Nu legilor „Big brother” ! Ce riscăm sa pierdem.


 Încet, încet, suntem pregătiți pentru starea de lucruri absolut intolerabilă care se dorește a fi adusă peste România, prin întrebări de genul:

Securitate vs libertate: Avem nevoie de legile „big brother”?

De ce ne-am teme de ele? Ce garantii pentru drepturi individuale ar trebui sa contina? Dezbatere Ziare.com

Cei care strigă din toți bojocii (media securistă) că au nevoie de noi legi care să le permită să ne asigure securitatea, au deja la dispoziție mijloace pe care omul obișnuit cu greu și le imaginează.

Problema e că ei vor nu doar să nu se mai obosească cu procedurile legale care ne apără în fața abuzurilor, ci mai ales să folosească această veritabilă armă a percheziției virtuale în timp real, fără mandat, pentru a ne ține pe noi cei care le plătim salariile sub un control total, protejându-și astfel adevărații lor stăpâni.

Dacă asta devine noua (fărăde)lege, urmează natural execuția sumară, ca să nu mai vorbim de perchezițiile abuzive. Doar întrebați-i pe frații Kouachi despre procesul lor juridic.

SRI-stul mediu habar nu are care e imaginea de ansamblu. E și normal să țină cu ai săi, căci vorba țiganului „fiecare cu gașca lui”.

Cei de la nivelele rarefiate însă, cunosc ce se întâmplă și mai rău, consimt de bună voie să se facă părtași unor fărădelegi cum este printre altele și pachetul de legi „Big Brother”, taman ca în „1984” (mai citește cineva azi?)

Doar aflați câți dintre aia’ sunt masoni și veți înțelege cât-de-cât structura și modul de operare al caracatiței.

Avem nevoie de supraveghere mai intensă, aleatorie și abuzivă, tot așa cum avem nevoie de un glonț în cap.

Nu degeaba se întrebau romanii: „Quis custodiet ipsos custodes?”, adică pe cei care privesc, cine îi privește ?

Șleahta criminală supra-națională care folosește serviciile secrete pentru propriile sale interese, vrea să facă totul fără nici o opreliște, la adăpostul unor legi opresive și neavenite. Opoziția noastră unită, e singura salvare.

Nu îi lăsați pe criminali să își facă metehnele cu voi, decât în cazul în care nu v-ar supăra câte un agent plasat sub fiecare pat, așa, numai să dea și el o geană, fără să vă deranjeze.

big brother

Cred ca avem nevoie de legile „Big Brother”. Cred ca nu poti sa te aperi eficient in fata unui pericol precum cel terorist decat acceptand anumite limitari. Dupa cum cred ca un om care nu are nimic de ascuns nu are de ce sa se teama de aceste limitari. Cu singura conditie ca ele sa fie foarte bine reglementate si certe ca extensie.

Nu ma tem sa imi fie verificate datele de trafic ale telefonului si ale computerului, la o adica si continutul convorbirilor, dar principial nu pot fi de acord cu asa ceva decat cu certitudinea ca aceste verificari se fac cu temei legal si cu justificare clara de interes public.

E clar că D-șoara Dogioiu, autoarea articolului, e confuză, dar să nu o blamăm prea tare, după ce astfel de explicații i-au fost servite de către importantul nostru presonaj, mai plin de morgă decât un întreg cortegiu funerar:

Traim in era comunicatiilor, era electronica. Aceste instrumente sunt folosite de teroristi, de exponenti ai crimei organizate. Pentru ca oamenii sa traiasca in liniste, sa-si duca in siguranta copiii la scoala, nu putem sa actionam in scop preventiv in aceasta era cu mijloacele lui Sherlock Holmes”, a explicat George Maior pentru Ziare.com.

Ingreunat de poveri..

Ingreunat de poveri..

Uau… s-a prins și el că dacă apelezi la imaginea copiilor trăind în liniște, ai șanse mai mari să-ți vinzi mărfurile stricate. Se vede însă din reacția cititorilor că lucrurile nu stau încă precum se doresc:

Marea problema este cum si de cine vor fi gestionate toate aceste date.avem garantia ca nu vor fi folosite in scopuri de santaj? se sterg dupa 6 luni in mod sigur? sau pt anumite persoane vor fi pastrate in continuare.
Asta sa nu te trezesti ca la un moment dat cineva te strange cu usa sa comiti cine stie ce infractiune.

NU AM INCREDERE

in acest om! Pur si simplu! Cand un sef al S.R.I-ului, numeste romanii ce nu doresc sa-si vada tara sfasiata de lupte fratricide si transformata in camp de lupta intre corporatiile lumii, „ecoteroristi”, mie-mi spune ceva foarte grav despre capabilitatile si onestitatea acestui om! Iar George Maior si-a dat examenul in fata romanilor! Si in cazul „Gold Corporation” si in cazul actiunii de luare de ostatici a romanilor, la Pungesti! In ce tara europeana, democrata, ati vizionat actiunea de izolare si tinere in izolare, prin restrictionarea iesirii din curte a cetatenilor romani, a unei localitati de pe teritoriul national? Cu stirea S.R.I-ului!? Cu grija acestuia pentru interesele companiei straine? P.S. Acest om cere „instrumente” pentru gasca de afaceristi din care face parte, nicidecum pentru binele romanilor!

Probabil batranii turnatori si neamurile lor vor sa intre in legalitate!! Mai bine de 50 de ani ne-au ascultat telefoane si ne-a turnat Atata stiu, asta cer ptr Romania!!SRI au dejucat atentate si fara lega asta…. deci legea nu pare a fi esentiala!

Știți ce este culmea? Big Brother este o sintagmă apărută in 1946 odată cu nuvela lui George Orwell, „984”, in care se vorbește de Oceania, o țară in care totalitarismul face ca oamenii să fie supravegheați 24 de ore din 24. Nuvela a avut un succes enorm, s-a făcut și un film la fel de apreciat și toată lumea spunea că autorul făcea referire la societatea comunistă, iar propaganda făcută a fost imensă. Mulți au lăudat „vizionarismul lui Orwell, dar iată că totuși nu comunismul a pus nuvela in practică, ci americanii, cu NSA,CIA, firmele subordonate Facebook, Yahoo,Google și mai nou firmele de telefonie mobilă sau fixă. Sunt convins că Romania va fi prima țară care va vota această lege, poate și singura, așa cum a fost și prima țară care a implementat otrăvirea populației prin Codex Alimentarius.

De fapt chiar Big Sister Nuland a declarat :”suntem cu ochii pe voi”. Romanii vor inghiți așa cum au inghițit și E-urile companiilor care fac experimente pe noi. Ce s-a schimbat in mintea romanului incat ceea ce pană acum i se părea totalitarism să devină necesar? Poate nimic. Țară de sclavi, condusă de trădători, asta am devenit. Din cauza asta Ion Antonescu este scos din istorie iar Pacepa este considerat erou.

Astia te-ar santaja si pentru o spaga de 200 euro! Cu vreo 4 clienti pe zi ar ridica o modica suma de 8000 euro/ luna. Mai degraba ptr asta isi fac legea si nu ptr teroristi…..
Pare bizar ca ne trebuie noua aceaste lega cand ni s-a comunicat ca Ro nu este printre tarile amenintate de terorism!!

Nu mersul politicienilor insurati la borfistine ii intereseaza, ci chestii economice de unde ies munti de bani imediat. Nu degeaba se zice ca banul e ochiul ***. Santajul e pe locul doi. Big Brother n-are nici in clin, nici in maneca cu terorismul, e o gaselnita pentru ca mafia economica internationala sa devina din bogata, ultrabogata. Hai s-o zicem pe sleau. Iar dureros de multi pun botul si cred orice gogomanie li se serveste pe post de muraturi cu frisca.

Ce fain e pentru cei care controleaza serviciile sa stie ce gandeste lumea!! Daca stii ce gandeste o poti manipula! Iar daca mai afli si ceva compromitator despre vreun om politic, ti-a pus Dumnezeu mana in cap!! Il faci sa joace cum ii canti!! Exact cum a patit Crin! Daca afli ceva compromitator despre un om de afaceri il poti santaja economic. Simplu!!
N-are nici o treaba cu prinderea teroristilor sau alte povesti!! Controlul maselor – adevarata tinta!!

Toata lumea are ceva de ascuns. De aia exista termenul de „PRIVACY” ! Nu trebuie sa stie toata lumea cum te iubesti cu nevasta, cum te certi cu vecinii, ce probleme ai in familie, etc. Sunt chestii personale. De aia tot ce tine de „privacy” trebuie accesat DOAR cu aprobarea unui judecator.

Nu ma doresc un oarecare personaj intr-un „Reality Show”.Si nici un cetatean oarecare intr-un stat cu puterea decizionala pe mana „telefonistilor”. Ne amintim,poate”The Truman Show”,un film unde eroul isi petrece toata viata in fata unor camere de filmare ascunse.Cat este SF si cat realitate? Deocamdata avem chip-urile la purtator(buletin,cartea de sanatate)cat va mai dura pana cand ,la nastere ,copilului i se va implanta un chip? Terorismul nu are sub nici o forma justificare,este o forma oribila de manifestare a negurii neumane.Dar nu cred ca transformarea mea intr-un om de sticla,si la fel de transparent ca aerul,este raspunsul intrebarii privind „siguranta”existentei mele vremelnice .

Prostioare!
„Cred ca avem nevoie de legile „Big Brother””. Aiurea! Nu cred in aceste legi decat ca un instrument al controlului total. Imixtiunea in viata ta este deja o rutina pentru servicii, daramite atunci ce se va intampla?
Nici pe vremea de dinainte de ’89 nu eram asa controlati si dezbracati de orice val de intimitate ca acum. Rusine!

Chiar nu suntem in stare sa intelem ca de fapt exact aici se vrea sa se ajunga? Adicatalea la controlul complet asupra oricarui individ din rasa umana traitoare pe pamant? Imagineaza-ti ca de bunavoie nu o sa acceptam niciodata chestia asta. Si-atunci, mai exista o alternativa: s-o acceptam de nevoie, sau de frica fata de atacurile teroriste care ne pot periclita viata. La viata noastra tinem mai mult decat la prejudecati, asa ca in final va trebui sa accepatam sa fim permanent controlati si monitorizati de catre „cei care ne vor binele”.
Au fost facute cateva zeci de filme pe tema asta, multe din ele chiar in vremea dinainte de ’89 pe care o pomenesti (filme pe care, pe atunci, le vedeam pe casete video inchiriate). Le-am considerat doar fictiune. Dar uite ca ele devin realitate. Controlul total al rasei umane e visul dintotdeauna al celor care se cred stapani ai omenirii. Care se intampla sa fie, in marea lor majoritate, masoni. Ei au dirijat si au provocat mai toate miscarile sociale mondiale din istoria noastra moderna si contemporana. Nu fabulez, ci spun doar un adevar care ar trebui sa fie perceput de toti. Si hai sa ma raportez doar la Romania noastra si la cursul ei istoric din ultimii 150-200 de ani. A fost valul marilor revolutii europene din 1948. Balcescu al nostru, lider al pasoptistilor romani, a fost mason declarat. Si nu numai el, dintre ceilalti pasoptisti. Mai tarziu, Cuza, care a avut un rol esential in istoria Romaniei, a fost mason. Kogalniceanu, prim-ministru pe vremea lui Cuza, a fost de asemenea mason. Bratienii, fondatori al Partidului National Liberal, cu mari implicatii istorice, au fost masoni. Carol al II-lea al Romaniei a fost mason. Pana si Miron Cristea, patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, care a guvernat tara in perioada de vid de putere de dupa abdicarea lui Carol al II-lea, a fost (in ciuda ortodoxiei lui) mason cu acte-n regula. Mai recent, in istoria noastra prezenta, Mugur Isarescu, cel care e guvernator al Bancii Nationale de 25 de ani (a ramas in continuu functie indiferent de schimbari de presedinti si de guverne!), cel care practic dirijeaza toata soarta financiara a Romaniei, e mason declarat. La fel cum mason declarat este si Tariceanu, care a dirijat Romania ca prim ministru si care inca mai vrea s-o dirijeze in aceeasi calitate.

Oare nu pare cel putin suspect ca mai toti marii oameni care au avut (sau au) roluri esentiale in istoria Romaniei, au fost (sau sunt) masoni? Si vorbesc aici numai de Romania, fiindca exemplele ar putea fi date cu sutele si in cazul altor tari europene sau mondiale.

Nu e deloc o „teorie a conspiratiei”. E un adevar demonstrat. La fel cum adevar demonstrat e cel ca masoneria mondiala a facut, face si va face intotdeauna tot posibilul sa controleze pe deplin societatile, statele, miscarile maselor, schimbarile globale, natiunile, indivizii. Prin orice mijloace. Poate chiar si prin cel al diversiunii create de terorism si de frica fata de acesta.

Intram in prima faza a preceptelor guvernului mondial si anume cipuirea. S-a inceput ca experienta pe animalele de companie si se va trece in curand la om.Faza a doua va avea in vedere dorinta acestui guvern ca in lume sa ramana maxim 1 miliard de oameni.Faza a treia delimitarea stricta a perimetrului afectat pentru comunitati angrenate in activitati productive 12 ore pe zi cu mancatul,repaosul,dormitul,la comun sub supraveghere electronica.
Va veni o vreme in care amintirile stabunicului despre trecut,fiind prea frumoase nu vor fi crezute.

De altfel manipularea maselor este f. usoara si se vede azi in Romania unde fostii beneficiari ai politicii comuniste sunt azi la putere in toate domeniile criticand de zor trecutul care i-a facut milionari.

NU!
Libertatea inseamna dreptul de a spune NU!. Nu avem nevoie de inca o lege „big brother”. Nu avem nevoie de inca o viclenie. Destul! E o gogorita imensa. Au bani garla, au tehnologie ultramoderna au turnatori peste tot,au trupe speciale, suprevegheaza telefoanele,filmeaza strazile (sub masca bine stiuta „ca sa prevenim infractionalitatea”), supravegheaza internetul si se plang intr-una ca nu au legi ca sa culeaga si sa beleasca „teroristii”.

Miza e alta: ca nu cumva lumea sa se revolte impotriva directivelor, a normelor si impotriva saraciei impuse, impotriva corectitudinii politice.
Manipulare oridinara.

Intrebari care pregatesc legile care vor sa vina. D-na Nuland nu degeaba a venit la Bucuresti.

sursa comentarii: Ziare.com

13 Răspunsuri

  1. Un fost spion scria ca intr-o tara, cel mai mare buget după cel a-l apararii, este cel de control a-l informațiilor. Cred ca în România bugetul pentru controlul informatilor e pe primul loc. De ce cred asta:
    1) armata e la pământ
    2) romanii nu au încredere în ce se scurge prin canalele media.
    3) romanii nu au avut încredere nici în comunism (s-au luptat în munți ca nimeni alții) nu au nici în capitalism, și în nici un alt „ism” (ecumenism, etc).
    4) după statistici romanii au cea mai mare încredere în Dumnezeu. Deci războiul psihologic împotriva romanilor e maxim.

    Doamne ajută!

  2. Trebuie sa ai creierul neted ca masa de billiard ca sa poti accepta legi de genul asta.

    • Pai daca oameni grei spun ca e pt. binele nostru…sa nu avem incredere ? Doar ei au acces la informatii pe care noi nu le cunoastem! 🙂

      • N-ati inteles: Oamenii astia vor sa ne protejeze impotriva teroristilor islamisti. Ca sa va lamuriti, priviti ce pot acestia sa faca:

        • Mi-a placut mai ales comentariul acesta: „Nu-mi place sa glumesc pe tema asta mai ales sa rad de romani,mai ales sa rada arabii de romani. Haideti sa radem de alte subiecte dragilor,ca slava Domnului avem destule .”

          • Am putea rade in contextul actual, de raposatul Papa Jean Paul II si in extenso, de intreaga suflare europeana. Sa iti spun de unde mi se trage veselia. de la Thomas More, pe care Sfintia Sa (care acum chiar este Sfant), in 2000 l-a canonizat.
            Thomas More este sfantul protector al politicienilor.
            Sper ca macar te face sa zambesti informatia.
            Dupa evenimentele de la Paris, think tank-ul gandirii europene, alcatuit din piscuri ale competentelor intelectuale, profunzimi abisale ale clarviziunii istorice, strategi fara egal ai manariilor economico-financiaro-militare, maestii incontestabili ai manipularii institutionalizate respectiv membrii ai Institutului Thomas More*1, si-au dat cu parerea asupra evenimentului.
            Au facut-o prin intermediul unui apendice al Institutului numit „Sauvons l’Europe” si prin gura unuia din foarte influentii sai membrii, economistul Paul N. Goldschmdt*2.
            http://www.sauvonsleurope.eu/lapres-charlie/
            La adresa de mai sus se poate citi integral articolul.
            Partea cea mai interesanta suna cam asa:

            „Crearea unui FBI european ar da nastere in mod clar unui transfer de suveranitate spre Uniune si mai important decat cel care a condus la crearea monedei europene.
            Intr-adevar acesta implica dezvoltarea considerabila a aparatului judiciar existent si implict o dezcentralizare a implantarii sale, eventual crearea unui sistem carceral european (solutie posibila pentru izolarea teroristilor radicalizati) si O LEGISLATIE COMUNA PENTRU EVITAREA ARBITRAJELOR JUDICIARE INTRE TARI MEMBRE.
            ……………………………………………………………………………………….CIRCUMSTANTELE OFERA O FEREASTRA DE OPORTUNITATE IN CARE CETATENII AR PUTEA ACCEPTA CONSTRANGERI PE CARE INTR-UN CONTEXT MAI DESTINS,AR AVEA TENDINTA SA LE REFUZE.
            TREBUIE DECI CU ORICE PRET SA SE AMPLIFICE SI EXPLOATEZE MISCAREA DE SOLIDARITATE CARE S-A MANIFESTAT IN ULTIMELE ZILE.
            ESTE PROBLEMA DE CARE VA TREBUI SA SE OCUPE CU PRIORITATE URMATORUL CONSILIU EUROPEAN.”

            *1 Institutul Thomas More se autodefineste drept un „laborator de opinii novatoare si solutii operationale, un centru de cercetare si expertiza, o retea de influenta”; Sediile se gasesc la Paris si Bruxelles.

            *2 Licential in Stiinte Economice al Universitatii Libere Bruxelles, angajat all Goldman Sachs NY si Londra, (administrator), director al Serviciului Operatii Financiare in cadrul directiei generale afaceri economice si financiare a Comisiei Europene.inainte si dupa introducerea monedei Euro.

  3. pai eu sunt de acord ca exista riscul terorismului si sunt foarte de acord ca tebuie luate masuri chiar „extreme” pentru sporirea „securitatii” mai ales a aceleia personale tocmai de aceea sustin cu tarie fermitate si incrancenare totala …..” INSTRUIREA LA SANGE PRIVIND FOLOSIREA ARMELOR DE FOC USOARE GEN PISTOALE MITRALIERA AKM SI INARMAREA DEINDATA vorba tovarashei kovesi A POPULATIEI ROMANIEI CU ACESTE ARME” si sa vezi daca indrazneste sa calce prin tara noastra picior de extremist!!!!

    • 🙂 Deci e murdar Horica – de ce ?

      • Ptiu sa nu te deochi si te mai laudai ca ai fost prin state. Si pareai baiat destept dar acu vaz io ca doar pareai. Pai bata-te sa te bata, cum il traduci mai pezevenghiule in romaneste pe englezescul Harry derivat din frantuzescul Henri? Hai, acu te-ai prins de ce e Horica murdar? No, rusinie mari ma, mari di tat , mai ales ca puteai sa casti ochishorii taia stravezii la adresa mail ! Ori sa inteleg ca nu subscrii?

        • Bine – daca tre’ sa fiu atat de „dashtept” ca sa fi tu multumit, ce sa zic decat ..ramai nemultumit! Oricum, daca l-ai tradus pe „Horica cel murdar”, am priceput: „dirty harry, make my day…”. Si nu e un titlu de lauda a fi locuit in state, ci doar un fapt.

  4. Nu ne facem iluzii dar este bine de stiut ca exista la Bruxelles o „Comisie pentru libertati civile, justitie si afaceri interne”.
    http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/libe/home.html

  5. Nu imi este clar motivul pentru care Presedintele Iohannis ii acorda credit domnului George Maior.
    Dupa cum au aflat cetatenii romani si in mod normal, trebuia sa afle si seful statului, SRIul se afla in acest moment intr-o situatie delicata ca urmare a chemarii in justitie a unui numar ingrijorator de mare de ofiteri sri acuzati de acte de coruptie, trafic cu „gaini”si contacte pernicioase cu cetateni straini nerecomandabili.
    Domnul G.Maior nu este capabil sa isi gestioneze propria-i institutie si pohteste a gestiona ditamai poporul roman predispus genetic spre dezordine, sictir si fente deprinse neacademic prin mahalale.
    Nu era nevoie, dar ni s-a mai demonstrat inca odata ca intre „intelectualii” lui Iliescu (Liviu, George, Augustin, Ionut, Viorel…) si ai lui Iohannis (Andrei, Lucian, Tamara1, Tamara 2,Dudu, Horia..) sunt doar deosebiri de forma, nu si de fond.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: