A sosit vremea vaccinului anti-gripal: ce TREBUIE să cunoaștem:

Dacă paradigma „vaccinurile sunt pentru prevenirea bolilor” mai este încă o necunoscută pentru mulți, o mare parte din vină o poartă cei cărora le lipsește curiozitatea intelectuală de a afla ce permit ei asistentei medicale, să injecteze în trupurile plăpânde ale copiilor lor, sau de ce nu, în cele proprii. Mincinoșii de profesie nu pot face mai mult rău însă, decât le permitem noi.

Propaganda vaccinării anuale „anti-gripale”, a reînceput în forță, în ciuda gerului clasic al Bobotezei aducătoare de aghiazmă mare plină de binecuvântări, împreună lucrătoare cu minunățiile verzei murate, ale usturoiului și-a altor bunătăți adevărate dătătoare de sănătate, care anulează din start orice „gând rău” al oricărui microb sau virus ( tocmai am întrerupt, pentru a reveni cu 1 Litru de moare excepțională, roz, limpede și acidulată și a unui bol plin cu frunze delicioase și translucente ).

..ș-am-aș în vaccinul lor!

În fine, nelămuriților le mai ofer un argument puternic și subtitrat pe deasupra ( felicitări cui a făcut-o! ): un interviu cu D-na Dr. Rauni Kilde, fost Ministru al Sănătății al Finlandei – dacă nici un om care știe ce vorbește nu va convinge, sunteți iremediabil și definitiv, pierduți. Iertați rogu-vă tonul, dar precum spune Ințelepul Solomon:

Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?

 

 

Adevăratul vis american, la fața locului

Pe când numai neinformații și fraierii mai dau buzna la vrăjelile gen „viza, viza, ia’ neamule viza la trai de trai, pe-o groază de mălai„, oamenii deștepți aflați încă dintr-un nefericit set de circumstanțe pe pământul sclavilor care se cred liberi, au o cu totul altă perspectivă asupta realității, căci realitatea se freacă zilnic ca o hârtie de șmirghel, pe pielea lor.

Scrie un prieten împreună cu care până nu demult, ne desfătam de bunăstarea de carton oferită de un sistem economico-financiar în care unica mare realizare, este petrecerea dată la 30 de ani de la „cumpărarea” casei, adică de la îndatorarea pe mai bine de jumătate din viață productivă, către niște bănci ai căror proprietari nu sărbătoresc nici Crăciun, nici Bobotează, că de Sfintele Paști, nu mai zic…

E rău de tot acolo unde încă se fac filme despre un stil de viață artificial, consumist și eminamente idiot, pentru restul lumii – s-a terminat cu pretenția de „life, liberty and the pursuit of happiness”. Mai bine să fim clari: o viată de rahat tot ai, în libertate iluzorie ce e de fapt nimic altceva decat sclavie perfect supravegheată, cât despre căutarea fericirii, ce se poate spune decât că este o promisiune calpă, fără nici o finalitate. Esti „liber” să îți cauti fericirea neamule, dar dacă nu o găsesti, nu e vina noastră, chiar dacă noi ne batem joc de viața ta.

 

prosperity

In ultimile 3-4 luni m-au facut project manager, inainte de a ma da afara. Nu am avut decat putina libertate in plus, dar de fapt am fost mai sclav ca inainte. Si managerii mei lucrau la limita puterilor si cei de sub mine. Si colegii mei s-au plans ca asa stil de munca nu au mai vazut… si unul lucra de 20 de ani in companie.

Deci cava se intampla si a pornit de sus de la directori. De unde cred ca mi s-a tras mie… cred ca nu eram bucuros sa lucrez unele sambete pe gratis, asta pe langa una sau doua ore overtime zilnic neplatit. Pe mine m-au angajat cu salariu dar aia mai vechi erau platiti pe ora, deci erau OK.

Am vorbit cu fosti colegi de la companiile americane si au zis ca asa e peste tot, adica overtime neplatit si munca draconica. Un fost supervisor mi-a zis ca crede ca nu mi-ar mai place sa mai lucrez la compania lui – adica asa de mult s-au stricat lucrurile.

Cam asta e directia „politically corect” spre care se merge: omul trebuie sa devina sclavul corporatiei si sa se bucure ca e sclav (altfel va fi dat afara ca mine), sa fie rau cu cei de sub el si lingusitor cu superiorii, sa-si sacrifice timpul datorat familiei de dragul corporatiei/profitului. Cu colegii sa fie prietenos dar in mitinguri sa se arate superior lor spre a fi mai apreciati de sefi (am vazut-o pe pielea mea si i-a mers 20 de ani).

Bine zicea Petre Tutea: „Cand va muri ultimul taran atunci a murit ultimul roman” sau cam asa ceva. Taranul e sef pe pamantul lui dar noi cei angajati, ne vindem viata pentru bani.

 

%d blogeri au apreciat: