Conspirația negrilor


A remarcat cineva nu demult, cum celebritățile politice care „iau vaccinul”, poartă cârpe negre – dar ăia sunt indivizi aflați pe cai mari, până la urmă.

Iată dar și un trepăduș local, imitându-i. În calitatea lui de papagal comunist reșapat ca democrat, a „gândit” dânsul că ar da bine să îi imite. Dar oare doar dintr-un spirit de slugă jalnică s-a învelit și el în negru – ori chiar există o conspirație a constipaților din care amărâtul ăsta face parte?

La un metru și jumate’ nu prea ai opțiuni: ori te agăți de barca dulăilor, ori te îneci.

6 răspunsuri

    • Ăștia sunt imbecili – pesemnne cred că negrul îi apără de ceva. Vai de steaua lor..

      • Poate este un mesaj de fidelitate si apartenenta….

        • Apartenență desigur.. dar nu la cinul monahicesc creștin. Cum am zis: imbecili. Se mai și dau pe față.

          • Evident ca nu ne refeream la cinul monahal.
            Nu sunt imbecili, ci ticalosi, pentru ca isi afiseaza adeziunea sperand ca vor beneficia de protectia intunecatilor.
            I-au convins , cum reiese si din textul melodiei lui Cohen, ca Eternul le cere adeptilor sai prin chiar legile Scripturii, sa perpetueze cruzimea si sacrificiie umane.
            Din cate stiu,Cohen nu a trait dupa aceste legi, dar a avut curajul sa spuna lumii ce stie el despre natura celui care a dictat legile.
            Cred ca acest video-clip a fost realizat cu acordul fiului, dupa moartea sa.

            • Ticăloși nevoie mare, dar mai ales imbecili. Ca hoțul care se crede șmecher, până o înfundă.

Răspunde!