Votul de ieri a fost unul la care nu am putut lua parte, din respect pentru mine însumi – între Iuda și Caiafa, nu există alegere. Dar dacă aș fi votat, ar fi fost pentru cei care au demonstrat anemic că mai există o licărire de decență în ei, prin blocarea agendei LGBT și sprijinul acordat Referendumului pentru familie, acela care îi mirosea rău columnei a V-a, progresistă.
Cu ceilalți? Vom trăi și vom regreta..
Maniera in care RO a fost condusa de plutocratii din servicii/armata/ partidele postcomuniste a insemnat un interminabil sir de oportunitati ratate, de sperante spulberate pentru generatii, de irosirea unor sanse istorice favorabile romanilor si statului romanesc unitar. Obiectivele clanurilor care au manipulat administratia RO nu au fost unele de dezvoltare, de prosperitate sociala prin munca , de echitate sociala, de configurare a unui stat de drept functional, protectie si sprijin pentru economia romaneasca si suveranitate politica . Dimpotriva, emanatii si retelele de acoliti au sabotat programatic interesele nationale; actiunile lor politice au insemnat nesfarsite scandaluri de coruptie, delapidari, inflatie, subminarea capacitatilor economiei romanesti, indatorare publica, dezbinarea societatii, ignorarea si marginalizarea valorilor, a competentelor, nepotismul si parvenitismul… In 3 decenii peste 4 milioane de romani au parasit tara manipulate de interesele strainilor activi si de reaua vointa,de incompetenta unor lideri politici si birocrati guvernamentali, care au parazitat institutiile cheie ale statului generand legi cu dedicatie si politici incoerente…Oricum ar fi scorurile electorale este clar cine castiga si cine pierde: de castigat vor castiga politrucii avansati pe liste, minoritatilor active ce isi vor trimite in PE activistii pentru salarii de 8 mii de euro pe luna ca sa nu faca nimic pt RO, dimpotriva, chiar sa o saboteze; de pierdut va pierde, ca si pana acum, Romania si cetatenii ei onesti…Structurile care au organizat procesul electoral stiu mai bine : pleaca ai nostri, vin ai nostri !
Isteria cu diaspora continua. Nimeni nu are curaj sa spuna ca Romania este poate singura tara din lume care organizeaza votul din ce in ce mai mult in afara tarii. Tarile cu democratii consolidate nu au asemenea sistem tocmai pentru a evita fraudele. Romania,o tara cu resurse limitate are acest vot in diaspora, vot predispus la manipulari si fraude. Cine controleaza ce se intampla prin ambasade si alte locuri injghebate prin toate colturile lumii? Romania trebuie sa renunte la acest vot in diaspora si sa urmeze exemplul tarilor cu democratii consolidate unde cetatenii voteaza in localitatea de resedinta in tara respectiva. Dreptul la vot nu trebuie sa primeze peste corectitudinea votului.
Am vazut eu cum s-a votat… Erau tineri la coada la vot care vorbeau intre ei… Daca nu pun poza cu votul, nu ma mai spala nici Dunarea la scoala (facultate). Sper sa luati si guvernarea sa se lamureasca repede lumea ce soi sunteti. Tot raul spre bine.
Ce repede se uita istoria recenta… PDL=PNL si lumea a votat pe aia de ne-au nenorocit…O campanie furibundă a unor grupuri obscure externe antiromanesti care vor să pună mana pe ce a mai rămas în România și astfel și-au instalat o marioneta iohanis , fara minte și demnitate in funcția de președinte și alți mercenari in diverse funcții !!!
Însă în procesul de colonizare și distrugere completa a României ,acestora li SE IPOTRIVESTE PSD SI DRAGNEA .
Astfel aceste forțe mafiote externe prin slugoii lor iohanis și acolitii, instalați în funcții în România , au decis eliminarea prin orice mijloace mafiote a lui Dragnea și PSD-ului!!!!Serviciile franceze si germane pot rasufla linistite. Au castigat.
Din fericire, tot raul spre bine. Dupa prostiile si ticalosiile pe care le vor face PNL si USR la guvernare, TFL-istilor le va veni mintea la cap. PSD ar face bine sa se retraga de la putere, Dragnea sa demisioneze si din fruntea partidului si a Camerei Deputatilor, iar Iohannis si ai lui sa fie lasati de capul lor pentru ca romanii sa poata vedea diferenta. Romanii au vrut mai multa UE, vor avea mai multa UE. Cand in tara vor patrunde hoarde de jihadisti puse pe jefuit, ucis si violat, iar sodomistii vor defila triumfatori pe strazi, atunci romanii se vor destepta. In ceasul al unsprezecelea, dar se vor destepta! Si daca acestea ar fi singurele napaste, nu ar fi nimic, dar va veni si foametea si destramarea teritoriala si razboiul. Rusii, ungurii si bulgarii abia asteapta sa rupa bucati din Romania. Si vor rupe, pentru ca suntem prosti si nerecunoascatori. Ia de aici UE, romane, cat cuprinde! Desigur ca se mai pot intampla si minuni, dar oare va mai vrea Dumnezeu sa mai faca inca una cu populatia Romaniei? Le va veni romanilor mintea la cap pentru ca la prezidentiala sa aleaga un roman care sa dreaga raul facut acestei tari in ultimii 30 de ani? Se vor supune romanii lui Dumnezeu? Greu de spus! Oricum ar fi, viitorul se intrezareste a fi sumbru pentru Romania!
Rezultatul este la fel de suspect și scorurile „obținute” de PDL , usr, pmp și pro(stim) România sunt demonstrative! STS acoperit de mercenarii care au pus laba pe SRI au vrut să arate că nu sunt interesați doar de „alegerea” președintelui începând cu 2004, care chiar dacă are agenda străină de interesele României, nu mai este suficient! Acum vor să „aleagă” europarlamentari, parlamentari și primari și au vrut să arate „justiției independente” că tot generalii SRI dau sentințele! Și spun asta pentru că având un bazin electoral limitat și în scădere UDMR obținea in cazul unei prezențe la vot de 40% până la 6% din voturi,iar la o prezență de peste 50% (cum s-a spus!) are 7,75%! Logic era să nu facă pragul de 5%! Dar UDMR este bun de partid balama ,dacă defunctul PUNR nu a mai fi putut resuscitat de mașinăria financiară a SRI! Dacă ProRomânia a luat din electoratul PSD, cum PMP nu a afectat rezultatul „spectaculos” al PDL? Simple calcule aritmetice! Când au trecut 1 milion de voturi de la Geoană la Băsescu, PSD a dus un camion de documente care demonstrau frauda la CCR -Zăgrean, dar au fost numărate doar voturile anulate, deși hoția se face prin inversarea cifrelor de pe buletinele de vot în serverele „protejate” de STS! În Franța serviciile nu au avut încă curajul să falsifice votul, pentru că după ce l-au „ales” pe Macron, nu au trecut la nivelul următor și pe valul de nemulțumire produs de închipuitul politician impus de finanța mondială.
Ca om rau ce ma aflu, doresc sa iasa PSD de la guvernare si sa se incaiere PNL cu USR, care pe care, sa ia puterea. Ca, dupa aia, n-o sa mai vedeti nici salarii, ori pensii marite, nici sosele, nici spitale. Pedeleii sunt pusi pe austeritate, ca doar asa s-au pricopsit, iar usereii habar n-au pe ce lume traiesc. Iar ” tinerii frumosi si liberi ” vor continua sa nu invete, sa traga matza de coada si sa faca galagie. Plata va veni mai tarziu, cand n-or mai avea din ce sa ia pensii. Asa sa le-ajute Dumnezeu!
Cresteti salariile, daca vreti sa fiti injurati. Dati bilete studentilor pe gratis, daca vreti sa fiti huduiti. Cresteti pensile , daca vreti sa fiti apostrofati. Nu mai construti spitale, desfiintati-le daca vreti sa fiti binecuvantati. Nu mai luptati cu statul paralel, daca vreti sa nu ajungeti paraleli.
dragnea -naiv si fraier- a dat (fara sa gandeasca):
– lefuri duble la doctori, actori. bugetari si multi alti paraziti social – si astia au fost primii care l-au injurat si au votat contra lui;
– pensii duble la toti pensionarii si asistatii socuial – simultii dintre astia au fost primii care l-au injurat si au votat contra lui;
-gratuitate pe tren pt tinerii furiosi care in totalitate l-au injurat si au votat contra lui;
Daca taia pensii/salarii, dar lingea unde trebuie- ca kioru,acu pleca la „briuksel” sa se intalneasca cu aleasa inimii, cum va face kioru cu leantza din pleshkoy!1. poporul roman are urmatoarea filozofie imprumutata de la conlocuitorii cu aripi: Dupa ce-i dai, pe la spate te injura. Asa se explica masa de tineri „sclipitori” frustrati, ce se cred geniile lumii nu au obtinut suficient de la PSD. Soros promite mai mult si au pus botul.
2. Psd-ul a gresit falimentar ca nu si-a facut curatenie in propria casa. Firea, Negoita si ceilalti incapabili din ministere si guvern care mai mult au distrus decat au facut, i-au tras in jos. Madam Firea sa vada ca nu a facut nimic ptr bucuresteni si acum se da mare.
3. Asa s-au dus si dupa canalia perfecta si nu reusim sa ne revenim. Prostia este infinita si nemuritoare.
sursa comentarii: Cotidianul
Filed under: democratie, Romania, Societate | Tagged: democratie, Romania, Societate | 5 Comments »