Ceea ce trebuie spus – Günter Grass

După ani îndelungi petrecuți cu capul plecat sub amenințarea surghiunului, o conștiință biruie  și se exprimă în sfârșit, stârnind o furtună internațională în devenire , ce ar putea amenința nu pacea, ci …războiul planetar!

O poezie a scriitorului german Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1999, publicată în cotidianul german Süddeutsche Zeitung, a iscat o controversă majoră în Germania; în textul său, Grass acuză Israelul că ar plănui distrugerea poporului iranian şi că ar reprezenta un pericol pentru pacea mondială. Mai mulţi intelectuali şi politicieni au atacat poziţia lui Grass, acuzându-l pe acesta – aşa cum, de altfel, Grass prevăzuse în poezia sa – de antisemitism.

sursa RL

Ce are de a face cu antisemitismul, oameni buni, o părere diferită de cea a unora pentru care războaiele și amenințările cu războiul, sunt un fel de viață? E clar că unii se află în stare de panică și că folosesc acuzația până la diminuarea oricărui sens, reușind însă să creeze un „backclash” popular de amploare, care va rezulta în exact opusul celor dorite de ei, adică a războiului cu Iranul. Aruncați și Siria la grămadă.. Ar fi pentru întâia oară în istoria lumii când din prea multă propagandă pro-război, să se nască pacea!

Ce soi de democrație este aceea în care sunt loviți și denigrați în mod sistematic cei care nu sunt de acord cu planurile și cu propaganda, nu a majorității, ci a unei minorități extrem de influentă, dar totuși a unei minorități?! E firesc ca minoritățile să aibă aceleași drepturi cu majoritatea, dar numai integrându-se în cultura, obiceiurile și deci în societatea acesteia.

Ceea ce i se cere însă astăzi majorității din fiecare țară civilizată (pe când un muzeu sau măcar un monument al Holocaustului, și în Ruanda?), e să se conformeze diktumului minorității care a câștigat cu adevărat cel de al II-lea război mondial.

Referința la submarinul din poezie, se datorează celor trei submarine ultra moderne pe care Germania a fost forțată să le doneze Israelului nu demult, ca reparație, dupa reparatie, dupa reparatie…. Vedeți, cele fizice, materiale nu sunt îndeajuns, ce li se cere națiunilor astăzi, este însăși sufletul și mintea lor!

Observați cu câtă grijă valsează Herr Grass în jurul chestiunii vinovăției germane și tot n-a fost de ajuns!

Ceea ce trebuie spus

De ce tac, de ce ascund de prea mult timp

ceea ce este evident şi-a fost

exersat în simulări la capătul cărora suntem,

ca supravieţuitori, cel mult o notă de subsol.

Este dreptul pretins de a da prima lovitură

care ar putea şterge de pe faţa pământului

poporul iranian asuprit de un tip tare-n gură

şi pus să jubileze în mod organizat.

Pentru că în sfera sa de influenţă

se bănuieşte construirea unei bombe atomice.

Dar de ce îmi interzic mie însumi

să spun numele acelei alte ţări

în care de ani de zile, sub mantia tăcerii,

există un potenţial nuclear

aflat în afara oricărui control?

Trecerea sub tăcere a acestui fapt

căruia tăcerea mea i s-a subordonat

o simt ca pe o minciună apăsătoare

şi o constrângere a cărei încălcare

stă sub ameninţarea cu pedeapsa:

verdictul „antisemitism” este de uz curent.

Acum însă, când ţara mea,

ale cărei foarte proprii crime

fără egal

sunt aduse iar şi iar în discuţie,

declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă,

că drept „reparaţie”

va livra Israelului un alt submarin

a cărui specialitate va fi să trimită

focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa

unei singure bombe atomice este nedovedită,

dar frica este folosită drept dovadă,

spun ceea ce trebuie spus.

Dar de ce am tăcut până acum?

Pentru că mi s-a părut că originea mea

pătată de un stigmat ce nu poate fi lepădat nicicând

îmi interzice să oblig ţara Israel

de care sunt şi vreau să rămân legat

să audă acest adevăr.

De ce spun abia acum,

îmbătrânit, cu ultima cerneală:

puterea atomică Israel pune-n pericol

pacea mondială oricum atât de şubredă?

Pentru că trebuie să fie zis

ceea ce mâine ar putea fi prea târziu:

şi pentru că noi – ca nemţi, deja destul de împovăraţi –

am putea deveni furnizorii unei crime

previzibile, drept care complicitatea noastră

nu ar putea fi achitată

prin scuzele obişnuite.

Şi recunosc: nu mai tac

pentru că sunt sătul de ipocrizia Vestului;

de asemenea, sper că mulţi

se vor elibera de tăcere,

şi vor cere promotorului pericolului recognoscibil

să renunţe la violenţă

şi vor cere, totodată,

ca guvernele ambelor ţări să permită

un control liber şi permanent

al potenţialului atomar israelian

şi a facilităţilor nucleare iraniene

de către o instanţă internaţională.

Doar astfel israelienii şi palestinienii

şi mai mult de atât, toţi oamenii

care trăiesc unul lângă altul, învrăjbiţi

în această regiune aflată sub ocupaţia nebuniei,

vor putea fi ajutaţi –

şi noi, la urma urmei, odată cu ei.

Si perspectiva unor comentatori RL:

Cind Bush a invadat Afganistanul dupa 9 11 , iranienii sau oferit sa ajute din partea lor de vest sa taie calea talibanilor si sa-i captureze. Ce a facut Bush dupa presiunea coloanei a cincia …….pro Israelienii americani….. a refuzat si nu numai . asa ca in 2008 cam in timpul acesta de azi ,Israelul si cu Bush vorbeau de amenintarea Iraniana si planuiau sa bombardeze Iranul. petrolul ca urmare a vorbelor de razboi s-a facut pe vara 150 de dolari . In toamna veni criza economica . azi sintem in 2012 iar Iranul „ameninta” Israelul cu bomba atominca si iar Israelul si cu Obama vorbesc de bombardarea Iranului . doar vorbesc ….. iar petrolul o ia in sus … noi fraerii platim diferenta si baietii destepti baga banu’ in buzunar. Jocul asta evreiesc se joaca de fiecare alegere prezidentiala americana , dupa cum se vede. Se numeste … con game ….. o megaescrocherie evreiasca de proportiii monumentale . motivele ..profitul , puterea politica in America si diversiunea . Israelul vesnica victima . noi „antisemitii” ….ori mai bine zis fraierii, platim nota de plata.

Trebuie sa ne eliberam de ipocrizia cu care acceptam dubla masura atunci cand este vorba de Israel si evrei, in general. Este ridicol si imoral ca orice critica la adresa politicii interne si externe a Israelului sau a comportamentului evreilor, sa fie blocata prin acuzatia nefondata de antisemitism. Ca si cum Israel si evreii ar fi „seful”, iar „seful are totdeauna dreptate”. Este clar ca Israel a incalcat Tratatul de Neproliferare, ceea ce nu inseamna ca si alte tari au dreptul sa-l incalce. Solutia este ca intransigenta aratata Iranului si Coreei de Nord, sa fie aratata si Israelului. Evreii isi cauta justificari in spatele istoriei, mai degraba decat al religiei lor, pentru orice actiune contrara dreptului international. Este acea mentalitate de popor ales, de care abuzeaza in sfera politicului si a dreptului international. Daca nu ar fi presiunile exercitate asupra lor de marile puteri, mai ales SUA, Israelul ar recurge fatis la un comportament de infractor in relatiile internationale. De fapt, a tot facut-o si pana acum.
Eseul poetico-politic al lui Gunther Grass merita salutat. Dar yesman-ii de ocazie il vor pune la zid si il vor sterge din memoria colectiva, asa cum incearca sa faca oricui are o opinie diferita de cea agreata de Israel si sustinatorii sai.Un exemplu bun este Roger Garaudi, dar se pot da si altele.