Un masacru ascuns: Fallujah

Colegii mei de serviciu americani erau un soi ciudat: puteai discuta cu ei orice, de la sport, până la îmbunătăţirea casei, „trap-shooting” sau starea vremii şi ca nişte oameni politicoşi ce erau, te ascultau chiar dacă ţineai cu cealaltă echipă de baseball, deţineai tehnici diferite de instalare a unui cazan de apă sau de pulverizare a talerelor în poligon, sau chiar dacă râdeai de prognoza meteo, lucru de obicei bun căci şansele erau cam 75 % ca tu să ai dreptate şi nu tembelizorul. Toate erau minunate şi conversaţia civilizată, până la un punct:

Momentul în care îndrăzneai să sugerezi că armata americană e folosită ca pion al Israelului, trimisă să comită masacre groaznice în ţări de care soldaţii ei nici nu auziseră înainte de sesiunile de îndoctrinare zilnică cu ură programată de către criminali-sionişti-aciuaţi-în-Pentagon-şi-deghizaţi-ca-patrioţi-americani, semnala deseori o schimbare de atitudine:

Atunci masca politeţii cădea, iar tu te trezeai la început contrazis vehement, apoi de-a dreptul isteric, începând să-ti fie teamă că vei fi luat la ochi de maimuţoii guvernului ca “element ne-patriotic”, când tu de fapt vrând numai binele Americii, o doreai ţinută înafara unor războaie nedrepte ale căror rezultate concrete s-au dovedit a fi terorismul, instabilitatea mondială, dispariţia libertăţii ( căci trebuiau luate măsuri anti-teroriste, nu? ) şi scăderea generală a nivelului de trai, toate însoţite de o imbecilizare groasă întreţinută şi înfăşurată în steagul red, white and blue, de către tovarăşii sionişti care deţin mass-media americană.

Nimic mai convingător pentru cugetele simple şi conformiste, decât maşinăria de proaganda, întărită de puterea guvernului, dublată de spectrul şomajului, în ţara în care tot omul e la trei-patru salarii distanţă de la dormitul sub pod împreună cu întreaga lui familie.

Un patriot adevărat însă, nu laudă necondiţionat orice decizie a guvernului, ci spune adevărul atunci când acela o ia razna – numai duşmanii tăi te mângâie aprobator pe cap atunci când îţi faci rău! Emigrantul european încetăţenit e de regulă mai patriot ca să nu spun mai treaz decât americanul nativ.

Îmi amintesc cum având de rezolvat o problemă în biroul unui coleg plecat în vacanţă, am fost întâmpinat de o cucoană şleampătă trecută de 50 de ani care după aspect putea fi femeia de serviciu,  mi-a cerut să mă identific cu ecusonul companiei, căci vorba ei: „cu atâta terorism, nu poţi fii sigur niciodată zilele astea„. Cu un zâmbet larg american, m-am ridicat de pe scaun întinzându-i mâna şi declinându-mi numele şi calitatea ca ceva de genul „Rafiq Al-Harriri with the american branch of Al-Qaeda”.

Mutra ei proastă şuierând forţat pe gură a valorat milioane! Înainte să lovească podeaua cu toate simptomele unui infarct miocardic, m-am grăbit să o liniştesc, spunându-i cine sunt şi arătând că nu am nici o bombă sau vre-un virus de computer cu mine (aici m-a crezut pe cuvânt) !

De câte ori n-am auzit idioţenia „guvernul şi analiştii de la televizor ştiu mai bine, căci ei deţin toate datele”! Am învăţat prea târziu că nu are rost să încerci să îi trezeşti pe cei care sunt fericiţi în ignoranţa lor. Am avut totuşi câteva succese individuale, dar nu cu oile şi nici cu ticăloşii, ci cu minoritatea care simţea că ceva e greşit, dar nu ştiau de unde s-o apuce…

Acestea erau aventurile şi distracţia unui liber cugetător aflat pe pământul celor care dorm fericiti între servici, televizor si shoppingul la Wall Mart.
Prin cenzura îngrozitoare din America, am dat pe internet de un documentar al RAI ( televiziunea de stat italiană), despre oraşul irakian Fallujah, oraş înconjurat şi apoi 100% democratizat:

In 2004, armata americana a comis o crima de proportii impotriva populatiei civile din Fallujah, acoperind orasul cu bombe cu fosfor, precum si cu versiunea imbunatatita a napalmului folosit in WWII, precum si in Vietnam, transformand fiinte umane un fosile caramelizate cu pielea dizolvata si transformata intr-un strat de piele groasa ca de animal, lipita direct pe oasele lor.

Imaginile terifiante arata civili incluzand copii si femei, arsi de vii in casele lor, chiar si in paturile lor, caci atacurile au avut loc la adapostul noptii. Spune un fost soldat american intervievat in film: ” am auzit ordinul sa dam atentie, deoarece fosfor alb urma sa fie folosit in Fallujah”. „In jargon militar acesta este cunoscut ca Willy Pete. Fosforul arde corpurile; de fapt, el topeste carnea pana la os. Am vazut trupuri arse de femei si copii. Fosforul explodeaza formand un nor. Oricine aflat intr-o raza de 150 metri, e terminat”.

Spunea biologul irakian Mohamed Tareq: ” o ploaie de foc a cazut peste oras, oamenii atinsi de aceasta substanta multi-colorata incepeau sa arda, am gasit morti cu rani ciudate, corpurile arse dar hainele neatinse”. In ciuda prezentei a 20 de trusturi de presa majore atat americane, cat si internationale, nici una nu a raportat stirea, iar RAI a difuzat documentarul in toiul noptii, cand audienta era cea mai scazuta. Revista armatei americane „Artileria de camp” nu se sfia sa raporteze intr-un articol urmatoarele:

„fosforul alb s-a dovedit a fi o munitie efectiva si versatila – noi am folosit-o pentru misiuni de cernere si mai tarziu in lupta, ca un agent psihologic convingator impotriva insurgentilor din transee si gauri-de-paianjen, cand nu puteam obtine efecte cu HE (munitie conventionala). Am tras misiuni de „shake and bake” ( scutura-si-coace, un produs alimentar ) in insurgenti, folosind fosfor alb pentru a-i scoate din ascunzatori si munitie conventionala pentru a-i termina”.

Intre timp sleahta de falsa dreapta cunoscuta ca neo-conservatorii americani, au sarit ca arsi (umor ne-intentionat), in apararea folosirii fosforului alb, ca fiind o substanta ne-interzisa de conventia de la Geneva. Acestor despicatori de fire in patru, le-a raspuns un jurnalist independent cu ironie incandescenta:

” In primul rand, cred ca ar trebui ca Statele Unite sa aiba telul afirmat de a nu topi pielea copiilor. Ca un corolar natural al acestui tel, cred ca Statele Unite ar trebui sa evite aruncarea munitiilor pe zonele civile, avand ca efect secundar topirea pielii de pe copii. Le puteti numi „arme chimice” daca doriti, sau de preferat pe numele lor adevarat, „incendiare”. Munitiile pot sau nu sa topeasca pielea copiilor exact prin aprinderea lor; ele topesc insa pielea copiilor prin procesul robust de oxidare al pielii numitilor copii, lucru cunoscut in mod comun ca „ardere”…

” Stiu, e adevarat ca exista confuzie asupra semnarii Conventiei de la Geneva, capitolul intitulat „Nu ardeti pielea copiilor”, de catre Statele Unite si daca aceasta inseamna ca ele au voie sa o faca, sau pur si simplu mentin tacerea asupra subiectului..”

Intre timp, Mike Marquesse a indicat in ziarul Gardianul, atrocitatea atat-cuprinzatoare a atacului:

„Acum un an, fortele de ocupatie conduse de catre SUA au lansat un asalt devastator asupra orasului irakian Fallujah. Sentimentul general a fost inspirat de LtCol Gary Brandl: Inamicul are o fata. Numele lui este satana. El se afla in Fallujah. Iar noi il vom distruge.

Asaltul a fost precedat de 8 saptamani de bombardamente aeriene. Trupele americane au intrerupt apa orasului, electricitatea si aprovizionarea cu alimente, lucru condamnat ca o violare a Conventiei de la Geneva de catre un raportor special al ONU, care a acuzat fortele de ocupatie ca folosesc foametea si privarea de apa potabila ca o arma impotriva populatiei civile. Doua treimi din populatia totala de 300.000 de rezidenti au plecat, multi in tabere dezorganizate, fara facilitati elementare. Imaginati-va Clujul, Constanta, Brasovul, Iasiul, Timisoara….

Catre sfarsitul operatiunii, intregul oras era o ruina, cu 36.000 de case din 50.000, complet distruse, laolalta cu 60 de scoli si 65 de moschee. SUA pretinde ca au existat 2000 de morti in majoritate luptatori. Alte surse nu sunt de acord. Cand echipele medicale au sosit in Ianuarie, ele au colectat peste 700 de cadavre numai intr-un sector al orasului. Se estimeaza ca intre 4000-6000 de oameni au murit, in majoritatea lor civili.

Mentalitatea nascatoare de atrocitati din spatele atacului, a fost evidenta de la inceput, cand prima miscare a acestei magnifice operatiuni armate, a fost distrugerea si capturarea centrelor medicale. Doua zeci de doctori cu pacientii lor incluzand copii si femei, au fost omorati in decursul unei lovituri aeriene asupra unei clinici majore, in vreme ce spitalul principal orasenesc a fost ocupat la soare rasare intr-un asalt de infanterie.

De ce?

Pentru ca aceste locuri de vindecare ar fi putut fi folosite ca „centre de propaganda” spuneau specialistii Pentagonului in razboi informational, cotidianului NY Times. Spre deosebire de intaiul atac asupra orasului in primavara dinainte, de data asta nu mai trebuia sa apara scene cu copii sangerand muribunzi pe paturile de spital. De data asta,informatia vizuala trebuia spalata riguros.

Cand incepi prin bombardarea spitalelor devorand oameni inocenti cu moarte fierbinte jelificata, nu mai e vorba despre exagerari. E pur-si-simplu parte din inumanitatea administratiei Bush, propteaua din spatele careia suspectii uzuali isi faceau treburile murdare. Naivi am fii sa credem ca s-a schimbat ceva…

Rezultatul acestui act colectiv de pedepsire pentru impotrivirea fata de vointa imperiului, al acestei vanatori high-tech care a ras fara discriminare pe oricine i s-a aflat in cale, a fost exacerbarea violentei si a urii pe care se spune ca ar fi incercat sa o potoleasca. Eu unul cred ca stiau ce fac, ruperea si destabilizarea Irakului fiind exact efectele dorite ale ocupatiei, precum si ale actelor teroriste comise in interiorul lui. Astfel istoria consemneaza ca Statele Unite si Marea Britanie s-au impotmolit in mlastina putreda a crimelor de razboi, a terorismului de stat si a atrocitatii, devenind totuna cu extremistii criminali pe care liderii acestor tari ii condamna atat de vocal si de plini de indignare. De fapt, acesti extremisti sunt cu totul si cu totul o creeatie a serviciilor secrete occidentale.

Sa ii dam ultimul cuvant lui Jeff Engelhardt, infanteristul intervievat in film, care a apelat la fostii lui camarazi de arme in felul acesta, pe saitul „Fight to survive” al veteranilor dizidenti ai razboiului din Irak:

“ Sper ca intr-o zi sa gasiti impacare pentru ordinele pe care le-ati executat, pentru carnajul la care ati contribuit si pentru mandria cu care ati sprijinit baia de sange. Pana atunci puteti spera numai intr-o epifanie; ceva care sa se distinga prin imoralitate si care sa va convinga de inumanitatea acestui razboi. Nu stiu ce alte dovezi ar mai fi necesare. Indignatul episod criminal de la Abu Ghraib, masacrul absolut al Fallujah, gloantele ratacite de calibrul .50 sau grenadele de 40mm si artileria trasa cu tacul in zonele urbane de mare densitate, bombele de 500 lbs. aruncate pe case inocente, folosirea urnaiului saracit, bestialitatea fosforului alb, ura si sangele si neintelegerile…acesta este razboiul si sistemul pe care il sprijiniti”.

si filmul „Masacrul ascuns din Fallujah” – documentare Chris Floyd:

%d blogeri au apreciat: