Îi vezi prin Cluj plimbîndu-se agale, luînd masa pe la terase, hlizindu-se și făcîndu-și selfiuri. Poartă haine de firmă, au telefoane performante, sunt evident bine nutriți și par cu totul fericiți – ce bine!
Sunt practic peste tot, doar că ceva mai rarissim în biserici – desigur ați ghicit despre cine este vorba: unii dintre milionul de turiști ucraieneni care au ales să dea șpagă grănicerilor, pentru a îi lăsa să părăsească meleagurile lor iubite.

Odată plecați din calea amenințării, au dat de trai pe vătrai: umilele lor mașinuțe sunt parcate de cîteva săptămîni de zile pe Bulevardul Eroilor, acolo unde nouă ni se pretind 4 Lei/30 minute. Pentru turiștii speciali firește, e gratis:


Practic au prins păianjeni bietele Lexus, Volvo și alte mașinuțe de lux, de cînd sunt acolo. Dacă îndrăzneam noi una ca asta, ni s-ar fi ridicat. Ciudată lume e cea în care străinii sunt tratați mai bine decît băștinașii.
Văd zilnic copii și părinți de-ai noștri oropsiți, dar nouă ni se spune să „donăm pentru ucraina”. După cum se vede, fericirea celor care și-au ales drept „președinte” un circar nebotezat, e mult peste cea a celor care am ales să îi găzduim, în pofida batjocurii evidente căreia îi suntem supuși.

Asta e cea mai nouă pandemie: una de homosexuali deghizați drept președinți ( avem și noi oareșce experiență în domeniu ), care încurcă ițele lumii pretinzînd că ne reprezintă. Auzisem ceva despre o aprobare dată pentru ca mii de militari străini să poposească pe la noi – pentru pace, firește.
Acum zic și eu: dacă vrem să ne fie bine, poate e vremea ca să alegem mai cu discernămînt cine ne poartă flamura. Nu e totuna să fi stăpînul tărîmului strămoșesc împreună cu cei ai casei tale, sau slugile unor străini abjecți care fac din țara ta, hostelul altora.
Filed under: democratie, Romania, Ucraina | Tagged: democratie, Romania, Ucraina |
Tin-te bine !
Urmeaza sa vina vineri insaşi Jill Biden sa se pupe cu refugiatii ucraienieni, soldatii marelui muşchi etanusian, diplomatii dambovitieni si probabil cu a doua Doamna in Stat…
Aşa un grandios eveniment si guduralnicii nu se scapa pe dansii de emotie ???
Auzisem la știri, era să cad din pat de rîs – desigur că prima doamnă este mai aptă să aducă mesajul manipulaturilor lui Robinette în Europa de Est.
https://www.lefigaro.fr/flash-actu/jill-biden-a-la-rencontre-de-refugies-ukrainiens-en-slovaquie-et-roumanie-20220502
Sursa comentariului anterior.
Propaganda rusa despre Romania:
Igor Strelkov a oferit informații suplimentare despre pregătirea comună a Coaliției româno-ucrainene pentru curățarea enclavei ruse din Transnistria: „pe lângă informațiile despre unitățile armatei moldovenești dotate cu personal român, există date despre instruirea unor unități militare întregi pe teritoriul României deja deghizate în uniformă militară Moldoveneasca.”
https://4pera.com/news/picture_of_the_day/kto_strelyaet_v_rossiyu_iz_granatometa_riskuet_poluchit_otvetku_kalibrom_vokrug_pridnestrovya_nakalya/
Bravo Eufrosine ! A dat Dumnezeu ca , in sfarsit , sa inceapa cineva s a vorbeasca despre acesti turisti , despre acesti refugiati de razboi ! Pai ce-mi sunt astia ce-mi sunt bombardierii nostri : aceeasi Marie si nici macar palaria nu difera ?! Da o fuga pana la Marriott – Bucuresti si-ai sa vezi ca strazile adiacente sant tixite cu bunaciuni pe patru roti ! Crezi ca vine Politia Comunitara sa le aplice biletele cu amenintarea ca le ridica masina ? Fi serios , isi risca painea ! Intrebare : da’ ce-au patit edilii vostri de si-au amintit de Doina Cornea taman acu’ la fix 4 ani de la cazarea ei la Hajongard ?
Nu am văzut știrea despre DC. Am să caut.
Ia noul salvator, neamule !!!!! Ar merita s-o afișezi ,mare, pe blog….
Nu pot, e prea grețos.