Victimele din Franța, adevărații teroriști și noua ordine mondială


„orice persoana care consulta saituri web care fac apologia terorismului sau care expun metode violente, va fi acuzata penal, pentru contracararea extremismului de orice fel”

, promite micutul ins cu nasul mare, ce actioneaza pe post de Presedinte al Frantei zilele astea, in umbra recentelor crime care au avut loc in acea tara.

 

 

Norocul meu ca sunt roman si ca Lumea dupa Eufrosin sade bine pe un server american, dupa spusele alea’ cu trimisul la inot fortat in Dambovita a banditilor pretinsi reprezentanti „de-ai nostri”, iesite din frustrarea la care orice om normal e imposibil sa nu fi ajuns dupa 22 de ani de jaf, tradare si batjocura a clasei politice straine ce s-a lipit de Romania!

Inapoi la situatia din Franta, nu pot sa nu ma intreb, daca victimele ar fi fost doar militari francezi, sau emigranti romani, ar mai fi fost oare circul acesta infernal, in care Ministrul de Externe al Frantei calatoreste impreuna cu cadavrele celor ucisi in Israel, iar Presedintele tarii face spume la gura, amenintand in stanga, in dreapta, cerul si pamantul? Putin probabil…

Acum e evident ca uciderea/chinuirea unor copii este un lucru ingrozitor, absolut oripilant, pe care orice om vrednic de sarea lui ar trebui sa il condamne, dar cateva intrebari se nasc inevitabil ca urmare a inconsistentelor acestei tragedii:

1. Cum se face ca presupusul ucigas, Mohamed Mehra, a afirmat imediat ca ar face parte din Al-Qaeda, organizatie efectiv inventata intr-o sedinta de la Casa Alba, conform lui Richard Clarke, fost consilier al Presedintelui SUA pe probleme de terorism  – sau este totul inca o scorneala?

Am mai vazut asta odata, acum vre-o 19 ani in State, cand unul care chipurile era implicat in bioterorism, a afirmat imediat dupa arestarea sa, in fata camerelor de luat vederi, ca face parte dintr-un grup american crestin-nationalist! Individul a fost facut scapat la scurta vreme dupa aceea,  mass-media facandu-l definitiv uitat.

2. De cand si pana unde, unul care avea de gand sa ucida militari (atentie mare, maghrebieni, precum el! ), si-a schimbat intr-atat de radical planurile, incat mai apoi sa treaca la uciderea unor copii, doar asa, pentru ca erau evrei – nu vi se pare cusuta cu ata alba chestia? Daca avea de gand sa ucida copii evrei, nu ar fi facut-o de la inceput  – cat de tampit poti fi incat sa nu iti dai seama ca acest act va inclina automat opinia publica impotriva cauzei tale?  Nu vi se pare ca Mohamed din comuna Mera, este copia la indigo a manipulatului mintal care a fost scos tap ispasitor in tragedia din Utoya, Norvegia ?

Doar ca in vreme ce cel din urma numitul era clar mason si pro-sionist, Mohamed din Mera, ar fi chipurile un mare antievreu!  Nu ca ar fi imposibil pentru un arab sa aiba un dinte impotriva verilor lui semiti, dar vi se pare firesc ca toate aceste incidente sa poarte acelas calapod, detaliile nemaicontand?

Inainte ca mass-media sa isi primeasca instructiunile de ultima ora de la stapani, ii tragea la greu cu niscai’ neo-nazistii albi,  fosti militari ai armatei franceze – cate un Hitler in fiecare zi, pare sa fie deviza celor care ne „informeaza” !

Acum ca chestiunea „s-a lamurit”,oricine nu e de acord cu noua ordine mondiala, se gaseste pasibil de „crima a gandului”, pentru o simpla vizita pe un sait ne-kusher !

Mai baieti, mai, voi chiar tintiti la satisfactia finala, declarand Sfanta Scriptura „manifest terorist”, pentru referintele sale intolerante la fiii diavolului, sinagoga satanei, sodomiti, farisei si camatari – asa-i ca asta-i miza?

Urat mai e ca moartea foarte posibil premeditata a unor copii, de catre niste bestii amorale a caror apartenenta la servicii secrete vandute diavolului, nu are nici o legatura cu apararea cetatenilor care le faciliteaza functionarea – de data asta insa, programarea mintala a functionat pana la capat, asasinul nemaiiesind viu din gaura sa… asta e rutina, exceptii de gen Utoya nu vor mai fi prea multe.

Anunțuri

78 răspunsuri

  1. Revoluţia de la Bârlad. Mii de oameni în stradă, împotriva exploatării gazelor de şist

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/revolutia-de-la-barlad-mii-de-oameni-in-strada-impotriva-exploatarii-gazelor-de-sist_925659.html#ixzz1puyzx5Vv

  2. Foarte sugestiva fotografia micutului cu nasul mare, nici nu mai trebuia sa citesc restul. Mi-as mai permite sa adaug doar ca anul asta este anul alegerilor pentru multe popoare, iar la anul fiecare va culege roadele alegerilor facute.

  3. Pentru cei care mai au nedumeriri privind atacul din Franta: Orice dobitoc isi da seama ca SINGURUL LUCRU CARE SE OBTINE ca urmare a unui un atac punctual este PUBLICITATE PENTRU VICTIME. Publicitatea este facuta de presa care, oricine stie, este integral evreiasca, si e sincera cu goiiymii “nevoie mare’. Presa atribuie victimelor identitate falsa, marea specilitate a presei, astfel incat mortii sunt toti prezentati ca evrei. Atacurile sunt facute doar acolo unde evreii au obtinut, prin infiltrare si coruptie, control total asupra autoritatilor locale pentru a putea sa inabuse orice scurgere de informatii privind identitatea reala a victimelor.

    Azi s-a anuntat ca urmare a unei lupte de 32 de ore, suspectul a fost ucis. 32 de ore? Dar cu s-au batut, cu pistoale cu apa si a murit inecat? E absurd, cea ce demonstreaza ca in continuare tiranii internationalisti au mari probleme cu organizarea de realitati virtuale. Internetul ii da de gol. Toata forta lor in lungul istoriei s-a bazat exclusiv pe asumarea de identiate falsa: a atacatorilor evrei ce se dau drept bastinasi, a victimelor goinmi ce sunt prezentate drept evrei, au preluat controlul mijloacelor de informare pentru a opri orice dezvelire a adevarului. Cu internetul, treaba s-a sfarsit.

    Nu se cunosc atacuri, atribuite de presa a fi facute chipurile impotriva evreilor, care sa nu fie organizate chiar de evrei. Pun aici o lista de nu poti sa o duci cu date si probe.

    Tot antisemitismul este organizat, exacerbat pana la isterie de evrei pentru a crea si mentine falsa identitate de victima, aspect ce s-a decis la al doilea congres sionist in 1897 la Basel, enuntat chiar de insusi Theodor Herzl, fondatorul miscarii sioniste si mai recent, pentru a justifica paralizarea singurului mijloc pentru noi de a afla adevarul.

  4. De curiozitate, aveti macar cea mai mica dovada ca acest individ dement, Mohammed Mehra, facea parte din conspiratia pe care o imaginati?

    • Citind presa si declaratiile politiei franceze, esti deja ametit; nu stii unde a murit si cum a murit acest musulman. Impuscat in cap, in baie , pe balcon , pe caldarim, a sarit singur pe fereastra, a sarit din balcon . Maimutele tip „sarcozile” nici macar nu mai stiu sa minta, ti-arunca in fata numai timpenii, la care presa romana pune botul imediat. Daca asta a fost in Pakistan sau Afghanistan , apoi in Spania , cum de nu era pe lista neagra la vitejii de americani care vad, asculta si stiu totul despre oricine, sau la francezi, fiind cetatean franxez. Apoi , a ucis tot musulmani , Aàvem pardon, un peu!

      • La cate servicii, agenti, instrumente de cerecetare, comunicare etc sunt azi, sa nu sti cu precizie nimic eset DUBIOS. Iar cand exista dubii acolo unde nu este justificat, este vinovatie. sut de acord cu tine, stelica.

    • Nu avem nevoie de probe de tribunal la acest nivel. Daca se ajunge la un proces, sunt mijloace puternice sa se gaseasca. Iar daca mijloacele sunt in mana chiar a faptuitorilor, nu vor fi gasite.

      Pana una alta ne luam dupa „MODUS OPERANDI’ caci infractorii au un numar limitat optiuni care ii dau de gol repede. Simpu, raspunsurile la intrebarile de mai jos lamuresc orice om de bun simt. Daca nu se lamureste, nici o proba nu il poate lamuri.

      Cine are de castigat?
      Cine are de pierdut?
      Cine se pretinde faptuitorul ca ar fi?
      Pe cine promoveaza presa?
      Pe cine promoveaza trambita oficiala?
      Cine exprima pozitia oficiala?
      Ce promoveaza presa?
      Este confuzie sau este claritate?
      Daca e confuzie, ce ar trebui facut si de catre cine si de ce nu se face?
      Ce ii da de gol a fi stilul pe cei care ataca pe cei ca mine care exprima dubii la versiunea oficiala?

      Ne putem raspunde din informatiile disponibile pana acum si desi ar mai fi intrebari, pana acum ar fi suficient.

  5. Stim cu totii ca Sarkosy face parte din conspiratia raului, totusi poza e trucata, mana este suprapusa in fotografie. Nu e nevoie de falsuri evidente sa demonastram apartenenta lui. Exista informatii ample in acest scop. Nu e envoie de falsuri.

    Cel mai autentic gest de apartenenta la conspiratia raului l-a facut David Levi Ililoi, controlorul lui Dan Diaconescu din partea onspiratiei la primul congres al numitului Partid al Poporului, a se vedea video la secunda 6 :

    • Sa fie trucata poza? Eu nu mi-am dat seama, dar nici n-am pierdut vremea analizand-o.

      • Intrucat fotografia exprima adevarul, e normal sa nu fie examinata in detaliu. Dar in orice trebuie sa fim exacti pana la extrem. Trebuie sa fim extrem de scupulosi si cand e vorba de informatii de care ne putem folosi importiva dusmanilor nostri. Nu e intelept sa dam ocazia dusmanilor sa submineze discursul nostru bazat pe niscaiva erori sau mai rau, manipulari si erori deliberat introduse chiar de ei.

        Eu incerc sa ma mentin obiectiv, in interiorul realitatii, acolo unde sunt si problemele reale dar si solutiile reale pentru maxim de efect in favoarea oamenilor de bine.

        In ce priveste fotografia: Mana, fata, maneca si pieptul hainei sunt clare si daca ar fi fost fotografiate odata, ar trebui ca toate elementele sa fie asemanatoare dar se observa cu usurinta ca atat textura cat si culoarea manecii costumului cat si a pielii pe mana sunt radical diferite de culoarea si textura pieptului hainei si a pielii pe fata, diferentele ar putea fi greu justificate de luminare diferita iar cei ce se pricep la fotografii pot confirma sau nu. Dar mai vizibil este studiul umbrelor: atat pe palma cat si pe fata, umbrele sunt clare, exista un puternic contrast intre zona umbrita si cea luminata indicand ca sursele de lumina sunt directionale, lumina ambientala fiind neglijabila. Pe ambele sunt 2 surse de lumina, ca in toate situatiile de discursuri publice etc. una de sus, una aproape de orizontala. Pe mana: umbra degetelor este sub degete si dovedeste ca sursa de lumina dominanta este cea verticala. Pe fata: nasul si sprancenele lasa o umbra foarte scurta, relevanta pentru cunoscatori, dar avem avantajul existenteie umbrei de sub barbie a capului sferic al microfonului care dovedeste fara dubiu ca sursa de lumina dominanta pe fata este cea apropiata de orizontala. Pentru mine nu e un dubiu ca palma si fata sunt luminate cu surse diferite, fapt absolut imposibil in conditii normale pentru ca in mod natural este o distanta prea mica intre ele. Daca ar avea aceeasi sursa, umbra sub barbie pe gat ar trebui sa fie tot atat de inchisa ca cea de sub degete pe palma. Un astfel de efect s-ar putea obtine cu dificultate in studio dar nu vad ce afolos ar avea cineva din asta.

        Si din nou, nu avem nevoie de astfel de probe. Stim ca e membru de vaza si agent de actiune concreta in conspiratia raului si fara astfel ce probe.

    • Ililoiul este ipochimenul care vindea romanilor pe OTV, in direct, un soi de cosciuge blindate pentru iminentul moment al declansarii apocalipsei. 70000 de dolari bucata! Alimentele se vindeau separat, la un pret foarte avantajos si proveneau din rezerva armatei americane.
      Ei, cu inregistrarile acestea, Diaconescu cu ililoi cu tot ar putea ajunge exact acolo unde le este locul, la bulau.
      Pentru asta ar trebui insa sa se retraga din comertul cu cosciuge, cativa masonei amorali care au crezut ca fac un gheşeft din naivitatea romanilor.
      A propos de Apocalipsa, trebuie sa recunoastem ca siturile asa-zis ortodoxe i-au servit perfect pe adeptii lui Samailovky.

  6. Pai cand au fost omorati trei militari ai LE, de etnie magrebiana, s`a considerat simple crime si nimeni in afar de conducerea LE, nu au facut cercetarile politienesti de rigoare. Cand au fost omorati evreii in fata scolii, s`a considerat terorism iar Sarky cum face parte din natia „jewrks”, trebuia sa iasa pe interval si sa ia apararea poporului, popor pe care`l uraste 90% din populatia Terrei. Din secunda in care s-a publicat pe net si in media radio-TV, crimele impotriva evreilor de la scoala, am postat acest mesaj pe toate forumurile televiziunilor romanesti (TOATE). Cat credeti ca durat ? sub 20 secunde iar contul Facebook (creat de oameni destepti pentru oameni prosti ) a fost sters dupa cateva ore. Pai ce p#$* mea, toti sunt evrei sau romanii sunt chiar asa de servili in fata „poporului ales” ? Pisa`m`as pe el, de popor ales…

    P.S. : Eufrosine, fa cumva te rog si lasa`ma sa iau legatura cu tine.Din pct. meu de vedere este important. (Bucegi) !

    • Las-o jos ca macane!
      Cere sa te trimita la reciclare, tot cu vrajeli d’astea vechi veniti?

      • Daca zici ca esti treaz, TREZESTE`TE ! StaI si dormi pe tine , doar astepti sa`ti cada marul lui Newton, hapt in gura…
        Daca esti total pe dinafara, taci si urmareste alt blog….

        • Vazand ca nu te potolesti, o sa fiu mai explicit.
          Metoda e sa se puna provocatori care sa arunce declaratii incendiare, rasiste, etc. dupa care sa se faca mare caz de rasism, fascism si restul listei.
          Imi spunea un batran ca prin anii ’50 erau astfel de specimene care se prefaceau ca sunt alcoolici si provocau lumea in restaurante.
          Pentru fiecare victima arestata in urma provocarilor primeau o masa gratis cu trei feluri si suma de 20 de lei.
          Cat mai e piata acum?

  7. Unul dintre cei 3 militari era catolic. Toti cei trei se aflau in slujba patriei de adoptie. Uciderea lor cu singe rece ar fi trecut aproape neobservata fara uciderea acelor copii. Iata ce spunea pe twetter Nicolas Chapuis,un jurnalist al ziarulu Nouvel Observateur: „Fir-ar sa fie! Sint dezgustat ca nu e un nazist!” Iar confratele ii raspunde: „Intr-adevar, ar fi fost mai simplu”. Dezaxatii ucigasi ramin idiotii de serviciu pentru inca un pas spre agenda restringerii libertatilor civile. Si da, Stelica, era pe lista neagra! (sa inteleaga cine poate).
    .

  8. Clipul pe care l-a postat Adrian mi-a întărit convingerea că PP DD nu e decât o marionetă a caracatiței ce încearcă să conducă lumea, iar cuvintele cheie care l-a dat de gol pe Diaconescu au fost NAFTA și G. Bush. Nu au ce căuta astfel de oameni la conducerea României. Scopurile lor ascunse nu deservesc în nici un caz pe români. Mi-au trebuit și mie câțiva ani buni pentru a descoperi care este de fapt realitatea în lume, iar asta a implicat informare, și cu toate astea încă sunt situații în care sunt bulversat de informații, manipularea venind din toate părțile. Majoritatea celor care sunt pentru PP DD habar n-au cum stau cu adevărat lucrurile, ci se mulțumesc cu niște promisiuni mincinoase ale unor escroci. Din nefericirea, cei puțin care cunosc sau care cel puțin vor să cunoască realitatea nu prea au ce face. Momentan suntem la mâna celor mulți care habar n-au pe ce lume trăiesc. Pe asta se bazează PP DD și va avea câștig de cauză. Alianțele politice precum cele Gigi+C.V.T. ce au ca scop doar interese proprii se vor face și între PP DD și cei care îi sunt acum inamici politic. Și asta se va vedea după alegeri în funcție de procentul de voturi pe care îl deține fiecare. Tu faci o treabă bună aici Eufrosine, ca jurnalist, dar aceasta ajută pe cei ce vor să cunoască, ceilalți nu se vor schimba, și ei sunt majoritatea. Ei decid. În acea direcție trebuie găsite soluții. Doar votul lor poate schimba țara. Și cum putem noi să concurăm cu organizații ce au fonduri în euro cu 7-8 cifre și ale căror campanii electorale manipulatoare îi duc de nas pe alegătorii țării ca ciobanul pe oi la muls. Oaia dă lapte, carne, pielcele. Românul plătește taxe, suportă măsuri de austeritate, mănâncă mult prost și fără rost și votează pe cel spre care a fost îndrumat. Noi, cei care ne regăsim pe acest blog, ni se pare inacceptabil să ne tratăm semenii în acest sens, și din acest motiv șansele noastre sunt destul de mici. Voi, cei care după ani de zile ași reușit să creați aici legături de prietenie bazate pe încredere, aveți puterea de a realiza ceva. Comunitatea creștină ortodoxă este mare iar preoții pot influența votul enoriașilor. Partidul Creștin sau PNC sunt alternativele însă nu sunt analist politic și nu știu dacă ar trebui să candideze singure sau în coaliție cu alte partide. Nu trebuie să ne facem frate cu dracu pentru a trece podul la fel cum nu dorim să manipulăm semenii pentru a le cumpăra votul. Voi sunteți mai pricepuți ca mine și oricum cred că aveți un plan. În caz contrar, ar trebui să vă faceți unul pentru că mai este puțin până la alegeri. Populația trebuie informată pentru că se pare că majoritatea preferă să trăiască în ignoranță. Consultați-vă, faceți un plan și să trecem la treabă. Blogurile nu sunt de ajuns, discuțiile ne mai amăgesc câte puțin, timpul trece și fiecare are de suferit. Cum trebuie făcut nu știu, pentru că altfel veneam cu o propunere, dar sunt sigur că după atâția ani voi ați putea plănui mai bine lucrurile. Dacă le faceți cu transparență sau dimpotrivă tot voi trebuie să decideți. Ideea este să facem, nu doar să plănuim. Gândim, vorbim, acționăm, Va fi multă muncă voluntară dar nu cred că este altă alternativă. Trebuie închegat un grup, atribuite responsabilități, analizate rezultatele periodic și tot așa. Să nu pierdem timpul.

    • intra si vezi si pe ioncoja.ro si pe listanationala.ro

    • PPDD este capcana pentru cei care fug de PDL dar nu vor la USL.

      Tehnologia de derutare a oamenilor de bine neinformati a constat din : construirea in timp pentru Diaconescu o imagine de rebel iar la momentul util, i-au atasat si o imagine de anti-sistem PDL printr-o arestare aranjata din care nimic nu se poate intelege, urmat de propaganda intensa anti si pro in media detinuta dupa cum stim de aceeiasi dumani ai Poporului Roman.

    • DD are finantari puternice din partea unor investitori evrei, o parte din ei sunt cei care au investit in municpiul socialist, Constanta.
      Au fost cateva articole acum cativa ani, in perioada cand au vrut sa`l agate pe DD pentru santaj. atunci s`a descoperit si cine`l sponsorizeaza ( firma nu omu`).Ca vedem noi ca ia amenzi de la CNA, alea sunt nimicuri….Oricum la cati analfabeti s`au inscris in Partidul Zero, va intra in Parlament, o sa castige si la locale, o sa faca concurenta acerba UDMR`ului si vor fi mai rai ei.

      • Luciditate domnilor: amenzile CNA au ca rol doar sa reconfirme imaginea de victima. Cand opinia publica mai uita de DD, sistemul PDL ii mai da chipurile o palma, il mai prigoneste un pic. Apropos, ati observat un inceput de prigoana impotriva lui Prigoana? Alerta si luciditate ca puteti. MANCATI MOMEALA DAR NU INGHITITI ACUL!

      • in completare: fiti alerti, lucizi, identificati si deconspirati pentru dvs. si anturajul dvs. ceea ce putem denumi FALSA DIZIDENTA.

  9. Eu am cunostinte si rude in citeva comune si orasele , care au si acces la internet. De peste un an de zile ii scolesc sa deschida ochii cit mai multor sateni sa stie cu cine vota , cind va veni momentul potrivit.. E f greu , dar nu imposibil , si daca cei care au rude la sate si orase ar incepe , cind au ocazia , aceasta campanie de trezire a taranului, ar fi un inceput. Plus , cum am spus mai inainte , la tara exista preotul, directorul scolii, poate un jandarm de incredere ,apoi acolo toti se cunosc intre ei, e usor sa-si aleaga omul potrivit.

    • Eu ti-am mai scris ca esti un mare om de la care toti trebuie sa invete. Sunt onorat sa ma gasesc in acelasi loc cu tine.

  10. Baiatul ala cu joc necontrolat de umeri, cu grimase grotesti si replici impulsive are un spate laaaat cat Carlyle.
    „Incidentul”Toulouse a fost bine regizat de papusari. In conferita de presa „spontana”, amatorul de terapii neconventionale( vezi, oculte),a regurgitat un soi de propunere de proiect de lege privind interzicerea accesului la siturile care propaga ura. Chestia asta cu ura, daca este lasata in lege chiar sub aceasta formulare, interpretativ acopera si cultivatorii de urzici care urasc megagigapolitoxicul concern Monsanto.
    Securistii lor au declarat pe Arte ca amatorul de motorete, era monitorizat nu doar electronic,ci si fizic. Avea deci o coada permanenta care a facut turism ( pe banii naţiei amorfe) nu doar in Turcia si Pachistan, ci si in Israel… Aici, le-a zburat pasarica…
    Adica, motoretistul care nu se plimba cu covorasul de rugaciuni dupa el si se zbanţuia in cluburi de noapte, a vizitat Tara Sfanta??..Pai, mossadul ce facea???? L-a lasat la granita si sa intre si sa iasa..
    Foarte curios!!! Daca ai pioasa idee sa mergi in pelerinaj la Jerusalim cu Patriarhia si caşti gura aiurea prin aeroport sau te-ai ras pe cap de caldura si nu mai arati ca in poza, in aeroport ai incremenit. Asta daca nu te expediaza unde cred ei de cuviinta, dupa cateva sute de intrebari foarte indiscrete.
    Parerea mea este ca dementului (ca sanatos la cap nu era) nu i-au lasat nicio sansa pentru ceea ce a spus la postul de radio.
    A sunat la unu noaptea deoarece stia ca intre trei si cinci dau navala borfaşii, criminalii si „forţele de ordine”. Timp de aproape doua ore a povestit niste lucruri pe care tipii din Radio le-au uitat definitiv.
    Intre timp, adica de cateva luni bune(sau rele?) pe autostrazile europei comunitare patruleaza nişte cevauri pe care scrie „politie miltara” si care sunt dotate cu un sofisticat sistem de contracarat ura cultivatorilor de urzici.

    • Foarte interesant – se poate obtine transcriptul convorbirii sale cu statia radio, a fost o convorbire transmisa „live”, pe care sa o fi inregistrat posibil cineva ?

      Daca tipul era monitorizat atat de atent si cred ca era, atunci e clar ca a fost impins de la spate ca sa comita crimele si lasat intentionat sa le termine prin omorarea acelor copii, pentru a oripila/manevra opinia publica. Inseamna ca Frantei i se vor cere unele lucruri imposibil de refuzat de-acum.

      Iata si reactia presei franceze, a celei care mai si gandeste:

      „Nicolas Sarkozy mai este acuzat că de aproape zece ani, deci încă de când era la Ministerul de Interne, şi-a luat acest obicei, de a propune o nouă lege penală după fiecare dramă petrecută în Franţa. Editorialistul ziarului Le Monde consideră că măsura propusă de Nicolas Sarkozy contravine unui principiu fundamental stipulat în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului şi anume cel legat de libertatea de expresie. Consultarea unui site care fac apologia terorismului şi a violenţei nu poate constitui un delict, atâta vreme cât persoana respectivă nu tulbură liniştea publică, scrie ziarul.”

      sursa RFI

      • Posibil ca intr-o zi sa aflam ce a declarat individul, pentru moment insa, inregistrarea este clasata drept proba.

  11. Sint un nemernic pe pamint, SInt mult in spatele vostru. Va invidiez cultura si va cinstesc sinceritatea si simplitatea . Eu sint un urmas de taran simplu , am reusit dupa amar de ani , sa scap de o multime de fluturi din cap ( inca mai apar citiva , cind nu ma astept) , Ptr asta ,va multumesc si voua , ptr articole, postari si comentarii. Prea Sfinta Nascatoare de Dumnezeu, sa va pazeasca sub acoperamintul ei,

    • Smerenia este dar si mare virtute.

      Dar nu pot fi de acord cu termenul de „nemernic” cu care te caracterizezi:

      DEX spune”: NEMÉRNIC, -Ă, nemernici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Om) ticălos, infam, mârșav. ♦ (Om) de nimic, fără valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (Om) vrednic de milă, sărman…”

      Tu nu esti nimic din astea, dimpotriva. Asa ca mai usurel cu autoevaluarea negativa.

      Una este sa nu te „umflii” in pene, alta sa te exprimi depreciativ la persoana ta. Nici una nu e in realitate. Iar utilitatea unei persoane sta si in masura in care poate masura realitatea cat mai exact, propria persoana fiind de cea mia mare importanta pentru ea este instrumentul cu care qactioneaza. Si sa te evaluezi sub capacitati sau peste, conduce la acealsi rezultat, nerealizaera de efectue utile si irosirea de resurse. In primul caz tu, o resursa umana de mare valoare zaci nefolosita, nu obtii pentru tine is cscoietatea rezultatele pe care le-ai putea obtine. In al doilea caz, cel ce se supraapreciaza iroseste resursele altora fara efect.

      Sper ca m-am facut inteles ca trebuie sa ne apropiem de cunoasterea realitatii,a adevarului ajutandu-ne unii pe altii.

    • A fi urmas de taran nu este deloc un motiv de frustrare, ori de complexe. Dimpotriva, daca ma uit, pe de o parte la golanii si pipitele de asfalt din ziua de azi, iar, pe de alta parte, la bunul simt taranesc, peste care se grefeaza o „mobila intelectuala” obtinuta prin munca, dar cu atat mai pretioasa, as zice ca raportul de valorizare este net in favoarea ta. De fapt, nu suporta comparatie…Ti-o spune cineva care este taran…la mana a doua, ca sa zic asa, parintii mei fiind plecati de la tara in perioada in care luase avant dezvoltarea urbana, dar, asa cum faceau multi pe vremea aia, lasandu-si copii vacante intregi pe la tara. Si, crede-ma ca duc dorul unei nopti senine de vara petrecute sub cerul liber, cu caii rontaind prin apropiere…Nimic nu este mai gustos decat branza cu rosii si turta coapta in tigaie, mai ales dupa cateva ore de munca la camp…
      Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

      • Roșii cu brânză și turtă coaptă ca la mamaia. Multe zile am să tânjesc după gustul ăsta, că până la vară n-am nici o șansă să mă întâlnesc cu o roșie „normală”.

      • @ Mos Darie

        HRISTOS A ÎNVIAT!

        „Si, crede-ma ca duc dorul unei nopti senine de vara petrecute sub cerul liber, cu caii rontaind prin apropiere”……..spui domnia ta.

        Si eu am, Mos Darie, o imensa nostalgie dupa câmpiile copilariei………

  12. Se poate sa fi inteles eu gresit termenul nemernic, dar in tn termeni ortodoxi , si in rugaciuni , are sensul de trecator sau in trecere pe acest pamint , in drumul spre patria cereasca. Asa e Mos Darie,sa mergi cu caruta la 3 dimineata la stina, sa mulgi oile, sa asculti greierii si sa nu te mai saturi privind cerul instelat, sa te intorci acasa pe roua , sa simti cum se trezeste toata natura la viata, sa treci pe linga lanuri de in inflorit , impodobit ca maci rosii, sa te opresti lin bostan si sa maninci un pepene rece, si dulce, sa ajungi acasa , si sa astepti sa maninci o bucata de cas, si asa cam ati mentionat, brinza cu rosii, ,si la sfirsit de saptamina , o tochitura din maruntaie de miel si un stufat de miel. Asa ceva as dori si ptr copii, chiar daca sint mari , si ptr nepoti. Ptr asa ceva trebuie sa ne batem, ptr libertatea si simplitatea pierduta. Cred ca nu e nici un pericol daca ne intoarcem la origini . E greu ,dar nu imposibil.

  13. Articole interesante pe 2blackjack1.wordpress.com

    • Am verificat. Parte din informatie e utila, dar tot mai putina fat de ce poate gasi un priceput azi. am serioase suspiciuni mai ales ca promoveaza OZN-uri, extraterestrii si mai ales, perfidul NASA. Opinia mea este : MANCATI MOMEALA DAR NU INGHITITI ACUL!

      • Priviti ultimul articol, in legatura cu atentatul din Franta, si veti descoperi niste idei foaaaarte interesante. Parca sunt copiate din regulamentul de functionare NWO…

  14. @sunteminviata
    Am privit OTV cu multa atentie pana cand m-am lamurit cu privire la abureala care se face.Nu mai lungesc vorba cu privire la ciudateniile acestui partid. Ce se vede clar e ca apare Sorin OVidiu Balan ca mare crainic al PP-DD . Poate ca e si membru PP-DD. Sorin Ovidiu Balan este mare mason , lucru dovedit de filmuletul de aici:

    Vorba aia:” spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”.Tot in filmulet mai apare un alt mason (al carui nume nu-l tin minte, ala care tot zice “stang-drept-stang” ) ce vine uneori pe la televiziuni pe post de mare analist economic. Nu e ste exclus ca la un aumit moment sa apara si asta pe la OTV. De vreme ce avem un partid nascut dintr-un ziar (PRM –ul pacaliciului Vadim) vad ca avem acum si un partid nascut dintr-o televiziune.
    Trasatura comuna a celor 2 partide este ca aduna in jurul lor nemultumitii si ii dirijeaza intelligent catre o fundatura. PRM-ul nu mai functioneaza (puterea nebunului de a duce cu presul a scazut) asa ca apare PP-DD care duce mai departe flacara manipularii.
    Tactica celor din umbra este urmatoarea: la momentul bine ales partidul care a facut raul „dispare” si ii ia locul altul, in care migreaza membrii vechi.
    PCR se metamorfozeaza in FSN. Nomenclatura ramane aproape intacta si devine fesenista.
    Din FSN se desprinde FDSN (condus de fesenistul Iliescu).
    FDSN-ul s-a metamorfozat in PDSR si apoi in PSD. Nomenclatura ramane aproape intacta.
    FSN-ul ramas s-a metamorfozat in PD si apoi in PD-L (condus de fesenistul Traian Basescu). Nomenclatura ramane aproape intacta.
    Nu este exclus ca PP-DD sa adune nomenclaturistii din partidele care au contribuit la distrugerea Roamaniei, si care, din cauza renumelui prost castigat nu vor avea alegatori (e vorba de PSD, PDL, UDMR, PC, PNL). Deja nomneclaturistii pleaca de la partidele invechte in rele si se aseaza in altele noi si curate, ca „nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le pute”.

    • Analistul despre care vorbesti este Nils Schnecker, angajat permanent al lui Voiculescu la Antena3.

    • Cat este de relevanta imaginea de la sec 27 in care evreul Schnecker comanda prostanacilor arivisti ce sa faca. Le ordona, nu le arata ce sa faca. Se da de gol masoneria ca ce este de fapt: o institutie militara sub comanda evreilor pentru scopurile Poporului Evreu. iesi din ea asa cum a iesit Pittis care incepuse sa aiba un discurs rerligios ortodox de netolerat in armata masona. Sau nu stiati? Putin suspect a murit si asta.

      • Pe mine m-a dezamagit Giurgiu. Avea pe vremuri un cap bun si o libertate decenta care il recomanda drept un jurnalist de exceptie.
        De cand isi puse sortuleţ, e ţeapan, neted in idei, sta cu ochii pe prompter si mai face si o publicitate negheoaba camatarilor.
        A vrut altceva, dar nu a stiut ca altcevaul rau ales poate duce, in cel mai bun caz, la NIMIC.
        Daca ati citit Ciberiada, este acolo un pasaj in care pesonajul care se baga in treaba cand cu Facerea, introduce in ecuatie cuvantul”neant”, pe principiu „gica contra” si va imaginati ce urmeaza…
        Vanitosii acestia il gadila pe sarsaila intre coarne si vor avea o surpriza foooarte fierbinte.

        • Dupa ce unul isi pune sortulet, tot cea ce face este la ordin. Asa se explica. Sub pedeapsa cu moartea fara a mai putea iesi din cercul asta vicios. Nu e o gluma ca se vand diavolului. Partea simpatica este ca diavolul le da tzeapa la plata. In loc de plata le zice : „acum va luati singuri plata prin spagi sau alte abuzuri si eu va ajut sa nu se ia justitia de voi prin fratii vostri intru supunere neconditionata fata de mine pe care ii am in justitie” Desigur cand ii convine sa scape de ei sau daca nu reactioneaza instant la ordine, ii da pe mana justitiei unde fratii constata cu groaza ca fratii nu sunt de loc frati ci doar calai obedienti. O tranzactie cumplita. Ce poti spune despre acesti oamenii care accepta o asfel de relatie de subordonare neconditionata fata de infractorii universali?

        • sa completez: asa va puteti explica de ce masonii sunt asa de taciturni. Nimeni nu se lauda cu tzeapa luata. Cu atat mai mult cu cat e eterna, nereversibila. Aia cu adormirea temporara este pentru ….”adormit” fraieri. Ii adoarme din loja doar in loja eterna unde daca ai noroc, ii duce Schnecker in pas de pinguin. Probabil ca ritualul de inmormantare este singurul aspect deosebit in viata cu care se poate lauda un mason fata de profani.

          Dar va asigur ca nu toti masonii beneficiaza de ritual. Se ia tzeapa si la asta. Am asista la inmormantarea unui colonel de politie unde ritualul a lipsit, fapt normal pana cand am aflat luni de zile mai tarziu ca fusese mason. Am constatat ca i-au dat tzeapa si pe ultimul drum.

  15. Apropos de megaescocheria NASA, mega operatiune de programate psihologica in masa, cititi ceva dintre articolele publicate in site-ul lui Eric Hufschmid aici

    http://www.google.com/cse?siteurl=www.erichufschmid.net%2F&ref=&cx=012597897623212918464%3Aworps6kcq_a&ie=UTF-8&q=apollo&sa=Search#gsc.tab=0&gsc.q=apollo&gsc.page=1

  16. In articolul mentionat de Mos Darie mi-au “placut” multe dar asta e cea mai “tare”: “O mamă înaintase acum circa doi ani, în două rânduri, plângeri împotriva teroristului de la Tolouse, pentru că-i supusese fiul, un adolescent în vârstă de 15 ani, unui bombardament propagandistic islamist, prin intermediul unor filme video de o barbarie indescriptibilă.” Deci trebuie sa intelegem ca pentru a atrage pe cineva catre o cauza solutia este sa il bombardezi cu imagini despre barbarii? Eu stiam ca cu chestii placute, atragatoare, chiar daca false. Cum atragi pe cineva catre o cauza cu imagini despre brutalitati? Ca si cum ai trimite o invitatie la masa cu poza unui miel atarnat in carlig si macelarul cu cutitul in gatul mielului si sangele tasnind. NU FACE SENS. Si atunci pentru cine scriu astia? Desigur pentru niste creduli de bun simt oripilati de cele scrise nu de cele inatmplate pe care nu pot verifica. Sunt incredibil de multi oameni dispusi sa ia drept adevarat ceea ce se scrie in presa si internet fara sa judece critic ce citesc.

    Mai zic astia ca s-au tras 300 de gloante dar criminalul nu a murit pana cand nu a informat ca e din Al Quaida. “Cel puţin 300 de gloanţe s-au tras în operaţiunea care a dus la uciderea teroristului islamist de la Toulouse. Înainte de a muri, teroristul a recunoscut în faţa oficialităţilor că este un membru al reţelei islamiste al Quaida. În numele ei a ucis 7 oameni, între care şi trei copii evrei.” si natioanlitatea celorlalti nu e importanta? D’a nu era mai simplu sa taie apa si sa astepte pana i se face sete? Ca sa nu mai vorbim ca un luptator SWAT intrenat si protejat cu armura tipica nu ar avea nici o problema sa intre oriunde peste unul ca asta, cu atat mai mult o echipa care poate ataca din toate directiile. Si pentru cel-au omorat? o cutie de gaz lacrimogen sau paralizant facea toata treaba necesara. dar desigur ca sa nu poata contrazice varianta oficiala candva in viitor.

    • S-au apucat niste simplii cetateni sa intrebe de ce nu i-au dat cu lacrimogene turbatului. Organele au raspuns ca nu au vrut sa jeneze vecinii!
      Bubuiturile si toata zavera de la poalele blocului i-a jenat moderat pe cetateni, dar lacrimogenele riscau sa strice machiajul nocturn al doamnelor.

      • Bunaaaaaaaa! Io credeam ca numai americanii sunt mai simpluti, da se pare ca merge si la verii nostri intru latinitate…

  17. @stelica, @Mos Darie
    Despre taran nu am decat cuvinte de lauda. Taranul , din orice tara ar fi, este pastratorul traditiilor si al trasaturilor care definesc natiunea, poporul respectiv. Remarcant pentru el sunt pamantul si legatura cu pamantul dar si credinta in Dumnezeu.
    De aceea cetateni lumii, nascatorii de globalism si alte himere lupta cu ura neobosita pentru distrugerea taranului, pe orice cale imaginabila.
    Daca nu avem tarani, nu avem traditii, nu avem popoare. Nu avem popoare, suntem copti pt. globalizare. Acum nu mai avem tarani ci fermieri. Fara obiceiuri, cultivand pamantul nu dupa regulile mostenite din strabuni, ci dupa normele europene. Cu chimicale si cu OMG-uri.
    In acest razboi impotriva taranului se incadreaza cultivarea atitudinii gresite care pune egalitate intre “necivilizat, necioplit, greoi de cap” si notiunea de taran.
    Ea prinde la cei dezinformati, la sfertodocti si la creierele spalate.

    • Un simplu „multumesc” este indeajuns. Cum spunea, mai sofisticat, cineva: Les grands esprits se rencontrent. E numai o ironie la suprastructura culturala dobandita fara fundatia de bun simt tipic romaneasca…

  18. Am 47 de ani si sunt fost Mason.Am incetat activitatea deoarece lucrurile nu stateau tocmai bine.M-am pus in anonimat pentru ca exista un juramant sacru.Trec peste asta si ajung la ideea principala: Masonii sunt condusi de un ordin „ascuns” numiti Sionisti.Numele lor nu le stie nimeni.Sunt cei mai bogati din lume,si sunt evrei.Acestia vor sa cucereasca lumea intr-un sfarsit,de aici derivand si mottoul lor „Noul Ordin Mondial”.Alt plan de al lor este sa il puna pe Satan drept rege al lumii si sa omoare populatia care nu li se supune,ramanand astfel doar cei puternici.Sionistii au puterea,ceilalti masoni sunt doar niste marionete al lor.Lucrurile s-au precipitat,deoarece Masoneria are cateva puncte slabe.In planul extern se afla alta organizatie,de asemenea satanica,numita Ambu insemnand „Baza Universala Anti-Masonica”.Nu se stie exact de unde isi are radacinile.Cat timp am fost mason,s-a vorbit foarte mult despre Ambu,aceasta fiind o amenintare majora pentru ei.Daca Masonii se inchina la toti zeii intunecati si il vor pe Satan,Ambu doar se foloseste de ingerii negrii pentru zeul lor suprem,Belial.Imagine lor coincide cu a lui Akhenaton si cu a lui Hitler,fiind un ordin eretic satanist,ce vrea sa desfiinteze odata pentru totdeauna Masoneria,prin atentate contra evreilor.Un dosar cu numele de cod „Omega” dezvaluie planul Ambu,de a reface Germania Nazista.Lucru care a inceput sa circule pe net.Mai mult,se vrea ca Bucurestiul nostru sa fie refacut dupa planurile orasului Akhenaton,intemeiat de faraonul eretic.In dosar mai apare initialele unui Mare Maestru al unei Loji Ambu numita „Ordinul Varsatorului Auriu” initialele fiind „L.E.D.” Nimeni nu stie cine este,iar sunt anumite speculatii cum ca el ii va lua locul lui Hitler.
    Se da o lupta intre Satan si Belial,o lupta care tine dintotdeauna,incepand cu Akhenaton,Ku-Klux-Klan,Hitler s.a. Tinand seama ca Masoneria este mult mai veche decat documentele oficiale.Hitler insusi fiind mason,dar retragandu-se pentru a incepe desfiintarea acestui ordin.Fara succes insa.

    • Nu e de inteles partea in care dracii ss-ar lupta chipurile intre ei. Sunt practic totuna, Ambu aia’ e doar o diversiune. Crestinismul este antimasonic cu adevarat, caci Dumnezeu adevarat in Sfanta Treime si cu Lucifer, sunt forte opuse, lumina si intunericul neputand coexista. Sa mai spun cine va invinge?

    • Domnule, sunt drogati! Cu soma, cu idei confuze, cu vise rele…
      Pune-l pe un prost sa citeasca „Apostaza Arhontilor”, Dionisie Areopagitul sau din Cartile lui Solomon si vei vedea ca iute se apuca, de teama, de şorţuleţ.
      Au citit ” Cuiburile intelepciunii sunt mai alese decat aurul si cuiburile cunoasterii sunt mai alese decat argintul.
      Cararile vietii abat de la rau, iar cararile dreptatii sunt lungime de viata.
      Cel ce primeste invatatura va fi plin de bunatati, iar cel ce pazeste mustrarile se va intelepti.
      Cel care-si tine caile isi pazeste sufletul, iar cel care-si iubeste viata, isi opreste gura”….. si NU AU INTELES NIMIC, au rastalmacit totul din neputinta, pentru ca nu au cerut ajutorul Domnului Savaoth, Treimei Celei De O Fiinta Si Nedespartite si Maicii Domnului.

  19. Daca ar fi sa spun „multumesc” i-as multumi mai intai lui Dumnezeu ca mai exista „insule” cu oameni care gandesc liber si cu care se poate comunica, apoi fiecaruia in parte. Ca mai exista oameni care simt ca „vesnicia s-a nascut la sat”.
    Ma simt liber cand scriu aici si cand citesc ceea ce scriu ceilalati. As mai indrazni sa spun ca „fundatia de bun simt tipic romaneasca” este tocmai intelepciunea taranului roman. Intelepciune care strabate istoria si timpurile.
    Stelica spunea: „cred ca nu e nici un pericol sa ne intoarcem la origini”. Raspunsul meu este ca trebuie sa ne intoarcem la origini, sa ne constientizam sufletul romanesc. Si asta trebuie sa faca orice neam cu sufletul sau. Pericolul mare este tocmai indepartarea de origini si acceptarea globalismului.

  20. Buna ziua! Apropo de comentariul Domnului Anonim: a pus in discutie „razboiul acesta secret” dintre doua tabere: Masoneria si Ambu.Daca despre Masonerie se stie ca nu mai este o societate secreta,despre Ambu,se stiu prea putine,cum?de unde? a aparut,ramane o enigma pentru noi.Eu cred ca aceasta oraganizatie de tip eretica satanista,a fost de mult timp ascunsa in umbra,doar ca nu am stiut de ea,pentru ca pe parcursul istoriei si-a schimbat numele,preferand sa stea in anonimat.Multe zvonuri circula pe internet despre readucerea Germaniei,pentru a distruge Masoneria,si pentru a restituii un nou „pamant”.Hitler in dementa lui gandea stralucit si nu vroia ca Masoneria sa i-a in stapanire lumea.Pe cat de ciudat suna,securitatea nazista S.S. era una crestina.Credeau intr-un zeu,Belial,iar pe Lucifer il credeau fiul lui.Eu spun din perspectiva unui ateu ca mine.Sunt multe conspiratii la adresa elitei naziste,ocultismul fiind in mare voga.Acest personaj interesant,Hitler,se stie de el ca a avut 41 de atentate contra lui,si pe buna dreptate,a scapat din toate,cea mai stranie fiid atentatul dintr-un buncar de-al lui.Un apropiat a incarcat servieta cu 1 kg de explozibil si a lasat-o la nici doi metrii de Hitler si aliatii sai.Individul respectiv pleaca si se duce intr-un loc ferit.Nu trece mult iar bomba explodeaza.Spre surprindere,Hitler supravietuieste,doar cu cateva zgarieturi minore.In una din comunicatele sale,Hitler spune ca este nemuritor si ca este aparat de o forta divina (se referea la acest Belial).Il felicit pe Anonim ca a punctat incidentul din buncarul unde se presupune ca ar fi murit Hitler.Intradevar,dupa ultimele cercetari,s-a demonstrat ca acel fragment de craniu care se presupunea fiind a lui Hitler,s-a demonstrat prin ADN,ca este al unei femei(nicidecum Eva Broun),aici punctez: dupa acel incident s-a descoperit in America Latina,avionul personal a lui Hitler,facand referire Anonim,la Argentina.Si sa luam in calcul ca Hitler avea multe sosi.

    • „.Il felicit pe Anonim ca a punctat incidentul din buncarul unde se presupune ca ar fi murit Hitler

      Asta ma mira. Unde ati gasit pasajul cu pricina in comentariul lui Anonim ?

      • Simplu, a uitat sa il scrie.

        Eufrosine, te iei si tu de maruntisuri cand aici e vorba de destinul omenirii dom’le. Se bate Lucifer cu Belilal, Ambu cu Maso, avionul personal al lui Hitler abia abia l-a scapat din Berlin si urmeaza sa aterizeze … nu spui, undeva unde numai Ambu stie!

        Dar eu merg cu aia cu Akhenaton! Cica avea cateva sute de amante. Se aplica si la sustinatori? Desigur, mai putine, sa ramana pentru toti da’ sa nu fiu lasat pe afara ca eu am venit cu ideea.

        Eufrosine, comentatorii astia amuzanti ne-au facut momentul umoristic al zilei dar au reusit sa ne departeze de subiectul crunt la manipularii tot mai des prin presa combinata cu asasinarea de oameni nevinovati.

  21. Mare eveniment, mare! Colegul de nebunii al lui Sarko de peste Canal, Tony Bl(i)ar ,a sosit la Bucuresti. Pentru cunoscatori, sursa de spumoase constatari:
    – pentru aceasta deplasare si conferinta a incasat 250000 lire sterline, platite printr-o fundatie a sociologului Bogdan Teodorescu. Te si intrebi, daca detine astfel de resurse, de ce mai trebuie sa-l plateasca Antena3? Pentru conformitate, informatia este din „Gandul” de ieri
    – Invitatia a fost facuta de Ponta si gashca; io as zice ca Nascase a avut si el o contributie.
    – Evident, tema conferintei a fost ceva de genul „New Global World”
    – La loc de cinste, in primele randuri, au asistat si fostii presedinti ai Romaniei, Constantinescu si Iliescu, precum si Mihai Gadea, cel care a realizat si un interviu cu mascariciul asta…
    – Ce nu a spus domnul Blair este daca stie detalii privitoare la afacerea fregatelor…Alea cumparate de noi cu una suta milioane bucata si vandute de britanici cu 5 milioane bucata.

    Doar o remarca: Cu banii astia se puteau dota rezonabil cam 5 firme mici cu profil productiv, care sa aiba o cifra de afaceri de cam 300000 EUR/an fiecare.

  22. Pe şestache, vândură ăştia şi cel mai mare zăcământ de cupru din Europa, pe 200 milioane EUR. Câteva comentarii şi ţîpurituri de bine, cu copy-paste, din Wall-street.ro:

    andriescuvergil (signed in using yahoo)
    Subinarea economiei ,la Miniserul Economiei se vede ca sunt numai bijnitari.Cum poti sa vinzi o exploatatie cuprifera de o asemenea valore ,la 2% din valorea reala.Acei care au semnata si vindut ,trebuie impuscati.Eu sunt inginer in metalurgie extractiva ,Uzina de la Zladna unde am avut repartitie au distrus-o PSD-sti dupa 90,La aceasta uzina care exragea tot cuprul din zona muntilor Apuseni am avuut reaprtitie in ani 1983 si am renununtat in favorea unei colege a carui tata era Dir,Gen.Uzinei si al compexului de expoatare miniera de Cu din Apuseni..Dupa 90 ,s-a distrus si Uzina Metalurgica de la Baia Mare ,unde se extragea ,Cu electrolitic ,Au ,Ag,iar Cu- prul extras din Apuseni era expoalat de o firma fantoma si trimis in Iugoslavia,asta pt. a nu se cunoaste valorea Cu- lui extras,deci furt calificat,in dauna poporului roman,si acum vinduta unor staini pe nimic,.
    Noi in Romania la ce bogatii mai are inca tara ar trebui sa avem un venit pe cap de locuitor precum cei din Kuveit ,si noi murimm de foame ,someri.

    Vladimir Dumitru · Top Commenter
    ACUZ REPREZENTANTII STATULUI ROMAN DE TRADARE NATIONALA SI CER PUBLIC LINSAREA ACESTORA ! ACESTIA TEBUIE LINSATI ! Nu am incredere ca aia se vor ocupa de ecologizare de retehnologizare si de locuri de munca durabile ! Iar vanzarea resurselor strategice ale Tarii reprezinta SUBMINAREA ECONOMIEI ! TREBUIE ASASINATI ACESTI TRADATORI ! REPET …ASASINATI ! TOTI DE LA CEI DI 1990 PANA AZI ! TOTI ! ASASINATI !

    Bogdan Ionica · Works at Bucharest, Romania
    O afacere proasta pentru stat,si foarte buna pentru cumparator,avem o ccriza mondiala de minereu pur,si cu o investitie minima de tehnologie veche,compania canadiana incepe sa extraga minereu in cel mai scurt timp;intrebare; De ce nu s-au dus in Siberia sa extraga????ESTE O AFACERE CU UN BUZUNAR DE BANI SA EXTRAGI CUPRU IN INIMA EUROPEI!!!

    Gaby Gabytza
    A inceput Mare Privatizare (Furaciune) a bogatiilor poporului roman. Cred ca acum este clar pentru toata lumea ca in curand vor incepe si celelalte „privatizari” la minele de aur , cupru, si argint.
    Acesta e doar inceputul colonizarii sclavagiste la care v-a fi supus poporul roman pentru mult timp de acum incolo…vai de soarta noastra si a copiilor nostrii , fiindca am permis asa ceva si am stat pasivi la aceste JAFURI NATIONALE !

    Vladimir Dumitru · Top Commenter
    De ce bucurestenii nu umplu Piata Universitatii ?? Mai ales ca din nou avem o tradare extrema ! Azi 65% din rezervele de cupru ale tarii au fost amanetate pe o suma derizorie !Asteapta sa venim noi din provincie ca sa se hlizeasca la noi ? EU NU MAI VIN PANA CAND pIATA NU SE UMPLE CU CEL PUTIN 100000 DE OAMENI DIN BUCURESTI ! SA VA FIE RUSINE BUCURESTENI ! VA PLACE SI VA COMPLACETI !!!!!! VA BATETI PE BURTA DE BINE CE VA E ! RUSINRE ! SUNTETI JALNICI !

    Constantin Ion · Top Commenter · ASE Bucuresti
    La cat este estimat zacamantul de cupru in tone de la rosia poieni?! si cat revine statului roman ?! 200 milioane de euro este VAX ALBINA acum cand exista o criza mondiala de minereu pur ,aur , argint ,CUPRU … VANZAREA ASTA ESTE UN SUCCES DEMN DE JILAVA …SE AUDE CUMVA LA CONDUCERE?!

    Cristina But · Liber profesionist at But Cristina
    Vai de steaua noastra, de la neam de viteji si luptatori am ajuns neam de prosti…Se rasucesc in mormant si Vlad Tepes si Stefan si tot restul.Ne vindem asa pe gratis..sunt de acord cu toate comentariile voastre domnilor. Eu personal i as impusca pe toti tradatorii neamului fara pic de mila!!! Sa ne ajute Dumnezeu..

    Anunturi Romania · Top Commenter · Da
    Bataie de joc,…
    Sa nu ne fixam ochii doar pe suma primita de stat, se inteaba cineva la cat a ajuns comisionul ?
    Eu cred ca este pe putin cam cat valoarea contractului, stiu cum se lucreaza la contracte mari, pe sub masa suma se tripleaza cel putin, cine credeti ca da doar 200 Mil, stiti cat costa un Kg de cupru ?

    No further comments…of my own

    • Niste straini, sub identitate falsa, ne-au ocupat silentios tara fara nici un drept. Ca oriie lucru de furat, il vand pe nimic.

      Poporul Roman va trebui sa priceapa ca pana nu voteaza un guvern si parlament nationalist, toti ceilalti ii vor tine in sarcie pana la moarte timpurie. Nimeni altcineva nu va avea grija de viata lor, de copii si de batrani, de conditii normale, si perfect posibile de viata.

      NU NE VOR LASA ASTIA SA AVEM NIMIC, NICI BANI, NICI PROPRIETATI, NICI SANATATE, COPII NOSTRI SUNT CONDAMNATI LA O VIATA CHINUITA, SCURTA, BOLNAVI SI FARA VIITOR. Nici unul dintre romanii care au ajuns in conducerea Romaniei in 22 ani nu mai e acolo. Nici unul din cei ramasi la conducere nu este roman.

      Pana nu voteaza un guvern si parlament nationalist, Poporul Roman sa nu aiba nici o speranta de viata buna, de normalitate, de normala, ponderata minima inavutire, de siguranta, de stabilitate, de viitor.

  23. Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca in imparatia Sa ; „ma ,veti vedea uriciunea pustiirii peste tot, pe strada , la serviciu, in magazine, in casele voastre, va vor lua tot , tot….” Tot poporul ar trebui sa se imbrace in sac, si cu luminarea aprinsa in mina, sa iasa la rugaciune in piata orasului ,sau a satului, avind pastorul in frunte. Ar fi oare cu putinta? Doamne auzi-ne si ne miluieste!

    • Au facut-o si o fac grecii si care-i rezultatul?
      Ca o sfidare absoluta, reuniunea Grupului Birderberg se va desfasura in Mai, la Atena!

  24. citat; „au facut-o si o fac grecii si care-i rezultatul..” tot poporul inseamna TOT, nu 10-15%, altfel Maleahi 3; 9. daca esti sceptic citeste scrierile Sf Nicolae Velimirovici (Razboiul si Biblia), ca sa vezi din cauza cui vine razboiul peste cei fatarnici.

  25. Hmmm … domn’eee da stiu ca se combate aici … daaa’ nu seee aleegeee … nuooooo …. Cand ie vorba de printzipuri la o adica si eu consimtz. Dar nu sunt de acord sa votez tot p’aia. Ce-ar mai putea face PPDD? Un razboi? Poate. Ca de vandut ….. ce-ar mai fi? Dar hai sa ne unim sa votam cu altcineva dar nu cu cei care au fost. Nu conteaza – uniunea lipovenilor … orice. Caci atunci de ce nu am vota PCR? Dupa parerea mea ei se fac vinovati ca au fost atatea de dat si ca majoritatea au avut scoala, si ca … si ca … Nenoroooocitiiii … ii omora prin inchisori pe ai de se opuneau! Acum esti lasat sa mori pe strada si nu conteaza daca te opui au ba. Democratic cemai. Chiar! Sa nu mai avem decat doua feluri de paine, doua de lapte, doua rase de porci, doua partide. Si doua programe tv (ca de carti nu cred ca ii este dor cuiva)

    • he, he! Circula pe vremuri un banc cu cele doua programe TV din China: cel guvernamental si cel de-al doilea, in care aparea un crainic ce zicea:”da, ba pe programul 1!”

  26. Ambu,Masoneria,Hitler,L.E.D.,pana la urma de ce ne mai mira?
    Traim intr-o lume in care cunoasterea este interzisa 😉 cum a fost pe vremea lu’ nea Ceausescu,cu securitatea,asa este si acum.
    Prima data credeam ca e o dioda luminescenta „LED” poate tipul si-a ales expre nikul 🙂 Domnule Anonim,multumim pentru informatii,dar nu a-ti comentat unde trebuia.
    Dar totusi sunt curios cine este acest L.E.D. 😀

  27. Domnule Clement,cu mult respect.Am absolvit facultatea de istorie din Bucuresti.Inainte sa mai face-ti comentarii,cititi cartea lui Solomon „The Goetia” iar acolo veti gasii o lista voluminoasa cu 72 de demoni ai infernului plus incantatiile de conjurare,invocare a lor.
    Nu va contrazice-ti daca nu sunteti in tema 😉 Eu nu sunt ateu,dar nici satanist.Sunt doar un om normal,ortodox care isi exprima parerea.

    „sunt drogati astia”

    Daca si-au dat cu parerea,asta nu inseamna ca sunt cum a-ti spus dumneavoastra.

  28. Ma adresez Domnului Clement.Dupa o ampla navigare pe internet,am reusit sa aflu cate ceva despre „Ordinul Varsatorului”.Din informatii reiese ca ar fi asemanatoare cu Loja 99 Masonica „Ordinul Centaurului Auriu”,insa din aceasta loja a lui Ambu,fac parte tot 99 de persoane,dar numai varsatori.Se pare ca ei ar fi in cautarea asa-numitei „pietre filosofale”,despre care se spune ca are multe calitati.Aceasta se crede ca ar fi fost gasita de un om pe nume Roger Bacon.
    Am mai aflat ca acest ordin cu ramuri druidice,vrea ce a vrut si nea Hitler sa faca: sa distruga evreii,care acesti evrei conduc din umbra Masoneria,care la randul ei conduce lumea.Cercetari mai ample pe net confirma faptul ca Germania are tabere naziste.
    Cat despre L.E.D. nu am aflat nimic,dar daca face parte din „Ordinul Varsatorului” este probabil in aceasta zodie uraniana-ariana.

    PUTINA CITIRE NU STRICA.

  29. Vreti sa vedeti cum incepe noua ordine mondiala? Iata:
    „International bankruptcy regime proposed
    18 hours ago

    International observers are renewing their calls for an international bankruptcy regime, which would allow sovereign states to file for a form of bankruptcy protection. Such a regime would theoretically safeguard the recovery of many struggling states.

    According to the Financial Times, earlier calls for such a regime were dropped after objections from the US, but the ongoing European financial crisis and a legal battle over Argentina’s 2001 default has renewed interest in the plan. Financial analysts, including Anne Krueger, the first Deputy Managing Director of the IMF, now claim that the current “contractual approach” to national debt is failing, and that “having a clear mechanism could have prevented all sorts of problems in the Eurozone”.

    The new regime would be managed by the IMF, and see national debt restructuring removed from political interference on a much more transparent platform. It is thought that a Europe-wide version of the system would be easier to achieve than an international one, with analysts predicting further opposition from US lawmakers.”
    Adica, pe scurt, se va declara UE in faliment, iar starea de faliment va fi gestionata de catre FMI! Unde va duce asta, n-avem decat sa ne amintim ce s-a intamplat in Argentina, si nu numai.

  30. Eufrosin, iata mai jos o discutie avuta pe facebook cu o secatura ce monitorizeaza diverse initiative neconvenabile sistemului. Subiectul discutie este o afirmatie a unui fost ministru de finante japonez in legatura cu cheltuielile prea mari facute pentru a-i tine in viata pe batrani. Idiotul cu pricina mai apeleaza si la provocari, drept pentru care a iesit…ce urmeaza:

    „SP: Eutanasia ,din ce ştiu,nu a fost interzisă niciodată,în Japonia! Care este problema ?

    VAD: S P, Daca nu vezi nici o problema, io zic sa mergi deja la coada sa-ti programezi parintii si bunicii, sa stie bietii oameni ce poama au crescut…

    SP: Faci o gafă! Socoteşti o societate existentă pe altă planetă cu unităţile tale de măsură ….Mai uşor cu sentimentalismele !

    VAD: Mai baietas, crezi ca nu se vor gasi si la noi voci care sa ceara acest lucru? Uita-te la comentariile de pe wall-street.ro, si vei vedea ca ceea ce -spui tu – nu e o problema, se poate intampla mai repede decat iti vine a crede,si la noi. Sa te vad atunci! Daca beleai urechile la ce se mai intampla in lume, ai fi remarcat ca, deja, seful mare de la AIG a afirmat public ca ar trebui sa se iasa la pensie la 75 de ani… Ia de aici, poate te mai cultivi putin: http://www.antena3.ro/externe/populatia-lumii-trebuie-redusa-cu-50-numai-asa-natiunile-vor-intra-in-noua-ordine-mondiala-declaratiile-care-te-vor-soca-162160.html. Unele din declaratiile de acolo sunt si pe Youtube – a lui Bill Gates sigur este.

    SP: Hai să începem cu ..începutul !,,măi băieţaş” îi spui copilului matale-nu unuia care este de contingent cu tine!2-Oricum..vine!Decît să vină încet-mai bine,repede! 3-Dacă a venit-e bun venit,şi nu mai interesează decît pe ..urmaşi!4-Mă doare la 1 metru în faţa cotului de şeful de la aigiuri Cu el sau fără el-tot acolo ajung !

    VAD Am priceput. Iti place pozitia oii duse la taiere, da’ multumite ca vor mai fi inca doua taiate inaintea ei. Nu te obosi sa raspunzi. M-am lamurit.

    SP: Dragul meu repondent..suntem într’o zonă gri,plină de influenţe,influenţări,acceptări ..sau respingeri! Poate ,mîine o să fie o zi fastă…sau nefastă.

    VAD: Sa-nteleg ca ameninti? Esti unul din aia ce monitorizeaza miscarile-n front? Cam usor va deconspirati, tovarasi! Spune-i sefului ca te ceri afara, aici nu-i de tine! Se mai gaseste cate ceva,si pentru tine, pe la Circulatie, infractiuni minore, etc. Oricum, „opinia” postata initial incepe sa semene a apologia infractiunii, asociere in vederea comiterii infractiunii de genocid, etc

    SP: Nu! Să înţelegi că am aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi tine Pot să postez o replică acolo unde consider că sunt ,,atins” sentimental,ideologic,religios,civic Ai ceva de comentat-există un individ de zahăr care poate să îmi desfiinţeze contul! Bay !”

    Nu ca e o noutate, dar este deja clar ca sunt oameni platiti, poate din bugetul sarac al lui Ponta, sa monitorizeze delictele de opinie, si sa influenteze boborul in sensul dorit de „cineva”. Mai interesant mi se pare ca, dupa ce se frasuieste in fel si chip, individul isi asuma practic „opinia” exprimata, si o si justifica prin faptul ca nu e decat o opinie. Io as vrea sa vad daca, dupa aceasta conversatie publica, se sesizeaza cineva si il viziteaza, pentru instigare la genocid.
    Si ar mai fi ceva: desi are nervii bine „acordati”, tot nu poate sa scape de frica aferenta sustinerii unor aberatii de genul celor de mai sus.

  31. Noroc cu interventia pr.duhovnic ca m-am pus la zi, dupa trei ani, cu opiniile eufrosinofilului Claudiu.
    Trec peste ironii si peste scaparile gramaticale ” mai face-ti” si ” va contrazice-ti”, precizand faptul ca tipul (absolut nefrecventabil) cu piatra filosofala se numea Nicolas Flamel si era francez.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: