Dușmanul dușmanilor mei

Articolul de mai jos e scris din perspectiva unui occidental (american) și constituie puctul de vedere al vesticilor care s-au trezit în privința celor care pretind că îi reprezintă. Experiența lor cu rușii e limitată. A noastră e vastă, deci înțelegem lucrurile puțin altfel – pe de altă parte, ar fi ipocrit din partea mea să spun că cred că Rusia de azi are ambiții imperialiste și că dacă nu va fi oprită în Ucraina, următorii vom fi noi, ce bine că ne protejează nato, bla, bla.. acesta este un punct de vedere simplist și care nu ține cont de realitățile geopolitice actuale. Expansiunea din ultimii 32 de ani clar nu e a rușilor, deci fără naivitate cred că nu avem a ne teme de ei dacă nu ne facem părtași la provocări. Acum se pare că ar urma să intre în belicosul club, Suedia și Finlanda.

Ne este interzis să vorbim despre Vladimir Putin în aceste zile fără să învelim ambele părți ale numelui său cu suficiente admonestări de calomnie veninoasă. Oricine care nu jură credință imediată isteriei actuale, la modă și greșite, împotriva lui sau a 150 de milioane de ruși, va fi considerat, la prima vedere, în cel mai bun caz un apologet și în cel mai rău caz un trădător.

Se spune că este un demon, un ticălos, un criminal de război, un accident cosmic trimis să distrugă democrația și tot ceea ce este bun și nobil, ceea ce, desigur, provine doar de la națiunile bune și nobile din vest care pretind că sunt încă democratice. În urmă cu 60 de ani se mai spunea că până acum mașinile vor zbura, nu vor mai fi războaie, democrația liberală ne va păzi de rău și nu se va transforma în răul pe care a proclamat că îl risipește. Acum 30 de ani se presupunea că va fi sfârșitul istoriei.

Ei spun că Putin este dușmanul nostru și motivul pentru care continuă să repete asta până la greață este că ei știu că milioane de oameni vor crede asta. Cei care lansează neîncetat aceste acuzații, fără ironie, se pare că nu au nicio conștiință de sine sau măcar o oglindă. Poate că tot ce au sunt oglinzi și nu pot face decât acuzații sumbre bazate pe propriile lor reflecții din acestea.

Obișnuiam să avem așteptări înalte de la dușmanii noștri, ca o condiție minimă fiind ca ei să se comporte ca atare. Și iată-ne aici, milioane de oameni încă mai cred în incredibil, un nou kit promoțional preambalat al „Chestiunii prezente” livrat cu obișnuitele inconsecvențe istorice și erori logice, în timp ce alte milioane de oameni privesc neîncrezători cum se repetă această șaradă.

Dacă am învățat ceva de la guvernele occidentale în încercarea lor de a aprinde un nou război rece cu Rusia, iar acum un nou război mondial atât cu Rusia, cât și cu China, este că nu putem avea încredere în ele în legătură cu nimic. Dacă arată cu degetul într-o direcție și spun: „Priviți, fiți indignați! Este inamicul vostru!”. Singurul lucru mai revoltător decât natura caricaturală a încercărilor lor de programare neglijentă, este că ele par să funcționeze pentru că nu există destui oameni care să se întrebe: „De ce?”.

În „Arta războiului” a lui Sun Tzu, una dintre cele cinci constante ale războiului este Legea morală:

Legea morală face ca poporul să fie în deplină concordanță cu conducătorul său, astfel încât îl va urma indiferent de viața sa, fără să se teamă de niciun pericol. …Conducătorul desăvârșit cultivă Legea morală și respectă cu strictețe metoda și disciplina.

O națiune sau un popor legat de liderii săi prin temelii și principii puternice, înrădăcinate în justificarea unui conflict corect, fie că este vorba de atac, atac defensiv, diversiune sau apărare, va avea mai multe șanse de succes. Aceasta presupune ca poporul să fie în deplin acord cu conducătorul său.

Seamănă aceasta cu NATO?

Există Legea morală în vreuna dintre națiunile din vest care tocmai au încheiat doi ani de abuzuri psihologice, dacă nu chiar de ucidere directă a propriilor cetățeni? (falsa pandemie – n.n.)

Există aceasta în imperiul beat al Occidentului care se află în război cu lumea și cu propriile popoare de zeci de ani?

Războaiele obișnuiau să aibă nevoie de o anumită bază pentru a fi acceptate de public. Sun Tzu cu greu și-ar fi putut imagina abilitatea guvernelor de a-și manipula și de a-și manipula proprii războinici în a se sacrifica pentru scopuri inumane. Acum, tot ceea ce necesită un conflict este, în primul rând, o bună campanie de relații publice. Oamenii vor să simtă că tabăra lor are conștiința curată în privința lucrurilor. Nu contează niciodată cu adevărat dacă informațiile care ușurează conștiința se bazează pe adevăr. Ei vor un sentiment de înălțime morală, chiar dacă acel teren e construit din paie. Ei caută să se afle de „partea bună a istoriei”, chiar dacă acea parte este în mod obiectiv întunecată de ambiguități și contradicții.

Guvernele din Occident au renunțat de mult timp la Legea morală. Ele fac ce le place spre scopuri despre care nu sunt niciodată sincere cu cei care le-au încredințat guvernarea. Guvernarea morală pare a fi o contradicție în sine.

Și astfel, neavând niciun fel de bază morală pe care să ne sprijinim, se presupune că trebuie să credem în continuare ceea ce ne spun liderii noștri fără scrupule despre Rusia și Putin.

Propun să jucăm un joc: Rusia sau Occidentul?

  • Prizonierii politici sunt deținuți fără proces, fiind acuzați că sunt împotriva regimului.
  • Cenzura este extrem de răspândită.
  • Mass-media controlată de stat lucrează pentru regim.
  • Tribunale aranjate care se ocupă de adversarii politici.
  • Poliție secretă pentru lovituri de stat interne și zdrobirea opoziției regimului.
  • Fraudarea alegerilor.
  • Închiderea protestelor de o anumită natură politică, dar permiterea altora.
  • Protecție inegală în fața legii.
  • Oligarhie care se dă drept democrație.
  • Fascism care se dă drept liberalism.
  • Rasism, sexism, manipularea copiilor către otrava lgbt și bigotism deghizate în toleranță sau educație impusă de stat, cu corporații din toate industriile care colaborează cu statul pentru a realiza toate cele de mai sus.

Răspunsurile corecte sunt ambele, în mare parte, cu excepția ultimelor trei, care sunt exclusiv americane.

Numai ultimii doi ani (30-60 de ani pentru noi, caii mai bătrâni) au dezvăluit unde sunt adevărații dușmani ai cetățenilor occidentali, iar aceștia nu par a fi în Rusia.

Guvernul canadian a declarat stare de urgență împotriva protestatarilor pașnici ai clasei muncitoare pentru a le confisca conturile bancare și bunurile, după ce a furat 12 milioane de dolari din fonduri de caritate de la două corporații care fac crowdfunding.

A fost Putin?

Guvernul australian a înființat tabere și a obligat cetățenii sănătoși să stea în carantină, în izolare, sub supravegherea gardienilor și a funcționarilor din domeniul sănătății. Dacă scăpau, erau arestați și acuzați de infracțiuni. Asta înainte ca cetățenii să fie loviți cu arme cu energie dirijată de către poliția din Canberra pentru că au îndrăznit să își exercite drepturile fundamentale ale omului de a protesta împotriva mandatelor tiranice de vaccinare. Întreaga națiune australiană a fost o insulă închisoare timp de doi ani. Obiceiuri vechi.

Guvernul grec fură bani de la pensionarii care refuză vaccinurile inutile și mortale. Italia urmează exemplul Greciei.

Uniunea Europeană reține miliarde de dolari de la poporul maghiar pentru că nu-i place pe cine au votat în urmă cu două săptămâni.

Spitalele americane au refuzat transplanturi salvatoare de vieți pacienților „nevaccinați” și chiar copiilor ai căror părinți nu au primit vaccinurile cu cheaguri. Nu a fost vorba de un singur caz, ci de zeci de cazuri.

I-a forțat Putin pe administratorii acestor spitale spre astfel de acțiuni malefice?

Dușmanii popoarelor occidentale șed în parlamentele și în înaltele funcții ale acestora, lucrând ca executanți în departamentele lor de poliție. Ei sar din consiliile de administrație ale corporațiilor în birocrațiile guvernamentale. Ei lucrează pentru o tehnocrație globală coordonată care urmărește să creeze haos și conflicte pentru a subjuga și depopula cea mai mare parte a omenirii înainte de a fi reproiectată dpv tehnologic pentru o versiune ulterioară a speciei noastre.

A forțat Putin aceste guverne să-și terorizeze proprii cetățeni?

A fost Putin implicat în finanțarea laboratorului din Wuhan? Are Rusia peste 300 de laboratoare experimentale de arme biologice în locații din întreaga lume, care ar putea amenința țările care le găzduiesc cu consecințe catastrofale?

Frecvența catastrofelor globale proiectate necesită aderarea la soluțiile prescrise de către inginerii acestor catastrofe. Este echivalentul piromanilor civilizației care se întorc împreună cu pompierii și care se așteaptă să fie întâmpinați de către civilizație ca niște eroi. Când aplauzele se liniștesc, ei îi ghidează rapid pe țăranii recunoscători și nedemni, despre care le pare rău că nu au pierit în incendiu, spre următoarea civilizație pe care au pregătit-o deja în spatele perdelelor lor globaliste aurii.

În cazul piromanilor noștri civilizaționali, care în prezent se îndreaptă cu aruncătoarele de flăcări spre orice sursă de stabilitate din vest, ei sunt dornici să distrugă rezervele de alimente, să umfle costurile energiei prin penurie și să creeze o nouă rasă de consumatori „neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon” în urma incendiului. Ei vor să ne mute în orașe sustenabile cu rețele inteligente, unde nimeni nu va mai deține mașini sau prea multe alte lucruri și va trăi aproape tot timpul într-un univers digital artificial, ca avataruri interschimbabile, care vor fi molestate în discoteci de clone Zuckerberg cu înfățișare de manechin de crash test.

Când căștile VR vor fi scoase pe piață, vor fi pentru ședințe la dentist sau pentru a consuma larve de insecte sustenabile amestecate cu o doză bună de hidroxid de grafen pentru a amplifica semnalele 7G care vor incinera orice rămășițe ale speciei noastre foarte evoluate.

Poate că o specie foarte evoluată nu s-ar supune niciodată condițiilor propriei sclavii și ar accepta-o de bună voie în detrimentul libertății, autonomiei și al dreptului la autodeterminare.

Dar întrebarea care pare să facă înconjurul diverselor podcasturi și buletine informative nu primește aproape niciodată un răspuns.

Unde încape Putin în toate acestea?


Ni se spune că Ucraina îi dă bătăi de cap Rusiei, că, potrivit propriilor cifre credibile ale guvernului ucrainean, Rusia este înfrântă și măcelărită chiar și pe câmpul de luptă. Moralul lor este atât de scăzut, încât divizii întregi se predau ucrainenilor. Putin a recurs la repunerea în acțiune a soldaților vechi și pensionați, unii cu puști din secolul al XIX-lea.

Zelensky așteaptînd mai multe arme și bani.

Cu toate acestea, în fiecare zi în care ni se servesc aceste povești, suntem de asemenea tratați cu cerșitul neobosit pe zoom al lui Zelensky, un comic cocainoman, către guvernele occidentale. Dacă nu primește în această clipă miliardele în bani și mai multe arme, Ucraina și democrația însăși vor muri pentru totdeauna. Disperarea patetică nu este doar o contradicție față de afirmațiile propriului său guvern privind succesul pe câmpul de luptă, ci este o insultă și o rușine să privești atâtea milioane de occidentali asimilați și nechibzuiți cum o înghit ca pe o gumă de mestecat cu zahăr mRNA care salvează vieți.

În fiecare zi propagandiștii occidentali fac noi afirmații care contrazic contradicțiile din ziua precedentă ale unei afirmații anterioare. Continuă ad nauseam până când ultimul ucrainean moare în nobila întreprindere de a-l ține pe Putin împotmolit într-o națiune de care nimănui dintre cei aflați la putere în Occident nu-i pasă mai mult decât le pasă de propriul electorat pe care au fost aleși să-l guverneze.

Ni se vinde Democrația ca fiind forma superioară de guvernare de sus în jos, iar studenții occidentali de istorie selectivă cu greu ar putea găsi acest lucru dezagreabil. Aruncați cuvântul liberal în fața democrației și se presupune că toți ar trebui să slăbim în genunchi cu viziuni de bucurie și mântuire.

Putin ar trebui să fie antidemocrația liberală, iar dacă este așa, atunci este un lucru bun, pe baza a ceea ce arată în prezent „democrația liberală” în Occident. Cei care nu sunt circumscriși isteriei actuale spun că lui Putin îi pasă de cetățenii săi și că vrea să restabilească o cultură comună cu valori fundamentale religioase pentru a menține stabilitatea socială. În cuvintele marionetei autiste suedeze a catastrofelor climatice globale: Cum îndrăznește!

Forumul Economic Mondial rupe legăturile cu Rusia

Propriile cuvinte ale lui Putin din discursuri și articolul său scris vara trecută „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor” dezvăluie un om cu o cunoaștere istorică vastă și o înțelegere a „sferei de influență” a Rusiei care datează de secole. Propagandiștii occidentali pretind că vrea să reinstituie blocul sovietic, dar el nu a spus niciodată nimic care să se apropie măcar pe departe de acest lucru. El îi detestă pe bolșevici, are o reverență pentru Rusia imperială și pentru biserica ortodoxă rusă și și-a exprimat deschis tristețea pentru rupturile dintre Ucraina și Rusia care au avut loc secolul trecut sub dominația sovietică și din cauza unei ordini globaliste post-sovietice.

El a privit cum Statele Unite se amestecă cu ostilitate nerușinată în afacerile Ucrainei în încercarea de a le câștiga spre UE și spre sfera de influență a NATO, o linie roșie consecventă pe care Putin a stabilit-o în mare parte din deceniul precedent. Propriile sale cuvinte arată că este opusul majorității liderilor occidentali, iar aceștia îl detestă pentru asta. Comunitățile de informații l-au luat în vizor de când a eșuat resetarea relațiilor în 2011 și Putin a îndrăznit să submineze operațiunile CIA de „băgare a bățului prin gard” în Georgia și operațiunile de schimbare de regim în Siria.

Acum, lumea se află la o răscruce de drumuri, pe marginea prăpastiei unui conflict mai mare.

Există două tabere care se formează în privința lui Putin și a Rusiei. Prima spune că Putin face încă parte din ordinea globalistă occidentală și că doar își joacă rolul pe scena mondială ca un răufăcător dedicat. Dovezile care contrazic acest lucru, cum ar fi Forumul Economic Mondial care taie legăturile cu Rusia și întregul Occident economic care pedepsește Rusia, se pare că toate acestea fac parte dintr-un scenariu. Tot ceea ce vedeți face parte din piesă și sunt cu toții implicați în ea, chiar și Putin.

A doua tabără spune că acum suntem într-o lume multipolară, cu două tabere distincte care se formează, iar Rusia și Putin nu sunt de partea inginerilor sociali tehnocrați globaliști tehnocrați occidentali ai WEF. Prima tabără spune că cei care cred că se formează tabere distincte semnificative în ordinea mondială se păcălesc singuri.

Dacă Putin este un om serios, care spune ce vrea să spună și apoi acționează conform intențiilor sale declarate, așa cum am văzut timp de douăzeci de ani, atunci se pare că a avut loc o îndepărtare de orice eforturi coordonate globalizate. China și Rusia par să se retragă spre autoconservare națională împotriva unui imperiu din ce în ce mai beligerant care caută să-și transforme moneda într-o armă și să continue să forțeze țările să se plieze după voința sa.

SUA îi amenință pe cei care îndrăznesc să se alieze cu Rusia. Au avertizat în mod deschis India să nu crească comerțul bilateral cu mărfuri în ruble, în timp ce au orchestrat în mod direct o lovitură de stat blândă în Pakistan împotriva lui Imran Khan pentru că a îndrăznit să fie prieten cu Putin. Imperiul Minciunii a forțat recent Serbia să voteze la Națiunile Unite pentru a elimina Rusia din Consiliul pentru Drepturile Omului, în cadrul căruia țări precum China și Arabia Saudită au condus această formațiune ridicolă. Janet Yellen crede că are puterea economică de a amenința China pentru că s-a alăturat Rusiei, în timp ce China deține încă o parte substanțială din datoria SUA și probabil și un număr bun de lideri aleși ai acesteia.

Derek Chollet, consilier al Departamentului de Stat: „China, dacă ar încerca să se sustragă sancțiunilor sau să divizeze cumva sancțiunile, ar fi vulnerabilă”, a spus el. „Orice țară care încearcă să se sustragă acestor sancțiuni se va confrunta și cu consecințele acțiunilor sale. Nu vreau să speculez care ar fi acestea”.

Beijingul a fost destul de clar în sprijinul său pentru Rusia, mergând până la a denunța sancțiunile occidentale ca fiind ilegale.

„China se opune cu fermitate tuturor sancțiunilor unilaterale ilegale și consideră că sancțiunile nu sunt niciodată mijloace fundamental eficiente pentru a rezolva problemele”, a declarat Joi Liu Pengyu, purtător de cuvânt în cadrul ambasadei chineze la Washington.

Țările din întreaga lume privesc cum un imperiu beat se comportă ca de obicei ca un mafiot pe scena mondială, dar de data aceasta ceva este foarte diferit. Ele văd acest lucru și, în cele din urmă, îi țin piept tigrului de hârtie. Ele văd ruble rusești susținute de aur și petrol și un parteneriat BRICS (Brazilia/Rusia/ India/China/Africa de Sud – n.n.) care se îndepărtează de monopolul american asupra energiei, finanțelor și a ordinii geopolitice și văd un grup în ascensiune pentru a contracara petrodolarul care a fost în mod istoric armat pentru ceea ce mafioții fac cel mai bine: anume, să facă oferte pe care nimeni nu le poate refuza.

Această schimbare a ordinii globale și ceea ce unii economiști numesc Breton Woods III ar putea face ca dolarul american să cadă rapid în dizgrație. Dacă țările se dezic de obligațiunile trezoreriei americane și de rezervele în dolari, iar țările OPEC înșeală și încep să accepte euro, yuani sau ruble în loc de dolari, așa cum par să facă China și Arabia Saudită, acesta este începutul sfârșitului imperiului american.

Și ceea ce știm despre toate imperiile este că niciodată nu se îndreaptă cu adevărat în liniște spre lumina care se stinge. Adesea se comportă ca niște animale încolțite și turbate, având nevoie să se dezlănțuie în moduri imprevizibile și periculoase. Este ceea ce vedem acum în cazul SUA, care a deturnat complet UE și NATO pentru a le face să fie racheții săi mafioți. Imperiul minciunii îi va doborî pe toți cei care se aliniază cu ei în ultimele lor lovituri de moarte care seamănă tot mai mult cu pregătirile pentru cel de-al treilea război mondial. Ce modalitate mai bună de a „reseta” lucrurile decât un alt război pe teritoriul european. Dar poate că arderea din nou a Europei nu se va dovedi suficientă.

NATO vorbește despre mutarea în sfera de influență asiatică în numele controlorilor imperiului. O organizație construită special pentru a contracara Uniunea Sovietică în 1965 vrea să se mute în Asia. Suedia și Finlanda sunt la câteva luni distanță de aderarea la NATO, deși nu au văzut un motiv pentru a adera pe toată durata celor cincizeci de ani de război rece și a cursei globale a înarmării. Atât Suedia, cât și Finlanda sunt conduse de marionetele regimului Forumului Economic Mondial.

Polonia pregătește în prezent 100 de tancuri ca un cadou pentru cocainoman și va fi recompensată cu 100 de tancuri americane pentru a le înlocui. Slovacia a trimis sisteme de apărare antirachetă, Cehia a trimis tancuri vechi și ruginite. Fiecare transport care trece granița poloneză în Ucraina ar trebui să fie imediat bombardat în bucăți de Rusia. Au tot dreptul să ia această măsură după ce au avertizat constant NATO să nu se amestece în conflict.

Cel mai justificat război din ultimii douăzeci de ani este inacceptabil pentru mașina de propagandă globalistă occidentală.

Există chiar și trupe americane, comandouri britanice și forțe speciale franceze încorporate cu naziștii AZOV în Mariupol și în apropierea Donbasului. Forțele speciale cecene ale Rusiei au capturat cel puțin un american în viață. Va fi interesant de văzut dacă SUA recunosc măcar acest lucru sau îl ignoră complet și îl lasă să putrezească într-o închisoare rusă. Nu vă așteptați la tratamentul Francis Gary Powers U-2 pentru acel biet fraier colaborator al naziștilor.

Jurnaliștii italieni, francezi și spanioli încorporați în forțele ucrainene au anunțat presei din țările lor de origine exact aceeași poveste: Forțele americane sunt în teren și iau toate deciziile.

https://twitter.com/realGonzaloLira/status/1513513648408481795?s=20&t=FiMryHyuFqUcUEAN29XwNgpentru vizionare apăsați VIEW

Cel de-al treilea război mondial a început deja și imperiul occidental al hienelor însetate de sânge a făcut tot ce a putut pentru ca acesta să se întâmple. Putin i-a avertizat an după an să nu mai împungă ursul. L-au ignorat, iar acum cred că pot da vina pe el pentru beligeranța lor.

Acest lucru ne aduce înapoi la omul însuși, dușmanul dușmanilor noștri. Omul a dat dovadă de o răbdare incredibilă de la lovitura de stat susținută de SUA la Kiev în 2014 și de la măcelul de etnici ruși care a rezultat la granița sa. Imperiul continuă să antagonizeze Rusia, trimițând încă miliarde de dolari în arme naziștilor din Ucraina, bucuros să lupte cu Rusia până la ultimul ucrainean, indiferent câtă vreme va dura.

Nimeni din vest (în afară de Macron, care doar se dă în spectacol pentru alegătorii francezi în timpul alegerilor) nu vorbește despre pace sau despre o încetare a focului prin negocieri semnificative și sincer, este probabil prea târziu pentru toate acestea. Comicul cocainoman a avut șansa lui și și-a urmat stăpânii mafioți spre întuneric, fiind dispus să-și sacrifice poporul și țara pentru un imperiu beligerant și miliardele sale de bani gratis (Zelensky e deja miliardar în dolari și deține o vilă de 35 milioane USD în Florida – n.n).

Jens Stoltenberg, marioneta NATO, a declarat la începutul acestei săptămâni că organizatorii terorismului antagonist inutil își vor muta operațiunile chiar până la granițele Rusiei. Ce este asta, dacă nu o declarație deschisă pentru mai mult război?

Se spune că în șah cea mai bună mutare este cea pe care adversarul tău vrea cel mai puțin să o faci. Există mai multe motive pentru acest lucru. Are un avantaj psihologic, deoarece îți poate abate adversarul de la planul său, iar dacă este o mutare pozițională puternică, va avea și avantaje strategice în joc.

Dar mai există și o altă mutare în șah. Cea pe care adversarul tău nu o vede niciodată urmînd.

Este posibil ca amatorii din SUA să nu fi văzut niciodată consecințele sancțiunilor lor împotriva Rusiei care se vor întoarce pentru a paraliza economiile occidentale? Au vrut intenționat să provoace o catastrofă economică și inflație pe piață prin distrugerea hegemoniei dolarului sau Putin i-a păcălit prin legarea rublei de aur și petrol, o mișcare pe care elitiștii aroganți din Districtul Corupției nu au anticipat-o niciodată?

Sunt cu toții, de fapt, doar niște actori într-o singură piesă de teatru globală? Presupun că putem să ne comportăm ca și cum asta ar fi încă adevărat.

Americanii au devenit atât de entuziasmați de faptul că cel mai bogat om din lume a cumpărat o păsărică bătrână și muribundă în încercarea de a readuce libertatea de exprimare pe o platformă pe care e mai bine să o lăsăm să moară și să dispară pentru totdeauna. Ei se agață de fiecare tweet al lui Elon Musk, care are contracte de miliarde de dolari cu guvernul și armata americană. Ei cred că el este dușmanul dușmanilor noștri. El are bani, influență în cultura pop și același pașaport ca și ei și face ca mulțimile iliberale de beduini instabili emoțional să devină isterice, și da, asta este întotdeauna amuzant și distractiv.

Dar adevăratul dușman al dușmanilor noștri se află la Moscova, iar guvernul SUA încearcă cu disperare să-l doboare pentru a-și păstra monopolul geopolitic unipolar al puterii, ceea ce înseamnă că nu le mai citește scenariile și nu mai joacă în piesele lor de teatru globale. El nu mai face mutările cerute de ei pe tabla de șah. Câteva fotografii cu Putin la Davos de-a lungul anilor nu înseamnă nimic. El este împotriva ordinelor lor și lucrează pentru ruși și numai pentru Rusia.

Gambitul regelui s-a terminat și lumea se îndreaptă rapid spre jocul multipolar de mijloc. Occidentul vrea mai mult război, război nesfârșit, poate chiar război mondial sau război nuclear, judecând după beligeranța lor neîncetată și absența oricărei pretenții de a face ceva moral. Asta îi face să fie adevăratul pericol pentru omenire, împreună cu cabala globalistă de psihopați tehnocrați malthusieni pe care o susțin.

Dacă adevărații noștri dușmani sunt liderii și guvernele noastre care ne-au declarat război, atunci adevăratul dușman al dușmanilor noștri este Vladimir Vladimirovici Putin.

Și este timpul să spunem deschis, fără scuze, ceea ce cercetătorii războiului eficient cunosc de secole: Dușmanul dușmanilor mei este prietenul meu.

Sursa: Good Citizen

Situația militară din Ucraina

Col. (R) Jaques Baud, care a activat în cadrul serviciilor de informații militare elvețiene, cu specializare pe țările Europei de Est, oferă perspectiva sa de profesionist asupra evenimentelor din Ucraina. Diferențele dintre ce vedem și citim din presa stîngistă și analiza dânsului, sunt ireconciliabile. Vedeți biografia Col. Baud la sfârșitul articolului, în mod clar nu avem de a face cu unul dintre ageamiii împachetați ca "analiști militari", care se perindă pe sticla tembeliziunilor locale și internaționale.

Partea a I-a: Calea către război

De ani de zile, din Mali până în Afganistan, am lucrat pentru pace și mi-am riscat viața pentru ea. Prin urmare, nu este vorba despre a justifica războiul, ci de a înțelege ce ne-a condus la el. Observ că „experții” care se succed la televizor analizează situația pe baza unor informații dubioase, de cele mai multe ori ipoteze ridicate drept fapte – și atunci nu mai reușim să înțelegem ce se întâmplă. Așa se creează panica.

Problema nu este atât de mult să știm cine are dreptate în acest conflict, ci să punem la îndoială modul în care liderii noștri iau deciziile.

Să încercăm să examinăm rădăcinile conflictului. Totul începe cu cei care, în ultimii opt ani, au vorbit despre „separatiștii” sau „independentiștii” din Donbass. Acest lucru nu este adevărat. Referendumurile desfășurate de cele două republici autoproclamate Donețk și Lugansk în mai 2014, nu au fost referendumuri de „independență” (независимость), așa cum au susținut unii jurnaliști fără scrupule, ci referendumuri de „autodeterminare” sau „autonomie” (самостоятельность). Calificativul „pro-rus” sugerează că Rusia a fost parte a conflictului, ceea ce nu a fost cazul, iar termenul „vorbitori de limbă rusă” ar fi fost mai onest. În plus, aceste referendumuri au fost desfășurate împotriva sfatului lui Vladimir Putin.

De fapt, aceste republici nu urmăreau să se separe de Ucraina, ci să aibă un statut de autonomie, care să le garanteze utilizarea limbii ruse ca limbă oficială. Căci primul act legislativ al noului guvern rezultat în urma răsturnării președintelui Ianukovici a fost abolirea, la 23 februarie 2014, a legii Kivalov-Kolesnichenko din 2012, care făcea din limba rusă o limbă oficială. Un pic ca și cum putschistii ar fi decis ca franceza și italiana să nu mai fie limbi oficiale în Elveția.

Această decizie a provocat o furtună în rândul populației rusofone. Rezultatul a fost o represiune feroce împotriva regiunilor vorbitoare de limbă rusă (Odesa, Dnepropetrovsk, Harkov, Lugansk și Donețk), care s-a desfășurat începând cu februarie 2014 și care a dus la o militarizare a situației și la câteva masacre (la Odesa și Marioupol, pentru cele mai notabile). La sfârșitul verii anului 2014, au rămas doar republicile autoproclamate Donețk și Lugansk.

În această etapă, prea rigid și absorbit de o abordare doctrinară a artei operațiunilor, statul major ucrainean a supus inamicul fără a reuși să se impună. Examinarea desfășurării luptelor din 2014-2016 în Donbass arată că statul major ucrainean a aplicat sistematic și mecanic aceleași scheme operative. Cu toate acestea, războiul purtat de autonomiști a fost foarte asemănător cu ceea ce am observat în Sahel: operațiuni extrem de mobile desfășurate cu mijloace ușoare. Cu o abordare mai flexibilă și mai puțin doctrinară, rebelii au reușit să exploateze inerția forțelor ucrainene pentru a le „prinde” în mod repetat în capcană.

În 2014, când eram la NATO, eram responsabil de lupta împotriva proliferării armelor de calibru mic și încercam să detectăm livrările de arme rusești către rebeli, pentru a vedea dacă Moscova era implicată. Informațiile pe care le-am primit atunci proveneau aproape în întregime de la serviciile de informații poloneze și nu se „potriveau” cu informațiile venite de la OSCE – în ciuda unor afirmații destul de grosolane, nu existau livrări de arme și echipamente militare din Rusia.

Rebelii au fost înarmați datorită dezertării unităților ucrainene vorbitoare de limbă rusă care au trecut de partea rebelilor. Pe măsură ce eșecurile ucrainene au continuat, batalioanele de tancuri, artilerie și antiaeriene au îngroșat rândurile autonomiștilor. Aceasta este ceea ce i-a împins pe ucraineni să se angajeze în acordurile de la Minsk.

Dar imediat după semnarea Acordurilor de la Minsk 1, președintele ucrainean Petro Poroșenko a lansat o masivă operațiune antiteroristă (ATO/Антитерористична операція) împotriva Donbassului. Bis repetita placent: prost sfătuiți de ofițerii NATO, ucrainenii au suferit o înfrângere zdrobitoare la Debaltsevo, ceea ce i-a obligat să se angajeze în Acordurile de la Minsk 2.

Este esențial să reamintim aici că acordurile de la Minsk 1 (septembrie 2014) și Minsk 2 (februarie 2015) nu prevedeau separarea sau independența republicilor, ci autonomia acestora în cadrul Ucrainei. Cei care au citit Acordurile (sunt foarte, foarte, foarte, foarte puțini cei care chiar le-au citit) vor observa că în toate scrisorile este scris că statutul republicilor urma să fie negociat între Kiev și reprezentanții republicilor, pentru o soluție internă a Ucrainei.

De aceea, din 2014, Rusia a cerut sistematic punerea lor în aplicare, refuzând în același timp să fie parte la negocieri, deoarece era o chestiune internă a Ucrainei. Pe de altă parte, Occidentul – condus de Franța – a încercat sistematic să înlocuiască acordurile de la Minsk cu „formatul Normandia”, care i-a pus față în față pe ruși și ucraineni. Cu toate acestea, să ne amintim că nu au existat niciodată trupe rusești în Donbass înainte de 23-24 februarie 2022. Mai mult, observatorii OSCE nu au observat niciodată cea mai mică urmă de unități rusești care să opereze în Donbass. De exemplu, harta serviciilor de informații americane publicată de Washington Post la 3 decembrie 2021 nu prezintă trupe rusești în Donbass.

În octombrie 2015, Vasyl Hrytsak, directorul Serviciului ucrainean de securitate (SBU), a mărturisit că doar 56 de luptători ruși au fost observați în Donbass. Acest lucru era exact comparabil cu elvețienii care mergeau să lupte în Bosnia în weekend, în anii 1990, sau cu francezii care merg să lupte în Ucraina astăzi.

Armata ucraineană se afla atunci într-o stare deplorabilă. În octombrie 2018, după patru ani de război, procurorul militar șef al armatei ucrainene, Anatoli Matios, a declarat că Ucraina a pierdut 2.700 de oameni în Donbass: 891 din cauza bolilor, 318 din accidente rutiere, 177 din alte accidente, 175 din cauza otrăvirilor (alcool, droguri), 172 din cauza manevrării neglijente a armelor, 101 din cauza încălcării regulilor de securitate, 228 din cauza crimelor și 615 din cauza sinuciderilor.

De fapt, armata a fost subminată de corupția cadrelor sale și nu s-a mai bucurat de sprijinul populației. Potrivit unui raport al Ministerului britanic de Interne, la rechemarea rezerviștilor din martie-aprilie 2014, 70 la sută nu s-au prezentat la prima sesiune, 80 la sută la a doua, 90 la sută la a treia și 95 la sută la a patra. În octombrie/noiembrie 2017, 70% dintre recruți nu s-au prezentat la campania de rechemare „Fall 2017”. Acest lucru nu se pune la socoteală sinuciderile și dezertările (de multe ori trecute la autonomiști), care au ajuns până la 30% din forța de muncă din zona ATO. Tinerii ucraineni au refuzat să meargă să lupte în Donbass și au preferat emigrarea, ceea ce explică, cel puțin parțial, și deficitul demografic al țării.

Ministerul ucrainean al Apărării s-a adresat apoi NATO pentru a contribui la transformarea forțelor sale armate în forțe mai „atractive”. După ce lucrasem deja la proiecte similare în cadrul Națiunilor Unite, am fost rugat de NATO să particip la un program de refacere a imaginii forțelor armate ucrainene. Dar acesta este un proces pe termen lung, iar ucrainenii doreau să acționeze rapid.

Astfel, pentru a compensa lipsa soldaților, guvernul ucrainean a recurs la miliții paramilitare. Acestea sunt compuse, în esență, din mercenari străini, adesea militanți de extremă dreapta. În 2020, acestea constituiau aproximativ 40% din forțele ucrainene și numărau aproximativ 102.000 de oameni, potrivit Reuters. Ele au fost înarmate, finanțate și antrenate de Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Franța. Erau de peste 19 naționalități – inclusiv elvețieni.

Astfel, țările occidentale au creat și susținut în mod clar milițiile ucrainene de extremă dreapta. În octombrie 2021, Jerusalem Post a tras un semnal de alarmă, denunțând proiectul Centuria. Aceste miliții acționau în Donbass din 2014, cu sprijin occidental. Chiar dacă se poate discuta despre termenul „nazist”, rămâne faptul că aceste miliții sunt violente, vehiculează o ideologie grețoasă și sunt virulent antisemite. Antisemitismul lor este mai mult cultural decât politic, motiv pentru care termenul „nazist” nu este cu adevărat potrivit. Ura lor față de evrei provine de la marile foamete din anii 1920 și 1930 din Ucraina, care a rezultat din confiscarea recoltelor de către Stalin pentru a finanța modernizarea Armatei Roșii.

Acest genocid – cunoscut în Ucraina sub numele de Holodomor – a fost comis de NKVD (precursorul KGB-ului), ale cărui eșaloane superioare de conducere erau compuse în principal din evrei. Acesta este motivul pentru care, astăzi, extremiștii ucraineni cer Israelului să își ceară scuze pentru crimele comunismului, după cum notează Jerusalem Post. Acest lucru este departe de „rescrierea istoriei” de către Vladimir Putin.

Aceste miliții, provenite din grupurile de extremă dreapta care au animat revoluția Euromaidan din 2014, sunt compuse din indivizi fanatici și brutali. Cel mai cunoscut dintre acestea este Regimentul Azov, a cărui emblemă amintește de Divizia a 2-a SS Das Reich Panzer, venerată în Ucraina pentru că a eliberat Harkovul de sovietici în 1943, înainte de a comite masacrul de la Oradour-sur-Glane din 1944 în Franța.

Printre figurile celebre ale regimentului Azov se numără opozantul Roman Protassevitch, arestat în 2021 de autoritățile belaruse în urma cazului zborului RyanAir FR4978. La 23 mai 2021, deturnarea deliberată a unui avion de linie de către un MiG-29 – presupus a fi cu aprobarea lui Putin – a fost menționată ca motiv pentru arestarea lui Protassevici, deși informațiile disponibile la momentul respectiv nu confirmau deloc acest scenariu.

Dar atunci a fost necesar să se demonstreze că președintele Lukașenko era un huligan, iar Protassevici un „jurnalist” care iubea democrația. Cu toate acestea, o investigație destul de revelatoare produsă de un ONG american în 2020 a evidențiat activitățile militante de extremă dreapta ale lui Protassevitch. A început atunci mișcarea conspiraționistă occidentală, iar mass-media fără scrupule i-a „aerisit” biografia. În cele din urmă, în ianuarie 2022, raportul OACI a fost publicat și a arătat că, în ciuda unor erori de procedură, Belarus a acționat în conformitate cu normele în vigoare și că MiG-29 a decolat la 15 minute după ce pilotul RyanAir a decis să aterizeze la Minsk. Așadar, niciun complot belarus și cu atât mai puțin Putin. Ah!… Încă un detaliu: Protassevitch, torturat cu cruzime de poliția belarusă, era acum liber. Cei care doresc să corespondeze cu el, pot intra pe contul său de Twitter.

Caracterizarea paramilitarilor ucraineni drept „naziști” sau „neonaziști” este considerată propagandă rusă. Poate. Dar nu este punctul de vedere al publicației Times of Israel, al Centrului Simon Wiesenthal sau al Centrului pentru combaterea terorismului din cadrul Academiei West Point. Dar acest lucru este încă discutabil, pentru că în 2014, revista Newsweek părea să îi asocieze mai degrabă cu… Statul Islamic. Alegeți!

Așadar, Occidentul a sprijinit și a continuat să înarmeze miliții care, începând din 2014, s-au făcut vinovate de numeroase crime împotriva populației civile: violuri, torturi și masacre. Dar, în timp ce guvernul elvețian a fost foarte rapid în a lua sancțiuni împotriva Rusiei, nu a adoptat niciuna împotriva Ucrainei, care își masacrează propria populație din 2014. De fapt, cei care apără drepturile omului în Ucraina au condamnat de mult timp acțiunile acestor grupuri, dar nu au fost susținuți de guvernele noastre. Pentru că, în realitate, noi nu încercăm să ajutăm Ucraina, ci să luptăm împotriva Rusiei.

Integrarea acestor forțe paramilitare în Garda Națională nu a fost deloc însoțită de o „denazificare”, așa cum susțin unii. Printre numeroasele exemple, cel al insignei Regimentului Azov este instructiv:

În 2022, foarte schematic, forțele armate ucrainene care luptau împotriva ofensivei rusești erau organizate astfel:

Armata, subordonată Ministerului Apărării. Este organizată în 3 corpuri de armată și compusă din formațiuni de manevră (tancuri, artilerie grea, rachete, etc.).
Garda Națională, care depinde de Ministerul de Interne și este organizată în 5 comandamente teritoriale.
Prin urmare, Garda Națională este o forță de apărare teritorială care nu face parte din armata ucraineană. Aceasta include miliții paramilitare, numite „batalioane de voluntari” (добровольчі батальйоні), cunoscute și sub denumirea sugestivă de „batalioane de represalii”, și compuse din infanterie. Antrenați în principal pentru lupta urbană, aceștia apără în prezent orașe precum Harkov, Mariupol, Odessa, Kiev etc.

Partea a II-a: Războiul

În calitate de fost șef al forțelor Pactului de la Varșovia în cadrul serviciului elvețian de informații strategice, observ cu tristețe – dar nu cu uimire – că serviciile noastre nu mai sunt capabile să înțeleagă situația militară din Ucraina. Autoproclamații „experți” care defilează pe ecranele noastre transmit neobosit aceleași informații modulate de afirmația că Rusia – și Vladimir Putin – este irațională. Haideți să facem un pas înapoi.

  1. Izbucnirea războiului

Din noiembrie 2021, americanii au amenințat constant cu o invazie rusă în Ucraina. Cu toate acestea, ucrainenii nu păreau să fie de acord. De ce nu?

Trebuie să ne întoarcem la 24 martie 2021. În acea zi, Volodymyr Zelensky a emis un decret pentru recucerirea Crimeei și a început să își desfășoare forțele în sudul țării. În același timp, mai multe exerciții NATO s-au desfășurat între Marea Neagră și Marea Baltică, însoțite de o creștere semnificativă a zborurilor de recunoaștere de-a lungul frontierei rusești. Rusia a desfășurat apoi mai multe exerciții pentru a testa pregătirea operațională a trupelor sale și pentru a arăta că urmărește evoluția situației.

Lucrurile s-au liniștit până în octombrie-noiembrie, odată cu încheierea exercițiilor ZAPAD 21, ale căror mișcări de trupe au fost interpretate ca o întărire pentru o ofensivă împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, chiar și autoritățile ucrainene au respins ideea unor pregătiri rusești pentru un război, iar Oleksiy Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, declara că nu a existat nicio schimbare la granița sa din primăvară.

Încălcând acordurile de la Minsk, Ucraina desfășura operațiuni aeriene în Donbass cu ajutorul dronelor, inclusiv cel puțin un atac împotriva unui depozit de combustibil din Donețk în octombrie 2021. Presa americană a remarcat acest lucru, dar nu și europenii; și nimeni nu a condamnat aceste încălcări.

În februarie 2022, evenimentele s-au precipitat. La 7 februarie, în timpul vizitei sale la Moscova, Emmanuel Macron i-a reafirmat lui Vladimir Putin angajamentul său față de acordurile de la Minsk, angajament pe care avea să îl repete după întâlnirea cu Volodymyr Zelensky din ziua următoare. Dar pe 11 februarie, la Berlin, după nouă ore de lucru, reuniunea consilierilor politici ai liderilor din „formatul Normandia” s-a încheiat, fără niciun rezultat concret: ucrainenii refuzau în continuare să aplice acordurile de la Minsk, aparent sub presiunea Statelor Unite. Vladimir Putin a remarcat că Macron a făcut promisiuni deșarte și că Occidentul nu este pregătit să aplice acordurile, așa cum a făcut-o timp de opt ani.

Pregătirile ucrainene în zona de contact au continuat. Parlamentul rus a devenit alarmat; iar la 15 februarie i-a cerut lui Vladimir Putin să recunoască independența republicilor, ceea ce acesta a refuzat să facă.

Pe 17 februarie, președintele Joe Biden a anunțat că Rusia va ataca Ucraina în următoarele zile. De unde știa el acest lucru? Este un mister. Dar, începând cu data de 16, bombardamentele de artilerie asupra populației din Donbass au crescut dramatic, după cum arată rapoartele zilnice ale observatorilor OSCE. Firește, nici mass-media, nici Uniunea Europeană, nici NATO, nici vreun guvern occidental nu reacționează și nu intervine. Se va spune mai târziu că este vorba de dezinformare rusă. De fapt, se pare că Uniunea Europeană și unele țări au păstrat în mod deliberat tăcerea cu privire la masacrul populației din Donbass, știind că acest lucru ar provoca o intervenție rusă.

În același timp, au existat rapoarte de sabotaj în Donbass. La 18 ianuarie, luptătorii din Donbass au interceptat sabotori care vorbeau poloneză și erau dotați cu echipamente occidentale și care urmăreau să creeze incidente chimice în Gorlivka. Aceștia ar fi putut fi mercenari ai CIA, conduși sau „sfătuiți” de americani și compuși din luptători ucraineni sau europeni, pentru a desfășura acțiuni de sabotaj în republicile din Donbass.

De fapt, încă din 16 februarie, Joe Biden știa că ucrainenii începuseră să bombardeze populația civilă din Donbass, punându-l pe Vladimir Putin în fața unei alegeri dificile: să ajute militar Donbassul și să creeze o problemă internațională sau să stea deoparte și să privească cum populația rusofonă din Donbass este strivită.

Dacă ar decide să intervină, Putin ar putea invoca obligația internațională a „Responsabilității de a proteja” (R2P). Dar el știa că, indiferent de natura sau de amploarea sa, intervenția ar fi declanșat o furtună de sancțiuni. Prin urmare, indiferent dacă intervenția rusă s-ar fi limitat la Donbass sau ar fi mers mai departe pentru a pune presiune asupra Occidentului în privința statutului Ucrainei, prețul de plătit ar fi fost același. Asta a explicat în discursul său din 21 februarie.

În acea zi, el a acceptat cererea Dumei și a recunoscut independența celor două republici din Donbass și, în același timp, a semnat tratate de prietenie și asistență cu acestea.

Bombardamentele de artilerie ucrainene asupra populației din Donbass au continuat, iar, la 23 februarie, cele două republici au cerut asistență militară din partea Rusiei. Pe 24 februarie, Vladimir Putin a invocat articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care prevede asistență militară reciprocă în cadrul unei alianțe defensive.

Pentru a face ca intervenția rusă să fie total ilegală în ochii publicului, am ascuns în mod deliberat faptul că războiul a început de fapt la 16 februarie. Armata ucraineană se pregătea să atace Donbassul încă din 2021, după cum știau foarte bine unele servicii de informații rusești și europene. Juriștii vor judeca.

În discursul său din 24 februarie, Vladimir Putin a enunțat cele două obiective ale operațiunii sale: „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Așadar, nu este vorba de a cuceri Ucraina, nici măcar, probabil, de a o ocupa; și cu siguranță nu de a o distruge.

Din acest moment, vizibilitatea noastră asupra desfășurării operațiunii este limitată: rușii au o excelentă securitate a operațiunilor (OPSEC) și nu se cunosc detaliile planificării lor. Dar, destul de repede, desfășurarea operațiunii ne permite să înțelegem cum au fost transpuse obiectivele strategice la nivel operațional.

Demilitarizarea:

distrugerea la sol a aviației ucrainene, a sistemelor de apărare aeriană și a mijloacelor de recunoaștere;
neutralizarea structurilor de comandă și de informații (C3I), precum și a principalelor rute logistice în profunzimea teritoriului;
încercuirea celei mai mari părți a armatei ucrainene masate în sud-estul țării.
Denazificarea:

distrugerea sau neutralizarea batalioanelor de voluntari care operează în orașele Odesa, Harkov și Mariupol, precum și în diverse instalații din teritoriu.

  1. Demilitarizarea

Ofensiva rusă s-a desfășurat într-o manieră foarte „clasică”. Inițial – așa cum făcuseră israelienii în 1967 – cu distrugerea la sol a forțelor aeriene încă din primele ore. Apoi, am asistat la o progresie simultană de-a lungul mai multor axe, conform principiului „apei curgătoare”: înaintarea peste tot unde rezistența era slabă și lăsarea orașelor (foarte solicitante din punct de vedere al trupelor) pentru mai târziu. În nord, centrala de la Cernobîl a fost ocupată imediat pentru a preveni actele de sabotaj. Imaginile cu soldații ucraineni și ruși care păzeau împreună centrala nu sunt, bineînțeles, prezentate.

Ideea că Rusia încearcă să cucerească Kievul, capitala, pentru a-l elimina pe Zelenski, vine în mod tipic din Occident – asta au făcut în Afganistan, Irak, Libia și ceea ce au vrut să facă în Siria cu ajutorul Statului Islamic. Dar Vladimir Putin nu a intenționat niciodată să-l împuște sau să-l răstoarne pe Zelensky. În schimb, Rusia caută să-l mențină la putere, împingându-l să negocieze, încercând să înconjoare Kievul. Până acum, el a refuzat să pună în aplicare acordurile de la Minsk. Dar acum rușii vor să obțină neutralitatea Ucrainei.

Mulți comentatori occidentali au fost surprinși de faptul că rușii au continuat să caute o soluție negociată în timp ce desfășurau operațiuni militare. Explicația se află în perspectiva strategică rusă încă din epoca sovietică. Pentru Occident, războiul începe atunci când se termină politica. Abordarea rusă urmează însă o inspirație clausewitziană: războiul este continuitatea politicii și se poate trece în mod fluid de la una la alta, chiar și în timpul luptei. Acest lucru permite să se creeze presiune asupra adversarului și să-l împingă să negocieze.

Din punct de vedere operațional, ofensiva rusă a fost un exemplu de acest gen: în șase zile, rușii au cucerit un teritoriu la fel de mare ca Marea Britanie, cu o viteză de înaintare mai mare decât cea pe care Wehrmachtul o realizase în 1940.

Cea mai mare parte a armatei ucrainene a fost desfășurată în sudul țării, în vederea pregătirii unei operațiuni majore împotriva Donbassului. Acesta este motivul pentru care forțele rusești au reușit să o încercuiască de la începutul lunii martie în „cazemata” dintre Slavyansk, Kramatorsk și Severodonetsk, cu o împingere dinspre est prin Harkov și o alta dinspre sud dinspre Crimeea. Trupele din republicile Donețk (RPD) și Lugansk (RPL) completează forțele rusești cu o împingere dinspre est.

În acest stadiu, forțele rusești strâng încet lațul, dar nu mai sunt presate de timp. Obiectivul lor de demilitarizare este aproape atins, iar forțele ucrainene rămase nu mai au o structură de comandă operațională și strategică.

„Încetinirea” pe care „experții” noștri o atribuie unei logistici deficitare este doar consecința faptului că și-au atins obiectivele. Rusia nu pare să dorească să se angajeze într-o ocupație a întregului teritoriu ucrainean. De fapt, se pare că Rusia încearcă să își limiteze înaintarea la granița lingvistică a țării.

Mass-media noastră vorbește despre bombardamente nediscriminatorii împotriva populației civile, în special în Harkov, iar imagini dantești sunt difuzate în buclă. Cu toate acestea, Gonzalo Lira, un latino-american care locuiește acolo, ne prezintă un oraș calm pe 10 și 11 martie. Este adevărat că este un oraș mare și că nu vedem totul – dar acest lucru pare să indice că nu ne aflăm în războiul total care ne este servit continuu pe ecrane.

În ceea ce privește republicile din Donbass, acestea și-au „eliberat” propriile teritorii și luptă în orașul Mariupol.

  1. Denazificarea

În orașe precum Harkov, Mariupol și Odessa, apărarea este asigurată de miliții paramilitare. Acestea știu că obiectivul de „denazificare” îi vizează în primul rând pe ei.

Pentru un atacator într-o zonă urbanizată, civilii reprezintă o problemă. Acesta este motivul pentru care Rusia încearcă să creeze coridoare umanitare pentru a goli orașele de civili și a lăsa doar milițiile, pentru a lupta mai ușor împotriva lor.

Invers, aceste miliții caută să mențină civilii în orașe pentru a descuraja armata rusă să lupte acolo. Acesta este motivul pentru care sunt reticente la punerea în aplicare a acestor coridoare și fac totul pentru a se asigura că eforturile rusești nu au succes – ele pot folosi populația civilă ca „scuturi umane”. Videoclipurile care arată civili care încearcă să părăsească Mariupol și care sunt bătuți de luptătorii regimentului Azov sunt, bineînțeles, cenzurate cu grijă aici.

Pe Facebook, grupul Azov a fost considerat în aceeași categorie cu Statul Islamic și supus „politicii platformei privind persoanele și organizațiile periculoase”. Prin urmare, era interzisă glorificarea acestuia, iar „postările” care îi erau favorabile erau sistematic interzise. Însă, la 24 februarie, Facebook și-a schimbat politica și a permis postările favorabile miliției. În același spirit, în martie, platforma a autorizat, în fostele țări din Est, apeluri la uciderea soldaților și liderilor ruși. Cam atât despre valorile care îi inspiră pe liderii noștri, după cum vom vedea.

Mass-media noastre propagă o imagine romantică a rezistenței populare. Această imagine este cea care a determinat Uniunea Europeană să finanțeze distribuirea de arme către populația civilă. Acesta este un act criminal. În calitatea mea de șef al doctrinei de menținere a păcii la ONU, am lucrat la problema protecției civililor. Am constatat că violența împotriva civililor a avut loc în contexte foarte specifice. În special, atunci când armele sunt abundente și nu există structuri de comandă.

Aceste structuri de comandă sunt esența armatelor: funcția lor este de a canaliza utilizarea forței către un obiectiv. Prin înarmarea cetățenilor în mod aleatoriu, așa cum se întâmplă în prezent, UE îi transformă pe aceștia în combatanți, ceea ce are drept consecință transformarea lor în ținte potențiale. În plus, fără comandă, fără obiective operaționale, distribuirea de arme duce inevitabil la reglări de conturi, banditism și acțiuni mai mult mortale decât eficiente. Războiul devine o chestiune de emoții. Forța devine violență. Este ceea ce s-a întâmplat la Tawarga (Libia) între 11 și 13 august 2011, unde 30 000 de negri africani au fost masacrați cu arme parașutate (ilegal) de Franța. De altfel, Institutul Regal Britanic pentru Studii Strategice (RUSI) nu vede nicio valoare adăugată în aceste livrări de arme.

În plus, prin livrarea de arme unei țări aflate în război, ne expunem riscului de a fi considerați beligeranți. Loviturile rusești din 13 martie 2022 împotriva bazei aeriene Mykolayev urmează avertismentelor rusești că livrările de arme vor fi tratate ca ținte ostile.

UE repetă experiența dezastruoasă a celui de-al Treilea Reich în ultimele ore ale bătăliei Berlinului. Războiul trebuie lăsat în seama armatei, iar atunci când o parte a pierdut, trebuie să fie recunoscută. Iar dacă trebuie să existe rezistență, aceasta trebuie să fie condusă și structurată. Dar noi facem exact opusul – îi împingem pe cetățeni să meargă să lupte și, în același timp, Facebook autorizează apeluri la uciderea soldaților și liderilor ruși. Cam atât despre valorile care ne inspiră.

Unele servicii de informații văd în această decizie iresponsabilă o modalitate de a folosi populația ucraineană drept carne de tun pentru a lupta împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. Acest tip de decizie criminală ar fi trebuit să fie lăsată în seama colegilor bunicului Ursulei von der Leyen. Ar fi fost mai bine să se angajeze în negocieri și să obțină astfel garanții pentru populația civilă decât să pună gaz pe foc. Este ușor să fii combativ cu sângele altora.

  1. Maternitatea de la Mariupol

Este important să înțelegem dinainte că nu armata ucraineană este cea care apără Marioupolul, ci miliția Azov, compusă din mercenari străini.

În rezumatul situației din 7 martie 2022, misiunea rusă a ONU la New York a declarat că „Rezidenții raportează că forțele armate ucrainene au expulzat personalul din spitalul de nașteri nr. 1 din orașul Mariupol și au instalat un post de tragere în interiorul unității”.

La 8 martie, presa rusă independentă Lenta.ru, a publicat mărturiile unor civili din Marioupol care au povestit că spitalul de maternitate a fost preluat de miliția regimentului Azov, care i-a alungat pe ocupanții civili amenințându-i cu armele. Aceștia au confirmat declarațiile ambasadorului rus cu câteva ore mai devreme.

Spitalul din Mariupol ocupă o poziție dominantă, perfect potrivită pentru instalarea de arme antitanc și pentru observare. La 9 martie, forțele rusești au lovit clădirea. Potrivit CNN, 17 persoane au fost rănite, dar imaginile nu arată nicio victimă în clădire și nu există nicio dovadă că victimele menționate au legătură cu această lovitură. Se vorbește despre copii, dar, în realitate, nu există nimic. S-ar putea să fie adevărat, dar s-ar putea să nu fie adevărat. Acest lucru nu îi împiedică pe liderii UE să considere acest lucru drept o crimă de război. Iar acest lucru îi permite lui Zelensky să ceară o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei.

În realitate, nu știm exact ce s-a întâmplat. Dar succesiunea evenimentelor tinde să confirme că forțele rusești au lovit o poziție a regimentului Azov și că maternitatea a fost apoi eliberată de civili.

Problema este că milițiile paramilitare care apără orașele sunt încurajate de comunitatea internațională să nu respecte obiceiurile de război. Se pare că ucrainenii au reluat scenariul maternității din Kuweit City din 1990, care a fost pus în scenă în totalitate de firma Hill & Knowlton pentru 10,7 milioane de dolari pentru a convinge Consiliul de Securitate al ONU să intervină în Irak pentru operațiunea Scutul deșertului/Storm.

Politicienii occidentali au acceptat lovituri civile în Donbass timp de opt ani, fără a adopta nicio sancțiune împotriva guvernului ucrainean. Am intrat de mult timp într-o dinamică în care politicienii occidentali au acceptat să sacrifice dreptul internațional pentru obiectivul lor de a slăbi Rusia.

Partea a III-a: Concluziile

În calitate de fost profesionist în domeniul serviciilor de informații, primul lucru care mă frapează este absența totală a serviciilor de informații occidentale în reprezentarea situației din ultimul an. În Elveția, serviciile au fost criticate pentru că nu au oferit o imagine corectă a situației. De fapt, se pare că, în întreaga lume occidentală, serviciile de informații au fost copleșite de politicieni. Problema este că politicienii sunt cei care decid – cel mai bun serviciu de informații din lume este inutil dacă cel care ia decizii nu ascultă. Este ceea ce s-a întâmplat în timpul acestei crize.

Acestea fiind spuse, în timp ce unele servicii de informații au avut o imagine foarte exactă și rațională a situației, altele au avut în mod clar aceeași imagine ca cea propagată de mass-media noastră. În această criză, serviciile țărilor din „noua Europă” au jucat un rol important. Problema este că, din experiență, am constatat că acestea sunt extrem de slabe la nivel analitic – doctrinare, nu au independența intelectuală și politică necesară pentru a evalua o situație cu „calitate” militară. Este mai bine să îi ai ca dușmani decât ca prieteni.

În al doilea rând, se pare că, în unele țări europene, politicienii au ignorat în mod deliberat serviciile lor pentru a răspunde ideologic la situație. Acesta este motivul pentru care această criză a fost irațională de la început. Trebuie remarcat faptul că toate documentele care au fost prezentate publicului în timpul acestei crize au fost prezentate de politicieni pe baza unor surse comerciale.

Unii politicieni occidentali au dorit în mod evident să existe un conflict. În Statele Unite, scenariile de atac prezentate de Anthony Blinken în Consiliul de Securitate au fost doar produsul imaginației unei echipe Tiger Team care lucra pentru el – a făcut exact ceea ce a făcut Donald Rumsfeld în 2002, care a „ocolit” astfel CIA și alte servicii de informații care erau mult mai puțin ferme în privința armelor chimice irakiene.

Evoluțiile dramatice la care asistăm astăzi au cauze pe care le știam, dar pe care am refuzat să le vedem:

la nivel strategic, extinderea NATO (pe care nu am abordat-o aici);
la nivel politic, refuzul occidental de a pune în aplicare acordurile de la Minsk;
și pe plan operațional, atacurile continue și repetate asupra populației civile din Donbass în ultimii ani și creșterea dramatică de la sfârșitul lunii februarie 2022.
Cu alte cuvinte, putem deplânge și condamna în mod natural atacul rusesc. Dar NOI (adică: Statele Unite, Franța și Uniunea Europeană în frunte) am creat condițiile pentru izbucnirea unui conflict. Noi arătăm compasiune pentru poporul ucrainean și pentru cele două milioane de refugiați. Este foarte bine așa. Dar dacă am fi avut un minim de compasiune pentru același număr de refugiați din populațiile ucrainene din Donbass masacrate de propriul guvern și care s-au refugiat în Rusia timp de opt ani, probabil că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

Victimele civile cauzate de activitățile ostile între 2018-2021, per teritorii

 In territory control- led by the self-pro- claimed “Republics”In Government- controlled territory  In “no man’s land”  TotalDecrease compared with previous year, per cent
201812827716241.9
20198518210535.2
202061907033.3
202136804437.1
Total310629381 
Per cent81.416.32.3100.0 

După cum se poate observa, peste 80% dintre victimele din Donbass au fost rezultatul bombardamentelor armatei ucrainene. Timp de ani de zile, Occidentul a tăcut cu privire la masacrul ucrainenilor vorbitori de limbă rusă de către guvernul de la Kiev, fără a încerca vreodată să exercite presiuni asupra Kievului. Această tăcere este cea care a forțat partea rusă să acționeze. [Sursa: „Victimele civile legate de conflict”, Misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina].

Dacă termenul de „genocid” se aplică abuzurilor suferite de populația din Donbass este o întrebare deschisă. Termenul este în general rezervat pentru cazuri de o amploare mai mare (Holocaust etc.). Dar definiția dată de Convenția privind genocidul este probabil suficient de largă pentru a se aplica acestui caz. Specialiștii în drept vor înțelege acest lucru.

În mod clar, acest conflict ne-a dus la isterie. Sancțiunile par să fi devenit instrumentul preferat al politicilor noastre externe. Dacă am fi insistat ca Ucraina să respecte acordurile de la Minsk, pe care le-am negociat și le-am aprobat, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Condamnarea lui Vladimir Putin este și a noastră. Nu are rost să ne plângem după aceea – ar fi trebuit să acționăm mai devreme. Cu toate acestea, nici Emmanuel Macron (în calitate de garant și membru al Consiliului de Securitate al ONU), nici Olaf Scholz, nici Volodymyr Zelensky nu și-au respectat angajamentele. În cele din urmă, adevărata înfrângere este cea a celor care nu au voce.

Uniunea Europeană nu a fost capabilă să promoveze punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk – dimpotrivă, nu a reacționat atunci când Ucraina își bombarda propria populație în Donbass. Dacă ar fi făcut acest lucru, Vladimir Putin nu ar fi avut nevoie să reacționeze. Absentă din faza diplomatică, UE s-a distins prin alimentarea conflictului. La 27 februarie, guvernul ucrainean a acceptat să intre în negocieri cu Rusia. Dar, câteva ore mai târziu, Uniunea Europeană a votat un buget de 450 de milioane de euro pentru furnizarea de arme Ucrainei, adăugând astfel gaz pe foc. Din acel moment, ucrainenii au considerat că nu mai era nevoie să ajungă la un acord. Rezistența miliției Azov de la Mariupol a dus chiar la un impuls de 500 de milioane de euro pentru arme.

În Ucraina, cu binecuvântarea țărilor occidentale, cei care sunt în favoarea unei negocieri au fost eliminați. Este cazul lui Denis Kireyev, unul dintre negociatorii ucraineni, asasinat la 5 martie de către serviciile secrete ucrainene (SBU) pentru că era prea favorabil Rusiei și era considerat un trădător. Aceeași soartă a avut-o și Dmitri Demyanenko, fostul șef adjunct al direcției principale a SBU pentru Kiev și regiunea sa, care a fost asasinat la 10 martie pentru că era prea favorabil unui acord cu Rusia – a fost împușcat de miliția Mirotvorets („Păstrătorul Păcii”). Această miliție este asociată cu site-ul Mirotvorets, care face o listă a „dușmanilor Ucrainei”, cu datele lor personale, adresele și numerele de telefon, pentru a putea fi hărțuiți sau chiar eliminați; o practică care este pedepsită în multe țări, dar nu și în Ucraina. ONU și unele țări europene au cerut închiderea acestui site – refuzată de Rada.

În cele din urmă, prețul va fi mare, dar Vladimir Putin își va atinge probabil obiectivele pe care și le-a propus. Legăturile sale cu Beijingul s-au solidificat. China se profilează ca mediator în acest conflict, în timp ce Elveția se alătură listei de inamici ai Rusiei. Americanii trebuie să ceară petrol Venezuelei și Iranului pentru a ieși din impasul energetic în care s-au băgat – Juan Guaido iese definitiv din scenă, iar Statele Unite trebuie să dea lamentabil înapoi în privința sancțiunilor impuse dușmanilor lor.

Miniștrii occidentali care caută să prăbușească economia rusă și să facă poporul rus să sufere, sau chiar să ceară asasinarea lui Putin, arată (chiar dacă au revenit parțial asupra formei cuvintelor lor, dar nu și asupra fondului!) că liderii noștri nu sunt mai buni decât cei pe care îi urâm – căci sancționarea sportivilor ruși de la Jocurile Paraolimpice sau a artiștilor ruși nu are nimic de-a face cu lupta împotriva lui Putin.

Astfel, recunoaștem că Rusia este o democrație din moment ce considerăm că poporul rus este responsabil pentru război. Dacă nu este așa, atunci de ce căutăm să pedepsim o întreagă populație pentru vina unuia singur? Să ne amintim că pedeapsa colectivă este interzisă de Convențiile de la Geneva.

Lecția care trebuie învățată din acest conflict este simțul nostru de umanitate geometrică variabilă. Dacă ne pasă atât de mult de pace și de Ucraina, de ce nu am încurajat Ucraina să respecte acordurile pe care le-a semnat și pe care membrii Consiliului de Securitate le-au aprobat?

Integritatea mass-mediei se măsoară prin dorința acesteia de a lucra în conformitate cu termenii Cartei de la München. Ei au reușit să propage ura față de chinezi în timpul crizei Covidiei, iar mesajul lor polarizat duce la aceleași efecte împotriva rușilor. Jurnalismul devine din ce în ce mai neprofesionist și mai militant.

Așa cum spunea Goethe: „Cu cât lumina este mai mare, cu atât umbra este mai întunecată”. Cu cât sancțiunile împotriva Rusiei sunt mai disproporționate, cu atât mai mult cazurile în care nu am făcut nimic evidențiază rasismul și servilismul nostru. De ce niciun politician occidental nu a reacționat la loviturile împotriva populației civile din Donbass timp de opt ani?

Pentru că, în cele din urmă, ce face conflictul din Ucraina mai vinovat decât războiul din Irak, Afganistan sau Libia? Ce sancțiuni am adoptat împotriva celor care au mințit în mod deliberat comunitatea internațională pentru a purta războaie nedrepte, nejustificate și criminale? Am căutat să „facem poporul american să sufere” pentru că ne-a mințit (pentru că este o democrație!) înainte de războiul din Irak? Am adoptat o singură sancțiune împotriva țărilor, companiilor sau politicienilor care furnizează arme pentru conflictul din Yemen, considerat a fi „cel mai grav dezastru umanitar din lume”?” Am sancționat țările din Uniunea Europeană care practică pe teritoriul lor cele mai abjecte torturi în beneficiul Statelor Unite?

A pune întrebarea înseamnă a răspunde la ea… iar răspunsul nu este unul frumos.

Jacques Baud is a former colonel of the General Staff, ex-member of the Swiss strategic intelligence, specialist on Eastern countries. He was trained in the American and British intelligence services. He has served as Policy Chief for United Nations Peace Operations. As a UN expert on rule of law and security institutions, he designed and led the first multidimensional UN intelligence unit in the Sudan. He has worked for the African Union and was for 5 years responsible for the fight, at NATO, against the proliferation of small arms. He was involved in discussions with the highest Russian military and intelligence officials just after the fall of the USSR. Within NATO, he followed the 2014 Ukrainian crisis and later participated in programs to assist the Ukraine. He is the author of several books on intelligence, war and terrorism, in particular Le Détournement published by SIGEST, Gouverner par les fake newsL’affaire Navalny. His latest book is Poutine, maître du jeu? published by Max Milo.

Sursa: The Postil Magazine

Cum văd copiii ucraienieni conflictul provocat de vest

Observați cine e partea agresoare.. de ce plînge soarele – or fi și bieții copilași, putiniști.

Slava Ucraina!

Următoarea „mare pandemie”: Numărul astronomic de decese e telegrafiat și comercializat către public – de fapt, nu vom avea mîncare

Un text plin de premoniție al unuia care a trecut prin pLandemie învățînd din ea – investitorul profesionist Garry D. Barnett. Se prea poate ca asta să fi fost doar repetiția pentru marele eveniment, deci ar fi bine să înțelegem ce planuri au neprietenii omenirii pentru noi.

„Da, cred că trebuie să recunoaștem – întotdeauna am spus că eu cred că pandemia Covid a fost un semnal de alarmă. Nu cred că este marea pandemie.”

„Cred că marea pandemie este încă în viitor, iar aceasta va fi o pandemie de gripă aviară pentru om. Va avea o mortalitate semnificativă, de ordinul a 10-50%. Va fi o problemă.”

Robert Redfield – fost director al CDC, 30 martie 2022, interviu cu Doug McKelway la „Center Point”.

Da, înscrisul e pe perete, iar în poligonul de testare al SUA, care este China creată de SUA, cazurile de „gripă aviară” sunt deja raportate de către agențiile de „știri”. Până acum, în urmă cu câteva zile, 19 cazuri de gripă aviară H5N6 în rândul cetățenilor chinezi au fost raportate ca fiind confirmate în acest an. ‘Întâmplător’, două noi cazuri au fost raportate în mod convenabil chiar în momentul în care au fost publicate declarațiile lui Redfield. Se spune că presupusele „temeri” privind o epidemie majoră avansează pe măsură ce propaganda continuă. În timp ce această avertizare de lungă durată este transmisă maselor, SUA au sacrificat cu milioanele găini, curcani și alte păsări destinate hranei în Iowa și în alte părți; pe lângă sutele de milioane de păsări sacrificate în întreaga lume, iar acest lucru nu este o coincidență. Acestea sunt tactici planificate pentru a instaura frica și a spăla creierul publicului, pentru a distruge aprovizionarea cu alimente și pentru a elimina carnea din alimentația umană.

Fiecare anunț și fiecare avertisment din partea statului este plănuit, deoarece nimic nu este ceea ce pare și totul se bazează pe îndoctrinarea și manipularea psihologică a publicului în avans, pentru a diminua riscul de expunere către stat odată ce orice „virus” transformat în armă real, va fi lansat, sau orice scenariu fals de pandemie va fi anunțat.

Țineți cont de faptul că comentariile făcute de Redfield, un insider „medical” și politic de o viață, sunt de așteptat. Ambii săi părinți au fost oameni de știință în cadrul National Institutes of Health (NIH), unde a fost membru al Consiliului consultativ al președintelui privind „HIV/SIDA.” Nu este surprinzător faptul că este „virusolog”, a fost consilier al NIH timp de ani de zile și a fost, de asemenea, consilier al Food and Drug Administration. El a fost numit de inițiatorul fraudei ‘covidiene’ în America, Donald Trump, pentru a fi director al abominabilului CDC, și a fost și este foarte apropiat maleficului Fauci, fiind pe deplin de acord cu protocoalele de răspuns mortale la ‘covid’. Nimic din toate acestea nu ar trebui să ne surprindă, deoarece legăturile sale de la „clubul politic” cu frauda ‘covidiană’ și cu falsa pandemie sunt extreme și grăitoare, iar Redfield se află chiar în mijlocul acestei înșelăciuni.

Ceea ce are loc aici nu este doar o altă conspirație pandemică, ci și o parte a complotului de a reduce foarte mult aprovizionarea cu alimente, totul sub pretextul transmiterii la animale a unei arme biologice fabricate în laborator, numită „gripă aviară”. Prin faptul că animalele sunt considerate un risc de a transmite gripa la oameni, sacrificarea animalelor domestice și sălbatice va obține mai mult sprijin din partea populației ignorante. Eliminarea cărnii ca sursă de hrană în favoarea otrăvii OMG cultivate în laborator este acum urmărită în mod activ, în timp ce reglementarea, controlul și eradicarea fermelor și a crescătoriilor private sunt în curs de desfășurare. Acest lucru poate duce, în cele din urmă, doar la ferme corporatiste în strictă conformitate cu orientările guvernamentale și farmaceutice menite să distrugă calitatea și cantitatea aprovizionării noastre cu alimente.

Luați în considerare avertismentul (amenințarea) lui Redfield că între 10% și 50% din omenire va muri în timpul următoarei „pandemii” fabricate de guvern. Această cifră se potrivește exact cu estimările lui Bill Gates și ale Fundației Gates, datorită finanțării de către acesta a câștigului anterior al cercetării funcționale privind aceeași gripă aviară care acum se preconizează că va ucide posibil miliarde de oameni. De fapt, Redfield afirmă cu tărie că între 800 de milioane și 4 miliarde vor muri în următoarea „pandemie” frauduloasă; „adevărata” pandemie, așa cum o numește el.

Toți cei care nu înțeleg sau nu înțeleg programele de depopulare și eugenie ar trebui să ia aminte la ceea ce este proiectat și prezis în mod deschis și în avans chiar de către furnizorii acestei escrocherii.

Ar trebui să fie brutal de evident în acest moment că acesta este începutul pregătirii publicului american ( și nu numai – nn ) pentru a fi pregătit și a se aștepta la o „pandemie” de gripă aviară. Adevărata înscenare, desigur, este de a condiționa publicul să se aștepte și să accepte tirania și moartea în masă. Faptul că acești monștri malefici spun că acest lucru se va întâmpla, și nu că ar putea exista o posibilitate de apariție a unor noi „viruși”, este cel puțin revelator. Chiar și formularea acestui așa-zis avertisment lasă doar să se înțeleagă că aceasta este cu siguranță următoarea „amenințare” pentru omenire, deși nu s-a întâmplat nimic de acest gen. Cum pot prezice ei viitorul exact?

Pentru că ei sunt autorii și creează în mod intenționat acel viitor. Acesta este ceea ce ar trebui să se numească planul de a comite un genocid criminal în masă.

Așteptați-vă la mai multe închideri, așteptați-vă la mai multă supraveghere, așteptați-vă la mai multă distanțare, așteptați-vă la mai multe măști, așteptați-vă la mai multă devastare economică, așteptați-vă la mai multe atrocități, așteptați-vă la mai multă boală, așteptați-vă la mai multe revolte, așteptați-vă la mai multe restricții, așteptați-vă la o aplicare mai brutală și așteptați-vă la mai multă moarte.

Nu vă întoarceți cu spatele, deoarece următoarea urgență, următoarea „pandemie”, următorul război, următoarea eliberare de arme biologice, următoarea injecție experimentală otrăvitoare mortală; cu alte cuvinte, oricare dintre următoarele multe steaguri false care stau la pândă ar putea apărea peste noapte. Acest lucru nu se va sfârși până când o majoritate a oamenilor nu va decide să îl oprească.

„Așa că noi, va trebui să ne pregătim pentru următoarea (pandemie) care, știți, aș spune, va primi atenție de data aceasta.” (Spus cu rînjete malefice și cu mândrie)

Bill and Melinda Gates interviewed by U.S. Chamber of Commerce, June 23, 2020 (Quoted comment at 6:43)

References and source links:

The ‘covid’ fraud has not yet killed enough: Food shortages coming

Former CDC Director warns the ‘Great pandemic’ of bird flu is ‘Going to Happen

Bird flu is the real pandemic – ‘C-19’ was just practice

The collapse of the food supply chain

Emerging Pandemic Diseases: How We Got to ‘Covid-19’

(Notă: Această lucrare scrisă de Anthony Fauci în 2020 se bazează pe minciuni grosolane, propagandă și înșelăciune și este menită să fie o diatribă împotriva agriculturii umane și a surselor și producției naturale de hrană umană, deoarece planul statului este de ne submina alimentația).

Asta e ceea ce înțeleg unii prin „noul normal”

Serviciul de securitate ucrainean asaltînd și arestînd civili în masă

Orașul cu aproape 1 milion de suflete Dnipro fost Dnipropetrovsk, fost Ekaterynoslav pentru că a fost inaugurat în 1787 de către Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei, se află în partea de Est a Ucrainei și e locuit în proporție de 53% de rusofoni, majoritatea avînd rude peste graniță, în Rusia.

Spune un comentator din thread-ul de mai jos că se vorbea rusa la locul asaltului – după felul extrem de violent în au fost reținuți acei cetățeni, s-ar putea spune că nu se mai pune mare preț pe viețile lor.

Mail ales în vreme de război, serviciile de securitate ale țărilor beligerante se ocupă cu treburi foarte murdare. Să fie acestea nefericitele victime de la Bucea?

Mărturia unui prost – toate mă dor, dar bine că am fost „vaccinat” de trei ori!

Cu scuzele aferente, celor care v-ați trezit din înșelăciune.

Între timp, frumusețea de 20 de ani care a căzut victimă a bandiților globaliști, Claire Bridges, nu mai are picioare – i-au fost amputate în urma efectelor cumplite are serului ucigaș, Păcat de ea și de toți ceilalți care au de tras pentru că s-au încrezut în narațiunea oficială:

Deși știu că sună repetitiv, dar nu ar fi mai bine să ne păstrăm mintea la purtător?

Ați mai văzut trăznete ca acestea?

E de înțeles ca un fulger să cadă de sus în jos – dar ca fulgere multiple să se ridice concomitent de jos în sus, cu o asemenea intensitate? E ceva nemaiîntîlnit.. acum două zile în Kansas:

Jurăm credință steagului, după care picăm morți

Așa pățesc cei care au crezut în vrăjile globaliștilor..

%d blogeri au apreciat: