Șofer Român, ești un criminal!


Un guvern corupt, incapabil și nereprezentativ, nu poate și nici nu intenționează să rezolve problemele sistemice ale României, ci se complace într-o goană după paleative care dau bine cu elementul cel mai needucat al societății, constituind însă doar o adâncire în dictatura maleficului și a prostiei, aduse iată, la rangul de „politică de stat”.

Astfel, un fost milițian care o face zilele astea pe „ministrul de interne”, neîndoielnic manevrat de alții mai deștepți și parșivi decât el, a emis textul de fărădelege, care ca de-obicei se vrea a fi înfăptuită așa,,din pix, ptritr-un alt netrebnic OUG și nu printr-o lege votată după cum s-ar cuveni, în Parlament.

corrupt pig

radu stroe

După ce inițial fuseserăm amenințați cu amenzi de 16.500 de Lei, PNL vezi Doamne îl îmblânzește oarecum pe vajnicul nostru milițian, iar amenzile propuse scad la „numai” 9.600 de Lei, asta într-o țară unde venitul mediu este de doar 1.500 lei. Halal „doritori de bine” și PNL-isttii ăștia  – se întoarce iuliu Maniu în mormânt!

E cât se poate de evident că guvernanții noștri nu din salariile lor trăiesc! Altfel ar ști și ei cât de greu îi vine familiei obișnuite de Români să își asigure traiul zilnic, darmite să mai țină pasul cu fițele de modă ale copiilor contemporani:  câți mai cunoașteți copii normali, ne-ahtiați după țoale de firmă și mobile care costă cât salariul părintelui lor, înainte de taxe? Eu am norocul să cunosc câțiva.

Așa bunăoară, greșala din bunăcredință a trecutului pe roșu:  cât de ușor este să mergi pe galben dus de trafic, pentru a se interpreta mai apoi că s-ar fi trecut de fapt pe roșu.  Explicația e simplă: culoarea galbenă e menținută intenționat la un interval foarte scurt, în care practic nu ai șansa de a părăsi intersecția.

30nw.traffic_light_10.jpg

Dar când conduci cu orele pe DN-uri istovitoare, pentru a da în fine de o porțiune de autostradă, unde te trezești rulând cu 150 km/h, fără să îți dai seama ?  Sau te face cuvenitul pahar de vin de după un parastas automat aflat „sub influența alcoolului” ?  Ori poate zăpăcitul care atârnă la marginea trotuarului , pentru a se hotărâ să facă pasul exact când tu te apropii de trecerea pietonală, sâ te bage  în probleme – de ce?  Le vine ușor unor nemernici care beneficiază de șofer personal și gărzi de corp la orice oră, din zi și din noapte, să zămislească asemenea abominatii asupritoare peste noi cei normali.

Ah porcilor, cât de diferit meritați, față de ce aveți acum!

Credeți-mă, nu este vorba de frustrarea unui vitezoman plin de sine și lipsit de orice considerație pentru ceilalți, ci de avertizarea unuia care acordă prioritate pietonilor chiar dacă ei trec prin zone nepermise, unul care preferă să nu claxoneze pentru a admonesta vre-un nesimțit, ci care preferă să fie el admonestat pentru că nu a trecut pe galben. E pur și simplu foarte ușor să te găsești într-o situație interpretabilă ca fiind o încălcare a legii, cu penalitățile propuse amenințând peste capul tău, ca cetățean cinstit. În loc de a penaliza condusul periculos și știm cu toții cât avem de suferit de pe urma unor șoferi nesimțiți și iresponsabili, propusul OUG vrea să criminalizeze niște biete greșeli, sau maidegraba incoerențe, ușor scuzabile și fără consecințe de nici un fel.

Ori dacă victimă nu există, unde e crima domnilor ?

Ce vrea guvernul Ponta are de-a face mai curând  cu inducerea unei stări de teroare psihologică asupra națiunii, pentru a o menține preocupată cu evitarea unor sancțiuni îngrozitoare care se pot materializa, fără ca o vină reală să existe. Ceva de genul cozilor la alimente, o adevărată psihoză a unor vremuri în care ne aflam cu toții sub incidența legii prin simpla depozitare a cojilor de pâine uscată și a făinei de porumb într-o ladă ascunsă în podul casei.  Acestea însemnau hrana zilnică a găinilor pe care până și intelectualii erau nevoiți să le țină în fundul curții, pentru a asigura cina copiiilor.

Ei, teroriștii ăștia de zile noi, lucrează prin mijloace asemănătoare: un popor astfel terorizat și mult prea preocupat cu siguranța proprie, nu are vreme să gândească, darmite să mai și găsească soluții la adevăratele lui probleme.

bully

Vedeți deci că bastarzii nu au nici o intenție nobilă de a reduce numărul morților de pe șoselele din anii ’70 ale României… dacă s-ar fi dorit cu adevărat, nu ar fi existat nici un impediment în a reproduce performanța Germaniei din timpul regimului nazist: 10.000 de km de autostrăzi, construite în 5-6 ani.

În fine, vremurile s-au schimbat și în ciuda asupririi exercitate de către niște trepădușii anti-Români, acum avem libertatea să ne exprimăm opoziția care așa diluată și slăbită cum este, e totuși importantă. Înainte, orice critic era aruncat în închisoare, sau făcut de-a dreptul, dispărut.  Acum jigodiile nu au ce face decât să trăiască cu înfruntarea noastră. Sau nu.

E liber la vorbit, vorbiți deci frați Români:

8 Răspunsuri

  1. „performanța Germaniei din timpul regimului nazist: 10.000 de km de autostrăzi, construite în 5-6 ani.”
    …cu bani de la rezerva federala americana, (adica sacul fara fund) talharul monetar international.

    ….mie imi place varful de lance al performantei industriei germane(de est…sîc!)- trabantul din carton presat, in 2 timpi (si 3 miscari). nu stii cand apare, caci e invaluit in ceata, pardon…fum.

    Lasand gluma la o parte, Romania nu ar putea atinge aceasta performanta, dar macar 2000 de km de autostrazi se puteau face lejer.
    Chiar si acum, s-ar putea upgrada dn-urile, dubland nr. de benzi, plus centuri ocolitoare la toate orasele.
    Trotuare si parapeti de protectie in sate, drumuri adiacente de carute, atelaje si biciclete se pot face cu bani putini.
    Dar programul prevede ca in Romania sa moara cat mai multi oameni, striviti in capete de pod, rasturnati in santuri betonate in sate, oameni acrosati cu sacosa in mana pe marginea drumului ce strabate comuna, muscati de caini…etc

  2. Tehnica are deja ceva vechime la noi: se arunca prima stire pe piata care de regula e mai mult decat aberanta. O parte a populatiei incepe sa se agite(doar atat din pacate, din punctul meu de vedere ar trebui sa pice guvernul doar pt aruncarea la inaintare a „proiectului”). Dupa ceva vreme, „ei” vin cu „modificarea in bine” care modificare e de vreo 5 ori mai rea decat ce exista legal la momentul respectiv. Nu ne ramane decat sa trimitem cat mai multe mail-uri care sa fie TOTAL impotriva proiectului atat timp cat se afla in dezbatere publica si sa nu acceptam „modificarea in bine”! Uneori a mers… pt o vreme.

    In Romania asistam la domnia terorii pietonilor asupra soferilor cu largul concurs al satrapilor vremii. Important e sa fie terorizata o larga patura a populatiei care e ceva mai independenta si pe deasupra poate fi si jecmanita mult mai bine decat pietonii. La noi, pietonii sunt iresponsabili intr-un procent mai mare decat automobilistii iresponsabili. In alte tari(Grecia, Spania, Italia), unde soferii nu sunt asa de terorizatii, pietonii sunt mult mai responsabili. N-o sa-i vezi pe acolo aruncandu-se pe sosea ca-n piscina! Nu am o statistica pe care s-o consult, dar parca as crede ca la noi sunt mai multe accidente cu pietoni decat la ei desi, conform „logicii conducatorilor”, n-ar trebui. Oare de ce?

    In Timisoara, 75% din activitatea politiei este „vanatoarea la zebra”(24% cu radarul si 1%restul). Sunt multe situatii in care trebuie sanctionati soferii dar de multe ori carnetele se retin abuziv. Unei cunostiinte i s-a retinut permisul in urmatoarele conditii: bulevard 4(6 cu tot cucele de parcare) benzi, despartit la mijloc de spatiu verde. Avem o zebra, o masina pe banda 1. Pe partea opusa incepe traversarea un pieton. pune piciorul jos pe banda 0, cea de parcare, in dreptul zebrelor parcarea fiind interzisa. Distanta de la pieton la masina de pe celalat sens aprox 25-30 m. Masina trece, permis retinut. Soferul explica distanta mare precum si prezenta refugiului(incadrat de borduri, cu spatiu verde). Explicatia militiei: refugiul nu are dimensiunea legala asa ca nu e luat in considerare! Am inteles ca in ultima lege marimea refugiului a fost stabilita de asa natura incat majoritatea refugiilor din tara sa nu corespunda! Cam cu asta se ocupa militia in Timisoara. Orasul e praf, semafoarele sunt praf(timpi, corelare), asfaltul e praf, traficul e praf(aici e de vina si primarul lu’ peste)

    • „In Timisoara, 75% din activitatea politiei este “vanatoarea la zebra””

      Si la noi, si la noi! Dar le cunoastem meteahna si locurile pe de rost.

    • Nimic nou. Pe vremea lui Ceausescu o lege era definita ca „un zvon trecut prin Marea Adunare Nationala”.

  3. O porcarie…nu trebuie alt Cod Rutier! Trebuie doar respectat ce este deja!
    Cu bagarea la parnaie a tuturor beizadelelor ce omoara oameni nevinovati pe sosele. Cu scoaterea in rezerva si pierderea dreptului de pensie a militienilor, procurorilor si judecatorilor ce iau mita pentru ”infrumusetarea” dosarelor penale. Ce frumos visez eu….si ce-o sa rada lumea de mine!

  4. „…E cât se poate de evident că guvernanții noștri nu din salariile lor trăiesc! Altfel ar ști și ei cât de greu îi vine familiei obișnuite de Români să își asigure traiul zilnic…”

    O fraza care interpeleaza.. am urmarit in reluare ieri un program ” Questions à la une” unde este prezentata printre altele si „activitatea” eurodeputatului Adrian Severin. Urmariti de la 1:11:11. La minutul 1:40:11 deputatul nostru isi rotunjeste venitul fara nici un fel de rusine.
    Jurnalistul de la RTBF se intreaba cum respectivul deputat este inca prezent in biroul de la Bruxel. In afara de asta aflam si cum se calculeaza salariile celor din comunitatea europeana.
    Incep sa fiu de acord cu Marine LePen.
    http://www.rtbf.be/video/detail_questions-a-la-une?id=1858095

    • Sunt demult de acord cu ea – orice nationalist adevarat va pune intotdeauna interesul natiunii sale, mai inainte de oricare altele.

    • Iti multumesc pentru comentariu – video-ul insa nu se deschide din Romania. Am incercat sa-l caut pe net, tot la adresa initiala sunt trimis.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: