Adevărul despre invazia României de către musulmani

În cadrul unei conferințe care a avut loc recent la Suceava, au fost demolate câteva mituri foarte dragi clicii globaliștilor, precum și șleahtei de trădători aleși de noi, care îi reprezintă. Celor care încă mai cred că relocarea milioanelor de musulmani în Europa este din motive umanitare, le doresc numai bine, dar nu în România. Adevărul este cu totul altul și e demult vremea să-l aflăm

Precum spune vorbitorul, „Adevăratul scop al denigrării istoriei și al tradiților, este pentru ca să nu știm ce avem de făcut atunci cănd situația o cere”. În mod cert, situația acum o cere. Invazia planificată e ațintită pentru că vorba gospodinei, „să se taie maioneza” – adică pentru distrugerea solidarității între Români.

Și despre ce solidaritate mai poate fi vorba atunci cănd unul se închină la Mahomed, altul la vacă, un altul la piatră, sau Zoroastru, iar doar bunicii noștri la adevăratul Dumnezeu Iisus Hristos ?

Merită fiecare minut:

 

04 Aprilie, ploaie cu bombe – In memoriam

Se spune că cei care uită istoria, sunt condamnați să o repete. Ziua de astăzi are o semnificație particulară în contextul actual, în care suntem folosiți ca teren de desfășurare pentru marea încleștare pregătită de către marele licurici (astfel botezat de preșul de tristă amintire Băsescu), cu Rusia.

Astăzi, acum 67 de ani, cei cărora Parlamentul tocmai le-a înlăturat limita de 3,000 de soldați staționați pe pământul României, au lovit crunt din aer populația civilă a Bucureștiului, sub justificarea că România era aliată a Germaniei.

Practica stabilită de democratizare a țărilor vizate constă în masacrarea civililor și în distrugerea economiei,  nu doar în neutralizarea armatelor lor. București, Ploiești, Dresda, Hiroshima, Nagasaki…

În trei minute putem doar întrevedea magnitudinea abominației care s-a produs acolo – asemenea calamități nu pot fi înțelese cu adevărat decît de cei care le-au trăit:

Alarma

Pe la ora prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. După 22 iunie 1941 s-au făcut zeci de exerciţii, pentru ca populaţia să se adăpostească, astfel că, pentru mulţi bucureşteni, alarma din 4 aprilie părea a fi un exerciţiu.

Era o zi de marţi, iar oamenii se găseau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. De exemplu, conferenţiarul universitar Ion Hudiţă nota că în cursul dimineţii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu şi un sfert – şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Iaşi, se afla de câteva zile în Bucureşti; s-a dus la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala” Moldovei. În Memoriile sale, el avea să scrie: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi.” S-a conformat şi el, nebănuind ce avea să urmeze.

Ivor Porter, spion englez reţinut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreună cu colegul său (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mulţi ani avea să noteze că în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vânătoare trecând deasupra noastră, dar nu le-am dat nici o importanţă; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a căzut în direcţia Gării de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul şi i s-a spus subofiţerului să ne conducă la adăpost. Prima oară am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un adăpost în adevăratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un colţ, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord fuseseră omorâte. Gardienii simţeau nevoia să iasă să vadă ce se întâmplă, dar erau obligaţi să stea cu noi; ca prizonieri eram în aceeaşi barcă cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicuţă şi noi pălăvrăgeam despre război, prizonieri sau gardieni la fel de excitaţi de această schimbare în plictisul cotidian.”

În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuaţi, pentru a nu rămâne sub ocupaţia sovietică, de unde urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti, precum şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală deprimare şi derută. Îşi părăsiseră casa şi averea agonisită, iar acum aşteptau, flămânzi şi obosiţi, într-o gară pe care cei mai mulţi nu o văzuseră niciodată în viaţa lor. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti.

Bombardamentul a fost descris de mai mulţi contemporani

În Jurnalul său, Ion Hudiţă scria că a văzut cu ochii săi avioanele „care treceau în valuri strălucind în lumina soarelui ca nişte păsări de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau în apropiere, precum un fum alb în direcţia avioanelor, de pe urma exploziei şrapnelelor trase de artileria antiaeriană, de pe acoperişul blocului Societăţii Mica.”

Gh. Zane a trăit şi el emoţia bombardamentului: „Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre Gară înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, continuu… Afară părea că un infern se declanşase. În adăpost, copii au început să plângă şi unele femei să scoată ţipete. Încet, încet, bubuiturile s-au rărit, până când, după vreo oră, nu s-au mai auzit.”

Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu era împreună cu soţul, compozitorul şi dirijorul George Enescu, în palatul din Calea Victoriei (Casa cu Lei). Peste mai mulţi ani, ea avea să scrie: „Pe cerul senin de primăvară, huruit , salve de artilerie neaşteptate, explozii care ne smulg uşile din balamale, detonări formidabile făcând ţăndări geamurile în locul în care George Enescu îşi compunea cvartetul în mi bemol major. Alt cutremur, provocat de această dată de nebunia ucigătoare a oamenilor, răstoarnă şi dărâmă peste tot în jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboară înnebuniţi în strălucirea metalică a rachetelor luminoase. Ultimul răcnet al geniului tehnic al secolului… progresele civilizaţiei ! Care întunecă albastrul cerului, acoperă soarele.

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: „La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, cînd au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.”

Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentului, oamenii au început să iasă din adăposturi. Mihail Sebastian nu părea prea mult afectat. În Jurnalul său, nota: „Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Gh.Zane a constatat foarte rapid proporţiile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str.Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

A ieşit din adăpostul improvizat şi Ion Hudiţă, care şi-a continuat drumul spre casă pe jos, deoarece tramvaiele nu mai mergeau: „am văzut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Moşilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergenţii de stradă încercând să împiedice trecerea pietonilor, de frică să nu se prăbuşească pereţii clădirilor. Am văzut casa lui Taşcă; avea toate ferestrele sparte şi un balcon dărâmat. Am ajuns acasă pe la ora trei. Ai mei observaseră de la fereastra sufrageriei, împreună cu soacră-mea, sutele de avioane care străluceau în soare. De la Calea Moşilor până la Vatra Luminoasă n-a căzut nici o bombă. Până la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din oraş, în special cartierul Griviţa şi Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mihăiescu cu maşina să vizităm atelierele şi garajele Societăţii pentru a vedea ce stricăciuni a produs bombardamentul. În Cobălcescu, cladirea n-a suferit nimic afară de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a căzut o bombă chiar pe trotuar, spărgând toate ferestrele faţadei, precum şi ale Centralei noastre.”

Maruca şi George Enescu au ieşit pe terasa palatului Cantacuzino, de unde au privit teribilul spectacol: „La cincizeci de metri distanţă, ardeau oamenii pe acoperiş, unde se refugiaseră văzând că imobilul – hotelul Splendid, cu douăzeci de etaje – ia foc, fără putinţă de scăpare; maşini în flăcări, cu şoferul mort la volan, cu ocupanţii maşinii calcinaţi în adâncul ei, trecând în zigzag cu o viteză nebună, prin faţa porţii noastre, zdrobindu-se la prima cotitură a străzii; trecătorii fugeau fără ţintă, unde să se ducă? Făcuţi fărâme sub ochii noştri, de explozii ce îşi accelerau ritmul din minut în minut, zgâlţânau din temelii casa pe care nu ne hotăram să o părăsim, cu toate rugăminţile disperate ale personalului nostru devotat, preferând să murim pe teresa noastră, sub cerul liber, decât să ne îngroape de vii dărâmăturile vreunui adăpost nesigur. Dar mai ai noţiunea morţii în astfel de momente? Gândul la aceste adăposturi mă îngrozea mai tare decât exploziile şi prăpădul făcut de bombe, chiar dacă la picioarele noastre, la etajul al cincilea, suflul arunca bucăţi smulse din pavaj, mari cât nişte pietre funerare de mormânt de copil, şi doi pereţi ai sălii de baie s-au prăbuşit cu un zgomot infernal, într-un nor de mortar şi de praf, la câţiva paşi de noi. Atunci când s-a lăsat din nou liniştea – ce linişte ! …prin telefonul dat de o prietenă, am aflat că familia George Florescu, rude apropiate ale mele, care ne erau foarte dragi, erau îngropaţi de vii în pivniţă, sub dărâmăturile casei lor cu trei etaje, din care nici un zid, nici măcar scheletul, nu rămăsese în picioare, se străduiau cu disperare să le scoată cadavrele de acolo, sau pe cei ce mai trăiau încă, poate.

Când, pe la sfârşitul celei de a doua zile, cu mare greutate, familia cumnatului meu Nicolae a fost scoasă de acolo, una dintre cele patru fete, un înger de şaptesprezece ani, blondă ca o zână, murise, după o agonie ce a durat cât ziua precedentă, horcăind sub cărămizile şi mortarul ce o striveau, cu mama ei la câţiva metri, şi ea imobilizată, neputând face nimic pentru copila pe care o auzea gemând, deşi era, prin ce minune? nevătămată, sub o grămadă de dărâmături.

Dezastrul

Dezastrul din Gara de Nord şi din cartierul Griviţa a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precădere, Gara de Nord, instituţie civilă, în care se aflau sute de oameni, mai ales refugiaţi din Moldova. Profesorul Hudiţă s-a deplasat chiar în după amiaza acelei zile să vadă situaţia la faţa locului: „Vizităm cartierul Gării de Nord şi Calea Griviţei. Case dărâmate, copaci scoşi din rădăcină, străzi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu maşina. Cordoane de soldaţi şi sergenţi de stradă caută să dirijeze circulaţia. Ambulanţe şi medici aleargă transportând răniţi. Grupuri de soldaţi şi cetăţeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morţi şi pe cei care mai pot fi în viaţă. Mergem pe Calea Griviţei până la camera pe care o aveau închiriată Mircea şi Lizeta. Găsim în locul casei, o imensă groapă cu apă. Bomba căzuse chiar pe casă. Am aflat pe urmă că ei erau în oraş, în timpul bombardamentului, căci altfel ar fi fost făcuţi praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate îngrozitor.” A doua zi Hudiţă era încă sub impresia celor văzute în Gara de Nord: „Vai de bieţii refugiaţi din Moldova, care după ce şi-au părăsit gospodăriile, îşi văd acum pierdute în Gara de Nord puţinele lucruri pe care le mai putuseră salva.”

Gh. Zane a fost şi el în zonă: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit.”Ivor Porter a vizitat şi el zona respectivă: „Gara şi casele ceferiştilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau înţesate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile de vieţi omeneşti au fost mari.”

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri după-masă am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”

O serie de crime inutile…

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie şi cele următoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică şi fruntaşii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”

Maruca Cantacuzino-Enescu şi-a scris memoriile la vreo zece ani de la acel bombardament, fapt ce-i permitea să reflecteze asupra momentului: „Stând de veghe, alături de mama împietrită, la căpătâiul tinerei moarte, în frumoasa casă a lui Nicolae Cantacuzino, aproape intactă, în timpul nopţii de dinaintea înmormântării, pe când lumânările scoteau fum din belşug, luminând sau umbrind, rând pe rând, faţa dulce, de marmoră, încadrată de codiţe de aur, magnifice, şi gândindu-mă la miile de adolescenţi, de adolescente, de copii mici ucişi sau mutilaţi în acea zi de patru aprilie – de sinistră amintire – mi-au revenit în minte lacrimile vărsate de toate mamele românce, cu câţiva ani în urmă, pentru copilul furat şi asasinat, al lui Lindberg. Bucureştii, oraş înfloritor, zâmbind cu toate grădinile, cu buna sa dispoziţie, încrezător chiar în acel timp, oraş deschis, fără apărare anti-aeriană, ajuns în trei sferturi de oră în stare de ruine fumegânde, din ordinul ilustrului preşedinte Franklin Roosvelt; alt «bogat» subiect de meditaţii, amare sau condescendente, după dispoziţia fiecăruia. Pretextul??… declaraţia de război a României făcută Statelor Unite. Dar ce-am gândi oare despre un om mare ce ar ucide un copil pentru ca acestuia din urmă i-a scăpat un ţipăt de furie sau de frică? În tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare şi revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă braţele Armatelor Roşii «eliberatoare» care înaintau, ameninţându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi şi bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud şi acum vocea lugubră şi tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelaş speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio Internaţional, dojeneşte ţările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», aşa cum îl numeşte Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesităţile cauzei lor.”

În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat.

Autor: Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

sursa articol: Revista Clipa

 

O apariție editorială interesantă

Vă semnalez o nouă apariție editorială demnă de luat în considerare. Tocmai s-a publicat la editura Babel o carte despre Mărturisitorii din perioadă comunistă, intitulată:

„Războiul împotriva creștinismului. Încununați martirii!”

Cartea se adresează publicului larg și conține o serie de eseuri pe tema comunismului, ce a reprezentat acesta și ce au reprezentat mărturisitorii credinței din acea perioadă. Sunt menționate clar, pentru toată lumea, motivele și criteriile pentru canonizarea lor. Cartea conține și câteva ilustrații, două portrete de deținuți, creionate de dl. Bandi, precum și alte ilustrații monocrom. Bonus, primiți și o icoană tipărită pe carton cretat, aceeași cu cea de pe copertă. Între capitole, poezii de Radu Gyr și Eugen Serea.

Cele 162 de pagini A5, pe hârtie albă de 70 gr., reprezintă un rezumat al războiului creștinului cu lumea, din mai multe puncte de vedere: politic, religios, social.

Cartea poate fi cumpărată de la editură, cu un preț de 15 lei. Dvs. trimiteți un mandat poștal cu adresa completă (15 + 5 lei) iar editura va trimite înapoi fără alte costuri, cartea, sub formă de colet. Alternativ, o puteți căuta și în librăriile ce comercializează cărți religioase, după data de 15-20 aprilie.

Mai jos două imagini ale cărții:

coperta

cuprins carte marturisitori

Cartea poate fi livrata si prin curier sau ramburs, destinatarul suportand costurile.

ADRESA EDITURII: str. LETEA, nr. 30 Bis, Bacau, Jud. Bacau. Pt. dl. Ionel Rusei. Mentionez si docuprint ”la” clicknet punct ro.

Comori inestimabile ale României, îngropate sub tone de beton – permitem?

Ce are loc în orice țară condusă de un guvern normal, reprezentativ, atunci când în decursul unor lucrări de construcții, sunt descoperite așezăminte ale strămoșilor, vechi de mii de ani ?

Evident, lucrările sunt oprite și anulate, iar vestigiile restaurate, astfel încât tot cetățeanul să se bucure de tradiția si continuitatea neamului său, precum fostul primar al Clujului, Dr, Gheorghe Funar, a procedat cu minunățiile scoase la lumină în fața statuii vărului lui Vlad Tepes, Matei Corvin:

 

foto: Napocanews

foto: Napocanews

Unde mai pui faptul că un vizitator străin neavizat află imediat și incontestabil că pământul e al nostru. Iată zidurile, iată așezămintele străbunilor, ce mai e de discutat ?

Ce face însă un guvern înțesat cu trădători și anti-Români sadea, atunci când cosntructia unei șosele al cărei capital politic și financiar primează, expune niște adevărate comori ale istoriei noastre? De nu ne-ar fi fost dat să aflăm…:

Recentele sapaturi la Autostrada Sibiu-Deva au scos la iveala doua asezari, una din perioada ocupatiei romane, iar cealalta datata cu mai bine de 2000 de ani inaintea piramidelor din Egipt.

Orasul Roman avea edificii somptuoase si un sistem de fortificatii, si este considerat cel mai vechi din Transilvania.

La Sibot, judetul Alba, arheologii au descoperit o intinsa asezare romana, unde nivelul de trai al locuitorilor era foarte ridicat.

Arheologii inclina se creada ca locuitorii acestei asezari erau mestesugari. Marturie stau numarul mare de cuptoare in care se ardeau lutul si artefactele descoperite in zona.

La nici 20 de kilometri departare de Sibot, la Turdas, in Hunedoara, cercetatorii au descoperit un alt oras fortificat, construit in anul 4.200 inainte de Cristos, adica mai vechi decat piramidele din Egipt.

Iar o asezare neolitica unica in Europa a fost scoasa la lumina pe tronsonul patru al Autotrazii Sibiu-Orastie, la Cristian.

Siturile arhelogice nu vor intarzia lucrarile la autostrada, spun autoritatile. Specialistii vor lua obiectele de pret si le vor duce la muzeu.

Sursa: Pro TV

Deci în urma presiunilor politice, câteva artifacte vor fi ascunse și uitate prin muzee, în vreme ce echivalentul unui Histria, Adamclisi sau Sarmisegetuza, e distrus și îngropat sub betonul șoselei pe veci.

Cine nu apreciază istoria, e un biet incult. Iar cine în mod voit o îngroapă, este fie un dușman, fie un trădător.

Românie iubită, pe când avea-vei oare pe fiii tăi adevărați în frunte-ți ?

Ne-ați dezgropat strămoșii – acum e rândul vostru!

 Profanarea mormintelor Domnitorilor Români sub masca cercetării științifice,  crează un precedent de care ar trebui să profităm pentru a cere în numele întregii comunități creștine dar și al minorității rrome, „deshumarea” Patriarhilor Abraham, Issac și Jacob cu neveste cu tot, în scopul stabilirii definitive (cu mijloace științifice!) a adevărului privind originile semite ale acestora.
 
 Rezutatele analizelor genetice, vor trebui comparate cu cele deținute de Asociația Shavei Israel, ce își consacra activitatea căutării triburilor pierdute ale poporului evreu.
 
 Până în prezent, studiile efectuate la inițiativa respectivei asociații, au ajuns la concluzia că grupuri cu aceleași caracteristici cromozomiale trăiesc în diferite zone geografice din India, respectiv în provinciile Goa și Andra Pradesh, dar și la frontiera cu Birmania (Bnei Menashe).

 
 Cromozomul care ne interesează este de tip Y, are caracteristici polymorfice și poartă numele”haplotyp modal Cohen”.

 


 
 Cred că dacă o pornim pe drumul asta, putem ajunge la un fericit compromis istoric: le dăm populația rromă ( a se vedea precedentul Falujah și Lemba) și ne lasă voievozii să-și doarmă în liniște, somnul de veci.
 
Nu i-am discriminat religios ci am subliniat indirect, nativa înclinare spre ezoterismul samaritean. Mormântul Patriarhilor se află în Samaria.
 
 În paralel, cerem deshumarea defuncților din cimitirele așezării Rosh Pînă- Israel, în care se află înmormântați primii coloni (1882) originari din România (Moinesti) și efectuarea analizelor genetice, în scopul stabilirii originei etnice a acestora.
 
 Solicităm aceasta ca urmare a afirmației făcute în volumul “Mémoires des juifs de Roumanie”, publicat anul acesta în Franța, la editura „Non Lieu”.
 La pagina 32, Dov Adler afirmă următoarele:”Fondata în 1882 de un grup de coloni ROMÂNI sioniști și idealiști, ( Rosh Pînă) a fost prima colonie evreiască din Palestina”.
 Deoarece afirmațiile „coloni ROMÂNI” și „colonie EVREIASCA” sunt contradictorii, putem presupune că idealismul sionist al celor 300 de români aflați într-o situație de precaritate financiară a fost stimulata€¦material. Presupunerea rezultă doar din zisele autorului.
 
 În cazul în care s-ar constată că acei coloni erau români get-beget, putem pretinde atât titlul de „Popor Drept între Popoare” cât și reparatiuni financiare pentru cei 130 de ani în care România a fost păgubita de forța vitală creatoare a cetățenilor moinesteni.
 
 În caz că nu, putem pretinde același lucru deoarece ROMÂNII sunt cei care au asezat” piatra din capul unghiului ” (Rosh Pînă face referire la Psalmul 118:22) în Palestina, pentru evrei.
 
 Știu, mă repet prin ceea ce am scris acum dar poate este momentul să afirmăm cu insistență adevăruri neconfortabile, în speranța că într-o zi, ele vor dezmorți conștiințele anchilozate.

autor: Clement

Vedeti neaparati si: CUMANIADA A AJUNS LA ,,GHICITUL ÎN OASE,,

 

 

Atenție MAE: cum e lucrată România în occident!

Să nu uităm că europenii sunt manipulați prin minciună, iar opiniile formate confuz, servesc intereselor economico-strategice transformate în legi greu de contestat.

Mai limpede spus, în ziarul Libération din 23 ianuarie,  jurnaliștii de stânga acoperă favorabil și admirativ manifestația de la Budapesta , la care s-a scandat până la răgușire că Hungaria nu acceptă să devină ” colonie ” a CE. Revendicările trezesc admirația cititorilor francezi care se solidarizează și cu dorința de recuperare a Transilvaniei.

   Din toata gloata de manifestanți, jurnalista Florance La Bruyère alege sa reproduca opiniile “tinerei blonde”  (aparent esențial ca informație) Krisztyna Németh,  „sosită cu toată familia din Transilvania, un teritoriu furat Hungariei prin Tratatul de la Trianon, în 1920, astăzi aflat în Romania”. Tânăra afirmă că :”Orban este singurul politician care unește națiunea. Chiar după atât de mult timp, Trianonul este o suferință pentru noi”.

Simultan, presa de dreapta, prin Le Figaro, susține insultele adresate românilor, proferate de către reprezentanții comunității evreiești.
Și hungurii și evreii revendică istoria noastră, bunuri de patrimoniu,
munți și ape iar diplomații români și oficialii de la Bruxelles, tac confortabil și profitabil. Profitabil pentru ei înșiși.

Actualele proteste din România au fost concepute pentru a da impresia unei societăți haotice și par mai aproapiate de stilul contestatar african.
În 1989 deznădăjduiții erau în stradă, acum în aceiași stare de lucruri, stau cu brațele încrucișate, în fotoliu. Se gândesc poate la tânăra Crăiniceanu și la Andrei Frumușeanu, care au murit în momente asemănătoare cu cele de acum, pentru că Roman, Băsescu, Măgureanu, Voiculescu, Vadim, Pleșu, Seleujean și TOȚI ceilalți să își poată face vacanțele în Caraibe și trimite copiii la studii, în America…

Occidentalii sesizează o diferență “de ținută “intre protestele românilor si cele din Polonia sau Hungaria. Diferența există si ne deservește, mai cu seamă cand “agenturili” ne lucreaza vià “celelate comunități “ce se vor, înlocuitoare.

Cu multumirile datorate lui Clement pentru raport!

De ce era rău pe vremea lui Ceaușescu?

Multora ne-a trecut prin cap întrebarea aceasta atât de logică și de binevenită: în fond, România a fost și încă mai este, o țară foarte bogată ai cărei cetățeni obișnuiți ar trebui teoretic să se bucure de un nivel de trai decent.  Ne amintim de faptul că prin anii ’60-’70 și începutul anilor ’80, a fost chiar  binișor din punctul acesta de vedere – apoi lucrurile au degenerat.  Lumea îl învinuia pe Ceaușescu singur, intelectualii învinuiau pe bună dreptate sistemul comunist pe la colțuri, dar nimeni nu părea să înțeleagă și mai puțin, să aibă curajul să explice mecanismul prin care foloasele cuvenite ale muncii românilor, ajungeau în conturi de bancă străine aflate în posesia…ei, aici e buba, nu a lui Ceaușescu! Nu-i fac apologia dictatorului câtuși de puțin, dar odată cu răul, trebuie spus și binele, puțin cât a fost acela.

 Curtoazie din partea cititorului Adrian-românul-contrarevoluționarul, mecanismul e explicat mai jos și pentru prima oară aflu ceea ce știam în mod instinctiv, fără a avea date -pentru aceasta îi mulțumesc și vă invit să profitați.  Apoi, transpuneți cunoștințele dobândite situației actuale. Mai urmează numai să identificăm vinovații și să îi numim. După ce România va ajunge cum trebuie, adică în mâinile naționaliștilor, mai bine ar fugi șobolanii prin locuri neștiute în lume, unde să își consume averile furate, sperăm pentru o cât mai scurtă vreme, căci aici va fi vai de blana lor cenușie!

 Lansez o invitație și altora care au date concrete despre sabotarea deliberată a economiei românești în acele vremuri sau mai recent, să îmi scrie – doar cunoscând metodele, putem preveni alte pagube în viitor. Uite cum facem noi aici, ceea ce ar trebui să fie treaba serviciilor secrete!

„Pe vremea lui “Ceasca” cum spuneti voi, el aproba necesarul de consum intern de produse alimentare. Surplusul fata de productie era permis a fi exportat. Evreii care controlau integral conducerea aparatului economic organizau raportarea unor productii mult mai mari decat realitatea. Din cantitatile fictive raportate era scazut necesarul intern si se aproba diferenta pentru export. Dar productia fiind mult mai mica decat cea raportata, exportul se facea din produsele care erau de fapt alocate necesarului intern fara stirea conducerii, Ceausescu inclusiv, de unde si sursa deficitului cu produse alimentare pentru poulatie in acea perioada.

Avand ceva suspiciuni, Ceausescu a inceput sa faca controale in piete. Bineinteles ca se organizau suparalimentari de stocuri pentru mentinera unei iluzii de abundenta. Pentru cine? Evident pentru cine nu stia care este relitatea. Cine nu stia? Pai sa vedem cine stia: poporul stia, conducatorii economici stiau, securitatea ( chipurile subordonata lui Ceusescu) stia, strainii stiau prin evrei si sistemele de spionaj. Singurii care nu stiau erau Ceausescu si conducerea imediat apropiata in care acesta avea incredere. SPECTACOLUL BUNASTARII DIN PIETE ERA ORGANIZAT DOAR PENTRU CEAUSESCU. Sa crezi ca isi organiza singur o iluzie pentru a pacali pe cine??? Pe cine pacalea, ca pe noi nu avea cum. Cine erau pacalitii??

La fel se intampla cu productia tuturor celorlate valori ce se exportau. Conducatorii firmelor de export vindeau produsele catre firme proprii off-shore, Statul Roman incasand preturi minuscule dar aceeiasi directori vindeau mai departe la preturi de piata la straini, diferenta ramanand in conturile din strainatate ale firmelor lor. Astfel ajunsesera sa aiba la “revolutie” sute de milioane de dolari in conturi cu care nu puteau face nimic pentru ca nu isi puteau etala bogatia din cauza omului rau cum il denumiti voi: ‘Ceasca’. Asa ca l-au ucis si au scapat de singura piedica de a se bucura de ce au furat inainte si de a continuia sa fure ce a mai ramas din economia Romaniei dupa 1989.

Nu ar fi fost nici o problema sa fie auditate toate conturile de valuta ale bancilor romanesti dupa revolutie si sa se vada care a fost circuitul si valorile exporturilor. Cine i-a impiedicat pe evreii care au luat conducera tarii sa faca acesta audit? NIMENI. AU DE ATUNCI TOATA PUTEREA DAR REFUZA SA O FACA SI AU DISTRUS TOATE ARHIVELE. PENTRU CE? Au ceva de castigat, sau de pierdut, oare ce? Nu cumva ce trebuie protejat ecte chiar legenda creata in jurul lui Ceausescu la care fraierii inca mai musca?

Cat de a lui Ceasca era securitatea s-a vazut dupa cum l-a aparat. Trebuie sa nu ai nici un neuron functional sa mai crezi ca Ceausescu chiar a condus in Romania ultimilor ani, altceva decat supravegherea dezvoltarii economice, de care in modul cel mai pervers posibil au profitat din plin doar dusmanii Romaniei.

Parerea mea este ca inainte de 1989 s-a furat chiar mai mult din bogatia Romanilor decat dupa.

In etapa de dezvoltare si explotare operationala se poate fura cel mai mult. La dezmembrare se fura stocul si activele, mult mai putin in opinia mea decat in dezoltare si exploatare. Si stiu ce vorbesc caci sunt victima a aceluiasi procedeu dar aplicat dupa 2000 asupra mea si a firmelor mele.

Si ca sa dovedesc continuitatea procedeelor de a fura averea acestui popor inainte si dupa care se face cu oameni care protejeaza informatia reala si care nu sunt foarte multi, va dau un singur exemplu care pentru mine este cel mai relevant: Nicolae Vacaroiu: inainte de 1989 a avut functia de Sef al Comitetului de Stat al Planificarii Economiei, adica cel care stia si putea ascunde realitatea privind productia fictiva si exporturile reale; dupa 1989 a fost Prim Minstru, presedinte al Senatului (omul nr. 2 in stat) si acum, sef al Curtii de Conturi, institutia care verifica cum sunt cheltuiti banii bugetului de stat care a ramas cea mai importanta sursa de bani la acest moment si de care toat economia depinde acum, desigur de c are depind si marea parte a averilor personale ale conducatorilor statului. QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!.

Desigur, tot Ceausescu a fost si inca este de vina!!!”

%d blogeri au apreciat asta: