Analiza abjecției lui Băsescu

Agentul comercial de la Cotroceni lovește din nou. La discursul de înscăunare a noului ministru al Mediului, ipochimenul a emis câteva fraze de necrezut:

– „Romania nu mai poate oferi locuri de muncă dacă nu începe activitatea de minerit”. Corect este: „Adunatura de cretini aflați în fotoliile puterii nu sunt în stare să creeze locuri de munca”. Numai că, în acest caz, singura atitudine de bun simț ar fi fost DEMISIA, în secunda doi după această afirmație. Știu, cer bun simț acolo unde nu e!

– „Cuprumin a avut profit anul trecut” Păi, atunci, cum rămâne cu necesitatea de a fi privatizată? Și cu sloganul „statul e un prost administrator”?

– „Exploatarile presupun investiții de miliarde, pe care România nu le are”. Ca de obicei, o nou minciună ordinară. Investiția inițiala de la Roșia Montană este de 2-3 sute de milioane EUR, bani pe care ăștia îi cheltuie în campania electorală din 2-3 județe. Necontabilizați. Dar, chiar și dacă ar ajunge la ordinul a câteva miliarde, de ce nu a fost folosit creditul de la FMI? Întrebarea este inutilă, pentru că toți știm răspunsul.

– Ceea ce m-a lăsat, însă, „bouche-bee”, este că neisprăvitul ăsta amenință cu procese statul român! De necrezut, și fără precedent în istoria omenirii, ca un președinte de stat să-și amenințe propriul stat! Alo, adormiții de la SRI, aveți mărturisirea în direct și la o oră de vârf că omul trădează! Ce faceți?

– A spus: „daca România nu are nevoie de gaze de șist”. Păi, marinăraș de doi bani, România are nevoie de gaze, nu neapărat de șist, dar, pe de o parte, nu are nevoie de explozii controlate în subteran, eventual și experimente nucleare mascate, și nici de mustul de otrăvuri folosite pentru fracturarea hidraulică, iar pe de altă parte exploatarea acestor gaze de către Chevron (sau Shell, sau BP, sau oricine), nu înseamnă că România va avea gaze, ci că cel care le exploatează va avea gaze și le va factura la prețul pe care-l stabilește singur, către consumatorii români, așa cum se întâmplă și în cazul Petrom-OMV!

– „II invit pe ziariști să vadă situația actuală de la Roșia Montană și Roșia Poieni privind poluarea”. Păi, toa’șu prezident, nu cumva ești mătăluță președinte jucător de vre-o 7 ani? Ce pisici ai păzit toți anii ăștia? Ai admis cu bună știință otrăvirea zonei respective? Nu crezi că ministerul blondei de le Pleșcoi putea să renunțe la telegondole și să facă proiecte de dezvoltare turistică în zonele respective, incluzând în proiecte și ecologizarea lor? Ești cumva la curent cu articolul din Codul Penal privind atentatul la sănătatea publică? Dacă nu, ți-l explicăm noi. Pe îndelete.

autor Mos Darie

O posibilă explicație:

Președintele Traian Băsescu se încadrează perfect în categoria sociopaților, oameni cu grave tulburări de comportament caracterizate prin agresivitate și violență.
Termenul ”sociopat” apare tot mai frecvent în diagnosticul gravelor turburări de comportament caracterizate prin agresivitate și violență. În mod esențial, sociopatul este o persoană incapabilă de empatie. Într-un dicționar de pe Internet am găsit o scurtă povestioară care ilustrează perfect această profundă indiferență față de ceilalți: o femeie care și-a ucis o vecină, după care, liniștită, s-a apucat să coacă prăjituri. Persoanele cu tulburare de personalitate antisociala sunt complet indiferente la nevoile sau la suferințele celorlalți. Ele pot fi violente și agresive, au doar dispreț față de lege și de semenii lor, nutrind un grav complex de superioritate. Totusi, pot avea farmec si prezență de spirit, fiind adesea capabile de a manipula prin minciună sau intimidare. Caracteristicile comune ale celor cu tulburare de personalitate antisocială sunt: – mint si fură in mod persistent
– au tendința de a viola drepturile altora dreptul de proprietate, dreptul la integritate și apărare fizică, sexuală, legala, emoționala) – se caracterizează prin agresivitate, comportament violent, deseori provoacă conflicte – nu au nici un regret că au facut rău altora – au adesea un farmec superficial – sunt impulsivi – se simt mereu îndreptățiți în raport cu oricine altcineva – inabilitatea de a-și face sau a menține prieteni. Vă sună cumva cunoscut?

sursa EVZ

Și încă un comentariu pertinent despre cealaltă mare bogăție a României, care în loc să ne fie o sursă de stabilitate și prosperitate cum firesc ar fi, a devenit sub influența acestor lichele, una de disensiune și instabilitate în societatea românească:

Zona Roşia Montană a fost declarată de către autorităţile româneşti “zonă defavorizată”, firma “canadiană” beneficiază, conform legii, de scutiri de TVA pe o perioadă de 10 ani, precum şi de alte facilităţi specifice paradisurilor financiare.

În spatele întregii afaceri se află Mark Rich şi Frank Timiş. Acest Rich este un escroc internaţional cu acte în regulă şi face parte din cartelul ocult Rothschild-Söröş. După ce a adus pagube însemnate bugetului SUA, a fugit şi s-a stabilit în Elveţia, ţară care refuză să-l aresteze şi să-l extrădeze, în ciuda cererilor autorităţilor americane.

Marc Rich este unul dintre acţionarii din umbră ai grupului Marco International şi al Glencore International AG, înregistrată în 1974 în Elveţia. Tot el este partenerul de afaceri al lui George Söröş. Mandatul emis pe numele lui Marc Rich ascunde şi afaceri de spionaj, el fiind suspectat ca fiind agent Mossad cu dublă cetăţenie, israeliano-americană.

Se pare că ar fi renunţat la cetăţenia americană pentru a putea scăpa de presiunile exercitate de SUA asupra ţărilor în care Rich îşi desfăşoară activitatea ( ultimul act al Preș. Bill Clinton înainte de a părăsi Casa Albă, a fost să îl pardoneze pe acest escroc sub presiunea evreimii internaționale-nb ).

În afară de supremaţia de pe piaţa energetică românească, în care a reuşit să se impună prin firme înregistrate off shore şi controlate de foşti agenţi KGB, Mark Rich şi George Söröş vor şi aurul de la Roşia Montană. Compania “canadiană” Gold Corporation, cu 80% acţionariat confuz, controlat de Marc Rich, are ca preşedinte tot un evreu, transfug din România acum 20 de ani, pe nume Vasile Frank Timiş, fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri.

sursa EVZ

%d blogeri au apreciat: