Averile Apusenilor noştri – un târg gata făcut, sau mai tragem speranțe?


Cu titluri precum „Cum arată noua înţelegere dintre statul român şi Gold Corporation. Când începe exploatarea aurului de la Roşia Montană„, ni se bagă nu prea subtil in cap, cum că nu ar mai fi nici o șansă de stopare a jafului României de către „D-nii” Steinmetz, Kaplan si Paulson, băieții auriți din spatele companiei Gabriel Resources. Mai lipsea doar un Goldstein din alifie…

Gabriel-Resources

Pfui, năsoșilor….

Dacă sunteți interesați să aflați cine sunt samsarii ăștia de bogății naturale ( obligatoriu ale altora ) și cum și-au făcut averile, o puteți face aici. Așa-zișii oameni de afaceri strategici, nu sunt decât niște hoți, mincinoși și speculanți de cea mai joasă speță, afișând costume, coafuri și pomezi care să îi facă cât-de-cât, prezentabili.

Iar de jalnicele marionete care le fac ăstora jocurile, în vreme ce pretind că reprezintă în mod legitim un popor pe care îl batjocoresc și sărăcesc, mai e nevoie să spun? Da:  Blestemați fie!

ponta

De va fi, sau nu va fi după cum vrea troica străină și cârpele sale autohtone, rămâne de văzut. Ar tebui să fim conștienți de faptul că nu e numai aurul și argintul țării în joc și că Munții Apuseni, ascund depozite incredibil de valoroase de alte metale rare; Vedeți aici ce s-a găsit într-o probă de 350 kg la analiza chimică:

aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50 grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă. Aceste probe și rezultate se află în documentația pe care RMCG-ul a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale.

Valoarea celorlalte metale îngropate acolo, e cel puțin de patru ori mai mare decât a aurului și prin contract, acestea revin direct exploatatorului resurselor. Merită citit acest interviu absolut revelator, cu Dl. Aurel Sântimbrean, fost inginer geolog șef al minelor din Roșia Montană, vreme de peste 20 de ani. Din 2011, când a avut loc interviul, valoarea tuturor metalelor a crescut mult, iar dacă aurul tranzacționat nu se găsește încă la adevărata sa valoare, asta are de a face numai cu manipularea prețului său, pentru a susține un dolar/euro lipsite de orice valoare reală.

mina aur rosia montana

Niște râi, urâți și fameni, au pus gând rău averilor noastre, iar noi suntem lucrați psihologic pentru a accepta inacceptabilul. Dacă și tentativa asta de jaf va merge după plan, înseamnă că ne merităm pe deplin soarta.

Gândi-vă totuși, că atunci când un hoț îți intră în toiul nopții în casă, ești cu totul îndreptățit să faci orice îți stă în putere, pentru a-l neutraliza.

Acum, hoțul ne-a dat și preaviz că ne va sparge ziua-n amiaza mare, iar nouă ni se cere să îl așteptăm cuminți, poate cu pâine și sare, urmând ca atunci când acesta ne cară bunurile pe ușă afară, să culegem și noi ce-a mai căzut din sacii burdușiți. Prilej de bucurie, ei Române ?

Orice popor compus din oameni normali, nu va îngădui asta.

Jaful Apusenilor noștri, fait accompli, sau…? Merită citit până la capăt:

Intr-adevar, de ce sa nu exploatezi tu, stat roman, prin realizarea unei companii nationale infiintata prin subscriptie publica prin vanzare de actiuni catre populatie la care sa se livreze dividente iar cele 300 de tone de aur sa intre in rezerva Bancii Nationale. Mai bine dai 96% din aur unor straini, iar tu iei 4%, ca-i mai profitabil. Ceea ce fac astia se numeste INALTA TRADARE in orice limba. Ar trebui schimbata Constitutia, e adevarat, iar inalta tradare sa fie pedepsita cu moartea. Atunci as vrea sa mai vad pe acesti hotzi pe unde ar mai scoate camasa in fata streangului.

Cu industrie miniera nu vor intra in secolul urmator decat natiile de sclavi. Mineritul (cu tehnologia altora) face populatia dependenta de o activitate cu sfarsit previzibil. (Google „Dutch disease”. Si google „Guinea Beny Steinmetz”, sa vedeti ce lovitura a dat acest Beny intr-un popor sarac de pe Pamantul asta.) Cat despre miile de locuri de munca si miliardele la buget, s-o creada mutu. Jigodii de asa-zisi „oameni politici” care vand viitorul tarii pe nimic. Fara un nou trunchi politic, lipsit de orice legatura cu jigodiile care se perinda acum pe la televizor, prin Parlament si Guvern, Romania este ca si moarta.

Eu stau si ma intreb, din ce mame au iesit acesti conducatori pe care ii avem si ce principii morale au primit de la acestea, ce invatatura au asimilat in scoala, in ce mediu au trait si cum de pot sa fie atat de marsavi, oameni traind printre oameni. Cum pot sa ii priveasca pe semenii lor in ochi, sa le zambeasca ca apoi sa-i prosteasca si sa-i fure. Care sunt valorile dupa care se ghideaza in viata si daca macar o data s-au gandit ca in Univers exista un echilibru, ca nici o nedreptate nu ramane nepedepsita si nici o marsavie neplatita. In ce carte au invatat ca jaful, minciuna, delatiunea, avaritia, meschinaria sunt valorile dupa care sa se ghideze in viata, iar cinstea, adevarul, apararea intereselor nationale sunt niste vorbe in vant, demne de ras… Numai Dumnezeu mai poate salva Romania, ca vad ca de hotzii astia nu mai scapam…

Vor face si canadienii astia profit asa cum a facut Bechtel. Macar Bechtel nu a lasat otravuri si cancer in urma. Nu a ras vreun munte de pe harta Romaniei. Iar ce ar revini teoretic tarii din toata marsava afacere, nici o grija, tot in buzunare private de hotomani–romani si straini–va incapea. „Cel mai cinstit guvern”!!! Voma!

Mari nenorociti… Se da autorizatie unui proiect care face un baraj mai mare decat Vidraru care tine in spate apa cu cianuri, distruge munti intregi, arunca in aer case, biserici, galerii romane si cimitire pt (zic ei!) vreo 4 miliarde de euro care ar urma sa fie incasate de Romania in 20 de ani. In timpul asta UE ne da GRATIS sume mult mai mari, pt ce vrem noi (drumuri, competivitate economica, canalizari, calificare profesionala, etc etc) insa noi luam sub 15% din ei! Din bani GRATIS!! Fara cianuri, fara sa distrugi pt 10000 de ani o zona intreaga. Iar noi ce alegem???

Foamea de spaga a acestor politicieni contemporani ne vor duce(daca nu si suntem!) la pierire ca popor si ca natie!
Se gandesc ca anul viitor e campanie electorala si au nevoie de bani, ca sa-si promoveze interesele, dar interesul poporului cine-l mai sustine, cand dai tu gratis mii de tone de aur, argint , s-ar parea ca si alte metale foarte rare(care de fapt sunt interesul canadienilor) -e strigator la cer ce natie suntem!?

Intrebari pentru minstrul mediului:
1. Cum vor fi prevenite infiltratiile si apoi contaminarea panzei freatice cu substantele toxice stocate in iazul de decantare?
2. Dierectivele CE in privinta mediului prevad ca la terminarea exploatarii investiei, pe cheltuiala investitorului mediul sa fie redat in starea anterioara inceperii investiei. Care este durata de viata a iazului de decantare? Ce suprafata, ce volum si ce adancime va avea acest iaz?
3. Ce suma anuala va fi platita de compania de exploatare pentru refacerea mediului? Cine va colecta aceasta suma?
4. Inainte de inceperea investitiei trebuie facut planul si evaluat costul dezafectarii. Care este costul dezafectarii, respectiv cel al refacerii mediului?
5. Care sunt evenimentele de baza la care barajul este calculat: cutremur (ce acceleratii la nivelul solului, ce inaltime va avea barajul), care este gradul anual de colmatare al iazului ca urmare al colmatarii datorita aluviunilor de pe versanti, ce masuri/actiuni de urgenta se intreprind in cazul evenimentului cel mai sever care poate avea loc (cum este definit acest eveniment in bazele proiectarii?), alunecarile de teren de pe versanti au fost luate in evaluarile initiale de impact asupra mediului?

Au aparut, ca la comanda, postacii RMGC, mai agresivi si mai smecheri decat deunazi. Sunt miliarde de euro disponibili in fonduri europene, iar Romania absoarbe foarte putini din ei, ca, deh, europenii verifica pe unde li se duc banii. Nu poti fura din fondurile alea ca din bugetul national. 25 de miliarde de euro pe 400 de km de autostrada, pe buget national! Vom vedea max. 200 de locuri de munca pentru amarati de mineri la Rosia si niste sute de milioane la buget, de ochii lumii, in schimbul unui dezastru ecologic si social la Rosia Montana. Eventual, cu o slujba de sfintire din partea BOR la deschiderea santierului.

Grecii sunt si ei sub presiune sa-si vanda zacamintele de aur,dar la ei societatea civila face presiuni adevarate si guvernul nu le da. De ce nu se poate si la noi? Rusine pentru cei 30 de arginti primiti de la Rosia Montana!

Deci: daca Ponta nu e dependent, ca Basescu spre exemplu, de structuri internationale oculte, inseamna ca, deocamdata, structurile respective nu-l au cu nimic la mana. USL conteaza pe aproximativ 70% din electoratul roman, motiv pentru care nu are nevoie de aliante caracterizate prin promiscuitate, nici sprijin ocult. Decat sa dai aproape gratis spoliatorilor internationali unul din cele mai mari zacaminte de aur din Europa, mai bine il pastrezi pentru Romania. Refaci compania care se ocupa de exploatarea aurului, o retehnologizezi si o pui la treaba. Aurul poate fi un punct forte in stabilizarea monedei nationale si nu numai. Sper sa nu fim nevoiti sa declansam un razboi contra Guvernului si contra Gold Corporation pentru chestia asta. Iar daca se dovedeste ca vreunul a luat bani pentru chestia asta, la zid cu el !

Chiar că sunt deosebit de rafinați nenorociții care postează pentru RMGC, vedeți aici mostră ( comentariu Eufrosin ):

Nu inteleg cum de suntem o tara de analfabeti, cand intalnesti la tot pasul genii mioritice care au solutii simple si impecabile la toate. Ma rog, gresesti cand zici ca Ponta n-are nevoie de „oculte”, atat timp cat 30% din cei 70% voteaza direct de pe lumea cealalta. Mama, ce limbaj: „spoliatorilor international” (Stalin si Gheorghiu Dej iti zambesc cu ochii inotand in lacrimi, din cazan). Ia uite: „Refaci compania care se ocupa de exploatarea aurului, o retehnologizezi si o pui la treaba”. Simplu ca „mai da o vodka mica, mestere!” O refaci? Pai guvernul n-are bani nici sa plateasca la Monitorul Oficial taxa pentru publicarea hotararii de infiintare. N-a avut nici 20 de milioane ca sa tina in viata Oltchimul. Si o sa aiba sute de milioane ca sa faca sa functioneze Rosia? Auzi, cica detine 25% din mustarie. Plus 6% redeventa, inseamna 31% La asta adaugi 24% TVA-ul din toate veniturile. Plus impozitul pe profit, 16%. Plus contributiile CAS ale personalului. Plus scutirea de cheltuielile cu ajutoarele de somaj si pensiile sociale. Una peste alta, socotelile lui Boc erau foarte bune (dar au fost facute harcea-parcea de Ponta atunci, ca sa le imbratiseze acum)…

Ati vazut unde erau uneltele ocultei ? Prezente la datorie. Adica, dupa ei citire: voua nu va trebuie zacamantul ala. Sunteti prea prosti, nu stiti ce sa faceti cu el. Noi stim ce e mai bine pentru voi, noi hotaram ce manacati, cati copii faceti, noi decidem cand veti muri. Propun o alta cale: dati afara, cu un sut in *, pe toti „intreprinzahotii” astia. Ca, nu stiu cum naiba se face, dar trag la patrimoniul statului ca musca la *. Nu cu banii lor, ci cu banii fraierilor de romani. Ba o companie feroviara, ba gazele se sist, maine poimaine, cine stie, pun ochii si pe altele. Gata, ajunge.

Locuri de munca? Vor face exact ca si Bechtel, cativa functionari pe la birouri prin Bucuresti sau Cluj ca sa se ocupe de birocratie si publicitate si putini oameni de-ai locului platiti cu salarul minim paznici la utilaje si tehnicieni din strainatate care vor sta pe santier. Credeti ca vor face minerit asa cum stiu oamenii locului sa faca, adica cu tarnacopul? Vor angaja localnici pe post de paznici sa dea cu tarnacopul in cap celor care vor protesta impotriva cianurii. Le-au spalat oamenilor mintile, de altfel cum o fac si politicienii. Poate ca meritam.

Iată înalta trădare! trădătorii poporului român au un singur drept : efectuarea condamnării. iar pedeapsa este una singură, pedeapsa capitală. dincolo de confiscarea totală a averii, dincolo de retragerea oricărui merit, demnități, drepturi, onoruri ș-alte prostii. trădătorii își duc lucrarea în deplina indiferență a poporului. este și o pedeapsă și o încercare și multă tristețe. e vremea protestului dur. trădătorii nu au țară și de aceea sunt disprețuitori. patria lor e oriunde pot cheltui cei treizeci de arginți.

Blestemați să fie trădătorii poporului român! blestemați să fie ei și ai lor și dintre ai lor doar cei ce recunosc să scape iar pentru ei, trădătorii, iertare să nu fie! să-i știu acolo, mă satură, împreună cu ei, călcător de poruncă fiind.

Redeventa Romaniei este de 6 % ?? Dumnezeule, trebuie sa fie vreo eroare de tehnoredactare. Cum sa dai tot aurul din Muntii Apuseni unor ovrei canadieni cu 6% redeventa??? Mi se pare ceva de domeniul filmelor de comedie ale lui Woody Allen. Dar ce este Romania, Somalia, Burkina Faso, Papua Noua Guinee ? Am ajuns papuasii Europei? Am pierdut recent vreun razboi mondial si suntem ocupati?
Se va iesi in strada si o sa iasa urat. Ponta esti un bou daca semnezi asa o mizerie istorica – Lasati aurul in munte!

Asta se numeste jaf. Se practica cu tarile de mana a 2a, e-adevarat ! Politicienii care aproba asta ar trebui spanzurati. La un moment dat, se vor plati toate crimele astea cu alte crime.

Căutați :

1. „La Roşia Montană, cu excavatorul, morţii sunt rupţi în două cu sicrie cu tot!”

2. “Tara are nevoie de aur”, dar nu sa-l ia jidovii de la Rosia Montana Gold Corporation. Solutia este o companie 100% romaneasca la care sa fie actionari cetateni romani.

Pentru o redeventa de 6%? Doamne, ce jaf… Astia vor scoate 15 miliarde de euro (nu, acolo este mult mai mult – nb) si vor da Romaniei cateva zeci de milioane de euro pentru gestul frumos de a-i lasa sa exploateze resursele din subsolul tarii. Impuscati-i pe cei care aproba asa ceva, sunt mai rau decat tradatorii de tara. * de teapa lui Nastase care a dat OMV-ului monopolul pe combustibilii tarii pentru nimic… Nenorocitilor!

Nu se poate asta, trebuie sa ne opunem, sa protestam, sa oprim vanzarea asta de tara care nu ne-a adus in 23 de ani decat saracie, mizerie si suferinta.

Cat va mai trebuie CA SA IESITI IN STRADA???? CU SUTELE DE MII?

Nu-i cam colonialista REDEVENTA?
… adica, apoape 90% din aur revine celui care-l exploateaza – contravaloarea sa putand creste indefinit in vremuri tulburi -, ca pana si utilajele poat fi „reciclate/ leasing …hmmmm…
sa punem REDEVENTA 25%!
daca nu suntem in stare sa ne exploatam aurul in regie proprie, desi suntem in clubul select al celor mai dezvoltate state si avem acces la tehnologie si credite cu dobanda avantajoasa pentru asemenea exloatatii, noi dam aproape gratis aurul ca si petrolul unor straini. DE CE?!

In afara de poluare si alte nenorociri, cred oare romanii ca din miliardele astea pe care le vehiculaza acesti banditi, va ajunge ceva pe masa romanului de rand? Toti banii astia si inca si altii se vor scurge in buzunarele hotilor. Vedeti bine, zilnic se vorbeste despre deturnari de fonduri, de mita, de spaga, de prejudiciu de milioane si milioane. Asa ca si din Rosia Montana praful se va alege si in plus o sa ramanem si cu o poluare drastica si un peisaj apocaliptic si mizerie.

guvernul ungureanu a cazut si pe motiv de ‘vandut’ moka resursele naturale!!!
guvernul ponta va avea aceeasi soarta: proiectul rmgc va fi inceputul sfarsitului.

Peste Iraq au bagat portavioane pentru resurse, la noi s-a rezolvat cu spagi bine plasate.

Ca o face Ponta sau ar fi facut-o Basescu, e o ticalosie. Aurul acela si toate celelalte metale pretioase pot fi 100% ale Romaniei. Nu avem bani acum pentru investitii (desi 2-3 miliarde pentru o tara ca Romania nu era mult, tot atata se dau la autostrazi), mai putem astepta cativa ani. Aurul de-acolo nu se strica. Ziceau unii ca suntem saraci ca nu dam voie GR sa exploateze Rosia Montana. Eu cred ca vom ramane saraci tocmai ca le dam lor voie sa ne epuizeze resursele naturale. Altele nu avem. Dupa ce acolo va ramane doar lacul cu cianuri, vom regreta amarnic.

JAF JAF JAF !!!
o sa mai cersim din poarta-n poarta inca 1000 de ani! aurul merge la bogatasii lumii si spagile uriase la tradatorii nenorociti si blestemati din ”politica” romaneasca!

Simt o scarba infinita pt reprezentantii ”statului” roman,care au dovedit in ultima jumatate de secol ca sunt niste zdrente , banditi la drumul mare care sacrifica milioane de oameni pt burtile lor si a familiilor lor hamesite!

1. Statul ar putea investi în exploatarea minereurilor aurifere (și nu numai) inclusiv prin participare publică (emiterea de acțiuni) în condiția obligatorie de utilizare a cercetării de la Baia Mare (care elimină prezența cianurilor) și desecretizarea calculului real de minerale și valori ce sunt oferite de o astfel de exploatație.
2. Participatiunea publică elimină obligatia unui referendum, bogățiile naturale nefiind proprietatea unui președinte, prim-ministru, guvern sau parlament.
3. Concomitent pregătirilor de exploatare trebuie definite elementele de arhitectură peisageră, de conservare patrimonială a siturilor și prezentarea în paralel a etapelor.
4. RMG-ul poate fi asociat pentru utilaje (dacă este nevoie) dar ca simplu prestator de servicii. Pentru a nu deteriora echilibrul social guvernul trebuie să asigure caracterul autohton strict al investiției.
5. Locuitorii zonei care intră în interesul exploatării trebuie să primească despăgubirile solicitate și, prin reconversie, să asigure prioritar forta de muncă.

ESTE IN PUTEREA NOASTRA SA OPRIM DEZASTRUL! FIECARE DIN NOI POATE FACE ATAT DE MULT!
NU VA SUBESTIMATI PUTEREA, OAMENI BUNI!
Informati-va cunoscutii despre ce se intampla si iesiti in strada cand vor fi organizate proteste!
Noi suntem VOCEA INAINTASILOR NOSTRI SI AI GENERATIILOR VIITOARE! LA LUPTA!

Slava Domnului ! Exista precedentul din 25 decembrie 1989 – condamnarea lui Ceausescu pentru subminarea economiei nationale ! Contractul pt Rosia Montana este de 10 ori mai grav. Sper sa-i vedem judecati si condamnati pe cei care au fost de acord cu acest contract ! Si vom vota orice partid care are aceasta atitudine !

In 2-3 ani dupa inceperea exploatarii vom ramane: fara resurse, fara locuri de munca, fara posibilitatea de a se face turism in urmatoarele sute de ani in Rosia Montana.

DAR EXPLOATAREA VA INCEPE PESTE CADAVRUL NOSTRU!

Sunt foarte revoltat. Pe de alta parte stiu ca nimeni, niciun politician, la oricare nivel ar fi el, nu poate comite asemenea tradare daca ne unim fortele. Un singur om poate opri tancurile.
Pentru ROsia Montana, sunt multi oameni dispusi sa verse sange daca este nevoie. N-o sa se ajunga acolo. E de ajuns sa ne facem auzite vocile.
TACEREA ESTE CEL MAI MARE PACAT!

Sunt atat de multe lucruri de spus si de facut, si atat de putini sunt cei care sa inteleaga si sa faca ce trebuie facut, pentru ca majoritatea romanilor dorm in indiferenta, egoism, prostie, indoctrinare, propaganda, manelizare, rrhomanizare. Cui ii mai pasa de tarisoara noastra peste care au navalit pradatorii in valuri de-a lungul istoriei si pentru care si-au dat viata atatea generatii de stramosi? Cui ii mai pasa de romanism, de romani, de Romania, de traditii, de cultura, de istorie adevarata, de credinta? Fratilor, ne indreptam cu pasi uriasi si viteza mare spre auto distrugere, porcii corupti interni si externi doar ne dau un ultim vant sa intram in groapa mai repede. Ironia amara este ca imnul nostru de stat ne indeamna sa ne trezim, sa ne desteptam din somnul cel de moarte, indemn ce nimeni nu-l aude. Pana cand, romanilor?

sursa comentarii: Gandul

52 răspunsuri

  1. Acuma nu mai ieşi în stradă bai amărâtule? Pe spatele celor ca tine au câştigat ăştia alegerile şi acuma zic că sunt legitimi. Recunoaşte că ai fost un dobitoc că ai ieşit în stradă anul trecut!

    • Dupa toate aparentele, s-ar spune ca ai anumite probleme. Tot lasi comentarii ostile degeaba, in speranta ca, ce ..?

      De cate ori ies in strada impotriva unor corupti, nu are de ce sa imi para rau. Apropos, nu i-am votat pe astia si nici nu am indemnat pe cineva vre-odata s-o faca. Uite bre’ si dovada.

      Oare de ce iti vine atat de greu sa pricepi ca atat unii, cat si ceilalti, sunt la fel?

      • Bine, să zicem că îţi dai dreptate, dar văd că ocoleşti să răspunzi la întrebare. O mai formulez odată: De ce nu mai ieşi în stradă? Oricum, dacă cineva are preferinţe politice nu însemnă că are o problemă. Probleme au cei care spun că toţi politicienii sau toate femeile sunt la fel.

        • Nu e nevoie „sa zicem ca imi dai dreptate” si nici sa ii credem prosti pe cei care s-au prins in privinta clasei politice „romanesti”, adica pe majoritatea Romanilor.

          Lasa-ma sa ghicesc: asa-i ca faci parte dintr-un partid politic si posibil, ai si o oarecare functie in cadrul sau – politruc, ei?

        • Zau? prima mea concluzie ar fi nu ai habar de economie, pentru ca acolo esti judecat dupa rezultate. Ori, rezultatele TUTUROR politicienilor actuali, indiferent de apartenenta politica – oricum formala si de suprafata, pentru a masca apartenenta la alte organizatii mai mult sau mai putin discrete- sunt cele cunoscute, adica DEZASTRU. Din acest punct de vedere, toti sunt la fel, adica incapabili sa ofere solutii si o guvernare in interesul cetatenilor romani, si degraba dornici sa pupe in fund Inaltele Porti de la Washington si Bruxelles, in dispretul celor ce le-au dat posibilitatea sa-si arate bunele cunostimte de administrare ale patrimoniului Romaniei. Acusica ai priceputelea sau iti trebuie si un desen?

          • Sau, mai precis, „cunostinte de administrare a patrimoniului” (dacä am spus vreo prostie, sau am fäcut iaräsi vreo nefäcutä, atunci promit sä retractez cu prima ocazie).

            Cu respect,
            T.

            • Draga T., chiar trebuia sa-mi aduci aminte ca sunt o dactilografa execrabila? Sau, poate ca priceperea matale nu trece de analiza ortografica…Oi fi vreun urmas al raposatului Pruteanu?

            • @Filosofu’:

              Nicidecum! Am dat si eu prea-adesea cu bâta-n balta asta si acum am prins pur si simplu ocazia sä-mi mai scot câte ceva din pârlealä pe seama ta …

              Oportunism, parcä asa se cheamä defectul de caracter ajuns azi virtute.

  2. Are cineva idee cum se afla ce prospectari sunt aprobate si in ce scop?!? Intreb asta pentru ca de 2 ani la o alta Montana, Gladna, din Muntii Poiana Rusca, se fac prospectiuni, vin niste baietasi de la o companie din Deva… Dupa mine daca cedam la Rosia Montana vom avea toti muntii sfartecati de nehalitii astia fara mama, fara tata… Astept cu interes cum putem afla cine are vie sa umble cum vrea muschii lui prin muntii nostri si de ce…

    • Nu e rea propunerea ta. Sigur se poate afla, dar cu niscai’ ajutor din industrie, daca vor mai fi oameni care sa puna interesul tarii, inaintea amaratului aluia de salariu.

  3. Eu nu mä pot exprima pe fond, întrucât nu mä regäsesc în sintagma „Apusenii nostri”.

    Declar prin prezenta cä NU detin NICIUN petec de pamânt / rocä (de shist, vulcanicä, calcaroasa sau de alta natura) în acei munti …

    Doresc sa mentionez si ca nici nu am pus vreodata ochii pe „averile” detinute (cf. articolului) de acei munti.

    Ne-având defel înclinatii animiste (dar nici pregätire juridicä), mä îndoiesc (oarecum) de teza (implicit formulata) cf. cäreia „Apusenii” s-ar bucura de calitatea de subiect de drept si înclin (instinctiv) sä NU le recunosc calitatea de a detine / dispune de averi.

    În fine, tin sa ma delimitiez cu aceastä ocazie si de asertiunea unor cetateni motzi (respectiv cetateni români de etnie motzä), cf. cäreia „noi” am cersi „din poartä ‘n poarta”, cersetoria fiind o disciplinä aflatä în afara ariei mele de preocupäri.

    Cu respect,
    T.

    PS: pentru dosar, as dori sä subliniez dinnou faptul ca nici nu am iesit în strada în ianuarie 2012 si nici nu am încurajat pe nimeni sä o facä (ci dimpotrivä).

  4. Baietzasii astia se pare ca stau in spatele unor crime impotriva umanitatii conform unor investigatii jurnalistice musamalizate peste noapte http://www.familiaortodoxa.ro/2012/10/03/exploatarea-de-la-rosia-montana-razboi-economic-si-atentat-la-sanatatea-poporului-roman/

  5. @efrosin
    Ei, îmi dau seama că gândeşti superficial. Nu ştiu ce te face să crezi văd fac parte dintr-un partid, cred că deja începi să te crezi prea important. Nu cred că cineva cu funcţie în partid te-ar băga în seama. Eu pot să mă cobor la nivelul tău, fiind un simplu cetăţean. Problema mea e că nu pot să asist nepăsător la o lovitură de stat cum a fost încercarea de anul trecut. Mai vreau să ştii că mai am o problemă cu tine pentru că mai demult am fost atacat la persoană pe blogul tău la comentarii. P.S. Văd că tot nu vrei să îmi răspunzi la întrebare.

    • Din pacate, ceea ce a fost anul trecut a fost un jalnic circ, in care s-a implicat si cabotinul Baroso. Si tot din pacate, mirosul meu spune ca ceea ce va urma va fi departe de o lovitura de palat, si va semana mai degraba cu o explozie.

    • Nu te lasa, continua!
      Vrei sa produci agitatie, scandal.
      Daca nu reusesti, vei fi sanctionat?
      Daca ai copii de intretinut si ti-au taiat din salariu sa ne spui ca sa te ajutam cu ce putem.

  6. @Gabriel,
    Amice,esti un … !
    Lasă-l în pace pe fratele Eufrosin, că e sătul de d”alde voi din dziion”s starsînstraip country !
    Rămâi în cercul tău strâmt şi sideral ! Lasă-ne pe noi, ăştia tradiţionalii sau „fundamentaliştii”, cum vă place să ne blamaţi !!!
    Daca ai o problema cu el, du-te la un „storcator de creiere” sa te „dreagă”, aşa cum ştiu ăia, ca să fii cuulforever !!

    • Nu am publicat epitetul, caci si asa m-a acuzat „Gabriel” ca s-a simtit lezat de oarecine, aici pe Lumea dupa Eufrosin.

      Doamne ajuta!

      • Asta ca să îţi dai seama cât sunteţi de talibani. Nişte nenorociţi şi frustraţi ci aere de creştini şi naţionalişti, dar nu sunteţi deloc aşa ceva.
        Oricum, mie mi-ar crăpa obrazul de ruşine să mă aliez cu mai mulţi împotriva unuia singur, sau să ma bag în seamă. Asta însemnă că prietenii tai te consideră prea slab ca să poţi să faci faţă unei situaţii. Încă o dată spun, mie mi-ar fii ruşine! Pe viitor spune-le prietenilor tăi că eşti capabil să duci o luptă unu la unu. Oricum nu mă simt lezat , am mai dus eu bătălii deastea, cu mai mulţi laşi. Sigur, acest comentariu nu o sa-l publici, cum nu le-ai publicat nici pe cele anterioare.

        • Tu nu cu mine te afli in lupta, ne-amice! Apropos, daca mai intentionezi sa vii pe-aici cu balarii din astea, nici nu are rost sa incerci macar.

        • Du-te, bă ,în Afganistan, sa puşci civili inocenti, pe contul lui HBO-yes-we-caca(n); dacă te măncă în cur să te războieşti cu unii !!!!
          Încasează glonţul pentru Bă(şin(escu şi dispari de aici !
          Marş !

      • Am observat „crutarea’l tonului.
        Propozitia pierde ceva din original,fiind un citat destul de celebru….
        Dar, ajunge rautatea atacului catre tine, precum zilei rautatea ei….
        Intamplator, am dat peste blogurile deschise ca un front impotriva ta in 2008…Cata cainosie la inimi,pe mai putin de treizeci de arginti !!!
        Doamne,apara si pazeste-ne !

  7. Guvernul a aprobat legea care permite exploatarea la Roşia Montană şi o trimite Parlamentului.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/guvernul-a-aprobat-legea-care-permite-exploatarea-la-rosia-montana-si-o-trimite-parlamentului-311038.html

    Se aude ca mai multi entuziasti ai demonstratiilor din ianuarie-trecut s-au raliat initiativei unui grup de votanti USL dezamägiti (dezamägiti de cretinismul congenital din dotare) si au solicitat (inclusiv ambasadei Arabiei Saudite) introducerea Shariei pe teritoriul României. Sacii cu mâinile amputate (ale celor care au votat cu koorul) ar urma sa fie oferite în dar Premierului Ponta la viitoarea aniversare a victoriei în alegeri.

  8. Emil Bock (citat de Mediafuck’s):
    http://www.mediafax.ro/economic/boc-despre-exploatarea-de-la-rosia-montana-nu-am-fost-si-nu-sunt-un-fan-al-acestui-proiect-11278325?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+mediafax%

    „Ce să vă spun? Oricum nu scrieţi nimic, nu are nici un rost, e un joc cu sumă zero, am văzut multe la viaţa mea, aşa că…

    Eu îmi păstrez aceeaşi opţiune, pe care am avut-o şi când am fost prim-ministru, nu am fost şi nu sunt un fan al acestui proiect, am spus-o de fiecare dată, pentru că nu am datele necesare cu privire la impactul pe care-l are pe termen lung asupra mediului înconjurător.

    Nu mi-am schimbat punctul de vedere, nu era gata raportul de mediu, nici acum nu este gata. Întrebaţi, că de scris oricum nu scrieţi, haideţi să vedem dacă o să scrieţi mult despre Roşia Montană”, a spus Emil Boc.

    Vorba aia: „-Jos Piticul!”
    Nu-i asa cä-cam asa e?

    • Dar de metalele jefuite, nimic, nimic? Doar de mediu il durea?

      • Ah, nici pe mine nu mä (prea) doare de metale (de metalele altora), cât de cultura locului (de orasul în sine, de minele romane, de oamenii locului) si si chiar si de munte. Spre deosebire de aur si de wolfram, cultura e SI a mea. Una e säa sapi galerii, cu totul altceva e sa distrugi munti întregi (dupä cum prevede proiectul elaborat de Comitetul de Stat al Planificärii din RSR, proiect elaborat la indicatia S.G. al PCR si însusit de corporatia canadiana).

  9. Am noutati: Pe facebook se face o mobilizare pentru proteste impotriva acestei afaceri, cat si a fracturarii hidraulice, pentru 1 septembrie, in toate orasele importante. Chiar si de o mai mica importanta, Barladul e si el prezent! Romanii se misca!

  10. Este nevoie de un IMN PENTRU REVOLUTIA INCEPE LA ROSIA MONTANA. Il gasiti in linkul de mai jos : VAMA – Declar pierduta tara.

    Dati-l mai departe.

    • Am o veste buna pentru tine: desi „revolutia” cu fluturasi a sucombat (si anume chiar mai înainte de a începe, ca TOATE mascariile din categoria „occupy”), iatä cä „miscarea” se bucurä de un sprijin neasteptat – Eco-Soros e cu noi!

      * * * * *
      După ce protestele de stradă au învins, iar proiectul Roșia Montană a fost înghețat de liderii de la putere, un personaj controversat din domeniul minier ar putea profita de această situaţie. Miliardarul George Soros și-a creat în România, prin diverse ONG-uri, o adevărată armată care se opune proiectului Roșia Montană. Iar Soros este cel care susține financiar organizațiile „ecologiste” ale societăţii civile, finanţarea fiind una consistentă, de sute de mii de dolari, potrivit unor rapoarte prezentate de turnul.blogspot.ro.

      * * * * *

      Detalii la adresa:
      http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/75102

  11. Duminica 1 Sep. de la ora 17 se va iesi in strada in toate orasele tarii si chiar si in marile orase europene.
    http://www.rosiamontana.org/stiri/lista-oraselor-care-pe-1-septembrie-se-alatura-protestului-impotriva-distrugerii-rosiei

  12. Sa-i ajute Bunul Dumnezeu si sa-i binecuvanteze dupa cum merita, in TOT ce gandesc, simt, vorbesc si fac, pe TOTI nemernicii care vor sa distruga si ce a mai ramas bun si frumos din tara asta, PE TOTI, pe fiecare dupa al sau nume !!! Fie ei “proprietari”/actionari in firme “de cotetz” sau “de garaj” cum le zic eu (din care fac parte si firmele in cauza, cu datorii de sute de milioane de dolari, pe care … surpriza, le vom plati tot noi !), guvernanti, parlamentari, postaci, parintii lor, copiii lor, nepotii lor si absolut pe toti aceia care au sustinut vreodata sub orice forma si pe aceia care sustin si in prezent RMGC si Chevron !!! Sa fie binecuvantati cu cancere la tot neamul lor cel viu, sa fie plouati zilnic de ploi acide, sa poata respira un aer curat doar cu masca de gaze, sa bea numai apa cu cianuri sau plina de carcalaci si scolopendre, sa poata manca doar colb de pe drum… Intr-un cuvant, sa fie binecuvantati cu toate acestea si cu multe altele in plus, fiecaruia sa i se dea dupa CUM si dupa CAT merita ! Asa sa fie ! Cine mai sustine acum cu agresivitate RMGC si Chevron este ori batut in cap, ori platit la greu, ori TRADATOR DE NEAM SI TARA, ori handi kapat mintal, ori toate la un loc concomitent !!!
    PENTRU CEI CARE SUSTIN AGRESIV RMGC SI CHEVRON, CU CAT ANUME VA PLATESC ACESTE FIRME RECLAMELE SI INTERVENTIILE la televiziuni si pe bloguri ?!? Aud ?!? RUSINE SA VA FIE, TRADATORI DE NEAM SI TARA ce sunteti !!! Voi nici nu meritati sa vedeti lumina zilei ! RUSINE !!!
    P.S.- Eufrosin, daca pare prea dur comentariul, ramane la latitudinea ta, ca admin, daca-l postezi sau nu. Iar daca pare un blestem, total gresit ! Eu doar le urez sa aiba parte de tot binele (daca se poate, inmiit) pe care ei il doresc pentru intreg neamul romanesc, ca ei doar asa sustin, ca ne vor binele, nu ? Si tot ei mai sustin sus si tare ca doar noi, ca ignoranti si “needucati” ce suntem, nu suntem in stare sa ne percepem interesele la justa lor valoare … Ma rog permanent la Bunul Dumnezeu sa ne apere si sa ne ajute in vremurile astea de restriste …

  13. m-as mira f tare ca romanii sa gaseasca ceva vreodata care vine din vest si sa nu fie bun sau sa existe ceva care nu le face lor bine! 🙂
    si acum imi aduc aminte de un film documentar facut de nemti pe un cimp din romania in care explicau efectele culturilor modificate genetic si de caruta care a aparut intimplator in cadru cu 3 tarani cu furci in mina care strigau de zor america, america! 🙂
    chestia cu nemtii cinstiti in care cred doar romanii pe globul pamintesc este cel mai tare banc! 🙂

  14. Vreau sa cred ca se mai poate face ceva si asta pentru ca oamenii din Piata Universitatii sunt tineri si frumosi.
    Este aproape terapeutic sa ii privesti. Nu sunt nici manelisti, nici macinati de vicii, nici vocea cuiva.
    Totul este ca prezenta lor sa nu fie utilizata ca pretext pentru cine stie ce manarie politica.
    Ma intreb de ce nu s-a manifestat in acest mod in cazul exploatarilor din Mare Neagra sau in cazul retrocedarilor Mocsoni Starcea si imi raspund retoric ca ticalosii, au actionat mult mai rapid decat in acest caz. Este posibil deasemeni, ca societatea romanesca s-a maturizat in sens nobil, abia acum. Mai bine mai tarziu, decat niciodata.

    http://bois.fordaq.com/fordaq/srvFordaqReport/ASOCIATIA+OCOLUL+SILVIC+MOCSONI+STARCEA_112261.html

    http://www.ihb.de/bois/entreprise/ASOCIATIA+OCOLUL+SILVIC+MOCSONI+STARCEA_112261.html

    Am adus in discutie cazul de mai sus, sperand ca acesti tineri vor avea curajul sa poarte o discutie cu Majestatea Sa Regele Mihai, mai ales acum, in contextul Visinescu.
    Ion Mihalache a fost ucis la Ramnicul Sarat nu doar de Visinescu, ci si de medicul inchisorii, de presedintele completului de judecata ce a pronuntat condamnarea si de cel ce a preferat sa il protejeze pe Mocsoni Starcea (si familia sa expatriata in Elvetia) la procesul Maniu-Mihalache.
    Tinerii din Piata Universitatii stiu, se pare, ca in Romania, Istoria se conjuga la forma activa, fara limite temporale, iar pacatele sunt iertate doar daca au fost marturisite, regretate si in masura posibilitatilor umane, indreptate.

  15. Cititi domniile voastre biografiile familiei Mihnea si Iulia Motoc si incercati sa gasiti o legatura intre competentele lor profesionale si ceea ce s-a intamplat la Bruxelles, in urma cu 3 zile.
    Mi-am permis sa o aminesc pe Iulia Motoc, sotia diplomatului (procuror) mai sus numit, doar pentru ca exceleaza in competente legate de Drepturile Omului si ale Femeii.

    ” Protestatari români arestați în fața Reprezentanței României la Uniunea Europeană!
    Vineri, 06 Septembrie 2013 10:13 RLC
    Email Imprimare PDF
    Articol preluat de pe site-ul MediaScop

    Joi, 05.09.2013, circa 20 de susținătorii ai cauzei ”Roșia Montana” din Bruxelles s-au întâlnit în fața Reprezentanței României la Uniunea Europeană pentru a încerca să-i înmâneze Ambasadorului României pe lângă UE o scrisoare în care să-și prezinte oficial poziția față de legea ce se încearcă a fi adoptată. Intenția participanților a fost de a astepta în liniște ieșirea Excelenței Sale pentru a putea discuta.

    În jurul orelor 18:30 cei interesați au ajuns în fața Reprezentanței unde se găseau deja 4 echipaje ale Poliției belgiene. În așteptarea Ambasadorului, participanții s-au așezat pe trotuar și au început să citească, moment în care Poliția le-a cerut să se disperseze. Oana Uioreanu, una dintre protestatare, a încercat să poarte o dicuție cu Poliția argumentând că nu este nimic ilegal în a sta pe trotuar și a citi. Între timp, o altă protestatară, a filmat incidentul. Poliția a reacționat și a procedat la arestarea celor două.

    Oana Uiorean a declarat ulterior că a fost brutalizată în cursul arestării și insultată în duba Poliției:

    „Dupa ce m-au arestat brutal, aproape rupându-mi mână, patru polițiști pe mine (am 55 kg) și mi-au pus cătușe în fața fetei mele de doi ani jumate, m-au trântit într-o dubă, m-au legat cu centura de siguranță și a început abuzul. Multe din câte mi s-au spus nu le pot reda aici. Părea să-i preocupe mult că sunt cu siguranță de stânga, și ca urmarea… murdară. Mi s-a spus în primul rând că știu ei că în România nu se respectă regulile, dar aici e Belgia. Știu ei cum sunt românii, au mai avut de-a face cu ei. (…) Au mai arestat pe cineva, tot o fată, de băieți n-aveau curajul să se lege. Fetei i-au pus cătușe de plastic strânse de i s-a învinețit mână. Le-a cerut în repetate rânduri să le lărgească și să deschidă o fereastră, că îi e rău de cald. Au refuzat. I-au luat telefonul să șteargă ce a filmat înainte de a fi arestată. (…) M-au acuzat că sunt iresponsabilă, să-mi duc copilul la un protest. Nu e protest, am spus, citeam o carte. Voi ați traumatizat-o brutalizându-mă în față ei. Au repetat că e vina mea, la nesfârșit, să se convingă că au dreptate. M-au invitat să le părăsesc țara dacă nu-mi place.”

    În tot acest timp nici unul din angajații Reprezentanței nu a ieșit pentru a vedea ce se întâmplă. Iar când una dintre româncele aflate pe trotuar cu copilul a sunat la ușă insititutiei pentru a cere permisiunea de a utiliza toaletă, a fost refuzată pe motiv că face parte din grupul protestatarilor.

    Mirona Mitache

    Foto: Mircea Munteanu

    Filmul evenimentului: http://bambuser.com/v/3885027

    Stiri pe aceeasi tema: http://totb.ro/video-o-protestatara-romana-spune-ca-a-fost-brutalizata-si-insultata-de-politie-la-bruxelles-unde-protesta-pentru-rosia-montana/

    Scrisoarea doamnei Uiorean:

    Mihnea Ioan MOTOC
    Ambasador, Reprezentant
    permanent al României pe lângă UE
    12, Rue Montoyer
    1000 Bruxelles

    Excelenței Sale, Domnul Ambasador Mihnea Ioan Motoc, reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană

    Vă scriu în legătură cu evenimentele ce au avut loc în fața Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, Rue Montoyer 12, Bruxelles, joi, 5 septembrie, puțin după ora 18.

    Mai mulți cetățeni români ne-am dat întâlnire în fața instituției pe care o conduceți ca să vă înmânăm o scrisoare referitor la poziția noastră în problema Roșiei Montane, iar apoi să citim în liniște, pe trotuar, în semn de protest față de acțiunile guvernului României. Cum informațiile despre întâlnire au circulat liber pe rețeaua de socializare Facebook, se pare că au ajuns și la urechile instituției dvs., care în mod evident monitorizează îndeaproape interacțiunile cetățenilor români.

    Cu toate că acțiunea noastră a fost declarat cu intenții pașnice, cineva din interiorul Reprezentanței a găsit de cuviință să cheme poliția. Patru mașini și aproximativ zece polițiști ne așteptau la locul și ora stabilite, blocând accesul către clădirea Reprezentanței.

    Ne-am strâns la vreo două case mai departe, ne-am scos cărțile și am așteptat sosirea persoanei cu scrisoarea adresată dvs. Polițiștii s-au apropiat de noi și ne-au cerut să plecăm. Am refuzat, atrăgându-le atenția că nu facem nimic ilegal. Au insistat că știu ei sigur că e vorba de un protest, că au fost chemați de Reprezentanță, care la rândul ei avea informația de pe Facebook. Am insistat și noi că nu plecăm, rămânem să citim. După un schimb de replici aprinse cu polițiștii, am fost luata de patru dintre ei, trântită de peretele instituției dvs., brațul mi-a fost răsucit, aproape rupt, mi s-au pus cătușe, și am fost aruncată în duba poliției. Toate acestea în urletele și sub privirile înspăimântate ale fiicei mele de 2 ani și 7 luni. Presupun că în continuare v-ați simțit amenințați de noi, cei 10-20 de protestatari pașnici, pentru că nici în fața acestor abuzuri și a brutalității nedreptățite a poliției nu a ieșit nimeni din Reprezentanță să contribuie la aplanarea conflictului. Așa cum se face între oameni. A fost arestată și o a doua doamnă, pentru motivul că filma ceea ce se întâmpla.

    Odată în dubă am fost agresată verbal de către polițiștii belgieni chemați de instituția dvs. Împreună cu mine, a fost insultat în repetate rânduri întregul popor român, cu declarații xenofobe și deosebit de jignitoare. În timpul arestărilor, cetățeni obișnuiți se opreau și priveau scena fără să le vină să creadă. Ni s-a luat de mai multe ori verbal apărarea de către trecători. Vă asigur că imaginea României în mediul comunitar, de care instituția dvs. e direct responsabilă, a avut foarte mult de suferit de pe urma evenimentelor de ieri.

    Vă rog pe această cale să luați poziție în mod public față de brutalitatea la care am fost supuși ieri în fața Reprezentanței în timpul unei întruniri cu scop pașnic. Tot public, vă invit să cereți scuze fiicei mele, care a devenit martora unor evenimente violente de a căror instigare instituția dvs. e direct responsabilă.

    Cu stimă,

    Oana Uiorean
    Heilzaamheidslaan 16
    1070 Bruxelles
    Belgia
    Come ”
    Intrand pe situl rombel, veti putea vedea si fotografia in care se disting limpede cele doua doamne incoltite de politia belgiana la solicitarea ambasadorului Romaniei.
    Daca ne-ar da prin minte sa ne intrebam” pe cine reprezinta Motoc la Bruxelles?”, ar trebui sa ne raspundem singuri :” pe Constantinescu, Basescu si Ponta, in stima carora se afla constant si neconditionat, dar si pe cei pentru care zacamintele de la Rosia Montana conteza mai mult decat Romania”.

  16. Încä ceva: pui pariu cu mine cä Soros a … pariat pe cäderea actiunilor GC si si-a scos si ultimul sfantz din finantarea eco-grupurilor de presiune care au declansat „revolutia”?

    Încolo, uite, mä sacrific eu, de la strapontinä, si-ti multumesc din inimä în numele lui Soros pentru spriji, pentru cä el NU o face NICIODATÄ (pentru el idiotii care alcätuiesc masele „revolutionare” de manevrä ale „Toamnei Românesti” nu meritä nici mäcar un scuipat între ochi).

    Cu respect,
    T.

  17. Asa cum (în mod deschis, repetat & räspicat am mai spus în spatiul ästa virtuos) eu NU m-am angajat NICIODATÄ în protestele pro-RM / anti-GC din lipsä (totalä) de informatii despre interesele care se disputä pe acel teren de joacä.

    Si, bineînteles, nici acum nu stiu cine joacä sârba asta, dar iatä cä äia dela „Adevärul” pretind cä ei ar sti. Vezi (dacä nu crezi):

    * * * * *
    Ciocnirea titanilor: cum a ajuns Roşia Montană câmpul de luptă între George Soros şi cel mai bogat israelian

    * * * * *

    la adresa:
    http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/75319#addComm

    Cei doi „titani” sunt, se vede treaba, douä jigodii (titanice) din clasa super-împutzitzilor. „Salvatorul” (si initiatorul „revolutiei”, cum denumea un naiv dansul de marionete de säptämâna trecutä) e, se pare, eternul Soros.

    Pe undeva cam, cu respect, … aiurea, nu?

  18. Fiori de placere, neliniste sau groaza au cititorii vestii privind perchezitionarea locuintei din Elvetia a numitului Benjamin Steinmetz.
    Blogul judaiot, http://jssnews.com/2013/09/13/suisse-la-maison-de-lhomme-le-plus-riche-disrael-a-ete-perquisitionne/
    publica informatia cu prudenta.
    Este posibil ca minerii admiratori ai miliardarului evreu nu sunt la curent cu vestea transmisa de jss.
    „Adevarul” a preluat insa stirea si explica destul de limpede cam cum arata blazonul partenerului de afaceri ales de politicienii romani.
    Lectura cu profit, tuturor!

    • Casa Regala s-a alaturat fundatiei Soros si Academiei Romane.
      UUaauuu!!!
      Sa intelegem ca „masoneria salveaza Romania”?
      „De acord”, cu conditia de a-i interzice academicianului Eugen Simion sa mai deschida gura si sa mai puna mana pe pix, cate zile are. Asta pentru ca a indraznit sa afirme public ca il pretuieste pe tzutzarul scremut de academia stefan gheorgiu, Dinescu M. (vataful tricefal al dosarelor securitatii) si il va propune pentru premiul Nobel.

  19. Proiectul Rosia Montana este esemenea cu o fabrica de armament chimic.
    Chiar nu se poate supravetui in acea zona fara proiectul Rosia Montana?!
    Pentru aur (iubirea de argint) daramam biserici, distrugem cimitirele parintilor nostri.
    Oare nu este o incercare de la Dumnezeu?

  20. Ia uite ce zice alde Ponta:

    * * * * *
    „Există un război economic care s-a pliat pe nişte manifestaţii normale, de bună-credinţă, care este, în baza informaţiilor pe care eu le deţin, din două direcţii: în mod sigur, există interese economice din afara României ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu – nu vorbim doar de aur sau de cianuri, ci de minerit – şi ca România să nu fie independentă economic din punct de vedere al gazelor. E normal, cine vrea prin jurul nostru să avem gazele noastre, să nu le mai importăm, şi cine vrea să avem resurse naturale importante ? Nu cred că cineva vrea cu adevărat şi în mod clar există şi acest gen de influenţă”
    * * * * *

    O declaratie (cam) de bun-simt, nu-i asa c-asa e? Ba chiar de MEGA-SUPER-BUN SIMT pentru participantii la acest cerc de discutii (de discutii care au încetat BRUSC si TOTAL la rostirea numelui lui Ucigä-l-George-Toaca-Soros) nu?

    Mai mult curaj, fratilor, o „revolutie” nu se lasa de izbeliste asa, de azi pe mâine, ca la „marea revolutie din februarie”-2012!

    • Iar datul avutiilor noastre naturale contra o redeventa de 6% (dupa scandal, initial era 4%, iar in realitate numai hotii vor sti ce scot ei de acolo, daca-i lasam), asta nu constituie razboi economic? Ba mai rau, zic eu, este vanzare si tradare fatisa a neamului pe care ai jurat sa-l aperi!

      Prefer acele bogatii in pamantul tarii si vistieria statului ceva mai goala de bani care oricum s-ar fi cheltuit prost (a se citi furat), unui act banditesc de spoliere.

      • Îti märturisesc cä eu nici mäcar nu-l cunosc pe cetäteanul intitulat (la derutä, cred) „Visteria Statului”, încolo înclin sä-ti dau dreptate (cam ca-n bancul cu rabinul).

  21. Frati romani nu optati pt Rosia Montana, ca va fi mai rau de noi, ia priviti ce au patit latinii:
    http://www.apologeticum.ro/2013/09/cum-va-arata-peisajul-la-rosia-montana-cazul-exploatarii-aurului-ce-lasat-urma-cea-mai-profitabila-mina-din-america-latina-dupa-20-de-ani-de-exploatare/
    Jigodiile de masoni isi iau bani si pleaca iar noi si urmasii nostri, ramanem cu suferinta si durerea
    Mai ganditi-va!!!

  22. DOMNULE Florin Zamfirescu eu un simplu roman crestin ortodox de stil vechi, VA IUBESC!
    Romania are nevoie de o Credinta Ortodoxa curata si de oameni ca D-voastra. ROMANI UNITI-VA, JOS CU MAFIA!

  23. Un interviu cu D-l Florin Zamvirescu(un roman intelectual cu constiinta) mai vechi dar foarte bine spune:
    http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/florin-zamfirescu-in-martie-tara-va-fi-in-picioare-603241.html

  24. Sä notäm aici si punctul de vedere al Dacilor-liberi (e vorba de dacofilii Tarabarbostes romanofagi ai lui Napoleon Sävescu, din gaskä-asociatia-anturajul Marelui Patriot-CARITAS-Stoica daco-dr. Ghitzä Funar-PRM si a altor „hyperboreali” de strânsurä din Partidul de stânga-dreapta-sus-jos „Alianta Socialista”) în afacerea Rosia Montana:

    * * * * *
    ,,În buzunarele României, fãrã nici un efort vor
    intra sute de milioane de dolari care dacã nu vor fi
    furați și folosiți la ridicarea vilelor unor nemernici,
    vor putea fi folosiți pentru tot felul de proiecte utile.
    Și atunci prezumția de nevinovãție sau votul de
    încredere cred cã trebuie acordat canadienilor.
    Atâta timp cât se oferã o garanție mai mult decât
    consistentã pentru ecologizare, atâta timp cât când
    orice pomișor tãiat va fi replantat și crescut prin grija
    canadienilor, atâta timp cât existã certitudini în
    rentabilitatea exploatãrii și implicit în diminuarea
    consistentã a șomajului, atâta timp cât se dau asigurãri
    cã cianura nu va distruge mediul și accidente ca cel
    de la Baia Mare vor fi excluse, atâta timp cât statul
    român își va încasa promisiunile financiare
    considerabile, și atâta timp cât clãdirile de patrimoniul
    vor fi pãstrate, conservate și înglobate util în ansamblul
    urbanistic de la Roșia, un vot de încredere ar trebui
    acordat”.
    * * * * *

    Cumva cam … aiurea, nu?

    Detalii la adresa:
    http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/daci-delapidatori/

  25. Poluare incontrolabila cu arsenic si metale grele in urma unui accident tehnic survenit la o mina de aur dezafectata.
    Colorado, in urma cu 5 zile.

    • Eu aș săpa ceva mai adânc. Accident produs tocmai de către oficialii care previn poluarea? E ca 9-11 și serviciile secrete americane. A joke.

Lasă un răspuns către clement Anulează răspunsul