Concluzia referendumului Pro Familie


„A fost câștigată o luptă dar nu și războiul. Acest referendum a trezit un uriaș sentiment creștin tradițional curat românesc fără implicare politică, cu tot boicotul venit atât din partea politică cât și din partea bulangiilor. Suntem aproape 22% care știm ce vrem cu această țară.”

sursa: email

Ăți fi fost realizat voi o mare realizare blestemaților, dar nu contează.

Neamul nostru nu va pieri din cauza indiferentismului unora lipsiți de coloană vertebrală, precum nici din cauza trădătorilor aciuați prin scaune înalte și în nici un caz din cauza unei minorități perverse care nu știe când să se oprească cu cererile sale aberante.

Acum s-a cernut făina: aproape un sfert din poporul acesta e treaz, alert, ceea ce este extraordinar. Dacă 28 de ani de propagandă neo-marxistă nu și-au atins scopul în întregime, înseamnă că mai există speranță pentru neamul nostru.

Pregătiți-vă pentru război, voi ăștia cei duși pe apa sâmbetei – indiferenții de azi, sunt dușmanii voștri de mâine.

Credeți că ați câștigat ceva prin neparticiparea la vot a căldiceilor? Visați vise murdare, pidosnicilor căci tot prin vot veți pierde.

Mai provocați un neam creștin sărutându-vă în public. Căldiceii de azi se vor înfierbânta și-apoi să vedeți voi…

4 răspunsuri

  1. eheheee.. stai asa ca nu-i asa, in grecia darama Sfanta Cruce ca sa nu-i ofenseze pe imigrantii musulmani adica acea grecie in care se afla Sfantul Munte Athos – Gradina Maicii Domnului……Cum era profetia cu pierderea Athosului!

  2. Daca noi, umbra crestinilor de altadata, cei care am votat, ne straduim mai mult, Bunul Dumnezeu are grija de restul ; „cu mana tare si cu brat inalt” ne va izbavi !
    In ziua de astazi trebuie facut cum ne invata Sf Parinti, sa lasam pe altii si sa ne cercetam noi si pentru vrednicia unora din cei ramasi, DUMNEZEU va scapa cetatea !
    De mai bine de 100 se ani se sapa cu nadejde la distrugerea ORTODOXIEI in Romania ! De la schimbarea nefericita a calendarului, au inceput cu intensitate infernala atacurile ,…..am devenit pagani, ne lepadam zilnic de Dumnezeu , ca neam , de ce ne miram???Vai de noi fratilor, sa nu patim si noi ce au patit altii, din indiferenta si ignoranta , din mandrie si prostie !

    • Încă trag nădejde că nu suntem la fel de proști precum alții, deși de multe ori mă întreb dacă Petre Țuțea nu a avut dreptate.

      78% dintre noi, se complac într-o nesimțire alimentată de unii și de alții – mă tem că aceștia nu se vor trezi datorită unui blog/site/canal tv, ci numai printr-o mare încercare.

  3. Avem aceasta datorie de a lupta pentru copiii nostrii, nepotii, urmasii nostrii ! Ei sunt cea mai de pret resursa a acestei tari si este pe cale sa o pierdem ,….. asa cum stramosii nostrii cu pieptul gol dar cu Dumnzeu si Maica Domnului pe buze si in minte, au invins si ne-au lasat Romania, asa si noi sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa facem ! Sistematic , fara mila se lupta pentru distrugerea credintei, familiei si iubirii de tara fratilor !

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: