De ce (re)ieșim în stradă?

Acum 22 de ani coboram din autobuzul nr. 7 pentru a mă alătura amicilor care ieșiseră puțin abțiguiți de la astăzi defuncta cafenea studențească pentru a sfida regimul despotic comunist. Compania de militari apărută între timp în intersecție s-a grupat la ordinele unui căpitan criminal astăzi un pensionar șchiop și plin de amărăciune (s-a împușcat singur în picior), când răpăială din senin a AKM-urilor mi-a spulberat rapid dorința de a mă alătura grupului.  M-am pitit în tufișurile care obișnuiau să împrejmuiască Piața Unirii și mi-am văzut frații protestatari pe jos.  Un civil  bine făcut în haină de piele neagră, supraveghea situația…

Am știut pe loc că aș fi putut fi laolaltă cu ei.  Mă salvase întârzierea tipic comunistă a autobuzului, de fapt mâna Lui Dumnezeu…
 
 Acum aven o cruce și niște monumente moderniste în numărul celor omorâți, la locul crimei…Doar atât, căci libertate și propășirea României nu s-a câștigat prin moartea celor mai curajoși dintre noi.
 
 De data asta însă, avem șansa să răsturnăm masa peste capetele blestemaților care cu bună știință au executat un plan de distrugere a României dinafară comandat. Oportuniștii nu au lipsit, dar nici planul.
 
 Planul, planul, repet pentru că trebuie reținut: totul s-a desfășurat după un plan bine stabilit de către niște otrepe dușmănoase României, prin reprezentanții și lacheii lor locali. Vorba unui francez faimos:
 
 „orice discuție despre masonerie devine inutilă înafara înțelegerii faptului că aceasta este instrumentul prin care oculta iudaică își duce la îndeplinire planul de dominație a lumii”
 
 Ei acum, de ce re-ieșim în stradă? Cu anti-monarhismul nu sunt de acord, dar hei, nu am realizat eu clipul:


%d blogeri au apreciat: