Un militar cecen din Mariupol își amintește momentul în care a văzut adevărata față a Batalionului Azov (Video)

25 aprilie 2022

Zaur – militar în cadrul regimentului lui Akhmat-Khadzhi Kadyrov:

Este posibil ca, înainte de a veni aici, să mă fi îndoit puțin asupra celor auzite. Dar atunci, când am eliberat primii prizonieri din casa care era situată direct în apropierea [fabricii] Azovstal’, când acei prizonieri civili au ieșit din subsoluri, ne-au îmbrățișat și ne-au sărutat. Și ne-au spus că se bucură să ne vadă. Plângeau cu lacrimi în ochi! Atunci mi-am dat seama că am ajuns exact pentru… (reținând emoțiile) ceea ce era necesar. Și nu mă îndoiesc nici măcar o picătură că a fost o idee bună.

Îmi amintesc acel moment, acel fragment care s-a așezat în capul meu, când am luat cu asalt o casă în care erau o mulțime de civili și mulți dintre aceiasi luptători Azov. O mamă cu copilul ei aleargă afară, iar noi ne uităm prin binoclu. Nu putem lua cu asalt, nu putem intra, nu putem face nimic. Și apoi o împușcă pe mamă în coloana vertebrală. Mama cade… și noi strigăm către copil din toate părțile: „FUGI!!! FUGI!!!!”.

Copilul a încremenit, neînțelegând ce să facă. Pe de o parte vroia să fugă, dar pe de altă parte să-și ajute mama. Și deodată capul lui, fiți atenți, CAPUL acestui copil este împușcat de acest gunoi, de această BESTIE malefică. Chiar în acest moment, cu toții am uitat brusc ce înseamnă moartea, am uitat că acolo ar putea fi lunetiști, așa precum o mulțime, am dat buzna! Am aruncat cu grenade fumigene, ca să nu ne vadă. Am pătruns înăuntru și pur și simplu i-am făcut praf pe toți [luptătorii] care erau înăuntru. Ei bine, am intrat acolo, dar nu doar am intrat acolo. În sensul că oamenii și-au sacrificat viețile. Mulți soldați și-au sacrificat viețile în acel moment. Dar noi am intrat și ne-am îndeplinit sarcina.

Nu ne păsa deloc de viețile noastre când vedeam că viața unui copil a dispărut. Când ne-am dat seama că aceștia nu sunt oameni, ci sunt animale, nimic mai puțin decât fiare, care își pot permite să… să ucidă un copil. Aceștia nu sunt oameni. Prin urmare, cred că am ajuns aici exact pentru motivul potrivit. Și tot ceea ce am făcut aici, am făcut pentru acești oameni care trăiesc chiar aici și care ne zâmbesc și ne îmbrățișează. Au luat chiar și coordonatele locului unde locuiesc eu, precum și ale celorlalți camarazi de luptă, vor să vină în patria noastră și să ne mulțumească pentru eliberare.

%d blogeri au apreciat: