Atacul din trenul Amsterdam-Paris: o altă manipulare a publicului


Aflăm cu ușurare că marocanul Ayoub El-Khazzani în vârstă de 26 de ani, care se îmbarcase în Bruxelles la bordul trenului Amsterdam-Paris, dotat  complet cu un Kalashnikov, un pistol și un cuțit, a fost trântit la pământ și transformat într-un ghem sângerând de durere, de către trei soldați americani, aflați întamplător în tren. Ah, ce fericită întâmplare!

trainmap-Artboard_2

Spune unul dintre soldații americani, Spencer Stone, specialistul în arte marțiale, că arma principală a marocanului era blocată și că se pare că îi lipsea nivelul de pregătire necesar pentru a o debloca – cât despre pistol, că îi lipsea magazia și nu putea fi folosit.

23TRAIN-Americans-master675-v5

Interesant că marocanul fioros descris ca fiind un islamist radical antrenat în Siria , e maidegrabă un afon total în ce privește mânuirea armelor de foc. Foarte convenabil, armele îi sunt nefuncționale, trage de trăgaci și AK-ul nu face „poc”, își pierde magazia din pistol și tot ce poate să facă e să agite un „cutter” (arma favorită a „teroriștilor” de la 11 Septembrie – vă dă de gândit cât de cretini ne cred ăștia, dacă folosesc aceleaș elemente de regie, la câțiva ani distanță?), adică un cuțitaș folosit pentru deschiderea cutiilor de carton, provocănd câteva tăieturi ne-fatale. Spune un altul, Alek Skarlatos, reîntors după un tur în Afganistan:

Mr. Skarlatos, the AK-47 in hand, began to patrol the carriages, looking for other gunmen. He made a series of startling discoveries: The suspect’s guns had malfunctioned, and he had not had the competence to fix them.

“He had pulled the trigger on the AK. The primer was just faulty, so the gun didn’t go off, luckily,” Mr. Skarlatos said. “And he didn’t know how to fix it, which is also very lucky.” In addition, the gunman had not been able to load his own handgun: “There was no magazine in it, so he either dropped it accidentally or didn’t load it properly, so he was only able to get what appeared to be one shot off,” Mr. Skarlatos said.

sursa: New York Times

Și mai interesant e faptul că atacatorul era cunoscut ( tot ca de obicei), atăt serviciilor secrete franceze, cât și celor spaniole si belgiene – cu toate acestea, nu are probleme urcându-se la bordul trenului în Belgia, dotat cu AKM-ul care trebuia să fi atras atenția, chiar și dintr-o geantă de călătorie. Nu poți disimula cu ușurință o armă dotată cu pat fix și nu rabatabil , precum era cea cărată de islamistul nostru periculos.

Despite being known to intelligence services in France, Spain and Belgium, he boarded an Amsterdam-to-Paris train on Friday as it stopped in Brussels, carrying a small arsenal of weapons, including a Kalashnikov, an automatic Luger pistol and a box cutter.

sursa: Yahoo News

Legiunea de politicieni francezi căt și americani nu a ratat o secundă pentru a-și arăta recunoștina și pentru a-i invita pe cei trei la tot soiul de sindrofii, complet cu medalii (propunere între timp materializată, toți trei fiind deja decorați a II-a zi după eveniment cu ordinul Legiunea de Onoare) cu cele mai înalte onoruri ale statului francez:

Cu decoratia pe tricou

Cu decoratia pe tricou

By Saturday evening, having left the hospital in Lille where he was operated on after being severely cut by the suspect, Mr. Stone and his friends were being hailed as heroes by French officials and citizens. Some were proposing them for the Legion of Honor. President François Hollande of France had already invited them to Élysée Palace for a congratulatory meeting. The French passenger who initially encountered the attacker was also lauded by French officials for his bravery, but was not named.

Pasagerul francez care a participat la anihilarea atacatorului, rămâne însă ne-numit și nu se aude nici o declarație din partea sa. Poate că are ordine de serviciu în acest sens…

Spune în schimb binecunoscutul actor francez Jean-Hugues Anglade aflat exact în compartimentul cu pricina și care a tras semnalul de alarmă, că personalul trenului a abandonat scena și pasagerii, refugiindu-se ca niște lași în interiorul locomotivei. El a descris comportamentul lor ca fiind inuman.

Mr. Anglade accused the train personnel on Saturday of having fled the scene of the struggle, abandoning the passengers and cowering in the engine car. He told the French news media that the behavior of the staff had been “terrible” and “inhuman.”

sursa: New York Times

Oricine nu este iremediabil drogat de mass-media, trebuie să își pună niște întrebări. Prea multe „noroace” s-au adunat acolo pentru a nu ridica suspiciuni: atacator inept descris ca fiind mic și slab, dotat cu arme nefuncționale, trei vlăjgani aflați în serviciul activ al forțelor armate SUA taman la locul faptei, reacția fulger a politicienilor care împinge povestea mai departe, lipsa oricărei mărturii a cetățanului francez, cel mai probabil un agent al serviciilor secrete franceze, prezent pentru a se asigura că totul va decurge precum planificat.

Rezultatul scontat? Un val de simpatie pentru cei care care au pierdut enorm din 2001 încoace, asumând o politică belicoasă, distructivă atât pe plan extern cât și intern, la ordinele șleahtei de neo-conservatori propășiți în cele mai înalte poziții de putere ale Statelor Unite. Iar neo-conservatorii după cum se știe, confundă capitala Americii cu Tel-Aviv.

Mă rog, tot e bine că nu a curs mult sănge și că operațiunea de PR pozitiv, a provocat incomensurabil mai puține pagube decât celelate atacuri teroriste ( New York, Madrid, Londra, Paris) ,menite pentru a ralia publicul întru susținerea războaielor date în Afganistan, Irak, Algeria, precum și a numeroase revoluții portocalii de la primăvara arabă, pâna la Ucraina vecină și tot ne-prietenă. 

E cel mai nevinovat gen de operațiune pe care alde ăștia știu să îl facă: un islamist puțin de creier sacrificat, milioane de cetățeni manipulați și treaba merge înainte! Imperiile nu se știu opri din marșul lor prostesc către cădere, până când mersul natural al istoriei balansează ceea ce trebuia adus în ordine. În ciuda tehnologiei nemaiîntâlnite pe care o posedă și a mijloacelor de manipulare cu efect instantaneu, nici prezentul nu face excepție. Nici formidabilele care dotate cu lame la roți și nici grozavele legiuni romane nu au mai contat atunci când putregaiul corupsese miezul. 

Între timp, azi pe tărâmul libertății, un cuplu compus din „ea” și „ea”, s-au „căsătorit” în mod legal, după noile standarde ale iubirii păcatului, în locul celei a aproapelui:

Lesbian

Lesbian „wedding” USA

sursa: Detroit News

11 Răspunsuri

  1. Ca-n filmele de la Hollywood unul dintre eroi este musai negru.🙂

  2. Deocamdată fac show ăștia, incompetenții. Însă peste 2-3 ani o să vină ăilalți, cei care fac acum antrenamente 100% realiste în taberele al-qaida mutate din afganistan în califatul arab.

    Atunci nu o să mai rîdă nimeni.

    Avangarda e deja pe drum spre inima europei, fără buletine sau pașapoarte, și nimeni nu îi poate opri. Îi vedem zi de zi la tembelizoare în marș forțat spre germania.

    Cînd o să descopere raiul de acolo o să se supere. Tot mai des și tot mai mult!

    • Exact la asta m-am găndit astăzi – nu avem idee ce se ascunde în puhoaiele alea, de care din păcate România nu este scutită grație servilismului nemțălăului ajuns guvernator-șef. Luăm 3,5% dintre ei. Să te ții atunci…

      • Nu e musai să se ascundă ceva sau să fie teroriști sub acoperire! Pune-te în pielea lor! Șocul cultural va fi enorm, adaptarea extrem de dificilă în condițiile în care n-au nimic, de exemplu acte de studii care să fie recunoscute să se poată angaja, deci 99% dintre ei vor sfîrși în joburi mizere. În plus vorbim de Germania nu de SUA, cu o mobilitate socială mai redusă. Cît timp va dura pînă vor începe să regrete vremurile mai bune? Cît timp va dura pînă vor descoperi cine sunt vinovații pentru distrugerea Siriei sau Irak-ului? Sau că democrația e doar o vorbă? Iar dacă nu ei copii lor vor avea destul timp să le descopere!

        Unii vor spune că dacă nu le convine să se întoarcă acasă. Ușor de zis, dar peste 10 ani Siria va fi un stat și mai slab decît azi și mai devastat de război! Nu sunt semne că occidentul și-a înțeles greșeala vizavi de Bashar al Assad, că ar fi pregătit de o scenă gen pupat piața independenței absolut necesară dacă vor să stabilizeze zona și să rezolve ceva acolo.

        Eu sunt pur și simplu stupefiat de cum abordează problema în presa mainstream vizavi de Siria chiar și ăia care fac pe nonconformiștii pentru că Siria e cheia, hîrtia de turnesol în toată povestea Daesh. Pe la Digi24 e unul care de cîteva zile începe să facă pe deșteptul, să spună lucrurilor pe nume zice el, arată cu degetul minunea suprarealistă a economiei petroliere din califatul arab care încă mai produce după luni de zile de bombardamente și ajunge la inevitabila concluzie că banii îi dau cumpărătorii nu producătorii, și-a reamintit eroarea tactică a occidentului care din dorința de al răsturna pe Bashar al Assad cu orice preț au creat monstrul Daesh la fel ca Al-Qaida în Afganistan și începe să o explice mai pe îndelete ca să priceapă toți proștii cretinismul occidentului etcaetera

        Măi să fie, ce minune!

        Numai că nu ține mult. Cînd eroul de carton ajunge la Bashar al Assad e mai catolic decît papa. Deși ăla n-avea alternative altele decît ce a făcut și ce face, adică să lupte pînă la capăt indiferent de consecințe, marele curajos nonconformist și alternativ e 100% mainstream vizavi de subiect. Bashar al Assad e un monstru, trebuie cu orice preț înlăturat de la putere. De ce? Nimeni nu știe, dar dacă e ordin se execută.

        Era să mă emoționez degeaba. Lucrurile au revenit la normal, Digi24 e tot trompetă inutilă, tot tembelizor căcăcios.

  3. alta manipulare ordinara(Doamne,astia cat de prosti ne cred?)

  4. Ce noroc ai tu ca nu ai ajuns manipulat….pentru ca esti cu
    Doamne – Doamne cu inspiratie divina care te indeamna sa-ti intorci shi obazul celalalt ortodox! pentru iubirea aproapelui…!
    Dar daca familia era in trenul ala ca martori oculari….shi-ti
    descria dea fir in par …intimplarea …mai nemanipulatule !!
    Jan Dinu USA

    • La asemenea întrebare, ce aș putea să îți răspund „Măi” Jane ? Dacă familia era în trenul acela cu mine, aș fi fost primul care să sar pe atacator, în lipsa forțelor speciale deghizate ca simpli militari aflați în vacanță.

      Nu înțeleg la ce faci referință cu „iubirea aproapelui”, pe cine ar trebui să iubesc ca să îți cadă bine?

      Cică la un jucător de fotbal american devenit creștin, vine un evreiaș obraznic și îi spune:
      ” Am auzit că ești creștin, deci dacă îți trag o palmă, va trebui să îmtorci și celălalt obraz”.

      Americanul: „Adevărat.”

      La care ovreiul îi trage cu sete o palmă peste obraz. Americanul, întoarce și celălalt obraz și evident evreul îi mai trage o palmă, după care îl întreabă:

      „Și ce vei mai face acum?”

      La care sportivul îi răspunde:

      „Acum instrucțiunile mele s-au terminat.”

  5. Cred ca Jean- Hugues s-a dezmeticit intre timp si a realizat faptul ca salariatul cailor ferate franceze a facut singurul gest rezonabil posibil, respectiv a blocat copiii aflati in zona tampon dintre doua vagoane, intr-un spatiu rezervat personalului.
    Controlorul s-a prins ca interventia sa in tranta dintre cutitar si turistii competenti in tehnici specifice de protectie, ar fi fost absura.
    Pasagerul francez a carui identitate nu a fost revelata maselor este un „respectabil” bancher, cf.sursei LCI.
    Aceste sumare informatii i-au pus pe ganduri pe cetatenii abuzati de istorie din 1789 incoace.
    Sceneta din tren i-a incurajat pe politicienii francezi si belgieni (declaratia ministrului de interne Jambon) in intentia lor de a propune fisarea tuturor calatorilor, in Europa.
    Evenimetele externe precipitandu-se, propunerea a fost inregistrata si pusa la dosar, in asteptarea unui moment mai prielnic.

  6. eufrosine intelege ca pierzi timpul stind de vorba cu baietii care sint la serviciu! sa stergi ce scriu acestia este cel mai bun raspuns.

    “Whatever the price of the Chinese revolution [an indirect reference to millions killed] , it has obviously succeeded not only in producing more efficient and dedicated administration, but also in fostering high morale and community of purpose…
    The social experiment in China under Chairman Mao’s leadership is one of the most important and successful in human history,” Rockefeller wrote for the New York Times on August 10, 1973.

    “The challenge is,” Kissinger told the Asia Society last week, “how to build a world order for the first time in history on a global basis. We talk a lot about world community but the fact is there has never been a world community before” and he then suggested China and the U.S. collaborate on such an effort.

    Bertrand Russell: World Government or ‘Extinction of Humanity’

    „Gradually, by selective breeding, the congenital differences between rulers and ruled will increase until they become almost different species. A revolt of the plebs would become as unthinkable as an organized insurrection of sheep against the practice of eating mutton.”
    *- Bertrand Russell, „The Impact of Science on Society”, 1953, pg 49-50 *

    „Diet, injections, and injunctions will combine, from a very early age, to produce the sort of character and the sort of beliefs that the authorities consider desirable, and any serious criticism of the powers that be will become psychologically impossible. Even if all are miserable, all will believe themselves happy, because the government will tell them that they are so.”
    -Bertrand Russell, The Impact of Science on Society pg 50, 1953

    A Brief History of the Future: A Brave and Controversial Look at the Twenty-First Century Paperback – July 1, 2011
    by Jacques Attali
    Cine este : https://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Attali
    Attali anticipates an unraveling of American hegemony as transnational corporations perilously sever the ties linking free enterprise to democracy by creating a polycentric empire of commerce that dissolves traditional nation-states.
    If this process plays out as scripted, nomadic enterprises will enrich a few while immiserating many. World tensions will then be primed for the horrific warfare of armies, mercenary and religious, fighting for resources and dominance. Implacable jihadists have already deployed for such a struggle.
    He predicts that the mercantile order that prevails today will exhaust itself within a generation or so and be replaced by a unified and stateless global market—a super-empire controlled by an innovative class of selfish hypernomads. This super-empire will lead to extreme imbalances of wealth and poverty that will cause its collapse by 2050—perhaps accompanied by a round of planetary warfare. Humanity will emerge chastened from the wreckage and erect a utopia of hyperdemocracy led by a class of transhumans —a new breed of altruistic citizens of the world.

    truthstreammedia.com/2013/04/30/billionaires-and-population-control-why/

    news.thewindowsclub.com/bill-gates-foundation-working-birth-control-chip-78981/

    HOW CAN THEY DEPOPULATE THE PLANET? WATCH AND LEARN

    Pope Calls For New World Order

    La destruction des églises de France

    Atacuri impotriva bisericii ruse dupa modelul bolsevic
    http://www.rt.com/politics/attacks-pre-revolution-period-patriarch-318/

    http://www.forbes.com/sites/rogerscruton/2014/08/30/why-did-british-police-ignore-pakistani-gangs-raping-rotherham-children-political-correctness

    http://www.jihadwatch.org/2015/02/uk-muslim-rape-gangs-could-have-abused-1000000-children-authorities-kept-silent-for-fear-of-being-called-racist

    http://www.clarionproject.org/analysis/dearborn-no-go-zone-where-islam-rules-and-christians-are-stoned

    http://www.militantislammonitor.org/article/id/3243

    http://islamineurope.blogspot.co.at/2008/07/belgium-opening-door-to-polygamy.html

    http://islamineurope.blogspot.co.at/2008/07/italy-stories-of-polygamous-marriages.html

    http://stirileprotv.ro/stiri/international/scenele-haotice-care-sfasie-sufletul-ue-dupa-germania-si-italia-vorbeste-despre-o-rupere-a-spatiului-schengen.html

    http://ceiberweiber.myblog.de/ceiberweiber/art/8850681/Asyl-und-die-Rolle-der-NATO

    http://balder.org/judea/Richard-Coudenhove-Kalergi-Praktischer-Idealismus-Wien-1925-DE.php

    “70 % aller 25-jährigen männlichen Afrikaner haben schon ein- oder mehrmal Mädchen/Frauen vergewaltigt” (SA-Studie/Empirie)

    35% dintre asa numitii refugiati sint fara scoala iar 80% sint barbati intre 18 si 35 de ani!!!!

    Totul organizat si finantat de americani!!!!

    https://fragdenstaat.de/anfrage/organisation-des-fluchtlingszustroms-durch-den-us-amerikanischen-think-tank-ayn-rand-insitute-californien/
    http://quer-denken.tv/index.php/1605-die-usa-bezahlen-die-schlepperbanden-fuer-die-asylanten-nach-europa

    http://internetz-zeitung.eu/content/werde-fluchthelfer-usa-think-tank-ayn-rand-puscht-fl%C3%BCchtlingsst%C3%B6me-nach-europa#sthash.4S8q0Fxf.dpuf

    http://www.unzensuriert.at/content/0018397-Steckt-rechter-US-Thinktank-oder-linkes-Revolutions-Kollektiv-hinter-Fluchthelfer

    http://www.info-direkt.at/insider-die-usa-bezahlen-die-schlepper-nach-europa/

    http://www.info-direkt.at/fluchthelfer-in-made-by-us-think-tank/

    http://www.info-direkt.at/rothschild-und-die-asyl-industrie/

    http://www.info-direkt.at/linke-gutmenschen-oder-us-agenturen/

    http://www.info-direkt.at/willy-wimmer-zur-migrationswaffe/

    Andreas von Bülow – “Covert operation“ und deren Erahnung durch den Laien

    http://www.verlag-anton-schmid.de/d_321_Verschworung_gegen_die_Kirche__Bd__2.php

    http://journalistenwatch.com/cms/auslaenderkriminalitaet-in-deutschland-die-liste-des-horrors-neu/

    http://www.globalecho.org/augenoffnende-abhandlungen/der-hooton-plan-wie-lasse-ich-ein-volk-verschwinden/

    http://blog.balder.org/?p=1664

    https://derhonigmannsagt.wordpress.com/2015/08/28/die-bereicherungs-lawine-waechst-jeden-tag-mehr-zu-einer-galaktischen-vernichtungsdimension-an/

    http://www.mmnews.de/index.php/politik/52181-verraten-und-verkauft-offener-brief-an-merkel

    http://julius-hensel.ch/tag/bilderberg-manuskript/

    No Country for White Children

    „Diversity” = White Genocide

    The Endgame – Full White Genocide documentary

    http://www.jihadwatch.org/2015/07/european-unions-foreign-affairs-and-security-chief-islam-is-a-victim-political-islam-should-be-part-of-the-picture-in-europe

    http://linkis.com/infowars.com/EU_Security_Head_Po.html

    http://derachtetag.blogspot.de/2015/08/islamische-eroberung-europas-im.html

    http://www.jesuiten-fluechtlingsdienst.de/

    http://www.selbsthilfegruppe-mobbing-graz.at/2014/05/27/mobbing-gegen-slzbg-polizeijurist/

    http://derachtetag.blogspot.de/2015/08/islamische-eroberung-europas-im.html

    http://www.katholisches.info/2015/07/31/mit-dem-koran-das-christentum-besser-verstehen-ehrung-einer-machtaffinen-wissenschaft/

    http://www.welt.de/debatte/henryk-m-broder/article145576852/Wer-nur-Mitleid-empfindet-der-hat-keinen-Verstand.html

    https://fassadenkratzer.wordpress.com/2013/11/22/hintergrunde-der-europaischen-integrationsbewegung/

    http://www.focus.de/magazin/archiv/debatte-es-ist-zeit-fuer-deutschland-wieder-aufzustehen_aid_544099.html

    http://www.focus.de/politik/deutschland/titel-nein-wir-zahlen-nicht_aid_625028.html

    http://www.voltairenet.org/article178568.html

    https://wissennichtglauben.wordpress.com/2015/03/19/hintergrunde-der-europaischen-integrationsbewegung-2/

    https://www.radio-utopie.de/2015/08/26/deutscher-patriot-act-staat-will-terrorgesetze-bis-2021-verlaengern-lassen/

    http://www.nachdenkseiten.de/?p=27348#top

    MEP Nick Griffin spricht im EU Parlament über den Paneuropa Kalergi Genozid in Europa

    https://juergenelsaesser.wordpress.com/

    https://www.compact-online.de/

    Migration in die EU ist Teil der Militärstrategie der USA: http://www.politaia.org/terror/migration-in-die-eu-ist-teil-der-militaerstrategie-der-usa/ ______________________________
    Ami go home! – COMPACT-Live: https://www.youtube.com/watch?v=Ouo3uLV4Rvs

    So erzeugen die USA Kriegsflüchtlinge: ZDF-Video : https://www.youtube.com/watch?v=mMm5JpSLe2I ______

    Sweden: A New Hell for Women
    http://www.barenakedislam.com/2014/01/10/sweden-a-new-hell-for-women/

    http://www.welt.de/politik/article3643996/Vergewaltigungsrate-in-Schweden-am-hoechsten.html
    http://www.statusquo-news.de/kriminalitaet-in-schweden-anstieg-vergewaltigungen-um-1472-prozent/
    http://de.gatestoneinstitute.org/5223/schweden-vergewaltigung

    Vor Gericht wird dann, wie in Schweden mit kultureller Überforderung argumentiert werden. Letztlich ist also immer auch das Opfer schuld.

    Tribunalele din Suedia nu-i mai condamna pe violatorii musulmani din cauza stresului cultural!!!!

    Tribunalele din Germania condamna criminalii musulmani la pedepse mici datorita unui rabat cultural pe motiv ca mindria lor este atinsa iar reactia poate fi traditional violenta.

    http://www.faz.net/aktuell/politik/staat-und-recht/empoerung-ueber-urteil-kultureller-rabatt-fuer-ehrenmord-12863670.html
    Die Task Force on Cooperation in Greater Europe, eine Gruppe ehemaliger Politiker, Diplomaten und Militärs aus West- und Osteuropa, warnt vor einem Krieg in
    Europa : http://www.luftpost-kl.de/luftpost-archiv/LP_13/LP16715_020915.pdf

    http://www.schweizmagazin.ch/nachrichten/ausland/24315–Kopfabschneider-reisen-ber-Bulgarien-ein.html

    http://www.kopp-verlag.de/?websale8=kopp-verlag&pi=B3631771&refhex=5753506172746e657250726f6772616d6d&subrefhex=476573746165647420526f6d616e&wspartnerid=499&wsdc=no

    http://www.torontosun.com/2014/09/08/pakistans-troubling-rape-problem

    http://www.jihadwatch.org/2015/05/uk-city-that-covered-up-muslim-rape-gangs-wants-to-ban-anti-child-rape-protests

    http://www.jihadwatch.org/2015/02/uk-muslim-rape-gangs-could-have-abused-1000000-children-authorities-kept-silent-for-fear-of-being-called-racist

    http://shoebat.com/2014/09/11/muslims-take-1-5-million-homeless-children-and-rape-ninety-percent-of-them-young-boys-and-girls/

    The epidemic of racial violence against white people in America

    MASS IMMIGRATION IS ORGANIZED to exterminate the white race

    http://www.pi-news.net/2013/11/polizei-oslo-wir-haben-die-stadt-verloren/

    Ein erschütternder CBN-Report zeigt auf, dass Oslo bereits fest in der Hand der moslemischen Invasoren ist. In vielen Teilen der Stadt gilt schon die Scharia als einziges Recht, dort regiert der örtliche Imam. Eine aktuelle Polizeistatistik zeigt, dass 100% der Vergewaltigungen in Oslo von nichtwestlichen Immigranten begangen werden und 90% der Opfer norwegische Frauen sind, die dann auch noch von den Linken von Opfern zu Tätern, nämlich Rassisten gemacht werden.

    http://www.pi-news.net/2015/04/bandenkriege-waffenverbotszonen-und-polizeikontrollen-in-deutschen-staedten/

    http://journalistenwatch.com/cms/auslaenderkriminalitaet-in-deutschland-die-liste-des-horrors-neu/

    http://www.pi-news.net/2008/11/christen-gepluendert-und-mit-steinen-beworfen/

    http://www.pi-news.net/2013/08/moslembruder-attackieren-30-kirchen/

    http://www.pi-news.net/

    http://www.deutschlandradiokultur.de/beschmierte-kirchen-bespuckte-priester.1278.de.html?dram:article_id=243393

    http://www.blu-news.org/2014/12/25/muslimische-kinder-randalieren-in-kirche/

    http://www.zeit.de/2012/49/Glauben-Justiz-Islam

    http://www.welt.de/politik/deutschland/article109544417/Polygamie-in-der-Migranten-Parallelgesellschaft.html

    http://www.zeit.de/online/2008/03/jugendgewalt-kroenig

    http://www.welt.de/politik/deutschland/article7919186/Glaeubige-Muslime-sind-deutlich-gewaltbereiter.html

    https://meta.tagesschau.de/id/97349/muslime-sollen-christen-von-fluechtlingsboot-geworfen-haben

    https://deutschelobby.files.wordpress.com/2014/01/liste-der-von-auslc3a4ndern-in-deutschland-getc3b6teten-deutschen-bis-20131.pdf

    http://de.metapedia.org/wiki/Liste_der_von_Ausl%C3%A4ndern_in_Deutschland_get%C3%B6teten_Deutschen

    http://www.welt.de/politik/ausland/article112224424/Islamisten-bewerfen-Christen-mit-Urin-und-Jauche.html

    http://www.spiegel.de/panorama/islam-beleidigung-in-indonesien-muslime-zuenden-kirchen-an-a-744141.html

    http://info.kopp-verlag.de/hintergruende/deutschland/peter-harth/-scheiss-christen-randalierende-muslime-stuermen-in-moenchengladbach-eine-kirche.html

    http://fredalanmedforth.blogspot.co.at/2012/02/mazedonien-kirche-von-muslimen.html

    Eurabia: Die geplante Islamisierung Europas
    http://swet761.narod.ru/eurabia_danmark.pdf

    http://fredalanmedforth.blogspot.co.at/2015/09/monchengladbach-funf-festnahmen-nach.html

    http://www.idea.de/frei-kirchen/detail/tuerkei-kirche-mit-steinen-und-rohen-eiern-beworfen-24809.html

    POL-GM: Kirche mit Steinen beworfen
    http://www.presseportal.de/blaulicht/pm/65843/2892997

    http://info.kopp-verlag.de/hintergruende/deutschland/redaktion/aktuelle-weltnachrichten-vom-juli-2-15.html

    Dezastrul din Malmö si Oslo unde politia a pierdut controlul
    Das Desaster von Malmö, Oslo und überhaupt
    http://homment.com/GangRapes
    http://www.preussische-allgemeine.de/nachrichten/artikel/das-malmoe-desaster.html

    https://nixgut.wordpress.com/2015/08/02/ausufernde-muslimische-gewalt-in-schwedens-drittgrter-stadt-malm/

    http://www.unzensuriert.at/content/006313-Oslo-Polizei-hat-Kontrolle-ber-Moslemviertel-verloren

    http://www.welt.de/vermischtes/weltgeschehen/article12010814/Die-Maedchen-hier-sind-doch-alles-Huren.html

    http://deutschelobby.com/2013/03/13/turkisch-arabische-schlager-und-mord-bande-terrorisiert-bremer-familie-mit-brutalster-gewalt-und-die-justiz-schaut-einfach-weg/

    Muslimische Banden vergewaltigen britische Mädchen in „industriellem Maßstab”
    http://fredalanmedforth.blogspot.co.at/2015/03/muslimische-banden-vergewaltigen.html

    http://www.focus.de/politik/deutschland/polizei-schickt-grossaufgebot-massenschlaegerei-in-celle-100-jesiden-und-muslime-gehen-aufeinander-los_id_4184718.html

    in ziare nu se mai scrie cine sint acestia insa se stie!
    http://www.suedkurier.de/region/kreis-konstanz/konstanz/So-brutal-geht-die-Jugendbande-vor;art372448,7786100

    noi o sa va omorim pe voi nemtii!!! – urla africanii in berlin

    https://messerattacke.wordpress.com/2013/02/16/bremen-brutale-schlagerbande-lauft-mit-wissen-der-polizei-frei-herum-und-bedroht-menschen/

    http://adevarul.ro/locale/timisoara/cum-aparut-isis-statul-islamic-siria-irak-wesley-clark-prietenii-aliatii-finantat-isis-distruge-hezbollah-ul-1_55ec83ebf5eaafab2c5339bf/index.html

    http://www.globalresearch.ca/gen-wesley-clark-isis-got-started-with-funding-from-our-closest-allies/5432707

    General Wesley Clark explains ISIS was created by U.S. Allies

    https://maximiliankrah.wordpress.com/2015/08/29/was-kommt-auf-uns-zu-fakten-und-schlussfolgerungen-zur-fluechtlingsdebatte/

    http://www.telegraph.co.uk/finance/personalfinance/investing/funds/11445631/Lord-Rothschild-Investors-face-a-geopolitical-situation-as-dangerous-as-any-since-WW2.html

    http://www.zerohedge.com/news/2015-03-05/lord-rothschild-warns-investors-geopolitics-most-dangerous-wwii

    Lord Rothschild Warns ‘Geopolitical Situation Most Dangerous Since WWII’

    Seful cia a anuntat din 2007 ca marile orase germane nu vor mai fi guvernabile incepind cu 2020-2022
    info.kopp-verlag.de/hintergruende/europa/udo-ulfkotte/kopp-exklusiv-cia-chef-michael-hayden-erwartet-bu.html

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/Senator+american+Damasc+ultima+reduta+Europa+Statul+Islamic

    https://bogdancalehari.wordpress.com/2014/09/27/dialog-intre-civilizatii-va-vom-cuceri-va-vom-taia-capul-sunteti-toleranti-si-iubiti-pacea/

    Harvard professor argues for ‘abolishing’ white race
    http://www.washingtontimes.com/news/2002/sep/4/20020904-084657-6385r/

    Nick Griffin speaks out against European genocide in parliament

    Peter Sutherland: Unlimited immigration into Europe from Africa is a benefit

    http://www.independent.co.uk/environment/pope-francis-calls-for-new-system-of-global-government-to-tackle-climate-change-10330124.html

    http://www.infowars.com/a-darwin%E2%80%99s-look-into-the-next-million-years-the-next-million-years-part-1/

    Werden mehr Moscheen oder Kirchen attackiert?
    http://sichtplatz.de/?p=955

    http://en.metapedia.org/wiki/Barbara_Spectre

    An interview with Israeli IBA-News in 2010 has gained wide attention.[2]
    The interview was widely dispersed through YouTube and other social-media.
    The Israeli Broadcasting Authority have removed several of these videos from YouTube.

    “Europe has not yet learned how to be multicultural.
    And I think we are going to be part of the throes of that transformation, which must take place.
    Europe is not going to be the monolithic societies [sic] that they once were in the last century.
    Jews are going to be at the center of that. It’s a huge transformation for Europe to make.
    They are now going into a multicultural mode, and Jews will be resented because of our leading role. But without that leading role, and without that transformation, Europe will not survive.

    Barbara Lerner Spectre calls for destruction of Christian European ethnic societies

    Planul cu emigrantii descris in detaliu in aceste 3 carti ale lui Thomas P.M. Barnett

    The Pentagon’s New Map (Englisch) Taschenbuch – 3. Mai 2005 von Thomas P.M. Barnett
    http://www.amazon.de/Pentagons-New-Thomas-P-M-Barnett/dp/0425202399/ref=asap_bc?ie=UTF8

    Blueprint for Action: A Future Worth Creating (Englisch) Taschenbuch – 3. Oktober 2006
    von Thomas P.M. Barnett
    http://www.amazon.de/Blueprint-Action-Future-Worth-Creating/dp/0425211746/ref=asap_bc?ie=UTF8

    Great Powers: America and the World After Bush (Englisch) Taschenbuch – 2. Februar 2010
    von Thomas P.M. Barnett
    http://www.amazon.de/Great-Powers-America-World-After/dp/0425232255/ref=asap_bc?ie=UTF8

    “Das Endziel ist die Gleichschaltung aller Länder der Erde, sie soll durch die Vermischung der Rassen herbeigeführt werden, mit dem
    Ziel einer hellbraunen Rasse in Europa. Hierfür sollen in Europa jährlich 1,5 Millionen Einwanderer aus der dritten Welt aufgenommen
    werden. Das Ergebnis ist eine Bevölkerung mit einem durchschnittlichen IQ von 90, zu dumm zu Begreifen, aber Intelligent genug um zu
    Arbeiten.”

    Autorul spune ca trebuiesc amestecate toate rasele ca sa se obtine o rasa mulatra in Europa. Pt acest scop trebuiesc adusi in fiecare an 1,5 mil din lumea a 3-a. Asa se obtine o populatie cu un iq 90 care vor fi prea prosti ca sa inteleaga vreodata ceva dar buni de munca.

    http://pressejournalismus.com/2015/02/der-nicht-mehr-ganz-so-geheime-globalisierungsplan-der-usa/

    http://www.rt.com/news/242061-senator-isis-damascus-europe/

    Asta este viitorul alaturi de javrele musulmane:
    – Tot mai multe violuri săvârșite de imigranții islamiști în Europa. Poliția se teme să intervină
    http://www.napocanews.ro/2015/09/tot-mai-multe-violuri-savarsite-de-imigrantii-islamisti-in-europa-politia-se-teme-sa-intervina.html

    Putin: „Europa urmează orbește politica americană față de imigranți, iar apoi poartă singură povara afluxului”.
    Merita citit aici:

    http://www.agerpres.ro/externe/2015/09/04/putin-europa-urmeaza-orbeste-politica-americana-fata-de-imigranti-iar-apoi-poarta-singura-povara-afluxului-09-03-33

    Hijra, descrierea oficiala:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Hijra_(Islam)

    Asta este ceea ce se intampla in realitate:
    – The Hijra. Modern Day Trojan Horse: The Islamic Doctrine of Immigration
    http://www.americanthinker.com/articles/2009/08/the_hijra.html

    – Terrorism hijra: Gulf countries offer zero resettlement places to ‘refugees’
    https://muslimstatistics.wordpress.com/2015/08/26/terrorism-hijra-gulf-countries-have-offered-zero-resettlement-places-to-refugees/

    – The Hijrah Into Europe
    http://www.jihadwatch.org/2015/09/robert-spencer-in-frontpage-the-hijrah-into-europe

    Dominatie si autonomie prin nesupunere, violenta si teroare:
    – European ‘No-Go’ Zones: Fact or Fiction? Part 1: France
    http://www.gatestoneinstitute.org/5128/france-no-go-zones
    http://sig.ville.gouv.fr/atlas/ZUS/

    – European ‘No-Go’ Zones: Fact or Fiction? Part 2: Britain
    http://www.gatestoneinstitute.org/5177/no-go-zones-britain

    Despre bravurile lor, stiri incorecte politic:
    https://themuslimissue.wordpress.com/
    http://www.jihadwatch.org/
    https://muslimstatistics.wordpress.com/
    http://www.gatestoneinstitute.org/

    https://refugeeresettlementwatch.wordpress.com/category/europe/
    http://whitegenocideproject.com/
    http://diversitymachtfrei.blogspot.ro/
    http://gatesofvienna.net/
    http://balder.org/avisartikler/Barcelona-Declaration-Euro-Mediterranean-English-Version-2009.php

    http://islam4infidels.com/
    http://www.thereligionofpeace.com/
    http://www.koran-at-a-glance.com/

    1) Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi
    – Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
    http://art31.ro/planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene/

    – Practical Idealism – The Racist and Supremacist Roots of the Ideology behind the European Union
    http://balder.org/judea/Richard-Coudenhove-Kalergi-Practical-Idealism-Vienna-1925.php

    – Free Muslim Immigration to Europe
    http://balder.org/avisartikler/Barcelona-Declaration-Euro-Mediterranean-English-Version-2009.php

    – Jewish involvement in the promotion of ‘hate speech’ laws, multiculturalism, mass immigration, denationalization, subversion of traditional values, and related items.
    http://balder.org/judea/Hate-Speech-Laws-Immigration-Jewish-Influence-France.php

    2) Efecte, comportament si „aptitudini” sociale
    – Tot mai multe violuri săvârșite de imigranții islamiști în Europa. Poliția se teme să intervină
    http://www.napocanews.ro/2015/09/tot-mai-multe-violuri-savarsite-de-imigrantii-islamisti-in-europa-politia-se-teme-sa-intervina.html

    – Adevarul despre imigrantii musulmani: Comit majoritatea violurilor din Suedia si Norvegia. Malmo a devenit teatru de razboi
    http://www.napocanews.ro/2015/08/adevarul-de-imigrantii-musulmani-comit-toate-violurile-din-suedia-tara-pe-care-au-transformat-o-intr-un-teatru-de-razboi.html

    – A look at statistics: Sweden – A raped country
    https://muslimstatistics.wordpress.com/2015/07/27/a-look-at-statistics-sweden-a-raped-country/

    – Sweden: Rape Capital of the West
    http://www.gatestoneinstitute.org/5195/sweden-rape

    – Sweden: A New Hell for Women
    http://www.barenakedislam.com/2014/01/10/sweden-a-new-hell-for-women/

    Adevarata fata a Islamului si a musulmanilor. Cum s-a raspandit islamul in lume.

    O fosta musulmanca vorbeste despre islam

    O femeie e amenintata cu moartea pentru ca spune adevarul despre islam

    Cumparati si cititi cartea lui Ayaan Hirsi Ali – Necredincioasa.
    disponibila la magazinele on-line:
    http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/memorii-jurnale/necredincioasa-160818.html

    o scurta introducere:
    http://cdn4.libris.ro/userdocspdf/486/AYAAN%20HIRSI%20ALI-Necredincioasa_1-34.pdf

    „Sunt si ei oameni!”
    – SCRISOAREA unei romance din GERMANIA despre comportamentul IMIGRANTILOR
    http://reporterul.ro/mapamond/scrisoarea-unei-romance-din-germania-despre-comportamentul-imigrantilor-9976

    – Ce a vazut o romanca in gara din Viena: „IMIGRANTII au haine de firma si telefoane scumpe”
    http://www.aktual24.ro/ce-a-vazut-o-romanca-in-gara-din-viena-imigrantii-au-haine-de-firma-si-telefoane-scumpe/

    Ca sa vezi si sa nu crezi!
    – Unde e „fratia musulmana”? Statele arabe BOGATE din Golf nu fac NIMIC pentru refugiatii sirieni
    http://www.aktual24.ro/fratia-musulmana-statele-arabe-bogate-din-golf-nu-fac-nimic-pentru-refugiatii-sirieni/

    Tupeu de khazar bolsevic-cultural-marxist
    – Sarkozy vrea centre de primire pentru refugiați în Africa de Nord, Serbia sau Bulgaria
    http://www.agerpres.ro/externe/2015/09/05/sarkozy-vrea-centre-de-primire-pentru-refugiati-in-africa-de-nord-serbia-sau-bulgaria-22-41-18

    Pe francezi i-a corcit destul, acum vrea sa-i corceasca si pe altii. Incepe cu aia mai mici si mai saraci:

    Toti trebuie corciti cu exceptia poporului „ales”:

    1) Nu doar romanii din diaspora confirma comportamentul infect al acestor salbatici:
    – Busride from hell: Polish blogger reveal that Muslim “refugees” spit and threw feces at Europeans, dragged female driver by the hair
    https://themuslimissue.wordpress.com/2015/09/06/polish-blogger-reveal-that-muslim-refugees-spit-and-threw-feces-at-europeans-dragged-female-driver-by-the-hair/

    2) Vreti sa vedeti cu adevarat ce inseamna „diversitatea” si „multiculturalismul”? Nu de altceva, dar sa vezi ce inseamna sa salvezi salbatici.

    African Immigrants rampage holiday city in Spain

    Watch African migrants destroy southern Italy

    Exista un motiv bine intemeiat pentru care anumite tari si chiar continente intregi sunt in felul in care sunt. Treaba cu colonialismul tine pina la un punct, restul…

    3) Cum o fotografie face cat 1000 de cuvinte…
    Cateva sugestii poate le salvati ca wallpaper pe desktop:

    – si africanii sunt oameni




    – islamul, oreligie pasnica vine in Europa
    http://static2.blog.corriereobjects.it/reportage/wp-content/blogs.dir/186/files/2014/09/isisgermania-1920×1538.jpg?v=1410595618





    Napoleon I. (Napoleon Bonaparte) (1769-1821), Kaiser der Franzosen über die Deutschen:

    …”Es gibt kein gutmütigeres, aber auch kein leichtgläubigeres Volk als das deutsche. Zwiespalt brauchte ich unter ihnen nie zu säen.

    Ich brauchte nur meine Netze auszuspannen, dann liefen sie wie ein scheues Wild hinein. Untereinander haben sie sich gewürgt, und sie meinten ihre Pflicht zu tun. Törichter ist kein anderes Volk auf Erden.

    Keine Lüge kann grob genug ersonnen werden: die Deutschen glauben sie. Um eine Parole, die man ihnen gab, verfolgten sie ihre Landsleute mit größerer Erbitterung als ihre wirklichen Feinde.” …

    RABBI RABINOVICH’S SPEECH OF JANUARY 12TH, 1952

    http://www.rense.com/general45/full.htm

    Forbid the Whites to mate with Whites. The White Women must cohabit with members of the dark races, the White Men with black women.
    Thus the White Race will disappear, for the mixing of the dark with the White means the end of the White Man, and our most dangerous
    enemy will become only a memory. We shall embark upon an era of ten thousand years of peace and plenty, the Pax Judaica, and our race
    will rule undisputed over the world. Our superior intelligence will easily enable us to retain mastery over a world of dark peoples.

    Maurice Samuel (1895 – 1972) was a Romanian-born Zionist Jew whose most influential book, You Gentiles, was published in 1924.

    “We Jews, we, the destroyers, will remain the destroyers for ever. Nothing that you do will meet our needs and demands.
    We will for ever destroy because we need a world of our own, a God-world, which it is not in your nature to build.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: