Secunda 22 – cine aduce „democrația” în Ucraina:


Deși datele necesare înțelegerii situației din Ucraina sunt abundente, în era youtube se poate cuprinde mai totul, într-o secundă.

Nu trebuiesc scrise tomuri (deși ajută) despre ciclurile: destabilizare-război civil-ocupație străină prin proxy-jaf temeinic al resurselor naturale, prin care toate țările „demokratizate” de către niște băieți răi, frustrați, urâți și care nu sărbătoresc Crăciunul au trecut, cu participarea activă a trădătorilor interni.

Se vor înțelege însă multe, văzând râspunsul unui „luptător ucraieniean pentru democrație”, dotat complet cu steagul țării la banderolă și cu Kalashnikov, când o reporteriță încearcă să îl întrebe ceva în limba țării – clipul e scurt și foarte revelator:

 

8 Răspunsuri

  1. Materialul video prezentat ma ajuta sa inteleg citeva lucruri:
    1. Nici una dintre tabere nu este dispusa sa renunte la Ucraina (ma rog, zona de interes geo-politic si economic maxim, periferia este altceva).
    2. Ambele tabere se implica puternic dar nici una nu incearca sa forteze deznodamintul cu un atac masiv si decisiv.

    Soarta Ucrainei ma lasa rece insa interesul romanesc are in vedere Bugeacul, Herta, Hotinul si nordul Bucovinei cu vechea frontiera pe Ceremus. Din acest punct de vedere, macinarea continua a fortelor ucrainene si a celor rusesti ne este favorabila.

    Desigur, apare imediat intrebarea: crezi ca americanii…
    Da, cred. Este in interesul American (de astazi) ca Romania sa gestioneze o parcela cit mai mare.Romania, si nu altcineva. Altcineva nu exista in zona.

  2. Am mai spus-o și o repet! Timpul rece și nu în favoarea noastră! Încă mai putem uni Moldova cu Romînia atacînd Transnistria. În jur de 2 ani după care, odată dezmembrată Ucraina și cu Rusia prin Novorussia ajunsă la Nistru și Transnistria, e game over pentru orice fel de planuri de a integra Moldova în UE și de a o mai apropia în vre-un fel de Romînia

    În acest timp, dacă Ucraina se va comporta așa cum bănuiesc eu, cu maximă ostilitate, am avea ocazia să reocupăm și teritoriile romînești deținute acum de Ucraina.

    Din păcate pentru astfel de fapte conducerea țării ar trebui să fie alta nu pupincuriștii actuali, îl includ și pe prezidentul Johannis printre ei, care nici în gînd nu îndrăznesc să sară din scenariile păpușarilor pentru a încerca o timidă reîntregire națională profitînd de conjuctura mondială și zonală și de confruntarea est-vest care nu e musai să ne fie defavorabilă

    La fel ca la unirea cea mică din sec XIX, a Valahiei cu Moldova, sau la unirea cea mare din sec XX, am avut șanse de reușită exact în astfel de situații și conjuncturi cînd din cauza confruntării dintre cei mari noi, cei mai mici ca ei, cu iuțeală și dintr-o temporară nebăgare în seamnă am reușit imposibilul de două ori chiar!

    Ar mai merge încă o dată!

    • Ce treaba ai tu cu Transnistria? O astfel de actiune ne-ar pune in stare latenta de razboi cu Rusia. In schimb, Putin s-a exprimat clar cand a oferit Moldovei de peste Prut sudul tarii, aflat azi sub administrare ucraineana, precum si tinutul Hertei si Bucovina de Nord. Pentru noi, asta e o soutie diplomatica ce reface situatia dinainte de 1940. Ce-ti poti dori mai mult?

      • Păi una singură, din cauză că Moldova nu se poate dezlipi de ea nu se poate lipi nici de noi. Și atunci una din soluții ar fi să le lipim pe ambele de romînica. Pentru că așa vor rușii!

        Eu bănuiesc și de ce și are de-a face cu rezbelul geostrategic al Rusiei cu UE și problema accesului Rusiei la frații din Serbia pe care acum nu îi poate ajuta decît cu foarte mare dificultate.

        Ai reușit să afli de ce rușii nu acceptă intrarea transnistriei în federația rusă? Că dacă trebuie, avem exemplul proaspăt al Crimeei, se face imediat! Iar transnistria a cerut deja asta și nu odată ci în mod repetat!

        Fricoșii nu fac niciodată istorie! Faptul că rușii încă ne mai așteaptă, și mai păstrează variante de negocieri reale, ar trebui să ne încurajeze nu să ne facă să ne fie frică de ei!

        Da, atacînd transnistria am intra în război cu rușii. Însă nu războiul în sine contează ci cine îl cîștigă! Iar războaiele nu se cîștigă exclusiv pe cîmpul de luptă ci în mult mai mare măsură după aia, la masa negocierilor dintre combatanți, care poate da, funcție de capacitatea intelectuală a acestora, un învingător și un învins, doi învinși sau … doi învingători!

        Deaia nu se grăbesc rușii cu transnistria! Iar partea cu sudul Moldovei, Buceagul, și nordul Bucovinei plus ținutul Herței aflate acum în Ucraina e evident parte a meniului negocierilor! Cum singur ai spus-o rușii ne-au trimis sugestii vizavi de intențiile lor și cum văd ei rezolvarea problemei Transnistriei de peste 10 ani deja!

  3. da ce vorbesc engleza ucrainenii astia! cred ca au invatat engleza la cresa!

  4. BA DA,ARE ACCENT….DE ILLINOIS SPUN EU.

  5. O informatie de ultima ora, ocultata cu buna stiinta de agerpres, mi-a atras atentia:http://www.pm.gc.ca/eng/news/2015/07/14/pm-announces-conclusion-free-trade-agreement-ukraine
    Profesionistii din presa fac tot posibilul pentru a orienta atentia romanilor in directiile recomandate de stapanii de moment ai Romaniei, respectiv aiurea, catre Cotabita si golaniile guvernantilor, originalitatea caniculei si fandoselile diplomatice ale ultimului Presedinte.
    Am numit imbaierea in multimea diasporei de la Madrid „fandoseala”, deoarece administratia Cotrocenilor a explicat poporului din varful buzelor si peltic, telul real al vizitei.Nu am aflat cine a insotit cuplul prezidential, daca s-a stabilit o agenda a contactelor viitoare, ce s-a decis privitor la dubla cetatenie a varului meu dupa mama, cum ramane cu investitiile spaniolilor in Romania.
    Despre greci se vorbeste mult,fara sa se dezvolte subiectul resurselor de gaz si petrol ce se intind haat, pana spre Gaza.
    Cat despre Ucraina….Stirea de mai sus ne confirma inca odata faptul ca Basescu cu istericalele sale belicoase a fost la un pas de a ne impinge, din frustrare si interes propriu, intr-un conflict devastator pentru Romania si ca in general, avem politicieni mediocrii, dispusi sa ne vanda pe capace de bere.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: