multe decenii. Gerhard era prietenul unuia dintre clienții tatălui meu, care era un prezentator de emisiuni de televiziune de actualitate în München și destul de faimos pentru filantropia și ajutorul său în spitalele pentru copii. Într-o zi, am intrat în dulapul de arhivă al tatălui meu și am citit întregul profil al pacientului său, aflând despre înclinația sa pentru prostituate tinere și droguri recreative tari. Am făcut copii în facsimil ale mărturisirilor sale și i le-am trimis prin poștă la reședința sa particulară, împreună cu o scrisoare în care îi spuneam că dacă nu-l trimite pe Gerhard Behrendt cu păpușile lui Sandman la petrecerea de zece ani a lui Jurgen, ca invitat personal al meu, mai multe facsimile ale comportamentului său murdar vor ajunge la toate ziarele germane, plus la soția și angajatorul său. I-am spus că acesta ar putea fi începutul unei prietenii fabuloase între noi, dacă ar face ceea ce i-am cerut.

Acest lucru a contribuit enorm la restabilirea reputației mele în fața colegilor mei. Eu eram cel care îl cunoștea personal pe Gerhard Behrendt și eu am fost cel care l-a adus la petrecerea de ziua lui Jurgen. În săptămâna următoare am devenit unul dintre cei mai populari copii din școală și de atunci încolo am fost invitat la toate petrecerile aniversare ale copiilor, fiecare dintre ei cerând să îl aduc pe Gerhard Behrendt. Prin intermediul legăturii mele din München și a acelor facsimile compromițătoare, am reușit să aranjez prezența sa la alte câteva petreceri de aniversare, inclusiv la a mea, ceea ce l-a derutat pe tatăl meu.

Reputația mea era în creștere, dar răzbunarea mea era abia la început și avea să continue până când aveam să impun respectul total al tuturor colegilor mei. La școală, le-am plantat celorlalți băieți materiale homosexuale. În interiorul rucsacurilor sau chiar sub cărțile de școală de pe băncile lor. Aranjam ca acele cărți să se cadă jos exact în momentul în care trecea profesorul și dezvăluia materialele pornografice interzise, de obicei doi bărbați adulți păroși în plin act sexual. Profesorii erau șocați, iar râsul în hohote al elevilor era foarte revigorant. Câțiva dintre cei mai mari dușmani ai mei au fost suspendați de la cursuri și, când au aflat că eu le întinsesem capcana, i-am avertizat cu severitate că aveam fotografii compromițătoare cu ei fără haine pe care cu siguranță nu le-ar fi plăcut să se afișeze prin școală.

Este uimitor cât de repede un tânăr își poate face prieteni cu puterea de a-i face de râs și de a-i expune pe alții. Am învățat multe lecții valoroase în această perioadă pe care le voi lua cu mine de-a lungul vieții. Ceilalți copii au încetat să mă mai tachineze și nimeni nu a mai îndrăznit vreodată să se refere la mine ca Marele Retardat. Chiar și copiii care nu mă plăceau trebuiau să se prefacă că au o părere foarte bună despre mine. Când toată lumea are o părere bună despre tine, este ca o contagiune reputațională și toată lumea te urmează în cele din urmă.

Acasă, situația mea nu era deloc normală. Mama mea era o gospodină, iubitoare, tandră și răbdătoare. Tatăl meu era un psihiatru respectat, dar și un deviant sexual care se folosea de cei care îi ajutau. Își justifica comportamentul de prădător folosindu-se de lucrarea lui Freud despre mintea inconștientă și de nevoia sănătoasă de a se angaja cu impulsurile pentru a se înțelege mai bine pe sine. Cutreiera bucătăria în fiecare dimineață într-un șorț cu imprimeu de floarea-soarelui și șosete negre de lână și nimic altceva. Dansa pe discuri cu Wagner și Beethoven. În timp ce tinerele femei frecau podelele, el se furișa în spatele lor și încerca să tragă cu ochiul până la jambierele lor negre.

Ca tânăr băiat care urmărea acest comportament, vă puteți imagina efectul excitant pe care îl avea asupra mea. Astăzi, la numeroasele proprietăți Schwab din Europa, ajutoarele noastre nu rezistau decât câteva săptămâni la locul de muncă, deoarece am preluat toate cele mai rele obiceiuri ale tatălui meu și le-am făcut mult mai plăcute, încorporând piele, bice și, ocazional, când soția mea este plecată la târgurile de la țară, mă angajez în asfixiere autoerotică în timp ce le privesc pe fete cum fac curățenie. Acesta este motivul pentru care sunt atât de susținător al Planului Kalergi de a înlocui europenii cu cât mai multe milioane de milioane de migranți săraci de unică folosință, din lumea a treia, pe care le putem importa. Niciodată nu duc lipsă de ajutoare, iar ținutele lor nu sunt niciodată suficient de scurte. Oamenii disperați poartă orice. De asemenea, ei consumă mai puțină carne și nu conduc mașini, dar mai multe despre asta mai târziu, în partea a treia.

Pe măsură ce începea transformarea mea din băiat în bărbat, m-am trezit cu o dorință sexuală incontrolabilă. Una dintre primele mele experiențe sexuale a avut loc la un lac de munte îndepărtat. Făceam o drumeție singur pe un vârf alpin de mărime medie din Bavaria, când am dat peste o adolescentă mai în vârstă care înota singură. Nu mai era nimeni altcineva în jur. M-am apropiat de marginea micului lac pentru a-i observa mișcările de înot. Când m-a observat, a zâmbit. I-am făcut cu mâna, iar ea mi-a răspuns cu mâna. Am strigat la ea că era prea departe de mal și că apa era prea rece. Ea doar a zâmbit și m-a ignorat, așa că mi-am scos rapid lederhosen-ul, cizmele și chiloții și m-am aruncat în direcția ei, fără să realizez că aveam o erecție. Eram un înotător mult mai rapid și am prins-o aproape de mijlocul lacului, dar ea s-a ținut departe de mine. Apa era rece și mușchii mi se încordau. I-am spus că trebuie să se întoarcă și i-am întins mâna, dar nu a vrut să o ia. M-am întors și am înotat înapoi la mal.

Când am ajuns la mal am auzit țipete. Era panicată și se zbătea în apă. Deși se afla la doar vreo douăzeci de metri distanță, m-am bucurat să o văd cum dădea haotic din brațe realizând că a refuzat ocazia de a fi salvată de mine. Frica din ochii ei atunci când și-a dat seama de greșeală, a dezlănțuit în mine un fel de plăcere perversă. Aveam încă puterea de a o salva, iar ea știa că viața ei era în mâinile mele.

Încet, a început să se scufunde sub apă. Corpul ei era probabil rece și hipotermic și nu mai putea furniza energia necesară pentru a înota. Pe măsură ce mi-am pus hainele la loc, ea a încetat să se mai agite și în curând munții s-au liniștit. A fost prima mea experiență în pielea goală cu o femeie și una la care aveam să mă întorc mental în tinerețe, pentru o excitare sexuală extraordinară, prin diferite fantezii în care eu o salvam fizic și ea mă răsplătea la mal.

În adolescență, tatăl meu m-a încurajat să mă implic în activități masculine cu alți băieți. Mi-a cerut să fiu dur și rezistent. Nu posedam abilitățile băieților atletici sau agilitatea necesară pentru sporturile populare ale vremii, fotbalul și schiul alpin. Știam că trebuie să fiu dur pentru a-i arăta tatălui meu că nu a crescut un slăbănog și pentru a le arăta colegilor mei că nu eram un mare retardat. Deși până atunci porecla se ștersese de pe limbile tuturor colegilor și îi ajutasem să își reabiliteze părerea despre mine prin diverse modalități de convingere.

La început, am fost derutat de dorința tatălui meu ca eu să mă implic fizic cu alți băieți, așa că vara, la lac, pur și simplu săream pe alți băieți și îi tăvăleam în nisip. Nu mi-am făcut mulți prieteni în acest fel, dar mi s-a părut destul de curios faptul că majoritatea nu ripostau. Pur și simplu se uitau la mine confuzi, așa că repetam agresiunea până când se apărau sau fugeau. Este destul de fascinant cum foarte puțini ripostează. Aceste năzbâtii nepotrivite au dus la o acuzație de agresiune din partea autorităților, cu un băiat al cărui tată era judecător. O parte din hotărârea sa în cazul meu a fost că a insistat să mă alătur la ceva mai organizat, cu reguli și practici standard, ca o ieșire pentru ceea ce el numea agresivitatea mea neîmblânzită.

Într-o vineri, când mama mă dusese la cumpărături în oraș, am trecut pe lângă arena locală de patinaj pe role. Am auzit muzica americană de început de R&B din difuzoarele din interior și am devenit instantaneu captivat de oamenii care glisau pe roți, se strecurau printre alți oameni, se învârteau în cerc și dansau vesel. Am închiriat niște patine și am învățat repede. M-am întors aproape în fiecare zi timp de o săptămână, până când l-am întâlnit pe antrenorul echipei locale semi-profesionale de Roller Derby The Ravensburg Scratchers. Am dat o audiție pentru echipă și am fost acceptată în echipa secundară „B”, mai ales datorită mărimii și staturii mele. Mi-am câștigat rapid porecla „Bruiser”.

The Ravensburg Scratchers “B” roller derby team 1962. Second from left in the back Klaus Schwab, No. 24.

La auzul acestei vești, judecătorul local a renunțat la cazul meu de agresiune. Pe de altă parte, tatăl meu era destul de confuz. Nu înțelegea acest sport și nu înțelegea cât de dificil era să îi ataci fizic pe alții în timp ce te dai pe roți pe o podea de lemn alunecoasă. Când a aflat că echipele erau formate atât din bărbați, cât și din femei, a spus că este un sport de fătălăi. În acel moment eram mai mare și mai puternic decât tatăl meu, așa că i-am spus că nu era diferit de momentul în care el agresa menajerele în timp ce curățau podelele alunecoase de lemn din casa noastră. M-a lovit puternic peste față cu mâna deschisă, în timp ce mama privea rușinată din colțul bucătăriei. I-am zâmbit pur și simplu tatălui meu și i-am spus că în echipa mea de Roller Derby erau femei care loveau mai tare decât el. Furia insultei mele s-a dezlănțuit în el timp de săptămâni întregi. O puteam vedea pe fața lui roșie de fiecare dată când treceam pe lângă el.

Din acel moment, nu am mai avut nicio dorință de a-i face pe plac tatălui meu, iar el a fost devastat de noua mea independență. Deși aveam în mine o motivație extraordinară de a mă răzbuna pe el, devenind mai respectat, mai puternic și mai bogat decât și-ar fi putut el imagina vreodată.

Știam că, pentru a realiza acest lucru, va fi nevoie de respectul și susținerea celor mai puternici oameni din lume. După ce mi-am petrecut copilăria câștigând cu forța respectul și admirația tuturor celor pe care îi puteam câștiga, știam că am rețeta secretă pentru a extinde acest lucru prin studiile mele universitare și în lumea profesională și a afacerilor. Știam că oamenii sunt ușor de controlat și că, în secret, aveau o dorință subconștientă de a li se spune ce să facă. Trebuia pur și simplu să aplic modelul meu de afaceri pentru succesul reputațional prin șantaj și mită și să-l extind la nivel global.

Marii titani ai fiecărei industrii aveau să mă respecte într-o zi, să accepte îndrumări și sfaturi de la mine și să vină la mine într-un pelerinaj anual pentru a-mi săruta inelul în fața lumii întregi.

În curând:

Partea 2: Profesorul Schwab și Afrodiziacul suprem
Partea 3: Viitorul nu are nevoie de tine (dar s-ar putea să te las să-l vezi)

O întîlnire memorabilă între doi membri al aceluiaș club exclusivist

Asta e ceea ce înțeleg unii prin „noul normal”

Jurăm credință steagului, după care picăm morți

Așa pățesc cei care au crezut în vrăjile globaliștilor..

Mădular, cu mădular

Marea plictiseală a agenților Secret Service escortîndu-l pe „Joe Biden”

Observați expresiile lor faciale: plictiseală în extrem. POTUS, glezne goale dopat periodic cu Aderall pentru a fi incoerent preț de 30 de secunde, „decide” soarta lumii..

Mai știm un biciclist de ocazie care măcar e doar prost și nu încă senil.

Oare ce se va alege de cei care își pun soarta în mâinile muribunzilor?