Ești presa? Îți ordonăm să raportezi despre „pandemia Coronavirus” cum spunem noi, sau ți-ai dat foc la valiză


Cenzurarea celor care nu pun botul la „Operațiunea psihologică Coronavirus„, a devenit noua regulă pentru cei care calcă în picioare Constituția României. 

Ca să fiu clar: dacă propria opinie, sau faptele prezentate, nu corespund versiunii oficiale, ți se va băga pumnul în gură. Bun – acum pricepem câteva lucruri:

Că Președintele României e doar o marionetă a unor case mai mari, dar nu și mai curate, că nu există o opoziție viabilă care să tragă pentru binele neamului, că mass-media cu mici excepții e o cloacă împuțită a cărei misiune este să ne facă proști și obedienți – în fapt, că România nu este reprezentată nici pe plan intern, nici pe cel extern. 

Practic, suntem pe cale să devenim niște sclavi cu botniță, în propria țară – cine i-a mandatat pe ăștia să ne închidă nu doar activitatea economică, ci înseși viețile, într-o cutie? Iar dacă nu repeți partitura, să te scoată înafara cadrului, ca și cum nu ai fi existat?

Stalin era expert la asta – incomozii sistemului, erau „fotoșopați” din cadru (așa a dispărut piticul criminal Yezov, șef al NKVD, pentru că știa prea multe):

Așa a dispărut piticul criminal Yezhov

Aici s-a ajuns. Atunci când adevărul trebuie impus sub amenințarea dispariției virtuale (deocamdată), mai este acela adevărul?

13 răspunsuri

  1. Am noutati si pentru tine: Ieri am incercat sa distribui pe fb linkul unui articol de-al tau. Facebook m-a refuzat!

    • Înseamnă că sunt pe calea cea dreaptă! N-aș vrea ca Zucky să fie de acord cu mine.

      • Eufrosin! Dacă nu ai pantalonii rupți în genunchi, în fund, dacă nu ai belciuge în nas, urechi, buric etc., dacă nu ești manelist, dacă nu ești din ala întors la Tița, dacă nu le ai cu etnobotanice, înseamnă că nu esti civilizat. Și dacă mai crezi și în Sf. Treime și în toate valorile noastre românesti, ești demodat învechit, habotnic. Ești ca mine, anormal și în minoritate. Ptr idioții de conducători depravarea,curvia,hotia e ceva normal și legal. E o chestie de timp cind vom întra în ilegalitate dacă nu luam atitudine directa și în masa.

        • Mi s-a mai spus că sunt de școală veche, dar nu mă deranjează deloc. De fapt, îmi face plăcere să fiu recunoscut ca cine sunt, dar nu e vorba de mine. Eu zic că trebuie să ne exprimăm acum, nu să așteptăm să fim declarați cine-știe-cum. Doar țara e a copiilor, copiilor noștri și nu a unor scârne neomarxiste năimite. Cred eu dragă Stelică, că avem avantajul de a fi trăit în comunism, ceea ce ne conferă imunitate față de metodele ăstora.

          • Am trait in comunism, unii condamnam comunismul, alții pe comuniștii de frunte. Am învățat în comunism 12 clase plus școală tehnica. Dar nu poți compara invatamintul de atunci cu cel de acum. Sa ai în 30 de ani 20 de miniștri la învățămint e un record.Nu a murit imeni de foame atunci. Acum sunt poate mii de bătrâni fără nici un pic de sprijin economic, social, spiritual etc. Și sa mai tupeul ca fiind plătit din banii contribuabilului sa amendeze niște neputincioși ptr acuzații absurde spune mult despre nivelul de trai, educație cultura etc. La mine în sat era o vorba; cind șarpele iese în drumul tău, dă-i la cap! Se pare ca azi avem balauri nu șerpi și destul de mulți.

            • Abuzurile sunt foarte regretabile. Citeam despre o bătrânică de 90 de ani din Ucraina care a ieșit pe geamul casei și printr-o spărtură din gard, ca să își cumpere năframă nouă de Paști. Era evident închisă în casă chiar de către copiii ei. Au găsit-o polițiștii la 5 stații de autobuz distanță, venise pe jos căci nu circulau autobuzele. Au adus-o frumos cu mașina acasă și au spus familiei să îi cumpere ei năframă – nu au aplicat nici o amendă. Sunt convins că și la noi au avut loc astfel de episoade, dar mass media a acoperit cazurile nefericite.
              Acum am să spun „ar trebui”, deși îmi displace să fac asta, atunci când nu pot să facilitez eu soluția: absolut toate amenzile astea, ar trebui contestate în instanță, pe motivul încălcării Constituției României. Ar mai trebui ca avocați să preia pro bono cazurile celor care nu pot să se reprezinte singuri. Cred că se va întâmpla și asta. Doamne ajută.

    • Adrian, uite soluția: https://tinyurl.com/
      Orice URL e formatat într-un format de nerecunoscut, dar care duce la adresa dorită.

  2. Streinu a reinceput campania deliranta pentru vaccinarea ROR a copiilor intre 0 si 7 ani.
    Dirijorul dementei concertari planetare de forte proROR este insasi UNICEF, care prin vocea reprezentantei sale la Geneva, Marixie Mercado, deplange scaderea valorii livrarilor cu 70 pana 80% dupa 22 aprilie 2020, din motive de restrictii pandemice.
    In 2019, UNICEF a comercializat 2,43 de miliarde de doze de vaccin ,cf.RTBF si Vatican News.
    Este imposibil sa estimam natura consecintelor campaniei din 2019, dar putem reflecta la consecintele suspendarii vaccinarii in 2020, spunandu-ne „Mare este puterea Ta ,Doamne si nebanuite sunt caile Tale”.
    Steinu va continua sa unelteasca pentru a impune vaccinarea ROR, dar si pe cea impotriva gripei sezoniere clasice, iar noi vom continua sa ii transmitem prin puterea gandului urari stramosesti cu multa, multa caldura.

    • Da, subscriu și eu cu urările strămoșești, trimise din adâncul sufletului. Hi! Hi! Hi!
      Duhul lucrează, oricât ar unelti roboțeii ăștia cu sufletele acrite și ochii lor tot mai adânciți în orbite.
      Deși presupun că îl știai, iaca, ceva mai vechi, dar extrem de actual:
      http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vasile%20Voiculescu-Lobocoagularea%20frontala.htm

      • Nu stiam textul.Iti multumesc pentru adresa.
        Pentru a ma mai destinde, ma uit la Cernobal si ma uit cu folos.Asa am aflat seara trecuta, pentru ce se pulverizeaza din inaltul cerului, bor (Bohr ,metaloid cu numarul atomic 5 ).
        Si tot seara trecuta, am aflat ca bucurestenii s-au bucurat de spectacolul oferit pe cerul noptii de valatuci de nori roz, adica incarcati cu….sulf( metaloid cu numarul atomic 16 ) .
        Din cate am citit sulful, eliberat de la o inaltime de 20000m, are proprietati verificate prin studii de inginerie climatica, in reducerea precipitatiilor, putand sa genereze seceta.
        Cu mintea mea simpla si oarecum ignoranta in domeniul stiintelor bio-chimice, conjunctural, ma gandesc ca respectivul metaloid a fost dispersat pentru „a usura” respiratia contaminatilor cu sars covi2, inca asimptomatici.

        • Cu plăcere.
          Am văzut Cernobâl, e foarte bine făcut serialul, de la alegerea actorilor până la ultimul detaliu. E o frază spusă, la un moment dat, cum că, de fapt, Cernobâlul a dus la „căderea comunismului”. Cine știe, dacă te gâdești doar la cantitatea de bor aruncată peste reactor și la efortul făcut de ruși fără ajutor extern. Te pune pe gânduri. Ca să repare prostia, sau ce-o fi fost, oamenii ăia au făcut un efort uriaș, economic și, mai ales, în resurse umane, mult mai greu de înlocuit, care a salvat Europa și lumea întreagă, de fapt. Doar Dumnezeu știe ce a fost acolo. Dumnezeu să-i afle-n pază și pe cei care au murit atunci, și mai ales după. Eu eram la școală, pe vremea aia, și-mi amintesc că am primit pastile de iod.
          Cât despre sulf, hmm. Aduci secetă într-o parte, riști ploi de nu poți duce în alta. Joaca demiurgică de-a Dumnezeu e păguboasă rău. citisem undeva că ăia mici și galbeni au folosit tehnologii din astea ca să aibă vreme bună la olimpiadă. Au avut, dar au avut și inundații nemaipomenite prin alte regiuni.. Una e să tragi cu rachete ca să previi grindina, cum a fost și nu mai e pe la Câmpina,,alta e să… mda. Om trăi și om vedea.
          Doamne ajută!

          • Da, la Cernobal au deversat 40 de tone de bor.
            Proprietatile acestuia il fac foarte interesant pentru cei decisi sa distruga tot ceea ce Dumnezeu a creat viu si armonios pe planeta noastra.
            Este reprotoxic pentru om, afectand dezvoltarea organelor de reproducere la pubertate, fecunditatea si provocand avortul spontan prin oprirea dezvoltarii fetusului .
            In definirea reprotoxicitatii(fr) citim urmatoarele:”…actioneaza fie direct asupra sistemului reproductor ,fie inducand un comportament care nu permite reproducerea”.
            Deducem deci ca inducerea comportamentului deviat sexual se instaleaza in urma modificarilor endocriniene patologice, ireversibile.
            Borul a fost folosit masiv in sterilizarea plantelor din momentul in care
            Monsanto a declansat actiunea de inlocuire a semintelor naturale cu cele hibride.
            Insectele utile fertilizarii solului si pasarile, mor cam la 10 zile dupa ce au ingurgitat bor sub diferite forme.
            In culmea perioadei de dezinfectie frenetica declansata de primari in intreaga tara, am solicitat oficial sa ni-se comunice compozitia solutiilor deversate pe strazi atat la nivelul carosabilului cat si in aer, pe care le-am respirat in repetate randuri si care provocau iritatia ochilor si a cailor respiratorii superioare.
            Solicitarea am adresat-o Primariei , indrumati tafnos de Directia de Sanatate Publica ce a recunoscut ca habar nu are ce substante folosesc primariile pentru salubrizare, in lupta cu pandemia.
            Astept inca raspunsul primariei.

Lasă un răspuns către Eufrosin Anulează răspunsul