Copiii pLandemiei sunt foarte precoci – născut de nouă ore își ține capul sus.


Există un fenomen al copiilor născuți în pLandemie de către părinți injectați cu serurile modificatoare genetic: au ochii complet negri cu foarte puțin sau deloc albul ochilor vizibil și sunt extrem de precoci – fac lucruri pe care cei născuți din părinți ne-„vaccinați”, le fac cu luni sau ani de zile mai tîrziu. E incredibil, dar ne aflăm în fața evidenței de netăgăduit. Suntem hibridizați se pare – observați și fața oarecum „îmbătrănită” a copilului. Tatăl lui îl întreabă: „cine ești?”

Ce speră globaliștii să facă cu umanitatea?

5 răspunsuri

  1. Am dat şi eu de asta recent. Probabil o nouă versiune la „omul nou” despre care se vorbea cîndva demult. De data asta în cu totul alt sens. Am mai emis cîndva recent ipoteza unei încercări de „descoperire” a imortalităţii prin terapie genetică, posibil ca ăsta să fie unul dintre paşii preliminari. Oricum, se simte că întreaga omenire e supusă forţat la teste, la fel cum fraierii testează pe viu fără remunerare şi fără să ştie ultimele versiuni de Windows.

  2. Si cu copiii indigo ce s-a intamplat ?!
    Fara legatura, statistic Romania are cei mai multi copii supradotati din Europa.
    Izvorul este in amarata noastra Moldova.
    Vorbeste cineva despre numarul copiilor provenind din familii sarace, selectati de diverse „organizatii umanitare” si trimisi sa studieze in „centre de excelenta ” aiurea prin occident?
    Este vorba despre zestrea genetica dar este vorba si despre o anume saracie care a facut ca femeile sa nu doarma cu telefoanele portabile pe burta cand sunt insarcinate, sa nu se hraneasca cu hamburgheri si mizerii pline de Euri frumos ambalate si sa nasca acasa prunci carora nu le sunt inoculati virusii a sase boli in primele zile de viata extra-amniotica.
    Poate ca ultima salvare de supravietuire a romanilor sta in constientizarea tinerelor care nu s-au vaccinat de a aduce pe lume copii neotraviti in timpul sarcinii prin nicio sursa posibila de perturbare biologica si nascuti acasa cu asisenta moaselor sau medicilor obstetricieni crestini.

    • După care vor trebui convinse și asupra nocivității așa ziselor vaccinuri ale copilăriei. Sunt curios care este procentajul copiilor complet nevaccinați din România?

      • Evident!
        Am facut toate bolile posibile zise ” ale copilariei” care se numeau asa tocmai pentru ca in acea perioada organismul se poate imuniza in trepte.
        Nu zic ca au fost usor de suportat tusea magareasca, oreionul, scarlatina facute pana prin liceu , dar combinate cu mersul pe munte vara si iarna , alergatul descult ” la țara”, au facut ca bolile secolului , multumesc lui Dumneze, nu s-au lipit de mine.
        E drept ca Bunica era Zana ce Buna care stia cum trebuie sa creasca un copil : cu vorba buna dar si cu jordia daca era cazul.
        Cred ca antipolio, anti variolicul si antitetanosul in formula clasica, nu „ameliorate ” , ar avea sens.
        A propos, Carol Davila a tratat holera.in Franta cu celebrele ” picaturi de Davila”.
        Si astea au disparut.

      • Știu pe unii care nu au luat nici un fel de înțepături sau picături și sunt Har Domnului, mai sănătoși decît media. Dacă ar exista vreo statistică realistă a copiilor nevaxxați din România, aș face-o cap de afiș aici.
        Deocamdată, e din vorbă în vorbă cu alți oameni.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: