Euro, mortul din păpușoiul UE

Ne mai aducem aminte de cântecelul acela din copilărie care începea cu „mână, mână moartă, ia-o bag-o ‘n poartă…”? Ce se mai potrivește situației actuale! Faptele și datele sunt clare pentru cei care dau atenție unor astfel de lucruri, ba’ chiar mai nou figuri proeminente ale sectorului financiar o spun pe șleau: euro este mort.

Numai mințile întunecate de marxism științific ale celor care au zămislit bastardul, nu au putut pricepe că era mort din fașă. A trebuit ca întreg vestul Europei să treacă prin șocul ajustării la un nivel de trai redus la jumătate față de cel de care se bucurau pe când își foloseau monedele lor naționale, numite frumos lire, mărci, franci…

Haideți să spunem că a fost o greșală onestă și că acum le pare rău, iar că autoritățile statului român, respectiv Președintele, Ministrul de Finanțe și cel mai important, șeful BNR și-au înțeles și acestea eroarea de a impune României „targeturi” pentru aderare la zona euro. În mod uluitor însă, nici unul dintre aceștia nu a emis o declarație publică prin care să își renege poziția anterioară, recunoscându-și căile greșite. Așa ar fi corect și normal, nu ?

În loc de asta ei doar tac. Și-au slăbit pe moment propaganda anti Leu, dar nu au renunțat câtuși de puțin la dezideratul lor de a arunca la gunoi Leul care ne permite totuși un trai greu în țara noastră, în favoarea unui euro care ne va trimite fugind peste granițe cu milioanele, până când ținta de 15 milioane de români va fi atinsă, spre satisfacția celor care ne colonizează de zor și în mare secret, zilele astea.

Managerul elveţian de fonduri Felix Zulauf(FOTO) zugrăveşte în culori închise viitorul monedei euro, prevăzând ieşirea câtorva ţări din uniunea monetară şi prăbuşirea ulterioară a acestora în recesiune, scrie Business Insider.

„Cred că periferia zonei euro va intra într-o recesiune adâncă. Când ne uităm la o ţară precum Grecia, vedem că se află în recesiune de trei ani, iar PIB-ul a scăzut probabil cu 15% faţă de valoarea maximă. Bursa a pierdut 90%, ceea ce echivalează cu evenimentele din SUA în perioada 1929-1932”, explică Zulauf.

„În plus, mă aştept ca anul viitor cel puţin o ţară, dar probabil vor fi trei, să iasă din zona euro. De aceea anul 2012 va fi interesant pentru că nu există reguli după care să se facă această ieşire din zona euro. Ieşirea unei ţări din zona euro înseamnă că a doua zi după acest eveniment sectorul bancar al ţării respective se prăbuşeşte, iar băncile vor trebui naţionalizate imediat”, mai spune Zulauf.

„Vor introduce o nouă monedă, vor naţionaliza sistemul bancar şi după aceea şi guvernul va intra în faliment. La asta trebuie să ne aşteptăm anul viitor. Cred că Grecia va face acest lucru, iar Portugalia şi Irlanda sunt de asemenea candidaţi”.

sursa ZF

Deci știm sigur ce se va întâmpla. În consecință ar trebui ca oamenii clari la minte și hotărâți ce suntem, să le cerem guvernanților să renunțe la himera criminală a îmbarcării noastre naționale la bordul unui Titanic care ia apă din greu, chiar dacă unii încă beau șampanie și dansează în săli de bal opulente. Îmi este tot atât de clar că pe ăștia nu îi sperie nimic decât o demonstrație de forță.

Ieșim în stradă? Nu vom fi destui, iar dacă nici manifestația minunată a polițiștilor de azi vară nu i-a speriat, înseamnă că de noi se tem cu atât mai puțin. Ce-ar fi în schimb să ne mobilizăm pentru o grevă generală de cel puțin o săptămâna, începând cu primele zile ale noului an? Dacă tot ne-am făcut provizii de mâncare si băutura pentru Crăciun, nu va fi o problemă să rezistăm o săptămâna fără a merge la lucru, indiferent dacă serviciul e în domeniul de stat, sau în cel privat.

Multora pierderea venitului pe o săptămâna li se va părea un adevărat dezastru, dar nu este exact asta ce a făcut guvernul atunci când a tăiat salariile bugetarilor cu 25%? Le-a furat plata pe o săptămâna din cele patru ale lunii! Atunci românii au mormăit, dar nu au ieșit în stradă provocând căderea guvernului, sau măcar rescindarea măsurii precum s-ar fi întâmplat în Franța, sau Germania.

Dacă ăștia ne-o fac nouă cu atâta ușurință, de ce să nu le-o facem și noi lor, forțându-i fie să își bage mințile în cap (puțin probabil), fie să plece definitiv ascunzându-se rușinați în văgăunele din care au ieșit?
Ce fac ei împotriva națiunii, ar fi tocmai pentru ea făcut însă de noi! Cât de răcoritor ar fi să privim mutrele distorsionate de disperare și confuzie ale acestor otrepe când întorcăndu-se din vacanțele lor luxoase la treaba distrugerii României, vor constata cu stupoare că poporul a răspuns: ABSENT!

%d blogeri au apreciat asta: