Hidroelectrica, masoneria și factura de curent electric

Nu a trecut bine bucuria Crăciunuui și nici nu s-a evaporat de tot euforia Revelionului, căci iată, suntem deja loviți parcă cu bâta în moalele capului de către suspecții de serviciu în necontenita lor viermuială anti-Românească:

Aflăm că masonul cu față de lăutar care îndeplinește funcția de „Mare Orator al Marii Loji Naționale” ( măcar am pus expresia în ghilimele, tentația inițială a fost să folosesc numai litere mici ), coleg de lojă cu Itzăresku, ăl’ de la BNR, care supraveghează distrugerea programată a economiei Românești, ar fi ratat un comision de 3 milioane de euro ( ce este euro de fapt ? ), pentru că nu a putut scoate cel mai ieftin furnizor de energie electrică, Hidroelectrica, din insolvență până la anul nou. Sărmanul om…

 

mediafax-foto-victor-ciupuliga

Îmi amintesc destăinuirile sale recente cum că „băieții deștepți” ai energiei, i-ar fi făcut „propuneri indecente”, pe care el ca mason onorabil ce este, le-ar fi refuzat deoarece: „eu nu sunt un pervers”. Nu pot să nu mă întreb dacă unul uns ( de către cine și în ce fel ) administrator judiciar al unui colos cu active de peste 13 miliarde Lei și care trage un salariu lunar de 50,000 euro, nu face și el parte din categoria celor despre care susține că ar fi încercat să îl corupă? Pe cine trebuie să cunoști ca se te alegi cu o asemenea pleașcă, pe Victor Ponta cumva, se spune că mason și el ?

Știam că toate afacerile de anvergură se învârt în aceleas cercuri spurcate, dar nesimțirea și tupeul ăstora sunt extreme, nici măcar nu încearcă să se mai ascundă micile otrepe purtătoare de sorțulețe caraghioase!

În fine, merită remarcat faptul că scoaterea din insolvență a Hidroelectrica, nu o vor scăpa de intermediarii care o căpușază vânzându-ne nouă la prețuri nesimțite ceea ce ar trebui să nici nu se simtă la bugetul familial într-o țară cu exces de producție, ci doar le mai reduce puțintel profiturile enorme, în timp ce Borza dă vina pe salariile bune ce-i drept, ale angajaților colosului. Păi zic că una dintre cele mai mari economii, ar fi fost făcută neangajând-ul pe ipocritul care nu cu mult timp în urmă pretindea că a acceptat să lucreze acolo pt. doar 2,000 Lei/lună! Știa el bine ce prună grasă i se pregătește…

Aaa și mai e ceva, extrem de important – scopul final: guvernul a promis FMI că va începe privatizarea Hidroelectrica! Cine va cumpăra acțiunile lor? Evident, investitori străini. Nu le e lor și leatului lor mai bine dacă pun mâna la prețuri modice pe o bijuterie profitabiă, decât pe una aflată în insolvență?

Mai este vre-un naiv să creadă că camarila (cacofonie intenționata) asta ticăloasă servește România și nu interese străine și ostile nouă ?

Dar haideți să aflăm și câteva detalii interesante care aruncă lumină asupra chestiunii și de ce nu, să ne și distrăm nițel pe seama nenorociților!

 

Cateva detalii despre renumitul Borza:
1. Lunar firma sa, Euroinsol ia 50.000 euro de la Hidroelectrica.
2. Din toate reducerile, taierile in final „economiile” pe care le face pentru Hidroelectrica borza ia 3%. Probabil nu v-ati gandit dar asta e in capul lui bani, bani, bani, daca va uitati la interviurile lui ametesti cand incepe sa jongleze cu mii, milioane. Pentru el e mult mai profitabil ca o lungeste, in final cele 3 milioane care ziceti ca le-a pierdut vor parea maruntis.
3. El a recunoscut chiar intr-un interviu Gandul, ca un angajat nu ia lunar 1600 de euro. Dar aruncase deja bomba si lumea a ramas cu aceasta imagine. Face parte din scoala unui individ care habar nu are ce inseamna respect si onestitate.
4. Toate taierile acestea de sporuri sunt doar de ochii lumii si pentru rotunjirea propriilor venituri. Bugetul de salarii este undeva intre 10 si 14 % din bugetul Hidroelectrica. Taierile acestea aduc o „economie” de sub 1%, adica ceva mai mult decat 0.
5. Din toate acele 70 sporuri un angajat obisnuit ajunge sa beneficieze de maxim 3 sau 4.
Oricum tipul da bine la populatie cu toate aceste minciuni. Totusi sper ca mai exista si oameni care vad si inteleg mai mult decat le spune insolventul Borza.

Nici masoneria nu mai e ce-a fost. Fotografia spune tot.

Ce nu am înţeles din toată afacerea e următorul lucru: de ce trebuie să plătim pe cineva cu 50000 de euro lunar pentru un lucru pe care putea să-l facă oricine…tăierea salariilor şi a sporurilor nu implică o mare risipă de găndire… şi nici nu a brevetat-o el…l-a copiat pe marinar…
Nu înţeleg de asemenea ce rol are sindicatul în treaba asta…cică a fost nevoit să semneze…nevoit de ce şi de cine…pe cine a salvat sindicatul cu preţul a 10% din salariile noastre…

Iti pui intrebari si tu ca si ceilalti de ce se intampla lucrurile astea in Romania? Foarte simplu indivizii care fac asemenea afaceri, au protectie masonica din exterior dar mai ales din interior. Cel care conduce Romania cu mana forte din ’90 incoace si care permite toate aceste talharii este MUGUR ISARESCU-conduce cea mai puternica loja masonica, LOJA ARCOR. Nu este ales niciodata, nu are mandat limitat si nu da socoteala decat in fata marelui stapan al lumii, Rothschild si celor 13 familii(druizii) sau „preotimea” lui. Piratul de la Cotroceni ca si toti ceilalti politruci sint doar simple roti dintate pe care Isarescu le intoarce in directia dorita.

Ar fi bine daca ar face parte si el din grupul elitist care guverneaza lumea si ar curge ceva bunastare si bunavointa si spre tara asta.

Rationamentul tau este eronat. De unde ai scos chestia ca masonii ne aduc bunastare si bunavointa ???
Am mai auzit poezia asta 🙂
Masonii sint un grup de la care mafia a invatat abecedarul organizarii. indivizi periculosi, care au ca scop subjugarea popoarelor,distrugerea religiei, haosul,
razboiul, ura, foametea…
Astia sint reprezentarea celui intunecat pe pamint.

Bai, daca au ajuns si tiganii masoni, chiar vine sfarsitul lumii…

sursa comentarii: Gandul, Ziare.com

„Ajunge cu românii”, sau cum să dai în capul națiunii, sub orice pretext.

Sub un titlu menit să ne umple de revoltă împotriva nedreptății și a umilințelor cărora sunt supuși pe nedrept Românii, agenția (sau agentura?) Mediafax, anunță că un cuplu soț-soție de Români, au fost opriți de la pune piciorul pe pământul Noii Zeelande, de către un ofițer al Serviciului de Imigrare Neo Zeelandez, care ar fi spus batjocoritor colegului său: „gata, ajunge cu românii”, sau „te rog nu îmi mai trimite alţi români”, depinde de interpretare.

 

 

Cuplul s-a plâns mai apoi de „discriminare rasială”, după care a fost re-îmbarcat în avion în aeroportul Auckland și trimis în țara de baștină, de ar fi fost aceea cea adevărată…

S-ar putea spune că plângerea de discriminare rasială a „românilor” a avut loc pe bună dreptate, dacă ținem seama de cele raportate de către Ministerul Afacerilor, Inovației și al Muncii al Noii Zelande – citez fără traducere, căci tot Românul cunoaște limba engleză, mai ceva decât acum 50 de ani, rusa:

” A group of seven Romanians have been prevented from flying to New Zealand yesterday after suspicions were raised by immigration New Zealand (INZ) about their intentions.

Two of the group – a husband and wife – were already known to INZ as they had been prevented from travelling to New Zealand three years ago as part of a larger group. On this occasion the group of seven were profiled by INZ and with the assistance of the airline they were prevented from boarding a plane and questioned by staff based in Immigration’s 24/7 operations centre at Auckland Airport.

As a result of this interaction and following further enquiries undertaken it came to light that the couple and a number of others in the group stopped yesterday were convicted in the United States for organised theft and subsequently deported from that country.

INZ Border Operations Manager Karen Urwin says the group claimed they were planning to stay in Auckland for five days because it was a beautiful time of year to visit New Zealand. “It is our view that the group are likely to be part of a criminal gang who had intended to come to New Zealand to commit crime,” Ms Urwin says. “By preventing their travel to New Zealand we have managed to disrupt the gang’s activities and make it less likely that they will be able to target New Zealand again.

“The husband initially said he had never been convicted of any offence apart from a drink driving conviction in Romania and had never been deported from another country,” she says. “But he was then advised we had information about his convictions in the United States. It was also explained to him that he was told back in 2009 when he and his wife were offloaded from another flight to New Zealand that he needed to apply for a visa to enter New Zealand again.”

“This is an excellent example of the important work Immigration New Zealand does at the border and shows how crucial it is that we work with our international partners to protect the integrity of our border.”

Pe scurt ăștia făceau parte dintr-o bandă infracțională deja cunoscută autorităților SUA, pe care respectivii nu au scutit-o în trecut de „binefacerile” prezenței lor și de care guvernul Neo Zeelandez avea cunoștință, fapt pentru care le-a refuzat pe bună dreptate intrarea în țară.

Sunt ei de condamnat pentru aceasta, sau maidegrabă mass-media vândută și manipulatoare care nu scapă nici o ocazie pentru a ne prezenta ca pe ultimii ratați, nevrednici de a călca pe afară, ‘necum de cinstea lumii?

Cicăliți zilnic cu discriminarea împotriva valorosei rase a „rromilor”, nu suntem scutiți nici de prezentarea acestora ca Români, atunci când interesele denigratoare ale stăpânilor alogeni ai mass-mediei „românești”, o cer – ar fi oare de condamnat reacția sănătoasă a Românilor sătui de a fi împroșcați cu noroi?

O Românie nouă – vremea ei a venit!

 

 

Românii discriminează și bine fac!

Cand unii care nu au contribuit nimic concret vre-odata societatii (un pacient vindecat, un obiect proiectat, un camp plantat si recoltat, prindeti idea ), se aduna pentru a pune la cale modalitati prin care sa o imbunatateasca ( eufemism pentru nebunia conform careia ar fi cumva treaba statului sa reglementeze relatiile de asociere voluntara dintre oameni ), orice om normal stie ca nimic bun nu poate iesi din asta.  Obisnuim sa dam vina pe birocratie pentru multe rele, dar vedeti, birocratia este si ea de mai multe feluri:

-Pasiva, benigna si oarecum necesara – bietul functionar de la finante isi face treaba de a colecta impozite si taxe necesare in teorie binelui comun (sosele, posta, pompieri).

-Activista, maligna si de nesuferit, precum e cazul celor care fac „inginerie sociala”, in numele unui bine comun de fapt distrugand pacea si armonia sociala prin legi si politici abuzive si nenaturale.

Pentru a isi justifica bugetul si insasi existenta sa parazitara, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, adica sleahta de trepadusi corekti-politik al carei scop real este promovarea discriminarii romanilor de catre minoritati reale si scornite (ce e aceea „minoritate sexuala”?), a produs ultima sa opera, un sondaj conform caruia Romanii discrimineaza homosexualii, tiganii alte „categorii marginalizate” intre care femeile, va vine sa credeti?  In plus ni se mai reproseaza ca ne agatam cu obstinenta de notiunea arhaica ca barbatul este capul familiei dar suntem chipurile si niste ipocriti care se cred toleranti.  Chiar suntem mult prea toleranti daca rabdam ca naparcile astea sa ne moralizeze!

Sub 20% dintre respondenţi susţin că homosexualii nu sunt discriminaţi în România, dar jumătate dintre ei nu ar sta cu un gay la masă.

Asta ar fi in viziunea acestor ipochimeni o  problema cu mult mai grava decat imbolnavirea cu boli transmisibile  de catre homosexualii purtatori de hepatita, paraziti de tot felul, tuberculoza, SIDA etc.  E cat se poate de bun simt sa nu iti doresti ca vre-unul de-astia sa iti stranute sau tuseasca peste farfurie!

Discriminarea este ceva cu totul firesc, altfel femeile s-ar marita cu primul urat, peltic si needucat care le tine calea, iar noi am fi fortati sa acceptam ca prieteni orice straini de-abia picati din avion!

In SUA pe care o copiem numai la rele din pacate, guvernul poate acuza orice organizatie de discriminare, fie aceasta companie, institutie de educatie, sau club privat, in baza – atentie – unor statistici!  Adica daca respectiva organizatie nu contine suficiente minoritati incat sa fi perceputa ca „toleranta”, a incurcat-o, chiar in lipsa unor plangeri aduse de catre persoane specifice! 

Recent FedEx a platit o amenda de $3 milioane pentru a rezolva acuzatiile aduse de catre Ministerul Muncii al SUA, fara a se mai lupta prin tribunale, precum a facut Sears Roebuck, castigand cauza dupa ce cheltuise $20 milioane in apararea sa, daca asta se poate numi victorie!

Ce e mai rau, cand acuzatia de dicriminare e lansata, sarcina dovedirii nevinovatiei revine acuzatului si nu cea a dovedirii vinovatiei acuzatorului, dupa traditia legala veche de secole!

Romanii i-au numit pe tigani leneşi (46% dintre respondenţi consideră acest lucru) şi agresivi (în proporţie de 45%), fapt considerat „îngrijorător şi periculos că un număr mare de intervievaţi vorbeşte despre agresivitatea romilor”, in opinia lui Csaba Asztalos, seful CNCD.

Ca sa intelegem mintea bolnava a acestui komisar politik, problema nu consta in agresivitatea si lenea tiganilor, ci in perceptia corecta a romanilor asupra starii de fapt – va dati seama ca politrucii astia sunt schizofrenici si isi promoveaza maladia in societate?

Mai Csaba, eu te-as debarca cu forta in Ferentari dupa caderea intunericului, sa vedem daca incepand de a doua zi ti s-a vindecat conditia, asta in cazul in care ai mai avea puls si temperatura normala!

Suntem insa si laudati la abureala, doar, doar se vor gasi si prostii sa se simta bine:

Totuşi, românii discriminează mai puţin persoanele cu disabilităţi fizice şi încep să înţeleagă că există şi o minoritate sexuale cu care trebuie să convieţuiască”, consideră sociologul Pieleanu. Mai sociologu’ lui piele’, ce-ar fi sa iti ajunga copiii membri ai minoritatii aleia’ sexuale atat de draga tie, asa, ca pedeapsa divina pentru pacatul strigator la cer pe care il comiti?

Rugaţi să se auto-caracterizeze, românii au indicat ca principale calităţi: „muncitori”, „harnici” (în proporţie de 56%) şi toleranţi (în proproţie de 33%). Astfel, Marius Pieleanu vorbeşte şi de o „ipocrizie socială” privind autocaracterizarea românilor, care se regăseşte şi în felul în care percepem categoriile defavorizate

Rusinos, mai Pieleanule mai, rusinos…Crunta realitate ne loveste in fata, sub forma unui comentariu al unei cititoare:

Sunt din Ploiesti,asa zisul vostru sondaj nu reflecta realitatea. Sa relatez:de ani de zile o grupare de homosexuali au violat cu bestialitate baieti virgini , i-au batut , ostracizat , i-au tinut ostateci,flamanzi i-au dilatat si au ordonat viol in grup executat de tigani ,boschetari,ofiteri SRI, jandarmerie, penitenciare. Au violat copii cu bestialitate, au vandut femei.
Capii acestor retele de homosexuali sunt din armata,politie, penitenciare SRI,jandarmerie,oameni de afaceri milionari -traficanti de femei…sunt proprietati luate abuziv ,carduri ridicate abuziv de la adevaratii prorietari prin batai si teroare , bani ridicati cheltuiti dupa bunul plac , salariile incasate de la cei tinuti ostateci, pensii ridicate sau sume din pensii cotizate spre tigani, trafic de organe si de maduva osoasa.

Toate sunt monitorizate ,filmate ,bine gandite ,tiganii,batausii ,paznicii soferii de la penitenciare, fac posibile astfel de fapte prin bataile crunte aplicate, consumul de droguri fortat , aplicat prin injectare de ofiteri , consum de droguri din obisnuinta , substante diverse introduse in mancarea sau bautura acestora .Discriminati sunt cei care le-au cazut victime , tinuti in conditii de animalitate,foame si frig,mutilati tinuti in subsoluri,bataia de joc la toti si toate.

Poate parea exagerare sau deranj mental, dar cei din sistem care cunosc aceste lucruri la prima mana, pot intari descrierea cu locuri, nume, date si fapte. Am dezvaluit destule astfel de abominatii sub eticheta Infractionalitate, incat sa stiu ca realitatea bate de multe ori imaginatia!

Sa termin totusi intr-o nota pozitiva aceasta veste aparent rea:

Rezultate imbucuratoare:
Inseamna ca romanii nu si-au pierdut de tot bunul simt, desi cifrele arata o degradare lenta in timp.

De ce nu poate consiliul lui prastie sa priceapa ca pur si simplu avem alt tip de societate si alta cultura decit Olanda sau statul NY de exemplu! Pur si simplu suntem croiti pe alt tipar si la revedere! Pana una alta nu noi facem moarte de om, nici nu distrugem lumea cu razboiae, sau financiar.

Un batranel de-al nostru, la o ambasada straina:
-ce doriti de la noi Domnule?
-vreau sa emigrez pana nu ma obliga astia sa fac sex cu barbati!

Stimate Doamne și D-șoare, un scenariu pt. Dvs.:

Imaginati-va ca v-a sosit ziua pentru coafor, salon sau cumparaturi si ca stati relaxata in timp ce va asteptati randul la stilista sau la casa de marcat, cand dintr-o data :un sir infiorator de pleznituri despica aerul: BANG, BANG, BANG..  si nu se mai termina..urmeaza urletele isterice ale celor care cauta disperati adapost din calea gloantelor – morti, vaietele ranitilor,  sange baltind pe jos, lucruri rasturnate si mirosul prafului de pusca ars plutind gri prin aer….

Trebuie oare neaparat ca cele intamplate ieri in Bucuresti, sa se repete luna viitoare si an-dupa-an altundeva unde un angajat MAI purtator de arma prin atributiunile sale de serviciu, o ia razna, caci atat legea, cat si sistemul nu functioneaza?

Sincer, n-ati prefera ca in loc de lumanari si ursuleti de plus a doua zi, sa fi avut in maini unealta care ar fi rezolvat instantaneu situatia?

Fireste, asta implica antrenament sustinut facut cu dedicatie, dar nu e nimic nou sub soare: in SUA nu odata s-a intamplat ca femeia gingasa sau chiar o batranica aparent lipsita de orice aparare, sa termine pe loc visele erotico-pradalnice ale unor maimutoi de 200+ kg, a caror chemare pentru gratificatie instantanee s-a dovedit fatala!

De ce sa ne inselam singuri repetand platitudinile avansate in media, cum ca „armele sunt de vina si interzicerea totala a lor e singura solutie”, cand iata, s-a dovedit ca un aparator al ordinii publice poate deveni mult mai periculos decat un simplu cetatean purtator legal de arma?

Spuneti-le astora ca nu aveti arma deci ca e liber la Dvs. si nu sperati ca se tiganesc doar intre ei!

Mai pare acum pistolul acela atat de rau si amenintator, sau maidegraba e un prieten de nelipsit ?

O vorba americana spune: „a gun is not supposed to be comnfortable, but comforting” ( o arma nu trebuie sa fie comfortabila, ci sa-mi ofere pace ). Cat de adevarat!

Un cititor a surprins foarte inteligent esenta lucrurilor, chiar fara a detine datele:

Ce părere ai despre cazul agentului de poliţie Gheorghe Vlădan, care a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte şase, folosind pistolul sau Glock de 9 mm ?

Dacă un poliţian sonat începe să tragă – la întâmplare – în oameni, crezi că ar fi o soluţie deţinerea şi portul de arme de foc de către cetaţenii paşnici ? Probabil ca tipul ar fi fost somat şi apoi împuşcat, înainte de a mai omorî alte persoane nevinovate. Sau, totul ar fi devenit un carnagiu şi mai mare, cu şi mai mulţi morţi şi răniţi în momentul în care fiecare ar fi scos arma şi ar fi început să tragă.

Să ne mai gândim că, conform statisticilor, peste 130.000 de români deţin, în mod legal, arme de foc. Iar deţinerea unei arme de foc letale constituie o mare răspundere pentru cel care o posedă, experienţă, stăpânire de sine şi nervi de oţel. O armă de foc nu este pentru muieruşti sau adolescenţi teribilişti care n-au făcut armata, nici pentru sonaţi (fie ei chiar din MAI), care încep să tragă la întâmplare în oameni nevinovaţi. Ca să nu mai vorbim de interlopi.

Raspunsul meu – vedeti neaparat si linkurile pentru a va lamuri definitiv asupra problemei:

Cazul exemplifica cu prisosinta motivele pentru care cetatenii liberi trebuie sa aiba dreptul legal de a purta arme de foc. Iata ce se intampla cand un privilegiat angajat al sistemului o ia razna si nimeni nu i se poate impotrivi!

Din experienta americana,. pot spune ca armele de foc aflate in mainile civililor educati in folosinta lor, PREVIN crima, caci criminalii oricum obtin arme, in ciuda restrictiilor. Statele in care e liber la purtat, au o rata a criminalitatii cu mult scazuta fata de cele in care acest drept fundamental la auto-aparare, este negat de catre un guvern socialist, anti-libertate.

Statisticile FBI arata ca 1,3 milioane crime sunt PREVENITE anual prin simpla prezenta   ( nu neaparat urmata de descarcare ) a armelor de foc aflate in mainile civililor fara cazier.

Se poate si la noi, dar nu cu legile absurde pe care le avem in prezent. Penalitatile trebuiesc innasprite drastic pentru cei care scot arma la nervi sau din grandomanie, iar educatia unui viitor posesor de arma trebuie sa fie ceva serios, nu GLUMA care este in prezent.

Orice psihopat cu jumatate de creier poate simula normalitatea pentru a trece simulacrul de test psihologic aplicat azi petentilor pentru permisul de port arma. Deci, legea trebuie rescrisa caci clar, aceasta nu functioneaza cum ar trebui.

Foarte interesant de aflat – ce nu va spune mass media „romaneasca”::

http://www.justfacts.com/guncontrol.asp

Si da, o “muierusca” cu un Remington aflata in fata unui atacator violent, are un atuu imens in mainile ei: marele egalizator!

De ce sa asteptati ca versiunea locala a marionetei manipulate mental Anders Breivik, sa isi faca aparitia neimpiedicata in tabara de recreere a copiilor nostri?

Nu mai degraba i-ati servi nenorocitului ceea ce oricum isi cauta, aparand vietile copiilor, fratilor si nepotilor Dvs?

Uciderea unuia, inceputul pierzaniei altora:

Cunoastem cu totii povestea: un tigan interlop si acolitii lui, au omorat un negru care juca baschet in Romania. In mod clar, viata in ghettourile creeate in mod stiintific de catre distrugatorii Americii si-ai lumii este intr-atat de insuportabila, incat o amarata de mie de euroi pe luna, sa devina atragatoare pentru a bate mingea intr-o tara ahtiata dupa cacaturile din plastic vestice, in ciuda mostenirii ei stralucitoare.

Pacat de el, dar cata minte a avut bietul negrotei cand s-a dat la o femeie alba, chiar daca niste borati autohtoni s-au erijat in aparatorii ei? Cata rusine pentru o romanca sa se cupleze cu d’alde astia ?

Ce zic romanii:

Peste tot in tara romaneasca post decembrista, democratica, libera si capitalista situatia e la fel. A trebui sa fie omorit in chip bestia un tanar sportiv american pentru ca sa incepem sa vorbim si sa ne dam in stamba. Daca murea un roman amarat, nu se baga nimeni, ar fi fost clasat ca o banala cearta in care mortul a dat primul.
De altfel s-au mai vazut cazuri, iata un tanar politist se afla in spital de an de zile transformat in leguma, il plange mama lui in fiecare zi sperand sa-si revina, dar creireul este facut chiftea de un cocalar.
peste tot in tara cu cat localitatile sunt mai mici cu atat clanuri sunt mai tari: Alexadria, Oltenita, vaslui, barlad, Rm. Sarat, Buzau, Targiviste, Mizil, Urziceni, Slobozia, etc.etc. peste tot unde sunt concentratii tiganesti, acolo sunt intelopii cei mai tari, se vad pagodele de la km.
Romania va fi controlata de clanuri mafiote de tip Camorra, N’drangheta, Cosa Nostra, Mafia siciliana, o sa se oftice alea ca au aparut concurenti pe piata – dar atentie, tiganii sunt mai periculosi, ei au reprezentare politica prin Partida Rromilor.
O sa vedem filme inspirate din mafia tiganeasca, ca alea cu mafia italiana s-au fumat demult.

Apropos,daca vine FBI-il in Romania, in SUA cine se duce din partea romana, politia comunitara, jandarmeria, hingherii, primarul Vanghelie???!!!!

Trebuia sa moara un om ca sa iasa la suprafata sistemul ticalosit implementat de tov. Iliescu si acolitii sai prin anii ’90. Asemenea clanuri tiganesti exista peste tot in tara, isi fac mendrele impreuna cu politia locala si cu autoritatile locale care primesc bani de la ei, ptr. facilitati care se fac in afara legii.
Nu are rost aici sa dezvaluim sursa acestor bani murdari, ei provin din munca cinstita a acestora ( proxenetism, taxe de protectie, camatarie,contrabanda, etc.),doar ca nu platesc si impozit la stat (doar „taxa de liniste” catre autoritatile locale bineinteles!)

Acesti interlopi nu vor dispare peste noapte , caracatita mafiota tiganeasca are legaturi pana la cele mai inalte nivele de conducere incluzand oameni politici vanduti banului.

Singura solutie este infiintarea unei organizatii (sau a unui partid)care sa lupte impotriva acestui sistem. Ceva care sa protejeze si sa previna societatea de astfel de gunoaie sociale .

NU VA FACETI GRIJI. MAFIA TIGANEASCA NU ACTIONEAZA NUMAI IN GIURGIU> ESTE PESTE TOT IN TARA SI ACEASTA ETNIE MIGRATOARE A DEVENIT O PROBLEMA NATIONALA SI INTERNATIONALA!!!
Asa am ajuns noi românii sã fim confundati, în Franta, cu tiganii.
Comportarea acestei minoritãti este inacceptabilã si nu este nimic ilegal si xenofob ca justitia româneascã sã verifice si sã judece sursele de venit ale acestei minoritãti, cea mai mare parte dintre ele dobândite ilegal!
Se dovedesc bulgarii mai inteligenti si mai intransigenti decât noi???!
Tiganii nu ar trebui sã aibã drept la vot si alte drepturi civice dacã sunt analfabeti (adicã au refuzat sã meargã la scoalãsã meargã la scoalã ),daca nu au nici o profesiune documentatã (inclusiv cea de agricultor) sau dacã trãiesc din cersit.
DAR CINE DIN CLASA POLITICA ACTUALA ESTE SUFICIENT DE INTELIGENT SI ONEST PENTRU A RIDICA ACESTE PROBLEME LEGISLATIVE.
JOS MAFIA TIGANEASCA!!

„FBI şi Ambasada Americii supraveghează îndeaproape ancheta de teama unei muşamalizări.” La fel de mult s-au implicat si in cazul lui Teo Peter, basistul formatiei Compact, ce a fost ucis intr-un accident rutier de catre un soldat american beat. Numai ca atunci s-au ocupat sa-l scoata pe criminal din Romania si sa musamalizeze totul.

Parca sunteti de pe alta planeta. Cum e in Giurgiu este peste tot in tara. Afacerile, ciuchiile, sunt facute si protejate de catre clanurile locale. Ca sunt psd, pnl, pdl…udmr sau unpr, nici nu mai conteaza, peste tot e la fel. Mafia este intretinuta la nivel inalt de consiliul local, primar, politicieni. Vedeti Braila, galati, bucuresti toate absolut toate localitatile snt conduse de clanuri, bresle, grupuri de interese. Asa e in capitalism, asa a fost tot timpul. D-aia exista politie, fisc, puscarii. In mod normal ar trebui sa fie pline de hotii din politica. politie si acolitii lor. La ei sunt banii din sanatate, educatie, pensii. Haideti sa-i luam inapoi!!!

Ar trebui sa iesim toata Romania in strada, sa luptam, sa manifestam impotriva acestor clanuri tiganesti care s-au imbogatit peste masura, care nu platesc impozite, taxe, care au exploatat sexual femei romance in occident,care au furat ,jefuit,tilharit in strainatate dindu-se romanii ,facindu-ne de rusine !!

acum occidentul ne vede foarte rau din cauza acestor baragladine tiganesti imputite, spurcate, mizerabile ,necivilizate, needucate!

Romani trebuie sa redam demnitatea Romaniei!

Indiferent de tara unde traiesc,tziganii au propriile legi si sint practic inadaptabili .Mai devreme sau mai tirziu TREBUIE så se treacå la sterilizarea lor,precum in cazul maidanezilor.Intrebarea mea cåtre puternicii zilei este: S-AU TERMINAT REZERVELE DE MUNITIE ALE POLITIEI ROMÅNE ?

România o tara de banditi și spioni!?

Serviciile speciale în loc sa se ocupe de monitorizarea clanurilor mafiote din județe,domniile lor se ocupa de monitorizarea legionarilor.
Pentru Secu niște oameni trecuți de 90 de ani reprezinta un mare pericol!?

Pe ce se duc banii de la contribuabilii romani??
SRI are de șase ori mai mulți ofițeri la un milion de locuitori decât serviciul omolog american,CIA. Astfel, România are 571 de sereişti la milionul de locuitori, în timp ce Germania are 89, iar Franța – 98.

Mai mulți ofițeri de informații pe cap de locuitor decât în perioada comunistă ?

România tara borfașilor securiști
!

Teoriile ONG-iste despre bieţii ţigani discriminaţi şi lipsiţi de şanse, obligaţi să comită infracţiuni de majoritatea haină la suflet, tocmai au primit o lovitură cruntă (a câta oare?) la contactul cu realitatea: baschetbalistul american Chauncey Hardy, care evolua pentru echipa CSS Giurgiu, a fost asasinat de un membru al clanului ţigănesc “Butoane”. Crima, parcă trasă la indigo după cazul handbalistului român Marian Cozma, s-a produs într-un club din Giurgiu şi a adus în prim plan situaşia explozivă din oraşul de pe Dunăre, unde câteva clanuri ţigăneşti terorizează de ani buni localitatea.
Se vor găsi desigur destui tembeli care să spună că o crimă dintr-un bar n-ar trebui să capete conotaţii etnice, că asasinul George Ionuţ Tănăsoaia, pe care până şi maică-sa îl ştie nu ca George ci ca Gypsy Gypsanu, probabil că doar l-a împins niţel pe baschetbalistul american. Realitatea giurgiuveană este însă că de ani buni nu mai poţi ţine în oraş un magazin fără să plăteşti taxă de protecţie către unul dintre clanurile ţigăneşti care şi-au împărţit oraşul, că în martie 2010 clanurile “Butoane” şi “File” au purtat lupte de stradă pentru împărţirea zonelor de influenţă şi că asasinatul din clubul Emotione (unicul din oraş) este rezultatul direct al acestui climat.

Suntem doar la un pas de transformarea întregii Românii într-un imens Giurgiu, în care poţi plăti cu viaţa dorinţa de a sărbători cu coechipierii o victorie, dacă unui ţigan nenorocit i se pune pata pe tine. Şi asta numai din cauza complicităţii autorităţilor cu mafia ţigănească, a imbecilităţii politicienilor români şi a crasei indolenţe a majorităţii populaţiei. Clanurile ţigăneşti pot transforma viaţa oricui într-un coşmar, nimeni nu se poate lua individual de piept cu ele. Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare.

Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie. În primul rând pentru că singurul rezultat care se obţine prin izbucnirile populare este că nişte baragladine interlope ajung să se victimizeze în faţa întregii Europe, să urle “pogrom mânca-ţi-aş” şi să zbiere cât de persecutate sunt în faţa camerelor de luat vederi, deşi locul lor ar fi la ocnă. În al doilea rând, pentru că nu suntem animale, nu putem nici ucide şi nici închide în lagăre o întreagă populaţie…

Problema este că, în momentul de faţă, legile nu se mai aplică în nici un fel când vine vorba despre clanurile ţigăneşti. Aici trebuie să intervină populaţia, punând presiune pe clasa politică şi alegând acei conducători capabili să extirpe tumoarea acestor clanuri din trupul României. Lucrurile nu sunt simple, pentru că în 21 de ani de proxenetism, trafic de droguri, furturi şi tâlhării, aceste clanuri au acumulat averi colosale, pe care le folosesc, la nevoie, pentru a plăti avocaţi buni, a mitui judecători şi procurori şi a ieşi basma curată din orice situaţie. Pe de altă parte însă, o mare parte a activităţii infracţionale a acestor clanuri este atât de primitivă şi de violentă, încât ar fi extrem de uşor ca majoritatea membrilor lor să înfunde puşcăria, dacă autorităţile şi-ar face corect şi eficient datoria.

Bang.

Cancerul bandelor infractionale tiganesti si/sau compuse din romani tiganizati, gen „zona”, de care se foloseste mafia securista din Romania, a fost descris aici, pe Lumea dupa Eufrosin. Nu ratati ocazia sa aflati ceea ce numai cei avizati, cunosc.

Imnul ţiganilor din Franţa: Liberté, égalité, éxpulsé..

Pe lângă refrenul melodios cântat cu excepţional talent de frumoasa Miruna Mănescu, e evidentă realitatea situaţiei descrise în această parodie ascuţită ca o sabie.  Liberté, égalité, éxpulsé…, absolut mortal!  Afisaţi clipul pe intregul ecran făcând click pe dreptunghiul din partea dreapta-jos a ferestrei youtube, redaţi si bucuraţi-vă!