Ca rezultat al disputei survenite între Pakistan și SUA în urma uciderii a 26 de militari pakistanezi și a rănirii altor 13 de către echipaje ale aviației NATO care operau din Afganistan, guvernul de la Islamabad a ordonat americanilor să părăsească baza militară de la Shamsi în termen de 15 zile.
Cei 26 de militari pakistanezi au fost uciși dintr-o gafă enormă a piloților americani, care căutau să omoare islamiști. Atacul a avut loc Sâmbătă, la 2 dimineața ora locală, într-o zonă muntoasă aflată la 1,5 km distanță de granița cu Afganistanul.
Baza militară de la Shamsi fusese dată în secret în mâinile americanilor după atacurile teroriste de la 11 Sept. 2001, de parcă bieții afgani ar fi avut ceva de-a face cu acestea. Baza a fost folosită pentru lansarea controversatelor atacuri cu drone asupra talibanilor și a altor luptători de eliberare.
Relațiile dintre cele două state erau deja tensionate datorită atacării unor posturi ale armatei pakistaneze de către elicoptere ale ISAF (International Security Assistance Force) operând din Afganistan, aparent dintr-o greșală.
Sentimentul anti-american al pakistanezilor era deja pronunțat și va fi inflamat și mai mult de către acest eveniment. Consiliul Apărării a decis oprirea tranzitului camioanelor de aprovizionare pentru forțele NATO din Afganistan care treceau prin Pakistan, ceea ce înseamnă strangularea rezervelor de mâncare, muniție șamd. ale forței de ocupație NATO. Aproximativ jumătate din provizii traversau până acum această rută. Televiziunea pakistaneză a arătat imagini ale cozilor lungi de camioane container, la granița sa.
Amenințările anterioare ale Islamabadului de a-i da afară pe militarii americani nu au fost puse în practică. Relațiile bilaterale au fost serios prejudiciate mai înainte, când un agent al Blackwater contractat de către CIA a ucis doi pakistanezi în Lahore și un al treilea atunci când camionul cu care cei doi colegi ai săi l-au extras de la locul faptei, a trecut peste el. Mai apoi, operațiunea unilaterală a forțelor speciale americane de ucidere a lui Osama Bin Laden, versiunea oficială, a pus și mai mult gaz pe foc. Acum asta…
Iată dragi cititori cum își dau cu dreptu-n stângu’ vajnicele forțe aducătoare ale democrației și a prosperității de plastic: în ciuda programelor extensive de colaborare între ISI (serviciile secrete pakistaneze) și CIA, precum și dintre forțele lor militare și a miliardelor de dolari tipărite de către guvernul SUA pentru a cumpăra bunăvoința Islamabadului, întreg castelul din cărți de joc s-a prăbușit într-o zi.
Spune Sfântă Scriptură că înainte de cădere, este mândria, iar aroganța cu care imperiul s-a comportat până acum, îi prevestește sfârșitul. Firește, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă America era condusă de către americani și nu de unii care asumându-le la exterior limba, îmbrăcămintea și manierele, nu fac decât să o ducă de râpă, având însă grijă să-i mângâie cetățenii pe cap în tot acest timp.
Ce avem noi de învățat din asta?
Oferindu-le baza militară de la Deveselu, politicenii noștri comit un act de incredibilă stupiditate, fapt detaliat aici în repetate rânduri – ca reacție, rușii au anunțat că își rezervă dreptul de a anihila bazele care adăpostesc elemente ale scutului antirachetă cu rachete dotate cu capete nucleare Iskander din multiple locații (Kaliningrad și Niș, Serbia, chiar în coasta României. Ne-o caută cu lumânarea „reprezentanții noștri”..
Să îi înlocuim zic eu, până nu ne vom aminti cu bucurie de zilele în care norul radioactiv european plutea deasupra noastră!
sursa The Guardian
Filed under: America, armata, Avertizari, democratie, NOM, Pakistan, Romania, Siguranta | Tagged: America, armata, Avertizari, democratie, NATO, Pakistan, Romania, Siguranta | 35 Comments »