Deci a căzut „guvernul meu” – acum ce urmează?


Paiața trădătoare aflată mai tot timpul în sevraj, și cu figură de onanist surprins în baie, a fost demisă – este un lucru bun, dar răul făcut țării cine îl va plăti? Și numai după șpăgile încasate de pe urma celor 120 de milioane de doze de seruri ucigașe și tot și-a umplut sacii. Să nu mai menționez împrumuturile de zeci de miliarde de euro, asumate în numele României la cele mai mari dobânzi și despre care a refuzat să ne spună unde au sfîrșit-o. Batjocura..

Să nu îi plîngem de milă acestui asasin al românilor și gropar al României, ci din contră, să tragem noul guvern, care va fi acela, cu picioarele pe jar: vrem justiție! Pînă și cei care l-au ținut pe palme vor da înapoi în fața determinării populare. Știu, au mai fost președinți lichele și prim miniștri cozi de topor care și astăzi ocupă funcții publice, dar asta-i numai pentru nevolnicia noastră – un popor care nu e în stare să își judece trădătorii, numai de trădări va avea parte.

Barem Sarkozy a primit un an cu brățara la gleznă: e doar simbolic, dar totuși e o chestie. Denotă oarece sînge în instalație. Cine chiar are sânge în instalație, re-pune în funcțiune kitul de redresare al guvernului.

Așa, rămânem doar cu afirmația Senatorului AUR, Claudiu Tîrziu:

Dacă eram legionar știți cum procedam, da? Dar așa, doar cu cuvintele.

Rămâne de văzut dacă cu proverbiala-i nesimțire batjocoritoare, guwernerul îl va numi din nou PM pe ăsta sau pe vreun alt mizerabil, firește, nu de capul lui. De cînd să aibă un vătaf imbecil idei originale, ne-trecute prin ciurul stăpânului său?

Să ne rugăm zilnic pentru țară, căci altfel mai bine nu o așteaptă.

5 răspunsuri

  1. Bre @eufrosin,
    Încă n-am citit scriitura că m-am oprit să-ți zic că poza e de speriat copchiii, ptiu, ptiu, să fie la el acolo. Mai bine o schimbi altfel riscăm să ne bântuie pocitania și de-acum încolo.
    Hai, Doamne, ajută!

  2. Să ne rugăm, DA, zilnic, pentru țară, să facem pocăință sinceră că altfel degeaba facem rugăciune că avem și noi partea noastră de contribuție la tocana asta stricată, tocmai prin faptul că Dumnezeu ne-a lăsat în păcatele noastre precum porcul în glod,
    DAR
    ne putem juca și noi un pic cu jucăria kitului? :-))))Măcar cu urechea stângă a lui Joianis, să i se mai șteargă un pic rânjetul ăla spurcat de pe fățău și să i se coloreze în maro, la spate, pantalonașii lui ăia albi de cocotă pidosnică.
    Io cred că și numai atât, o urechiușă a unuia din zmacul politic dacă ar cădea sub lama jucăriei și ar fi suficient fie să aibă o subită criză de conștiință, fie să caute oferte de îmbarcare urgentă spre cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

  3. Scoala din USA a lui Pirtzu a fost platita de Itzik$arescu dar nu stiu daca cu banii lui( de la podgorie) sau cu banii plebeilor

  4. Bine Eufrosine , om serios esti dumneata ? Bloggar batran , bloggar cu experienta , sa pui botu la asa ceva ? GUVARNUL CATZU N-A CAZUT….GUVERNUL CATZAU SE TRANSFORMA…SE REINVENTEAZA ! Mergi la pariu ca nu vom avea guvern stabil , cel putzin pana la anul prin Ianuarie ? Pai din asa ceva , exista oameni care castiga camioane d e bani cum poti uita taman asa ceva ? Chiar ai crezut fie macar si-o clipa ca Johannis este capul …piramidei ? Pe bivolul asta teutonic nu-l va clinti NIMENI de la Cotroceni pana la final d e mandat si-n plus , daca va dorii , SIGUR VA FI „ALES ” SI-A TREIA OARA SAU…CHIAR PE VIATA PRECUM PUTIN !

    • E ca o ladă cu mere stricate pe care nimeni nu o mai vrea. Va dispărea din peisaj. Dacă plăvanul face îndrăzneala să-l mai numească odată, consecințele sunt incalculabile.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: