Mulțumim, ticăloșilor!


Un tânăr de 21 de ani din Vălenii de Munte, județul Prahova, tatăl unei fetițe de câteva săptămâni, a murit pe 1 aprilie la Spitalul Municipal din Câmpina, după ce a fost plimbat, timp de patru zile între cinci spitale din trei orașe, fiind considerat suspect de Covid-19.

A fost considerat suspect de COVID-19 doar pentru că era șofer de TIR, iar medicii s-au codit să-l trateze invocând protocolul confuz impus de ordonanțele militare din perioada de stare de urgență. Sabin a fost răpus în cele din urmă de o complicație medicală produsă de pancreatită, un diagnostic extrem de grav pentru care avea nevoie de intervenție chirurgicală de urgență. În loc de operație, Sabin a fost tratat prin ambulanțe, în curtea spitalelor și pus să completeze formulare.

În cazul „Ciurcă” au fost deschise trei anchete, una administrativă, derulată de Direcția de Sănătate Prahova, una medicală făcută de Colegiul Medicilor și una penală coordonată de Parchetul Curții de Apel Ploiești. La două luni de la moartea tânărului, niciunul dintre medicii implicați nu a fost incriminat. Curtea de Apel Ploiești a deschis dosar penal și face cercetări pentru omor din culpă și neglijență sau abuz în serviciu. Ancheta este deocamdată ”in rem”, adică se cercetează faptele nu persoanele care le-au comis.
Acesta nu este primul caz în care protocolul impus pentru combaterea covid-19 face victime, pacienții cu alte afecțiuni fiind respinși de spitale sau amânați de către cadrele medicale sau de spitale.
  • NENEA IANCU16.06.2020 17:31
    • Să fie tras la răspundere Arafat, care spunea ieri că oricine NU e de acord cu prelungirea stării de alertă se face vinovat de lacrimile rudelor celor decedați de Covid. Dar de lacrimile rudelor decedaților din cauza măsurilor anti-Covid care au discriminat toți bolnavii de alte afecțiuni, CINE SE FACE VINOVAT?
  •  

    MISCAREA BRAUNIANA16.06.2020 20:08
    • Iohaniss, Orban, arafar, cercel, rafila, tatar etc. CRIMINALI !!!
    • Proces public, in procedura de urgenta si la ocna pe viata pentru CRIMA !!!
    • MINITA16.06.2020 21:28
      • Pentru familiile victimelor e o tragedie. Dar medicii nu i-au tratat nu pentru ca nu aveau chef ci pentru ca trebuiau sa respecte niste reguli stabilite de adunatura care ne conduce. Nu ca asta ii scuteste de orice vina, dar probabil ca 95% din cei care le spun criminali, daca ar fi fost in locul lor, procedau la fel. Pe toti cei pentru care ne balacarim pe retelele de socializare sau la mitinguri, indiferent de culoarea politica, ii doare undeva de cretinii care ii voteaza, de mortii de la revolutie, de cei care au avut ghinionul sa sufere de boli grave in „pandemie”, de victimele vaccinurilor si in general de toti fraierii de noi. Rezultatul e ca astia care au stabilit regulile rad in barba in timp ce isi contabilizeaza profiturile, niste medici sunt luati in colimator pentru ca nu au fost lasati sa isi faca treaba si nu s-au ridicat impotriva sistemului(apropo, imi aduc aici aminte de asistenta careia vecinii i-au aruncat clor pe usa), iar daca familiile victimelor vor primi despagubiri, astea o sa vina tot din buzunarele noastre. Dreptatea va veni si vom muri storciti sub ea.
        DTTW16.06.2020 22:12
        • Asociatia Pacientilor cu Boli Cronice, familiile celor care au murit din cauza faptului ca nu au mai beneficiat de tratamente specifice in aceste ultime 3 luni din cauza masurilor aberante ale autoritatilor in contextul Covid-19, uniti-va si deschideti proces penal public contra lui Arafat, Tataru, Cercel si toti calaii care practic v-au condamnat la moarte, nu-i lasati sa scape, este singura solutie. Au pe constiinta sute de oameni care au decedat din martie si pana acum. Revin cu un articol din National:
        • Măsura luată de Guvernul Orban, de a interzice spitalelor să interneze mai mult de doi pacienți într-un salon de șase paturi, este pur și simplu un atentat la viața românilor. Rămași două luni acasă, bolnavii cronici au luat cu asalt unitățile sanitare, însă medicii nu au voie să îi interneze.
        • Toți bolnavii din România vor fi considerați suspecți de Covid-19. Așa sună ordinul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, publicat deja în Monitorul Oficial. Și, pentru că se pleacă de la prezumția că sunt infectați, bolnavii trebuie să stea singuri într-un salon sau, cel mult doi, dacă salonul este mai mare. Măsura aberantă face ca spitalele să funcționeze la aproape un sfert de capacitate, obligându-i pe medici să decidă cine are dreptul de a trăi și cine este lăsat să moară. ”În acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților care se prezintă la spitale sau la nivelul cabinetelor medicale ambulatorii se vor încerca, pe cât posibil, evitarea internării și efectuarea tratamentului medical la domiciliu/ambulatoriu. Din cauza transmiterii comunitare a SARS-CoV-2 în România, toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, motiv pentru care este obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecție la toate procedurile medicale efectuate, conform ghidului Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (conform recomandărilor INSP). Pacienții suspecți vor purta obligatoriu mască, vor fi preluați de la triaj și conduși în zona-tampon de personalul anume desemnat, pe un circuit separat față de restul bolnavilor. Dacă numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi într-un salon, însă cu respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între aceștia. Pacienții vor purta mască pe toată perioada internării în zona-tampon. Personalul medical din zona-tampon va fi echipat corespunzător (halat de unică folosință peste uniforma de spital, mănuși, bonetă, mască). În cazul pacienților internați în zona-tampon, având rezultat pozitiv, medicul curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19, conform reglementărilor legale în vigoare. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient. Persoanele care, în urma triajului, nu au fost considerate cazuri suspecte, vor fi internate în secțiile aferente patologiei prezentate, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți”, se arată în măsurile de organizare și desfășurare a activității în unitățile sanitare non-COVID pe perioada stării de alertă, prevăzute în Ordinul de ministru nr.828/2020.
        • Spitalele vor fi aproape goale
        • Managerii de spital se plâng că este aproape imposibil să respecți aceste măsuri și că bolile oamenilor se vor agrava. ”Ca să păstrez distanța de doi metri între pacienți trebuie să accept ocuparea a doar două paturi într-un salon. Sunt secții la noi cu mare adresabilitate, cum este cea de cardiologie, care este singura din județ, sau cea de interne, care a fost comasată cu secția de diabet”, ne spune Marius Niculescu, manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Pe de altă parte, unii manageri de spital atrag atenția că deja, de la instaurarea stării de alertă, spitalele s-au supraaglomerat cu cazuri urgente, cu oameni care au fost operați și care nu pot fi dați afară din unitatea sanitară. ”Este deja foarte aglomerat în spital. Bolnavii au stat două luni acasă și acum au venit disperați să se trateze. Pe noi ne-a prins acest ordin cu foarte mulți pacienți internați și nu putem să-i dăm afară, sunt pacienți operați, sunt pacienți grav bolnavi. O să încercăm să limităm internările, dar va fi foarte, foarte greu, mai ales acum, când este o avalanșă de bolnavi și în ambulatoriu, și la internări. Căutăm soluții, să vedem câte paturi putem păstra, suntem în măsurători și în calcule. În acest moment însă nu putem aplica acest ordin de ministru, pentru că ar trebui să dăm afară din spital mai mult de jumătate din pacienți”, ne-a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Brăila, medicul epidemiolog prof. Delia Râșnoveanu.
        • Sursa: https://www.national.ro/news/pacientii-condamnati-la-moarte-guvernul-a-blocat-internarile-685191.html/
        • Si inca ceva exemple, le gasiti in presa: un tinar a facut infarct dupa ce politistii l-au alergat si l-au amendat cu 2000 lei pe motiv ca nu avea declaratie pe proprie raspundere, o femeie (preoteasa) a fost lasata sa moara in urma unei fracturi din cauza hemoragiei pentru ca medicii nu erau siguri ca are sau nu Covid, alt om s-a spinzurat tot dupa o amenda de 2000 lei aplicata de politisti, o batrina a fost lasata sa moara in spital, suspecta de Covid, ulterior analizele iesindu-i negative, un fermier s-a spanzurat dupa ce i s-a spus ca ar avea covid…etc, etc

         

  • ANDREI 217.06.2020 00:37
    • Domnule Andrei Nicolae, cred ca trebuie sa incercam sa evitam gardurile. Si cel din stanga si cel din dreapta.
    • „La două luni de la moartea tânărului, niciunul dintre medicii implicați nu a fost incriminat.” ziceti.
    • Acuma, una din doua. Ori astia sa faca strict ceea ce au invatat fiecare in facultate si prin rezidentiate (bineinteles ca asta este imposibil) ori isi aplica stiinta si indemanarea capatate, respectand procedurile pe care le au in fata. De ce nu mergem la sursa, de ce nu ne intrebam si nu intrebam spuma desteptilor care s-au erijat in salvatorii patriei cum au hotarat ei procedurile astea speciale? Am printre prieteni cativa medici, din specialitati diferite. Am vazut o poza cu echipamentul pe care trebuie sa-l poarte un chirurg si apoi mi s-a explicat clar raportul cost /beneficiu al acestei tragicomedii. Aici ar fi o intreaga poveste. Nu stiu ce-i aia, dar zice ca la o „disectie de aorta” se statea in picioare uneori 12 ore si inainte de circul bush.
    • Cand au aparut „icoanele” acelea cu medici acestia au fost nervosi si mi-au spus: stai numai putin si ai sa vezi!
    • La inceput n-am inteles. Acum nu ca inteleg, acum de-a dreptul vad. Cine a fost in umbra a apasat pe doar cativa medici, evident, oameni cu putere de decizie si nu le-au dictat procedurile. Le-au spus doar unde este culoarul de alergare si au reglat stacheta. Au ramas apoi in umbra. Iar acuma astia din icoane si-o iau in freza. Nemernicii din umbra sunt ce-i drept in pericol de moarte: sa moara de ras… Nu inteleg de ce nu se merge la tinta cu analizele astea.
    • Pana si Ceausescu cred ca-i mai intreba pe specialistii din varii domenii „cum e cu chestia”. Cei care-l compun pe ceausescul de azi nu simt nici un fior…
    • Aici nu mai este doar despre acest tanar, care practic a fost ucis de niste reglementari tampite.
    • Aici este vorba ca inainte de a mai lasa pravalia sa functioneze trebuie facut un INVENTAR !
    • Nu ma numar printre cei care ar plati un glont pentru Johanis sau/si pentru toti dansatorii de la stanga la dreapta.
    • Sa fie doar deposedati de toate (ce bine daca nu ar mai fi posedati) si sa-si castige existenta acolo, linistiti cu sudoare.
    • Repet, este necesar cu ajutorul lui Dumnezeu si prin medicii de familie si toti cei care au datele, sa se faca aceasta lista a celor care au murit nu „de covid” ci „din cauza nebuniei covidului”. Apoi sa facem urmatorii pasi.
    • Doamne ajuta!

    sursa: Activenews

Un răspuns

  1. Doctorii ticalosi intotdeauna au o scuza ca sa-si acopere lipsa de omenie. Au avut cand chinuiau oameni nevinovati in lagarele naziste si sovietice, cand luau mita pe vremea lui Ceausescu ca sa trateze pacientii (daca nu te duceai cu sarsanaua sau plicul la spital nu te baga nimeni in seama), acum au regulamentele de Covid.
    Totdeauna incompetentii si criminalii s-au ascuns in spatele „regulamentelor”.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: