Cazarma Schengen – ce înseamnă aceasta pentru România.

Că tot se inflamează lumea pentru că madam Merkel nu ne lasă să intrăm în „Schengen”… Iată ce înseamnă acest acord cu adevărat;  Iată de ce e necesar să le facem vânt tuturor politicienilor care fie din ticăloșie, fie din servilism, susțin înregimentarea cetățenilor României într-o uriașă cazarmă transnațională:

 

police_state

“În linii generale, acordul este contestat: – Pentru “îndosarierea electronică” care, practic, este nelimitată, de vreme ce există multe categorii de cetăţeni ce pot intra în registrele gigantice ale centrului de la Strasbourg fără a fi săvârsit vreodată vreo infracţiune. De pildă, după ce criterii o persoană “nedorită” într-unul dintre state va fi exclusă şi din celelalte ţări, membre ale Uniunii, refuzându-i-se dreptul de azil?

Apoi, după ce criterii va intra un “suspect” în arhiva la diferitele categorii de infracţiuni, putând a fi astfel stocat în bazele de date ale reţelei poliţieneşti mondiale, devenind “persona non grata”, urmărită de toate unităţile poliţieneşti ale lumii? – Pentru ca, prin aplicarea Acordului Schengen, particularităţile naţionale ale fiecărei ţări (nemaiexistând graniţe) se elimină, desfiinţânduse astfel caracterul de “naţiune” al poporului respectiv. – Deoarece acest acord pune în pericol însăşi existenţa constituţiilor naţionale ale ţărilor Europei, dreptul comunitar devenind prioritar dreptului şi legislaţiilor naţionale.

Specific însă pentru Acordul Schengen este faptul că principiul său se bazează pe un aparat poliţienesc totalitar care elimină până şi condiţia de Bază a nepărtinirii judiciare: principiul prezumţiei de nevinovăţie!

 

schengen

a) “Deciziile se pot fonda pe ameninţarea ordinii publice sau a siguranţei statului pe care o poate prezenta apariţia unui străin pe teritoriul naţional.

b) Un străin pe seama căruia există temeinice presupuneri (!) că a săvârşit fapte infracţionale grave sau pe seama căruia există indicii certe că intenţionează (!) a săvârşi fapte infracţionale pe teritoriul unei ţări membre”. Aşadar, orice cetăţean poate fi supus urmăririi pentru o simplă bănuială.

La fel, articolul 99/2 spune: “O astfel de înregistrare (a datelor, n.n.) se poate face şi pentru preîntâmpinarea ameninţării siguranţei publice: a) în cazurile când există indicii certe care duc la supoziţia (!) că persoana respectivă intenţioneaza (!) a săvârşi (…) fapte penale deosebit de grave; b) în cazurile în care evaluarea totală a datelor persoanei respective, îndeosebi pe baza înfracţiunilor comise până în momentul respectiv, permite presupunerea (!) că persoana avută în vedere va comite şi pe viitor infracţiuni deosebit de grave.”

 

ue

După cum vedeţi, aceasta este “libertatea” pe care o aduce intrarea în Europa. Cu un astfel de sistem lipsesc doar un Hitler sau un Stalin pentru a se crea un Euroimperiu bazat pe sclavia electronica. Dar ce mai prevede acordul ?

Orice cetatean, pe baza aceluiasi principiu “al banuielii”, poate fi supus “supravegherii discrete”. “Daca controlul special nu este permis în acord cu legislatia unei ţări membre, atunci controlul special se transforma automat pentru teritoriul respectiv în urmărire discretă!”. (Acordul Schengen, art. 99/6)[78] Cu alte cuvinte, în cazul intrării României “în Europa”, poliţia oricărei ţări membre poate supraveghea discret, fără înştiinţarea autorităţilor române, pe teritoriul naţional, orice cetăţean bănuit de infracţiune sau care a fost văzut în preajma unui individ suspectat de săvârşirea unor fapte penale, deoarece putem trage unele învăţăminte pentru ţara noastră. În plus, vom discerne adevăratul pericol al Acordului Schengen pentru creştini în general şi pentru ortodocşi în special”.

autor: LAX, sursa Gandul, cu multumiri Filosofului pt.semnalare.

%d blogeri au apreciat: