Un militar cecen din Mariupol își amintește momentul în care a văzut adevărata față a Batalionului Azov (Video)


25 aprilie 2022

Zaur – militar în cadrul regimentului lui Akhmat-Khadzhi Kadyrov:

Este posibil ca, înainte de a veni aici, să mă fi îndoit puțin asupra celor auzite. Dar atunci, când am eliberat primii prizonieri din casa care era situată direct în apropierea [fabricii] Azovstal’, când acei prizonieri civili au ieșit din subsoluri, ne-au îmbrățișat și ne-au sărutat. Și ne-au spus că se bucură să ne vadă. Plângeau cu lacrimi în ochi! Atunci mi-am dat seama că am ajuns exact pentru… (reținând emoțiile) ceea ce era necesar. Și nu mă îndoiesc nici măcar o picătură că a fost o idee bună.

Îmi amintesc acel moment, acel fragment care s-a așezat în capul meu, când am luat cu asalt o casă în care erau o mulțime de civili și mulți dintre aceiasi luptători Azov. O mamă cu copilul ei aleargă afară, iar noi ne uităm prin binoclu. Nu putem lua cu asalt, nu putem intra, nu putem face nimic. Și apoi o împușcă pe mamă în coloana vertebrală. Mama cade… și noi strigăm către copil din toate părțile: „FUGI!!! FUGI!!!!”.

Copilul a încremenit, neînțelegând ce să facă. Pe de o parte vroia să fugă, dar pe de altă parte să-și ajute mama. Și deodată capul lui, fiți atenți, CAPUL acestui copil este împușcat de acest gunoi, de această BESTIE malefică. Chiar în acest moment, cu toții am uitat brusc ce înseamnă moartea, am uitat că acolo ar putea fi lunetiști, așa precum o mulțime, am dat buzna! Am aruncat cu grenade fumigene, ca să nu ne vadă. Am pătruns înăuntru și pur și simplu i-am făcut praf pe toți [luptătorii] care erau înăuntru. Ei bine, am intrat acolo, dar nu doar am intrat acolo. În sensul că oamenii și-au sacrificat viețile. Mulți soldați și-au sacrificat viețile în acel moment. Dar noi am intrat și ne-am îndeplinit sarcina.

Nu ne păsa deloc de viețile noastre când vedeam că viața unui copil a dispărut. Când ne-am dat seama că aceștia nu sunt oameni, ci sunt animale, nimic mai puțin decât fiare, care își pot permite să… să ucidă un copil. Aceștia nu sunt oameni. Prin urmare, cred că am ajuns aici exact pentru motivul potrivit. Și tot ceea ce am făcut aici, am făcut pentru acești oameni care trăiesc chiar aici și care ne zâmbesc și ne îmbrățișează. Au luat chiar și coordonatele locului unde locuiesc eu, precum și ale celorlalți camarazi de luptă, vor să vină în patria noastră și să ne mulțumească pentru eliberare.

14 răspunsuri

  1. Nu as fi atat de sigur ca nu e propaganda. Mi- atras atentia propozitia: „aceștia nu sunt oameni, ci sunt animale”, cunoscuta din toate manualele de manipulare: portetrizeaza-ti inamicul ca o bestie si apoi combate-l ca si cum ar fi o bestie.
    In rest, Allah Akbarul luptatorilor ceceni (supranumiti si armata TikTok) care inainteaza spre Vest spune tot.

    • Atrocitățile comise de către naziștii sponsorizați de către.. curios cine, sunt evidența care vorbește de la sine. Poate o fi și cum spui, dar nu am nici o îndoială asupra calității umane a așa-zisului „batalion azov”. Mostră de antrenament, combinat cu ritualuri satanice (vărsarea propriului sînge în fața unor idoli):

      Băieți buni, ei?

      • Perun este vechiul zeul al slavilor, inca venerat de Rodnovery in toata zona slava, inclusiv Rusia si ritualurile sunt peste tot aceleasi. Vezi de exemplu icoana Ognyena Maria, zeita focului si sora lui Perun.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Slavic_Native_Faith
        In toata zona slava a fost o reinviere a credintelor pagane folclorice in special de interes pentru tineri:
        https://meettheslavs.com/category/mythology/

        Rusii ca de obicei sufera de amnezie selectiva: si ei au neo-paganism si neo-nazism, chiar combinate. Kolovratul, swastika rodnoverilor, apare si pe insignele separatistilor militari rusi din batalioanele Sparta si Svarojici, din unitatile Rusici si Ratibor, ca sa nu mai vorbim de insemnele clare naziste din Wagner.

        • Aici nu e vorba de pro-ruși și de pro-ucraineni, ci despre date și fapte. Cine a provocat acest conflict internecin? Acolo e miezul chestiunii.

          • Pentru o solutionare simplificata, depinde a cui propaganda e mai credibila. Dar problema merge mult mai in adancime decat pare si depaseste granitele. In principiu eu nu sunt de acord cu nici o minoritate care decide ca nu mai vrea sa traiasca in tara in care se afla si crede ca are dreptul sa acapareze teritoriul pe care locuieste si sa-l doneze altei tari. Secuii abia asteapta sa faca acest lucru cu judetele in care traiesc: referendum unilateral si unirea cu Ungaria. De asta a recunoscut Ungaria Kosovo dar Romania nu si de asta Ungaria e de partea rusilor, nu atat pentru gaz cat pentru Transcarpatia si Transilvania. Ar vrea ei si Voivodina dar nu-i lasa Putin.

            Deci aici este esenta problemei inafara de care din cele doua parti combatante a inceput taraboiul. Si acolo de fapt este mare incalceala si principala vinovata este Rusia care s-a tot extins in decursul secolelor inghitindu-si vecinii si chiar aliatii. E destul sa te uiti la o harta veche de pe vremea imperiului tarist ca sa vezi ce monstruozitate devenise Rusia comparata cu toate celelalte tari: un balaur care continua sa devoreze in toate partile pana cand a ajuns atat de mare ca s-a prabusit in interior. Lacomia se plateste.

          • Apropo de originea răzbelului din ucria, lavrov a tras o palmă cuibului de viespi sălbatice, când le-a reamintit ieri gideanilor că nazismul de acum al ucriei este același cu cel alluiadolf, care- după spusele lui Serghei- avea origini *alese*.
            A stârnit o furtună, mamă-mamă ! ! !
            Se știa de mult că bunicaluiadolf a fost slujnică în casa scutuluiroșu-ramura germană, iat tăicuțul luiadolf semăna ca două picaturi de apă cu patronul casei aceleia;există poze…

      • Antrenamentele scuților francezi, belgieni, polonezi ,nordici, intre 13 si 17 ani urmaresc formarea unor indivizi precum cei din imaginile insotite de o melodie aleasa complet aiurea.
        In 2008 organizatia a scos din titulatura caracterul crestin detinut initial.
        Este foarte adevarat ca adolescentii sunt obligati sa isi aleaga o identitate secreta specifica miturilor precrestine.
        Posibil ca in Ucraina tinerii sa fie recrutati din astfel de organizatii si instruiti ulterior dupa reguli pe care le regasim in Legiunea Straina.
        Deosebirea intre Azov si Legiunea Straina este ca Azov nu defila sub onoruri ,adica la vedere, prin faţa guvernantilor, la sarbatoarea nationala..
        Personal, stau cu bratele incrucisate si privesc fara a ma mira la ce se intampla. Oricum, Miscarea Crestina pentru Pace din care faceam parte, s- desfiintat.

        • Știu la ce te referi. Am dat și de organizația care îi antrenează/sponsorizează, un mix păgîn, neo-nazist, nume germanic, îmi scapă deocamdată. Desigur e și aia un front al … te las să îți imaginezi. Un soi de isis al Europei de Est.

  2. Putin a trimis musulmani sa lupte contra crestinilor din Ucraina. Asta spune tot, indiferent de propaganda. Cecenii sint renumiti ca fiind cruzi si brutali cu civilii, iar faptul ca acest detasament a ales sa lupte de partea rusilor dupa ce le-au facut rusii in Grozny spune multe despre ei, la fel ca si despre vandutul Kadyrov.

    Era pe vremuri un video cu Putin in care spunea ca ortodoxia rusa are mai multe in comun cu islamul decat cu catolicismul vestic. Probabil asta este aplicarea in practica a teoriei putiniste.

    • Magnificii catolici care au distrus, jefuit, violat și ucis în Constantinopolul Ortodox și nu odată. Oare de unde vine vorba: mai bine cu turbanul pașei decît cu tiara papei?

  3. https://voxnews.info/2022/04/27/la-rivolta-dei-generali-italiani-questa-non-e-la-nostra-guerra-fermiamo-gli-usa/
    Revolta generalilor italieni care considera ca implicarea in conflictul intre doua state non membre NATO contravine regulilor acestei organizatii si ca Statele Unite abuzeaza de un ascendent pe care statutar, nu il au.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: