Individ, familie, comunitate, ţară: ce face datoria din noi ?

În umbra bombardamentului săptămânal cu „ştiri” despre ce mai născoceşte şi recomandă porcul-şef-delegaţie al FMI pentru România, a devenit un lucru asumat de către guvernanţi, că datoria ţării ar fi un lucru bun sau măcar necesar. Pentru tot românul încă ne-divorţat de bunul simţ ancestral, chestiunea este foarte clară: doar întrebaţi-i pe cei care şi-au asumat datorii la bănci pentru apartament, cum se mai simt zilele astea… Nu prea are cum să îţi fie bine, câtă vreme actul de proprietate al casei tale este lipit de mâinile slinoase ale vre-unui traficant de vieţi omeneşti, altfel cunoscut ca „cămătar” (cacofonia intenţionată)!

Pentru a clarifica şi mai mult treaba, vom recurge la două texte clasice, ambele referindu-se la datorii: unul al Sfântului Vasile cel Mare, celălalt al duşmanilor Celui pe care bunul Sfânt L-a slujit toată viaţa lui. E vorba fireşte de Protocoalele Înţelepţilor Sionului, documentul secret la vremea sa, a cărui amintire elicită imediat obişnuitele acuze isterice ale căror ignorare rezultă inevitabil în declaraţia cum că documentul ar fi un fals scornit de către poliţia secretă ţaristă, Ochrana.

Fals, fals, dar cât de bine se potriveşte!

Să începem aşadar cu cel din urmă:

Extras din Protocolul XX:

Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile “luări de sânge” benevole.Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi.

..Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări… Economii de ce anume? De noi împrumuturi?… Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi…

Nu-i aşa că vi s-a pus un nod în gât ? Lucruri atât de simple şi totuşi, minciuna a fost spoită în adevăr de către vrăjmaşii noştri, cu concursul lacheilor lor. Ce nu-i bun pentru om, nu-i bun pentru familie, nu-i bun pentru comunitate şi evident nici pentru ţara întreagă.

Nu va temeti, e FMI in ajutorul nostru!

Salariile bugetarilor sunt ciopârţite, spitalele închise iar cele rămase distruse, învăţământul e mai rău decât pe butuci, armata o ruină echipată de la „second hand” în schimbul a miliarde de euro pe când avioane bune sunt date gratis străinilor, iar apărătorii legii au dat tonul la ceea ce ar trebui să devină norma, până când lucrurile îşi revin la normal: manifestaţii spontane, ne-autorizate.

Vorbea de curând soţia mea cu o altă mamă, asistentă medicală într-un spital din Cluj: biata femeie nu mai închisese un ochi de 72 de ore, fiind nevoită să facă gărzi suplimentare pentru a face faţă cheltuielilor, după ce trădătorii şi inepţii de la guvernare au invitat practic personalul medical şi nu numai să părăsească ţara, în vreme ce România este năpădită de către străini. Miniştrii noştri se află în solda intereselor vrăjmaşe României. Cum altfel poate un Cseke să ia senin îngrozitoarele măsuri?

În fine, haideţi să vedem ce spune cea mai înaltă autoritate pe tema datoriilor, prin gura Sfântului Vasile cel Mare – apoi întrebarea devine: cum facem ca să instalăm în fruntea ţării conducători supuşi Domnului şi inspiraţi de Duhul Său cel Sfânt, în locul venalilor slugoi ai lui mamona ?

„Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea.

Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu
banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt
rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor!

Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat!

Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de
nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care
cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Întreg textul aici:

Despre cămătărie şi împrumuturi

de Sf. Vasile cel Mare

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Vorbindu-va ieri despre Psalmul XIV, timpul nu mi-a ingaduit sa ajung
pana la sfarsitul lui. Am venit insa acum, ca un bun datornic, sa
platesc datoria pe care n-am platit-o ieri.

Textul care a ramas necomentat din psalm este scurt la auz. De aceea
poate ca multi dintre voi nici n-au observat ca a fost lasat la o
parte, socotind ca n-a mai ramas nimic de explicat. Stiind insa ca
acest scurt text are o mare putere pentru lucrurile din viata, m-am
gandit ca nu trebuie sa trec cu vederea folosul pe care-l avem de pe
urma talcuirii lui. Profetul, infatisand in acest psalm pe barbatul
desavarsit care are sa se urce la viata cea netulburata, a enumerat
printre faptele lui mari si pe aceea ca n-a dat cu camata argintul
sau. In multe locuri din Scriptura este hulit pacatul acesta.
Iezechiel pune intre cele mai mari pacate „camăta si adaosul” 1, iar
Legea le interzice in termeni precisi: „Sa nu iei camăta de la fratele
tău si de la aproapele tău” 2; si iarasi zice: „Viclenie peste
viclenie si camătă peste camătă” 3. Iar despre cetatea cea plina de
păcate, ce spune psalmistul? „N-a lipsit din pieţele ei camăta si
vicleşug.” 4 Si acum, in psalmul acesta, profetul a adaugat acelasi
lucru pentru a-l caracteriza pe omul desavarsit, zicand:

„Argintul sau nu l-a dat cu camăta.” 5

Intr-adevar, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele
necesare vietii, care-ti cere imprumut ca sa se ajute in viata, tu sa
nu te multumesti cu capitalul, ci sa nascocesti venituri si sa aduni
bogatii de pe urma nenorocirilor saracului. Domnul ne-a poruncit
lamurit, zicand: „De la cel ce voieste sa se imprumute de la tine nu
intoarce fata” 6.

Iubitorul de argint insa, vazand pe omul silit de nevoi ca ii cade la
picioare, rugandu-l – ca ce umilinte nu face, ce nu graieste ? -, n-
are mila de cel care se injoseste atata, nu se gandeste ca si el e om;
nu-i induplecat de rugamintile lui, ci ramane nemiscat si aspru; nu se
uita la rugaciunile lui, nu-l misca lacrimile lui; staruie in refuzul
sau, se jura si se blesteama ca si el n-are deloc bani; ca si el
cauta, de-ar gasi, pe cineva care sa-l imprumute; isi intareste cu
juraminte minciuna si adauga neomeniei sale un nou pacat: juramantul
fals. Dar cand cel care cere imprumut ii aminteste de camata si-i
numeste vreo ipoteca, atunci iubitorul de argint, coborandu-si
sprancenele, incepe sa zambeasca si-si aduce aminte de prietenia de
parinte; il numeste cunoscut si prieten si-i spune: „Am sa caut sa vad
daca n-am ceva bani pusi deoparte. Da, am o suma de bani data mie de
un prieten spre pastrare pentru a-i aduce venit; acela insa a hotarat
dobanzi mari; eu voi micsora negresit ceva din dobanzi si-ti voi
imprumta banii cu dobanda mai mica”. Camatarul ia o infatisare ca
aceasta; il mangaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte si-l ademeneste;
il leaga cu polite, si nenorocitul pleaca; si, pe langa saracia care-l
doboara, ii mai ia si libertatea. Ca cel care-si ia sarcina sa
plateasca dobanzi, pe care nu le poate plati, se supune de buna voie
unei robii pe viata.

Spune-mi! Ceri bani si castig la acesti bani de la cel sarac? Daca ti-
ar fi putut spune ca e mai bogat, ce-ar mai fi cautat la usa ta? A
venit sa-l ajuti, si a dat de un dusman! A cautat leacuri, si a gasit
otrava! Ar fi trebuit sa usurezi saracia omului, dar tu i-ai marit
lipsa. Cauti ca pustia sa rodeasca! Intocmai ca un doctor care se duce
la bolnavi, dar in loc sa-i vindece le mai ia si bruma de sanatate ce
le-a mai ramas, tot asa si tu faci din suferintele nenorocitilor
prilej de imbogatire. Si dupa cum plugarii se roaga sa ploua ca sa li
se inmulteasca semintele, tot asa si tu ceri ca oamenii sa fie saraci
si lipsiti, ca banii sa-ti produca bani. Nu-ti dai seama ca, nascocind
din camata cresterea bogatiei tale, ii faci mai mare adaosul de
pacate? Cel care-ti cere bani cu imprumut simtindu-se amenintat nu
stie ce sa faca; cand se uita la saracia lui, este deznadajduit, ca nu
stie de va putea achita imprumutul si dobanzile; dar cand se uita la
nevoia ce o are, indrazneste sa se imprumute. In urma, unul, silit de
nevoie, este invins; celalalt e vesel, ca l-a inlantuit cu polite si
ipoteci.

Cand cel ce se imprumuta ia banii, este mai intai stralucitor si
vesel; se bucura de o floare straina, care vrea sa arate ca i s-a
schimbat viata: masa intinsa, haine luxoase; slugile, si ele, au alta
infatisare, sunt mai vesele; vin apoi lingusitorii, oaspetii,
nenumaratii paraziti ai caselor. Dar indata ce banii incep sa se
scurga, iar timpul, cu trecerea lui, adauga dobanzile, noptile nu-i
mai aduc aceluia odihna, ziua nu-i mai este vesela, soarele nu-l mai
incanta, ci-i amaraste viata; uraste zilele care-i grabesc scadenta,
se teme de luni, care-i maresc dobanzile. Daca doarme, vede in vis pe
creditor. Urat vis! Creditorul sta la capataiul lui. Daca e treaz,
dobanda ii stapaneste gandul, dobanda ii este grija lui. Scriptura
spune: „Creditorul si datornicul se intalnesc unul cu altul; dar
Dumnezeu pe amandoi ii cerceteaza” 7. Unul, ca un caine, urmareste
prada; celalalt, ca un vanat gata prins, se teme de intalnire. Saracia
i-a rapit indrazneala. Amandoi numara pe degete scadenta: unul se
bucura de cresterea dobanzilor, celalalt suspina de adaosul
nenorocirilor. „Bea apa din vasele tale!” 8, spune Scriptura; adica:
cerceteaza puterile tale, nu merge la izvoare straine, ci culege din
livezile tale cele ce-ti pot usura viata! Ai lucruri de arama, haine,
vite, vase fel de fel! Vinde-le! Cauta sa dai totul, afara de
libertate.

Poate insa ca-mi vei spune:

– Mi-e rusine sa le vand.

– Ce va fi daca, putin mai tarziu, un altul le va cara, va striga la
licitatie bunurile tale si le va vinde pe un pret de nimica, chiar in
ochii tai?

Nu te du la usi straine! „Fantana straina este cu adevarat stramta.” 9
Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti
sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti
plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de
creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al
minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta
si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut,
si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi. „Daca nu l-as fi
intalnit atunci, isi spune datornicul, poate ca as fi gasit alte
mijloace sa scap de stramtorare. Nu mi-ai pus tu banii in mana fara
voia mea? Arama avea aurul tau, iar monedele erau false !”

Daca cel ce te imprumuta iti este prieten, cauta sa nu-i pierzi
prietenia! Daca ti-e dusman, cauta sa nu cazi in mainile dusmanului!
Te impodobesti pentru putina vreme cu lucruri straine, dar mai tarziu
vei pierde si averea pe care o ai de la parinti. Esti sarac acum, dar
esti liber! Dupa ce te-ai imprumutat, nu numai ca nu vei fi bogat, dar
iti vei pierde si libertatea. Cel ce s-a imprumutat este rob celui ce
l-a imprumutat; este rob mercenar, care face o slujba ce i se impune.
Cainii se imblanzesc cand primesc hrana; cel ce da cu imprumut se
infurie si mat mult cand primeste; nu inceteaza a latra, ci cere tot
mai mult. Daca te juri, nu te crede; iti scotoceste toata casa si-ti
negutatoreste politele. Daca iesi din casa, te trage la el si te
taraste; daca te ascunzi inauntru, sta in fata casei tale si-ti bate
la usa. Te face de rusine in fata sotiei, te insulta in fata
prietenilor, te ia de gat in piata; rea intalnire in timp de
sarbatoare; iti face traiul netrai.

Dar poate ca imi spui:

– Eram la mare stramtorare si nu aveam de unde face rost de bani.

– Care ti-e folosul ca ai amanat cu o zi stramtorarea ta? Ca va veni
peste tine iarasi „saracia ca un bun alergator” 10, si stramtorarea va
fi aceeasi, ba si cu adaos. Ca imprumutul nu-i scapare deplina de
saracie, ci o mica amanare a greutatilor pe care le ai. Sa suferim
astazi greutatile lipsei! Sa nu le amanam pe maine, imprumutandu-ne!
Daca nu te-ai imprumutat, esti la fel de sarac si astazi, si-n zilele
urmatoare; dar daca te-ai imprumutat, vei suferi si mai cumplit,
pentru ca dobanzile iti maresc saracia. Acum nimeni nu te invinuieste
ca esti sarac, ca raul acesta este fara voia ta; dar daca ajungi sa
platesti dobanzi, toti te vor mustra pentru nesocotinta ta.

Sa nu adaugam, dar, din nesocotinta noastra, un rau facut cu voia
noastra, pe langa relele care vin peste noi fara voia noastra. Nebunie
copilareasca este sa nu ne marginim la cele ce avem, ci, intemeiati pe
nadejdi nesigure, sa ne expunem la o paguba reala si de neinlaturat.
Da, de pe acum te gandesti cu ce vei plati datoria. Din banii pe care-
i imprumuti? Dar nu-ti ajung sa-ti acoperi nevoile si sa platesti si
datoria. Daca pui insa la socoteala si dobanzile, de unde se vor
inmulti atat de mult banii, incat sa-ti usureze si nevoile, si sa-ti
acopere si capitalul, iar, in afara de asta, sa mai nasca si dobanzi?
Imi spui, poate, ca nu vei da imprumutul din banii pe care i-ai luat.
Dar, atunci, de unde? Sa asteptam deci nadejdile acelea si sa nu ne
repezim ca pestii la momeala. Dupa cum aceia o data cu hrana inghit si
undita, tot asa si noi, o data cu banii imprumutati, suntem strapunsi
si de dobanzi. Saracia nu aduce rusine. Pentru ce sa ne adaugam si
ocara adusa de datorii? Nimeni nu vindeca o rana cu alta rana, nici nu
se vindeca raul cu rau, nici nu se alunga saracia cu dobanzi. Esti
bogat? Nu te imprumuta! Esti sarac ? Nu te imprumuta! Daca esti bogat,
n-ai nevoie sa te imprumuti, iar, daca n-ai nimic, nu vei avea cu ce
sa-ti platesti imprumutul. Nu-ti da viata ta pe mana gandurilor ce ti
le vei face mai tarziu, ca sa nu fericesti zilele cand nu plateai
dobanzi. Intr-o singura privinta ne deosebim noi, cei saraci, de cei
bogati: ca suntem fara griji. Dormim si radem de bogati ca nu pot
dormi; suntem fara de griji si veseli, iar bogatii sunt totdeauna
incruntati si plini de griji. Datornicul, la randul lui, este si
sarac, si plin de griji; noaptea ii e fara somn; si tot fara somn ii
este si ziua; e plin de ganduri toata vremea. Socoteste cat pretuieste
averea lui, cat casele cele luxoase ale altora, mosiile celor bogati,
imbracamintea celor pe care-i intalneste, tacamurile si vesela celor
ce dau ospete. „De-ar fi acestea ale mele, isi zice el, as da atata si
atata, si as scapa de camata !” Aceste ganduri se inscauneaza in inima
lui si noaptea, iar ziua e cuprins tot de astfel de ganduri. Daca bate
cineva la usa, datornicul se ascunde sub pat. A intrat cineva in casa
cu forta, ii bate cu putere inima. Latra cainele? Il trec sudorile, il
cuprinde neliniste mare si se uita de jur-imprejur unde sa fuga. Cand
se apropie scadenta, se ingrijeste ce minciuna sa gaseasca, ce scuza
sa plasmuiasca pentru a amana pe camatar.

Nu te gandi numai cum te simti cand iei bani cu imprumut, ci si ce vei
simti cand ti se va cere imprumutul inapoi! Pentru ce te injugi cu o
fiara care naste dobanzi dupa dobanzi? Se spune ca iepuroaicele in
acelasi timp si nasc, si hranesc, si zamislesc. La fel si banii
camatarilor: in acelasi timp si sunt imprumutati, si nasc, si sporesc.
Inca n-ai primit imprumutul in maini, si camatarii iti si cer dobanda
pentru luna aceea. Si iarasi banii acestia imprumutati dau nastere la
randul lor unui alt rau, acela la altul, si raul creste la nesfarsit.
De aceea, acest fel de lacomie isi merita numele ce-l are. Socot ca se
numeste camata din pricina relelor multe la care da nastere.
Altminteri, cum si-ar fi putut lua o numire ca aceasta? 11 Sau poate
se numeste asa din pricina durerilor si tristetilor pe care le produce
de obicei in sufletele celor ce se imprumuta. Precum sunt durerile
aceleia ce naste, asa este si scadenta pentru cel datornic. Camata, la
camata! Rea odrasla din niste parinti rai. Cametele sa se numeasca
„pui de vipere” 12, pentru ca ele sunt odraslele cametelor. Se spune
ca viperele cand se nasc, mananca pantecele mamelor lor; si cametele
se nasc mancand casele datornicilor. Semintele cresc cu timpul, iar
animalele tot cu timpul ajung la maturitate; dar camata astazi naste,
si tot astazi incepe sa nasca. Animalele care nasc de timpuriu, de
timpuriu inceteaza de a naste; banii insa, care incep sa se
inmulteasca de timpuriu, adauga la nesfarsit ban langa ban. Fiecare
dintre cele ce cresc, cand ajunge la marimea ei proprie, se opreste
din crestere; dar argintul lacomilor, cu cat trece timpul, cu atat se
inmulteste. Animalele, dupa ce transmit urmasilor puterea de a naste,
inceteaza de a naste; dar banii camatarilor nasc si dupa ce au nascut
alti bani; fac de intineresc si banii cei vechi. Sa n-ajungi sa ai de-
a face cu aceasta fiara nemaiauzita!

Uita-te la soare! E liber! Pentru ce-ti expui libertatea vietii tale?
Nici un luptator cu pumnii nu se fereste atata de loviturile rivalului
sau, cat se fereste datornicul de intalnirile cu creditorul,
ascunzandu-si capul dupa ziduri si coloane.

Poate ca cineva imi va spune:

– Cu ce-am sa ma hranesc ?

– Ai maini, ai o meserie, munceste cu ziua, intra sluga! Multe sunt
mijioacele de trai, multe sunt prilejurile! Nu poti munci ca esti
neputincios? Cere de la cei ce au! E rusinos cersitul? Dar mai rusinos
este sa fugi de cel care te-a imprumutat! Negresit, nu spun asta ca sa-
ti dau porunci, ci ca sa-ti arat ca toate sunt mai usor de suportat
decat imprumutul. Furnica poate sa se hraneasca fara sa ceara si fara
sa se imprumute, iar albina daruieste ramasitele hranei ei reginei,
careia natura nu i-a dat nici maini, nici meserie. Tu insa, om,
vietuitoare care poate deprinde usor orice meserie, tu nu gasesti,
oare, dintre toate meseriile, una care sa-ti intretina viata?

Totusi nu vedem venind sa se imprumute pe cei lipsiti de cele de
neaparata trebuinta vietii – ca unii ca acestia nici nu gasesc
creditori -, ci se imprumuta cei care fac cheltuieli mari, care fac
lux inutil, care sunt robi placerilor femeiesti. Femeia spune: „Imi
trebuie rochie luxoasa si bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba
stralucita a hainelor; dar si slugilor mele le trebuie imbracaminte
inflorata si felurita; iar la masa, belsug!” Un barbat care slujeste
femeii sale in unele ca acestea se duce la zaraf si, inainte de a se
folosi de banii imprumutati, schimba un stapan cu altul; si schimband
mereu pe cei care-l imprumuta, prin continuarea raului, nu-si mai da
seama in ce incurcatura se gaseste. Si dupa cum hidropicii nu-si
inchipuie ca sunt bolnavi, din pricina ingrasarii lor, tot asa si cel
care se tot imprumuta isi inchipuie ca e bogat, pentru ca mereu ia si
mereu da, achitand imprumutul ajuns la scadenta cu alt imprumut nou;
si astfel, prin continuarea imprumuturilor, castiga increderea
creditorilor. Dar, dupa cum cei care se imbolnavesc de holera varsa ce
au mancat mai inainte si, daca introduc o noua mancare inainte de a li
se curati bine stomacul, o varsa iarasi si pe aceasta cu durere si cu
zguduituri, tot asa si acestia, platind camata peste camata, fac un al
doilea imprumut inainte de a scapa de imprumutul de mai inainte;
pentru moment, se lauda cu banii altora, dar mai tarziu isi plang
propriii lor bani. O, pe cati nu i-au pierdut banii strain!! Cati
imbogatiti, ca in vis, n-au cazut in pagube nespus de mari!

Mi se poate insa spune:

– Multi s-au imbogatit din imprumuturi!

– Dupa parerea mea, mai multi s-au spanzurat. Tu ii vezi pe cei care s-
au imbogatit, dar nu-i numeri pe cei care s-au spanzurat, care,
nemaiputand indura rusinea fata de creditori, au preferat moartea prin
spanzuratoare decat o viata plina de ocara. Am vazut o priveliste
jalnica: copii din oameni liberi dusi la vanzare in piata din pricina
datoriilor parintilor. N-ai bani ca sa-i lasi copiilor ? Nu le lua si
libertatea! Un singur lucru pastreaza-le: bunul libertatii, averea pe
care ai mostenit-o tu de la parinti! Nimeni niciodata n-a fost dat in
judecata pentru ca tatal lui a fost sarac; datoria parinteasca insa
duce la inchisoare. Nu lasa un zapis care sa fie un blestem parintesc
pentru copiii si nepotii tai!

Ascultati, bogatilor, ce sfaturi dau saracilor din pricina neomeniei
voastre! Sa rabde mai bine saracul greutatile vietii decat sa
primeasca nenorocirile care vin de pe urma dobanzilor. Dar ce nevoie
ar mai fi de cuvintele acestea, daca ati asculta de Domnul?

– Care este sfatul pe care il da Domnul?

– Sa dati cu imprumut acelora de la care nu nadajduiti sa luati inapoi
13!

Poate insa ma va intreba cineva:

– Dar ce fel de imprumut este acela care nu-i legat cu nadejdea
restituirii imprumutului?

– Intelege puterea spuselor Domnului si vei admira iubirea de oameni a
legiuitorului! Cand vrei sa dai saracului pentru Domnul, datul este si
dar, si imprumut; este dar, din pricina ca nu mai nadajduiesti sa ti
se dea inapoi; este imprumut, din pricina marii darnicii a Stapanului,
Care iti va plati datoria in locul saracului; Dumnezeu, primind prin
sarac putin, iti va da mult. „Cel care miluieste pe sarac imprumuta pe
Dumnezeu.” 14. Nu vrei, oare, sa ai pe Stapanul universului girant ca-
ti vei primi inapoi banii imprumutati? Daca vreunul dintre bogatii
orasului ti-ar marturisi ca va plati pentru altii imprumutul, nu-i vei
primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al
saracilor? Da argintii care-ti stau degeaba; nu-i ingreuna cu adaosuri
si vei avea bine si de la Dumnezeu, si de la sarac! Tu vei avea
siguranta ca nu-ti pierzi banii, pentru ca ii pazeste Dumnezeu, iar
saracul va avea castig din folosirea lor. Iar daca doresti si adaos,
atunci multumeste-te cu cele de la Domnul. El iti va da, in locul
saracilor, si imprumutul, si dobanda. Asteapta cele ale iubirii de
oameni de la Cel care este cu adevarat iubitor de oameni. Da,
dobanzile pe care le iei de la saraci sunt culmea neomeniei. Iti faci
castig din nenorociri, scoti bani din lacrimi, spanzuri pe cel gol,
lovesti pe cel infometat; mila, deloc; nici un gand ca este om ca si
tine acela ce sufera. Si mai numesti si fapte de omenie castigurile ce
le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce,
si dulcele amar” si de cei ce spun ca ura de oameni este iubire de
oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea
oaspetilor sai: „Din cel ce mananca a iesit mancarea, iar din cel tare
a iesit dulceata” 15; iar din cel ce uraste pe oameni a iesit iubirea
de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”
16, nici din camata, iubire de oameni. „Tot pomul rau face roade
rele.” 17 Cei care iau camata suta la suta, cei care iau zece la suta
sunt infricosatori chiar atunci cand li se aude numele; iar cei care
cer lunar dobanda sunt ca demonii care-i mana pe somnambuli; se
napustesc asupra saracilor la soroacele lunii. Datul cu camata este
rau si pentru cel care da, si pentru cel ce ia; unuia ii aduce paguba
in bani, altuia, paguba in suflet. Plugarul, cand culege spicul, nu
mai cauta iarasi samanta la radacina spicului; tu insa culegi si
roadele, si nu renunti nici la capital. Semeni, fara sa ai pamant;
seceri, fara sa fi semanat. Nu stii pentru cine aduni, dar iti sta in
fata cel ce plange din pricina cametei. Este necunoscut cel care are
sa se bucure de averea ta adunata din camata. Este nelamurit daca nu
vei lasa cumva altora bucuria bogatiei tale, iar tie iti aduni numai
raul nedreptatii tale.

Asadar, „sa nu-ti intorci fata de la cel care voieste sa se imprumute
de la tine ” 19 si sa nu dai argintul tau cu camata, pentru ca, fiind
invatat din Vechiul si Noul Testament cele ce-ti sunt de folos, sa
pleci cu buna nadejde la Domnul, ca acolo sa primesti dobanzile
faptelor tale bune, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava si
puterea, in vecii vecilor. Amin.