Companie mineră asociată cu RMGC, pusă sub acuzație de genocid


Compania mineră Rio Tinto a fost pusă sub acuzare de către justiția americană și va răspunde acuzațiilor de genocid și crime de război care ar fi avut loc în Papua Noua Guinee, raportează Reuters.

„Alegațiile susțin că Rio Tinto a asistat în comiterea de violențe, ucideri și vătămări corporale în gradul văzut ca necesar pentru a își menține minele deschise și operaționale,” scrie Judecătorul Mary Schroeder. Decizia curții de apel readuce pe tapet un proces vechi de 11 ani, în care aprox. 10.000 de rezidenți ai insulei Bougainville aflată în Pacificul de Sud, unde la sfârșitul anilor ’80 a avut loc o răscoală populară împotrivă exploatării reprimată prin  folosirea forței armate cauzând multe morți.

Zilele acestea, mina de nickel și cupru dezvoltată de Rio Tinto în Peninsula nordică a Statului Michigan a stârnit o controversă deoarece se află pe pământ sacru indienilor nativi din zonă.

Ce importanță au toate acestea pentru noi? Smplu: Cliff Davies, fost VP al Rio Tinto  pe o perioadă de 14 ani, este acum CEO al RMGC. Vor fi folosiți și la noi mercenari dacă blocăm dezvoltarea exploatării aurului, wolframului și argintului de la Roșia Montană ?

După cum se știe, companiile de minerit sunt „o familie mare și fericită” în care aceiaș oameni și aceleaș companii sunt strânse într-un nod puternic. Când tactici criminale au fost clar folosite înainte, nu ar fi rezonabil să ne întrebăm ce se va întâmpla dacă campania publicitară obscenă derulată cu „pedala de accelerație la podea” de către RMGC, va da greș cu românii ?

Dacă poveștile lacrimogene a câtorva oameni cărora foamea le-a întunecat rațiunea nu vor prinde, atunci ce va urma?

Din partea clasei politice trădătoare știm exact la ce ne putem aștepta – cartea de joc sălbatică sunt ăștialalți!

Surse Michigan Messenger, Google Docs

Anunțuri

2 răspunsuri

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: