Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum:

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidente, ei ?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania, cu ajutorul bandelor infractionale civile gen „zona” si „garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:

– În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
– Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
– În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
– În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
– „Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub „opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
– „Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.

Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: „La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă „opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

Cei care le-au făcut această „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor antiromânesşti? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, detsigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

ALEXANDRU AMITITELOAIE

Individ, familie, comunitate, ţară: ce face datoria din noi ?

În umbra bombardamentului săptămânal cu „ştiri” despre ce mai născoceşte şi recomandă porcul-şef-delegaţie al FMI pentru România, a devenit un lucru asumat de către guvernanţi, că datoria ţării ar fi un lucru bun sau măcar necesar. Pentru tot românul încă ne-divorţat de bunul simţ ancestral, chestiunea este foarte clară: doar întrebaţi-i pe cei care şi-au asumat datorii la bănci pentru apartament, cum se mai simt zilele astea… Nu prea are cum să îţi fie bine, câtă vreme actul de proprietate al casei tale este lipit de mâinile slinoase ale vre-unui traficant de vieţi omeneşti, altfel cunoscut ca „cămătar” (cacofonia intenţionată)!

Pentru a clarifica şi mai mult treaba, vom recurge la două texte clasice, ambele referindu-se la datorii: unul al Sfântului Vasile cel Mare, celălalt al duşmanilor Celui pe care bunul Sfânt L-a slujit toată viaţa lui. E vorba fireşte de Protocoalele Înţelepţilor Sionului, documentul secret la vremea sa, a cărui amintire elicită imediat obişnuitele acuze isterice ale căror ignorare rezultă inevitabil în declaraţia cum că documentul ar fi un fals scornit de către poliţia secretă ţaristă, Ochrana.

Fals, fals, dar cât de bine se potriveşte!

Să începem aşadar cu cel din urmă:

Extras din Protocolul XX:

Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile “luări de sânge” benevole.Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi.

..Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări… Economii de ce anume? De noi împrumuturi?… Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi…

Nu-i aşa că vi s-a pus un nod în gât ? Lucruri atât de simple şi totuşi, minciuna a fost spoită în adevăr de către vrăjmaşii noştri, cu concursul lacheilor lor. Ce nu-i bun pentru om, nu-i bun pentru familie, nu-i bun pentru comunitate şi evident nici pentru ţara întreagă.

Nu va temeti, e FMI in ajutorul nostru!

Salariile bugetarilor sunt ciopârţite, spitalele închise iar cele rămase distruse, învăţământul e mai rău decât pe butuci, armata o ruină echipată de la „second hand” în schimbul a miliarde de euro pe când avioane bune sunt date gratis străinilor, iar apărătorii legii au dat tonul la ceea ce ar trebui să devină norma, până când lucrurile îşi revin la normal: manifestaţii spontane, ne-autorizate.

Vorbea de curând soţia mea cu o altă mamă, asistentă medicală într-un spital din Cluj: biata femeie nu mai închisese un ochi de 72 de ore, fiind nevoită să facă gărzi suplimentare pentru a face faţă cheltuielilor, după ce trădătorii şi inepţii de la guvernare au invitat practic personalul medical şi nu numai să părăsească ţara, în vreme ce România este năpădită de către străini. Miniştrii noştri se află în solda intereselor vrăjmaşe României. Cum altfel poate un Cseke să ia senin îngrozitoarele măsuri?

În fine, haideţi să vedem ce spune cea mai înaltă autoritate pe tema datoriilor, prin gura Sfântului Vasile cel Mare – apoi întrebarea devine: cum facem ca să instalăm în fruntea ţării conducători supuşi Domnului şi inspiraţi de Duhul Său cel Sfânt, în locul venalilor slugoi ai lui mamona ?

„Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea.

Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu
banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt
rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor!

Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat!

Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de
nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care
cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Întreg textul aici:

Despre cămătărie şi împrumuturi

de Sf. Vasile cel Mare

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Vorbindu-va ieri despre Psalmul XIV, timpul nu mi-a ingaduit sa ajung
pana la sfarsitul lui. Am venit insa acum, ca un bun datornic, sa
platesc datoria pe care n-am platit-o ieri.

Textul care a ramas necomentat din psalm este scurt la auz. De aceea
poate ca multi dintre voi nici n-au observat ca a fost lasat la o
parte, socotind ca n-a mai ramas nimic de explicat. Stiind insa ca
acest scurt text are o mare putere pentru lucrurile din viata, m-am
gandit ca nu trebuie sa trec cu vederea folosul pe care-l avem de pe
urma talcuirii lui. Profetul, infatisand in acest psalm pe barbatul
desavarsit care are sa se urce la viata cea netulburata, a enumerat
printre faptele lui mari si pe aceea ca n-a dat cu camata argintul
sau. In multe locuri din Scriptura este hulit pacatul acesta.
Iezechiel pune intre cele mai mari pacate „camăta si adaosul” 1, iar
Legea le interzice in termeni precisi: „Sa nu iei camăta de la fratele
tău si de la aproapele tău” 2; si iarasi zice: „Viclenie peste
viclenie si camătă peste camătă” 3. Iar despre cetatea cea plina de
păcate, ce spune psalmistul? „N-a lipsit din pieţele ei camăta si
vicleşug.” 4 Si acum, in psalmul acesta, profetul a adaugat acelasi
lucru pentru a-l caracteriza pe omul desavarsit, zicand:

„Argintul sau nu l-a dat cu camăta.” 5

Intr-adevar, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele
necesare vietii, care-ti cere imprumut ca sa se ajute in viata, tu sa
nu te multumesti cu capitalul, ci sa nascocesti venituri si sa aduni
bogatii de pe urma nenorocirilor saracului. Domnul ne-a poruncit
lamurit, zicand: „De la cel ce voieste sa se imprumute de la tine nu
intoarce fata” 6.

Iubitorul de argint insa, vazand pe omul silit de nevoi ca ii cade la
picioare, rugandu-l – ca ce umilinte nu face, ce nu graieste ? -, n-
are mila de cel care se injoseste atata, nu se gandeste ca si el e om;
nu-i induplecat de rugamintile lui, ci ramane nemiscat si aspru; nu se
uita la rugaciunile lui, nu-l misca lacrimile lui; staruie in refuzul
sau, se jura si se blesteama ca si el n-are deloc bani; ca si el
cauta, de-ar gasi, pe cineva care sa-l imprumute; isi intareste cu
juraminte minciuna si adauga neomeniei sale un nou pacat: juramantul
fals. Dar cand cel care cere imprumut ii aminteste de camata si-i
numeste vreo ipoteca, atunci iubitorul de argint, coborandu-si
sprancenele, incepe sa zambeasca si-si aduce aminte de prietenia de
parinte; il numeste cunoscut si prieten si-i spune: „Am sa caut sa vad
daca n-am ceva bani pusi deoparte. Da, am o suma de bani data mie de
un prieten spre pastrare pentru a-i aduce venit; acela insa a hotarat
dobanzi mari; eu voi micsora negresit ceva din dobanzi si-ti voi
imprumta banii cu dobanda mai mica”. Camatarul ia o infatisare ca
aceasta; il mangaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte si-l ademeneste;
il leaga cu polite, si nenorocitul pleaca; si, pe langa saracia care-l
doboara, ii mai ia si libertatea. Ca cel care-si ia sarcina sa
plateasca dobanzi, pe care nu le poate plati, se supune de buna voie
unei robii pe viata.

Spune-mi! Ceri bani si castig la acesti bani de la cel sarac? Daca ti-
ar fi putut spune ca e mai bogat, ce-ar mai fi cautat la usa ta? A
venit sa-l ajuti, si a dat de un dusman! A cautat leacuri, si a gasit
otrava! Ar fi trebuit sa usurezi saracia omului, dar tu i-ai marit
lipsa. Cauti ca pustia sa rodeasca! Intocmai ca un doctor care se duce
la bolnavi, dar in loc sa-i vindece le mai ia si bruma de sanatate ce
le-a mai ramas, tot asa si tu faci din suferintele nenorocitilor
prilej de imbogatire. Si dupa cum plugarii se roaga sa ploua ca sa li
se inmulteasca semintele, tot asa si tu ceri ca oamenii sa fie saraci
si lipsiti, ca banii sa-ti produca bani. Nu-ti dai seama ca, nascocind
din camata cresterea bogatiei tale, ii faci mai mare adaosul de
pacate? Cel care-ti cere bani cu imprumut simtindu-se amenintat nu
stie ce sa faca; cand se uita la saracia lui, este deznadajduit, ca nu
stie de va putea achita imprumutul si dobanzile; dar cand se uita la
nevoia ce o are, indrazneste sa se imprumute. In urma, unul, silit de
nevoie, este invins; celalalt e vesel, ca l-a inlantuit cu polite si
ipoteci.

Cand cel ce se imprumuta ia banii, este mai intai stralucitor si
vesel; se bucura de o floare straina, care vrea sa arate ca i s-a
schimbat viata: masa intinsa, haine luxoase; slugile, si ele, au alta
infatisare, sunt mai vesele; vin apoi lingusitorii, oaspetii,
nenumaratii paraziti ai caselor. Dar indata ce banii incep sa se
scurga, iar timpul, cu trecerea lui, adauga dobanzile, noptile nu-i
mai aduc aceluia odihna, ziua nu-i mai este vesela, soarele nu-l mai
incanta, ci-i amaraste viata; uraste zilele care-i grabesc scadenta,
se teme de luni, care-i maresc dobanzile. Daca doarme, vede in vis pe
creditor. Urat vis! Creditorul sta la capataiul lui. Daca e treaz,
dobanda ii stapaneste gandul, dobanda ii este grija lui. Scriptura
spune: „Creditorul si datornicul se intalnesc unul cu altul; dar
Dumnezeu pe amandoi ii cerceteaza” 7. Unul, ca un caine, urmareste
prada; celalalt, ca un vanat gata prins, se teme de intalnire. Saracia
i-a rapit indrazneala. Amandoi numara pe degete scadenta: unul se
bucura de cresterea dobanzilor, celalalt suspina de adaosul
nenorocirilor. „Bea apa din vasele tale!” 8, spune Scriptura; adica:
cerceteaza puterile tale, nu merge la izvoare straine, ci culege din
livezile tale cele ce-ti pot usura viata! Ai lucruri de arama, haine,
vite, vase fel de fel! Vinde-le! Cauta sa dai totul, afara de
libertate.

Poate insa ca-mi vei spune:

– Mi-e rusine sa le vand.

– Ce va fi daca, putin mai tarziu, un altul le va cara, va striga la
licitatie bunurile tale si le va vinde pe un pret de nimica, chiar in
ochii tai?

Nu te du la usi straine! „Fantana straina este cu adevarat stramta.” 9
Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri
chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai
pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti
sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti
plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de
creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al
minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta
si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut,
si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi. „Daca nu l-as fi
intalnit atunci, isi spune datornicul, poate ca as fi gasit alte
mijloace sa scap de stramtorare. Nu mi-ai pus tu banii in mana fara
voia mea? Arama avea aurul tau, iar monedele erau false !”

Daca cel ce te imprumuta iti este prieten, cauta sa nu-i pierzi
prietenia! Daca ti-e dusman, cauta sa nu cazi in mainile dusmanului!
Te impodobesti pentru putina vreme cu lucruri straine, dar mai tarziu
vei pierde si averea pe care o ai de la parinti. Esti sarac acum, dar
esti liber! Dupa ce te-ai imprumutat, nu numai ca nu vei fi bogat, dar
iti vei pierde si libertatea. Cel ce s-a imprumutat este rob celui ce
l-a imprumutat; este rob mercenar, care face o slujba ce i se impune.
Cainii se imblanzesc cand primesc hrana; cel ce da cu imprumut se
infurie si mat mult cand primeste; nu inceteaza a latra, ci cere tot
mai mult. Daca te juri, nu te crede; iti scotoceste toata casa si-ti
negutatoreste politele. Daca iesi din casa, te trage la el si te
taraste; daca te ascunzi inauntru, sta in fata casei tale si-ti bate
la usa. Te face de rusine in fata sotiei, te insulta in fata
prietenilor, te ia de gat in piata; rea intalnire in timp de
sarbatoare; iti face traiul netrai.

Dar poate ca imi spui:

– Eram la mare stramtorare si nu aveam de unde face rost de bani.

– Care ti-e folosul ca ai amanat cu o zi stramtorarea ta? Ca va veni
peste tine iarasi „saracia ca un bun alergator” 10, si stramtorarea va
fi aceeasi, ba si cu adaos. Ca imprumutul nu-i scapare deplina de
saracie, ci o mica amanare a greutatilor pe care le ai. Sa suferim
astazi greutatile lipsei! Sa nu le amanam pe maine, imprumutandu-ne!
Daca nu te-ai imprumutat, esti la fel de sarac si astazi, si-n zilele
urmatoare; dar daca te-ai imprumutat, vei suferi si mai cumplit,
pentru ca dobanzile iti maresc saracia. Acum nimeni nu te invinuieste
ca esti sarac, ca raul acesta este fara voia ta; dar daca ajungi sa
platesti dobanzi, toti te vor mustra pentru nesocotinta ta.

Sa nu adaugam, dar, din nesocotinta noastra, un rau facut cu voia
noastra, pe langa relele care vin peste noi fara voia noastra. Nebunie
copilareasca este sa nu ne marginim la cele ce avem, ci, intemeiati pe
nadejdi nesigure, sa ne expunem la o paguba reala si de neinlaturat.
Da, de pe acum te gandesti cu ce vei plati datoria. Din banii pe care-
i imprumuti? Dar nu-ti ajung sa-ti acoperi nevoile si sa platesti si
datoria. Daca pui insa la socoteala si dobanzile, de unde se vor
inmulti atat de mult banii, incat sa-ti usureze si nevoile, si sa-ti
acopere si capitalul, iar, in afara de asta, sa mai nasca si dobanzi?
Imi spui, poate, ca nu vei da imprumutul din banii pe care i-ai luat.
Dar, atunci, de unde? Sa asteptam deci nadejdile acelea si sa nu ne
repezim ca pestii la momeala. Dupa cum aceia o data cu hrana inghit si
undita, tot asa si noi, o data cu banii imprumutati, suntem strapunsi
si de dobanzi. Saracia nu aduce rusine. Pentru ce sa ne adaugam si
ocara adusa de datorii? Nimeni nu vindeca o rana cu alta rana, nici nu
se vindeca raul cu rau, nici nu se alunga saracia cu dobanzi. Esti
bogat? Nu te imprumuta! Esti sarac ? Nu te imprumuta! Daca esti bogat,
n-ai nevoie sa te imprumuti, iar, daca n-ai nimic, nu vei avea cu ce
sa-ti platesti imprumutul. Nu-ti da viata ta pe mana gandurilor ce ti
le vei face mai tarziu, ca sa nu fericesti zilele cand nu plateai
dobanzi. Intr-o singura privinta ne deosebim noi, cei saraci, de cei
bogati: ca suntem fara griji. Dormim si radem de bogati ca nu pot
dormi; suntem fara de griji si veseli, iar bogatii sunt totdeauna
incruntati si plini de griji. Datornicul, la randul lui, este si
sarac, si plin de griji; noaptea ii e fara somn; si tot fara somn ii
este si ziua; e plin de ganduri toata vremea. Socoteste cat pretuieste
averea lui, cat casele cele luxoase ale altora, mosiile celor bogati,
imbracamintea celor pe care-i intalneste, tacamurile si vesela celor
ce dau ospete. „De-ar fi acestea ale mele, isi zice el, as da atata si
atata, si as scapa de camata !” Aceste ganduri se inscauneaza in inima
lui si noaptea, iar ziua e cuprins tot de astfel de ganduri. Daca bate
cineva la usa, datornicul se ascunde sub pat. A intrat cineva in casa
cu forta, ii bate cu putere inima. Latra cainele? Il trec sudorile, il
cuprinde neliniste mare si se uita de jur-imprejur unde sa fuga. Cand
se apropie scadenta, se ingrijeste ce minciuna sa gaseasca, ce scuza
sa plasmuiasca pentru a amana pe camatar.

Nu te gandi numai cum te simti cand iei bani cu imprumut, ci si ce vei
simti cand ti se va cere imprumutul inapoi! Pentru ce te injugi cu o
fiara care naste dobanzi dupa dobanzi? Se spune ca iepuroaicele in
acelasi timp si nasc, si hranesc, si zamislesc. La fel si banii
camatarilor: in acelasi timp si sunt imprumutati, si nasc, si sporesc.
Inca n-ai primit imprumutul in maini, si camatarii iti si cer dobanda
pentru luna aceea. Si iarasi banii acestia imprumutati dau nastere la
randul lor unui alt rau, acela la altul, si raul creste la nesfarsit.
De aceea, acest fel de lacomie isi merita numele ce-l are. Socot ca se
numeste camata din pricina relelor multe la care da nastere.
Altminteri, cum si-ar fi putut lua o numire ca aceasta? 11 Sau poate
se numeste asa din pricina durerilor si tristetilor pe care le produce
de obicei in sufletele celor ce se imprumuta. Precum sunt durerile
aceleia ce naste, asa este si scadenta pentru cel datornic. Camata, la
camata! Rea odrasla din niste parinti rai. Cametele sa se numeasca
„pui de vipere” 12, pentru ca ele sunt odraslele cametelor. Se spune
ca viperele cand se nasc, mananca pantecele mamelor lor; si cametele
se nasc mancand casele datornicilor. Semintele cresc cu timpul, iar
animalele tot cu timpul ajung la maturitate; dar camata astazi naste,
si tot astazi incepe sa nasca. Animalele care nasc de timpuriu, de
timpuriu inceteaza de a naste; banii insa, care incep sa se
inmulteasca de timpuriu, adauga la nesfarsit ban langa ban. Fiecare
dintre cele ce cresc, cand ajunge la marimea ei proprie, se opreste
din crestere; dar argintul lacomilor, cu cat trece timpul, cu atat se
inmulteste. Animalele, dupa ce transmit urmasilor puterea de a naste,
inceteaza de a naste; dar banii camatarilor nasc si dupa ce au nascut
alti bani; fac de intineresc si banii cei vechi. Sa n-ajungi sa ai de-
a face cu aceasta fiara nemaiauzita!

Uita-te la soare! E liber! Pentru ce-ti expui libertatea vietii tale?
Nici un luptator cu pumnii nu se fereste atata de loviturile rivalului
sau, cat se fereste datornicul de intalnirile cu creditorul,
ascunzandu-si capul dupa ziduri si coloane.

Poate ca cineva imi va spune:

– Cu ce-am sa ma hranesc ?

– Ai maini, ai o meserie, munceste cu ziua, intra sluga! Multe sunt
mijioacele de trai, multe sunt prilejurile! Nu poti munci ca esti
neputincios? Cere de la cei ce au! E rusinos cersitul? Dar mai rusinos
este sa fugi de cel care te-a imprumutat! Negresit, nu spun asta ca sa-
ti dau porunci, ci ca sa-ti arat ca toate sunt mai usor de suportat
decat imprumutul. Furnica poate sa se hraneasca fara sa ceara si fara
sa se imprumute, iar albina daruieste ramasitele hranei ei reginei,
careia natura nu i-a dat nici maini, nici meserie. Tu insa, om,
vietuitoare care poate deprinde usor orice meserie, tu nu gasesti,
oare, dintre toate meseriile, una care sa-ti intretina viata?

Totusi nu vedem venind sa se imprumute pe cei lipsiti de cele de
neaparata trebuinta vietii – ca unii ca acestia nici nu gasesc
creditori -, ci se imprumuta cei care fac cheltuieli mari, care fac
lux inutil, care sunt robi placerilor femeiesti. Femeia spune: „Imi
trebuie rochie luxoasa si bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba
stralucita a hainelor; dar si slugilor mele le trebuie imbracaminte
inflorata si felurita; iar la masa, belsug!” Un barbat care slujeste
femeii sale in unele ca acestea se duce la zaraf si, inainte de a se
folosi de banii imprumutati, schimba un stapan cu altul; si schimband
mereu pe cei care-l imprumuta, prin continuarea raului, nu-si mai da
seama in ce incurcatura se gaseste. Si dupa cum hidropicii nu-si
inchipuie ca sunt bolnavi, din pricina ingrasarii lor, tot asa si cel
care se tot imprumuta isi inchipuie ca e bogat, pentru ca mereu ia si
mereu da, achitand imprumutul ajuns la scadenta cu alt imprumut nou;
si astfel, prin continuarea imprumuturilor, castiga increderea
creditorilor. Dar, dupa cum cei care se imbolnavesc de holera varsa ce
au mancat mai inainte si, daca introduc o noua mancare inainte de a li
se curati bine stomacul, o varsa iarasi si pe aceasta cu durere si cu
zguduituri, tot asa si acestia, platind camata peste camata, fac un al
doilea imprumut inainte de a scapa de imprumutul de mai inainte;
pentru moment, se lauda cu banii altora, dar mai tarziu isi plang
propriii lor bani. O, pe cati nu i-au pierdut banii strain!! Cati
imbogatiti, ca in vis, n-au cazut in pagube nespus de mari!

Mi se poate insa spune:

– Multi s-au imbogatit din imprumuturi!

– Dupa parerea mea, mai multi s-au spanzurat. Tu ii vezi pe cei care s-
au imbogatit, dar nu-i numeri pe cei care s-au spanzurat, care,
nemaiputand indura rusinea fata de creditori, au preferat moartea prin
spanzuratoare decat o viata plina de ocara. Am vazut o priveliste
jalnica: copii din oameni liberi dusi la vanzare in piata din pricina
datoriilor parintilor. N-ai bani ca sa-i lasi copiilor ? Nu le lua si
libertatea! Un singur lucru pastreaza-le: bunul libertatii, averea pe
care ai mostenit-o tu de la parinti! Nimeni niciodata n-a fost dat in
judecata pentru ca tatal lui a fost sarac; datoria parinteasca insa
duce la inchisoare. Nu lasa un zapis care sa fie un blestem parintesc
pentru copiii si nepotii tai!

Ascultati, bogatilor, ce sfaturi dau saracilor din pricina neomeniei
voastre! Sa rabde mai bine saracul greutatile vietii decat sa
primeasca nenorocirile care vin de pe urma dobanzilor. Dar ce nevoie
ar mai fi de cuvintele acestea, daca ati asculta de Domnul?

– Care este sfatul pe care il da Domnul?

– Sa dati cu imprumut acelora de la care nu nadajduiti sa luati inapoi
13!

Poate insa ma va intreba cineva:

– Dar ce fel de imprumut este acela care nu-i legat cu nadejdea
restituirii imprumutului?

– Intelege puterea spuselor Domnului si vei admira iubirea de oameni a
legiuitorului! Cand vrei sa dai saracului pentru Domnul, datul este si
dar, si imprumut; este dar, din pricina ca nu mai nadajduiesti sa ti
se dea inapoi; este imprumut, din pricina marii darnicii a Stapanului,
Care iti va plati datoria in locul saracului; Dumnezeu, primind prin
sarac putin, iti va da mult. „Cel care miluieste pe sarac imprumuta pe
Dumnezeu.” 14. Nu vrei, oare, sa ai pe Stapanul universului girant ca-
ti vei primi inapoi banii imprumutati? Daca vreunul dintre bogatii
orasului ti-ar marturisi ca va plati pentru altii imprumutul, nu-i vei
primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al
saracilor? Da argintii care-ti stau degeaba; nu-i ingreuna cu adaosuri
si vei avea bine si de la Dumnezeu, si de la sarac! Tu vei avea
siguranta ca nu-ti pierzi banii, pentru ca ii pazeste Dumnezeu, iar
saracul va avea castig din folosirea lor. Iar daca doresti si adaos,
atunci multumeste-te cu cele de la Domnul. El iti va da, in locul
saracilor, si imprumutul, si dobanda. Asteapta cele ale iubirii de
oameni de la Cel care este cu adevarat iubitor de oameni. Da,
dobanzile pe care le iei de la saraci sunt culmea neomeniei. Iti faci
castig din nenorociri, scoti bani din lacrimi, spanzuri pe cel gol,
lovesti pe cel infometat; mila, deloc; nici un gand ca este om ca si
tine acela ce sufera. Si mai numesti si fapte de omenie castigurile ce
le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce,
si dulcele amar” si de cei ce spun ca ura de oameni este iubire de
oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea
oaspetilor sai: „Din cel ce mananca a iesit mancarea, iar din cel tare
a iesit dulceata” 15; iar din cel ce uraste pe oameni a iesit iubirea
de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”
16, nici din camata, iubire de oameni. „Tot pomul rau face roade
rele.” 17 Cei care iau camata suta la suta, cei care iau zece la suta
sunt infricosatori chiar atunci cand li se aude numele; iar cei care
cer lunar dobanda sunt ca demonii care-i mana pe somnambuli; se
napustesc asupra saracilor la soroacele lunii. Datul cu camata este
rau si pentru cel care da, si pentru cel ce ia; unuia ii aduce paguba
in bani, altuia, paguba in suflet.
Plugarul, cand culege spicul, nu

mai cauta iarasi samanta la radacina spicului; tu insa culegi si
roadele, si nu renunti nici la capital. Semeni, fara sa ai pamant;
seceri, fara sa fi semanat. Nu stii pentru cine aduni, dar iti sta in
fata cel ce plange din pricina cametei. Este necunoscut cel care are
sa se bucure de averea ta adunata din camata. Este nelamurit daca nu
vei lasa cumva altora bucuria bogatiei tale, iar tie iti aduni numai
raul nedreptatii tale.

Asadar, „sa nu-ti intorci fata de la cel care voieste sa se imprumute
de la tine ” 19 si sa nu dai argintul tau cu camata, pentru ca, fiind
invatat din Vechiul si Noul Testament cele ce-ti sunt de folos, sa
pleci cu buna nadejde la Domnul, ca acolo sa primesti dobanzile
faptelor tale bune, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava si
puterea, in vecii vecilor. Amin.

Hiroshima vs. Detroit: unde a dus mândria pământul celor liberi şi ce avem noi de învăţat din asta

A fost odata un neam de oameni mandri, care-au crezut ca prin forta si propaganda pot obtine tot ce vor ei. Pentru o vreme, chiar le-a mers, dar blestemele celor pe care i-au nenorocit, nu au intarziat sa le intoarca relele la modul cel mai acut. Cei care-au fost transformati in ruine au rennascut in chip miraculos, pe cand distrugatorii lor au ajuns in mizerie absoluta, fara ca nimeni sa ii bombardeze.

Hiroshima versus Detroit, aici – veti fi uluiti.

Cei care au crezut ca doar Detroit, Michigan a avut de suferit aceasta soarta, vor avea o surpriza mare: rezidente familiale, biserici, magazine, fabrici si uzine foste producatoare de prosperitate, au devenit toate o ruina care reflecta decaderea neamului care in locul modestiei a ales aroganta belicoasa sugerata de catre dusmanii lor si nu de nemti, italieni sau japonezi e vorba…

Priviti ce-au devenit cei care-au folosit sclavia, forta de nesupus si mandria, in locul muncii pasnice, credintei si a echilibrului care i-au caracterizat odata. Fostele zone in care se plimbau in siguranta, au devenit adevarate iaduri ale crimei in care nici un om stiutor nu se incumeta sa calce. Am fost pe-acolo uneori, dar numai atunci cand nu se putea altfel si fara sa ma opresc pe rosu – acesoriile erau deasemenea de nelipsit in situatiile in care chiar nu aveai de-ales…

Asta-i la ce ne duc „fratii nostri mai mari” acum, prin aliantele contra naturii din care facem parte fara voia noastra. Nici cei care se fac partasi agresiunii si samavolniciei, nu vor scapa neatinsi, oricat de mici si de nevinovati s-ar crede – de fapt, rezultatele au inceput deja sa se arate. Sa luam aminte: ( urmati linkurile de la sfarsitul fiecarei pagini ).

P.S. Vreti sa aflati aspecte despre educatia copiilor romani ajunsi in America ?

Cine dă buzna la noi, în vreme ce românii sunt îndemnaţi să-şi părăsească ţara ?

În vreme ce presa duce campanii numite „De ce vrei să pleci din ţara”, iar Preşedintele îi îndeamnă pe românii dinafară să rămână acolo unde sunt, dar ne-uitând să trimită bani, iată cine profită de o nou introdusă portiţă în Legea emigrării. Transformarea României într-o oază primitoare de oricine, merge din plin înainte:

Un grup mai gălăgios se remarcă pe holul mare al clădirii. Fiecare cu certificatul galben, de cetăţenie română, în mână. Unii abia s-au cunoscut cu ocazia asta şi îşi strâng mâinile. Sunt din Irak şi Iran. „Ne place România, oamenii sunt mai prietenoşi. De-acum, şi noi suntem români”, iese în evidenţă un glas baritonal, într-o română perfectă.

Cu toată criza economică prin care trece, România se dovedeşte un magnet pentru cei care vor să devină cetăţeni cu drepturi depline ai ţării noastre. Dovada e faptul că, de la începutul acestui an, 53.000 de persoane au depus cereri pentru dobândirea sau redobândirea statutului de cetăţean român. O cifră care eclipsează categoric statistica Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din primele şase luni ale anului 2009, când numai 5.000 de oameni şi-au depus dosarele în acelaşi scop. Creşterea bruscă a solicitărilor vine după modificările juridice în acest domeniu – în speţă Legea 354 din 2009. Nu mai e nevoie să fii căsătorit cu un cetăţean român şi nici nu se mai pune la socoteală o anumită perioadă în care ai locuit între Carpaţi şi Dunăre, pentru a revendica dreptul la identitatea românească.

sursa RL online

Mai are cineva vre-o îndoială că împotriva României şi a românilor se poartă un război de anvergură prin cele mai perfide mijloace? Când cineva urmăreşte să de-populeze ţara de români în toate felurile – politic, economic, psihologic (citiţi titlurile din ziare, se întâmplă ceva bun vre-odată pe plaiurile noastre?) şi să aducă străini în locul nostru, acela nu ne este prieten, ci duşman. Evident, România este destul de bună pentru ca cei din Orientul Mijlociu să dea năvală, pe când nouă ni se repetă obsesiv să emigrăm. Avem o mare problemă, oameni buni! Să o conştientizăm, apoi să contracarăm atacul.

Acesta este un moment de cumpănă în istoria noastră. Sună banal vor spune poate unii, dar cred că niciodată n-am fost mai ameninţaţi cu dizolvarea, decât acum. Pe vremuri când ne atacau hoardele din stepele Asiei, era simplu: tot bărbatul punea mâna pe sabie şi îşi apăra glia şi neamul. Mureau grămadă, dar şi făceau copii grămadă.

Astăzi, sămânţa distrugerii noastre, e implantată chiar în noi: în căutarea unui trai mai bun, suntem dispusi să ne părăsim ţara, fără să realizăm că facem de fapt jocul duşmanilor noştri, care ne vor mai puţini, mai proşti, mai buni de jug, mai buni de plată.. Totul fără ca un singur foc de armă să fi fost tras!

Eu zic să le stricăm planurile: mai fiecare cunoaştem pe cineva care-i plecat din ţară. Vorbiţi cu ei, faceţi-i să devină nostalgici după ce au lăsat în spate, numai când ei simt astfel, se vor gândi serios la întoarcere. Îşi vor aduce cu ei experienţa şi economiile, pornind afaceri serioase, căci cele făcute până acum din jaf oricum nu sunt bune de nimic. În zece ani, faţa României poate fi alta, dacă lucrăm atât în plan politic, cât şi economic şi social.

Cei care ne îndeamnă la supunere şi pasivitate căci oricum „sfârşitul e aproape”, fie că ştiu sau nu, se află în slujba vrăjmaşilor noştri. Sfârşitul a fost aproape de multe ori în decursul istoriei şi totuşi, am rezistat, am luptat, am scrâşnit din dinţi, am făcut foame, închisoare, am sângerat, am şi murit chiar, dar niciodată nu ne-am dat bătuţi!
Să fie oare mai uşor să cucereşti o ţară cu televizorul decât cu sabia ? Eu trag nădejde că odată cu schimbarea armelor folosite, vom dezvolta şi noi răspunsul necesar. Anticorpii îi avem deja…

Se poate şi chiar va fi mai bine, numai să nu devenim complacenţi acum. În loc de a lăsa occidentul să ne de-românizeze, să-l folosim noi pe el pentru lucrurile sale bune: civilizaţia, respectul pentru lege, seriozitatea în muncă. Acestea combinate cu bunătatea, sufletul deschis şi înclinarea către haz a romanului, vor face din România, vorba unui american căruia îi pusesem astfel problema în avion: „heaven on earth”.

Viaţa de acum 100 de ani, în fotografii color de o rară calitate

Un salt de un secol înapoi în timp, în Rusia anilor 1905-1915, surprinde oameni demni, profunzi şi mândri de realizările lor, precum şi o societate dezvoltată, în care industria începuse să joace un rol important. Bisericile şi mănăstirile sunt extraordinare, dar din nefericire peste doar câţiva ani cele mai multe erau distruse, căci ciuma bolşevică se dezlănţuiese asupra creştinilor ortodocşi, cu ura satanică tipică celor care-au adus-o peste Rusia, direct din Lumea nouă.

Link spre fotografii

O ÎNTREBARE,…CHIOARĂ !

Pe timpul Comunismului, am avut lîngă DRAPELUL ROMÂNESC, şi pe ce-l ROŞU-RUS.
Acum însă avem, pe lîngă DRAPELUL ROMÂNESC, şi pe ce-l ALBASTRU-UE.


Acum urmează întrebarea,…OARBĂ:

„-OARE CÎND ROMÂNII, VOR AVEA DRAPELUL NAŢIONAL ROMÂN, FĂRĂ „PROPTEA” ?”
„-PE CÎND AM PUTEA VEDEA CU TOŢII, DRAPELUL NAŢIONAL ROMÂNESC, STÂND ACOLO ÎN INIMA ROMANULUI, SINGUR ŞI SIGUR DE SINE ?

„DACII ŞI TRACII, NU AU AVUT NEVOIE DE „STINDARDE” STRĂINE, PENTRU A-ŞI APĂRA ŢARA ŞI IDEALURILE SALE.”

Găsită  pe saitul Realitatea, la comentarii

Patriotism-Naţionalism-antisemtism: clarificări esenţiale şi de ce e bine pentru România să fim naţionalişti!

De câte ori mass-media urlă „naţionalist”, „rasist”, „antisemit”, cei care i-au căzut în plasă dau placizi din cap, sau cel mult pun de un gând vag dezaprobator, după care schimbă canalul.  E timpul ca să lămurim problema odată pentru totdeauna – când le permitem duşmanilor noştri ( da, România are duşmani! ) să ne caracterizeze folosind şi mai cu seamă DEFININD proprii lor termeni, lupta e deja pierdută. Haideţi mai bine să-i clarificăm, pentru a ne lămuri poziţia odată pentru totdeauna:

Pe plan mondial, inclusiv în ţara noastră, prin toate mijloacele se duce o luptă acerbă contra naţionalismului. Cel mai frecvent acesta este acuzat de rasism, xenofobie şi mai ales de antisemitism. Sunt aceste acuze reale în toate cazurile? Să încercăm precizarea conţinutului acestor noţiuni atât de controversate.
În primul rând, ce se înţelege prin termenul de naţionalist? Naţionalist este cel ce-şi iubeşte neamul căruia îi aparţine,fiind dispus să pună în slujba acestuia tot ce are el mai de preţ. Ce este de condamnat în această atitudine?

Din acest punct de vedere unul dintre cele mai naţionaliste popoare este poporul evreu şi cu toate acestea nimeni nu-l condamnă pentru naţionalismul său. Cel mai adesea naţionalismul este catalogat ca fiind de dreapta sau de extremă dreaptă. Să nu uităm că statul Israel este condus de un guvern de extremă dreaptă şi cu toate acestea nimeni nu protestează contra acestui regim,cu excepţia evreilor moderaţi. Desigur nu se poate afirma că toate ideologiile naţionaliste sunt benefice şi că în cadrul lor nu s-ar putea ajunge la excese care ar confirma acuzele ce li se aduc. Exemplul cel mai grăitor este nazismul care a fost şi rasist, şi xenofob şi antisemit.

Termenul de antisemitism este total denaturat în concepţia actuală şi este atribuit naţionaliştilor care de cele mai multe ori nu au nici în clin, nici în mânecă cu relele de care sunt acuzaţi. În plus antisemitismul este asociat poporului evreu şi numai lui. Nimic mai eronat.

Termenul de evreu este atribuit poporului israelian din sec XVIII. Până atunci, începând cu Vechiul Testament şi până în sec XVIII,acest termen nu era menţionat în documente şi acte oficiale.Cea mai mare parte a evreilor de astăzi nu au sînge semit, cu excepţia evreilor sefarzi, foarte reduşi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagră şi Marea Caspică. În sec VIII acest trib a fost pus în situaţia de a opta între religia creştină şi cea musulmană. Pentru a nu deveni victime ale conflictului dintre mahomedani şi creştini, aceştia au ales religia mozaică şi în anul 741, Bulan, conducătorul tribului chazar, adopta mozaismul că religie oficială. Astfel chazarii asiatici devin evrei prin religie,fără să aibă sânge semit. Adoptând religia iudaică au pus accentul pe ideea „poporului ales” care trebuie să stăpânească lumea.

Kaganatul cazarilor

Cei mai autentici şi mai numeroşi semiţi sunt popoarele arabe, dar nimeni nu face referire la ele când utilizează termenul de antisemit,ci doar la evrei.În aceste condiţii poporul israelit devine cel mai antisemit popor din lume, datorită urii de moarte ce o nutreşte faţă de arabi. În concluzie,cred că ar fi corect termenul de antiiudaism în locul celui de antisemitism.

Naţionalismul autentic în România a fost cel al Mişcării Legionare. Încă de la apariţia ei în anul 1927, s’a pus de bunăvoie sub ascultarea şi trăirea credinţei în Iisus Hristos şi sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail, conducătorul oştilor cereşti şi învingătorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionară şi-a propus să creeze un nou tip de om care să trăiască în spiritul creştin şi să jertfească pentru neamul său tot ce are mai de preţ. În aceste condiţii un bun creştin nu este capabil să-şi urască semenul,nici să-l prigonească sau să-l nedreptăţească. Esenţa credinţei creştine se reduce la fraza: „Ceea ce doreşti să-ţi facă ţie oamenii, fă-le şi tu lor”.

În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om şi nu puţine sunt exemplele care demonstrează acest fapt. Începând cu jertfa lui Moţa şi Marin,care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pământul Spaniei catolice şi terminând cu numeroasele exemple date în închisori, când legionarii au ajutat, cu sacrificii, pe cei care-i prigonisera în trecut,inclusiv pe evrei.

Monumentul eroilor Ion Mota si Vasile Marin de la Majadahonda, Spania

Sunt numeroase exemple date în memoriile lor, de cei ce au beneficiat de ajutorul primit. Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele sau,cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism,rasism sau xenofobie? Din ce motiv i se atribuie ML atributul de mişcare extremistă? Poate pentru faptul că a creat eroi care şi-au dat, fără nici o ezitare, pentru Hristos şi Neam, şi aceştia sunt extremişti faţă de oamenii obişnuiţi. Şi Biserică creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sunt sfinţii decât creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teoria la modă ce incriminează extremismul ar trebui să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi biserici.

Extremismul este nociv atunci când duce la exces anumite principii izvorâte din dorinţa de dominare,exploatare şi impunerea cu forţă a unei ideologii străine de morala creştină acceptată pe arii întinse în toată lumea (ex. politicii statului Israel).
În concluzie,extremismul poate fi în unele cazuri pe drept acuzat de pericol potenţial pentru societatea în care îşi desfăşoară activitatea,după cum un extremism izvorât din principii morale, în cazul României din credinţa creştină majoritară, nu poate fi decât benefic şi ar contribui esenţial la redresarea morală a poporului român, morală grav afectată în cei 50 de ani de regim comunist ateu.

sursa email

Referinte aditionale despre Miscarea Legionara, aici.

Unde s-au topit peste 7 milioane de americani?

Material preluat cu permisiune de pe blogul lui Sergiu Badan

Încercarea de a face cunoştinţă cu statistica demografică din SUA te lasă perplex din start: nu există date statistice din 1932.**

Captură de pe saitul US Census

Captură de pe saitul US Census

Fără a fi explicate cauzele. Ele apar mai târziu, sub forma de tabele retrospective. Cercetarea lor duce la o nedumerire. Dacă e să credem statisticii americane, în deceniul dintre 1931 şi 1940, dinamica creşterii populaţiei în SUA a pierdut 8 milioane 533 mii oameni, iar acest indicator se schimbă brusc, momentan, şi de două ori (!). Între anii 1930-1931, indicii cad şi îngheaţă la acest nivel fix pentru zece ani. Şi la fel de neaşteptat, după zece ani ei se întorc la valorile iniţiale. US Department of commerce ”Statistical Abstract of the United States” nu dă nici o explicaţie.

Orice demograf va spune că o schimbare dublă,bruscă a indicilor dinamicii populaţiei într-o ţară de 100 milioane e posibilă doar în rezultatul unei morţi în masă.

Să luăm datele despre imigrarea în/din SUA şi migrarea populaţiei. În toiul depresiei, în premieră în istoria modernă, ţara a fost părăsită cu 93309 oameni mai mulţi decât au venit, iar cu un deceniu mai înainte în ţară au intrat 2960782 oameni. Vom corecta cifra pierderilor demografice generale ale SUA în anii 30 cu 3054 mii oameni.***

Shacks, put up by the Bonus Army on the Anacostia flats, Washington, D.C., burning after the battle with the military. The Capitol in the background. 1932.

Shacks, put up by the Bonus Army on the Anacostia flats, Washington, D.C., burning after the battle with the military. The Capitol in the background. 1932.

Soldaţii americani, veterani ai Primului Război Mondial (minim 17 mii) au pornit, în primăvara – vara lui 1932, într-un marş pentru a face miting în faţa Casei Albe cu privire la neplata indemnizaţiilor care li se cuveneau. După careva decizii, lor trebuia să li se plătească, dar guvernul a încercat să amâne pentru 20 ani aceste plăţi – şi atunci când veteranii au înţeles că în 1945, tot ce vor putea ei cumpăra cu aceşti bani, cum scria Don Passos (scriitor american în prima jumate a secolului XX), vor fi coroane la mormânturi, ei au pornit într-un marş-demonstraţie către Washington.

(Din cauza depresiei şi a şomajului asta era o chestiune de supravieţuire, şi nu de ”privilegii”, la care (dau de înţeles sursele oficiale) ei nici drepturi nu aveau. Când se pomeneşte despre ei în genere, atunci denumirea standartă batjocoritoare – „armata privilegiată” („Bonus Army”).

Pe ei îi aştepta o întâlnire veselă în stil american – au fost împuşcaţi, otrăviţi cu gaz, iar orăşelul lor de corduri a fost incendiat (în poză mai sus şi mai jos).

americani nenorociti

americani nenorociti

Politia americana impusca in protestatari.

Politia americana impusca in protestatari.

Totuşi, dacă vom lua în consideraţie toate cauzele, trebuie să adăugăm la acest neajuns de populaţie în anii 1930 încă 11.35%, dacă luăm în considerare creşterea demografică din anii 20.

În total, în 1940 populaţia SUA, urmând aceleaşi tendinţe demografice, trebuia să fie de minimum 141,856 milioane de oameni. În realitate – 131,409 milioane, dintre care doar 3,054 milioane pot fi explicate din contul schimbării dinamicii migraţiei. Aşadar, 7 milioane 394 mii oameni la situaţia din 1940 lipsesc pur şi simplu.

Oricum, americanii nu-s singurii în dorinţa lor de a distruge sistematic informaţia şi de a ascunde pierderile populaţiei în rezultatul foamei. Aceasta este o calitate ereditară a politicii anglo-saxone, care se trage încă din Imperiul Britanic. În 1943, guvernul britanic nu a prevenit înfometarea bengalului, iar ca rezultat – mai mult de 3.5 milioane de oameni au decedat, iar mai înainte de asta ei au omorât prin foame o parte din populaţia Irlandei.

Organizarea foametei în masă din India a fost un răspuns al guvernului Britanic pentru răscoala din 1942, şi pentru suportul populaţie pentru „Armata Naţională a Indiei”. Dar nu veţi găsi asemenea informaţii în sursele britanice pentru anii respectivi. Doar după ce India a obţinut independenţa a fost posibil de a colecta şi publica aceste materiale. Altfel, holodomorul monstruos britanic din 1943 n-ar fi ieşit niciodată la iveală Toate dovezile ar fi fost ascunse şi nimicite, cum s-a întâmplat cu materialele despre victimele Marii Depresii. De altfel, toţi marii colonizatori au istorii asemănătoare.

Doar când SUA se va prăbuşi vom avea posibilitatea să vedem multe fapte interesante despre crimele guvernului american împotriva propriului popor, incluzând genocidul populaţiei băştinaşe a continentului. Posibil că cititorul gânditor va rămâne surprins despre cum „Înţeleptul Roosevelt” este comparat cu „demonicul Stalin” – la fel cum putem observa că un guvernator crud din timpurile vechi este lăudat în defavoarea altuia, când cu toţii ştim că ambii sunt cu mâinile murdare de sânge.

Dar noi trăim în timpul când grotescului Stalin, care a nimicit popoare întregi, i se contrapune Îngerul Dreptăţii, pufos şi alb, „Made in USA”, şi acest înger urlă fără încetare despre milioane de oameni nimiciţi intenţionat prin înfometare. Cum calculează ei numărul jertfelor înfometărilor? Doar nu-i atât de simplu. Cercetătorii „holodomorurilor” se plâng pe lipsa de informaţie statistică, sau pe faptul că informaţia statistică nu-i completă, şi numărul morţilor e calculat printr-un calcul aproximativ, cam la fel cum am făcut noi mai sus.****

Calculele de mai sus sunt o verificare a aplicării acestor principii pentru SUA, verificare în faţa căreia crapă imaginea de citadelă a democraţiei şi drepturilor omului atribuită Statelor Unite.

Aşadar:

Unde-s 7 milioane 394 mii de oameni dispăruţi din rapoartele statistice ale anilor 1930?

** O captură de ecran de pe saitul guverului SUA. „Raportul statistic pentru acest an nu a fost efectuat” – spune semnătura. Bună metodă de a ascunde evidenţele – să nu faci niciun raport.

*** Nu am văzut nici o cercetare a holodomorului, unde să se ia în serios migrarea (fuga) populaţiei din raioanele afectate de foamete – toată scăderea populaţiei este trecută la capitolul „jertfelor comunismului”. Dar se ştie că din 2.5 milioane de oameni deportaţi, 700 mii au plecat uşor din locurile de deportare, fără a întâlni vreun impediment.

**** Iată, de exemplu, cum se schimbă mortalitatea în condiţii asemănătoare celor din timpul Marii depresii – Criza din 1991-1994 din Rusia: Numărul morţilor de bărbaţi în Rusia: 1991 – 885 mii oameni, 1994 – 1226.4 mii oameni (mortalitatea a crescut cu 37%).

(Cifrele din: Anatolii Vishnevskij, Vladimir Shkolnikov, „Smertnost v Rossii”, Moskova 1997).

România de ieri şi de azi: eternele probleme!

Scrisoarea Mareşalului Ion Antonescu către capul guvernului de-atunci, I.C. Brătianu, e parcă adresată actualilor conducători ai României, deşi ea a fost scrisă cu peste 60 de ani în urmă. În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aceleaşi:

Guvern vândut străinilor.

Alogeni care conduc ţara din umbră.

Mai rău chiar,  nimeni rămas care să spună adevărul dintr-o poziţie de putere, precum cea a Mareşalului Antonescu, atunci.

În zilele minciunii univesale, a spune adevărul, e un act de dizidenţă.
Practic putem transpune scrisoarea eroului neamului românesc, situaţiei zilelor noastre, doar cu schimbări de nume –  pentru a înţelege prezentul, e necesar să ne cunoaştem trecutul – să-l aflăm!

Citește în continuare

Polonia în doliu: crimă, sau accident?

Aflat la 1 km de capatul pistei de aterizare,  Tupolevul 154 la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit taind brazii langa Smolensk în Rusia, azi. Martori oculari spun ca avionul a aruncat combustibil, lucru ce pare a fi indreptatit de lipsa unei explozii majore la sol. Avionul fusese restaurat total in urma cu un an, de catre fabricantul original, cu tot cu amenitatile si confortul interiorului sau.

Elita politica a Poloniei sosea in Rusia pentru a comemora 70 de ani de la masacrul celor peste 22,000 ofiteri, intelectuali, politisti si alti slujbasi publici polonezi de catre trupele NKVD, in padurea Katyn, in 1940. Evreul Lavrentiy Beria pe atunci seful NKVD,  semnase personal ordinul de executie, impreuna cu Stalin. Pentru multa vreme, versiunea oficiala a sustinut ca armata germana ar fi fost vinovata pentru masacru.  De fapt tocmai Germania  semnalase lumii intregi masacrul, in 1943.

Kaczynski in 2007 la Katyn

Beria

De data asta, elita politica a Poloniei a fost eliminata prin acest accident sau poate, de catre o mana rau-voitoare. Nu ar fi intaia oara, desi in ’40 masacrul cremei poloneze de catre antihristii bolsevici, a fost devastator. La bordul Tupolevului se aflau urmatoarele personalitati (lista partiala, conform Mediafax):

Lech Kaczynski – preşedintele Poloniei

Maria Kaczynska – soţia preşedintelui Lech Kaczynski

Ryszard Kaczorowski – în perioada 1989-1990 a fost ultimul preşedinte al Poloniei în exil.

Jerzy Szmajdzinski – vicepreşedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010.

Wladyslaw Stasiak – directorul biroului de presă al Preşedinţiei.

Aleksander Szczyglo – preşedintele Biroului Naţional de Securitate.

Pawel Wypych – secretar de stat al Cancelariei prezidenţiale.

Mariusz Handzlik – subsecretar al administraţiei prezidenţiale.

Andrzej Kremer – ministru adjunct al Afacerilor Externe.

Franciszek Gagor – şeful Statului Major al armatei poloneze.

Andrzej Przewoznik – vicepreşedinte şi secretarul Comisiei pentru comemorarea vicrimelor masacrului de la Katin a premierului în perioada 1994-1998.

Grzeogrz Dolniak – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.

Przemyslaw Gosiewski – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.

Zbigniew Wassermann – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.

Janusz Kochanowski – avocatul polonez al poporului.

Slawomir Skrzypek – guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei.

Janusz Kurtyka – preşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Naţională.

Tadeusz Ploski – preot romano-catolic.

Domnul sa-i odihneasca!

Un lucru reiese clar din toata tarasenia: daca cineva vroia sa ii compromita pe rusi pictandau-i ca pe niste criminali cinici, nu a putut alege mai bine locul si momentul.
Mintile mici ca intotdeauna vor acuza Rusia, ne-intelegand ca aceasta tragedie nu este nicidecum in interesul ei. Insusi PM-ul Putin a ordonat scoaterea la lumina a documentelor secrete care dovedesc cine au fost faptasii monstruoasei crime comise acum 70 de ani. Cu toate problemele ei, Rusia de azi nu mai e URSS-ul anilor de trista amintire.
As specula ca Polonia e pedepsita pentru sfidarea adusa noii ordini mondiale prin refuzul de a-si vaccina populatia cu daunatorul vaccin al gripei porcine, precum si pentru „pacatul” de a fi refuzat recentele avansuri ale hoastei scarboase numita  FMI.

Se poate sa fi fost si accident, agentiile de presa ruse raportand ca aeronava se afla la a 4-a tentativa de aterizare (intre timp am inteles ca acesta, ca si neintelegerile de limba, au fost baloane de sapun), in conditii de ceata, dar cand s-a dovedit in trecut ca pentru o singura personalitate incomoda, au fost sacrificati toti co-pasagerii aflati la bord, trebuie sa suspectez „foul-play”.  Daca as fi guvernatorul bancii centrale Cehe, as tine un profil scazut zilele astea si sigur nu as zbura nicaieri.

Polonezii sunt un popor puternic insa si nu ma indoiesc ca vor iesi cu bine si din aceasta ultima incercare. De morti numai de bine, stiu, dar trebuie mentionata atitudinea pronuntat anti-rusa a lui Lech Kaczynski care a mers atat de departe, incat a postat informatii care veneau in ajutorul lui Mikhail Saakasvili, prim-mancatorul de cravate al Georgiei, pe chiar saitul Presedentiei poloneze, in timpul conflictului georgian.

Presimt ca si urmatorul Presedinte al Poloniei va arbora exact aceleasi sentimente, provenite dintr-o combinatie de mandrie nationala si resentiment istoric, precum si din compromiterea si de-credibilizarea aduse astazi imaginii fratilor lor slavi de la est.

UPDATE: Conform BBC, cameramanul polonez Slawomir Wisniewski, a vazut prabusirea avionului prin ceata. El sustine ca aripa stanga a Tupolevului prezidential, era indreptata direct inspre pamant.

Asa ceva nu are nimic de-a face cu lipsa comunicarii intre piloti si turn, ci cu probleme tehnice grave, cel mai probabil induse dinafara. Discutia despre neintelegerile de limba, pare menita sa deturneze atentia publicului. De ce nu-si pune nimeni in mass-media intrebarea daca e posibil ca acesta sa fi fost un asasinat? Poate sa fi fost o alta „coincidenta” in 1943, cand Wladyslaw Sikorski, fost PM, respectiv ministru al armatei, iar mai apoi din nou PM al guvernului polonez in exil, ii ceruse lui Stalin sa permita Crucii Rosii Internationale sa ancheteze masacrul din padurea Katyn. Stalin a rupt relatiile diplomatice ruso-polone, iar la cateva luni Sikorski a murit intr-un accident de avion. Atunci comunistii nu vroiau aflarea adevarului despre macelul comis asupra celor mai buni dintre polonezii crestini, aparatorii tarii lor. Acum, scopul este altul:

De data asta, relatiile dintre cele doua tari se dezghetau, PM-ul Putin urma sa ia parte la ceremonie si mai mult, sa de-secretizeze arhivele pentru cercetatorii polonezi.

„Noi, polonezii, apreciem ceea ce rusii au facut in ultimii ani. Ar trebui sa urmam calea apropierii dintre natiunile noastre, nu sa ne oprim sau sa ne intoarcem”, urma sa spuna presedintele Kaczynski in discursul sau la ceremonia de comemorare a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.

De-acolo, urma foarte probabil cooperarea in proiectul conductei de gaz rusesti North Stream. Prospectul unei paci europene si a independentei energetice inafara dictaturii iudeo-globaliste impuse prin mana marelui licurici, pare sa ii sperie rau pe unii. Conducatori de tari patrioti, morali, independenti, nu pot fi tolerati de cei pentru care coruperea societatii, e regula de aur. Sa vedem in ce directie o va apuca urmatorul guvern al Poloniei.

UPDATE: tragatorii de la Smolensk au fost surprinsi pe film, cu armele in maini.

Extrem de interesant!

Lucrurile  pe care tot românul ar trebui să le cunoască, sunt deliberat ascunse sub preş de către autorii manualelor şcolare, căci altfel nu ar fi aprobate de către Ministerul Educaţiei (hi, hi, auzi colo’, „ministerul educaţiei” , cel însărcinat cu producerea de copii ignoranţi pe bandă rulantă!).

Excepţionala lectură oferită ieri, vine să completeze aceste lacune de educaţie. Articolul următor o face deasemenea, permiţând unuia care-a terminat liceul şi chiar facultatea de istorie, să-şi facă o imagine cadru asupra unui eveniment de-o importantă deosebită din istoria României: asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul mişcării legionare.  Se va afla cine a fost el cu adevărat, cine l-a omorât laolaltă cu zeci de camarazi legionari şi mai ales, cine a ordonat moartea lui,  în ce fel a fost pregătită şi de ce.

Calitatea unui om se măsoară după măsura prigonirii căreia el este supus de către o guvernare coruptă.

O carte extraordinară, pentru voi.

Pentru a înţelege ce ni se întâmplă nouă azi, e necesar să aflăm ce s-a petrecut în trecutul cel puţin apropiat, celor dinaintea noastră.  Istoria se repetă – nu este un clişeu. Ea se repetă numai pentru că noi nu vrem s-o înţelegem. Dacă am face-o, toată teroarea, trucurile murdare, minciunile, propaganda şi sclavia impusă, s-ar spăla peste noi, precum apa pe gâscă.

Nu demult sărbătoream căderea regimului comunist, pentru a-i instala apoi în fruntea ţării pe comuniştii din eşalonul al II-lea. Astăzi, suntem la numai câteva zile depărtare, de la instalarea fiilor şi a nepoţilor lor, la cârma ţării.

În stilul asta, cum să îi fie romanului viaţa în ţara lui, prielnică în fine ?

Nu vă invit doar să o descărcaţi pentru ca apoi să o uitaţi. Petreceţi doar 10-15 minute zilnic, pentru a afla ce-a fost până nu demult. Lucruri adevărate, pline de suspans şi de trăire, care se citesc aidoma unui roman de acţiune, numai adevărat.  Apoi, vă cer să o daţi si altora – vă vor mulţumi – promit!

Intoarcerea-la-Hristos-de-Ioan-Ianolide

%d blogeri au apreciat: