Vina pentru copiii morţi şi cum să începem să o spălam

„Asistenta plecase din secţie, era uşa blocată. Nu puteai intra decât cu cartelă. Asistenta trebuie să înfunde puşcăria, sistemul sanitar este unul nenorocit, iar de vină sunt politicienii. Toţi trebuie să plătească, pentru că acolo au murit copii”, sunt cuvintele unei bunici ai cărei doi nepoţei au scăpat de moarte prin mila Lui Dumnezeu.

De-acum ne dăm seama că e greşit şi ipocrit să condamni un singur om, după cum desigur se va întâmpla, într-o ţară al cărei întreg sistem de guvernare, de apărare, de învăţământ, medical, de asistenţă socială etc., se află în colaps. Unde s-a mai pomenit ca un spital şi încă unul de maternitate, să nu aibă în dotare detectoare de fum şi instalaţie automată de stingere a incendiilor – dar un plan de incendiu funcţional şi familiar tuturor angajaţilor ? Lucruri elementare în orice ţară civilizată, dar ăştia au acum nevoie de-un ţap ispăşitor.

Într-adevăr asistenta trebuia să fie în secţie ori să cheme un înlocuitor dacă avea nevoie să plece, dar mai este oare vina ei că un nenorocit care nu are nici o treabă ca şi electrician, şi-a bătut joc de munca lui ? Dar conducerea spitalului care angajează astfel de „meseriaşi” pentru a executa lucrări, nu are partea ei de vină? Iar ministerul care are jurisdicţie peste astfel de spitale, poate fi considerat nevinovat? Cât îi priveşte pe miniştrii care conduc astfel de ministere, ce să mai spunem despre ei? Se găsesc bani gârlă pentru contracte de milioane date pe te miri ce, dar nu pentru medicamente, bandaje şi detectoare de incendii – cum vine asta?

Prim-ministrul care-i conduce pe toţi aceşti incompetenţi nu are nici o vină, măcar prin delăsare? Dar Preşedintele care a format cabinetul, poate fi exonerat? Iar partidele din sânul cărora au emanat toţi trepăduşii ăştia, sunt ele bune pentru ţară ?

În ultima instanţă, noi cei care le-am dat girul, nu purtăm chiar nici o parte din vină ? Sistemul ăsta aşa cum îl avem, ne reprezintă chiar pe noi. Dezordinea, necinstea, lipsa de profesionalism şi nepăsarea guvernanţilor şi a administratorilor ţării, sunt şi ale noastre, ale fiecăruia care mai tolerăm starea asta de lucruri.

Înainte de a o pune la zid pe respectiva asistentă, ar trebui să ne uităm adânc în noi înşine şi să ne întrebăm: ce fac eu pentru a ieşi din marasm? Dacă în urma acestui examen de conştiinţă începem să îi respectăm pe cei din jur, să nu mai tolerăm necinstea, nesimţirea şi toate celelalte tare de care ne lovim aproape zilnic, înseamnă că România mai are încă, un viitor.
Dacă schimbarea mult aşteptată izvorăşte mai întâi din noi, ne aflăm pe calea cea bună. Treptat, treptat, mulţi se vor molipsi de atitudinea noastră, căci binele ca şi răul, e contagios.

Oamenii au doar nevoie de exemplul personal al liderilor, iar de la cei pe care îi avem acum, nu văd ce lucru bun am putea învăţa. Oferind exemplul mult-dorit în societate, putem deveni chiar noi liderii de mâine, când poporul va realiza că totuşi, vecinul cinstit harnic şi cuviincios, ar face un primar mai bun în sat, decât şnapanul politic conectat în sistem.

Până atunci însă, s-ar putea începe ieşind tăcuţi în stradă cu zecile de mii, într-o acţiune coordonată între Bucureşti şi provincie, pentru a ne arăta neplăcerea faţă de ceea ce s-a întâmplat. Fără discursuri, fără lozinci, fără pancarte, ci doar cu panglici negre în semn de doliu pentru copiii morţi. Ce spuneţi, o facem? Aştept capitala.