Păianjen rar, versus nudist: 1-0

Un turist canadian e norocos să fie în viaţă, după ce un păianjen rar şi-a înfipt chelicerele pline cu venin mortal, tocmai în …bărbăţia omului, care sfidând bunul simţ, a ales să se expună în pielea goală pe o plajă din Noua Zeelandă.

În timp ce înota, păianjenul kalipo s-a ascuns în slipul lăsat pe plajă. Când neruşinatul  turist s-a întors, şi-a tras slipul de baie pentru a adormi puţin. În locul unui somn dulce însă, el a simţit o muşcătura înţepătoare tocmai în porţiunea anatomică pe care şi-o etalase în văzul tuturor.

Paianjenul Kalipo

În scurtă vreme, a fost cuprins de dureri agonizante de piept, tahicardie, febră, vărsături, hipertensiune şi o umflătura de toată frumuseţea la locul faptei. Transportat de urgenţă la spital, a fost salvat, rămânând însă internat pentru 16 zile înainte de a fi eliberat. Nu a lipsit mult ca sa i-o taie jos!

Sunt convins că suficent de mulţi dintre Dvs. cititorii acestui blog, aţi fost cel puţin odată ne-plăcut surprinşi, poate chiar oripilaţi, de către neruşinaţii care se expun în văzul copiilor, pe litoralul românesc.

Vrând să mă apropiu cu copiii de epava de la Costineşti, a trebuit să trecem printr-o lungă porţiune de plajă, în care de la bătrâni la tineri (dar curios, mai ales adulţi trecuţi de 50 de ani), îşi etalau scârbavnicia, unii într-o stare de semi-erecţie. Absolut dezgustător.

A trebuit să mă plasez la stânga copiilor, intrând puţin în mare şi să-i îndemn să privească către epavă, în locul plăjii. Idem la întoarcere. Cu toate astea, micuţii m-au întrebat „Tată, de ce oamenii ăştia nu au nimic pe ei?” Vai lor, celor care-i smintesc pe cei nevinovaţi!

Întrebarea mea este acum, nu ştie vre-unul dintre Dvs. pe cineva în Noua Zeelandă, capabil să ne trimită şi nouă cel puţin câteva perechi de păianjeni kalipo?
Se vor reproduce rapid în clima Mării Negre, iar presa va face restul: unul sau doi perverşi muşcaţi şi cred că plaga va dispare cu repeziciune!

E de-a dreptul extraordinar cum natura ia măsuri pentru a redresa dezechilibrele şi intolerabilul creeate de omul care şi-a pierdut balanţa!

sursa Fox News
%d blogeri au apreciat: