Abordări practice în problema actelor cipate: cum să scăpam de cipul RFID.

Pentru orişice problemă care se iveşte în viaţă, există trei abordări:

1. Să te laşi copleşit de ea.

2. Să lupţi făţiş cu cei care ţi-au cauzat-o.

3. Să ocoleşti problema dintru început, în mod inteligent.

Clujenilor care parchează precum sunt obişnuiţi de zeci de ani încoace (nu chiar blatant pe trotuare, dar nici învârtindu-se o oră cu maşina pentru un loc de parcare), primăria le blochează roţile, sau le ridică maşinile.  Practic nu ai unde parca legal in Cluj! Fireşte, un automobil cu roata deja blocată, nu va  mai fi ridicat. Alegerile şoferilor sunt astfel:

1. Să plătească amenzile asupritoare suportând batjocura.

2. Să lupte cu sistemul, îndurând ore pierdute prin tribunale, fără un rezultat favorabil de cele mai multe ori.

3. Să îşi blocheze singuri roata cu un dispozitiv procurat din Piaţa, evitând astfel amenda, ridicarea maşinii şi tribunalele.

Ce poate fi mai ingenios decât asta? Ei, cam la fel stă treaba şi cu actele cipate:

– Cei mai mulţi, neîndoielnic le vor accepta şi odată cu ele batjocura şi îngrădirea drepturilor lor. Ei vor fi norma în societate, nu vă îndoiţi de asta.

– Alţii, mai căpoşi, se bat cu un sistem care nici măcar nu are de gând să îi asculte, în ciuda falselor „dezbateri publice pe temă”, căci zarurile sunt deja aruncate. Ei suferă enorm încă de pe acum, existând deja cazuri de familii dezbinate din cauza proastei înţelegeri a chemărilor la o falsă mucenicie-înainte-de-vreme, precum lansate de o minoritate de cruciaţi virtuali dar extrem de vocali, pe internet.

Cum le va fi traiul mai apoi fără un buletin, e uşor de dedus: practic, îşi vor sacrifica inutil copiii şi familia, urmând ca plata pentru efortul lor necopt să fie nu mucenicia, ci traiul în mizerie şi ostracizarea socială, foarte posibil cu destrămarea familiei, lucru extrem de nedorit pentru copii.  Atitudinea asta extremă au avut-o nişte sectanţi „ortodocşi” din Rusia, care s-au încuiat într-o peşteră, în aşteptarea apocalipsei care nu mai venea…  Au fost nevoiţi să iasă într-un final, spre râsul tuturor.  Au servit ei Lui Hristos, sau din contra, au jucat în mâinile duşmanilor bisericii ?

Sunt ei mucenici, sau doar nişte caraghioşi care şi-au periclitat serios mântuirea datorită obsesiei lor cu „ruperea de sistem”?

– Într-un final, a treia categorie este a celor care pricep natura problemei dându-i Cezarului partea, pentru ca mai apoi s-o facă pe a lor.  Cum se poate asta ? Simplu:

Cipul va fi distrus iremediabil prin plasarea buletinului pentru 2-3 sec. în cuptorul cu microunde. Plasticul precum şi codul de bare vor rămâne practic ne-afectate, iar Dvs. nu veţi mai fi urmăriţi electronic, cel puţin nu pe scară largă.

Dacă preferaţi metoda mecanică, plasaţi o daltă boantă pe cip, aplicaţi o lovitură scurtă cu ciocanul şi gata: acel cip nu va mai răspunde la apel în veci!

Nişte prieteni din Franţa au fost pe la noi zilele astea: ei mi-au relatat că francezii au făcut un adevărat sport naţional din neutralizarea cipului din cartea de identitate. Au mai spus că precum era de aşteptat, nu există nici un fel de consecinţe pentru asta şi că oamenii continuă să le folosească fără probleme. Nu am auzit ca la noi să existe consecinţe legale pentru acţiuni similare.

Cu siguranţă cei care le-au introdus s-au gândit şi la posibilitatea asta, considerând-o ca şi „pierderi acceptabile”. Vă este totuşi teamă să distrugeţi cipul? E de înţeles: doar confecţionaţi o învelitoare din folie de aluminiu, care să îmbrace complet actul  – efectul va fi acelas: aţi construit o simplă cuşcă Faraday, care nu va permite ca cipul să fie interogat. Dacă nu aude, nici nu va răspunde.

Închei cu cuvintele Dacianei care a sumarizat atât de matur duhovniceşte problema:

„Şi eu sînt de părere că un NU masiv al populaţiei ar putea măcar întîrzia introducerea CI cu RFID. Dar nu se ştie pentru cît timp.
Aşa cum am mai postat şi în altă parte, dilema a€œle luăm sau nu?” este falsă. În stadiul la care s-a ajuns, întrebarea este: ne pocăim sau nu? Fără să avem Harul şi rugăciunea neîncetată, nu vom putea rezista, măcar de am refuza o mie de cipuri. Aşa au supravieţuit marii duhovnici citaţi mereu pe diferite situri. Cine se duce la mucenicie acum, nepregătit, riscă să ajungă de batjocoră dracilor, atît cei văzuţi (sistemul şi apărătorii lui), cît şi cei nevăzuţi. Cărţile Sfinţilor Părinţi abundă în istorii despre asceţi care şi-au pierdut mîntuirea după o viaţă de aspre nevoinţe.

Şi cine poate spune că ne-am apropia măcar de măsura acelora care, până să cadă în înşelare, trăiau îngereşte? De ce se vorbeşte cu atîta uşurătate de mucenicie şi pustnicie? Azi, ispita cea mare este văzută în CI. Se  striga sus si tare: le refuzăm ! Da , de acord.  Insa ispitele din interior, patimile care ne macină zilnic, nu, pe acelea incă le ţinem,  mai ales eu.”

Pentru a intelege si bazele teologice subtile ale problemei, vedeti neaparat si

Scurt ghid de rezistenţă spirituală în faţa Noii Ordini Mondiale