Demonul din bazilică

Figura unui diavol ascuns între norișorii diafani ai uneia dintre celebrele fresce pictate de Giotto în bazilica sf. Fracisc de Assisi a fost descoperită de către restauratorul de artă Chiara Frugone și recunoscută ca atare de oficiali ai bisericii catolice.

Diavolul se ascunde în detaliile norilor aflați la vârful frescei #20 din ciclul scenatic care descrie viața și moartea sfântului Francisc și a fost pictată de Giotto în sec. XIII.

Privind fresca veți observa figura sinistră cu nas încovoiat, zâmbet pervers și coarne, ascunsă în norii panoului care arată moartea sfântului Francisc. Figura se descoperă observatorului care se apropie de ea prin intermediul fotografiei, fiind greu de văzut de pe pământ.


Sergio Fusetti, reastauratorul-șef al bazilicii, a spus că Giotto nu a intenționat să picteze imaginea diavolului ca parte principală a frescei, ci a vrut numai să se distreze puțin…mai spune Fusetti, că maestrul ar fi pictat figura demonului pentru a-și bate joc de cineva cunoscut lui.

sursa yahoo news

%d blogeri au apreciat: