Sinistrul mecanism care aproape l-a „sinucis” pe Adrian Năstase.

Dupa structurarea faptelor care indica fara dubii ca tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase a fost o facatura,  am fost intrebat cum totusi a fost posibila organizarea in institutii a atator oameni pentru a face posibila conspiratia? 

Aici aveti raspunsul:

CUM AU ORGANIZAT ACOPERIREA MEDICALA?

Organizatoric trebuie sa o iei mai din timp. Au planificat toate miscarile cu mult mult inainte si par geniale doar pentru ca ne surprind SI NOI AM FI CAPABILI dar nu pentru ca nu am putea ci pentru ca nu vrem, nu avem nevoie, nu functionam astfel!

La o analiza rece sunt banalitati. Se stia cine e in complet. Aici chiar judecatoarele au fost se pare corecte in principiu, pe ansamblul problemei. Se stia cand va fi pronuntarea cu vre-o 2 saptamani inainte. Trebuia doar ca la ora previzibila sa fie toate persoanele lor la serviciu. In 2 saptamani totul se poate aranja. Pentru succesul actiunilor mafiote este esential ca mafiotii sa aiba oameni lor in toate locurile importante, cativa si in conducere daca se poate.

Nu uitati o secunda ca masoneria este copia pentru neevrei a organizarii poporului evreu unde neideplinirea de catre evrei a ordinelor rabinilor se pedepseste cu moartea, in mod identic, neindeplinirea ordinelor date pe scara ierarhica in masonerie se pedepseste cu moartea. Daca la evrei obligatia apare automat la nastere ca evreu, la neevrei obligatia se naste din depunerea juramantului masonic.

 

 

Puterea masoneriei consta exclusiv in puterea de coercitie data de asasinat dar si in promisiunile de prosperitate parazitara si parvenire, adica glontul concret fata de morcovul virtual. Capacitatea de a asasina este cheia si o face mai puternica si decat statul caci incalcarea nici unui juramant facut statului nu te conduce la moarte.

Uriasa problema ramane cum disciplinezi masele de masoni prin asasinat fara ca sa bage de seama masele de “profani” caci ca orice putere obtinuta ilegal sau imoral, este vulnerabila daca se afla de ea? In masa de peste zece mii de masoni in Romania la acest moment, desigur ca sunt zeci care sunt executati anual. S-a afla. ar fi nasol rau. S-ar duce naibii repede aura greu tinuta de aceasta organizatie onorabila.

Si au gasit o solutie exceptionala: mortile vor fi certificate ca fiind naturale, boli incurabile sau accidente. Cine valideaza mortile de aceste feluri? Ofer trei sanse sa ghiciti dupa care dau raspunsul: 1)— 2)—3)—. Ati castigat: doctorii.

DAR ATENTIE: NU ORICARE DOCTORI!! Cei necesari trebuie sa fie cei la care ajung cazurile respective adica doctori de ….. terapie intensiva, chirurgi la spitale de urgenta, doctori pe ambulante si SMURD, doctori in sectii de boli terminale, sefii de la morga (la noi institutul medico-legal) . Desigur cu alaiul de suport de asistenti/asistemte, rezidenti, functionari etc..

Acesta este sistemul PRIMORDIAL al instalarii unei organizatii infractionale intr-un stat. Fara un astfel de mecanism pus la punct PERFECT in decursul ultimilor 300 de ani in mai toate tarile, nu ar fi putut exista nici o activitate conspirativa impotriva ordinii de stat pentru ca organizatia nu are fi putut avea cum se zice “dinti ascutiti” si nu i se putea sti de frica. Ce coincidenta ca Nastase a ajuns la spitalul Floreasca, cel mai mare si mai cunoscut spital de urgenta.

Desigur ca o sa spui: “dar juramantul lui Hipocrat?” si ti se va raspunde: “are un antidot perfect si se numeste “Kol Nidre”, ce se jura de evrei de yom Kippur, sarbatorea lor cea mai mare anuala. Nu doar evreii jura ci si subordonatii lor depun un juramant similar:

„Toate promisiunile… şi toate jurămintele ce le vom face, şi le vom jura şi ne vom lega şi vom împo¬văra cu ele sufletul nostru, – din această zi a împăcării şi până la cea următoare, care va veni spre binele nostru, – le regretăm pe toate, ele să fie dezlegate, iertate, desfiinţate, anulate, nimicite, fără putere şi fără valoare. Făgădu¬inţele noastre să nu fie făgădu¬inţe şi jurămintele noastre sa nu fie jurăminte” (Mahsor, Augsburg, 1536; Idem. Praga II, f. 91, a; – Vezi şi Karo, Şulhan-Aruk, I, 619. – Vezi şi Rohling, I. cit, p. 90.) (din Paulescu, Dr. N.C. – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria citate ce pot fi gasite si in mii de alte carti).

 

kahal

 

Numai dupa ce se implementeaza acest mecanism, pot fi dezvoltate cu succes toate celelalte instrumente de infiltrare a institutiilor statului. Asadar, acesta il putem considera instrumentul esential si cel mai perfectionat de infiltare a institutiilor statului si de preluare a conducerii sub aparenta sa.

Si daca tot au sistemul organizatoric implementat, pentru ce motiv sa nu il foloseasca si pentru obiective mai mici?

Actualul sef al masoneriei din Romania este doctorul Radu Balanescu, Marele Maestru al MARII LOJI NATIONALE din Romania, directorul medical al spitalului de copii Grigore Alexandrescu din Bucuresti. Nu este un loc mai bun unde sa executi un copil al vre-unui mason indisciplinat ce trebuie readus la ordine.

Mai tineti minte pe Adrian Streinu Cercel, secretar de stat la Ministrul Sănătăţii şi totodată director la Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş?  Acesta a fost implicat în campania de terorizare pandemică a populaţiei cu scopul de a impune vaccinarea obligatorie împotriva HPV şi împotriva gripelor porcine si aviare iar guvernul a achiziţionat din import 500.000 de doze de vaccin antigripal pentru copi?. Ca sa convinga populatia, Adrian Streinu Cercel in direct la ProTV, s-a injectat cu vacin antigripal ….. CHIPURILE … de fapt era un banal ser fiziologic. Am uitat sa spun: Streinu e mare mason, in consecinta e jurat impotriva intereselor Poporului Roman.

 

 

Si bazat pe aceasta organizare, restul este “floare la ureche”.

Nu toti masonii sunt infractori. Un procentaj larg dintre ei chiar cred in propaganda si sunt folositi ca agenti involuntari de fraierire a publiculului (idioti folositori). Nu toti masonii fac rautati tot timpul. Nicidecum. Dimpotriva, unii fac lucruri bune, asa cum fabricile de medicamente fac in majoritate medicamente folositoare dar fac si vaccinuri, pilule psihotrope si agenti de productie pentru otravuri, droguri, arme chimice si biologice.

Unii chiar uita complet de juraminte etc. E suficient odata in viata sa fie nevoie de el si este chemat sa faca o crima si daca refuza, este asasinat, cel putin ca sa nu sufle o vorba despre ce I s-a cerut iar daca o face si chestiunea este sensibila, este asasinat oricum, pentru a se pastra secretul operatiunii. Deci nu putem spune ca a fi mason e in mod automat o eticheta de criminal, dar nu putem ocoli calificarea organizatiei care ca orice organizatie, face dupa cum e capul.

DE UNDE OARE PROVIN PROBLEME LUI NASTASE?

Problemele lui Adrian Nastase provin din indisciplina aratata fata de Kahal cand nu a executat ordinul de a ceda conducerea in 2004 lui Basescu pentru a mentine pentru Popor iluzia existentei unui mecanism de schimbare a conducatorilor.

Ca mason, a jurat supunere neconditionata kahalului evreiesc dupa care a fost propulsat in structurile de conducere ca sa implementeze proiectul de preluare a averii Poporului Roman de catre straini. La 2004 i s-a spus ca rolul sau s-a terminat. Arogantul a crezut ca se poate pune cu Kahalul pe plan intern avand o oarecare retea locala aparent loiala lui, credea el. A vrut inca o tura la ciolan caci simtea ca nu va mai avea o sansa si a fortat mana Kahalului.

Pentru Kahal insemana tradare care se pedepseste cu moartea. Dar nu imediat. Kahalul a manipulat alegerile si l-a pus pe Basescu. Cazul Nastase a fost dezvoltat intr-un exemplu pentru ceilalti masoni ca sa vada ce se poate intampla daca incalci juramantul masonic.

 

Jur sa imi predau sufletul necuratului!

 

Nastase a priceput imediat si s-a facut ghem de supunere. Dar tradarea fusese facuta si nu se mai putea retrage si nici nu mai putea fi iertat, trebuia sa suporte consecintele sa fie o marioneta fortata pe unde si cat vrea kahlaul pana la capat si traieste de atunci cu groaza mortii la orice moment. Farsa cu sinuciderea a fost comandata de kahal ca sa pregateasca un eveniment emotionant. Nici acum nu stie daca nu va fi omorat in spital de echipa de terminatori daca asta va fi considerata ca utila la un moment de catre kahal.

Spera ca supunerea totala dovedita de la 2004 pana acum il va feri de moarte timpurie dar se vede cum au pregatit terenul pentru executie la orice moment: tot anunta ca are diabet, ca poate face stop cardiac etc etc. … au gasit o gramada de slabiciuni de care nu se vorbea pana azi.

De azi, chipurile la cererea familiei, nu se mai da nici o informatie despre sanatatea sa. De ce? Warum? Why? Pai zic eu asa, taraneste, nu cumva ca sa lase toate optiunile deschise? Daca evolutia atmosferei politice va necesita ceva tare care sa deturneze atentia publicului, cum ar fi ceva care s-ar intampla cu Ponta sau Basescu care ar nu trebuie stiut de public, atunci Nastase face stop cardiac si o mierleste si toata lumea vorbeste o luna numai de asta. Daca ar da stiri bune despre sanatate lui, cum l-ar mai mierli fara suspiciuni?

Ce nu inteleg masonii este ca pentru morcovul virtual pe care kahalul il ofera DEVIN PROPRIETATEA KAHALULUI. SI MI SE PARE FOARTE CORECT SA FACA KAHALUL ORICE VREA CU EI. Au jurat pentru bani, supunere oarba, zic ei jmechereste “obedienta”, peste juramintele facute fata de Statul Roman, fata de familie, copii etc. nu mai vorbesc fata de Poporul Roman de care se fac ca nu mai stiu nimic.

Iar bani Kahalul poate face in cantitati infinite caci chiar masonii locali le dau acest monopol (de cand e Itzaresku capul BNR si de ce nu putem scapa odata de el?)

 

 

Dupa ce au depus juramantul de “obedienta”, kahalul si-i ia in proprietate si pot sa faca carne de mici cu ei si sa ii omoare cum vor ei. Nici un Roman nu ii va apara caci sunt tradatori, nici un mason nu ii va apara caci nu se va pune contra kahalului caci va pati la fel. Se afla intr-o situatie fara iesire.

Nastase e o lectie perfecta pentru arhetipul tradatorului national acum sluga absoluta la cheremul strainilor.

A avut de toate, nu mai are nimic, nici cea mai mica forma de suveranitate asupra vietii sale. Poate hotara doar cand sa mearga la baie. In rest, la ordin, inclusiv cand va muri. Buna afacere. dar asa e viata. Sunt si insi ca astia. Doar sa nu ne pacaleasca propaganda khalaului si sa ne imaginanam altceva.

Masonii stiu ca ne-au tradat, ca nu sunt ai Poporului Roman si ca nu avem pentru ce sa ii aparam, SUNT SINGURI IN FATA UNEI FORTE MARI, A KAHALULUI FARA NICI O SINGURA APARARE. Tot ce pot oferi ei este tradarea si talentul personal pentru minciuna si daca nu tradeaza pana la capat, mor prematur si o merita. Comertul asta cu tradarea pentru bani e pagubos rau si doar niste disperati sau cretini il accepta. Astia uita ca kahalul are mana pe tastatura cu care sterge orice cont din orice banca in lume asa ca tot ceea ce au strans intr-un cont dispare la o apasare de tasta si ticalosul tradator nu poate da in judecata pe nimeni pentru ca nu poate explica de unde avea banii pe care kahalul i-a sters din cont. Si am incalecat pe o sa si am spus povestea asa; sau poate nu e poveste?

Morcovul cu care sunt atrasi spre parvenire e proprietatea noastra, averea Poporului Roman, sa fie clar si nu se baga nicaieri. Desigur jaful e structurat astfel: Kahalul promite o bucata din el masonilor pentru ca acestia sa il fure pentru Kahal : “Ati jurat obedienta noua deci daca nu executati ce va cerem, va omoram. Acum va ordonam sa furati proprietatea Poporului Roman si sa ne-o vindeti noua pe nimic.

Daca va opuneti, va ucidem. Va vom plati daca, cat si cand vrem noi, iar daca va platim si ne razgandim, va luam banii din cont fara vointa voastra iar daca cracniti, va omoram discret si doctorii nostri vor semna un cettificat ca nu se putea altfel. EXECUTAREA! ” Ca sa vedeti cum se comporta cu masonii romani, urmariti-l pe Schnecker, sef peste masoni, cum ordona masonilor romani sa bata pasul la inmormantarea lui Pittis, asasinat pentru ca idiotul folositor incepuse sa puna intrebari de ce masoneria nu are o activitate religioasa crestina mai intensa. Ha, Ha! La cimitir cu el in trei pasi: un-doi-trei pauza, un-doi-trei pauza, asa se construieste capitalismul multilateral dezvoltat.

 

 

Morcovul cu care sunt ademeniti astia este pentru noi averea stramoseasca, iar pentru Kahal o prada, pentru masoni o iluzie, un vis, o speranta relizabila eventual partial, incert si cu rezultatul concret al damnarii pentru vesnicie.

autor: Adrian Romanul

Acum și întrebarea de 1.000 de puncte:  e practic imposibil ca serviciile secrete să nu cunoască măcar parțial aceste lucruri. De ce nu acționează atunci în apărarea țării, căci mai nou conspiratorii nu vor numai averea României ci iată chiar și sănătatea trupească și sufletească  a fiilor și a fiicelor ei!
 
 E plauzibilă ipoteza ca între cei care au jurat să apere țara de dușmanii externi sau interni, să fie infiltrați masoni, sau alți agenți ai unor puteri străine și ostile nouă? Daca da, când va avea loc epurarea celor care dovedesc grave inconsistente între datoria și faptele lor?
 
 Când vor avea și agenții obișnuiți-talpa, ai miriadei de servicii secrete românești curajul de a se organiza în mod tăcut și a strica planurile rele ale celor care evident, dețin adevărata putere aici la noi? Știu bine șefii voștri precum zicala cu peștele… la naiba cu ei oameni buni – nu lor le-ați jurat credință, ci țării!  Puneți fraților de un octogon adevărat, în locul basmelor cu care suntem adormiți de către cei care vor să ne vadă pe toți sclavi ai lor!
 
 Și voi aveți copii pe care vreți să îi creșteți într-un mediu lipsit de sugrumanta toxicitate, copii pe care mai mult decât a îi căpătui pe viață, vreți în primul rând să îi creșteți oameni, care trăiesc și se bucură de o viață normală, cinstită și bună, între alți oameni, într-o țară normală – vor emigra cu toții prin Aiurealand, căci la noi azi-mâine nu se mai poate respira?
 
 Aveți date și fapte cu mult peste ce poate întrevedea omul neavizat, iar noi aici pe Lumea după Eufrosin, avem vederea de ansamblu de care aveți nevoie.   De ce să nu le punem una și cealaltă cap-la-cap, pentru a începe ceea ce trebuie să se întâmple dacă ne mai merităm numele de oameni de creștini și de Români ?

 


 
 O Românie nouă – vremea ei a venit!

%d blogeri au apreciat: