Premiul Nobel – o altă tinichea calpă


De când Nobelul pentru pace a fost acordat unui individ care a pornit mai apoi câteva războaie fățise și mai ascunse, de agresiune împotriva unor state a căror unică vina este de a se afla pe lista neagră a lui Ițic, am știut exact cât valorează acest fostă faimoasă distincție: zero barat.
 
 La capitolul știință nu îmi dau cu părerea, deși sunt șanse bune ca tot prostituatele să le înșface și acolo, în pofida unor adevărate valori, precum Dr. Andrew Wakefield, care a expus legătura dintre vaccinuri și autism, boală ce afectează unul din 50 de copii, astăzi în țările „civilizate” (adică cele în care copiii sunt injectați cu mortalele și debilitantele amestecuri de virusuri și otrăvuri), față de unul la 10,000, rata de acum 30 de ani, pe când medicii nu erau cumpărațide big-Pharma.

 În fine, comitetul norvegian s-a dat din nou în stambă, conferind premiul unor alt soi de „pacifiști”, care încă nu au ajuns ei înșiși la puterea armelor – gândiți-vă ce ar face nenorociții ăștia cu lumea, dacă ar avea puterea armată: exact ce au făcut și predecesorii lor întru degenerata ideologie anti-creștină și anti-umană, numită comunism cu țările Europei de Est și nu numai. Si asa, tocmai cei care au fost scutiti de „binefacerile” comunismului, au scos vechea împuțiciune de la naftalină , pentru a o flutura lumii întregi ca pe o valoare a omenirii demnă de toată admirația – Rușine comitet Nobel, ești o dizgrație pentru omenire!

Malala_Yousufzai_commie_piece_of_crap

Sunt convinsa ca socialismul este singurul raspuns si imi indemn toti camarazii sa continue lupta pana la sfarsitul victorios. Numai aceasta ne va elibera din lanturile bigotriei si ale exploatarii”

Malala Yousafzai

Atunci când Preș. Obama o felicita pentru a fi „cea mai curajoasă fată din lume”, nu a fost altceva decât recunoașterea unui alt camarad ideologic, care la vârsta de 16 ani, nu pricepea prea bine ce-i cu lumea asta. Astăzi însă, cu Nobelul la centură, este convinsă că deține adevărul. Dacă ar fi știut bietul Taliban care a tras în ea ce va urma, precis ar mai fi încercat odată.

Obama_Malalai

Iar dacă ar fi știut Țarul Nicolae ce vor fi devenit Lenin și alți degenerați ca el închiși odată pentru activități subversive și ce vor face aceștia Rusiei și lumii, i-ar mai fi lăsat oare în libertate?

Tarul Nicolae

Anunțuri

53 Răspunsuri

  1. Premiul ptr medicina va fi atribuit psd-lui, ptr descoperirea spray-lui care imprastie durerea in tot corpul. Cind erau in opozitie , aveau dureri de cap, cind au ajuns la putere,ii dureau falcile de ris, dupa un an de guvernare ,dureri in cot, ,acum ii doare in cur, de tara si popor, dupa alegeri o sa-i doara in s–la. Sper sa gaseasca DNA-ul un antidot ptr ei si ptr toti limbricii astia.Premiul Nobel? Un premiu ptr hoti, impostori , etc.la decernarea caruia au si boii de norvegieni placerea sa afle lumea despre ei.

    • E pacat ca nu afla lumea despre norvegieni si in alt fel – calatorind, vazand, traind. Sunt un neam mandru si frumos care daca se trezeste, are potentialul de a-si recuceri gloria trecuta. Pacat de premiul Nobel ca a degenerat in asa hal.

      • Am lucrat in Norvegia 4 ani. MIndria lor? A Apus de mult. Au 25 % musulmani, si daca treaba asta continua, in 20 de ani vor fi minoritari. In orasul Dramen , au construit moschee ptr musulmani, si la inaugurare a fost invitat si regele, care de mindru ce eeste, s-a descaltat la intrare sa nu cumva sa murdareasca covorul, chipuri respectind traditia lor si coranul.Alta chestie, au peste doua mii de miliarde de coroane din fondul de petrol, bani care probabil zac cine stie prin ce buzunare, si infrastructura ,mai ales reteaua de drumuri si cai ferate, este mai ceva decit in Sahel. Un cunoscator de acolo i-mi spunea ca Statoil, firma de petrol, e doar cu numele a lor, Au zeci, poate sute de hidrocentrale , ar trebui sa fie curentul ieftin, da de unde , mor batrinii iarna in casa ca fac economie la caldura, din cauza preturilor. Au salarii mari, dar si cele mai mari preturi la alimente, masini, case , din Europa. In oslo, nu vei gasi sofer de taxi norvegian , numai arabi, peste o mie. Despre harnicia lor? Nu se omoara cu munca, sint lenesi si nu au meseriasi. Strainii le fac totul. Ei vor sa fie toti sportivii( dopati indeajuns), sau sa ocupe o functie la oras, comuna, Femeile au o f mare influenta in viata familiei.

  2. Interesant ca au acelasi ranjet tamp.

  3. https://www.youtube.com/watch?v=_DCKG-iKCyw

    premiul nobel n-a fost niciodata altceva decit este. este o org privata ale carei criterii nu sint cunoscute deci alegerile sint subiective in functie de interese. in economie s-a dat celor care au mai descoperit o escrocherie de exemplu. in alte domenii s-a dat pt ca au oferit noi cai ca aia de sus.
    la noi s-a stiut o poveste minunata asa cum a fost si aia cu vestul luminos sau germania tara cinstitilor si corectilor. sa le spunem povesti mioritice pt ca asta sint. in general in vest nu-ti da nimeni nimic de poamana si tot asa este si in politica unde sint ridicati cei care s-au evidentiat in cursa de-a se dovedi utili bosilor.

    priveste aici democratia si statul de drept in actiune

    https://www.youtube.com/watch?v=eDUia2NNkBM

    emisiune tv intitulata campact si exista si o revista. este in germana insa te vei descurca unde esti sa gasesti un vorbitor de germana care sa-ti spuna ce este. pe teme asta mai sint si s-au scris si carti.

    http://www.cover-up-newsmagazine.de/NSU–Interview-UDO-SCHULZE.html
    asta citesti cu chrome care-ti ofera traducere. merge sa intelegi. vezi si cartile lui schulze. mai sint interviuri cu el pe tube.

    intre ce este si ce crede romanul este o diferenta cer-pamint. incredibil ca la noi mai traieste inca prostia cu tarile civilizate! asta ne arata ca romanul nu stie pe ce lume traieste.

  4. S-au infierbantat spiritele atat de tare incat suntem la un pas de a isca vrajba intre suedezi si norvegieni.
    Sa nu ne pierdem cu firea.
    Sectiunea pentru literatura a aruncat banii pe fereastra in cazul lui Modiano cat despre premiul pentru pace, sper sa traim si ziua in care va fi onorat Daniel Barenboim.

  5. Saracu Alfred Nobel se rasuceste in mormant ce a ajuns premiul lui.Obama,Arafat,Perez….criminali au luat premiul.

  6. Eufrosine , de ce cauti pritr-o fotografie falsificata (trucata )
    – Malala cu Lenin shi Troskhi – sa-ti convingi cititorii ca aceasta
    – nobllata – este – mica comunista ??
    EU daca eram in juriul dam premiu fetei cele mari a lui Obama
    aratata cu pumnu strins ridicat alaturi de MANdela !!
    Asha ca astept shansele dorite cindva in viitor ….
    JD-USA

  7. http://www.efemeride.ro/confesiunea-celui-mai-faimos-ziarist-german-am-fost-platit-de-cia-si-am-scris-in-favoarea-casei-albe-de-fapt-suntem-o-colonie
    inca odata pe romaneste ceea ce am mai postat pe germana cu lamuriri scurte. germania nu este un stat pt ca nu are nici un tratat de pace ci o colonie sau dupa cum se mentioneaza in armistitiul valabil si astazi o zona economica. nimeni in firma germania pt asa este inregistrata in frankfurt cu numarul 51411 nu are dreptul la nici un fel de decizie ci altii pe care nu-i alege nimeni. cind romanii se refera la germania ei nu stiu de fapt despre ce anume vorbesc. si da firma germania este intr-o situatie mult mai grea decit romania din toate punctele de vedere. orice altceva tine de mintea ingusta tipica taranilor care n-au stiut niciodata pe ce lume traiesc. visele din care se hranesc romanii vor duce la distrugere totala. asta este si motivul pt care se tarieste din ce in ce mai rau.
    http://www.youtube.com/watch?v=4ez5nat-qCI
    aici spune seful spd al 2-lea dupa merkel in actuala coalitie ca aceasta nu este nici un fel de cancelar ci sefa unui ngo. ceilalti recunosc ca nu au nici un fel de putere si nu hotarasc nimic ci altii pe care nu-i alege nimeni. la 1:29 este dovada ca germania este o firma si apare si numarul de inregistrare.
    deci inselatoria cu alegerile, existenta unui stat care nu are dreptul sa existe si toata inscenarea numita la total stat de drept depasesc orice fel de definitie a coruptiei. deci ce stiu romanii si ce cred c-ar fi germania printre altele o tara a cinstitilor reprezinta o culme a prostiei!
    cind romanii cer mai bine sa se mai gindeasca inca odata daca este posibil asa ceva din moment ce ei n-au aflat pe ce lume traiesc.

    cartea ziaristului german este aici:

    http://www.amazon.de/Gekaufte-Journalisten-Udo-Ulfkotte/dp/3864451434

    • „Cind romanii se refera la Germania, ei nu stiu de fapt despre ce anume vorbesc” e o propozitiune care ar trabui batuta în cuie pe TOATE EURO-gardurile … Si NU DOAR românii cad victima trucului.

      Asta e chiar BAZA EURO-tziganiei, anume decalajul / diferenta dintre întelesul notiunilor în acceptiunea lor curenta, pe de o perte si realitate (caracterizata de golirea lor de continut) pe de alta.

      Fenomenul e omniprezent: asa e posibil ca oamenii sa cumpere aparentze de produse si sa „aleaga” aparentze de „optiuni”.

      Schema nu noua – si cartea lui Paulescu (veche de un secol) ne învata ca escrocheria a debutat cu comercializarea de aparentze de bäuturi alcoolice.

    • Verificarea tezelor d-lui Ulfkotte e prectic la îndemâna oricui: e de ajuns sa încerci sa numeri recenziile facute de EURO-„presa” de sistem din EURO-bantustanul „german” BRD si sa constati ca resultatul e ZERO-barat.

      http://www.mmnews.de/index.php/politik/23535-faz-kein-kommentar-zu-udo-ulfkotte

      Reactia Redactiei FAZ la interpelarile publice e de asemenea edificatoare (tulburatoare e putin spus):

      http://kulturstudio.wordpress.com/tag/micha-kat/

      Aventura se încheie cu amenintari cu procesul la adresa celor care fac public interviul.

      SI tot EURO-JEGUl asta ne este servit noua ca „model” de „integrare” „europeana” (lipseste doar mentiunea ca e vorba de integrare în „absolut”).

      • Nu stiu de ai baga in seama un baiat confuz ca Udo Ulfkotte. Crestin -> ateu -> musulman -> ateu -> crestin. Unul care are asa parcurs in viata ar trebui sa iti trezeasca mila.

  8. Marxismul e evident un experiment dezastruos si in mod ciudat inca sunt oameni care nu s-au lamurit de asta. Cumva tot spera ca doar a fost aplicat gresit, ca oamenii nu s-au comportat cum trebuia. Aceeasi vesnica eroare, speranta ca oamenii sunt altfel decat sunt.
    Pe de alta parte nu pot sa nu apreciez intens puterea fetei respectiva care stia ca o sa o pateasca pentru insistenta ei de a merge la scoala. Pana au impuscat-o in cap. Noi astia din lumea occidentala (ca suntem lume occidentala pentru pakistanezi, inclusiv noi amaratii de romani) in continuare nu realizam ce libertati imense avem.

    • Spun unii pakistanezi ca totul a fost o inselaciune. Ce mai faci altfel, cum mai merge Kia ?

      • Spun unii, dar aia de obicei spun si ca daca ti se vad gleznele, meriti sa fii batuta.
        Merge grozav grozav, ma gandeam sa o schimb, dar e pacat. Ala chiar ii pacat 🙂 O stii?

  9. Pe domnul cela din Sibiu care e vag mai in regula ca media candidatilor. Nu e optim, dar e mai ok. Important e de fapt cine o sa fie prim-ministru si ce structura o sa aiba guvernul.. Ca putini presedinti pot sa isi incalce atat de amarnic limitarile constitutionale ca Iliescu sau Basescu.

    • Aaa.. numai sa nu te plangi peste alti 4 ani ca e tot coruptie in tara. Cum nu pricepem noi odata ca raul „mai mic”, tot rau este ?

      • Eh, uneori e foarte simplu. E vital sa vitezi cu Iliescu dacă celalalt candidat e Vadim. Oricât ar fi de mizerabilă varianta.
        Nici tura asta nu e vreun candidat grozav, dar Klaus îmi place oarecum.

        Că veni vorba, cam toți ați votat cu Băsescu pe vremuri. De ce, nu pricep.

        • Gandire tipica unui ardelean care mai are nevoie de o doza serioasa de trezire. Am auzit asta in propria familie, dar nu ma laud cu asta. In ce versiune e de preferat rahatul: moale, sau tare? Ma pot lauda cu nu am votat cu niciunul dintre cei enumerati. Inspre reamintire – de ce nu pot vota cu sasul: http://www.justitiarul.ro/klaus-si-carmen-iohannis-traficanti-de-copii/

          • Eh, astept si ceva dovezi, ca is satul de povesti de basescu/Ponta/Etc. Chiar a fost cea mai mizerabila campanie posibila. Ma tot duc in Sibiu, nu zic ca e un oras musai nemtesc, dar zic ca primariei de acolo ii pasa mai mult decat media din Romania.
            Iar despre articolul cu pricina, tocmai, ca omul a mentionat in declaratia de avere respectiva chirie. Pentru care plateste taxele aferente. Nu ma deranjeaza nu stiu cat ca inainte sa fie primar a cumparat 3 locuinte. Socrii lui is bogati bine de tat. Probabil ca i-o fi rusine sa recunoasca ca de acolo a avut mare parte din bani, nu ma priveste.
            Ca veni vorba, chiar ai gasit vreun candidat in lista de anul asta care sa merite cu adevarat votat? Ca am vazut ca inca mai sunt oameni tristi in Romania care voteaza cu Diaconescu/Vadim/Funar. Foarte grav.

  10. taranii astia nu se vor vindeca de anrtiromanism inconstient cit or trai ei!infantilii voteaza minoritari de 25 de ani si nu se mai satura sa se vaite!si cine se poate vaita de coruptie in romania daca nu taranii fara minte?ei n-au priceput nici pina acum ca asta este sitemul!la mintea lor nici nu cred ca vor pricepe vreodata.ca roman sa votezi un neamt trebuie sa fi deja un mare dobitoc.nici alalalt nu-i de votat!deci din toti candidatii sint 3 romani?de ce-ar fi romanii rai si minoritarii aia buni?mare greseala a facut ceusescu ca nu i-a lasat in grajdurile lor acolo unde i-a tinut vestul si niste minoritari care freaca podelele continentului cu ei!acum nu cred ca-ti poti inchipui ca aia care i-au dat banii lui ceausescu sa ne industrializam n-au stiut ce fac.taranii pe care i-a scos ceausescu din sate mutindu-i la oras au facut totul praf si sint masa de manevra a strainilor care prin ei pot face orice pt ca astia nu sint in stare sa gindeasca nimic.este incredibil cit sint de prosti!

    un om de afaceri german ne-a descris astfel in revista forbes din aprilie 2010:
    „un popor naiv care se crede foarte destept si smecher.”

    merkel organizeaza pe banii statului in incaperile guvernului o petrecere cu ocazia zilei de nastere a unui bancher.

    http://www.sueddeutsche.de/politik/ackermann-und-merkel-das-kanzleramt-ist-keine-festhuette-1.165019

    respectiva cind era ministrul mediului folosea elicopterele armatei sa se duca acasa sau la serviciu.

    germania nu a semnat tratatul onu impotriva coruptiei care interzice mituirea politicienilor care se practica evident mai ales cind este facuta sa fie usoara.

    Politik in Deutschland – Lobbyismus – legal korruption

    http://www.zeit.de/politik/deutschland/2012-08/korruption-deutschland-abgeordnete

    in germania se pierd anual 250 miliarde din cauza coruptiei.

    http://www.spiegel.de/wirtschaft/soziales/deutsche-wirtschaft-korruption-richtet-schaden-von-250-milliarden-euro-an-a-821687.html

    helmult kohl si conturile negre din elvetia

    http://www.spiegel.de/politik/deutschland/schwarze-kassen-gab-kohl-selbst-den-auftrag-a-90506.html

    Schauble dupa ce-a fost prins cu ciubucuri de la un armator a fost promovat din ministru de interne in ministru de finante deoarece omul a dovedit competenta in manevrarea banilor. 🙂

    http://www.mopo.de/news/der-saubermann-und-das-schwarzgeld-schaeubles-geheimnis,5066732,6305990.html

    Steuerfrei – Wie Konzerne Europas Kassen plündern

    cum jefuiesc concernele statele europene-este vorba despre 1000 de miliarde anual!!!

    https://www.youtube.com/watch?v=hJElnCmF5Qg

    asta este o dovada a coruptiei organizata in vest de dreapta. si mai am exemple cu miile!

    politician de dreapta tipic vest:

    Präsident der Europäischen Kommission Jean-Claude Juncker- citate care definesc politica vestului si profilul unui politician vestic.

    http://de.wikiquote.org/wiki/Jean-Claude_Juncker

    „We decide on something, leave it lying around and wait and see what happens. If no one kicks up a fuss, because most people don’t understand what has been decided, we continue step by step until there is no turning back.”

    „When it becomes serious, you have to lie.”

    merkel spune singura ca alegatorii sint mintiti inainte de alegeri iar seehofer seful csu spune clar ca cei alesi nu au nici o putere deoarece deciziile le iau unii pe care nu-i alege nimeni.

    Ihr „Das Volk” habt bei den Wahlen NICHTS zu entscheiden
    Voi poporul nu aveti nimic de hotarit la alegeri!

    http://www.youtube.com/watch?v=Jz3UNY-joh0

    si germania nu este nici un stat pt ca nu are un tratat de pace. este inregistrata ca firma financiara in frankfurt cu numarul 51411. cum se numeste cel ce sa da ceva care nu este?

    BRD GmbH ist eine Kurzform für Bundesrepublik Deutschland Finanzagentur GmbH. Es ist eine Gesellschaft mit beschränkter Haftung, die unter der Nummer HRB 51411 im Handels­register beim Amtsgericht Frankfurt am Main am 29. August 1990 eingetragen wurde.

    Romania Beats Russia as Main Exporter of Europe’s Prostitutes

    http://www.foxnews.com/story/2010/01/23/romania-beats-russia-as-main-exporter-europe-prostitutes/

    Armutsgefahr in Deutschland erneut gestiegen

    http://www.welt.de/politik/deutschland/article13948594/Armutsgefahr-in-Deutschland-erneut-gestiegen.html

    saracia in rindul copiilor din germania a crescut de 16 ori in ultimii 40 de ani. au la ora asta 3 milioane de copii subnutriti pina in 14 ani!
    a si daca te intereseaua chiriile au crescut in germania in ultimii 5 ani cu 41%.

    unde stai tu traiesc timpitii care cred in povesti cu nemti cinstiti.cele mai mari jafuri sint nemtii!!mizerii de nedescris si poate ca n-ar fi rau sa iasa cap sec asta de neamt ca sa-i sature.uite-te bine ca elita cind vrea sa faca ceva praf in locul ala pun un neamt sau o femeie.da stiu ca nu este numai neamt insa nu conteaza.
    taranii au mari probleme: nu au constiinta nationala, sociala iar metalitatea este de sluga.

    • Fed, sarmane, mie unul imi e mult mai rusine cu romanii care se exprima dezastruos in romana. Tu de exemplu. Eu am scuza lipsa diacriticelor momentan.
      A sustine ca Germania este o economie dezastruoasa si ca poporul respectiv e slab denota ca traiesti intr-o lume alta decat cea reala.
      Iar faptul ca repeti continuu ca taranii sunt fiinte de nimic spune multe despre caracterul tau si despre respectul pe care il porti ultimilor oameni care mai pastreaza o picatura din vechea Romanie.
      Putini ardeleni ar nega aportul pozitiv adus de sasi aici. Nu ca trebuie sa le facem statui.

  11. vicus esti un taran obraznic care nu stie de capul lui. cind o sa am timp desigur ca o sa-ti raspund. nesimtirea si mitocania este tot ce va carcterizeaza. ai dovezi despre ce este in germania si insisti cu ceea ce cunosti tu?!

    • Am fost un soi de taran pana la vreo 18 ani, ca doar m-am nascut la tara, in Maramures (ala e un judet unde probabil nu prea te-ar inghiti cineva). Acu iata, sunt orasean in Cluj, Shanghai, San Francisco si asa mai departe. Acum nu trebuie sa insist, dar ma gandesc ca orice om care stie citi poate face usor o comparatie intre modul in care se exprima un „taran” ca mine si un nu-stiu-exact-ce ca tine.

      „nesimtirea si mitocania este tot ce va carcterizeaza”. Ce vrea sa insemne „va”? Din moment ce e un plural ma gandesc ca se refera la o comunitate de indivizi cu caracteristici comune. A taranilor? A clujenilor? A software engineer-ilor? A chitaristilor? A romanilor? A ardelenilor? A oamenilor care reusesc sa lege minim 4 fraze coerente? Ca toate astea ma caracterizeaza, mi-e greu sa ma prind la care te referi.
      „cind o sa am timp desigur ca o sa-ti raspund.”. Pai tocmai mi-ai raspuns. E la fel de logic ce zici ca si a scrie la un final de scrisoare ca nu poti sa o duci la posta fiindca ploua.
      Dovezi despre ce este in Germania… Cunosc germani, ma duc uneori in Germania, am prieteni acolo. Daca tu zici ca aia e o tara nefunctionala, inseamna ca foarte clar, ai fost in alta Germanie, poate in RDG?. Si daca tot dai articole din Spiegel despre masiva coruptie din Germania, poate ar fi simpatic sa mentionezi ca in articolul citat se mentioneaza locul 12 ocupat de Germania in topul coruptiei publicat de Transparency International. La concurenta cu un spectaculos-dezastruos loc 69 ocupat de Romania (daca mai e nevoie de rapoarte oficiale, daca inca ne mai indoim de grava coruptie romaneasca). Da, e nasoala Germania.
      Daca totusi iti e greu sa pui lucrurile cap la cap si nu pricepi de ce in Romania nu se fura 250 miliarde euro, iti zic eu, PIBul inca nu a trecut de 200 miliarde.

      Nu stiu zau, mi-e clar ca taranul de fata e un pic alt nivel fata de dumneata. Peace. Si prozac (daca inca nu este).

  12. Vicus, prietene
    Citez o parafraza a unei celebre expresii, aparuta pe coperta revistei pe care obisnuiesc sa o citesc : Europa ist Deutschland und Deutschland ist Europa.In original, fraza continea un alt nume in locul Europei…si era spusa foarte vocal….Alte timpuri, aceleasi idei.
    Sunt de parerea lui fed si a lui Tutea :trebuie sa ne alegem conducatori romani si nu alogeni.
    Toata stima nemtilor pentru modul in care stiu sa lucreze, dar nu uit ca sunt neamul cel mai razboinic si iubitor de sabie dintre cele care au supravietuit invaziilor Asiei.
    Au dorit intotdeauna o Europa germana, de la Revolutia franceza incoace.
    Politic vorbind, nu sunt cu nimic mai binevoitori Romaniei decat imperiul tarilor, al chezaro-crailor sau al sultanilor.
    Cand ne vom ruga suficient de multi si de insistent lui Dumnezeu pentru conducatori intelepti si iubitori de tara, il vom dobandi.
    Pana atunci, vom fi slugile domnilor straini in tara noastra.
    Pentru toate astea am ales sa nu votez anul acesta.

    • Buna decizia ta – la fel.

    • Moca prietene,
      oare cum definesti cine e roman si cine e alogen? Cati dintre concetatenii nostri is cunosc arborele genealogic? Cam care sunt sansele unui ardelean sa aiba sange unguresc, german, ucrainean, evreiesc? Hai sa facem asa, nu permitem romanilor sa candideze daca nu pot demonstra cel putin 5 generatii in spate de romani puri? Vrei? Hai sa luam exemplul tau. Imi poti zice cum ii chema pe strabunicii tai? Ai mei erau Dolha, Pop, Pop, Pasca, Giurgiu. Pe restul nu mai stiu? Is roman? Nu is?
      Ca daca mergem un pic mai in spate dam de cumani si gepizi si se cam strica de tot argumentele
      Banuiesc ca Dumnezeu nu are timp de ales conducatori intelepti pentru noi. Ca desi suntem cel mai crestin popor din Europa ne da cam o data la 100 ani un conducatar vag mai acatarii. Ultimul parca a fost tocmai neamt, Carol. De atunci incoace, potopul.

      • @Vicus
        Cine simte romaneste si lucreaza cu toata fiinta sa pentru ridicarea natiei romane din morcila vremurilor e roman.Romanismul se vede prin fapte si nu doar prin vorbe.
        Cred ca faptele vorbesc si nici macar arborele genealogic….
        Daca vrei sa trecem in revista gradul de amestecare a populatiei romanesti din Ardeal cu alogenii, trebuie sa consideram ca aceasta a fost sesizabila abia in secolul XX..
        Daca tu ridici argumente despre gepizi, avari, cumani si alti venetici, te vad unul ca pe Djuvara…Or fi fost la nivel nobiliar sau domnesc mezaliante aduse de calcule politice gen Iancu de Hunedoara Stefan cel Mare sau altii, dar nu poti sa spui ca taranimea s-a corcit cu invadatorii vremelnici….Inseamna ca nu sesizezi caracterul autarhic inchis a civilizatiei rurale romanesti si din toata Europa acelor vremuri.
        Karl I a murit de inima rea ca Romanii nu l-au urmat pe Kaiser in razboiul impotriva Rusiei Tarului.
        I-a fost usor sa lupte impotriva Semilunii dar n-ar fi facut-o pe viata lui impotriva neamului sau teuton.
        A fost un bun guvernant al Romaniei in interesul Reichului si al Chezaro Crailor-implicit.
        La fel cum ar putea fi Werner in cel a licuriciului de peste balta atlantica.
        Asa vaz eu lucrurile, dar nu sustin ca detin adevarul absolut.
        And last but not least, only God holds the history key.
        Asa ca eu tot pe Dumnezeu mizez.sa ne scape de prostiile noastre ancestrale; de noi insine…..El este castigatorul vesnic !!!!

        • De acord, populatia romaneasca a stat relativ izolata in Ardeal, fiind de departe majoritatea ei rurala. De fapt pastorala, ca sa fim mai cinstiti. Nu zic ca Xenopol ii musai atoatestiutor, dar teoriile lui in privinta asta sunt foarte bine fundamentate, dupa standardele istoriei. De Djuvara nu m-as lega prea tare, e totusi un profesionist.
          Nu is mare fan Carol I, dar nici nu putem nega ca nu ar fi adus nitica ordine in haosul fanariot.
          Putem miza ca de obicei pe Dumnezeu, dar tinand cont de faptul ca suntem cel mai religios popor din Europa si totusi am fost blestemati permanent cu conducatori dezastruosi (cel putin in epoca moderna, nu ma leg acu de Stefan sau de Cuza, care au fost decenti, cu toate pacatele lor mari) s-ar putea totusi ca Dumnezeu sa nu faca acest gen de cadouri. Ca si in bancul ala cu inundatiile si omul de pe acoperis care astepta sa il salveze Dumnezeu. Asa ce rost are sa mai invatam sau sa ma muncim, nu mai bine asteptam sa ne dea Dumnezeu direct invatatura? Fain ar fi, dar nu merge asa.
          Legat de sasul respectiv, el macar stie sigur ca stramosii lui au trait in Ardeal in ultimele sute de ani. Si ai grija cand pomenesti de taranime, ca Eufrosin si Fed au oroare de aceasta patura sociala. Fed a mers pana acolo incat sustinea ca si partidul comunist, partidul muncitorilor e de fapt facut de tarani. Probabil in timp ce putrezeau la Canal si pretutindeani, chiaburi nesimtiti.

          • Gresit, ca mai de obicei: Eufrosin iubeste taranul, meseriasul, profesionistul, intelectualul, preotul, doar ca pe fiecare acolo unde l-a asezat Dumnezeu. Nu as suporta un preot bisnitar, de ce as fi inclinat sa ii accept pe altii care plagiaza prin viata?
            Iar acceptarea si promovarea comunismului, nu a fost facuta de catre orasenii incetateniti, ci de catre viniturile care au sesizat in mod corect ca aceea e unica lor cale de a parveni.

            • Asa o fi. Dar daca ne gandim numa un pic, ca inginerii, daca fiecare ramanea acolo unde l-a asezat Dumnezeu, nu ar fi existat nici macar orasul in care traim, Cluj. Ca oamenii ar fi ramas in colibe, pe marginea unui rau.
              Si as mai zice ceva, de unde stii ca nu e Dumnezeu cel care ne ia din satul natal si ne muta in ceva oras? Ca ma gandesc ca asa o fi fost si in cazul vizitei tale in USA. Nu cred ca ai trecut tu peste cuvantul divin si ai fugit din Cluj pe ascuns

            • Ii multumesc Domnului ca m-a asezat in coliba mea de pe Somes.

            • Fain cu coliba pe Somes. Si totusi esti atat de sigur ca pe mine nu Dumnezeu m-a pus in colibea mea de pe Somes. Mai mult, sunt o vinitura, garanat peiorativ. Ai relatii atat de serioase sus Eufrosine, ti-au dat acces la baza se date si stii cine e pus de cine? Nu vrei sa revenim la logica de ingineri, fie.

            • Da, am relatii sus 🙂 Si daca esti din Maramu’, iubit sa fii – tare ne mai place acolo!

  13. era absurd sa consider ca un taran va avea vreodata bunul simt de-a vedea ca-si depaseste conditia vorbind despre lucruri pe care mintea lui putina nu le poate prelucra. argumentele tale dupa ce ca sint putine mai sint si idioate. bine ar fi absurd sa am alte pretentii data fiind proveninta umila si faptul ca nu va puteti infringe prostia si slugarnicia fata de straini. clasamentul tau nu tine socoteala legilor care au legalizat practic coruptia si furtul. deci taran nating te incapatinezi sa te aprobi singur prin omisiunea unor fapte evidente pe care le-am explicat cu date. exemplu de evaziune fiscala legalizata ti-am dat si are valoarea anuala de 1000 de miliarde. articolul din der spiegel exista iar nu stiu ce loc din clasamente manipulate pt ca asta inseamna cind se calculeaza numai anumite fapte si nu toate nu dovedeste cinste si nici corectitudine. conturile negre ale lui kohl au existat ca si petrecerile organizate de merkel inclusiv mita luata de schauble iar faptul ca politicienii germani recunosc ca ei nu decid nimic ci altii care nu sint alesi arata ca firma germania este o caricatura a unui stat. in plus este si informatia care spune ca tot firma germania pt ca un stat german nu exista n-a semnat acordul de interzicere a mitei pt politicieni ceea ce inseamna deasemenea coruptie legalizata. apoi ai dovada ca germania nu este nici un stat iar tu in nebunia si mindria ta de taran ingramadit te faci ca nu vezi si nici nu intelegi ceea ce nu-ti convine. prezentindu-te ca cetatean planetar nu faci altceva decit sa-ti dovedesti micimea si faptul ca esti doar un taran primitiv fara identitate. dupa cum ai si scris nu conteaza pt tine un anume oras pt ca tu esti in toate acasa. schizofrenia este o boala!
    si tot coruptie este si faptul ca toate contractele dintre firma germania si privati sint secrete. asta are ca o prima consecinta faptul ca orice constructie va costa cel putin dublul sumei contractate si nimeni nu va putea vreodata sa cerceteze motivul care a dus la suplimentarea costurilor. dupa cum se vede tu si grupul tau de vacari sau pastori de orice fel de animale sinteti dezinformati si incapabili sa intelegeti ceva. ar fi aberant ca eu sa am nevoie de-o aprobare din partea unor astfel de indivizi al caror nivel de inteligenta ajunge pina la genunchiul broastei. in plus spre nenorocirea voastra va incapatinati nu numai sa va credeti destepti dar chiar sa vreti sa-i siliti pe toti sa gindeasca dupa sistemul mintii voastre aflata intr-o stare deplorabila care a avut si are consecinte grave pt romania ca tara. tara nu poate fi intr-o alta situatie decit cea pe care o da calitatea celor care o locuiesc si cum majoritatea sinteti voi taranii primitivi si deznationalizati atunci este clar ca nu putea fi altfel decit este.

    cum fura concernele datorita legalizarii coruptiei insa cu miile de miliarde nu cu miliardul!

    Flucht in die Karibik Die Steuertricks der Konzerne – Doku über Steuertricks

    https://www.youtube.com/watch?v=IXQXBlwCTOo

    cum se fura legal la fel cu sume la care numarul de zerouri este f mare!
    Der geplünderte Staat – Geheime Geschäfte von Politik und Wirtschaft
    jefuirea statului – afaceri secrete intre politic si economic
    https://www.youtube.com/watch?v=NAzcl2Xsixs

    daca nu-ti place der spiegel ai die welt:

    http://www.welt.de/wirtschaft/article13924503/Korruption-kostet-Deutschland-250-Milliarden-Euro.html

    aici ai explicatia clasamentului despre care vorbesti fara sa intelegi la ce te referi deoarece nu esti in stare si in desene ca sa nu te incurci:
    Homo Corruptus – Korruption in Deutschland (Animation) von Michael Marks

    https://www.youtube.com/watch?v=rk7zTMdhDRo

    intre timp coruptia s-a triplat.
    Bananenrepublik Deutschland: Nur noch Moder und Verfall
    republica bananiera germania- doar mucegai și decădere- o spun nemtii care te contrazic in „credintele“ tale
    http://info.kopp-verlag.de/hintergruende/deutschland/torben-grombery/bananenrepublik-deutschland-nur-noch-moder-und-verfall.html

    coruptia neamtului care nu este in stare sa vorbeasca este deasemenea prezentata dar a scapat mintii tale f agere. 🙂

    toata coruptia are ca efect cresterea saraciei si am prezentat link unde se dau amanunte despre saracia in rindul copiilor.
    si mai am taran inapoiat exemple intr-un numar ffff mare. tot firma germania prin organizatia platitorilor de impozite scoate in fiecare an cartea neagra a platitorilor de impozite unde an de an se arata disparitia a unor sume cuprinse intre 30-50 de miliarde anual. deci suma de 250 de miliarde este in plus peste tot ce-am poastat aici insa n-ai priceput ceea ce nu mira.
    dupa cum vezi exemplele sint din presa germana care este plina de astfel de cazuri. adevarata datorie a statului german nu este de 2300 miliarde cum se anunta ci de 8000 de miliarde. si inca o stire grea pt mintea ta: economia informala este cu 500% peste cea reala.
    dupa cum s-a vazut nu ai argumente si nu ai habar despre ce vorbesti. daca in nesimtirea ta insisti sa-mi raspunzi trebui s-o faci cu exemple ca mine si vezi si fie in acelasi numar plus ca pretind sa-mi prezinti dovezi scrise tot din presa germana din care sa reiasa ca ceea ce-am postat aici nu este adevarat. daca nu ai (sper ca-ti este clar ca nu le poti avea!) stai in banca ta alaturi de colegii tai vacari. nu este bine sa te bagi in explicarea unor probleme care-ti sint necunoscute datorita faptului ca nu esti capabil. distanta de la coada vacii va ramine una mica in cazul tau pt toata viata ta. sasii tai n-au inventat in romania nici muntii si nici marea. nemtii au facut doaua razboaie mondiale iar distrugerile provocate nu pot fi calculate vreodata. sint singurii care au organizat moartea ca mijloc de productie. din pacate romania este plina de cozi de topor ca tine iar aici avem o mare problema. voi taranii ati fost cei care ati insemant partitul comunist, securistii si comandantii de inchisoare gen visinescu si ficior. iti convine sau nu asta este realitatea si inchipuiteti ca sint si alte grupe sociale intr-o societate care s-au saturat si le este scriba de genialitatea si nemaipomenitele cunostinte de care dispuneti voi nesimtitii de vacari care ar trebui sa va vedeti lungul nasului.

    in concluzie esti jalnic! retine ca folosesc scrisul care-mi convine mie din punct de vedere al timpului deci scot majuscule si virgule care imi consuma timp mai ales cind vine vorba de scris intr-un spatiu mic specific blogurilor.
    cind o sa-mi platesti tu timpul poti avea pretentii altfel multumeste-te cu ceea ce este si zi merci taran bleg ca uite asa ai mai alfat ce-i pe lumea asta. stiu ca tot sluga vei ramine pt ca asta-ti este caracterul insa se mai intimpla si minuni. mindria voastra specifica numai voua taranilor decervelati o sa va ingroape cu siguranta! se intimpla deja dar nu vedeti. de, prostia este prea mare si va intuneca orizontul!

    probabil ca nici nu intekegi germana…. nu-i obligatoriu dar atunci tine-ti gura intr-un asemnea caz! oricum postarea mea nu iti era adresata tie in mod special dar vad ca te-ai simtit cu musca pe caciula. mindria de taran limitat nu te-a lasat sa nu te expui ca geniu… pustiu.

    • Fed, prost nu is, doar nitel naiv. Altfel nu prea am vreo scuza in a pierde 3 minute din viata incercand sa comunic cu un fel de om pentru care „taran inapoiat” e un soi de incercare de a jigni o persoana care este evident mult peste asemenea mizerii. Am zambit un pic cand am citit „scot majuscule si virgule care imi consuma timp” (nu, serios?), dar mai degraba cu mila. Cum ar face orice individ care a reusit sa termine macar 8 clase.
      Singura tristete reala in toata povestea asta e ca Eufrosin permite unor indivizi sa polueze blogul propriu cu asemenea jigniri mirositoare. Pacat de mesaj. Parca taranul roman ortodox era teoretic un individ destul de apreciat pe aci. No, se mai schimba parerile.
      In fine, poate cei nascuti la oras au un soi de superioritate, cel putin nejustificata dupa parerea mea. E subtirel procentajul de oameni importanti romani nascuti la oras. Si din aceia, cam cati sunt oraseni mai vechi de a treia generatie? Si oare sunt mai valorosi musai cei nascuti in Manastur, Marasti sau Frankfurt fata de un om cinstit din Sapanta? Auzi, „taran inapoiat”. Si inca de la un individ care chiar nu reuseste sa compuna o fraza coerenta. Leaga-te de altceva, te rog nu de cultura altora. Ca te rade lumea decenta.
      P.S.
      Ti-as plati timpul, dar nu am nici o moneda de 5 bani, ar fi ajuns probabil pentru anul asta. Mai caut.
      P.S.S.
      Nu vorbesc germana, imi ajung engleza si franceza. Ce misto ca exista traducerea automata. Vad ca tu stii germana si parca o rupi un pic si pe romaneste. Ce natie esti?

      • Singura mea tristete reala este ca intalnesc zilnic in Clujul meu natal, persoane (unele aflate in oarece pozitii de importanta) care la zeci de ani de la expirarea vizei de flotant si a obtinerii buletinului de Cluj, inca vorbesc ca la coada vacii (daca ar fi asta singurul lor „pacat”) – facultati inalte, iesiri in strainatate si alte cele, nu le-au servit la absolut nimic. Sa mai pomenesc despre atitudinea lor? Aroganta, prostie gramada, perfidie cat duce carul. Fed ii cunoaste bine, se vede.

        Evident, nu sunt toti taranii veniti la oras copia la indigo a celor descrisi, dar suficienti incat sa te faca sa crezi ca Ceausescu si-a meritat-o si fie numai pentru asta. Nu are nimeni ceva impotriva unui pui de taran ambitios care nu isi lasa valoarea nativa calcata in picioare doar in virtutea provenientei sale, dar la modul general, era mai bine daca fiecare sedea la locul sau, in loc de a incerca sa pretinda ca este ce nu va fi niciodata.

        Am vazut odata in piata Mihai Viteazul 2 tineri evident veniti in Cluj, sezand pe un zid mic si scuipand coji de seminte pe trotuar – in graba fiind am trecut mai departe. Cand revenind peste 20 de min. i-am revazut intr-un alt loc fost curat aflat la cativa metri de cel dintai, umpland-ul cu mizerie, le-am facut o morala pe care sper ca nu au uitat-o. In incercarea mea de a fi totusi constructiv, i-am numit „Clujeni” si i-am indemnat sa fie mandri de orasul lor. Poate chiar erau clujeni in buletin, desi evident nu si in comportament.

        Cati ani sa le ia oare lor pana vor deveni oraseni adevarati, daca vre-odata?

  14. Mda, Fed pare genul de care vorbesti, desi nu o fi nascut la tara.
    Eufrosin, nu stiu cat de des ai fost tu prin satele din Ardeal, dar mancatul de seminte combinat cu nefacutul-de-ceva e apanajul strict al oamenilor din cartiere, probabil din noua muncitorime, ai caror urmasi nu stiu nimic despre nimic. Cel putin la mine la tara era nitel rusinos sa te vada oamenii ca nu faci nimic in timpul zilei. Ai mei sunt intelectuali, asa ca prea multe nu aveam de facut (din pacate nu am avut niciodata o vaca, asa cum spera Fed). Dar carti se gasesc si la tara.
    Probabil ca eu sunt puiul de taran ambitios la care te referi. Daca taran e omul nascut la tara, sunt taran. Daca taran e omul care are pamant la sat si il munceste, nu mai sunt de mult. Chestia aia cu „era mai bine daca fiecare sedea la locul sau, in loc de a incerca sa pretinda ca este ce nu va fi niciodata.” nu stiu exact ce vrea sa fie, o fi si asta vreo incercare de jignire personala? In cazul persoanelor pe care nu le cunosc personal – ca e normal ca in zona asta de retele sociale online sa nu cunosti personal pe toata lumea – ii categorisesc pe oameni dupa modul in care se exprima, dupa logica, dupa felul in care isi bat joc ori ba de limba romana (mai ales ca majoritatea se simt foarte romani). Cu unul ca Fed nu prea am cum sa am vreun dialog, e genul Vadim Tudor / Ana Pauker, cu care nu poti avea vreodata mijloace de comunicare.
    Ma asteptam totusi de la tine Eufrosin la un pic de eleganta, de etica, de cumpatare in vorbe. Crestinii ar trebui sa fie niste oameni de valoare foarte inalta. Teoretic… Sper totusi din suflet sa nu consideri modul meu de a formula idei si de a ma exprima in ROMANA (e limba aia unde zice Fed ca nu sunt relevante virgulele, cuvintele scrise corect si musai majusculele) ca fiind „coada vacii”, ca atunci sunt complet dezgustat si oripilat.
    Si tu vad ca vrei la randul tau sa ne trimiti acasa pe astia nascuti la tara care am stralucit prin facultati si prin locurile unde lucram. Bine, fie, merem acasa, ca acolo e aer curat si nu se mananca seminte sau rosii turcesti. Numa zic, in firma de soft in care lucrez, 90% din oameni nu sunt nascuti in Cluj. Bag de seama ca astia din Cluj nu prea sunt amatori de scoala.
    Pacat de atat de mult Ev Mediu prezent in 2014. Revin la a ignora blogul de fata, chiar nu stiu de ce i-am mai dat o sansa. O fi chestiunea crestina cu intorsul obrazului.
    Peace.

    • Pacat – nu ma refeream in mod specific la tine. Se vede insa ca complexele mor greu, in ciuda Shanghai-ului si a San Francisco-ului pe unde te lauzi ca haladuiesti. Cu bine.

      • Si nu era o lauda, doar ii ziceam unuia niste orase recent vizitate. Cat de greu e sa vizitezi lumea? Nu e. USA nu prea ai de ce, corect

      • Zero complexe. Am aceleasi complexe de om nascut la tara ca si Steinbeck si Lucian Blaga. N-am. E grozav.

        • Pe nea’ Steinbeck, poti sa-l ..vorba aia’.

          • Clar, nu ii roman, nu ii ortodox, ce relevanta mai poate avea ca un om nascut la tara a scris 2 din cele mai bune 10 carti ale secolului. A si are si un mic Nobel. Eufrosine, serios, ai gasit vreun scriitor, cantaret, pictor care nu e roman si totusi sa il gasesti de admirat?

            • Nu-mi place Steinbeck pentru al sau „soareci si oameni”, nu de altceva. Tu chiar mai crezi in Nobel ca garant al valorii cuiva? Esti cel putin .,..dragut. Admir tot ce e admirabil, de oriunde ar veni. Oricum, nu iti datorez explicatii.

  15. Daca nu ma insel, comisia Nobel a realizat ca a premiat un tip incomod politic , nepermis de liber in capul sau, pricopsit de bunul Dumnezeu cu un coeficient intelectual egal cu suma coeficientilor tuturor membrilor juriului si s-a remuscat.
    eufrosin, nu pot crede ca nu ai citit „Sweet Thursday” si ca nu ai vazut „The Grapes of Wrath” cu Fonda…Fa-ti timp si impaca-te cu John.
    A propos de „Sweet Thursday”, am impresia ca Viorel si Johannis au patit exact precum prostul satului, din roman. Si-au numarat degetele de la picioare, au constatat ca au 12 si deci, sunt diferiti de restul comunitatii. Si-au spus ca aceasta anomalie este dovada ca sunt alesii sortii. Ramane de vazut daca se vor dezmetici si vor constata ca nu au in plus nimic, fata de romanul de rand ci din conta, in minus.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: