23 August 1944 – vedere de perspectivă.

Intervenţia Doamnei Ioana Aioanei reprezintă o contribuţie esenţială la analiza şi interpretarea faptelor de la 23 august 1944, cu sublinieri deosebite asupra consecinţelor lor totalmente nefaste pentru viitorul României….
„Sire,Cu ocazia „aniversării” zilei de 23 August, vă felicit, fiindcă această „Mare Zi” este opera Dv., şi eu alături de fraţii mei români vă datorăm Dv. invazia sovietică şi instaurarea comunismului în România, operă desăvârşită de comuniştii Pauker – Groza – Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului Dv. birou.
Pentru acel „23 August”, eu şi sute de mii de români am fost aruncaţi în închisori, fiindcă „eram o burgheză bogată” şi fiica unei familii cu tradiţii militare naţionaliste, închisoare din care am scăpat printr-un miracol.

Pentru acel „23 August”, Dv. aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor, aşa cum a făcut şi tatăl Dv. aţi ordonat să lăsăm jos armele în faţa „prietenilor sovietici” invocând un pretins „armistiţiu”, dar l-aţi semnat abia în 12 Septembrie 1944, dându-ne la „tavă” ruşilor.

Voi, Mihai Rege al Românilor, aţi ordonat ca românii să nu tragă nici un cartuş şi să nu se apere în faţa hoardelor sovietice, români care la Ungheni au fost împuşcaţi în timp ce îşi aşteptau „prietenii”. Alţi 170 de mii, tot la Ungheni, au fost luaţi prizonieri, unde şi soţul meu, un tânăr de 27 de ani a fost omorât, iar eu am rămas văduvă la 23 de ani…
La „ordinul” Dv., armata română a trebuit să meargă şi să lupte alături de sovietici, şi bieţii români au luptat şi murit cu miile până în Munţii Tatra, fapt unic în analele istoriei războaielor, când un popor învins prin trădare este şi forţat să lupte alături de inamic. Voi Rege Mihai, aţi ordonat asta şi cei 200 de mii de români au „murit degeaba”, căci Basarabia şi Bucovina tot au fost răpite de ruşi, iar Cadrilaterul răpit de bulgari, şi România invadată de bolşevici.

Şi după imensa greşeală politică şi militară ce aţi comis, aţi continuat să colaboraţi cu o clică de trădători, care ajutaţi de Colonelul Ulea, Maestrul de Ceremonii al Casei regale, le-aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde în spatele tronului Dv. au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală. Dar puţin v-a păsat, căci v-aţi salvat tronul şi asta era important pentru Dv. şi clica ce v-a sfătuit în acel fratricid 23 August 1944.

Iar noi românii, ca nişte proşti sentimentali, ne uitam la Dv. cu drag şi vă aplaudam furtunos când apăreaţi în jurnalul de Ştiri de la Cinema Aro, căci eraţi iubitul nostru rege, şi atâta timp cât eraţi pe tron, ne asiguraţi de libertatea şi independenţa Ţării de pacostea comunistă, căci încă nu ştiam că Dv. colaboraţi cu comuniştii.

Dacă aţi fi fost sinceri cu noi, dacă ne-aţi fi atenţionat atunci când s-a format „nucleul” comunist sub numele de „Blocul Partidelor Democratice”, şi ne-aţi fi spus: „Români, sunt forţat de oameni nedemni spre fapte nedemne. Eu, regele vostru, nu permit ca sub baldachinul tronului să se conspire în contra voastră, şi abdic azi 6 martie 1945”, ne-aţi fi salvat dacă aveaţi curajul să vă riscaţi „pielea” şi am fi ştiut ce să facem în contra comuniştilor care erau instrumentele Moscovei şi nu un guvern de coaliţie cum am crezut noi. Dar aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul, căci aşa v-a sfătuit Styrcea care era „tare la poker” şi Sănătescu „tare” în conspiraţie.

Ne-aţi minţit ani de zile, până în clipa de 30 Decembrie 1947, când aţi declarat la radio: „Abdic pentru mine şi toţi urmaşii mei…”, dar abia acum ne spuneţi prin interviul dat la Europa Liberă, că aţi fost forţat să abdicaţi de către Dej şi Groza, care v-au prezentat un act de abdicare „plin de greşeli de gramatică”, ceea ce este ridicol, căci Dej era un analfabet, dar Groza şi Pătrăşcanu erau avocaţi, şi Pătrăşcanu scria orice act.

De ce nu ne-aţi spus atunci?, că poporul ar fi sărit în foc pentru Dv. şi poate puteam preveni ca hoarda de criminali şi analfabeţi să nu fi putut forma un „guvern”. Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti, care au reprezentat România şi la Pacea de la Paris, fapt pentru care americanii au spus atunci şi spun şi azi: „Românii şi-au ales singuri comunismul, căci au format un guvern comunist încă sub Regele Mihai…”

Aţi sperat că Stalin vă va „lăsa pe tron” pentru eroica Dv. trădare, şi care era o continuare a trădărilor comise de „scumpul Dv. tată” Carol al II-lea, care dăduse Basarabia, Bucovina şi Nordul Herţei cadou la ruşi în Iunie 1940, fiindcă el avea nevoie de „pace” ca să se poată „dedica” marii lui Pasiuni pentru Lupeasca…, iar Dv. aţi întărit trădarea prin „Armistiţiul din Septembrie 1944”, pe care l-au legalizat la Paris comuniştii NKVD-işti, nişte criminali ca Pătrăşcanu, Groza, Dej şi alţi oportunişti, pe care Dv. i-aţi trimis la Paris să reprezinte bietul popor român.

Îmi amintesc, cu câtă mândrie purtaţi pe piept „Ordinul Victoria” dat de Stalin, şi cum ciocăneaţi ouă roşii cu Vîşinski, acelaşi Vîşinski care a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la Dv., ori să formaţi un guvern „pur comunist”, ori să abdicaţi. El a ieşit din biroul Dv. trântind uşa, că v-a căzut var de pe plafon în cap…

Imediat l-aţi admis pe Groza, care era paravanul lui Pauker şi Dej, asasinii românilor, şi iar v-aţi salvat tronul…Eraţi regele românilor, dar unde eraţi Sire când comuniştii au ocupat fabricile şi ei stabileau câţi bani să plătească patronul unui lucrător, şi câtă carne şi alimente să le dea gratis?

sursa: email

Adevărul despre invazia României de către musulmani

În cadrul unei conferințe care a avut loc recent la Suceava, au fost demolate câteva mituri foarte dragi clicii globaliștilor, precum și șleahtei de trădători aleși de noi, care îi reprezintă. Celor care încă mai cred că relocarea milioanelor de musulmani în Europa este din motive umanitare, le doresc numai bine, dar nu în România. Adevărul este cu totul altul și e demult vremea să-l aflăm

Precum spune vorbitorul, „Adevăratul scop al denigrării istoriei și al tradiților, este pentru ca să nu știm ce avem de făcut atunci cănd situația o cere”. În mod cert, situația acum o cere. Invazia planificată e ațintită pentru că vorba gospodinei, „să se taie maioneza” – adică pentru distrugerea solidarității între Români.

Și despre ce solidaritate mai poate fi vorba atunci cănd unul se închină la Mahomed, altul la vacă, un altul la piatră, sau Zoroastru, iar doar bunicii noștri la adevăratul Dumnezeu Iisus Hristos ?

Merită fiecare minut:

 

04 Aprilie, ploaie cu bombe – In memoriam

Se spune că cei care uită istoria, sunt condamnați să o repete. Ziua de astăzi are o semnificație particulară în contextul actual, în care suntem folosiți ca teren de desfășurare pentru marea încleștare pregătită de către marele licurici (astfel botezat de preșul de tristă amintire Băsescu), cu Rusia.

Astăzi, acum 67 de ani, cei cărora Parlamentul tocmai le-a înlăturat limita de 3,000 de soldați staționați pe pământul României, au lovit crunt din aer populația civilă a Bucureștiului, sub justificarea că România era aliată a Germaniei.

Practica stabilită de democratizare a țărilor vizate constă în masacrarea civililor și în distrugerea economiei,  nu doar în neutralizarea armatelor lor. București, Ploiești, Dresda, Hiroshima, Nagasaki…

În trei minute putem doar întrevedea magnitudinea abominației care s-a produs acolo – asemenea calamități nu pot fi înțelese cu adevărat decît de cei care le-au trăit:

Alarma

Pe la ora prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. După 22 iunie 1941 s-au făcut zeci de exerciţii, pentru ca populaţia să se adăpostească, astfel că, pentru mulţi bucureşteni, alarma din 4 aprilie părea a fi un exerciţiu.

Era o zi de marţi, iar oamenii se găseau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. De exemplu, conferenţiarul universitar Ion Hudiţă nota că în cursul dimineţii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu şi un sfert – şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Iaşi, se afla de câteva zile în Bucureşti; s-a dus la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala” Moldovei. În Memoriile sale, el avea să scrie: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi.” S-a conformat şi el, nebănuind ce avea să urmeze.

Ivor Porter, spion englez reţinut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreună cu colegul său (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mulţi ani avea să noteze că în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vânătoare trecând deasupra noastră, dar nu le-am dat nici o importanţă; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a căzut în direcţia Gării de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul şi i s-a spus subofiţerului să ne conducă la adăpost. Prima oară am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un adăpost în adevăratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un colţ, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord fuseseră omorâte. Gardienii simţeau nevoia să iasă să vadă ce se întâmplă, dar erau obligaţi să stea cu noi; ca prizonieri eram în aceeaşi barcă cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicuţă şi noi pălăvrăgeam despre război, prizonieri sau gardieni la fel de excitaţi de această schimbare în plictisul cotidian.”

În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuaţi, pentru a nu rămâne sub ocupaţia sovietică, de unde urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti, precum şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală deprimare şi derută. Îşi părăsiseră casa şi averea agonisită, iar acum aşteptau, flămânzi şi obosiţi, într-o gară pe care cei mai mulţi nu o văzuseră niciodată în viaţa lor. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti.

Bombardamentul a fost descris de mai mulţi contemporani

În Jurnalul său, Ion Hudiţă scria că a văzut cu ochii săi avioanele „care treceau în valuri strălucind în lumina soarelui ca nişte păsări de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau în apropiere, precum un fum alb în direcţia avioanelor, de pe urma exploziei şrapnelelor trase de artileria antiaeriană, de pe acoperişul blocului Societăţii Mica.”

Gh. Zane a trăit şi el emoţia bombardamentului: „Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre Gară înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, continuu… Afară părea că un infern se declanşase. În adăpost, copii au început să plângă şi unele femei să scoată ţipete. Încet, încet, bubuiturile s-au rărit, până când, după vreo oră, nu s-au mai auzit.”

Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu era împreună cu soţul, compozitorul şi dirijorul George Enescu, în palatul din Calea Victoriei (Casa cu Lei). Peste mai mulţi ani, ea avea să scrie: „Pe cerul senin de primăvară, huruit , salve de artilerie neaşteptate, explozii care ne smulg uşile din balamale, detonări formidabile făcând ţăndări geamurile în locul în care George Enescu îşi compunea cvartetul în mi bemol major. Alt cutremur, provocat de această dată de nebunia ucigătoare a oamenilor, răstoarnă şi dărâmă peste tot în jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboară înnebuniţi în strălucirea metalică a rachetelor luminoase. Ultimul răcnet al geniului tehnic al secolului… progresele civilizaţiei ! Care întunecă albastrul cerului, acoperă soarele.

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: „La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, cînd au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.”

Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentului, oamenii au început să iasă din adăposturi. Mihail Sebastian nu părea prea mult afectat. În Jurnalul său, nota: „Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Gh.Zane a constatat foarte rapid proporţiile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str.Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

A ieşit din adăpostul improvizat şi Ion Hudiţă, care şi-a continuat drumul spre casă pe jos, deoarece tramvaiele nu mai mergeau: „am văzut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Moşilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergenţii de stradă încercând să împiedice trecerea pietonilor, de frică să nu se prăbuşească pereţii clădirilor. Am văzut casa lui Taşcă; avea toate ferestrele sparte şi un balcon dărâmat. Am ajuns acasă pe la ora trei. Ai mei observaseră de la fereastra sufrageriei, împreună cu soacră-mea, sutele de avioane care străluceau în soare. De la Calea Moşilor până la Vatra Luminoasă n-a căzut nici o bombă. Până la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din oraş, în special cartierul Griviţa şi Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mihăiescu cu maşina să vizităm atelierele şi garajele Societăţii pentru a vedea ce stricăciuni a produs bombardamentul. În Cobălcescu, cladirea n-a suferit nimic afară de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a căzut o bombă chiar pe trotuar, spărgând toate ferestrele faţadei, precum şi ale Centralei noastre.”

Maruca şi George Enescu au ieşit pe terasa palatului Cantacuzino, de unde au privit teribilul spectacol: „La cincizeci de metri distanţă, ardeau oamenii pe acoperiş, unde se refugiaseră văzând că imobilul – hotelul Splendid, cu douăzeci de etaje – ia foc, fără putinţă de scăpare; maşini în flăcări, cu şoferul mort la volan, cu ocupanţii maşinii calcinaţi în adâncul ei, trecând în zigzag cu o viteză nebună, prin faţa porţii noastre, zdrobindu-se la prima cotitură a străzii; trecătorii fugeau fără ţintă, unde să se ducă? Făcuţi fărâme sub ochii noştri, de explozii ce îşi accelerau ritmul din minut în minut, zgâlţânau din temelii casa pe care nu ne hotăram să o părăsim, cu toate rugăminţile disperate ale personalului nostru devotat, preferând să murim pe teresa noastră, sub cerul liber, decât să ne îngroape de vii dărâmăturile vreunui adăpost nesigur. Dar mai ai noţiunea morţii în astfel de momente? Gândul la aceste adăposturi mă îngrozea mai tare decât exploziile şi prăpădul făcut de bombe, chiar dacă la picioarele noastre, la etajul al cincilea, suflul arunca bucăţi smulse din pavaj, mari cât nişte pietre funerare de mormânt de copil, şi doi pereţi ai sălii de baie s-au prăbuşit cu un zgomot infernal, într-un nor de mortar şi de praf, la câţiva paşi de noi. Atunci când s-a lăsat din nou liniştea – ce linişte ! …prin telefonul dat de o prietenă, am aflat că familia George Florescu, rude apropiate ale mele, care ne erau foarte dragi, erau îngropaţi de vii în pivniţă, sub dărâmăturile casei lor cu trei etaje, din care nici un zid, nici măcar scheletul, nu rămăsese în picioare, se străduiau cu disperare să le scoată cadavrele de acolo, sau pe cei ce mai trăiau încă, poate.

Când, pe la sfârşitul celei de a doua zile, cu mare greutate, familia cumnatului meu Nicolae a fost scoasă de acolo, una dintre cele patru fete, un înger de şaptesprezece ani, blondă ca o zână, murise, după o agonie ce a durat cât ziua precedentă, horcăind sub cărămizile şi mortarul ce o striveau, cu mama ei la câţiva metri, şi ea imobilizată, neputând face nimic pentru copila pe care o auzea gemând, deşi era, prin ce minune? nevătămată, sub o grămadă de dărâmături.

Dezastrul

Dezastrul din Gara de Nord şi din cartierul Griviţa a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precădere, Gara de Nord, instituţie civilă, în care se aflau sute de oameni, mai ales refugiaţi din Moldova. Profesorul Hudiţă s-a deplasat chiar în după amiaza acelei zile să vadă situaţia la faţa locului: „Vizităm cartierul Gării de Nord şi Calea Griviţei. Case dărâmate, copaci scoşi din rădăcină, străzi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu maşina. Cordoane de soldaţi şi sergenţi de stradă caută să dirijeze circulaţia. Ambulanţe şi medici aleargă transportând răniţi. Grupuri de soldaţi şi cetăţeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morţi şi pe cei care mai pot fi în viaţă. Mergem pe Calea Griviţei până la camera pe care o aveau închiriată Mircea şi Lizeta. Găsim în locul casei, o imensă groapă cu apă. Bomba căzuse chiar pe casă. Am aflat pe urmă că ei erau în oraş, în timpul bombardamentului, căci altfel ar fi fost făcuţi praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate îngrozitor.” A doua zi Hudiţă era încă sub impresia celor văzute în Gara de Nord: „Vai de bieţii refugiaţi din Moldova, care după ce şi-au părăsit gospodăriile, îşi văd acum pierdute în Gara de Nord puţinele lucruri pe care le mai putuseră salva.”

Gh. Zane a fost şi el în zonă: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit.”Ivor Porter a vizitat şi el zona respectivă: „Gara şi casele ceferiştilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau înţesate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile de vieţi omeneşti au fost mari.”

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri după-masă am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”

O serie de crime inutile…

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie şi cele următoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică şi fruntaşii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”

Maruca Cantacuzino-Enescu şi-a scris memoriile la vreo zece ani de la acel bombardament, fapt ce-i permitea să reflecteze asupra momentului: „Stând de veghe, alături de mama împietrită, la căpătâiul tinerei moarte, în frumoasa casă a lui Nicolae Cantacuzino, aproape intactă, în timpul nopţii de dinaintea înmormântării, pe când lumânările scoteau fum din belşug, luminând sau umbrind, rând pe rând, faţa dulce, de marmoră, încadrată de codiţe de aur, magnifice, şi gândindu-mă la miile de adolescenţi, de adolescente, de copii mici ucişi sau mutilaţi în acea zi de patru aprilie – de sinistră amintire – mi-au revenit în minte lacrimile vărsate de toate mamele românce, cu câţiva ani în urmă, pentru copilul furat şi asasinat, al lui Lindberg. Bucureştii, oraş înfloritor, zâmbind cu toate grădinile, cu buna sa dispoziţie, încrezător chiar în acel timp, oraş deschis, fără apărare anti-aeriană, ajuns în trei sferturi de oră în stare de ruine fumegânde, din ordinul ilustrului preşedinte Franklin Roosvelt; alt «bogat» subiect de meditaţii, amare sau condescendente, după dispoziţia fiecăruia. Pretextul??… declaraţia de război a României făcută Statelor Unite. Dar ce-am gândi oare despre un om mare ce ar ucide un copil pentru ca acestuia din urmă i-a scăpat un ţipăt de furie sau de frică? În tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare şi revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă braţele Armatelor Roşii «eliberatoare» care înaintau, ameninţându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi şi bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud şi acum vocea lugubră şi tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelaş speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio Internaţional, dojeneşte ţările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», aşa cum îl numeşte Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesităţile cauzei lor.”

În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat.

Autor: Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

sursa articol: Revista Clipa

 

O apariție editorială interesantă

Vă semnalez o nouă apariție editorială demnă de luat în considerare. Tocmai s-a publicat la editura Babel o carte despre Mărturisitorii din perioadă comunistă, intitulată:

„Războiul împotriva creștinismului. Încununați martirii!”

Cartea se adresează publicului larg și conține o serie de eseuri pe tema comunismului, ce a reprezentat acesta și ce au reprezentat mărturisitorii credinței din acea perioadă. Sunt menționate clar, pentru toată lumea, motivele și criteriile pentru canonizarea lor. Cartea conține și câteva ilustrații, două portrete de deținuți, creionate de dl. Bandi, precum și alte ilustrații monocrom. Bonus, primiți și o icoană tipărită pe carton cretat, aceeași cu cea de pe copertă. Între capitole, poezii de Radu Gyr și Eugen Serea.

Cele 162 de pagini A5, pe hârtie albă de 70 gr., reprezintă un rezumat al războiului creștinului cu lumea, din mai multe puncte de vedere: politic, religios, social.

Cartea poate fi cumpărată de la editură, cu un preț de 15 lei. Dvs. trimiteți un mandat poștal cu adresa completă (15 + 5 lei) iar editura va trimite înapoi fără alte costuri, cartea, sub formă de colet. Alternativ, o puteți căuta și în librăriile ce comercializează cărți religioase, după data de 15-20 aprilie.

Mai jos două imagini ale cărții:

coperta

cuprins carte marturisitori

Cartea poate fi livrata si prin curier sau ramburs, destinatarul suportand costurile.

ADRESA EDITURII: str. LETEA, nr. 30 Bis, Bacau, Jud. Bacau. Pt. dl. Ionel Rusei. Mentionez si docuprint ”la” clicknet punct ro.

Comori inestimabile ale României, îngropate sub tone de beton – permitem?

Ce are loc în orice țară condusă de un guvern normal, reprezentativ, atunci când în decursul unor lucrări de construcții, sunt descoperite așezăminte ale strămoșilor, vechi de mii de ani ?

Evident, lucrările sunt oprite și anulate, iar vestigiile restaurate, astfel încât tot cetățeanul să se bucure de tradiția si continuitatea neamului său, precum fostul primar al Clujului, Dr, Gheorghe Funar, a procedat cu minunățiile scoase la lumină în fața statuii vărului lui Vlad Tepes, Matei Corvin:

 

foto: Napocanews

foto: Napocanews

Unde mai pui faptul că un vizitator străin neavizat află imediat și incontestabil că pământul e al nostru. Iată zidurile, iată așezămintele străbunilor, ce mai e de discutat ?

Ce face însă un guvern înțesat cu trădători și anti-Români sadea, atunci când cosntructia unei șosele al cărei capital politic și financiar primează, expune niște adevărate comori ale istoriei noastre? De nu ne-ar fi fost dat să aflăm…:

Recentele sapaturi la Autostrada Sibiu-Deva au scos la iveala doua asezari, una din perioada ocupatiei romane, iar cealalta datata cu mai bine de 2000 de ani inaintea piramidelor din Egipt.

Orasul Roman avea edificii somptuoase si un sistem de fortificatii, si este considerat cel mai vechi din Transilvania.

La Sibot, judetul Alba, arheologii au descoperit o intinsa asezare romana, unde nivelul de trai al locuitorilor era foarte ridicat.

Arheologii inclina se creada ca locuitorii acestei asezari erau mestesugari. Marturie stau numarul mare de cuptoare in care se ardeau lutul si artefactele descoperite in zona.

La nici 20 de kilometri departare de Sibot, la Turdas, in Hunedoara, cercetatorii au descoperit un alt oras fortificat, construit in anul 4.200 inainte de Cristos, adica mai vechi decat piramidele din Egipt.

Iar o asezare neolitica unica in Europa a fost scoasa la lumina pe tronsonul patru al Autotrazii Sibiu-Orastie, la Cristian.

Siturile arhelogice nu vor intarzia lucrarile la autostrada, spun autoritatile. Specialistii vor lua obiectele de pret si le vor duce la muzeu.

Sursa: Pro TV

Deci în urma presiunilor politice, câteva artifacte vor fi ascunse și uitate prin muzee, în vreme ce echivalentul unui Histria, Adamclisi sau Sarmisegetuza, e distrus și îngropat sub betonul șoselei pe veci.

Cine nu apreciază istoria, e un biet incult. Iar cine în mod voit o îngroapă, este fie un dușman, fie un trădător.

Românie iubită, pe când avea-vei oare pe fiii tăi adevărați în frunte-ți ?

Ne-ați dezgropat strămoșii – acum e rândul vostru!

 Profanarea mormintelor Domnitorilor Români sub masca cercetării științifice,  crează un precedent de care ar trebui să profităm pentru a cere în numele întregii comunități creștine dar și al minorității rrome, „deshumarea” Patriarhilor Abraham, Issac și Jacob cu neveste cu tot, în scopul stabilirii definitive (cu mijloace științifice!) a adevărului privind originile semite ale acestora.
 
 Rezutatele analizelor genetice, vor trebui comparate cu cele deținute de Asociația Shavei Israel, ce își consacra activitatea căutării triburilor pierdute ale poporului evreu.
 
 Până în prezent, studiile efectuate la inițiativa respectivei asociații, au ajuns la concluzia că grupuri cu aceleași caracteristici cromozomiale trăiesc în diferite zone geografice din India, respectiv în provinciile Goa și Andra Pradesh, dar și la frontiera cu Birmania (Bnei Menashe).

 
 Cromozomul care ne interesează este de tip Y, are caracteristici polymorfice și poartă numele”haplotyp modal Cohen”.

 


 
 Cred că dacă o pornim pe drumul asta, putem ajunge la un fericit compromis istoric: le dăm populația rromă ( a se vedea precedentul Falujah și Lemba) și ne lasă voievozii să-și doarmă în liniște, somnul de veci.
 
Nu i-am discriminat religios ci am subliniat indirect, nativa înclinare spre ezoterismul samaritean. Mormântul Patriarhilor se află în Samaria.
 
 În paralel, cerem deshumarea defuncților din cimitirele așezării Rosh Pînă- Israel, în care se află înmormântați primii coloni (1882) originari din România (Moinesti) și efectuarea analizelor genetice, în scopul stabilirii originei etnice a acestora.
 
 Solicităm aceasta ca urmare a afirmației făcute în volumul “Mémoires des juifs de Roumanie”, publicat anul acesta în Franța, la editura „Non Lieu”.
 La pagina 32, Dov Adler afirmă următoarele:”Fondata în 1882 de un grup de coloni ROMÂNI sioniști și idealiști, ( Rosh Pînă) a fost prima colonie evreiască din Palestina”.
 Deoarece afirmațiile „coloni ROMÂNI” și „colonie EVREIASCA” sunt contradictorii, putem presupune că idealismul sionist al celor 300 de români aflați într-o situație de precaritate financiară a fost stimulata€¦material. Presupunerea rezultă doar din zisele autorului.
 
 În cazul în care s-ar constată că acei coloni erau români get-beget, putem pretinde atât titlul de „Popor Drept între Popoare” cât și reparatiuni financiare pentru cei 130 de ani în care România a fost păgubita de forța vitală creatoare a cetățenilor moinesteni.
 
 În caz că nu, putem pretinde același lucru deoarece ROMÂNII sunt cei care au asezat” piatra din capul unghiului ” (Rosh Pînă face referire la Psalmul 118:22) în Palestina, pentru evrei.
 
 Știu, mă repet prin ceea ce am scris acum dar poate este momentul să afirmăm cu insistență adevăruri neconfortabile, în speranța că într-o zi, ele vor dezmorți conștiințele anchilozate.

autor: Clement

Vedeti neaparati si: CUMANIADA A AJUNS LA ,,GHICITUL ÎN OASE,,

 

 

Atenție MAE: cum e lucrată România în occident!

Să nu uităm că europenii sunt manipulați prin minciună, iar opiniile formate confuz, servesc intereselor economico-strategice transformate în legi greu de contestat.

Mai limpede spus, în ziarul Libération din 23 ianuarie,  jurnaliștii de stânga acoperă favorabil și admirativ manifestația de la Budapesta , la care s-a scandat până la răgușire că Hungaria nu acceptă să devină ” colonie ” a CE. Revendicările trezesc admirația cititorilor francezi care se solidarizează și cu dorința de recuperare a Transilvaniei.

   Din toata gloata de manifestanți, jurnalista Florance La Bruyère alege sa reproduca opiniile “tinerei blonde”  (aparent esențial ca informație) Krisztyna Németh,  „sosită cu toată familia din Transilvania, un teritoriu furat Hungariei prin Tratatul de la Trianon, în 1920, astăzi aflat în Romania”. Tânăra afirmă că :”Orban este singurul politician care unește națiunea. Chiar după atât de mult timp, Trianonul este o suferință pentru noi”.

Simultan, presa de dreapta, prin Le Figaro, susține insultele adresate românilor, proferate de către reprezentanții comunității evreiești.
Și hungurii și evreii revendică istoria noastră, bunuri de patrimoniu,
munți și ape iar diplomații români și oficialii de la Bruxelles, tac confortabil și profitabil. Profitabil pentru ei înșiși.

Actualele proteste din România au fost concepute pentru a da impresia unei societăți haotice și par mai aproapiate de stilul contestatar african.
În 1989 deznădăjduiții erau în stradă, acum în aceiași stare de lucruri, stau cu brațele încrucișate, în fotoliu. Se gândesc poate la tânăra Crăiniceanu și la Andrei Frumușeanu, care au murit în momente asemănătoare cu cele de acum, pentru că Roman, Băsescu, Măgureanu, Voiculescu, Vadim, Pleșu, Seleujean și TOȚI ceilalți să își poată face vacanțele în Caraibe și trimite copiii la studii, în America…

Occidentalii sesizează o diferență “de ținută “intre protestele românilor si cele din Polonia sau Hungaria. Diferența există si ne deservește, mai cu seamă cand “agenturili” ne lucreaza vià “celelate comunități “ce se vor, înlocuitoare.

Cu multumirile datorate lui Clement pentru raport!

De ce era rău pe vremea lui Ceaușescu?

Multora ne-a trecut prin cap întrebarea aceasta atât de logică și de binevenită: în fond, România a fost și încă mai este, o țară foarte bogată ai cărei cetățeni obișnuiți ar trebui teoretic să se bucure de un nivel de trai decent.  Ne amintim de faptul că prin anii ’60-’70 și începutul anilor ’80, a fost chiar  binișor din punctul acesta de vedere – apoi lucrurile au degenerat.  Lumea îl învinuia pe Ceaușescu singur, intelectualii învinuiau pe bună dreptate sistemul comunist pe la colțuri, dar nimeni nu părea să înțeleagă și mai puțin, să aibă curajul să explice mecanismul prin care foloasele cuvenite ale muncii românilor, ajungeau în conturi de bancă străine aflate în posesia…ei, aici e buba, nu a lui Ceaușescu! Nu-i fac apologia dictatorului câtuși de puțin, dar odată cu răul, trebuie spus și binele, puțin cât a fost acela.

 Curtoazie din partea cititorului Adrian-românul-contrarevoluționarul, mecanismul e explicat mai jos și pentru prima oară aflu ceea ce știam în mod instinctiv, fără a avea date -pentru aceasta îi mulțumesc și vă invit să profitați.  Apoi, transpuneți cunoștințele dobândite situației actuale. Mai urmează numai să identificăm vinovații și să îi numim. După ce România va ajunge cum trebuie, adică în mâinile naționaliștilor, mai bine ar fugi șobolanii prin locuri neștiute în lume, unde să își consume averile furate, sperăm pentru o cât mai scurtă vreme, căci aici va fi vai de blana lor cenușie!

 Lansez o invitație și altora care au date concrete despre sabotarea deliberată a economiei românești în acele vremuri sau mai recent, să îmi scrie – doar cunoscând metodele, putem preveni alte pagube în viitor. Uite cum facem noi aici, ceea ce ar trebui să fie treaba serviciilor secrete!

„Pe vremea lui “Ceasca” cum spuneti voi, el aproba necesarul de consum intern de produse alimentare. Surplusul fata de productie era permis a fi exportat. Evreii care controlau integral conducerea aparatului economic organizau raportarea unor productii mult mai mari decat realitatea. Din cantitatile fictive raportate era scazut necesarul intern si se aproba diferenta pentru export. Dar productia fiind mult mai mica decat cea raportata, exportul se facea din produsele care erau de fapt alocate necesarului intern fara stirea conducerii, Ceausescu inclusiv, de unde si sursa deficitului cu produse alimentare pentru poulatie in acea perioada.

Avand ceva suspiciuni, Ceausescu a inceput sa faca controale in piete. Bineinteles ca se organizau suparalimentari de stocuri pentru mentinera unei iluzii de abundenta. Pentru cine? Evident pentru cine nu stia care este relitatea. Cine nu stia? Pai sa vedem cine stia: poporul stia, conducatorii economici stiau, securitatea ( chipurile subordonata lui Ceusescu) stia, strainii stiau prin evrei si sistemele de spionaj. Singurii care nu stiau erau Ceausescu si conducerea imediat apropiata in care acesta avea incredere. SPECTACOLUL BUNASTARII DIN PIETE ERA ORGANIZAT DOAR PENTRU CEAUSESCU. Sa crezi ca isi organiza singur o iluzie pentru a pacali pe cine??? Pe cine pacalea, ca pe noi nu avea cum. Cine erau pacalitii??

La fel se intampla cu productia tuturor celorlate valori ce se exportau. Conducatorii firmelor de export vindeau produsele catre firme proprii off-shore, Statul Roman incasand preturi minuscule dar aceeiasi directori vindeau mai departe la preturi de piata la straini, diferenta ramanand in conturile din strainatate ale firmelor lor. Astfel ajunsesera sa aiba la “revolutie” sute de milioane de dolari in conturi cu care nu puteau face nimic pentru ca nu isi puteau etala bogatia din cauza omului rau cum il denumiti voi: ‘Ceasca’. Asa ca l-au ucis si au scapat de singura piedica de a se bucura de ce au furat inainte si de a continuia sa fure ce a mai ramas din economia Romaniei dupa 1989.

Nu ar fi fost nici o problema sa fie auditate toate conturile de valuta ale bancilor romanesti dupa revolutie si sa se vada care a fost circuitul si valorile exporturilor. Cine i-a impiedicat pe evreii care au luat conducera tarii sa faca acesta audit? NIMENI. AU DE ATUNCI TOATA PUTEREA DAR REFUZA SA O FACA SI AU DISTRUS TOATE ARHIVELE. PENTRU CE? Au ceva de castigat, sau de pierdut, oare ce? Nu cumva ce trebuie protejat ecte chiar legenda creata in jurul lui Ceausescu la care fraierii inca mai musca?

Cat de a lui Ceasca era securitatea s-a vazut dupa cum l-a aparat. Trebuie sa nu ai nici un neuron functional sa mai crezi ca Ceausescu chiar a condus in Romania ultimilor ani, altceva decat supravegherea dezvoltarii economice, de care in modul cel mai pervers posibil au profitat din plin doar dusmanii Romaniei.

Parerea mea este ca inainte de 1989 s-a furat chiar mai mult din bogatia Romanilor decat dupa.

In etapa de dezvoltare si explotare operationala se poate fura cel mai mult. La dezmembrare se fura stocul si activele, mult mai putin in opinia mea decat in dezoltare si exploatare. Si stiu ce vorbesc caci sunt victima a aceluiasi procedeu dar aplicat dupa 2000 asupra mea si a firmelor mele.

Si ca sa dovedesc continuitatea procedeelor de a fura averea acestui popor inainte si dupa care se face cu oameni care protejeaza informatia reala si care nu sunt foarte multi, va dau un singur exemplu care pentru mine este cel mai relevant: Nicolae Vacaroiu: inainte de 1989 a avut functia de Sef al Comitetului de Stat al Planificarii Economiei, adica cel care stia si putea ascunde realitatea privind productia fictiva si exporturile reale; dupa 1989 a fost Prim Minstru, presedinte al Senatului (omul nr. 2 in stat) si acum, sef al Curtii de Conturi, institutia care verifica cum sunt cheltuiti banii bugetului de stat care a ramas cea mai importanta sursa de bani la acest moment si de care toat economia depinde acum, desigur de c are depind si marea parte a averilor personale ale conducatorilor statului. QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!.

Desigur, tot Ceausescu a fost si inca este de vina!!!”

Vă acuz!

   Vă acuz, domnilor tovarăși:

– Ca, imediat dupa 1989, v-ati vopsit, din protectori ai unui regim care ajunsese sa ne interzica sa ne facem nuntile dupa ora 12 noptea, in democrati luptatori pentru drepturile fundamentale ale omului
– Ca, pregatiti fiind, pe banii statului roman, pentru a apara fiinta nationala, ati decis sa transferati intregul patrimoniu al statului roman – si, indirect ,al poporului roman – in propriile buzunare, savarsind astfel un act de tradare
– Ca, de dragul de a fi acceptati si reevaluati ca utili de catre serviciile secrete coloniale, ati renuntat fara nici un fel de opozitie la atribute fundamentale ale suveranitatii statului roman, pe care depuseseti juramantul sa il aparati
– Ca ati devalizat in interes propriu intregul capital banesc al sistemului financiar romanesc, fara a fi in stare sa puneti altceva in loc
– Ca ati ruinat un patrimoniu industrial si de infrastructura agricola in valoare – la vremea respectiva – de cateva sute de miliarde de dolari
– Ca, dupa 1989, v-ati impus nevestele si curvele in sistemul bancar romanesc, fara nici o legatura cu profesionalismul care ar fi trebuit sa fie regula in sistemul circulator al economiei, facilitand astfel ruinarea unor intregi industrii, unele din ele tinute inca in viata in ciuda voastra, de munca catorva pasionati de propriile meserii.
– Ca, din pura prostie, v-ati incurajat turnatorii sa iasa la suprafata societatii romanesti, impunandu-i ca mari patroni, ori elite politice
– Ca, tot din pura nepricepere, ati incurajat furtul comis de varfuri ale Politiei si Justitiei, compromitand astfel sistemul imunitar al societatii romanesti. Ca, in acest scop, v-ati folosit cu cinism de toate modus operandi luate din dosarele anterior intocmite.
– Ca, fara nici un fel de scrupul, ati incurajat, sau poate chiar dirijat, formarea unei structuri de grupuri interlope, de la care incasati taxe de protectie, fara a fi deranjati in nici un fel de activitatile acestora ori de consecintele formarii acestei mafii complexe, cu legaturi in politica, justitie, servicii secrete, politie, adminsitratie, care sufoca orice tentativa de a mai face ceva bun in tara asta.
– Ca, de douazecisi unu de ani, ati desconsiderat valori decantate in mii de ani de civilizatie ale acestor locuri, impunand agresiv valori snoabe si straine poporului pe care ati jurat sa-l slujiti
– Ca, urmare a activitatii voastre de succes, romanii pleaca cu traista in bat si raman pe meleaguri straine, unde sunt mai apreciati decat in propria tara
– Ca elita intelectuala a acestei tari – medici, profesori, ingineri – este batjocorita nu numai de catre puterile coloniale pe care le serviti cu o gretoasa slugarnicie, ci si de proprii lideri politici, ajungand de multe ori sa-si paraseasca profesiile. Ca, in consecinta, viitorul acestei natiuni este in pericol de a fi incredintat unor sfertodocti cu impresia ca sunt elite intelectuale, iar sanatatea natiei este protejata de medici deveniti contabili raportori ai cancerului numit Casa de Asigurari de Sanatate
– Ca, de douazeci de ani, ne justificati toate hotiile si porcariile prin trimiteri la ceea ce se face in tarile civilizate, fara ca, macar odata, o singura data, sa copiati INTEGRAL ceea ce se face acolo.
Ca, pentru a intarzia trezirea a ceea ce a ramas din corpul sanatos al natiei, ati scos la inaintare un Pavel Corut, care sa ne spuna povesti despre protectia noastra de catre o unitate fantoma, cu activitate de abureala generala. ( asa-zisul „Octogon” – nb )
– Ca, prin tot ceea ce ati facut in acesti douazeci de ani, ati compromis in buna parte viitorul acestei natii, ai carei vajnici reprezentanti va considerati.
– Ca, in loc de a va constitui intr-un sistem imunitar al natiei, ati devenit o tumoare maligna ce extrage toate energiile pozitive ale acestei natii.
– Ca ati transformat relatiile externe ale Romaniei intr-o afacere de famiglii, Ministerul roman de Externe fiind impanat cu frati, surori, cumnati, unchi , matusi, fara nici o legatura cu profesionalismul de inalt nivel ce trebuie sa existe acolo.
– Ca, de douazeci de ani, nu ati facut alceva decat sa va puneti pretioasele pielicele la adapost, strangand averi incomensurabile din zeciuirea banilor publici.
– In fine, ca ati tolerat ca, in ultimii douazeci de ani, contribuabilul roman sa fie furat de o suma de cam DOUA MII DE MILIARDE DE DOLARI. Pentru toate acestea, veti raspunde in fata lui Dumnezeu bunul! Mai devreme sau mai tarziu, dar veti raspunde, voi si neamurile voastre!

Mos Darie, ca de-obicei, excelent – multumim!

Sa ne miram ca l-au ucis ?

„Cel mai pretios dar pe care Dumnezeu il aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare ingrijire. Oricum va fi: bogat sau sarac, frumos sau urat, ingrijit sau parasit, dotat sau nedotat, pasii lui trebui indreptati pe acelasi drum -lupta continua catre cinste. Sa fie cinstit in toate. Din cinste se naste: munca, bunacuviinta, dragostea, cumpatarea, voiosia, seninatatea, bunatatea, jertfa si chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plapanda alcatuire, in care impresiile capata ecouri uriase, ce se transforma in inclinari pentru o viata intreaga.”

(din „Testamentul politic al lui Ion Antonescu”, de Radu Mihai Crisan. cu multumiri lui Mos Darie!

Tineti minte cinci cuvinte: aflati la sfarsit care sunt ele

E de-a dreptul straniu cum toti cei vanati de catre sistemul ticalosit gandesc la fel, lucru ce dovedeste ca ei sunt cei care vorbesc adevarul si ca de adevar se teme dracul mai rau ca de tamaie.
Precis ca stiti pe unii care proclama prin blogosfera ca solutii omenesti nu mai sunt, ca totul e pierdut si ca resemnarea in rugaciune ar fi singurul lucru care ne-a mai ramas – gresit sau mincinos, depinde doar de cine o spune!

Vasile Posteuca, fost poet, erou militar al luptei anti-bolsevice si ca toate elitele generatiei lui si legionar, a crezut altfel, lucru pentru care a fost omorat in cel mai josnic chip posibil, prin otravire (fapt convenabil uitat de Wikipedia) aflat in exil, de catre securitatea comunista. Relata dansul:

” Eram la universitate. Asteptam de la acest for de inalta cultura dezlegari pentru intrebarile nostre. Dar ele nu veneau. Universitatea era reprezentata de oameni si ei erau in mare parte decazuti, ca si generatia lor. Pe ei nu-i chinuia nimic. Deci nu aveau raspuns pentru alte chinuri. Problema credintei ne interesa si ne-am dus odata sa ascultam conferinta unui arhimandrit. Numele lui nu intereseaza. Vorbea despre ‘tineret si credinta’.

A vorbit frumos despre raporturile individului cu Dumnezeu si a trecut apoi sa ne dascaleasca: ‘tineretul nostru nu se roaga. Tineretul nostru nu citeste Biblia. In loc sa faca politica ar face mai bine sa se intoarca la Biblie’. Si atunci ne-au napadit intrebari amare:

Oare cum sa ne intoarcem la Biblie, cand neamul nostru moare sub calcaiul celor straini de neam? Ce facem noi rau prin politica? E un pacat cladirea de biserici, de scoli, constructia de sosele si diguri, e condamnabila aceasta actiune prin care vrem sa desteptam masele si sa mantuim neamul? Noi care stim citi, vom citi Biblia si ne vom mantui! Dar parintii nostri, care n-o pot citi, care isi scuipa sufletul in mizerie si revolta, pe ei cine ii va mantui? Nu ne-au dat ei la scoala pentru a le aduce mantuirea? Cum, numai indivizii se mantuiesc? Neamurile, in mod colectiv, nu?

Oare ce fel de preot este acesta care se ocupa numai de el, numai de noi cativa, si nu se sinchiseste de loc de nedreptatea sociala care ne inunda si ne ineaca neamul? Unde e dragostea lui de aproapele? Unde e dragostea lui de neam? Ne chiniau amarnic aceste intrebari! Si atunci am vazut in acest om, ceea ce trebuia sa vedem: Un monstru. Un deficient. Un urias cu picioare de lut. Un urias care ajunge cu capul aprope de nori, dar care-si rupe picioarele, sub greutatea trupului, si cade in mocirla. Un monstru care vizeaza cerul dar care paseste in gol. Acestui om ii lipseste legatura cu neamul. Era un absenteist al propriului sau neam.

Cum sa-l iubeasca Dumnezeu pe acest om fara neam, fara nici o tresarire la durerile neamului? …”

Nu-i oare exact la fel acum fratilor? Mai acceptam tradarea si mizeria morala a clasei politice, sau o schimbam din temelii? Nu carecumva sa ii permitem sa profite leprei rosii si alogene de nemultumirea populara ajunsa la paroxism cu ciuma portocalie si tot alogena – fereasca Sfantul!
De recenta revolutie islandeza am auzit, NU ? – ei nu s-au resemnat si chiar si-au schimbat vietile in bine, in chipul cel mai civic si mai hotarat cu putinta. Au iesit in strazi pana cand a cazut guvernul. Nici nu e de mirare ca nu se stie ce au intreprins islandezii, caci mass-media a cenzurat total orice stire despre subiect. Voi reveni cu amanunte. Pana atunci, tineti minte cinci cuvinte: va fi o vara fierbinte!

Un răspuns genial la o dejecţie dementă:

În urma acuzelor aduse recent bisericii ortodoxe de către vrăjmaşii Lui Dumnezeu, câteva lămuriri se cer făcute.  Cum idioţenia lor congenitală nu îi lasă pe aceştia să înţeleagă adevărul, acest mesaj nu li se adresează lor, ci nouă, celor ce pricepem cine e piatra de hotar a neamului românesc şi care este motivul acestui spurcat atac la adresa noului Israel, adică a noastră, a românilor ortodocşi.

Părintele Eftimie Mitra, ripostează cu întreg geniul acestui neam de daci creştinaţi de către însuşi întâiul chemat, Sfântul Apostol Andrei. Iar celor Ce-l urasc pe Hsritos, doar o avertizare: sfârsşitul vostru vine curând!



– Cum vedeti aparitia unei emisiuni la televiziune in care parintele Iustin Parvu este acuzat ca a fost legionar.

– Nu stiu despre ce e vorba ca nu ma uit la televizor. E normal sa il acuze de acest lucru deoarece nici comunistii si nici capitalistii nu au aprobat existenta unei miscari nationaliste in Romania. Tocmai din acest motiv in manualele scolare, atat cele din perioada comunista cat si cele de azi, din capitalism, legionarii sunt prezentati ca si niste raufacatori. Aceasta este politica. Probabil ca daca nationalistii ar fi la guvernarea Romaniei ar scrie in manualele scolare acelasi lucru despre comunisti sau capitalisti. Televiziunea sau massmedia in general se conformeaza curentelor de la putere, altfel nu ar fi capabile sa existe si sa reziste mult timp dupa infiintare.
– Cum vedeti existenta legionarilor in Romania?

– Nicicum pentru ca ei nu mai exista. Sunt doar acei batrani care mai supravietuiesc si de la care aflam o alta istorie decat ceea ce ne ofera sistemul. Marturiile supravietuitorilor se bat cap in cap cu ceea ce suntem invatati in scoli. Aceasta e un capitol de istorie pe care il gasim in literatura bisericeasca atunci cand citim despre jertfele celor inchisi atat de capitalisti inainte de 1948 cat si de comunisti dupa venirea lor la putere cum e si cazul lui Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii despre care se pot gasi in carti.
Poate ca nu ar strica sa reinvie acest spirit, dar nu-i cine. In acesti batrani vad chipul adevaratilor legionari, oameni care au suferit si s-au jertfit pentru neam si Biserica. Astia, tineri de azi, multi sunt doar niste galagiosi. Cel putin asa ii vad din punctul meu de vedere.
– Legionarii sunt prezentati niste razvratiti…

– Probabil ca asa si este… dar impotriva cui sunt razvratiti? Impotriva lui Hristos? Nu, in nici un caz. Mai degraba s-au razvratit impotriva unor sisteme si curente politice si ideologice care l-au eliminat pe Hristos din gandirea si simtamintele omenirii, din vata individului dar si a societatii. Se pare ca acesti razvratiti au sfinte moaste si nu cei ce ii calomniaza. Vedeti pe parintele Ilie Lacatusu, a fost legionar si are sfinte moaste, mergeti la Aiud si veti vedea moaste ale acestor razvratiti sau cum io mai fi numind ei.
– Care ei?

– Puternicii zilei. Astia care conduc lumea dupa principiile lor.Cu siguranta nu veti vedea niciodata sfinte moaste a celor din televiziune care vorbesc rau despre acesti marturisitori, si nici a politicienilor sau a celor ce slujesc acestor curente.
– Dar ati vazut ce spune patriarhia si Mitropolia Iasilor?

– Nu, n-am vazut.
– Spun ca ei nu aproba nici o vrasmasie rasiala, etnica sau religioasa. Si clericii sa se rezume strict la invatatura Evangheliei.

– Si ce legatura are asta cu cantecele maicilor, poate ca se referea la altceva. In cantecele acelea au discriminat pe cineva?
– Probabil ca se refera la doctrina legionara.

– Nu stiu prea multe despre doctrina legionara dar, din cate am vorbit cu cativa batrani ce au facut parte din aceasta miscare, stiu ca legionarii nu erau de acord ca evreii si masonii sa puna stapanire pe bunurile materiale ale Romaniei, sa conduca administrativ si financiar multe din afacerile economice interne si externe ale romanilor. Probabil ca asta sa ii fi deranjat, ca in ideile lor, legionarii, nu erau de acord cu cei ce azi detin monopolul economic si financiar al lumii. Daca e vorba de evrei atunci da, ii inteleg pe cei cu functii in administratia Bisericii. La fel si in cazul cipurilor sau a pedepsirii celor doi ierarhi de la Oradea si Timisoara, care au slujit cu catolicii, nu au luat decizii dupa invatatura Bisericii, se tem si ei. Nu prea le place sa fie criticati, se straduiesc mult sa tina imaginea nederanjata in fata opiniei publice si pe langa asta tin mult si de acele functii. Ce sa le faci? Sunt si ei oameni. Nu trebuie sa ii judecam, fiecare avem putinte si neputinte.
Problema evreilor e foarte sensibila in lume, daca zici ceva de ei esti rasist, antisemit sau cum si cum mai stiu ei sa iti zica, sa te acuze. Daca zice cineva rau de romani nu e nici o problema, nimeni nu te acuza ca esti antiroman. Azi fereasca-te Dumnezeu sa zici ceva rau de catolici, evrei, maghiari sau tigani ca iti sare in cap un sistem intreg. Acest sistem e antinationalist, bineinteles. Ca sa fi pe placul lor trebuie sa renunti la tot ce e romanesc, sa il condamni pe Stefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Mihai Eminescu si sa fi ecumenist. Cand vi sa sustii valorile tale nationale zice ca esti fanatic. Asta e, ce sa ii faci. Datoria noastra e sa mergem inainte, cat putem, si sa nu ne lasam afectati de aceste denigrari. E si asta o metoda psihologica prin care sa te faca sa te opresti din drumul tau. Sa te retragi de dragul sa nu fi criticat si astfel sa stai cuminte in banca ta. Ei vedeti acesti razvratiti din inchisori nu aveau sfinte moaste daca stateau cuminti in banca lor dupa cum voiau conducatorii sistemului. Daca e sa ne luam dupa Evanghelie am putea spune ca si Hristos a fost antisemit ca i-a mustrat pe liderii evreilor spunandu-le ca sunt pui de vipera si morminte varuite. Ei asta e vedeti… Trebuie sa ascunzi ca evreii nu prea ii iubesc pe crestini. Asta-i sistemul. Au format o comisie compusa si din catolici in care s-au decis ca, in timp, sa scoata din Biblie pasajele unde scrie ca evreii l-au rastignit pe Hristos si l-au batjocorit. Deocamdata hotararile acelei comisii nu sunt puse in practica dar arata modul de a proceda. Ei prin comisii, si simpozioane decid mersul lumii fara a tine seama de ceea ce invata Sfintii Parinti.
– Dar in Evanghelie nu spune sa fim supusi stapaniilor?

– Ba da, asa spune, dar asta pana la pacat. Gasim exemple in cartea Faptele Apostolilor cum Sfantul Apostol Pavel indemna sa se asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni, asta doar in cazul in care ti se interzice sa marturisesti crezul tau. Aici e vorba de crez nu de chestiuni administrative. In cele administrative trebuie sa ascultam si sa ne supunem dar cand e vorba de credinta trebuie sa urmam pe sfinti. Cititi vietile sfintilor si veti vedea ca multi ierarhi au fost exilati deoarece s-au impotrivit pacatelor savarsite de imparati si i-au mustrat. Au renuntat la functiile lor, si la avantajele lumesti de pe urma acestor ranguri, pentru a marturisi pe Hristos, nu s-au spalat pe maini cu niste comunicate date la comanda.
– Daca legionarii ar fi trait in timpurile noastre ati fi facut parte din aceasta miscare?

– Nu, pentru ca nu simt nevoia sa fac parte din vre-o anume organizatie sau partid. Dar in ce priveste convingerile lor i-as fi sustinut acolo unde gandirea mea e la fel cu a lor. Daca parintele Iustin a avut aceasta simpatie e dreptul lui. Se pare ca democratia functioneaza doar pana acolo unde n-ai voie sa superi pe stapanii vremii, convingerile lor si modul lor de viata.
Andrei Man

Publicat de ASTRADROM

Cum se aplică astăzi înţelepciunea celor din vechime

Bugetul ar trebui reconciliat, Trezoreria re-umplută, datoria publică ar trebui redusă, aroganţa oficialilor ar trebui temperată şi controlată, iar asistenţa acordată tărâmurilor străine tăiată, altfel Roma va deveni falită. Poporul trebuie să reînveţe să muncească în loc de a trăi din asistenţa publică.

– Cicero – 55 i H

Încălzirea globală, pericol de moarte sau frauda secolului?

Oceanul Arctic se încălzeşte, icebergurile se topesc iar în unele locuri focile găsesc o apă prea fierbinte pentru ele, spune un raport eliberat Ministerul Comerţului din SUA, de către Consulafft, în Bergen Norvegia.
Rapoarte primite de la pescari, vânători de foci şi exploratori, toate indică o schimbare radicală a condiţiilor climaterice şi la temperaturi nemaiîntâlnite în zona Arctică.

Expediţii de explorare raportează că de-abia au întâlnit gheaţă până la latitudinea nordică de 81 grade, 29 minute. Probe scufundate până la o adâncime de 3.100 de metri arată curentul oceanic „Gulf stream” ca fiind foarte cald. Mase enorme de gheaţă au fost înlocuite de bancuri de pământ şi pietre, continuă raportul, în vreme ce în multe părţi gheţari binecunoscuţi, au dispărut fără urmă.

Foarte puţine foci şi nici un peste alb se mai găsesc în estul Arcticii, în vreme ce mase uriaşe de heringi şi hamsii care niciodată înainte nu s-au aventurat atât spre nord, sunt întâlnite în vechile locuri de pescuit ale focilor. Se prezice că în numai câţiva ani, datorită topirii gheţarilor, nivelul oceanelor şi a mărilor va creşte, făcând majoritatea oraşelor de coastă nelocuibile.

Londra sub ape

Îngrozitor, nu-i aşa? Ce am uitat să menţionez, e că acest raport datează din 2 Noiembrie 1922, fiind adus la cunoştinţa publicului De Associated Press şi publicat de către ziarul The Washington Post, acum 89 de ani!

Noroc cu memoria scurtă a publicului! Numai astfel a fost posibil ca oameni de ştiinţă (ce glumă proastă!), să inventeze literalmente din aer cald, o „încălzire globală” în baza căreia ţările sunt forţate să plătească taxe enorme pentru „emisiile de carbon”, taxe care până la urmă sunt suportate de bieţii contribuabili – l-am auzit cu toţii pe Ministrul Mediului Laszlo Borbely anunţând că de astăzi 1 Ianuarie 2011, taxa de înmatriculare a autovehiculelor creşte cu până la 50%, de parcă sumele nu erau absolut ridicole PÂNĂ ACUM!

 

 

 

 

 

 

 

 

Tot acestei minciuni sfrunate îi datorăm şi nenorocitele „becuri ecologice”, acelea care costă de 5-15 ori preţul unui bec incandescent şi tot cele care eliberează de 20 de ori doza maximă  admisibilă de mercur în cameră, atunci când se sparg, astfel încât copiii şi femeile gravide sunt sfătuiţi să părăsească imediat camera!

Bune pt. mediu ? Ia' mergeţi să vă c....

Frauda a fost dovedită de către „hechării” care au spart serverul Universităţii de Est a Angliei în 2009, expunându-i ridicolului pe excrocii în halate albe care se întrebau unii pe alţii în mii de e-mailuri, cum să-i mai mintă pe fraieri, ce să mai născocească… ea continuă însă să ne atingă rău de tot la buzunare, căci politicienii se prefac că nici n-au auzit de scandalul Climategate, continuând să execute conştiincios ordinele primite de la stăpânii lor şi nu, aceia nu suntem noi cei care i-am ales!

Ce putem face până când vom smulge frâiele din ghearele lor jegoase? Sabotaţi bestia băgându-i beţe în roate: faceţi stocuri de becuri incandescente, care nu vă intoxică atunci când se sparg, iar dacă aveţi vre-o maşină de înmatriculat, faceţi-o la bulgari, unde continuă să fie cam de 10 ori mai ieftin decât la noi. Măcar că sunt în UE, dar bulgarilor li se cam rupe în paişpe’, după cum ar trebui să i se rupă şi românului de bastarzii ăştia neo-comunişti!

În căutarea fraierilor

Mai e ceva: dacă sistemul a dovedit că manipularea, frauda şi jaful sunt modul său standard de operare, ce om cu mintea întreagă nu va începe să chestioneze şi celelalte „vaci sfinte” ale acestuia?

De exemplu atunci când alţi „oameni de ştiinţă” ne recomandă vaccinarea pentru a „preveni” bolile, sau produsele modificate genetic ca fiind „inofensive”, sau de ce nu, când mii de absolvenţi ai facultăţilor economice învaţă pe dinafară că „fără datorii nu poţi creşte” ( e ca şi cum ai spune omului: haide să-ţi tai o mână şi-un picior, ca să îţi fie bine! ), nu-i aşa că am face mai bine DIN START să credem EXACT OPUSUL celor susţinute? Eu cred că orice om înţelept, va proceda astfel.

Regula de bază trebuie să fie: ÎNTÂI SĂ NU ÎI CREZI, APOI SĂ CERCETEZI!

La Mulţi Ani, România!

Educaţia în America: discriminare, lipsă de bani sau distrugere programată ?

Ca să vezi discrepanţele extraordinare între două sisteme, unul în care salarii grase sunt plătite pentru a produce idioţi pe bandă rulantă, al doilea, unde copii valoroşi continuă să absolve liceul, în ciuda salariilor de mizerie şi-acelea tâiate cu cinism, pe care le trudesc profesorii şi învăţătorii lor!

În Statele Unite, doar 12% dintre copiii negri citesc bine în clasa a IV-a, rata fiind de 38% pentru copiii albi. La matematică ratele sunt 12, respectiv 44%, la acelaşi nivel.  Se face poliloghie multă pe seama diferenţei semnificative între rezultatele copiilor albi şi a celor negri, rezultând în obişnuitele recomandări liberale de a arunca mai mulţi bani pe geam „pentru educaţie”. Cine se poate opune unui asemenea ţel nobil ?  Esenţa este însă următoarea: în ciuda faptului că peste $30.000/an/cap de copil sunt cheltuiţi în şcolile publice (ale guvernului) în SUA, practic se produce o masă de semi-analfabeţi care vor fi fericiţi vânzând produse făcute de către cei cu ochii oblici peste mări şi ţări.

Viitoarele elite nu participă în jocul acesta, părinţii lor cheltuind mii, chiar zeci de mii de dolari pe an, pentru a-i educa în şcoli private, de unde tot vor ieşi ciuntiţi sufleteşte, dar măcar capabili de a vorbi corect engleza, cu cunoştinţe temeinice de geografie şi de istorie, bineînţeles falsificată. Politikul-corekt ramâne totuşi prioritatea #1, indiferent de banii cheltuiţi, înafara şcolilor evreieşti Yeshiva, unde se spune lucrurilor pe nume ( de ex. copiii înscrişi acolo, nu au parte de „binefacerile vaccinării obligatorii”).

Cu zeci de ani în urmă, pentru copiii educaţi în şcolile publice americane, se cheltuiau sume de zece ori mai mici, iar rezultatele negrilor de atunci erau echivalente cu cele ale albilor de azi, de unde rezultă că nu banii şi nici discriminarea nu sunt problema,  Fireşte, comunităţile aveau o oarecare libertate în a decide dacă să îi înveţe pe copii minciuni despre dinozauri vechi de milioane de ani şi alte bălării, sau adevărul Creaţiei.

Astăzi doar amintirea în treacăt a faptului că ar exista o „teorie alternativă” evoluţionismului, produce accese de isterie din partea ACLU (American Civil Liberties Union) şi-a altor „binefăcători” de profesie, mai toţi avocaţi, mai toţi de o anumită extracţie, care de regulă reuşesc să umple de ruşine şi să golească de bani nefericitul district şcolar care a îndrăznit să comită erezia!

Între timp, preceptele noii educaţii americane continuă neabătute în SUA şi demult în întregul vest: încălzirea globală, diversitatea, sexul anal sau masturbaţia deghizate ca „educaţie anti-SIDA”, stârnirea curiozităţii asupra drogurilor sub masca educaţiei anti-drog şi în general obişnuita toleranţă faţă de pletora lucrurilor cu adevărat intolerabile…

Pentru aceasta, profesorii sunt plătiţi sume regeşti: În statul Michigan aflat sub un deficit de 1,6 miliarde de dolari (dolari noi, he, he),  un profesor absolvent de facultate cu „masterat”, începe la $40.000/an.  După o decadă de experienţă în îndobitocirea tineretului, răsplata creşte la $82.000/an, ajungând lejer să bată suta de mii, pentru doar 9 luni lucrate şi toate sărbătorile libere (sunt multe sărbători acolo, dar n-au nimic de-a face cu Sfinţii, înafara Paştilor şi a Crăciunului, pe care cei de alte persuasiuni, le pot lua la alegere, oricând pe parcursul anului).

Astfel, doar în judeţele Wayne, Oakland, Macomb şi Livingston, există peste 300 de profesori care câştigă peste $100.000/an, asta într-un stat în care un inginer auto cu experienţă de 20 de ani, de-abia ajunge la $90.000 , după care este pus pe liber, pentru că „câştiga prea mult”.  Suma constituie dublul venitului mediu per familie (nu per angajat!), în statul Michigan.  Uitasem să menţionez că angajaţii statului, au propriul lor plan de pensie, sponsorizat de stat şi mult superior aşa-zisului „social security” care-ţi asigură că vei mânca conserve pentru câini la vârsta senectuţii. Cine a spus că socialismul nu există taman în mijlocul societăţii capitaliste, nu cunoaşte nimic despre începuturile Americii!

Legendele de Thanksgiving cu coloniştii care făceau foame şi indienii care i-au salvat, nu au decât un sâmbure de adevăr, acela fiind foametea. Aceasta era însă rezultatul experimentului socialist pe care întâiul guvernator al coloniştilor îl impusese pe pământurile de lângă stânca Plymouth Rock, căci întreg terenul era lucrat în comun, cu împărţirea egală a mâncării indiferent de hărnicia sau lenea primilor americani. În doar doi ani, numărul lor se înjumătăţise. Văzând rezultatele dezastruoase ale cooperativei socialiste de producţie pe care o înfiinţase, guvernatorului i-a venit ideea să lotizeze pământul, oferind fiecărei familiii posibilitatea să planteze ce doreşte, să păstreze integral rezultatele muncii lor şi mai apoi să facă comerţ cu ele. Destinul lor s-a schimbat radical în bine de atunci, păcat că nu a ţinut prea mult…

În concluzie, o ţară fostă cu adevărat capitalistă a devenit în nici 300 de ani un adevărat rai pentru paraziţi şi scursuri de toate soiurile ( nu aveţi idee câte bilete gratuite pentru mâncare  primesc din partea statului anumite familii de emigranţi, pe lângă asigurarea medicală, şcolarizare etc.) deşi dacă faci socoteala la sfârşit, ceea ce primeşti gratis este exact ceea ce te duce la pierzanie, pe când ţara noastră fostă socialistă, a devenit un paradis capitalisto-securisto-cumetrist, în care cei care încearcă din inimă să ne educe copiii, sunt batjocoriţi în ultimul hal, deopotrivă cu toţi cetăţenii lipsiţi de privilegiul existenţei unui mahăr comunist în familie.

Ce-i de făcut? Nu pretind să am soluţii la toate problemele noastre, dar un început bun ar fi să mai răbdăm o vreme, implorând mila Lui Dumnezeu asupra noastră în particular şi a întregii Românii în general. Abandonul ţării e exact rezultatul pe care mizează netrebnicii care-au adus-o aici şi nu trebuie contemplat sub nici un chip, mai cu seamă când aflăm realitatea din spatele gardului spoit frumos pe dinafară. Puţină răbdare, credinţă şi determinare din partea noastră acum, pot şi vor da rezultate cu mult mai bune decât cele ale primilor colonişti din Massachussets Bay.

Surse:  Detroit News, New York Times

Din arhiva KGB – Zinoviev către Lenin: „Te pup pe tine şi fun­dul tău marxist”

Data viitoare când îi auzim pe trepăduşii politikului-corekt lustruind pe tema „ne-discriminării minorităţilor sexuale” şi a altor porcării anti-românesti asortate, să ne aducem doar aminte ai cui degeneraţi urmaşi fizici şi spirituali sunt ei, apoi să le tragem din adânc un flit pe care să şi-l amintească câte zile blestemate vor mai avea ei pe pământ:

Zinoviev catre Lenin: „Te pup pe tine si fun­dul tau marxist”

Cotidianul bulgar „Trud” publica, intr-unui din numerele sale recente, un articol senzational despre viata amoroasa a liderului revolutiei bolsevice, Vladimir Ilici Lenin. Doctorul in istorie N. V. Sokolov a cautat mai mult timp prin arhivele rusesti, iar ceea ce a descoperit a meritat efortul depus: V. I. Lenin a fost homosexual! Istoricul rus afirma, in baza unor scrisori pe care le-ar fi gasit in arhive, ca amantul lui Vladimir Ilici a fost un lider de nadejde al comunistilor, Grigori Zinoviev. Va prezentam in intregime articolul publicat de Trud”.

VI Lenin, unul dintre tatucii fondatori al comunismului

Inainte de a se ocupa de materialele de arhiva, autorul articolului a cercetat cronica oficiala, publicata in editia din 1981 a scrierilor lui V. I. Lenin. Acolo putem citi: „Pe data de 8 iulie 1917, G. Aliluev si Stalin ii insoteau pe Lenin pana la Gara Razliv, unde Lenin s-a adapostit in sura muncitorului N. A. Emilianov. (Autoritatile il cautau pe Lenin, care era considerat un criminal.) Emilianov arendeaza cateva hectare de pamant la 5 km de lacul Razliv si mai tarziu ii duce pe Lenin si Zinoviev la coliba pe care a construit-o singur acolo…” intrebarea este, de unde apare Zinoviev?

Zinoviev - partea masculină

In biografie se spune: „Lenin a avut mult de lucru. A scris articole”. Da, intr-adevar, Lenin a scris cateva articole pentru care i-au fost necesare 5—7 zile. Dar el sta in coliba pana la 5 august. Citim mai departe: „Lenin se plimba, facea plaja, inota in lac, pescuia”. Cu alte cuvinte, Lenin s-a odihnit o luna dupa care a plecat in Finlanda.

In aceste conditii, ce a facut acolo Zinoviev? De ce au locuit singuri? De ce in biografia lui Lenin putem gasi o sumedenie de amanunte, dar nu citim nici un rand despre coabitarea timp de o luna cu Zinoviev? La Razliv, relatiile dintre cei doi lideri comunisti capata o dezvoltare interesanta. Ei locuiesc singuri timp indelungat si aceasta aduce schimbari. In septembrie, Zinoviev i-a scris lui Lenin, care se afla in Finlanda:

„Draga Vova! Nu-ti poti inchipui cat imi este de trist fara tine, cat imi lipsesc mangaierile noastre… Poti sa fii sigur, de cand ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poti sa fii absolut sigur in sentimentele mele fata de tine si in loialitatea mea. Crede-ma, nu m-am atins de un barbat sau femeie si nu o voi face. Numai tu imi esti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregati totul in modul cel mai bun”.

Lenin nu raspunde la aceasta scrisoare si Zinoviev ii scrie din nou dupa o saptamana:

„Draga Vova! Tu nu mi-ai raspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregatit pentru noi un lacas frumos. Putem trai acolo cat dorim… Este o locuinta minunata, acolo ne va fi bine si nimeni nu va putea impiedica dragostea noastra. Va fi ca inainte. Imi amintesc ce mare bucurie a fost intalnirea noastra, iti amintesti cum ia Geneva ne-am ascuns de aceasia femeie… Nimeni nu va putea intelege sentimentele noastre. Vino, cat mai repede. Te astept, floarea mea. Al tau, Ghersele”.

„Tu esti mare jucaus”

Dupa complotul din octombrie, Lenin revine la Retrograd. Zinoviev insa pleca la Moscova de unde ii scrie, din nou, lui Lenin:

„Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu si complicat, dar ma incalzeste gandul ca dupa cateva zile ne vom revedea si ne vom imbratisa. Numai speranta ca-mi esti fidel ma incalzeste. Te sarut pe tine si fundul tau marxist. Al tau, Ghersele”.

Aceste scrisori pun in prim-plan doua intrebari: de care femeie se ascund cei doi lideri comunisti si care din cei doi este pasiv si care activ.

In 1918, Zinoviev este mai concret: „Vova! De fiecare data cand sunt departe de tine devin trist. Tu esti mare jucaus. Te cunosc. Eu insa ma tin tare si nu-mi permit nimic. Inteleg cat de greu este sa te prefaci. Acum insa este mai bine. Nu trebuie sa ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a intamplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima data”.

Trebuie deci sa intelegem ca la Geneva, unde Lenin si Zinoviev s-au culcat impreuna pentru prima data, au fost prinsi de Krupskaia — sotia lui Lenin. Lenin recunoaste totul si ea nu-i mai face probleme.

Scrisoarea urmatoare este scrisa la Narva, in primavara lui 1918, cand Armata Rosie invinge fortele generalului Iudenici. Zinoviev triumfa. El scrie: „Vova! Voi sosi in curand si nu te voi lasa orice ar spune aceasta nesimtita. Asteapta-ma!”

In 1922, cand Lenin era grav bolnav, Krupskaia ii scrie lui Zinoviev: „Te rog sa nu-l mai deranjezi pe sotul meu cu cererile tale pentru intalniri. A sosit timpul sa va linistiti. Nerusinarea voastra nu se mai poate rabda. Ilici este bolnav”.

Spre finele anilor ’30, cand Zinoviev a fost executat, aceste scrisori au intrat in arhiva KGB. Fara indoiala, Stalin stia de ele. Ramane intrebarea: „De ce nu a ordonat distrugerea lor?”

Cosmin CORICIUC

Petio PETKOV

(„Evenimentul zilei”, 26 februarie 1997)

TRENUL SIGILAT

Capitolul 14

“O noapte rece, cerul instelta; mirosul de fan cosit,” scrie Zinoviev despre sederea lor in padurile de langa Razliv. “Fum de la un foc domol deasupra caruia fierbea niste carne de caprioara intro cratita mica. … Ne-am bagat in pat in aceasta mica magazie. Este frig. Ne invelim cu o patura veche pe care a gasit-o Emelyanov. Este ingusta si si fiecare dintre noi cauta sa lase cat mai mult celuilalt. Ilici (Lenin) imi spune ca el are o pufoaica si nu-i trebuie patura.

“Uneori nu pot sa adorm mai multa vreme, stau culcat intr-o tacere profunda. Pot sa aud bataile inimii lui Ilici. Dormim impreuna, lipiti unul de altul…”

Comunistii poponari

Un geniu monstruos

autor: Nicolae Dabija

Se spune ca Revolutia din 1917 a fost facuta de Lenin. Dar el va afla despre Revolutia Socialista (adevarata Mare Revolutie Socialista) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, cind se afla la Zurich. Ajungind acasa i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriza! Inchipuie-ti! Trebuie sa mergem acasa, dar cum? Totul mi se pare atit de neasteptat! (in cartea lui Volkogonov, pag. 138).

Era atit de neasteptat pentru “conducatorul revolutiei proletare”: ministrii, demnitarii si tarul fusesera arestati. Altii facusera revolutia parintele caruia s-a dorit. S-a grabit sa plece spre Rusia.

In acele zile era in toi Primul Razboi Mondial.

Germania, care lupta contra Imperiului Rus isi dorea tara-rival paralizata din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, impreuna cu alti “revolutionari de profesie” rusi, de catre politia secreta germana. I se sugereaza sa se intoarca in Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revolutia din Octombrie Germania ii dase lui Lenin o suma “foarte mare, aproape incredibila”, de 50 de milioane de marci-aur. Cu acesti bani se putea face un razboi dar mite o revolutie.

Din legendarul tren blindat sau “sigilat”, daruit de nemti, inainte de a ajunge la gara Finlandeza din Petersburg, Lenin – cu “modestia” care-l caracteriza, telegrafiaza sefilor partidului bolsevic ca sosirea sa sa fie anuntata in ziarul “Pravda”, or, el nu dorea sa se intoarca ca un emigrant de duzina, ci ca un lider, de care pina la acea ora in toata Rusia n-auzisera decit o mina de oameni. In iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea sa emita un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca “spion german” pe baza de documente, intre ele, aflindu-se si Ordinul Bancii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era platit cu cincizeci de milioane de marci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-si-l viitor aliat avea sa-l salveze in ultimul moment.

Pe front in 1917 nemtii aruncau in transeele ostasilor rusi manifeste semnate de V.I.Lenin,, care spuneau: “Predati-va! Aruncati armele si intoarceti-va acasa! Principalii vostri dusmani nu se afla in transeele germane, care-s si ei muncitori ca si voi, ci in scaunele guvernamentale de la Petrograd”. Lenin devenise aliatul cel mai de nadejde al dusmanilor patriei lui.

Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pamint, uzine, vodca si piine, fara sa munceasca. Asta-i face pe dezertori ca Lenin sa le fie simpatic.

Cercetatorii acelei perioade sint cu totii de acord ca arestarea lui Lenin in vara sau toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.

Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate actiunile i-au fost indreptate pentru a provoca infringerea tarii sale in primul razboi mondial si a pune, el si partidul sau, mina pe putere. Visa sa transforme razboiul mondial intr-un razboi civil. Specula si el, ca si comunistii de azi, pe ideea internationalismului, mai importanta ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, seful Statului Major German avea sa scrie: “Inlesnind calatoria lui Lenin in Rusia, guvernul nostru si-a asumat o mare raspundere. Actiunea a fost pe deplin justificata din punct de vedere militar. Trebuia sa invingem Rusia”.

Dupa ce ia puterea, Lenin ii ajuta, din interior, pe nemti sa invinga Rusia. “Decretul despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin insemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de catre armata rusa, dar si o grava tradare de catre noua Rusie a aliatilor. România se pomenise de una singura pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o luna de la preluarea puterii, bolsevicii stabilesc legatura cu germanii, intrebindu-i care sint conditiile lor. Partea germana cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri patrati. Conform pacii de la Brest – Litovsk, conditiile careia Lenin i le-a dictat lui L. Trotski (Lev Bronstein, nascut la Telenesti), ajuns al doilea om dupa Lenin in vastul imperiu, ca acesta sa le accepte fara discutii: Rusia sovietica renunta la 34 la suta din populatia sa, 32 la suta din pamintul agricol, 89 la suta din minele de carbune. Buharin, care vede in aceste cedari “o tradare a revolutiei”, e numit de Lenin tradator. Intrucit Petrogradul urma a fi cedat si el benevol, Lenin muta capitala tarii la Moscova. Congresul Sovietelor voteaza la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – impotriva, la rugamintea lui Lenin, care totodata indemna populatia “sa nu opuna rezistenta armatei nemtilor”.

Cetatenii rusi se intrebau, nedumeriti: “Cum este posibil ca trupele Kaiserului sa vina in trenuri de pasageri, ca niste turisti si sa ocupe oras dupa oras fara nici un fel de lupta?!” Lenin isi indeplinea promisiunile luate. Dar in curind Antanta, din care facea parte si România, avea sa invinga Germania si aliatii ei. Astfel Rusia bolsevica a fost salvata de “pacea rusinoasa” de la Brest-Litovsk, semnata de Lenin, prin care Rusia raminea aproape fara de teritoriu in partea ei europeana.

Lenin ne mai era prezentat de biografii sai drept model de democratie.

In iunie 1917, cind Guvernul Provizoriu, preintimpinat de incercarea bolsevicilor de a pune mina pe putere, a interzis orice fel de demonstratii timp de trei zile, Lenin a protestat vehement, afirmind ca “in orice tara democratica organizarea unor asemenea demonstratii este un drept irevocabil al fiecarui cetatean.”

Dupa 25 octombrie 1917, insa, daca o demonstratie, un congres, o manifestare nu era aprobata de Dzerjinski, seful CEKA, Lenin ordonase ca participantii sa fie sau arestati, sau impuscati pe loc. “Revolutia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decit o banala lovitura de palat, in ea “n-a existat nici macar un singur ranit”. In Palatul de Iarna n-au intrat, cum arata filmele sovietice, soldati bolsevici, ci “o multime zdrentaroasa si furioasa, care s-a comportat cu violenta caracteristica unor astfel de gloate” (in cartea lui D. Volkogonov, la pag. 192). A fost o trecere pasnica a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma sa fie si el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. “Semana mai degraba cu o schimbare a garzii”, isi va aminti bolsevicul Suhanov. A doua zi insa Petersburgul se trezi intr-o alta tara, intr-o alta lume, intr-o alta epoca. Cea a inceputului unui dezastru care nici acum, la 2004, inca nu s-a incheiat.

Desi e oferit drept exemplu de rus veritabil (Maiakovski zicea: “Я русский бы выучил голько за то, что им разговаривал Ленин”), Lenin ii ura pe rusi.

Iar asa zisa « revolutie din Octombrie » din 1917 a fost una orientata contra poporului rus.

 

evrei comunisti New York, 1920

 

Din componenta primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care facusera parte 5 membri permanenti: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugasvili), Trotki (Bronstein), nici unul nu era rus.

Alti conducatori importanti: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevarat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamt), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectati din minoritatile asuprite de imperiul tarist.

Astfel Dumnezeu batea Rusia pentru lacomia ei de a se fi latit fara scrupule peste alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfirsitul lui 1917 – 475 erau nerusi si doar 25 dintre ei – de regula muncitori necarturari – apartineau poporului pe care pretindeau ca-l reprezinta.

V.I.Lenin, fiind evreu dupa mama – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jutomir, si calmâc dupa tata, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmica botezata, nu avea incredere in rusi. Dupa revolutie recomanda “sarcinile de mare exigenta intelectuala sa fie incredintate strainilor, in special evreilor si sa se lase treburile simple pe seama “prostilor de rusi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, intre altele, ii scria lui Stalin: “Probabil ca nu e un secret pentru dumneavoastra faptul ca bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei saraci, ca era, asa cum se mentioneaza in certificatul de botez fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”. Intr-o discutie cu L. Trotki, Lenin a spus: “Rusii sint prea blinzi, as putea spune chiar blegi”, de aceea nu merita sa li se dea functii importante (in cartea lui D. Volkogonov, pag. 293). Intr-o scrisoare adresata in toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: “idiotii de rusi”.

Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: “Un rus inteligent este aproape intotdeauna un evreu sau un rus cu singe evreiesc”.

Unu' ca toti si toti ca unu': bolsevici

Asa se explica ascensiunea ametitoare a basarabenilor Mihail Frunze, (ministru de razboi al URSS intre 26 ianuarie si 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al frontului din Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de Cavalerie, Iona Iakir, comandant de armata de rangul I, comandant al districtului militar Kiev si Ucraina, Ivan Fedko, comandant de armata de rangul I, Val Zarzar, comandant de corp de armata, Ion Secrieru, sef al Directiei principale de artilerie a Armatei Rosii s.a. la cirma in deriva a noului imperiu, meritul lor mare fiind si faptul ca erau nerusi.

Timp de aproape un secol s-a vorbit despre “bunatatea” legendara a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declansat executiile in masa, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat. Exista ordine de spinzuratoare, de impuscare, de inchidere a mii de oameni in lagare de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V.I.Lenin. La sugestia lui Lenin in decembrie 1917 e creata CEKA – Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului, careia i se acorda drepturi nelimitate. Decretul lui “Despre teroarea rosie” mentioneaza: “Este esential ca Republica Sovietica sa fie aparata de dusmanul de clasa prin izolarea acestuia in lagare de concentrare, iar toti cei implicati in conspiratiile si rebeliunile alb – gardiste sa fie impuscati”. Nu cadeau sub incidenta acestui decret doar membrii partidului bolsevic, in rest CEKA avea dreptul sa aresteze si sa lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestarile sa se opereze in timpul noptii, Lenin inventind si termenul de “dusman al poporului”. Acest razboi contra poporului rus si a celorlalte popoare din URSS inceput de Lenin a continuat pina la moartea lui Stalin din 1953. Au murit in el 66 de milioane de cetateni. Mai multi decit reprezentantii tarilor Europei pe toate cimpurile celor doua razboaie mondiale din secolul XX. Acesta e cel mai mare pacat al lui Lenin si al partidului comunist din ex-URSS. Teroarea de stat declansata de Lenin avea un singur scop: ca el sa ramina la putere cu orice pret. Chiar cu pretul disparitiei tuturor cetatenilor statului pe care si-l dorea al sau si dincolo de moarte. El, dupa marturiile celora care l-au cunoscut, “actiona si ca anchetator, si ca procuror si judecator”. Lenin recunostea o singura clasa – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv taranimea. Despre ultima a spus ca “planul de stringere a grinelor cu ajutorul mitralierelor este stralucit”, tot el dind “pretioasa indicatie: “Spinzurati-i pe conducatorii cercurilor chiaburesti”. Sau: “Impuscati-i pe conspiratori si sovaielnici fara sa intrebati pe nimeni” (p. 304). La indicatia lui, participantii rascoalei taranesti din regiunea Tambov au fost ucisi in august 1921 cu zecile de mii – tarani, femei, copii, batrini neajutorati – delaolalta – cu gaze asfixiante, interzise inca de pe atunci de forurile internationale.

Din crimele comunistilor

Intelectualitatea era considerata parazitara, preotimea – “contrarevolutionara”, burghezia – “ex-popor”, taranimea – salbateca.

In foametea din anii 1921-1922 murisera peste 25 de milioane de oameni. Dar in acelasi timp, la indicatiile sadiste ale lui Lenin, tara trimite sute de tone de grine, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din strainatate ca acestea sa declanseze “revolutia mondiala”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub presedintia lui Lenin, decide sa exporte aproape un milion de tone de griu peste hotare – pentru a infiinta cit mai multe partide comuniste in Europa. “Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.

Intr-o telegrama din 1918 trimisa lui Stalin, Lenin scria: “Este timpul sa incurajam declansarea revolutiei din Italia. Dupa parerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate si a tarilor cehe si a României”.

Sovietizarea României a fost una dintre preocuparile leninistilor moscoviti din toate timpurile. Desi pina la 1917 Lenin mentiona in lucrarile sale ca Basarabia e teritoriu care apartine României, “…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc), dupa preluarea puterii se razgândeste si la 12 aprilie si 18 aprilie 1918, la citeva saptamini, dupa ce Sfatul Tarii votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protesteaza, in viziunea lui Lenin, desi votarea a fost “o manifestare a vointei poporului”, ea “este in flagranta contradictie cu normele dreptului international”, dind indicatii – caz unic in experienta diplomatica mondiala –sa fie imediat arestat ambasadorul român la Petrograd Diamandi.

Intr-o telegrama trimisa la 5 mai 1919 presedintelui Republicii Sovietice Ucrainene, Cristian Rakovski, românul bulgar, care pina la 1918 in zeci de articole si cuvintari vorbise ca Basarabia e pamint românesc, cotropit de Rusia tarista, Lenin il apostrofeaza pentru abuzuri la Lugansk, condamnind intr-un fel si dorinta expansionista a Ucrainei de a ataca si cuceri România. In aceeasi perioada Grigore Kotovski se lauda plin de grandomanie ca daca n-ar fi existat disciplina militara ar fi trecut de mult Nistrul cu cele citeva sute de cavaleristi ai sai ca sa “elibereze” România de sub calciiul boierilor si mosierilor exploatatori ((Енциклопедичeский словарь Гранат, Moscova 1927, pag. 218, in articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori, intre altele, “уголовный герой и бандитский батька” – erou penal cu tata gangster).

Lenin, care-si zicea in anchete ca profesia sa ar fi cea de “scriitor” si care, deci, se considera intelectual, va spune despre toata intelectualitatea rusa: reprezentantii acesteia “…cred ca sint creierul natiunii. In realitate, nu sint creierul, ci dejectiile ei („гавно нации”) (pag. 393). El afirmase nu odata ca intelectualitatea trebuie lichidata, iar literatura sa fie o anexa a partidului bolsevic: “problema literaturii trebuie sa devina parte componenta a muncii de partid”. Despre L. Tolstoi va zice ca e “mosier”, un idiot intru Hristos”, despre V. Korolenko: e “un felistin jalnic”, despre M. Gorki, ca “mai crede in Tatuca Tarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualitatii ruse sa fie expulzata peste hotare, iar intelectualitatea ucraineana “sa fie deportata in zone indepartate ale RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale si stiintifice – Saliapin, Bunin, Berdeaiev, Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. isi parasesc patria.

Partidul a decis si soarta celor ramasi: el hotara cine si ce sa scrie, cine avea dreptul sa publice, cine putea fi laudat sau criticat, cine – decorat, cui sa i se dea onorarii grase etc. Si totul se facea in functie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului. Se mai spunea ca V.I.Lenin “iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodata la nici un spectacol. Au fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe cind se aflau la Berna, in strainatate, dar, marturiseste consoarta sa, “mergeam la teatru si plecam dupa primul act”. Deci, acest om care n-a vazut la viata lui nici o piesa pina la capat va propune dupa revolutie sa fie inchis Bolsoi Teatr – mindria Rusiei din toate vremurile – cu indicatia stricta: “Se vor pastra doar citeva zeci de artisti la Moscova si la Petrograd ca sa dea spectacole (ca dansatori si cintareti) pe baza de autofinantare” in fata clasei muncitoare. In rest toti marii artisti (inclusiv I. Saliapin) sint disponibilizati, ca inutili cauzei revolutiei.

Lenin, ca intelectual care dispretuia intelectualii si ca scriitor care dispretuia scriitorii, stia: cu cit nivelul intelectual al maselor va fi mai scazut, cu atit acestea vor putea fi mai usor manipulate.

Lenin ii cere mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revolutie, seful GPU incluzind in ele toata elita societatii ruse. Listele contin: numele a mii de profesori ai institutiilor superioare de invatamint, scriitori, artisti, medici, ingineri etc. Toti acestia sint suiti cu sila in trenuri, vapoare si expulzati din tara.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurind dictatura unui singur partid, cel bolsevic. Tot el creeaza CeKa, cu puteri nelimitate. CeKa era stat in stat. Indicatiile erau urmatoarele:

“Daca vedeti pe cineva destept, imbracat cuviincios si care vorbeste corect ruseste –impuscati-l pe loc, pentru ca nu-i de-al nostru”.

Biserica Ortodoxa Rusa avea trecut pina nu demult (poate-l mai are si azi) numele lui Lenin in calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie.

Dar n-a fost om care sa-l fi urit cel mai mult pe Dumnezeu, caruia a si incercat intr-un fel dupa 1917 sa-i ia locul. I se laudase bolsevicului G. M. Krjijanovski ca inca in clasa a cincea “mi-am smuls crucea de la git si am aruncat-o in lada de gunoi”. Ii numea pe preoti “contrarevolutionari in sutane”. Cere de la CeKa rapoarte despre “reprimarea revolutionara a preotilor si a altor functionari religiosi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfintea “pedeapsa cu moartea pentru preoti”. Indicatiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoteasca trebuia impuscat sau cel putin arestat. El va scrie in 1922, intr-o scrisoare adresata Biroului Politic: “Cu cit va fi mai mare numarul victimelor din rindul clericilor reactionari si burghezi, cu atit mai bine”. Intr-o alta scrisoare din acelasi an va indica: “Cu cât impuscam mai multi preoti, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 gaseste de cuviinta sa ceara la sedinta Biroului Politic “arestarea sinodului si a patriarhului” Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat si va muri in curind pentru ca el “si banda lui se opun fatis preluarii bunurilor bisericesti”. Sint confiscate raclele sfintilor rusi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sint dezbracate de aur si argint si profanate, zeci de tone de aur si argint, diamante, obiecte de pret sint rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite si vindute in strainatate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse tari. Din 1918 pina in 1924 au fost impuscati “intre paisprezece si douazeci de mii de clerici si laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80 000 de biserici mai functionau 11 525. Prin decret a fost interzisa bataia de clopote pe tot intinsul “tarii lui Ilici”.

Orasul Simbirsk, in care se nascuse V. Lenin, avea in 1917 zeci de biserici, catedrale si manastiri. In urmatorii ani toate cladirile de cult, intre care si biserica in care a fost botezat Lenin, au fost aruncate in aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, in cimitirul Pokrovski a fost lasat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatal acestui monstru, caruia insa i-a fost distrusa crucea, inlocuita cu un insemn bolsevic.

antihristii

Tara avea nevoie de alta religie si de alti dumnezei. Religie noua, in conceptia lui Lenin, urma sa fie ideea comunist-bolsevica, iar noul dumnezeu era gata sa devina chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se sustine, fals, ca Lenin era de o “modestie legendara”. Dar inca in timpul vietii sale, atit el, cit si confratii sai de la conducere, de cum au ajuns la Putere, botezau orase cu numele lor, isi ridicau monumente, plateau scriitori care sa scrie carti despre ei, pictori care sa le faca portrete, tot ei s-au mutat in apartamentele tarilor din Kremlin, isi editau operele complete (unele nescrise) etc. In 1922 la ordinul lui V.I.Lenin, i se ridica statui “lui V.I.Lenin in orasele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav”, iar in anul urmator inca in vreo 30 de localitati. De mentionat faptul ca “modestul” conducator pierdea zile intregi ca sa pozeze armatei de sculptori care urmau sa-l imortalizeze. Inca in iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport in care cerea inaltarea “a cincizeci de monumente inchinate activitatii revolutionare”. Pentru ca ridicarea statuiilor noilor lideri intirzie, Lenin ii telegrafiaza lui Lunacearski: “Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi si monumente si sint profund indignat. Te admonestez pentru neglijenta dumitale criminala. Sa-mi trimiti de urgenta lista vinovatilor pentru a fi trimisi in judecata. Rusine sabotorilor si tilharilor”. Vreo duzina de activisti, sculptori, pictori, arhitecti “sabotori”, care intirziasera sa-i inalte statui au fost impuscati.

Un mizerabil cu statui

Pe urma a mers totul mai bine: de “modestia” lui Lenin avea grija alt “mare modest” – I.V. Stalin, care in 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicatia, ca “in fiecare localitate din URSS sa fie inaltat cite un monument dedicat conducatorului proletariatului mondial”. In 1990 in fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V.I. Lenin. Pentru edificarea acestora se platisera atitia bani citi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinte – pentru aproape un sfert de tara.

Tot ce-a spus Lenin era minciuna sfruntata. La 1 mai 1919 a declarat in fata multimii adunate in Piata Rosie: “Cei mai multi dintre Dumneavoastra, cei care inca nu aveti treizeci-treizeci si cinci de ani veti vedea inflorind comunismul”.

La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: “Generatia care are azi cincisprezece ani va trai peste 10 ani sau douazeci intr-o societate comunista”. Hrusciov avea sa ne fixeze si el o data pentru venirea comunismului pe pamint: 1981. Voronin ne zice, ca daca-l lasam sa conduca tara inca 50 de ani, ne va arata si dinsul cum arata comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Or, comunistii stiu doar sa minta convingator.

Lenin a murit acum 80 de ani.

Autopsia a dovedit ca moartea lui Lenin a fost provocata de “o afectiune incurabila a vaselor sangvine”, consecinta a unui sifilis netratat in tineretea “revolutionara”. Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, intre primii revolutionari bulgari, cu marturii care au fost reproduse acum citiva ani in presa de pe mapamond, inclusiv in “Literatura si arta” – homosexual si in exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe “frumuselul” Griska Zinoviev.

Scriitorul rus Ilia Ehrenburg mentiona cu ironie: “E de ajuns sa te uiti la Krupskaia, ca sa-ti dai seama ca pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a si casatorit cu Krupskaia, tocmai pentru ca semana leit cu un barbat matahalos?!

Cu creierul ciuruit de sifilis

Savantii sovietici au creat dupa moartea lui Lenin un Institut special care sa-i studieze creierul. (Institutul Creierului lui V.I.Lenin, condus de Vogt), desi creierul la moartea lui in urma bolii era “cit o nuca”. Si nu prea era ce studia.

Dar V.I.Lenin se tragea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatal sau isi pierduse facultatile mintale in jurul virstei de 40 de ani. Se stie ca V.I.Lenin a murit nebun: in ultimii ani de viata latra ca un ciine, in loc sa vorbeasca – scheuna jalnic, uitase sa citeasca si sa scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota in jurnalul sau ca maretul orator “spunea “nu” unde trebuia sa spuna “da” si invers. Krupskaia e cea care il invata de la o vreme sa vorbeasca. In 1923 deprinsese doar citeva cuvinte. Iata cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reusise sa le insuseasca dupa luni de truda: “celula” (de inchisoare), “congres”, “taran”, “muncitor”, “popor” si “revolutie”.

“Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comunistii.

Atita timp cit faptele unui degenerat vor fi “vii” si luate drept modele, cit schizofreniile lui politice vor continua sa fie calauze pentru niste indivizi, care cred ca omul poate fi fericit numai intr-o cazarma, iar marile lui crime vor fi calificate drept “merite in fata istoriei”, pentru ca “orice crima in numele revolutiei estre morala”, (citata din V.I.Lenin), atita timp cit dintr-un om avid de singe se va face un sfint infailibil, o icoana la care sa se inchine generatii, – aceasta orbire evidenta nu poate fi decit o pedeapsa a lui Dumnezeu.

Iar comunistii de azi, care se considera continuatorii lui Lenin, ar trebui sa poarte deopotriva raspundere si pentru crimele lui. Care sint enorme.

Revolutiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omeneasca: cei care n-au vor sa aiba ca si cei care au, dar fara sa munceasca. Daca ar fi sa rezumam vastele invataturi ale lui Lenin, acestea ar fi citeva:

Daca doresti sa ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva si acel ceva va fi al tau!

In numele viitorului luminos – sa impuscam zece, o suta de milioane de oameni, “sa nu ne oprim indiferent de numarul mortilor” (Lenin), chiar daca nu vor ramâne decit citeva sute de mii, care merita cu adevarat sa fie fericite.

“Interesul maselor” poate fi folosit doar in interes propriu. Impuscati masele, invocind interesele maselor! Propovaduiti fara incetare ca statul trebuie sa fie condus de popor, si conduceti-l in numele lui, fara sa mai consultati poporul!

Unui comunist totul ii este permis. Orice ticalosie facuta de un comunist este morala, si orice ticalos daca-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: “Noi nu credem in moralitatea eterna si consideram perimate toate povestile despre moralitate!”. Cit si intr-o discutie cu bolsevicul Vladimir Voitinski, unde a precizat nevoia de ticalosi a bolsevicilor: “Partidul nu este o scoala pentru doamne… un ticalos poate sa fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru ca e ticalos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba fata lumii sint metode teroriste. V.I.Lenin a fost parintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Ladin, Lenin Karlos “Sacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I.Lenin la putere in Rusia anului 1917 a insemnat un blestem pentru aceasta tara si pentru tarile peste care acest vast imperiu s-a latit sau a venit in atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei tari, dar si a tarilor carora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o suta de ani inapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.

Cit unii vor incerca sa ne faca sa mai credem ca ideile lui Lenin ne pot face fericiti vreodata, iar noi ii si vom crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos in afara istoriei de istoria insasi.

Îndemn

„Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri.”

Constantin Oprişan – filozof, fost conducător al Frăţiilor de Cruce, mort la Jilava în timpul terorii comuniste dezlănţuită peste România de către Ana Pauker

Terorismul internaţional fără mască: iarăşi voi băieţi?

O veste mirobolantă ne este oferită înspre uşurarea prostească aşteptată de către manipulatorii noştri: serviciile secrete americane şi altele care joacă împreună cu ele, au „dejucat” un plan de atac multiplu asupra Londrei, precum şi asupra unor oraşe ne-numite din Franţa şi Germania. Idioţenia vine complet cu un montaj foto numai bun de speriat proştii, arabul rău, neapărat cu faţa acoperită scrutând cu privire-ai rece şi necruţătoare sărmanele victime europene şi un „Al Qaeda” mare trântit peste! Ah, câtă teamă! Cine-i Al-Qaeda cu adevărat s-a arătat demult aici pe Lumea după Eufrosin.

Brrrr...

Vedeţi, stereotipul ăsta e programat în minţile oamenilor pentru a preveni o discuţie semnificativă pe marginea fenomenului, căci concluziile ei ar fi extrem de nefavorabile micului stat care a fost înfiinţat printre multe alte samavolnicii, aruncând în aer hotelul King David din Ierusalim în 1946. Astfel elita ofiţerilor britanici cazaţi acolo a fost eliminată, într-un record macabru al numărului de oameni omorâţi dintr-un şut între 1920-€“1948, dând cale liberă înfiinţării statului sionist.

Hotelul Regele David, Ierusalim 1946

Bomba a fost ascunsa in putina cu lapte

Tacticile bandelor criminale evreieşti Irgun, Etzel şi Stern care puneau bombe în pieţe deghizaţi ca arabi (precum în cazul hotelului King David), au devenit de-atunci politică de stat ( încă la nivel de putere nucleara !). Cunoaştem din păcate cu toţii nume ca Sabra şi Shatilla, bancul de Vest, Gaza, cu miile lor de morţi, închişi şi torturaţi, batjocoriţi şi infometaţi. Nici cei care încearcă să le aducă ajutoare nu au o soartă mult mai bună, după cum convoiul umanitar naval recent mitraliat, a dovedit-o din plin.

Cine sunt teroriştii acum fraţilor ?

Astăzi puternica armată americană, acţionează ca mâna înarmată a statului sionist în jurul lumii, ucigând indezirabilii cu rachete lansate din drone, gloanţe invizibile trase din sateliţi (ehei, ce a mai evoluat tehnologia în vreme ce unii au regresat în barbarism!) sau de ce nu, acoperind oraşe întregi cu chestii neplăcute precum fosfor, napalm, uraniu sărăcit… Dar dacă ei spun că e în numele democraţiei merită, nu ?

Atacuri simultane erau prevăzute la Londra şi în mari oraşe franceze şi germane, a precizat postul, adăugând că planul se afla într-un stadiu avansat, dar că atentatele nu erau iminente.

Activişti din Pakistan, care au planificat atentatele, se aflau sub supraveghere de ceva timp, a precizat Sky News. Potrivit postului, operaţiunea „avea o legătură cu al-Qaida şi, posibil, cu talibanii”, care vizau Europa.

Acesta era „cel mai serios proiect de atentate planificat de al-Qaida în ultimii ani”, pus la punct de lideri ai reţelei, refugiaţi în regiunile tribale ale Pakistanului, a afirmat BBC.

Susţin că de fapt „dejucarea” complotului nu a fost altceva decât infiltrarea între oameni preocupaţi de viitorul neamului lor a unor agenţi provocatori care i-au îndemnat la tot felul de prostii, în linii generale fireşte, după cum recunoaşte comunicatul „atentatele nu erau iminente”. Mai pe şleau, i-au înjurat bine pe opresorii lor, comentând între ei „bine-ar fi dacă…”
Francezii au spus totuşi adevărul, chiar dacă pe căi lăturalnice, într-un singur cuvânt „merde„:

O sursă franceză din domeniul informaţiilor a declarat, sub acoperirea anonimatului, că „nu este deloc la curent”, iar o sursă guvernamentală franceză, în legătură cu serviciile de informaţii, a declarat, de asemenea, că nu deţine informaţii despre un asemenea complot dejucat.

Terorismul costă bani grei şi necesită resursele nelimitate la care numai serviciile secrete occidentale au acces. Nu pot fi doborâţi doi zgârie nori şi nu poate fii distrusă clădirea Pentagonului de către unii care construiesc prin garaje rachete artizanale, care cel mult fâsâie inofensiv prin deşert. Absolut toate atentatele majore teroriste soldate cu zeci, sute sau mii de morţi, fie ele comise în gara din Madrid, metroul din Londra, clubul din Bali, Mumbai sau Moscova, poartă semnătura serviciilor secrete occidentale. Idem pentru aeronavele de pasageri care suferă accidente inexplicabile ca de exemplu cel al cursei American Airlines din Noembrie 2001, care a căzut din cer la scurtă vreme după decolarea sa de pe aeroportul JFK din New York. Am arătat fotografia cozii aparatului unui copil deştept de vârsta claselor primare. Mi-a spus imediat: „E clar ca cineva a slăbit şuruburile care prindeau coada avionului”:

Posibilul motiv pentru această crimă? Avionul era un Airbus 300-600. În urmă cu nici 60 de zile, două Boeinguri tăiau prin turnurile gemene deja înţesate cu explozibilul militar Semtex, iar un altul se prăbuşise în Shanksville, Pennsylnannia. Mass-media din întreaga lume repeta obsesiv: Boeinguri, Boeinguri…a fost cea mai proastă publicitate cu putinţă pentru compania Boeing. Practic dacă vroiai să îţi trimiţi copiii şi soţia la moarte, tot ce trebuia să faci era să îi urci la bordul unui Boeing. Comenzile pentru aeronavele lor scăzuseră îngrijorător, iar cererea pentru Airbusurile 300-600 executate dintr-un material modern compozit, mult mai uşor şi mai rezistent, era în creştere.
Credeţi ca nişte bestii cinice şi amorale cum se găsesc prin serviciile secrete fie ele CIA, Mossad, MI 6, KGB etc. se dau înapoi de la uciderea a sute şi mii de nevinovaţi pentru a-şi atinge scopurile ? Ai noştri nu joacă chiar în aceeaşi ligă, dar tacticile şi metodele lor sunt aceleaşi: cum altfel sa fi fost falimentată România, sistematic, după plan, prin metode care continuă neabătut chiar sub nasul nostru ? Nu scriu aici ca să îmi fac prieteni, ci ca să expun ceea ce trebuie cunoscut de tot românul. Nu ne putem elibera altfel decât prin adevăr.

Când mai auziţi de „terorism”, puteţi în deplină siguranţă porni de la premiza că în spatele acţiunii se află o combinaţie de trei litere. Iar când în numele „siguranţei cetăţeanului” vi se cere să renunţaţi la drepturi ( mai există vre-unul rămas în picioare, realmente ?) spuneţi-le gunoaielor de politicieni fără echivoc : ‘ia marş de-aici potaie!

Până atunci, să sperăm că România va fii lipsită de mârşăviile astea, deşi aservirea totală faţă de marele licurici şi şefii lor mult mai mici, e îngrijorătoare. Nici unul dintre aliaţii SUA nu a fost scutit de „binefacerile” lor, de ce ar face sclavii o excepţie?

Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum:

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidente, ei ?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania, cu ajutorul bandelor infractionale civile gen „zona” si „garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:

– În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
– Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
– În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
– În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
– „Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub „opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
– „Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.

Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: „La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă „opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

Cei care le-au făcut această „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor antiromânesşti? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, detsigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

ALEXANDRU AMITITELOAIE

Individ, familie, comunitate, ţară: ce face datoria din noi ?

În umbra bombardamentului săptămânal cu „ştiri” despre ce mai născoceşte şi recomandă porcul-şef-delegaţie al FMI pentru România, a devenit un lucru asumat de către guvernanţi, că datoria ţării ar fi un lucru bun sau măcar necesar. Pentru tot românul încă ne-divorţat de bunul simţ ancestral, chestiunea este foarte clară: doar întrebaţi-i pe cei care şi-au asumat datorii la bănci pentru apartament, cum se mai simt zilele astea… Nu prea are cum să îţi fie bine, câtă vreme actul de proprietate al casei tale este lipit de mâinile slinoase ale vre-unui traficant de vieţi omeneşti, altfel cunoscut ca „cămătar” (cacofonia intenţionată)!

Pentru a clarifica şi mai mult treaba, vom recurge la două texte clasice, ambele referindu-se la datorii: unul al Sfântului Vasile cel Mare, celălalt al duşmanilor Celui pe care bunul Sfânt L-a slujit toată viaţa lui. E vorba fireşte de Protocoalele Înţelepţilor Sionului, documentul secret la vremea sa, a cărui amintire elicită imediat obişnuitele acuze isterice ale căror ignorare rezultă inevitabil în declaraţia cum că documentul ar fi un fals scornit de către poliţia secretă ţaristă, Ochrana.

Fals, fals, dar cât de bine se potriveşte!

Să începem aşadar cu cel din urmă:

Extras din Protocolul XX:

Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile “luări de sânge” benevole.Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi.

..Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări… Economii de ce anume? De noi împrumuturi?… Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi…

Nu-i aşa că vi s-a pus un nod în gât ? Lucruri atât de simple şi totuşi, minciuna a fost spoită în adevăr de către vrăjmaşii noştri, cu concursul lacheilor lor. Ce nu-i bun pentru om, nu-i bun pentru familie, nu-i bun pentru comunitate şi evident nici pentru ţara întreagă.

Nu va temeti, e FMI in ajutorul nostru!

Salariile bugetarilor sunt ciopârţite, spitalele închise iar cele rămase distruse, învăţământul e mai rău decât pe butuci, armata o ruină echipată de la „second hand” în schimbul a miliarde de euro pe când avioane bune sunt date gratis străinilor, iar apărătorii legii au dat tonul la ceea ce ar trebui să devină norma, până când lucrurile îşi revin la normal: manifestaţii spontane, ne-autorizate.

Vorbea de curând soţia mea cu o altă mamă, asistentă medicală într-un spital din Cluj: biata femeie nu mai închisese un ochi de 72 de ore, fiind nevoită să facă gărzi suplimentare pentru a face faţă cheltuielilor, după ce trădătorii şi inepţii de la guvernare au invitat practic personalul medical şi nu numai să părăsească ţara, în vreme ce România este năpădită de către străini. Miniştrii noştri se află în solda intereselor vrăjmaşe României. Cum altfel poate un Cseke să ia senin îngrozitoarele măsuri?

În fine, haideţi să vedem ce spune cea mai înaltă autoritate pe tema datoriilor, prin gura Sfântului Vasile cel Mare – apoi întrebarea devine: cum facem ca să instalăm în fruntea ţării conducători supuşi Domnului şi inspiraţi de Duhul Său cel Sfânt, în locul venalilor slugoi ai lui mamona ?

„Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea.

Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu
banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt
rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor!

Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat!

Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de
nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care
cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Întreg textul aici:

Despre cămătărie şi împrumuturi

de Sf. Vasile cel Mare

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Vorbindu-va ieri despre Psalmul XIV, timpul nu mi-a ingaduit sa ajung
pana la sfarsitul lui. Am venit insa acum, ca un bun datornic, sa
platesc datoria pe care n-am platit-o ieri.

Textul care a ramas necomentat din psalm este scurt la auz. De aceea
poate ca multi dintre voi nici n-au observat ca a fost lasat la o
parte, socotind ca n-a mai ramas nimic de explicat. Stiind insa ca
acest scurt text are o mare putere pentru lucrurile din viata, m-am
gandit ca nu trebuie sa trec cu vederea folosul pe care-l avem de pe
urma talcuirii lui. Profetul, infatisand in acest psalm pe barbatul
desavarsit care are sa se urce la viata cea netulburata, a enumerat
printre faptele lui mari si pe aceea ca n-a dat cu camata argintul
sau. In multe locuri din Scriptura este hulit pacatul acesta.
Iezechiel pune intre cele mai mari pacate „camăta si adaosul” 1, iar
Legea le interzice in termeni precisi: „Sa nu iei camăta de la fratele
tău si de la aproapele tău” 2; si iarasi zice: „Viclenie peste
viclenie si camătă peste camătă” 3. Iar despre cetatea cea plina de
păcate, ce spune psalmistul? „N-a lipsit din pieţele ei camăta si
vicleşug.” 4 Si acum, in psalmul acesta, profetul a adaugat acelasi
lucru pentru a-l caracteriza pe omul desavarsit, zicand:

„Argintul sau nu l-a dat cu camăta.” 5

Intr-adevar, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele
necesare vietii, care-ti cere imprumut ca sa se ajute in viata, tu sa
nu te multumesti cu capitalul, ci sa nascocesti venituri si sa aduni
bogatii de pe urma nenorocirilor saracului. Domnul ne-a poruncit
lamurit, zicand: „De la cel ce voieste sa se imprumute de la tine nu
intoarce fata” 6.

Iubitorul de argint insa, vazand pe omul silit de nevoi ca ii cade la
picioare, rugandu-l – ca ce umilinte nu face, ce nu graieste ? -, n-
are mila de cel care se injoseste atata, nu se gandeste ca si el e om;
nu-i induplecat de rugamintile lui, ci ramane nemiscat si aspru; nu se
uita la rugaciunile lui, nu-l misca lacrimile lui; staruie in refuzul
sau, se jura si se blesteama ca si el n-are deloc bani; ca si el
cauta, de-ar gasi, pe cineva care sa-l imprumute; isi intareste cu
juraminte minciuna si adauga neomeniei sale un nou pacat: juramantul
fals. Dar cand cel care cere imprumut ii aminteste de camata si-i
numeste vreo ipoteca, atunci iubitorul de argint, coborandu-si
sprancenele, incepe sa zambeasca si-si aduce aminte de prietenia de
parinte; il numeste cunoscut si prieten si-i spune: „Am sa caut sa vad
daca n-am ceva bani pusi deoparte. Da, am o suma de bani data mie de
un prieten spre pastrare pentru a-i aduce venit; acela insa a hotarat
dobanzi mari; eu voi micsora negresit ceva din dobanzi si-ti voi
imprumta banii cu dobanda mai mica”. Camatarul ia o infatisare ca
aceasta; il mangaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte si-l ademeneste;
il leaga cu polite, si nenorocitul pleaca; si, pe langa saracia care-l
doboara, ii mai ia si libertatea. Ca cel care-si ia sarcina sa
plateasca dobanzi, pe care nu le poate plati, se supune de buna voie
unei robii pe viata.

Spune-mi! Ceri bani si castig la acesti bani de la cel sarac? Daca ti-
ar fi putut spune ca e mai bogat, ce-ar mai fi cautat la usa ta? A
venit sa-l ajuti, si a dat de un dusman! A cautat leacuri, si a gasit
otrava! Ar fi trebuit sa usurezi saracia omului, dar tu i-ai marit
lipsa. Cauti ca pustia sa rodeasca! Intocmai ca un doctor care se duce
la bolnavi, dar in loc sa-i vindece le mai ia si bruma de sanatate ce
le-a mai ramas, tot asa si tu faci din suferintele nenorocitilor
prilej de imbogatire. Si dupa cum plugarii se roaga sa ploua ca sa li
se inmulteasca semintele, tot asa si tu ceri ca oamenii sa fie saraci
si lipsiti, ca banii sa-ti produca bani. Nu-ti dai seama ca, nascocind
din camata cresterea bogatiei tale, ii faci mai mare adaosul de
pacate? Cel care-ti cere bani cu imprumut simtindu-se amenintat nu
stie ce sa faca; cand se uita la saracia lui, este deznadajduit, ca nu
stie de va putea achita imprumutul si dobanzile; dar cand se uita la
nevoia ce o are, indrazneste sa se imprumute. In urma, unul, silit de
nevoie, este invins; celalalt e vesel, ca l-a inlantuit cu polite si
ipoteci.

Cand cel ce se imprumuta ia banii, este mai intai stralucitor si
vesel; se bucura de o floare straina, care vrea sa arate ca i s-a
schimbat viata: masa intinsa, haine luxoase; slugile, si ele, au alta
infatisare, sunt mai vesele; vin apoi lingusitorii, oaspetii,
nenumaratii paraziti ai caselor. Dar indata ce banii incep sa se
scurga, iar timpul, cu trecerea lui, adauga dobanzile, noptile nu-i
mai aduc aceluia odihna, ziua nu-i mai este vesela, soarele nu-l mai
incanta, ci-i amaraste viata; uraste zilele care-i grabesc scadenta,
se teme de luni, care-i maresc dobanzile. Daca doarme, vede in vis pe
creditor. Urat vis! Creditorul sta la capataiul lui. Daca e treaz,
dobanda ii stapaneste gandul, dobanda ii este grija lui. Scriptura
spune: „Creditorul si datornicul se intalnesc unul cu altul; dar
Dumnezeu pe amandoi ii cerceteaza” 7. Unul, ca un caine, urmareste
prada; celalalt, ca un vanat gata prins, se teme de intalnire. Saracia
i-a rapit indrazneala. Amandoi numara pe degete scadenta: unul se
bucura de cresterea dobanzilor, celalalt suspina de adaosul
nenorocirilor. „Bea apa din vasele tale!” 8, spune Scriptura; adica:
cerceteaza puterile tale, nu merge la izvoare straine, ci culege din
livezile tale cele ce-ti pot usura viata! Ai lucruri de arama, haine,
vite, vase fel de fel! Vinde-le! Cauta sa dai totul, afara de
libertate.

Poate insa ca-mi vei spune:

– Mi-e rusine sa le vand.

– Ce va fi daca, putin mai tarziu, un altul le va cara, va striga la
licitatie bunurile tale si le va vinde pe un pret de nimica, chiar in
ochii tai?

Nu te du la usi straine! „Fantana straina este cu adevarat stramta.” 9
Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti
sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti
plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de
creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al
minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta
si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut,
si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi. „Daca nu l-as fi
intalnit atunci, isi spune datornicul, poate ca as fi gasit alte
mijloace sa scap de stramtorare. Nu mi-ai pus tu banii in mana fara
voia mea? Arama avea aurul tau, iar monedele erau false !”

Daca cel ce te imprumuta iti este prieten, cauta sa nu-i pierzi
prietenia! Daca ti-e dusman, cauta sa nu cazi in mainile dusmanului!
Te impodobesti pentru putina vreme cu lucruri straine, dar mai tarziu
vei pierde si averea pe care o ai de la parinti. Esti sarac acum, dar
esti liber! Dupa ce te-ai imprumutat, nu numai ca nu vei fi bogat, dar
iti vei pierde si libertatea. Cel ce s-a imprumutat este rob celui ce
l-a imprumutat; este rob mercenar, care face o slujba ce i se impune.
Cainii se imblanzesc cand primesc hrana; cel ce da cu imprumut se
infurie si mat mult cand primeste; nu inceteaza a latra, ci cere tot
mai mult. Daca te juri, nu te crede; iti scotoceste toata casa si-ti
negutatoreste politele. Daca iesi din casa, te trage la el si te
taraste; daca te ascunzi inauntru, sta in fata casei tale si-ti bate
la usa. Te face de rusine in fata sotiei, te insulta in fata
prietenilor, te ia de gat in piata; rea intalnire in timp de
sarbatoare; iti face traiul netrai.

Dar poate ca imi spui:

– Eram la mare stramtorare si nu aveam de unde face rost de bani.

– Care ti-e folosul ca ai amanat cu o zi stramtorarea ta? Ca va veni
peste tine iarasi „saracia ca un bun alergator” 10, si stramtorarea va
fi aceeasi, ba si cu adaos. Ca imprumutul nu-i scapare deplina de
saracie, ci o mica amanare a greutatilor pe care le ai. Sa suferim
astazi greutatile lipsei! Sa nu le amanam pe maine, imprumutandu-ne!
Daca nu te-ai imprumutat, esti la fel de sarac si astazi, si-n zilele
urmatoare; dar daca te-ai imprumutat, vei suferi si mai cumplit,
pentru ca dobanzile iti maresc saracia. Acum nimeni nu te invinuieste
ca esti sarac, ca raul acesta este fara voia ta; dar daca ajungi sa
platesti dobanzi, toti te vor mustra pentru nesocotinta ta.

Sa nu adaugam, dar, din nesocotinta noastra, un rau facut cu voia
noastra, pe langa relele care vin peste noi fara voia noastra. Nebunie
copilareasca este sa nu ne marginim la cele ce avem, ci, intemeiati pe
nadejdi nesigure, sa ne expunem la o paguba reala si de neinlaturat.
Da, de pe acum te gandesti cu ce vei plati datoria. Din banii pe care-
i imprumuti? Dar nu-ti ajung sa-ti acoperi nevoile si sa platesti si
datoria. Daca pui insa la socoteala si dobanzile, de unde se vor
inmulti atat de mult banii, incat sa-ti usureze si nevoile, si sa-ti
acopere si capitalul, iar, in afara de asta, sa mai nasca si dobanzi?
Imi spui, poate, ca nu vei da imprumutul din banii pe care i-ai luat.
Dar, atunci, de unde? Sa asteptam deci nadejdile acelea si sa nu ne
repezim ca pestii la momeala. Dupa cum aceia o data cu hrana inghit si
undita, tot asa si noi, o data cu banii imprumutati, suntem strapunsi
si de dobanzi. Saracia nu aduce rusine. Pentru ce sa ne adaugam si
ocara adusa de datorii? Nimeni nu vindeca o rana cu alta rana, nici nu
se vindeca raul cu rau, nici nu se alunga saracia cu dobanzi. Esti
bogat? Nu te imprumuta! Esti sarac ? Nu te imprumuta! Daca esti bogat,
n-ai nevoie sa te imprumuti, iar, daca n-ai nimic, nu vei avea cu ce
sa-ti platesti imprumutul. Nu-ti da viata ta pe mana gandurilor ce ti
le vei face mai tarziu, ca sa nu fericesti zilele cand nu plateai
dobanzi. Intr-o singura privinta ne deosebim noi, cei saraci, de cei
bogati: ca suntem fara griji. Dormim si radem de bogati ca nu pot
dormi; suntem fara de griji si veseli, iar bogatii sunt totdeauna
incruntati si plini de griji. Datornicul, la randul lui, este si
sarac, si plin de griji; noaptea ii e fara somn; si tot fara somn ii
este si ziua; e plin de ganduri toata vremea. Socoteste cat pretuieste
averea lui, cat casele cele luxoase ale altora, mosiile celor bogati,
imbracamintea celor pe care-i intalneste, tacamurile si vesela celor
ce dau ospete. „De-ar fi acestea ale mele, isi zice el, as da atata si
atata, si as scapa de camata !” Aceste ganduri se inscauneaza in inima
lui si noaptea, iar ziua e cuprins tot de astfel de ganduri. Daca bate
cineva la usa, datornicul se ascunde sub pat. A intrat cineva in casa
cu forta, ii bate cu putere inima. Latra cainele? Il trec sudorile, il
cuprinde neliniste mare si se uita de jur-imprejur unde sa fuga. Cand
se apropie scadenta, se ingrijeste ce minciuna sa gaseasca, ce scuza
sa plasmuiasca pentru a amana pe camatar.

Nu te gandi numai cum te simti cand iei bani cu imprumut, ci si ce vei
simti cand ti se va cere imprumutul inapoi! Pentru ce te injugi cu o
fiara care naste dobanzi dupa dobanzi? Se spune ca iepuroaicele in
acelasi timp si nasc, si hranesc, si zamislesc. La fel si banii
camatarilor: in acelasi timp si sunt imprumutati, si nasc, si sporesc.
Inca n-ai primit imprumutul in maini, si camatarii iti si cer dobanda
pentru luna aceea. Si iarasi banii acestia imprumutati dau nastere la
randul lor unui alt rau, acela la altul, si raul creste la nesfarsit.
De aceea, acest fel de lacomie isi merita numele ce-l are. Socot ca se
numeste camata din pricina relelor multe la care da nastere.
Altminteri, cum si-ar fi putut lua o numire ca aceasta? 11 Sau poate
se numeste asa din pricina durerilor si tristetilor pe care le produce
de obicei in sufletele celor ce se imprumuta. Precum sunt durerile
aceleia ce naste, asa este si scadenta pentru cel datornic. Camata, la
camata! Rea odrasla din niste parinti rai. Cametele sa se numeasca
„pui de vipere” 12, pentru ca ele sunt odraslele cametelor. Se spune
ca viperele cand se nasc, mananca pantecele mamelor lor; si cametele
se nasc mancand casele datornicilor. Semintele cresc cu timpul, iar
animalele tot cu timpul ajung la maturitate; dar camata astazi naste,
si tot astazi incepe sa nasca. Animalele care nasc de timpuriu, de
timpuriu inceteaza de a naste; banii insa, care incep sa se
inmulteasca de timpuriu, adauga la nesfarsit ban langa ban. Fiecare
dintre cele ce cresc, cand ajunge la marimea ei proprie, se opreste
din crestere; dar argintul lacomilor, cu cat trece timpul, cu atat se
inmulteste. Animalele, dupa ce transmit urmasilor puterea de a naste,
inceteaza de a naste; dar banii camatarilor nasc si dupa ce au nascut
alti bani; fac de intineresc si banii cei vechi. Sa n-ajungi sa ai de-
a face cu aceasta fiara nemaiauzita!

Uita-te la soare! E liber! Pentru ce-ti expui libertatea vietii tale?
Nici un luptator cu pumnii nu se fereste atata de loviturile rivalului
sau, cat se fereste datornicul de intalnirile cu creditorul,
ascunzandu-si capul dupa ziduri si coloane.

Poate ca cineva imi va spune:

– Cu ce-am sa ma hranesc ?

– Ai maini, ai o meserie, munceste cu ziua, intra sluga! Multe sunt
mijioacele de trai, multe sunt prilejurile! Nu poti munci ca esti
neputincios? Cere de la cei ce au! E rusinos cersitul? Dar mai rusinos
este sa fugi de cel care te-a imprumutat! Negresit, nu spun asta ca sa-
ti dau porunci, ci ca sa-ti arat ca toate sunt mai usor de suportat
decat imprumutul. Furnica poate sa se hraneasca fara sa ceara si fara
sa se imprumute, iar albina daruieste ramasitele hranei ei reginei,
careia natura nu i-a dat nici maini, nici meserie. Tu insa, om,
vietuitoare care poate deprinde usor orice meserie, tu nu gasesti,
oare, dintre toate meseriile, una care sa-ti intretina viata?

Totusi nu vedem venind sa se imprumute pe cei lipsiti de cele de
neaparata trebuinta vietii – ca unii ca acestia nici nu gasesc
creditori -, ci se imprumuta cei care fac cheltuieli mari, care fac
lux inutil, care sunt robi placerilor femeiesti. Femeia spune: „Imi
trebuie rochie luxoasa si bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba
stralucita a hainelor; dar si slugilor mele le trebuie imbracaminte
inflorata si felurita; iar la masa, belsug!” Un barbat care slujeste
femeii sale in unele ca acestea se duce la zaraf si, inainte de a se
folosi de banii imprumutati, schimba un stapan cu altul; si schimband
mereu pe cei care-l imprumuta, prin continuarea raului, nu-si mai da
seama in ce incurcatura se gaseste. Si dupa cum hidropicii nu-si
inchipuie ca sunt bolnavi, din pricina ingrasarii lor, tot asa si cel
care se tot imprumuta isi inchipuie ca e bogat, pentru ca mereu ia si
mereu da, achitand imprumutul ajuns la scadenta cu alt imprumut nou;
si astfel, prin continuarea imprumuturilor, castiga increderea
creditorilor. Dar, dupa cum cei care se imbolnavesc de holera varsa ce
au mancat mai inainte si, daca introduc o noua mancare inainte de a li
se curati bine stomacul, o varsa iarasi si pe aceasta cu durere si cu
zguduituri, tot asa si acestia, platind camata peste camata, fac un al
doilea imprumut inainte de a scapa de imprumutul de mai inainte;
pentru moment, se lauda cu banii altora, dar mai tarziu isi plang
propriii lor bani. O, pe cati nu i-au pierdut banii strain!! Cati
imbogatiti, ca in vis, n-au cazut in pagube nespus de mari!

Mi se poate insa spune:

– Multi s-au imbogatit din imprumuturi!

– Dupa parerea mea, mai multi s-au spanzurat. Tu ii vezi pe cei care s-
au imbogatit, dar nu-i numeri pe cei care s-au spanzurat, care,
nemaiputand indura rusinea fata de creditori, au preferat moartea prin
spanzuratoare decat o viata plina de ocara. Am vazut o priveliste
jalnica: copii din oameni liberi dusi la vanzare in piata din pricina
datoriilor parintilor. N-ai bani ca sa-i lasi copiilor ? Nu le lua si
libertatea! Un singur lucru pastreaza-le: bunul libertatii, averea pe
care ai mostenit-o tu de la parinti! Nimeni niciodata n-a fost dat in
judecata pentru ca tatal lui a fost sarac; datoria parinteasca insa
duce la inchisoare. Nu lasa un zapis care sa fie un blestem parintesc
pentru copiii si nepotii tai!

Ascultati, bogatilor, ce sfaturi dau saracilor din pricina neomeniei
voastre! Sa rabde mai bine saracul greutatile vietii decat sa
primeasca nenorocirile care vin de pe urma dobanzilor. Dar ce nevoie
ar mai fi de cuvintele acestea, daca ati asculta de Domnul?

– Care este sfatul pe care il da Domnul?

– Sa dati cu imprumut acelora de la care nu nadajduiti sa luati inapoi
13!

Poate insa ma va intreba cineva:

– Dar ce fel de imprumut este acela care nu-i legat cu nadejdea
restituirii imprumutului?

– Intelege puterea spuselor Domnului si vei admira iubirea de oameni a
legiuitorului! Cand vrei sa dai saracului pentru Domnul, datul este si
dar, si imprumut; este dar, din pricina ca nu mai nadajduiesti sa ti
se dea inapoi; este imprumut, din pricina marii darnicii a Stapanului,
Care iti va plati datoria in locul saracului; Dumnezeu, primind prin
sarac putin, iti va da mult. „Cel care miluieste pe sarac imprumuta pe
Dumnezeu.” 14. Nu vrei, oare, sa ai pe Stapanul universului girant ca-
ti vei primi inapoi banii imprumutati? Daca vreunul dintre bogatii
orasului ti-ar marturisi ca va plati pentru altii imprumutul, nu-i vei
primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al
saracilor? Da argintii care-ti stau degeaba; nu-i ingreuna cu adaosuri
si vei avea bine si de la Dumnezeu, si de la sarac! Tu vei avea
siguranta ca nu-ti pierzi banii, pentru ca ii pazeste Dumnezeu, iar
saracul va avea castig din folosirea lor. Iar daca doresti si adaos,
atunci multumeste-te cu cele de la Domnul. El iti va da, in locul
saracilor, si imprumutul, si dobanda. Asteapta cele ale iubirii de
oameni de la Cel care este cu adevarat iubitor de oameni. Da,
dobanzile pe care le iei de la saraci sunt culmea neomeniei. Iti faci
castig din nenorociri, scoti bani din lacrimi, spanzuri pe cel gol,
lovesti pe cel infometat; mila, deloc; nici un gand ca este om ca si
tine acela ce sufera. Si mai numesti si fapte de omenie castigurile ce
le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce,
si dulcele amar” si de cei ce spun ca ura de oameni este iubire de
oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea
oaspetilor sai: „Din cel ce mananca a iesit mancarea, iar din cel tare
a iesit dulceata” 15; iar din cel ce uraste pe oameni a iesit iubirea
de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”
16, nici din camata, iubire de oameni. „Tot pomul rau face roade
rele.” 17 Cei care iau camata suta la suta, cei care iau zece la suta
sunt infricosatori chiar atunci cand li se aude numele; iar cei care
cer lunar dobanda sunt ca demonii care-i mana pe somnambuli; se
napustesc asupra saracilor la soroacele lunii. Datul cu camata este
rau si pentru cel care da, si pentru cel ce ia; unuia ii aduce paguba
in bani, altuia, paguba in suflet.
Plugarul, cand culege spicul, nu

mai cauta iarasi samanta la radacina spicului; tu insa culegi si
roadele, si nu renunti nici la capital. Semeni, fara sa ai pamant;
seceri, fara sa fi semanat. Nu stii pentru cine aduni, dar iti sta in
fata cel ce plange din pricina cametei. Este necunoscut cel care are
sa se bucure de averea ta adunata din camata. Este nelamurit daca nu
vei lasa cumva altora bucuria bogatiei tale, iar tie iti aduni numai
raul nedreptatii tale.

Asadar, „sa nu-ti intorci fata de la cel care voieste sa se imprumute
de la tine ” 19 si sa nu dai argintul tau cu camata, pentru ca, fiind
invatat din Vechiul si Noul Testament cele ce-ti sunt de folos, sa
pleci cu buna nadejde la Domnul, ca acolo sa primesti dobanzile
faptelor tale bune, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava si
puterea, in vecii vecilor. Amin.

%d blogeri au apreciat asta: