Bergoglio așa zisul „papa Francisc”, denunță naționalismul.


Francisc_crucea_LGBT

Jorge Bergoglio nu se dezice: poți conta 100% pe el ca fiind o unealtă a celui rău, promotor al guvernului global și dușman al Lui Hristos: astăzi, în Duminica a 7-a de după Învierea Domnului, sau ce o fi fost azi la papiști, acesta și-a afirmat poziția împotriva iubirii de neam și țară, adică a naționalismului. Ce o fi gândind despre mă-sa, acest golan globalist în tiară de „sfânt părinte”?

Nu de alta, dar cum poate unul care își urăște neamul, să pretindă că își iubește mama?

„papa Francisc” a chemat pentru „sfârșitul oricăror forme de naționalism și etnocentrism”, amintind și cuvintele „papei Benedict XV”, care a iterat acum un secol că „universalismul misiunii bisericii necesită abandonarea ideilor exclusiviste de apartenență la propria țară și grup etnic”.

Ca să vezi cât de vechi este putregaiul papist..

A mai spus „Francisc”, definind misiunea bisericii sale azi, că „Nimeni nu ar trebui să rămână închistat”.

Preot catoli intrând călare pe taur în biserică - mulțimile aclamă

Preot catolic intrând călare pe taur în biserică – mulțimile aclamă

De la unul ca el, aceste cuvinte sunt într-adevăr profetice – nici nu se putea ca înaintevestitorul Antihristului, să nu fie un mondialist. De la șefi de constructe globaliste care doresc descompunerea națiunilor, până la capi de biserici golite de har care vor să ne pervertească credința, toți acești Junckeri și Franciști au o trăsătură comună: luciferianismul.

Prin viclenie desăvârșită, acum se încearcă dizolvarea Ortodoxiei românești, în ciorba stricată a ecumenismului satanic. Ăsta e planul și din păcate unii dintre ierarhii noștri, au dat deja ordine preoților întru conformare. Cu rușii, bulgarii și georgienii nu le-a mers, așa că s-au reorientat bazându-se pe credulitatea noastră. E timpul ca să devenim deștepți.

Ierarhii care s-au aflat în rândul I al „istoricului eveniment”, vor avea însă răspuns de dat atunci când vor fi întrebați la judecată de către Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Așa ați păstorit voi turma mea?” Iar răspuns, nu va fi..

Toți suntem una

Și una suntem toți

Și una suntem toți

5 răspunsuri

  1. „Prin viclenie desăvârșită, acum se încearcă înglobarea României ortodoxe, în ciorba stricată a ecumenismului.” Aceasta fraza mi se pare ca stirneste confuzie, lasa impresia cititorilor mai putin invatati in ale ortodoxiei ca Romania nu e inca „in ciorba stricata a ecumenismului” ci se incearca „inglobarea” ei in ecumenism. C.M.B. e alcatuit nu din tari (precum UE, NATO etc.) ci din „Bisericile” si religiile mondiale. B.O.R. e membra organica a C.M.B. de zeci de ani buni. Hristos a spus ca nu poti sluji la doi domni. Orice om cu constiinta ortodoxa stie ca B.O.R. nu poate sluji in acelasi timp si C.M.B. si ortodoxiei si nici simultan. Cei care sint interesati de mintuirea sufletului si soarta acestuia in vesnicie se tin departe de aceasta apostazie si comuniunea cu aceasta apostazie conform invataturii Bisericii, a legii bisericesti, invataturii Sf. Parinti si Istoriei Bisericii. https://hristofor.files.wordpress.com/2018/07/ecleziologia-adevc483rului1.pdf

  2. Cu riscul de a intra in polemica, trebuie sa-ti spun ca incepe sa ma oboseasca toata povestea asta cu ecumenismul, cu „compromisurile” IPS Daniel, si alte asemenea acuze ce vin spre BOR dinspre o zona ce se autoconsidera a ortodoxiei pure, Cititi pozitia BOR la ultimul sinod international, cititi mesajul de intampinare al IPS Daniel catre iezuit, unde i-a dat o palma diplomatica de i-au sarit iezuitului mucii pe pereti, si lamuriti-va! Si mai luati in considerare ca BOR nu se poate izola de ceea ce se intampla in lume, trebuie sa aiba o reprezentare internationala. In cadrul careia poate spune ceea ce are de spus, dar nu poate da cu bata…

    • Atâtea compromisuri vor mai fi, până când se va infăptui unirea cu biserica eretică papistă. Până și romano-catolicii tradiționali sunt consternați de acțiunile lui Bergoglio și de putregaiul de la vârful Vaticanului și nu exista semne de îndreptare. Deja anumiți preoți ortodocși fie cu grave carențe teologice, fie oportuniști, predică despre viitoarea unire. Nu au nici o scuză, oricare ar fi motivul. Încet, încet, se vede cum vine trenul peste noi. Dacă ar fi să aleg între o mănăstire conservatoare și o parohie păstorită de un preot de 30 și ceva de ani, care pentru a o păstra spune orice, cred că e clar de unde vine ortodoxia nealterată.

  3. N-ar trebui să fie cine știe ce mare surpriză pentru cei care cunosc cît de cît istoria! Catolicii sunt ANTI-naționaliști în mod oficial nu e nici o conspirație la mijloc! Catolic = universal adică biserica catolică e una universală, internaționalistă dacă vreți să-i spuneți așa, și consideră naționalismul un rău social care trebuie combătut. Deaia intelectualii francezi în genul lui macrou sunt antinaționaliști pe fundalul moștenirii catolice a franței imperiale. Doar atîtea sute de ani biserica universală catolică s-a luptat să mențină sfîntul imperiu roman de națiune germană la dimensiunile maxime nu ajustat la cele național-teritoriale. Aceeași biserică catolică a fost contra unificării Italiei de era să dispară din istorie cînd pașoptiștii revoluționari și republicani italieni ai lui Garibaldi au preluat puterea în Italia și au forțat unificarea Italiei. Și mai avem exempul trist al imperiului Austro-Ungar în care aceeași biserică catolică a fost de partea învinșilor, a celor incapabili să mențină imperiul prin reforma reală a mentalităților elitei imperiale evident în mare parte … catolică! Lipsa acestor reforme absolut necesare, chiar urgente, a dus la aberațiile CATOLICILOR maghiari care vroiau să fie cei mai catolici dintre toți asimilînd forțat populațiile sîrbe sau romîne majoritar ortodoxe deci inferioare. Tot timpul biserica catolică în umbra imperiilor pe care le-a sprijinit a dus o politică de asimilare forțată a populațiilor cucerite de imperiu indiferent dacă vorbim de cel spaniol, german sau francez. Și repet din nou nu e vorba de conspirații ci de o politică oficială de toleranță minimă față de alte culturi și religii!

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: