Extraordinarele binefaceri ale cepei si usturoiului, să nu ne lipsim de ele !


Ceapa şi usturoiul au salvat milioane de vieţi în decursul istoriei, pe când marile molime bântuiau lumea. Vom afla cum să le mai folosim, pentru a ne feri de boală. În SUA, oamenii le folosesc practic pe post de condimente (praf de ceapă/usturoi), iar noi ca şi vegetalele ce sunt. Veţi avea parte şi de puţin folclor american, care mă face dator să corectez impresia falsă lăsată că maioneza la borcan şi sosurile Mcdonalds, ar fi „sigure”. Poate că ele nu conţin bacterii, dar sigure în mod SIGUR nu sunt acele amestecuri de chimicale la borcan sau pungă. Singura maioneză adevărată e cea făcută în casă, de o mamă sau bunică competentă, care nu uita să facă semul crucii peste tot ceea ce găteşte, pentru a-şi ţine familia sănătoasă.  Da, crucea distruge bacteriile si virusii, dupa cum am arătat aici.

Mai e nevoie să adaug cât de important este să ne obişnuim copiii de mici cu ceapă şi usturoi în toate formele lor, în locul dulciurilor chimizate? Pe timpul verii, nici o masă fără ceapă verde, nici o supă de fasole fără o salată de ceapă cu ulei şi oţet şi niciodată cartofi prăjiţi sau peşte fără o baie bună de mujdei facut cu usturoi românesc (ce diferenţă de aromă faţă de căpăţanile imense de usturoi chinezesc ce se gasesc la supermaket!).  Ne vor mulţumi mai târziu.

Şi informaţia promisă:

In 1919 cand gripa a ucis 40 milioane de oameni, un doctor vizita fermierii pentru a-i ajuta sa combata gripa. Multi dintre fermieri si familiile lor o contractasera si multi chiar murisera.
Doctorul a ajus la un fermier unde, spre surprinderea lui, toti membrii familiei erau sanatosi. Cand doctorul a intrebat fermierul ce facea el diferit de ceilalti, sotia lui a spus ca a pus o ceapa necuratata intr-un vas in fiecare camera a casei (si probabil pe vremea aceea casa avea doar 2 camere). Doctorul nu a crezut si a cerut una din cepe pentru a o analiza la microscop. Spre surprinderea lui a descoperit virusul gripei in ceapa. In mod evident aceasta a absorbit virusul pastrand familia sanatoasa.

Apoi, am auzit aceasta povestire de la coafeza mea din Arizona. Acum multi ani angajatii ei se imbolnaveau de gripa si la fel multi dintre clienti. In urmatorul an ea a pus cepe in boluri peste tot in salon. Spre surprinderea ei nici un angajat nu s-a mai imbolnavit. Treaba functioneaza! (si nu, nu fac afaceri cu ceapa)

Morala povestii este: cumparati cateva cepe si puneti-le in boluri in fiecare camera din casa. Daca lucrati la birou, puneti unu sub birou sau undeva pe un raft. Incercati si veti vedea. Noi am facut asta anul trecut si nimeni din casa nu s-a imbolnavit de gripa. Daca va ajuta pe voi si pe cei dragi sa nu va imbolnaviti, cu atat mai bine. Daca totusi faceti gripa, va fi o forma usoara. Oricum… ce aveti de pierdut? Doar cateva cepe!!!!

Acum… mai exista si un PS la aceasta poveste, trimis de o prietena din Oregon care de obicei imi trimite contributii la articolele pe tema sanatatii. Ea mi-a povestit urmatoarea experienta despre ceapa:

„Eu nu stiam despre povestea cu fermierul… dar stiu ca eu personal am facut pneumonie si am fost foarte bolnava. Am citit un articol care spunea sa tai o ceapa la ambele capete, sa pui unul din capete intr-o furculita si sa pui capatul infipt in furculita intr-un borcan gol… iar apoi sa pui borcanul langa patul pacientului peste noapte. Se spunea ca ceapa se innegreste peste noapte din cauza germenilor.. . si chiar asa s-a intamplat. Dimineata ceapa era un dezastru dar eu deja ma simteam mai bine.

Altceva ce am citit intr-un articol a fost ca atat ceapa cat si usturoiul distribuite prin camera au salvat pe multi de la ciuma neagra. Ele au multe proprietati antibacteriale si antiseptice. ”

CEPELE ABANDONATE DEVIN OTRAVITOARE

Am folosit o ceapa care fusese lasata in frigider. Uneori nu folosesc o ceapa intreaga odata, ci pastrez cealalta jumatate pentru mai tarziu.
Dupa ce am citit aceasta informatie mi-am schimbat parerea… si pe viitor voi cumpara cepe mai mici.

Am avut privilegiul sa vizitez Mullins Food Products, divizia de fabricare a maionezei. Mullins este mare si este detinuta de 11 frati si surori din familia Mullins. Prietena mea Jeanne este CEO acolo.

A venit vorba despre intoxicatii alimentare si am dorit sa le impartasesc ceea ce am aflat de la un chimist.

Tipul care ne-a condus in turul fabricii se numea Ed si era unul dintre frati. Ed este un expert in chimie si este implica in dezvoltarea formulei sosului. El a dezvoltat formula sosului si pt McDonald’s

Deci retineti ca Ed este un magician al chimiei alimentare. In timpul vizitei cineva a intrebat daca chiar trebuie sa ne facem griji cu privire la maioneza. Oamenii intotdeauna sunt ingrijorati ca maioneza se va strica. Raspunsul lui Ed va va surprinde. El a spus ca toata maioneza produsa comercial este sigura.

„Nici macar nu trebuie pusa la frigider. Nu face nici un rau sa fie pusa, dar nu e neaparat necesar”. El a explicat ca pH-ul maionezei este stabilit la o valoare la care bacteriile nu pot supravietui in mediul inconjurator. El a vorbit despre picnicul esential, cu bolul de salata de cartofi pe masa si cum toata lumea da vina pe maioneza cand cuiva ii este rau.

Ed spune ca atunci cand este raportata intoxicatia alimentara, primul lucru pe care il cerceteaza autoritatile este cand a mancat bolnavul ultima oara CEAPA si de unde au venit aceste cepe (din salata de cartofi?) Ed spune ca nu maioneza (atata timp cat nu e facuta in casa) este cea care se strica la aer. Cel mai probabil este ceapa iar daca nu ceapa, atunci CARTOFII.

El a explicat ca ceapa este o mare piata de desfacere pentru bacterii, in special ceapa negatita. Nu ar trebui niciodata sa pastrezi o bucata de ceapa taiata. Nu este sigura nici daca o pui intr-o punga etansa si o bagi la frigider.

Se contamineaza deja suficient doar prin faptul ca e taiata si sta la aer putina vreme, si poate deveni periculoasa pentru cine o ingereaza (asa ca, atentie sporita la ceapa care va este pusa in hotdog la meciurile de baseball!)

Ed spune ca daca iei partea de ceapa lasata si o gatesti nebuneste s-ar putea sa fii in regula… dar daca tai ceapa lasata ca sa o pui in sandwich iti cauti problemele cu lumanarea. Atat ceapa cat si cartofii fierti dintr-o salata de cartofi vor atrage si favoriza inmultirea bacteriilor mult mai repede decat orice maioneza preparata comercial.

Deci, cum suna asta ca noutate? Luati-o cum vreti. Eu (autorul) am de gand sa fiu foarte atent la ceapa de acum incolo. Din mai multe motive acord credubilitate unui chimist si unei companii care produce milioane de tone de maioneza pe an.

De asemenea, CAINII NU TREBUIE SA MANANCE NICIODATA CEAPA. Stomacul lor nu o poate metaboliza.

Deci, nu uitati ca este periculos sa tai o ceapa si sa o folosesti pentru gatit a doua zi.Devine otravitoare intr-o singura noapte si creeaza bacterii toxice care pot provoca infectii la stomac din cauza excesului de secretie de bila si chiar intoxicatii alimentare.

PS.: O cunostinta de-a mea a incercat si chiar functioneaza, a fost racita de mult timp si a luat o multime de antibiotice, dupa care iar a inceput sa o doara gatul si a incercat chestia asta cu ceapa, chiar daca se pare a fi o chestie aiurea si urat mirositoare. 🙂

sursa e-mail

28 răspunsuri

  1. Hhmmm, nu ştiam de calitatea cepei de a atrage microbii şi bacteriile. dar, omul cât trăieşte, învaţă. Mulţumesc pentru informaţii!

    Oricand! – Eufrosin

  2. OFF TOPIC: Azi iar au imprastiat aerosolii ucigasi asupra Bucurestiului. Se va putea face un post TV online in care sa se dezbata problematica politicii genocidului programatic asa cum e descris in Virginia Guidestones? Imi cer scuze daca am consumat timpul si spatiul in mod inutil, dar cred ca ceva trebuie facut, dincolo de toata sarabanda crizei economice, a masinilor furate si a vedetelor suferinde. Multumesc.

    Faceti poze si trimiteti-le aici. Voi tine subiectul deschis, pana cand toate agentiile guvernamentale romane si straine care viziteaza periodic Lumea dupa Eufrosin, vor afla ca noi nu ne jucam si ca suntem constienti tot mai multi, de cele ce ni se fac. Nu cred ca vor inceta deplin, dar sunt sigur ca vor pasi mai ca si pe oua. Asa s-a intamplat si dincolo. – Eufrosin

    • † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

      Si in Timisoara au dat azi din greu, mai puteti urmari pe Jurnalul National camerele si veti vedea ca au dat in toata tara. Nadejdea e acolo unde ar fi trebuit sa fie tot timpul la Dumnezeu! Traim vremuri minunate spunea Daniel pe saccsiv la comentsurile despre WW3 si asa este, vad din ce in ce mai mult semnele de care vorbea Parintele Arsenie Boca, mai exact se chinuie baietii astia sa faca nori de ceva vreme cu chemtrails dar nu le mai iese. Multi romani merg la Biserica, la slujbe iar Dumnezeu nadajduiesc ca se indura de noi, in restul Europei fiind noros. Pana saptamana trecuta oamenii nici nu intrasera in gradini, saptamana aceasta a fost toata senin si au putut lucra oamenii in liniste. Sa ne rugam unii pentru alti si pentru tara si pentru dusmani (de bine) sa tinem post chiar daca nu e post vom trai vremuri minunate daca ne vom ruga cu credinta si frangere de inima http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/invatatura-despre-rugaciune-sfantului-simeon-noul-teolog-68651.html . Pentru a vedea cum e vremea http://www.metoffice.gov.uk/satpics/latest_IR.html Sa nu uitam „cat asculti tu de Dumnezeu atata asculta si El de tine”, spovedanie sincera http://blog.pustniculdigital.info/articole/80/ , post, rugaciune, mers la slujbe, minuni se vor intampla desi nu sunt vrednic sa stiu asemenea lucruri, nu poti sa nu le observi.

      Parintele Arsenie spunea „decat o dojana mai bine o rugacine” totusi, Eufrosin drag, un strop de smerenie ti-ar da stralucire 🙂

      † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

    • Nu stiu sa incarc poze aici. Incercand sa dau link-ul din rubrica „Pagina web”, a aparut eroare de server. Am incarcat pe site-ul Imageshack poze facute azi.

      In regula, le voi prelua de-acolo, multumesc!. – Eufrosin

    • vorbesti cumva despre chemtrails-uri? unde e subiectul?

    • Hristos s-a inaltat! Eufrosin,vrei sa vezi asta : http://www.scribd.com/full/17044769?access_key=key-1or70zlm6uuy83anqjgp Imi pare interesanta! Doamne ajuta!

      Adevarat s-a inaltat! Cine a scris documentul si-a pus viata in pericol. Nu ma mir ca nu si-a semnat numele. Din cate stiu eu, tot ce scrie acolo, e adevarat.- Eufrosin

  3. Si atunci sa ne mai miram de ce se doreste inlocuirea cepei si usturoiului cu compusi chimici prin Codex Alimentarius?!? Usturoi „original” e din ce in ce mai greu sa gasesti, cel chinezesc ar trebui sa ii faca cineva analizele ca imi pica greu si foarte putin pe cand din cel romanesc s-ar putea spune ca mananc usturoi cu cartofi si nu pica greu. Oare guvernantii nostri nu sunt constienti ca vor pica si ei odata cu poporul? Chiar asa de ingusti si stransi de oo sunt ca sa ne vanda?!? Dumnezeu sa ne ajute si sa ne aiba in paza!

  4. Dar vreun medicament naturist care vindeca depresia cunoasteti?

    Mai bine decat citirea Sfintilor Parinti, nu cred sa existe. Cunosc barbati care s-au vindecat astfel de conditii chiar mai grave decat depresia. Incepeti aici: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/pateric.htm Doamne ajuta! – Eufrosin

    • Depresia si starile de slabire a constiintei sunt de cele mai multe ori efecte ale unei credinte mai caldicele, pierderea Duhului Sfant de la botez. Asa a fost la mine. Eu am incercat doctor, psiholog (nu mai reuseam sa adorm mai mult de 30 min pe zi timp indelungat 1 luna si..). Adevartata usurare a fost cand am mers la duhovnic, a stiut cum sa faca sa imi deschid sufletul, mi-am marturisit pacatele in lacrimi fiindca asa ma simteam ( in prealabil studiasem un indreptar de spovedanie), am plecat de acolo mai usurat. Poti incepe si cu Rugaciunea Inimii daca doressti pana iti gasesti un duhovnic, detalii pe intelesul tuturor despre spovedanie http://blog.pustniculdigital.info/

    • Aurelian, doar patitu-i priceput!
      Incercati cu 10 picaturi de muguri de smochin (gematerapie) si maslin dimineata, in putina apa minerala plata, iar din uleiurile esentiale, uleiul de lamaie. Va masati tamplele de cateva ori pe zi. Nu folositi uleiul cand iesiti la soare.
      Cand faceti dus, frecati-va tot corpul cu sare nu foarte fina.
      Mergeti pe jos cat puteti, preferabil prin locuri agreabile. Chiar daca este greu, incercati sa o faceti constant, macar o jumatate de ora.
      Nu intrati pe antidepresoare decat daca este imperativ si daca o faceti, luati medicamentele DOAR trei luni.Aceste medicamente, chiar si cele de ultima generatie, dau dependenta si puteti lua pana la 20 de kg peste greutatea normala, lucru ce va aduce alte mari probleme de sanatate, inclusiv alte tristeti si nu uitati – a fi trist, a fi nostalgic nu este echivalent cu a fi bolnav. Adesea inseamna pur si simplu ca esti lucid. Deasemeni a fi sensibil este de multe ori o calitate. Cinicii nu vor avea loc in cer si nici nu vor mosteni pamantul.Cand va mai ridicati din oboseala ce o da „depresia”, incercati sa aveti o activitate de benevolat. Cat puteti si in ce directie va intereseaza. Binele daruit vindeca. Daca nu reusiti sa va investiti total nu o luati drept un esec ci ca pe o treapta. Reincercati in alta zona, mai tarziu.
      Rugati-va Maicii Domnului si Sfantului Ioan Rusul.
      Numai bine.

  5. Am incarcat poze facute azi dar si poze din primara 2010 si toamna anului trecut. Tematica fiind Chemtrails HAARP Romania Bucuresti. Linkul: http://profile.imageshack.us/user/marian2u68/ Una din pozele de pe site prezinta o posibila planeta inconjurata de sateliti. Niciodata pozitia acestora nefiind aceeasi in raport cu ceva ce presupun a fi fost o planeta.

    • Stii cumva sa imi spui daca sunt limitari ca si numar de fotografii pe shack?

      • Nu cred sa fie vreo limita a numarului de poze. A auzit cineva de o parazitoza, boala Morgellons? Ar avea manifestari cutanate, senzatia de mancarime si s-ar obiectiva prin iesirea la suprafata pielii si sau a buzelor a diverse fibre albe negre rosii si albastre, care expuse la un microscop optic ar arata ca un fel de vierme imbracat intr-un cocon de fibre unele discret mobile. Vreau sa cred ca filmele stupide de groaza care erau prin anii 80-90 nu erau anticiparea a ceea ce prin unele parti ale lumii se pare ca a aparut deja. Ma refer la California, Texas, Florida. Daca e adevarat e mai groaznic decat pot imagina. Boala ar fi fost descrisa cumva prin evul mediu. Sunt unii oameni care incearca sa acuze chemtrails-urile de raspandirea acestei boli inca insuficient cunoscute, cu simtome dermatologice dar si psihice, mergand pana la dementa. Sa fereasca Dumnezeu!

        Da, e cat se poate de reala, mai ales in America. Doctori care la inceput nu au stiut s-o diagnosticheze, acum macar recunosc ca ea exista. Se pare ca are ceva in comun cu „chemtrails”, care deverseaza microorganismele alea peste noi toti, ele activandu-se in cei cu sist. imunitar slabit, e infiorator ce sufera bietii oameni! – Eufrosin

    • Ca sa fiu sincer,mie mi se par a fi doar diferite tipuri de nori si urmele unor avioane cu reactie. Despre imaginea cu „planeta & satelitii” nu ma pot pronunta.

      Oricum, ca sa fii credibil ar trebui sa poti face o analiza amanuntita a aerului.

      • sunt de aceeaşi părere. nu cred că are sens să devenim isterici şi paranoici. din câte am citit şi văzut prin poze acele dâre de chimicale sunt mult mai groase şi dispar mult mai greu.
        acum nimeni nu zice că s-au „specializat” băieţii…

        Ce a fotografiat Marian acolo, sunt chemtrails bona fide. Dupa o vreme, ele se intind, devenind norii aceia urati pe care ii vedem acolo. Nu e vorba de paranoia. Adevarul e mult mai urat decat ne vine noua sa credem. – Eufrosin

  6. Eu nu prea cred ce zice chimistul ala despre ceapa. Am mancat ceapa taiata si tinuta in frigider zile intregi si n-am avut nimic. Ca orice leguma, fruct sau zarzavat daca nu e consumat proaspat isi pierde din calitati. Dar sa te imbolnavesti imi vine mai greu sa cred asta. Iar in „specialistii” marilor companii eu nu cred o iota pentru ca ei elimina tot ce este proaspat si natural si folosesc tot mai multe chimicale.
    Doamne ajuta.

    • haiducule , este adevărat că „specialiştii” marilor companii folosesc mai mult chimicale decât substanţe naturale, din motivele pe care le ştim cu toţii.
      însă există o mică (sau mare) posibilitate ca ceea ce se spune despre ceapă să fie adevărat. încearcă să vezi dacă te va ajuta vreodată şi gândeşte-te atunci că e posibil ca şi partea cealaltă a monedei să fie valabilă.

      • razvratitule, am incercat ceapa cruda, fiarta, prajita, in salata si in toate felurile si nu mi s-a intamplat nimic rau de la ea, doar bine…..deci nu vad ce altceva as mai putea incerca.

        • =)))))))
          şi eu folosesc ceapa foarte des, în aproape toate mâncărurle. (şi îmi place foarte mult cu slănină)
          dar nu e vorba despre cât de bună e ceapa ci despre posibilitatea de a avea, lăsată tăiată şi consumată după un timp, efecte nedorite.

  7. e foarte bun emailul asta. si eu folosesc des ceapa si usturoiul, mai ales cand gatesc.

    dar merg excelent cu o clisa si o rosie, si ceva paine!

    sa aveti noroc!

    Multumesc, la fel si tie! Eufrosin

    • si mai ales sa fie ceapa rosie care e tinuta la frig putin, slanina proaspat afumata si paine neagra de cuptor

  8. Indraznesc sa postez si aici ceea ce am postat pe un alt blog, daca mi se ingaduie.

    Imagini ale chemtrails-urilor surprinse ieri si fotografiate cu telefonul. Imi cer scuze pentru slaba calitate, dar sper sa fiti ingaduitori:
    http://img18.imageshack.us/i/03052010061.jpg/
    http://img714.imageshack.us/i/03052010059.jpg/
    http://img4.imageshack.us/i/03052010055.jpg/
    Reperele din Bucuresti sunt pentru conformitate.

    Imagine surprinsa cu telefonul din spatele ferestrelor. Mi se pare destul de neobisnuita, dar trebuie sa spun ca am mai surprins intr-una din iernile trecute o dimineata in care pe cer, pe langa soare se vedeau inca TREI surse de lumina asemanatoare calitativ cu cea a soarelui. In poza asta se vede “doar” un singur “soare” suplimentar.
    http://img193.imageshack.us/i/18032010003.jpg/

    Urmeaza imagini surprinse pe 22 octombrie 2009 la ora 6-7, in dimineata unei zile dupa care, Realitatea TV Pro TV etc., au anuntat prezenta pe cer a unor nori circulari. Am vazut impreuna cu colegii mei o gaura in cer la marginea Bucurestiului pe la ora 11 ziua, dar eram deja sub imperiul a ce vazusem la prima ora a diminetii in Bucuresti si nu am mai fotografiat, nestiind daca telefonul poate surprinde corespunzator imaginea de pe cer. Oricum, senzatia pe care am avut-o in timp ce ma pregateam sa fotografiez cu aparatul, era aceea ca bolta cereasca e intoarsa pe dos, catre pamant, ca si cum tot cerul ar fi apasat catre sol. Ceva-ceva, cred ca se vede si in poze. In cea rosie, facuta cu zoom la peste 2KM distanta se vad dungi trasate aproape perfect paralel, orizontal. Dumnezeu nu foloseste echerul, compasul sau pieptenul pentru a desena pe cer. De aceea am indraznit sa presupun ca e HAARP sau ceva asemeni HAARP, unde scalare, energie aplicata asupra stratului de nori.
    http://img695.imageshack.us/i/22102009072048.jpg/
    http://img42.imageshack.us/i/22102009072416.jpg/
    http://img42.imageshack.us/i/22102009072103.jpg/

    Imagini chemtrails fotografiate in septembrie 2009, intr-o minunata zi de duminica, in care mai toata lumea iesise la plimbare:
    http://img18.imageshack.us/i/20092009144028.jpg/
    http://img4.imageshack.us/i/20092009143951.jpg/

    Imi marturisesc neputinta personala de a interoga autoritatile, asa cum ar merita-o. Albinele se pare ca sunt si ele vizate de atacarea prin chemtrails. Nu am avion personal si nici vreo autorizatie de survol pentru a lua probe de aer ramase inapoia avioanelor ucigase. Se pare ca Ucraina a fost CRUNT lovita in toamna anului trecut de aceste chemtrails, ocazie cu care s-a declarat epidemie grava de H1N1 in forme variabile, mutante, imposibil de vaccinat cu eficienta. Doua tari ar fi indraznit totusi sa isi ridice in aer aviataia de vanatoare pentru a soma avioane Antonov cargo de mare capacitate sa aterizeze. Ar fi vorba de India si Nigeria. Stupoarea a fost imensa: avioanele erau pilotate de militari americani iar Pentagonul s-a rastit foarte tare pentru eliberarea echipajelor si a navelor. Ce a patit India, stim toti.
    Doamne iarta-ma!

    Da, de data asta nu mai putem spune „nimic nou sub soare”: astia otravesc lumea intreaga. In absenta probelor chimico-bacteriologice, trebuie sa continuam sa fotografiem, pentru trezirea romanilor din stupoare. – Eufrosin

    • Multumesc lui Dumnezeu pentru ca inca mai sunt oameni care isi pun energia si poate chiar mai mult in slujba adevarului. Sa nu ne iluzionam: suntem multi pe lista neagra a sistemului vremelnic si aparent stapan al planetei. Doamne iarta!

    • Am undeva la 6 gb poze cu chemtrails numai din Romania zona de vest a tarii unde sa le pun? da un mail cum zici sa procedam.

    • Probe chimico-bacteriologice ?
      Fa o fapta buna si posteaza pe site niste poze din care sa vedem cum arata prafurile alea cand se depun pe masini, etc… Te rog….

      Poate se va gasi apoi cineva care sa preleveze o proba si sa o puna intr-un mediu de cultura… Daca e vre-o bacterie, s-ar putea vedea ceva – ar trebui sa se inmulteasca si sa apara niste colonii.

      Din pacate, la momentul de fata nu stiu cum sa prepar un mediu de cultura; daca vrei, poti sa cumperi de la farmacie un coprocultor si sa folosesti solutia din el….

  9. Pt Aurelian si altii care poate au nevoie de un plus de informatii in cazul depresiei, pe langa ce s-a mai postat aici, redau un comentatiu al unui parinte care s-a confruntat cu aceasta problema. Sa fie de folos! Doamne ajuta!

    „Depresia nervoasa nu este o boala?
    Am avut recent o problema in familie, mai exact fiica mea a inceput sa se comporte ciudat, fiind din ce in ce mai putin „prezenta” in discutiile cu noi si cu prietenii ei. Are 21 de ani, asa ca nu mai e vorba de problemele adolescentei.
    Incet-incet a inceput sa nu mai raspunda de loc la discutii, doar sa stea intr-un loc, fara sa faca absolut nimic, ziua intreaga. La foarte rarele intrebari la care a raspuns a spus ca a luat niste droguri sau a fumat ierburi.
    Numai ca la analizele facute nu a reiesit nici un fel de intoxicatie datorata vreunui drog. Am fost cu ea la psihiatrie si la psihologie, dar rezultatele au fost nule – a fost vorba de discutii lungi (asa zise discutii, pentru ca nici medicii nu reuseau sa scoata nimic de la ea). Urmatorul pas era internarea in spitalul de boli psihiatrice, cu tot ce inseamna tratamentul psihiatric – medicamente calmante sau alte substante care oricum nu au insanatosit pe nimeni.
    Si atunci mi-am amintit un documentar pe care-l vazusem cu cateva luni in urma, se numeste Food Matters, este usor de gasit pe orice torrent (folositi http://www.torrent-finder.com) iar subtitrarea este disponibila in romana pe site-urile romanesti de subtitrari (de exemblu http://www.subs.ro). Documentarul este gratuit, asa ca nu incalc nici un copyright prin divulgarea acestor detalii.
    Potrivit medicilor din documentarul amintit majoritatea bolilor si tulburarilor sunt cauzate de o alimentatie incorecta, care duce la lipsa de vitamine si aminoacizi in organism. In mod deosebit, era mentionat un caz al unei femei care suferea de o depresie nervoasa severa, pur si simplu statea la colt (lucru care semana foarte bine cu ceea ce se intampla cu fiica mea – nu mai era prezenta in discutii de loc) iar dupa tratamente psihiatrice fara rezultat, rudele disperate au mers la un nutritionist, care le-a recomandat vitamina B6 in doze foarte mari. Rezultatul raportat de medicul respectiv a fost ca femeia si-a revenit si s-a integrat din nou in familie,revenind la normalitate. Cand rudele au mers la psihiatru si i-au explicat ce au facut si rezultatul, acesta a fost de parere ca administrarea de vitamina B6 pe termen lung poate avea efecte foarte negative, asa ca trebuie sa inceteze administrarea acesteia. Familia a respectat recomandarea, si femeia s-a intors la colt.
    Asa ca am ajuns la concluzia ca nu am de pierdut nimic daca incerc si chestia asta. Am inceput sa ii dau Magne B6 de doua ori pe zi, dimineata si seara (nu o doza foarte mare, ca in exemplu, dar oricum dublu fata de doza recomandata in prospect). Au trecut doua saptamani in care fata a inceput sa isi revina incet-incet, pentru ca acum sa fie intr-o stare incredibila – practic este o fata normala, ba chiar ceva mai mult decat era inainte, intrucat a inceput sa citeasca literatura beletristica (!!) ceea ce nu se intampla pana acum.
    Presupunerea mea este ca a fost vorba de o avitaminoza provocata de o alimentatie total dezechilibrata – cei care au copii in jurul varstei de 20 de ani stiu despre ce vorbesc, numai chips-uri, hamburgeri si napolitane. Sper ca in continuare sa nu mai ajungem in aceasta situatie, pentru ca acum a inceput sa manance regulat si mancare normala, la masa cu noi.
    Ceea ce am prezentat aici nu este un indemn la renuntarea la medicina recunoscuta – nu va luati dupa mine ca sa aveti pe cine da vina – ci un semnal de alarma pentru aceasta medicina, care face orice altceva decat sa se intereseze de binele oamenilor, chiar daca majoritatea medicilor sunt bine intentionati, dar prost directionati de sistemul invatamantului medical.
    Pentru mine, pana la urma, conteaza rezultatul – sunt un parinte care a reusit sa isi scoata copilul dintr-o problema grava, folosind o metoda care nu este creditata, dar care a avut efect. Daca aveti cazuri asemanatoare in familie, poate ar fi bine sa incercati si varianta asta, si eventual sa postati rezultatele, bune, rele sau inexistente.
    Si ca o idee secundara, pentru cei cu dependenta de alcool, tutun sau droguri, ati putea incerca vitamina B3 pentru a-i ajuta sa se lase. „

  10. @Tania
    Eu gasesc f. interesanta relatatrea. Chiar daca nu cunosc pe nimeni care sa fie in aceasta stare, e un lucru f. bine de stiut. Informatii de genul celei de mai sus, au salvat uneori vieti. Daca voi auzi pe cineva ca sufera de depresie sau cazuri similare, nu voi ezita sa recomand ceea ce am citit.
    Dumnezeu sa va dea sanatate si sa ne ajute!

Răspunde!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: