Două milioane de oameni în stradă la Londra în protest – ați văzut asta la televizor?


Cele două zile de protest, 26 și 27 Iunie la Londra au fost impresionante și au arătat că rezistența nu este degeaba. Cel puțin 1 milion de oameni pe zi (alte estimări sunt de două milioane) și-au arătat revolta față de măsurile restrictive cuplate cu distrugerea economiei pe care guvernul condus de ciudatul Boris Johnson le-a impus.

Noua tulpină de virus (Delta) e folosită ca un pretext pentru a închide oamenii în case din nou în primăvara lui 2022, deci vara asta e crucială pentru a arăta marionetelor de la guvernare că așa nu se mai poate. Distrugerea economiei să ne înțelegem, nu e un simplu efect nedorit al falsei pandemii, ci unul atent planificat, cu scopul de a ne face pe toți dependenți de stat printr-un așa zis venit universal garantat care va permite un trai de subzistență, dar numai celor care cooperează cu agenda lor criminală de carantine, vaccinări și tot așa.

Bandiții planetari au nevoie de o turmă rărită, care să trăiască cît mai puțin, bolnăvicios și cît mai mizerabil și care să execute orbește toate edictele lor criminale transformate în politici anti-naționale de către marionetele de la guvernare. Cică „teoria conspirației”.. avem suficiente date și fapte încât să fim siguri că o conspirație există și că e mai urâtă decît cele mai negre coșmare ale noastre. Dacă nu ne trezim acum în al XII-lea ceas, fiți sigur că e sfîrșitul omenirii așa cum am știut-o noi pînă acum.

8 răspunsuri

  1. Nu vreau sa par un habauc,dar proteste sunt de la inceputul PLANdemiei=minciunii mondiale,in occidentul destrabalat si…
    NIMIC nu se intampla-marsul distrugatorului merge inainte.
    De ce??
    Banuiala mea e ca acele proteste… PASNICE…,sunt facute…TOT DE SERVICIILE secrete…
    Probabil ca is zeci de mii sau sute de mii de scarbosi secreti ,care au portavocile,boxele,sloganurile,replicele etc…adica CONTROLEAZA sonor ,sunt LIDERII maselor amorfe de ZOMBI.
    Fiindca oamenii lu’ TELEVIZORU’ nu cunosc aceste tehnici militare.
    E ceva de genul DIPLAN pompiliu,care ii incoloneaza/ controleaza/plimba pe romani prin bucuresti cativa km si ..GATA…dupa ce-i oboseste/plictiseste pe oameni,ii trimite la SOMN,din nou si…PASNIC
    Oricum,poate ca NU am eu dreptate si sunt proteste ale oamenilor curajosi,gata de sacrificiu suprem,de a-si pierde casa,masa si viata in fata razboiului cu minciuna mondiala,dar oricum e ceva…CIUDAT la aceste proteste lungi,plictisitoare si..PASNICE…
    Nu exista RAZBOI PASNIC si proteste …PASNICE…ci e un altfel de RAZBOI,pe care l-au instaurat/declansat si il controleaza in DETALIU,tot SERVIICIILE=soldatii/luptatorii ADEVARATI din teren ai PLANdemieii.
    E pleonasm sa spui razboi,dar PASNIC…
    Asta vor masele amorfe sa fie, sa fie …PASNIC…dar NU SE POATE.
    Azi pe pamant singura situatie REALA este…
    ORI NOI,ORI EI…
    Nu exista,precum si dvstra prea bine ati explicat…SOLUTII OMENESTI.
    Noi vorbim vorbe,acum e vremea satanei si a smintitilor sai.
    Astea trebuie sa fie si vor fi,fiindca noi SFORAIM de prea mult timp si suntem TOTAL deraiati de la Dumnezeul cel Viu,SINGURUL Stapan,Povatuitor,Lumina si Viata Noastra,care cu ADEVARAT este …DRAGOSTE..ptr noi si fata de noi.

    • E greu de spus, nu-i așa? Oricum un lucru e clar: fără să cerem ajutorul Domnului Hristos și a tuturor puterilor cerești, suntem ca și pierduți.

      • Da. Nimic fără Dumnezeu.
        Totuși nici mie nu îmi este clar ceva. În UK s-au vaxxinat ca înnecatii și acum protestează 2 milioane!
        Probabil că sunt mulți vaccinați printre ei. Abia acum s-au trezit?
        Dacă s-au trezit!

        • @Eu In UK s-au vaccinat ca innecatii deoarece , britanicilor le place sa calatoreasca in afara Regatului si-n plus , decat sa-i conditionezi unui englez placerea de-asi servi bere la pub-ul din coltul strazii…mai bine-l impusti . Acum de cand astia in loc sa se potoleasca cu COVID-ul ai ameninta cu DELTA , o noua tulpina { pe cand si Gama sau Ipsilon ?} adica cu alta posibilitate d e arest la domiciliu , ai scoate din calmul lor englezesc deci este normal ca se revolta oamenii si se revolta nu doar impotriva maimutzoiului de Boris Johnnson si-a Guvernului MS ci , in special a ” savantilor britanici ” care , n-au reusit pana acum sa previna si sa contracareze acest virus nenorocit .Protesteaza ACUM 2 milione , ziua si milionul de protestatari dar vor fi mai multi ti-o garantez nu de alta dar , aia-s englezi nu romani . Pe bune , cand ai vazut ultima oara un protest cu…macar 1 milion de oameni pe strazile Bucurestiului ? Nici macar de Inviere n-au fost in fata bisericilor mai mult de cateva sute de mii de insi si vrei sa protesteze astia contra gastii lui LOrban , Barna , Ciolos , Johannis sau Catu ? Nici macar impotriva noii ministrese de la ” Sanatate ” ce-l inlocuieste pe Voiculescu si care-a scos pe gura o chestie de te-ngrozeste , nici macar medicii sau personalul sanitar n-au intentia de-a protesta …macar ei .

      • Eu cand vad ca in 30 de zile,deci NU in 30 de ani,peste 99% din oameni S-AU SUPUS botnitei si la TOATA mascarada planetara a covrigului,dar CICA is…TREJI deodata…etc- NU CRED asta.
        Oamenii NU au fost deacord cu nazismul,nici cu comunismul,dar…AU TACUT=primit=partasi la crima si prea putini au MARTURISIT .La fel e si cu COVRIGUL.
        Eu sunt aproape SIGUR ca ,,revolutia” din romania 89 s-a realizat cu aportul a 15000 de TROICI (scarbosi secreti rusi),dar cu GIRUL lu’ secu si cia.
        Nu e de joaca cu serviciile,ele CONTROLEAZA in detaliu TOTUL pe pamant,ei sunt soldatii in prima linie,iar unu’ ca rahat arafat care NU are CV,nu se stie NIMIC despre el,pe tot netul,e un..scarbos secret si NU un doftor.Iar in 2020 a fost ACTIVAT.
        Mai cred ca COVRIGUL a fost o repetitie/scenariu ptr a testa obedienta calailor locali=STAT+media maselor si DRESAJUL la care au ajuns oamenii si abia acum URMEAZA cu adevarat ATACUL devastator asupra oamenilor,in lunile urmatoare.
        Toti oamenii se gandesc cum sa supravietuiasca in umbra,prin VICLENIE ptr un trai lumesc,adica merg pe deviza..zi ca ei ,dar fa ca tine…si e FALS,deacum incolo,stiu si CALAII asta.
        Mai cred ca de FRICA trupeasca,care e de la satan,caci Dumnezeu a dat in dar omului CURAJUL,TOTI cei peste 99%,BOTNITARII isi vor ceda TOATE drepturile de bunavoie ptr a primi… salvarea..care va veni de la EI,de la CALAI,asa cum spunea henry kissinger in 1990.
        Sa dea Dumnezeu sa NU am eu dreptate si sa se fi trezit lumea,dar …MA INDOIESC…
        Numai cu puterea Harului Sfant poate omul traversa ce s-a inceput asupra sa,dar Harul NU asculta de omu’ antihristului=omu’ nou=omu’ ..dupa botez=omu’ ecumenist=omu trupesc si patimas.

  2. Parerea mea este ca britanicilor le-a sarit tandara dupa afirmatia publica a lui Andrew Sabinski, un apropiat al lui Boris Johnson, care facand referire la nivelul QI al negrilor le-a recomandat sa faca mai putini copii.
    Afirmatia lui Sabinski le-a pus in miscare neuronii si au inceput sa lege cumva reputatia de vesel eugenist a tatalui lui Boris, fost parlamentar european si autor al romanului sf „Virusul” publicat in 1982 si reeditat anul trecut, de molima care le-a dat viata peste cap.
    Cred ca i-a lovit banuiala ca vaccinarea la care s-au dedat cu furie le va deteriora definitiv spermatozoizii si ca deci, e lucru necurat la mijloc, cardasie vizibila intre casa regala organic legata de Johnson, OMS si WMA infratite cu Vaticanul care vaccineaza in draci sub ochii serpesti din chiar Sala Paul VI.
    https://www.cathobel.be/2021/07/lacademie-pontificale-pour-la-vie-encourage-les-gens-a-se-faire-vacciner/#.YOBoPVnQb5U.whatsapp
    Problema noastra este ca nu ne surprinde reactia britanicilor considerati a avea un temperament flegmatic si anesteziati, asteptam valurile 4, 4bis..

  3. ADEVĂRUL NE VA ELIBERA
    E-mailul care aruncă-n aer Planeta: Epidemiologul Neil Ferguson transmite regia uriașei Operatiuni „Lockdown UK 2021”

  4. Paris, 14 Iulie, Sarbatoarea Nationala a Frantei.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: