Mai poate fi salvată România? Un prim pas:

Nici nu am început bine să ne revenim de pe urma loviturii cu barda aplicată în capul ţării la cererea FMI, căci iată, guvernul se pregăteşte să mai „absoarbă” un împrumut, de parcă traiul pe datorie ar fi cheia prosperităţii. Preş. Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu Jeffrey Franks ne-arătând decât respect la superlativ faţă de personajul pe care-ar trebui să-l dăm afară cu un chiot de bucurie şi un picior în dos, sau poate momindu-l către aeroport cu niscai lături călduţe. Ar guiţa de fericire!

„Propunerea mea către dumneavoastră este că, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu care dumneavoastră”.

Ce contrast faţă de „ţigancă împuţită” şi alte expresii de sub puntea navei împărţite bieţilor români ce nu posedă falsul ştaif impus de apartenenţa la un organism străin. De parcă poţi ruja un porc până devine om..

Dar nu asta contează acum. Mă uluieşte inconştienţa (să fie oare doar atât?) unui Preşedinte care vrea să scoată ţara din probleme prin afundarea şi mai adânc în mocirla datoriilor către străini puşi pe căpătuire şi control. Mă uluieşte faptul că nimeni din guvern nu are curajul să îi spună că nu asta e calea pentru salvarea ţării, ci doar o soluţie pe termen scurt, una al cărei rezultat final va fi înstrăinarea la preţuri de nimic a ultimelor bunuri ale ţării, distrugerea statului român şi-aşa aproape impotent faţă de marii rechinii şi înlocuirea sa cu un guvern privat din umbră, compus din şefi de bănci multinaţionale şi de minionii lor din UE.

Ultimele companii de stat vizate de „investitori strategici” cu sau fără cetăţenie romană, sunt următoarele:

1) Fondul Proprietatea; 2) Hidroelectrica; 3) Romgaz; 4) Nuclearelectrica;
5) Complexul Energetic Turceni; 6) Transgaz; 7) Electrocentrale Bucureşti; 8 ) Aeroportul Henri Coandă; 9) Electrica Muntenia Nord; 10) Electrocentrale Craiova; 11) Complexul Energetic Rovinari; 12) Transelectrica; 13) Electrica Transilvania Sud; 14) Electrica Transilvania Nord; 15) Lignit Oltenia.

Ne dăm seama ce jaf colosal are loc sub chiar ochii noştri, în vreme ce guvernul ne afumă cu poveşti despre „bani pentru plata salariilor şi-a pensiilor” şi despre „restructurarea care să permită absorbţia fondurilor europene”? Odată ce vor vinde infrastructura ţării, ne vom afla complet la cheremul unor străini instalati ca si stăpani peste noi, sclavi în propria ţară ajunşi astfel într-un timp record de 20 de ani. Pariez că reţelele de apă vor fi următoarele… Am ajuns la rangul şi recordul de republică bananieră, în inima Europei!

Perioada de după 1989 trebuie într-adevăr privită ca ceva cu totul aparte în istoria României, căci asemenea blestemăţii nu au mai avut loc niciodată înainte! Batjocură şi jaf pe faţă, făcute cu un cinism care ar putea îngheţa până şi lacul Baikal, toate posibile din cauza adormirii noastre!
Nu e de mirare că li s-a spus verde în faţă românilor de peste hotare să rămână acolo unde se află – vă daţi seama că ei s-ar întoarce cu altfel de atitudine şi aşteptări în schimbul taxelor plătite statului!

Nu sunt doriţi înapoi nu pentru că ar sosi cu mâna întinsă la cerşit, precum a spus în stilu-i caracteristic Preş. Băsescu, ci pentru că ei sunt singurii care reprezintă un pericol real la adresa clicii de nulităţi care distruge ţara asta! Precum eu mă revolt în faţa samavolniciilor ăstora, tot astfel ar face şi cele câteva milioane de potenţiali repatriaţi – în scurtă vreme ne-am organiza politic şi am începe să-i înlăturăm de la putere unul-câte-unul, pe trepăduşii neo-kominternisti (mersi Mercurie!) care fac praf totul în calea lor.

Nu-i de mirare că înafara actelor pur declarative, guvernul a făcut tot ce-a putut pentru a-i descuraja pe români să se întoarcă în ţară! Întrebaţi-mă câte piedici ni s-au pus şi ni se mai pun încă, am material destul pentru o carte, dar cu toate astea consider că a fost cea mai bună decizie pe care am făcut-o vre-odata. Prefer să fiu cap de lance, chiar dacă revolta mea nu se concretizează decât în menţinerea acestui blog, decât să oftez dinafară, dând cei mai buni ani ai vieţii mele unei companii străine lipsită de orice conştiinţă şi banii din taxe pentru a sprijini războaie ilegale prin ţări care nu au reprezentat nici un pericol real faţă de restul lumii.

Pacea pe care am dobândit-o rupându-mă de un sistem imbecilizant şi criminal, nu poate fi descrisă în cuvinte! Când mai adaugi la asta şi faptul că numai aici poţi oferi copiilor copilăria pe care ai trăit-o la rându-ţi, chiar nu se mai compară viaţa sacrificată dinafară, cu ceea ce ar trebui şi poate să fie normalitatea traiului în propria ţară. De-ar înţelege măcar 1 milion de emigranţi români asta, alta ar fi faţa ţării în câţiva ani scurţi!

O Românie nouă – timpul ei a venit!