Copii normali într-o lume anormală – se mai poate face ceva?

Cititorul atent al acestui blog a observat demult că există o preocupare intensă cu educaţia şi creşterea copiilor, astfel încât ei să devină oameni întregi sufleteşte, mintal şi trupeşte.  Am văzut până acum ce spun experţi de diferite specialităţi despre asta, acum aflăm cum era în vremurile mai normale ale României,  respectiv în perioada interbelică.  După cum se va vedea, principiile de bază sunt aceleaşi.  Cu mulţumiri „Babei Dochia” pentru comentariul splendid ce nu merita să rămână ascuns. Concluziile ei sunt cât se poate de încurajatoare pentru noi:

D-le Eufrosin am fost impresionata de fotografiile pe care le-am vazut. Ei au trait o alta viata cu alte reguli si conditii. Nu ma mai satur sa o provoc pe mama sa-mi povesteasca despre viata lor cand erau copii! Este incredibil.

Bunicii mei au venit in Bucuresti dintr-un satuc din Teleorman. Inainte de razboi era acolo mare mosier, Capra poate ati auzit.de el. Avea mare avere si a facut pe toate dealurile pe care le detinea culturi de vita de vie ,livezi, iazuri cu pastravarii si grajduri cu vite si cai. Avea angajati profesionisti in fiecare sector. Erau si culturi de cereale iar moara era intretinuta de inginer german care avea casa lui in sat cu familie cu tot. Era dispensar si copilele lui aveau guvernanta germana care le scula la 6 dim. si faceau gimnastica. Scoala o faceau in particular si apoi au mers la studii in Germania.

Bunicul era proprietar de pamant si avea animale, casarie, razboi de tesut si atelier de daracit lana. Se scula de la 4 si fetele abia il vedeau de cat alerga toata ziua. Bunica ramanea acasa cu femeile care munceau la atelier si avea grija sa aiba tot ce le trebuia inclusiv mancare la pranz. Bunica ere cafegioaica inraita si cumpara de la armeni cafea cruda ca nu-i placea decat proaspat rasnita si prajita. Aveau 3 fete pe care le punea la munca,stiau tot rostul oamenilor. Pleca mama calare sa duca mancare oamenilor la camp desi avea 9 ani. Le imbraca numai cu rochite de pe Lipscani si le certa daca le prindea ca seara nu se spalau bine sau ziua se stergeau pe sort in loc sa se spele pe maiini.

Bunicul a muncit ca asa gandea el viata si cand au venit derbedeii satului sa-i ia utilajele si tot ce avea ca oricum pamantul il luasera a lasat totul si a plecat la Bucuresti. A luat-o de la capat, a facut alta casa si s-a adaptat vietii in capitala. Bunica nu a rezistat si la 45 de ani a murit. El a trait 91 de ani. A facut comotie cerebrala dupa ce Ceausescu a spus ca ar trebui folositi batranii in tabere speciale sa faca si ei ceva nu sa stea si sa astepte pensia. In fiecare zi facea gimnastica dimineata,dupa fiecare masa facea o plimbare de 1/2 h si cand era sezon bea in loc de apa must de macese. Era puternic si frumos, se radea in cap in fiecare vara si avea o frumusete de par alb ca zapada cu ochi albastri si fata curata si mirosea mereu frumos. Imi este dor de el si de tot sirul de batrani care au plecat.

Fiecare are povestea sa minunata si ne-au invatat ca poti sa faci orice daca muncesti ca nimic fara munca nu rezista si nu este drept sa ceri ceva daca nu meriti. Cum puteam creste noi altfel si cum puteam noi educa altfel pe copii i nostri. Vedeti aici este misterul. Nu in metode sofisticate, in scoli celebre ci in exemplul personal. Copilul nu face decat ce vede la parintii lui. Poti sa-i spui tu fraze frumoase daca el te vede facand altceva nu mai are nici o relevanta restul. Bunica din partea tatalui nu stia carte, bunicul era negustor si munceau sa intretina pe cei 6 copii. Duminica mergeau la biserica, veneau si mancau toti si bunicul le citea cate ceva. Matusa mea imi povestea ca intr-o iarna le-a citit Qvo vadis si ca abia asteptau seara ca sa afle ce se mai intampla in carte.

Cand eram copii in fiecare vacanta stateam si la ei si nu am auzit niciodata o vorba rastita, sa comenteze copiii ceva cand erau trimisi sa faca ceva, nu exista. Doar 2 au ramas in sat restul la facultate la ff pt. ca erau copii de chiaburi si nu aveau dreptul sa mearga la scoala dar au mers. Cum a putut o femeie fara stiinta de carte si un tata ocupat sa educe in acest mod cei 6 copii? Ii iubeau si-i respectau enorm . Cum ? Prin exemplul personal. N,u stiau sa faca altfel decat ce vazusera acasa unde se facea mereu ceva, nu se ardea gazul de pomana.

Iar despre bunica sa va spun ceva nostim. Noi eram mari la scoala si sora mai mica a plecat in Germania definitiv. Era slabiciunea bunicii, bunicul murise si se gandeau cum sa-i spuna ca nu avea s-o mai vada. O tot pacaleau ca este in delegatie, ca este in concediu ca nu are timp sa vina…Intr-un tarziu se stang ei la tara si se hotarasc sa-i spuna. Dupa ce cu chiu cu vai, cu menajamente de tot felul i-au spus, bunica le spune ca stia dar i-a lasat sa se chinuie pt. ca au putut s-o minta.