Izbânda unor criminali


I-am dat o palmă, iar el mi-a spus: eşti ca fiul meu. I-am dat a doua palmă, iar el mi-a spus: sunt ca tatăl tău, apoi l-am luat de păr şi l-am pus la pământ”, a declarat el.  „I-am tras două gloanţe, unul sub braţ şi celălalt în cap. Nu a murit imediat. A mai durat o jumătate de oră”.

„Ne-am întâlnit cu Kadhafi pe o stradă, în timp ce el mergea cu copii şi cu tinere. El purta pălărie. I-am recunoscut părul. Un combatant din Misrata mi-a spus: este Kadhafi, să-l prindem”, a continuat acesta.

Ei arată spre camera de filmat un inel de aur şi o vestă pătată de sânge, care i-ar fi aparţinut lui Kadhafi şi pe care tânărul susţine că le-a luat înante de a-i lăsa pe combatanţii noului regim să-l ia pe Kadhafi, după capturarea sa la Sirt, în regiunea sa natală.

Potrivit acestora, numele celei de-a doua soţii a lui Kadhafi, Safia Farkech, şi data căsătoriei lor, 10 septembrie 1970, sunt gravate pe inel.

sursa Mediafax

Ați reușit netrebnicilor…Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat plin de cinism că liderul libian nu a fost niciodată ținta acțiunilor criminale ale organizației pe care o conduce și că efectivele militare vor fi retrase din Libia până la 31 Oct. Halal coincidență!

Restul poveștii îl cunoaștem prea bine: urmează „liberalizarea” economiei libiene cu tot ceea ce este de valoare urmând a fi „privatizat” către știm noi cine, iar cetățenii care până acum beneficiau de facilități nemaiauzite, vor fi supuși aceloraș programe de exterminare prin sărăcire programată, vaccinuri vestice și propagandă anti-familie făcută prin televiziunile de-acum „libere”.

A mai căzut un „dictator sângeros”: idioți din toată lumea, bucurați-vă!

89 răspunsuri

  1. mergea pe stradă la o plimbare de seară!? putin credibil! sunt zvonuri că nici măcar nu ar fi fost ucis, că era de fapt o sosie, sau făcut analize adn care au arătat că nu ar fi fost el … și ceașcă avea una …

    oricum un sfârșit, dacă e real, mai demn decât miloșevici, ceașcă sau mubarack! a murit cum a dorit el, cu arma în mână, îngropat în deșertul țării nu cu ca un prizonier învins și umilit târât prin procese mincinoase ani de zile în care călăi și acuzatori sunt foștii lui tovarăși și pretini ca în egipt!

    a murit pe barba și greșelile lui, nu poate da vina pe altcineva pentru asta! a pierdut războiul când a acceptat să oprească ofensiva împotriva orasului benghazi, dacă era mai inteligent forța și intra peste ei în oraș chit că îl bombardau tot avea un avantaj strategic!

    a putut rezista atâtea luni, puteau să fie luni în care războiul să se ducă în benghazi, în lupte de stradă, nu la sirtre!

    așa ce a obținut? la sirtre nu s-a mai înghesuit nimeni să apere civilii când erau ai lui cei atacați! era clar din start o minciună! nu a mai plâns nimeni de grija civililor care cică ar trebui protejați aflați timp de o lună întreagă sub asediu continuu!

    asta e și-a pus singur ștreangul de gât crezând naiv în respectarea dreptului internațional și sinceritatea NATO la fel ca miloșevici care a fost atât de dobitoc încât să permită dușmanilor să câștige alegerile în mod democratic! după aia a simțit pe pielea lui ce înseamnă democrația!

    • Ultimul paragraf m-a dat gata! 😉

      • Face parte din neamul năsoşilor şi urechioşilor, era de aşteptat un astfel de comentariu, o să apară şi alţii, că ăştia atacă în haită. Ce mă miră pe mine este de ce permiţi asemenea comentarii care nu duc nicăeri, decât la diversiune şi polemică.

      • „Ultimul paragraf m-a dat gata!”

        de ce? nu e adevărat? a cedat puterea în urma unor alegeri democratice care ia adus la putere pe adversarii lui care au crescut din cauza dificultăților economice și pentru că a cedat kosovo!

        a trebuit să cedeze, chiar dacă în teorie a câștigat războiul în kosovo pentru că licuriciul ia dat clar de înțeles faptul că următoarea pe listă va fi voivodina!

        dacă nu ceda și nu se retrăgea din kosovo începea deranjul la unguri care salivau abundent și de-abia așteptau să rupă voivodina de serbia … la fel cu muntenegru … nu a mai avut ce face, a câștigat războiul dar a pierdut pacea și sprijinul propriului popor care o fi el mai încăpățânat dar foamea are același efect ca în orice altă parte a lumii! începi să îi crezi pe toți șobolanii care îți promit o viață mai bună cu o singură condiție, să scapi de omul rău, în cazul de față miloșevici, sau ceaușescu …

        și a cedat, ia lăsat să ajungă la putere în mod democratic! în mod normal Koštunica & comp care susțineau deschis occidentul inclusiv executarea mandatului ilegal al TPI ar fi meritat fix un glonț în cap, ca șobolani trădători de țară!

        citez din wikipedia:
        „La alegerile din 2000 în primul tur de scrutin Koštunica era în avantaj față de Miloșevici, dar nu avea mai mult de 50% din voturi pentru a câștiga așa cum prevedea constituția. Sondajele de opinie sugerau că susținătorii celorlalți candidați s-au abținut sau l-au votat pe Miloșevici în primul tur, nefiind de acord cu prezența unei opoziții susținute de forțele NATO.

        Pierderea primului tur de către Miloșevici în septembrie 2000, a dus la demonstrații în Belgrad, pe 5 octombrie, și la căderea regimului autoritar. Candidatul opoziției Vojislav Koštunica reușind să preia postul de președinte al Iugoslaviei pe 6 octombrie când Miloșevici a recunoscut public înfrângerea.[2]

        A fost forțat să accepte realitatea atunci când comandanții armatei pe care se baza au refuzat să-l mai sprijine. În mod ironic, Miloșevici a pierdut puterea pierzând în alegerile pe care le-a programat prematur (înainte de sfârșitul mandatului său) și pe care nici nu era necesar să le câștige pentru a menține puterea, care era centrată în parlament, pe care partidul său și asociații îl controlau. Căderea sa este cunoscută drept Revoluția Bulldozer.”

        eu nu țin minte ca Koštunica & comp să le fi venit ideea de al preda TPI doar după ce au câștigat alegerile! o spuneau pe față încă dinainte, în timpul alegerilor, iar pe timp de război astfel de democrați nu merită decât o execuție sumară în fața unui tribunal militar … dar milosevici știind că războiul e pierdut dpdv strategic și pentru a mai salva ce se mai putea salva sa dat la o parte pentru a nu arunca serbia într-un război civil care ar fi dus la noi intervenții NATO, cam cum sa întâmplat acum în libia, la secesiunea muntenegrului și a voivodinei … muntenegru sa separat oricum, milosevici era muntenegrean, iar voivodina au reușit să o păstreze în cadrul serbiei ca provincie autonomă …

        „Constituția iugoslavă interzice în mod explicit extrădarea unui cetățean iugoslav, iar președintele Kostunica l-a acuzat pe primul ministru Zoran Dindic că ar fi ordonat această extrădare.”

        o da! iar fazanii, adică noi, trebuie să acceptăm acest trombon! această minciună ordinară! nu știa șobolanul, trădătorul, ce soartă îl așteaptă! cam ca mubarak în egipt sa sacrificat pentru binele tării printr-un gest disperat prin care practic își recunoaște propriile greșeli! faptul că politica sa naționalistă a fost catastrofală pentru propria țară! că a adus-o pe marginea prăpastiei!

        ăsta a fost ultimatumul care ia pecetluit soarta, ori te dai la o parte ori aplicăm același scenariu din kosovo și în voivodina! în kosovo au început tulburările după ce sa pacificat bosnia si după ce a refuzat să cedeze puterea opoziției! ca să îl slăbească și mai mult, iau încurajat pe albanezii din kosovo cu intenția exactă de al da jos de la putere! NU AU REUSIT! atunci au amenințat că vor sprijini si secesiunea muntenegrului si a voivodinei! nu a mai avut ce face, era prea mult! a trebuit să se dea la o parte …

        de aceea milosevici cu toate erorile și greșelile e un erou … iar ceaușescu NU!

  2. Hmmm! Cunoscuta fiind aprehensiunea unora pentru gesturi simbolice, fac si eu un inventar al celor asasinati pentru bunastarea sistemului: Ceausescu, Saddam, Gaddafi, Milosevici…
    Cate capete are balaurul apocaliptic? cati mai sunt? Cine urmeaza? Bashar? Ahmadinejad? Chavez?…

    • Evident ca baietii pregatesc terenul pentru Iran si Siria. Se poate sta in picioare in fata astora, dar cu mai multa inteligenta decat a celor mai sus numiti.

  3. Mulțumesc pentru articol.
    Vreau să adaug o observație. Gaddafi avea un titlu în popor: brother leader – adica frate conducător. Asta arată că oamenii îl considerau egal, pentru că îl poți numi pe cineva „frate” atunci când ți-i egal, „tată” atunci când ți-i superior și „fiule” atunci când ți-i inferior.

    El a făcut multe greșeli – e un beduin simplu care are încredere în oameni. Din greșelile lui învață majoritatea leaderilor, și acum vor privi cu scepticism chemările occidentului de a renunța la programele nucleare, la armele de distrugere în masă și la rachete. Vor scuipa pe „garanțiile” occidentalilor, iar rebeliunile vor fi oprite din fașă. Cu disidenții și cu a cincea coloana se va proceda mult mai dur.

    Lupta nu a încetat. Generalul Hamis a transmis un mesaj atât de puternic încât prim ministrul rebelilor – Jibril – a demisionat.
    Și deja rebelii sunt de acord să dea corpul colonelului tribului său, dar să păstreze locul înmormântării în secret, pentru a nu transforma mormântul în loc de pelerinaj.

    Colonelul nu vorbea niciodată de bani. Rebelii din contra, numai despre asta și vorbesc – că colonelul nu împărțea banii din petrol cum trebuie. Am video in care rebelii jefuiesc trupurile soldatilor cazuti, le scot verighetele, dintii de aur, etc.

    Despre bani vorbesc și aici, în înregistrarea de dinaintea execuției fiului colonelului – http://www.youtube.com/watch?v=OQPQ4prXWIo

    Rebelii îi spun:
    – Tatăl tău își lua lui veniturile din petrol.
    – Vorbiți lucruri lipsite de sens.

    Și la întrebarea – cine urmează, iată răspunsul:
    http://www.planetrulers.com/current-dictators/

    • Destul de multi „dictatori” pe site-ul cu pricina. dar nu-mi vine sa cred ca Unchiu’ Sam ar dori sa se ia la paruiala cu Putin si Hu Jintao. Doar daca-l mananca ceafa…Circula bancul ala cu armata rusa care voia sa faca prizoniera armata chineza. Stiti si replica: „Da. da’ ce le dam sa manance?”

  4. Cu toata bestialitatea cunoscuta, afefrenta fiecarui presedinte vestic, tre sa admit ca, sarkozy, tigan si bozgor satanist, a zis si el o fraza frumoasa, corecta in esenta: moartea oricui, indiferent de cine a fost si de ce a facut, nu trebuie sa bucure pe nimeni. Dincolo de amabilitati, realitatea domniei gaddafiene nu lasa loc de interpretari si nuante incerte. Un dement, tiran, indragostit de putere, care si-a macelarit supusii cu mercenari din Africa cea mai saraca si cu asistenta generoasa a scarbelor de jidani. Cand mercenarii au inceput sa il vaneze, a zis ca nu e legal. O bestie pe care nu o plang. Imaginea din TV, la momentul pretinsei arestari infatisa un barbat de 45 de ani, cu pielea intinsa, cumva bronzata. In camera frigorifica din piata, printre smartphone-uri care se inghesuiau sa capteze imagini, zacea pe jos, un alt corp, parca. Ceva pute a inselaciune tipic satanica. M-as mira ca astia sa ne spuna in premiera mondiala adevarul. Acum, la Alex Jones Radio, se spune ca ar fi murit in cross-fire. Din principiu, nu cred in povestea cu sefii de stat asasinati pt deliciul mediatic. Hafez al Siriei, Erdogan, Ahmadinejad, sau, ahmadinnerjacket cum se zice in anglia, sunt de departe cu totii barbati care joaca rolul unor tipi destepti si buni patrioti, iubiti de catre popoarele pe care le conduc. Cat e adevar si cat e minciuna in aceasta imagine, nu stiu. Ma doare ca noi avem un boschetar de 2 lei vechi, alcoolic, cocalar de mahala de port, incapabil sa adune ca iranienii peste un milion de oameni, asa cum a facut zilele astea Khamenei lider spiritual iranian, care spunea ca guvernul american e cel mai detestat din lume. Nu va imaginati in ce delir era lumea. Ei au un crez! Noi?… Se ventileaza o barfa criminala pe You Tube: olimpiada 2012 londoneza va fi sabotata, probabil ca, prin atentat nuclear major. Cica o gramada de filme si alte productii au anticipat 911, 77, dar ar anticipa si ceva masiv pt londonezi in 2012. Om vedea daca om mai trai si pana la vara.

    • Sa fii in delir nu inseamna sa ai si crez. In rest, nu comentez.

    • Pe leul mort poate sa-l loveasca orice magar.

      • Leul e o moneda calpa, iar asemanarea cu primatele e evidenta, referindu-ne la gesturile de descreierat de care radea tot pamantul, pe buna dreptate, asa cum si sakashvilii isi indesa cravata in gura, sau cum gw bush citea my pet goat tinand revista intoarsa pe dos, tipic satanic, dealtfel. BTW, a fost acum o ora si ceva ceremonia eliberarii Libiei de dominatia clanului gaddafian. Din peste 10.000 de participanti nu a tras nimeni nici macar un glont catre tribuna. Or fi fost „selectati”, pt ca acum, in Libia mai lesne gasesti o arma decat un pahar de apa. Daca demisiona asa cum ar fi fost normal nu ar mai fi murit atatia si nici distrugeri, dar, dupa el potopul, a functionat. Azi Libia e ocupata si devine un no-man’s land, bun de jefuit si de ucis. A meritat sa ramana maimuta la putere atatea luni de zile, nu-i asa?

        • Quod erat demonstrandum.

          • Demonstratia sta in stratul de cadavre insirate pe tot cuprinsul Libiei, trase de masini pe ulitele urbei, pentru a produce groaza. Halal leu! Primata dementa indragostita peste masura de putere. Un simplu beduin, e o naivitate, exagerata in mod constient asumata. Daca nu stii, prima trasatura relationala a beduinilor e… crima. Un beduin te va ucide doar pt ca stie ca l-ai vazut. Te alearga prin desert si nu ii pasa daca esti arab, negru, sau, vreun investitor asiatic. Sunt mandri de ei pt ca pot trai cu f putina apa, ca sunt izolati, etc.

  5. Din nefericire, mult prea multe lucruri se impletesc, se confunda si sunt trecute cu vederea in astfel de situatii.
    Situatia nu e niciodata alb-negru, nu e chiar asa usor de demarcat si impartit.
    Oricum, faptul ca Muammar Gaddafi s-a opus si era un tep in coasta americanilor et. Co. , nu il face automat un erou. Era un paranoic si, intamplator, printre fixurile avute, il avea si pe asta. Analog, faptul ca americanii et Co. au „impins” situatia, nu ii face eliberatori ci doar niste profitori nenorociti, asa cum se dovedesc mereu. La asta sunt stabili.
    La mijloc, in urma si nebagati in seama de nimeni, raman cetatenii libieni. Vai de capul lor au fost, vai de capul lor va fi si de acum incolo.

    • Paranoic? Asta de ce – pentru ca se temea sa zboare cu avionul? NATO a doborât în anii 80 un avion de pasageri, doar pentru că semăna cu avionul lui Gaddafi (colonelul fusese preîntâmpinat și a schimbat cursul).
      Bine, poate tu cunosti mai bine cazul lui Gaddafi, ai fi avut acces la cartea lui medicala.

      Un paranoic nu-și permite să facă asta:

      • Ba da, isi mai permitea un paranoic: Ceausescu. Sau nici Ceausescu nu era paranoic? In alta ordine de idei, referitor la cartea medicala a lui Gaddafi l care ai facut referire, te rog frumos, ironiile nu-si au rostul pe motiv ca nu picam amandoi de acord. Sau, in fine, eu cel putin, le consider in plus si neconstructive.

        • Paranoic e omul care se teme fără temei. Și Ceaușescu, și Gaddafi au avut temei. Lista asta nu-o completă:
          http://www.internetpirate.com/airplane.htm

          Cred că e un motiv suficient pentru un conducător de stat incomod să evite avioanele.

          Pe Fidel Castro au încercat să-l omoare de peste 60 ori, inclusiv de 5 ori atunci când el vizita sediul ONU. E paranoic și Fidel Castro vrei să zici?
          http://en.wikipedia.org/wiki/Fidel_Castro#Assassination_attempts

          Pe Gaddafi la fel au încercat să-l elimine de n ori.
          http://en.wikipedia.org/wiki/Muammar_Gaddafi#Assassination_attempts_and_plots

          Și tu încă mai zici că era paranoic? Bun psihiatru din tine.

          • Printre altele, scuze ca poate-s prea dur. Totu-i inainte.

            • Paranoia, de la mama ei, greaca, inseamna nebunie. In limba romana, inseamna frica, anxietate (si nu fobie, asa cum nu inteleg ce tot imi zici cu avionul ala), subiectul se crede personalitatea centrala in jurul careia se impletesc planuri de toate felurile, inclusiv uciderea lor.
              Cred ca iti dai seama ca orice persoana publica, este expusa unor astfel de planuri sau riscuri, nu e nevoie sa fie cineva paranoic pentru a-si da seama de asta (mai ales daca acele persoane merg impotriva unor „curente”). Doar stii si tu cazuri in care actori sau chiar sportivi au fost atacati si chiar ucisi. Cu politicienii e si mai groasa, deci.
              Uite niste exemple de personalitati publice care au cam mers pe invers, au fost asasinati pe baza de plan organizat dar NU erau paranoici:

              Olof Palme. El a fost ucis. Si nu numai ca a fost ucis dar se pare ca a fost ucis tocmai de politia suedeza, pentru ca ” incomoda” prea multi.
              Kennedy. Si el a fost ucis. Din aceleasi motive.
              A mai fost un presedinte la ONU (imi cer scuze, am uitat numele sau) care tot asa, nu accepta sa „faca jocuri”. A cazut si cu el avionul.
              Aldo Moro. Stia ca va fi ucis, a si zis-o public. Da, a fost ucis.
              Oamenii astia insa, desi erau constienti ca pot fi ucisi si ca reprezentau tinta unor planuri de asasinare, nu erau paranoici.
              Gaddafi insa, era izolat de tot si de toate. Si nu-mi mai zice de faza cu avionul! Nu ma refer la aia. Avea si alte fixuri Gaddafi: cortul, cucoanele din garda de corp, operatiile estetice prin Europa…multe.

              Cat despre Castro, are o magie. Dar nu suport niciun om sef de stat care, de dragul ideilor lui, sacrifica o tara intreaga. E o reactie umana si absolut subiectiva din mine. Daca ar fi fost oricum vroiau ei dar aveau grija ca poporul lor sa traiasca bine, as fi scos palaria si as fi zis „Bravo”.

            • Decei e clar ca Gaddafi avea toate motivele pentru a fi paranoic. Cunosti vorba: „Just because you’re paranoid, doesn’t mean they’re not out to get you”.

            • Nu și-a făcut operații estetice prin europa. De aceea te-am întrebat dacă ai fișa lui medicală.
              Și acum spune-mi – nu-i oare dovadă de curaj să lupți până la moarte? Câți președinți moderni cunoști, care ar fi gata să moară pe câmpul de luptă?
              Vroiam să-ți spun să nu faci psihanalize fără argumente.
              Un om care-și iubește poporul, și care știe că fără el poporul o va duce mai prost, sigur că se păzește, dacă nu pentru el, măcar pentru popor. De asta n-a rămas Gaddafi în Tripoli sub bombe – nu pentru că s-ar fi temut de moarte – el știa că viitorul luptei depinde de el, și nu poate să se sinucidă aiurea.
              Femeile din pază, el a spus că un bărbat te poate trăda, dar o femeie nu te va trăda niciodată. Nicio femeie din paza lui nu l-a trădat, iar una l-a apărat într-un atentat, murind ea în schimb.

              Despre Fidel Castro, ia și citește ce era Cuba înainte de venirea lui. Poți urmări filmul Our man in Havana, care a fost filmat încă în perioada democrației în Cuba.

            • Secretar General ONU, in anii ’60: suedezul Dag Hammarjoelds, or cam asa…

          • „Pe Fidel Castro au încercat să-l omoare de peste 60 ori, inclusiv de 5 ori atunci când el vizita sediul ONU. E paranoic și Fidel Castro vrei să zici?”
            He, he, mai sa fie! Asa zisul Castro a fost adus la putere de cei care „au incercat de peste 60 ori”.

            Am si eu un pod de vanzare, pozitie buna, trafic intens, astept provincia.

            • > Asa zisul Castro a fost adus la putere de cei care “au incercat de peste 60 ori”.

              Ce înseamnă „așa zisul”. Și-a schimbat cumva numele?

              Îmi spui și tu cumva cum a fost adus la putere Castro? A fost desantat deasupra președinției? Am la îndemână memoriile lui Che Guevara – Epizoade din războiul revoluționar. Nu scrie nicăieri că Fidel ar fi fost luat de mânuță și pus în fotoliul de președinte.

            • Chiar daca Fidel Castro a absolvit scoli catolice, inainte de toate el e un patriot cubanez, un lider cum n-a mai fost in lume in ultimii 60 ani; veti vedea asta, cand nu va mai fi si o jale mondiala, autentica, ii va uimi pe aceia care l-au denigrat, fara sa stie de ce. A fost cel mai iubit lider si cel mai respectat, in toate forurile internationale. La sesiunea jubiliara”50 ani ONU” din 1997, el a vorbit cu mult peste baremul de cinci minute, fara a fi intrerupt, iar la final aclamat si ovationat vreo sapte minute! Fara discutie, un caz unic! Era transmisie directa CNN.
              Nu incape indoiala ca e mason si el, dar care lider nu e? Si Romania moderna a fost infaptuita de multi masoni, pt. ca, vrem-nu vrem, asta-i trendul de vreo doua sute de ani… Problema e complexa si sutele de tratate nu epuizeaza tema. Apartenenta la masonerie e un filtru pt. toti cei ce vor sa conduca! Din pacate, altfel nu se poate. Problema e daca esti patriot sau nu, daca esti dispus sa te sacrifici pt. binele public sau esti un oportunist.

            • @ X
              Castro este unul din cei mai mari criminali din ultimii 60 de ani.
              Iti faci un mare pacat daca ii lauzi crimele.
              Datorita sectei din care face parte, au fost asasinati un numar enorm de oameni nevinovati, atat cubanezi cat si africani.
              Ca sa nu mai vorbim de cei care au fost ucisi cand incercau sa fuga, inecati, sfasiati de rechini, asasinati in SUA…
              Imi aduci aminte de discutia pe care am avut-o acum patru ani la Timisoara cu un cubanez venit pentru afaceri. Si el il lauda cu entuziasm pe aceasta bestie umana. Cand i-am reamintit de crimele contra crestinilor, mi-a raspuns senin: „Dar stii cu cat a crescut productia de otzel a Cubei in ultimii… ?” Si era sincer, simptom clasic de indracire.

    • @Irs

      vai de capul lor au fost??… ti-a pus eufrosin un link in articol, l-ai inteles?!

      • Cu tot respectul pe care chiar il am pentru ceea ce face adminul aici, eufrosin expune idei, nu emite norme.
        La intrebarea ta, ti-as putea raspunde: „Da am citit articolul din link dar sunt prea proasta ca sa-l inteleg.” Dupa cum imi pui intrebarea, cred ca raspunsul asta ar fi pe gustul tau.
        Se intampla insa sa stiu ca exista foarte multe statistici care nu reflecta realitatea. Adu-ti aminte de Romania, nu e nevoie sa mergi mai departe. Toti mergeau la scoala, toti aveau acces la asistenta medicala, toti aveau case, toti munceau si mai toti erau niste amarati lihniti de foame si incredibil de neinstruiti. De ce mergea bine natalitatea nu e nevoie sa iti mai spun. Ca era o tara care producea enorm si n-avea ce manca, nici asta n-o sa-ti mai zic. Ca cine nu era de acord cu Ceausesc, pierea, stii si asta. Scuze, nu cred ca tot ce zboara se si mananca.
        Acum, fara sa doresc a incepe o polemica off topic, de ce sunteti asa agresivi si ironici? Chiar trebuie sa fiu neaparat de acord cu orice?

        • Daca imi este permis, te-as intreba: Ce varsta aveai in 1989? De curiozitate, pentru ca emiti niste epitete in ceea ce ii priveste pe rom^anii traitori in acele vremuri, incat ma infior:”mai toti erau niste amarati lihniti de foame si incredibil de neinstruiti. ” Chiar crezi una ca asta?

          • Recunosc ca am fortat nota si imi cer scuze. Pe vremea aceea eram f mica. Totusi, tatal meu mi-a spus ca se alerga dupa mancare. Carnea era o raritate si se formau cozi uriase -nici macar taranii nu aveau voie sa taie vaca pentru a o manca-, la centrele alimentare existau doar conserve, era lipsa de zahar, hainele erau toate la fel, nu erau gaze, nu era caldura si apa calda era doar foarte rar.
            De asemenea -si informatia provine de la medic care a lucrat acolo- in Moldova, numarul copiilor subnutriti era foarte mare, tot asa cum si in Bucuresti sau alte orase, la vremea aceea, existau copii cu probleme de dezvoltare, datorate lipsei proteinelor (carne).
            In ceea ce priveste adjectivul „neinstruiti”, ma refer la faptul ca si atunci, ca si acum, existau doua mari categorii de oameni: unii uimitor de instruiti (educati, culti, cunostinte polivalente) si unii care habar nu aveau sa scrie corect cele mai elementare chestii in limba romana si vorbeau cu dezacorduri de genul „ei face”, „ele vede”.

            • Pai, daca atunci erai mica si totul se limita la mancare, acum ca ai mai crescut sper ca observi ce bine o duc oamenii, d.t.p.d.v.

        • Nu inteleg in ce tara ai trait pana-n ’89, dar si prezentul il zugravesti cu patima si subiectivism. Cred ca ai probleme cu intelegerea evenimentelor si ca, in general, iti plac teoriile neaparat oficiale.

          • Tu iti insiri cam multe pareri subiective despre un individ (adica eu) pe care-l judeci dupa un comentariu, dupa o opinie. Daca asa faci mereu, mai bine tine-ti parerile pentru tine ca nu toata lumea alearga spre a i se face profile psihologice pe net.

        • „incredibil” de neinstruiti?!?!… inseamna ca acum suntem de-a dreptul animale?! legat de trai nu stiu ce sa zic, in Timisoara s-a trait ceva mai bine, carne se gasea ceva, poate comtim-ul era de vina(nu neaparat pe „sub mana”, exista un magazin oficial la care intr-adevar erau ceva cozi cu oameni din multe parti ale tarii…), apa calda aveam in general de dimineata pana la 12 noapte.. etc…

          Da draga, imi aduc aminte de Romania, era o tara adevarata

  6. E o forma de a exprima fervoarea extrema a unei multimi. La noi exista doar cenusiu, apatie si meciurile de fotbal ale altora. La iranieni e vorba de pregatirea psihologica a unui mare popor pentru razboi. Nu e nimic de comentat. Doar de luat notite. Cica, Putin catre generali: „Pregatiti-va pentru Armageddon!”.

  7. americanii au castigat un cap de pod in Nordul african si in Sudul Europei prin decapitarea Libiei. Dincolo de povestea accederii la petrolul lui Gaddafi, ramane umbra americanilor aruncata peste prezenta chinezeasca din Africa, lucru care nu va bucura peste masura pe comunistii chinezi, investitori de marca ai continentului negru. Putoarea reptiliana, coana clinton, ajunsa in Afganistan vorbea masinal ca o roboata aratand ghioaga americana catre Pakistan, zicand ceva la modul, „with or WITHOUT YOU”. Prietenii stiu cat de important e Pakistanul in afacerea asta, la fel si China si cu dusmanul potential, India, ca de Rusia, deja se stie. Iranul anunta ca ar fi dezvoltat deja un sistem antiracheta mai tare ca S300, dar speram sa nu fie necesara prea curand testarea lui.

  8. A trecut si vara lui 2011, fara ca aceasta sa fi fost „fierbinte” pentru romani, nu dpdv social, slava Lui Dumnezeu si pentru acest cadou oferit romanilor! Chiar daca Libia e maturata de la un capat la altul de distrugerea nato, totusi, preturile petrolului nu au explodat asa cum previziona Gerald Celente. Drept e ca, economia arata rau, insa, inca NU atat de groaznic precum anticipa acelasi director al institutului(!) de studiere a tendintelor, Trends Research Institute, -sau, cam asa ceva. Pentru Romania anului 2011, marturisitori ai Ortodoxiei au anuntat, -inca de acum zece ani-, mare varsare de sange, indeosebi in mediul urban.. Mai sunt doua luni si o fractie din anul 2011, iar orizontul asteptarilor anunta infometare, razboi, cutremur de pamant. Flota ruseasca grupata in jurul portavionului Amiral Kuznetzov e programata sa plece din M Barentz pe la jumatatea lunii viitoare, penytr a ajunge in Mediterana, in zona Cipru dupa un parcurs de 2-3 luni, cu escale prin alte porturi. In perioada asta asistam la o intensificare a vizitelor diversilor sefi si sefuleti de asa-zis rang inalt, mesaj care vrea sa ne spuna ca, lumea se pregateste de razboi. Cat adevar o fi in asta, nu stim inca. Iranul ar avea si el cateva (5 sau 6) rachete nucleare cu raza de 3000KM luate de la Ucraina, tara oficial denuclearizata. E evident ca, anuntata retragere a trupelor americane din Irak, pana la sfarsitul anului, e menita sa ne dea fiori de groaza. Nu pt ca ne-ar parea rau ca Irakul sa fie liber, ci, pt ca termenul e f scurt, spre a fi si ceva adevarat in anuntul satanei din casa alba. 2000 de tancuri Abrams sa fie dizlocate din Irak, unde, in Kuweit si de ce?

  9. La vremea respectivă, Hitler avea două sosii…(cel puțin).

    • Chiar daca e teatru, e un teatru f bine jucat, Armand, in videoul asta. Mi-au dat lacrimile la minutul 2:55.

      Apara Doamne pamantul asta greu de crime, de pacate, de minciuni, avorturi, sodomii de tot felul, deceptii, sfarmari de vieti si suflete distruse!
      I AM NOT MOVING – Short Fhttp://www.youtube.com/watch?v=oMqy28lsJSYilm – Occupy Wall Street. #OWS #99%

  10. Ce ziceti de filmuletul acesta?Chiar asa de precisa sa fie „agenda”?

  11. și apropo de cei care văd nu știu ce succes occidental în moartea lui gadaffi, nu e nici o victorie! singurul câștigător net al revoluțiilor iasomniei din egipt, libia si tunisia e al-qaida …

    e practic faza a doua a planului lui ben-laden eliberarea țărilor arabe de dictatorii sustinuti de americani, implementarea democrației arabe reale care implică automat voința majorității adică legea islamică, sharia!

    prima fază a fost lovirea americii și provocarea ei, atragerea ei într-un conflict fără sfârșit care să îi slăbească puterea economică și până la urmă cu o economie slăbită și pe cea militară …

    succes complet! 100%! prima fază sa îndeplinit, america e în genunchi, înglodată în datorii, ruinată dpdv financiar și singurul sector care primește destui bani e complexul militaro-industrial! restul de la educație la programul NASA toate au parte de austeritate și reduceri … asta în timp duce la ruină și dezastru!

    între timp favorizați și de americani care au dat exemplu strălucit de ce înțeleg ei prin democrație la faza cu guantanamo implementează democrația arabă peste tot pe unde pot răsturnând guvernele aservite occidentului, profitând încă o dată de o americă slăbită, cu un apetit tot mai redus pentru intervenții militare sau susținere necondiționată a oricăror dictatori doar pentru că le servesc interesele … îi sprijină dar cu dezgust și fără convingere sunt puțini geostrategii americani care au stomacul destul de tare pentru a pricepe necesitatea sprijinului pentru saudiți sau pakistanezi!

    faza a treia e unirea tuturor musulmanilor, indiferent de etnie și confesiune, în lupta pentru distrugerea israelului si eliberarea locurilor sfinte … cu tot mai multe țări musulmane democrate, ca turcia, cu problema palestiniană nerezolvată sunt suficiente câteva noi conflicte israelo-palestiniene în care israelul să își dea în petec la fel ca până acum, susținut neconditionat de SUA, și toată lumea musulmană din indonezia până în maroc va avea un obiectiv comun, unic … și într-o democrație guvernul trebuie să se supună voinței poporului si majorității!

    ahmadinejad are dreptate! sfârșitul israelului se aproprie cu pași repezi! cu toată lumea arabă unită ȘI DEMOCRATĂ nu are cum rezista cu tot sprijinul neconditionat al sua!

    în viitorul foarte apropiat monarhia NEDEMOCRATICĂ din arabia saudită va trebui să aleagă între propria supraviețuire sau continuarea cârdășiei cu statele unite, bazată pe un deal simplu petrol contra arme și influență geostrategică ( mai ales ajutor împotriva iranului ) … când poporul va cere ruperea alianței cu sua și al-qaida va deveni tot mai influentă, cum a devenit în libia, eu cred că nababii sauditi vor alege propria supraviețuire! vor da la schimb destule arme pentru a asigura distrugerea israelului, doar ca să li se permită rămânerea la putere …

    în acel moment al-qaida, care e doar o aripă mai radicală a fanaticilor saudiți care vor o accelerare/grăbire a confruntării cu sua și civilizația occidentală în timp ce cei aflați acum la conducere vor să profite cât mai mult de prostia și inconștiența strategilor americani înainte de a întoarce armele împotriva lor, va câștiga a treia fază a războiului cu superputerea actuală, cu licuriciul american … la fel ca miloșevici, sua și civilizația occidentală își vor merita cu vârf si îndesat soarta!

    • Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul spune lamurit. Pe scurt, o singura tara, o singura „religie” si un singur „imparat”. Iar dupa trei ani si jumatate, a doua venire a lui Hristos si Judecata de Apoi.

      • la ăia pe care îi tot vânează de 10 ani sua! apropo de libia, deabia după ce a început deranjul acolo am priceput cât de periculos și inconștient joacă strategii americani!

        până la libia nu pricepeam de ce după ce au eliberat o parte din teroriști de la guantanamo cei care ar fi trebuit să revină în china au primit azil politic prin insulele pacificului!

        acum am înțeles! au fost eliberați cei care au acceptat să continue implementarea democrației, cazul libiei, pentru că ei nu reprezintă pericol social …

        i-au convins pe americani că luptă de partea lor! lol! când democrația de implementat a început în egipt nu în iran, așa cum au promis când le-au dat drumul, era prea târziu … la fel ca în irak, iranienii i-au tras în piept încă o dată pe strategii americani!

        pentru cei care tot nu au priceput, sua NU a dorit democratizarea egiptului sau a libiei! pentru ei era perfect așa cu dictatorii de până atunci! stai să vezi când vor democratiza pakistanul! atunci să vezi minciuni gogonate prin senatul american vizavi de armele nucleare pakistaneze!

        sau când se va prăbuși monarhia saudită! alții pretini ai americanilor! sua mizează în mod inconștient pe o singură carte, faptul că se vor lupta saudiții cu iranienii și se vor distruge reciproc! toată strategia lor se bazează pe această minciună, eroare strategică, pe care arăbeții o exploatează la maxim!

        eu pariez pe unirea lor în lupta comună de distrugere a israelului și a eliberării locurilor sfinte … din cauza asta palestinienii vor trebui să îndure și mai mulți ani de războaie îngrozitoare și umilințe … atâtea câte vor fi necesare unirii întregii lumi musulmane într-un bloc comun …

        cum sioniștii nu vor să cedeze nimic iar sua îi sprijină necondiționat conflictul geostrategic e clar și inevitabil … arăbeții au reușit prin nu știu ce minune să îi convingă pe americani că al-qaida e ceva marginal și extremist, fără suport real din partea saudiților sau a pakistanului sau a iranului … vom trăi și vom vedea cine are dreptate!

        dar felul cum au dat de ben-laden îmi sprijină teoriile! el stătea bine mersi, viață de nabab fără griji, înconjurat de armata pakistaneză! ca într-o închisoare de lux!

        • „la ăia pe care îi tot vânează de 10 ani sua!”

          Haide sa fim seriosi, aici nu credem in basme cu bau-bau! Exista prea multe dovezi ca Al Qaeda e inventia americana, care au fost si furnizate aici pe site, deci nu cred ca are rost sa mai discutam discutii in privinta asta.

          • eu tot mai cred că lucrurile sunt un pic mai complicate … da, creație cia dar una scăpată de sub control! creație comună cia – saudiți ca să le-o tragă comuniștilor ruși pe din dos … obiectivul inițial atins și din păcate pentru ei extins multe peste termenul de garanție … cam ca un satelit care e urcat pe orbită pentru un job de 3 ani și roboțelul merge ceas și după 20 de ani!

            cu aceleași metode și rezultate! rușilor le este mai frică de al-qaida, scăpată de sub control, decât de pretinii americani! altfel, dacă s-ar simți stăpâni pe situație ar fi extrem de ușor să le-o plătească acum americanilor pentru nerespectarea înțelegerii de la malta dându-le arme talibanilor ca să se lupte cu democrația americană!

            dar NU o fac! preferă regimul marionetă afgan al lui karzai sprijinit de americani decât cel al talibanilor! deși cei din urmă ar eradica producția de opium!

            într-un astfel de mediu toxic e extrem de greu să știi cine pe cine controlează! de ce n-ar pune și arăbeții în mod independent bombe la fel ca cia sau ițic? ce mai contează o bombă în plus sau în minus? oricum nimeni nu dă doi bani pe principii și viețile oamenilor!

            eu cred în continuare că saudiții joacă o carte mare acum, una independentă nu sub controlul cia așa cum își închipuie americanii … pakistanul e doar un proxy saudit, în caz de probleme să ia alții șuturi în fund … la fel vizavi de conflictul geostrategic local dintre saudiți și iranieni, e doar pentru a se înarma iar la final o să ia țeapă americanii …

            iar ițic, când va trebui să își salveze statul marionetă nu va ezita să își vândă foștii protectori arăbeților dacă va avea garanții credibile că va supraviețui … vor reuși arabii să îi aburească la fel cum au reușit pakistanezii pe americani vizavi de ben-laden? sau de permisiunea de a fabrica bomba atomică? au reușit în ambele cazuri deși pentru orice om întreg la cap e o nebunie! toți vorbesc de arabi și musulmani ca fiind proștii satului, dar mie nu îmi par de loc proști!

            cel puțin în marea britanie sau înmulțit ca păduchii! cum naiba au reușit numai ei știu!

            • „cel puțin în marea britanie sau înmulțit ca păduchii! cum naiba au reușit numai ei știu!”

              Stiu numai ei si cei care le dau vize, cetatenie, ajutoare nenumarate. In rest e secret.

    • Al-Qaeda – „a fost lovirea americii”; „singurul câștigător … e al-qaida …”, etc. Chiara asa, o fi existand Al-Qaeda asta? In afara faptului ca existenta ei justifica un razboi nesfarsit contra altui adversar fisctiv, terorismul, Al-Qaeda e un mister pt. unii, o minciuna, pt. altii si acum vad ca e un redutabil adversar, desi doar o varianta e valabila.

      • Americanii sunt atacati de … “teroristi” . Se duc cu portavionul dupa ei, nu prea ii gasesc cu anii, dar gasesc … resurse care ajung in ….. Israel. Purtatorul de cuvant al “teroristilor” e evreu chipurile convertit, generalii americani din Afganistan si Irak sunt evrei, politicienii americani care nu sunt evrei sunt casatoriti cu evreice, asa cum e si pe la noi si peste tot. Averea lumii ajunge la Israel. Unii zic, oameni rai si carcotasi, cum se spune, ca de fapt se inchide cercul. Unii zic ca baietii aia de la “Sayeret Matkal” cu chipuri de arabi organizeaza evenimentele declansatoare ale propagandei care duce la razboaie si in final la resurse pentru Israel. O fi adevarat? Dar baietii din “Sayeret Matkal” sunt chiar alesi “pe spranceana”, sunt chiar deosebiti, au capacitati psihice si fizice de exceptie, pot anihila un combatant cu mana goala cu cea mai mare usurinta, motivel si scopurile nu intra in dicutie, ca descrierea unei arem, am mentionat perfomata nu crimele comise cu ea. Wiki nu se poate abtine si il mentioneaza pe ca membru al unitatii pe “ Daniel M. Lewin – cofounder of Akamai Technologies, killed aboard American Airlines Flight 11 during the September 11 attacks.” Aici se termina orice comentariu: pai baiatul asta singur cu mana goala, ca fost membru al “Sayeret Matkal” putea frange gatul la toti asa zisi teroristi care, legenda zice, tot cu mana goala au preluat, chipurile, comanda avioanelor la 911. Il poti vedea pe baiatul asta sa stea hipnotizat in timp ce niste alti baieti se plimbau printre pasageri? IMPOSIBIL. Legenda zice ca 2 erau in cabina si 3 printre pasageri fluturand cutitase de taiat cutii de carton. Si “dragutul” Daniel statea cuminte paralizat de frica? IMPOSIBIL. Cu acest individ in prajma, toti cei cinci in situatia descrisa in legenda, aveau certificatul de deces in buzunar si momentul decesului cavsi simultan. Cel putin acest detaliu ar trebui sa intoarca pe dos intreaga varianta oficiala. Oamenii aia rai si carcotasi zic ca domnul Daniel era in avion cu alt scop, ca nu chiar avionul ala a lovit turnurile ci altul, ca nu ar fi de fapt mort sau a murtit cu alta ocazie si l-au plasat in timp si spatiu unde nu se poate verifica (chiar, care din Dvs. Poate verifica datele acestui Daniel mentionat de Wiki? Aud?) si multe alte chipurile bazaconii denigrate de oficiali. Si asa cu terorismul, un procedeu de justificare a cotropirii. Oare?

        • Ce spune wiki: „According to the 9/11 Commission, Lewin may have been stabbed in the throat whilst trying to foil the hijacking, not knowing that al Suqami was sitting just behind him.”
          Cred ca e posibil ca asta sa fi avut loc, daca ar fi existat intr-adevar pasageri in avioanele acelea care au lovit turnurile. Astia nu sunt nici ei infailibili si oricat de expert in arte martiale ar fi, nimic nu-l va salva daca il iei hotarat prin surprindere. Pe de alta parte, sistemele de telecomanda Home Run, precum si Global Hawk , sunt vechi de cel putin 20 de ani, fiind dezvoltate tocmai pentru a preveni actele teroriste prin interventia de la distanta in sistemul computerizat de ghidare al aeronavei . La Pentagon nici macar nu a fost un Boeing, ci o drona militara cu un singur motor, gasit la locul faptei si mult mai mic decat o turbina GE. Asta ca sa fie clar ca nu au fost pasageri in acele avioane.

          Ce au facut cu ei e greu de spus. Unele rapoarte aparute imediat dupa eveniment, indica cum ca pe un aeroport din PA unde ar fi aterizat de urgenta avioanele „cu teroristi”, FBI-ul i-ar fi comasat pe pasageri intr-un singur avion, lucru usor de realizat deoarece cele trei avioane nu erau nici pe departe pline. Eu unul as fi refuzat categoric sa ma urc la bordul altui avion, dar americanii sunt mai obedienti din fire, conditionati fiind de mici cu asta. Ce s-a intamplat mai apoi cu ei, putem numai presupune: in cazul cel mai bun identitati noi (cam greu si riscant de realizat – daca vorbesc?), mergand pana la trimiterea avionului in apele Atlanticului pentru a asigura tacerea atat de necesara criminalilor. A doua varianta pare mai credibila, in fond nici cei 3,000 de oameni din WTC nu au fost crutati.

          Fain e ca in ciuda precautiilor astora, orice om cat de cat inteligent vede prin perdelele lor de fum. Ce nu-i fain e ca criminalii inca se plimba in libertate, asta intr-o tara in care peste 100 milioane de arme se afla in mainile civililor. Cand esti castrat mintal, nu mai reprezinti o amenintare, lucru de care guvernul din umbra al SUA si-a dat seama demult. Chestia cu controlul armelor e doar gargara pentru a le da ceva de lucru conservatorilor bine intentionati, dar prosti.

          • Foarte, foarte corect. Tri informatia corecta. Insa explicatia lui Wiki cu baiatul ala Daniel nu tine. Nu sunt infailibili dar sunt selectati si punand de-o parte scopurile criminale la care sunt folositi, sunt asasini extrem de competenti in atac ca si in aparare, exemplare rare de competenta fizica si psihica. Cum explica expertii “a’ lu’ peste” in legenda, ca asa zisii “teroristi”, avand resurse putine, adica 3 omuleti la o suta de pasageri, pentru privilegiul de a li se taia gatul, care in circumstantele legendei, se putea cam 3 la 3 minute, l-au selectat de baietelul Daniel pentru acest privilegiu si l-au si luat prin surprindere, deci a fost primul. Sa iei pe un membru din “Sayeret Matkal” prin surprindere intr-un spatiu limityat ca un avion e ca si cum l-ar lua pe Schumacher prin surprindere o curba pe autostrada. Aia sunt animale de prada la panda. IMPOSIBIL. In secunda in care ar fi simtit o miscare neobisnuita, antrenamentul si calitatile native l-ar fi propulsat si atacatorul era anihilat. Cine nu a facut sport de performanta nu poate intelege ce grozav se dezvolta capacitatile fizice si psihice si cum un om talentat si antrenat reactioneaza impecabil la situatii fara sa se mai gandeasca. Oficina israelita Wiki nu are multa imaginatie si au zbarcit-o tare si cu asta.

            Da sunt semne incurajatoare. Criminalii sunt in libertate pentru ca s-au pregatit de multi ani, au implementat masuri de protectie a informatiilor si a persoanelor inca ind anii ’60, au pregatit din timp toate masurile pentru ca criminalii si acolitii sa poata scapa si sa nu se faca nici o cercetare. Dupa proliferarea internetului insa nu au mai reusit nimic semnificativ. E o mare incurajare.

            • Un adevarat expert in arte martiale mi-a spus ca atunci cand cineva te asteapta sa iti dea cu o piatra in cap, nici un antrenament nu iti mai foloseste De fapt, nici nu trebuia sa mi-o spuna…

              Nu zic ca baietii nu au inventat basmul mortii eroului lui peste prajit, ci doar ca nimeni in lumea asta nu este infailibil. Pe romaneste, „orice nas isi are nasul”. Ia’ mai da-i dracu’ cu mitologia lor de doua parale!

  12. Si Coana Leana din 1989, atunci cand s-a vazut legata a apelat la legatura dintre parinte si fiu, spunand acea memorabila formula: „sunt ca MAMA VOASTRA!”.
    Eufrosin, iti amintesti ca ne uitam cu totii electrizati la acea scena? Eu stiu ca mi-am inregistrat pe banda coloana sonora. Azi, mi-e jena de cat de naiv am putut fi. Imran Hosein, teoretician al expansiunii sionismului prin interpusi, in vederea obtinerii PAX JUDAICA, Pakistanul si razboiul greco-ruso-turc se apropie, dar, inca mai sunt adevarati rugatori iar numarul celor ucisi pentru credinta, inca nu s-a implinit, Slava Domnului!

    • si mie mi-e jena de cat de naiv am putut fi! doar ca de pe alta pozitie…

      recent am vazut un pamflet la emisiunea in puii mei(nu o recomand deloc dar din cand in cand mai au cate ceva ok asa cum a fost reconstituirea cu iliescu la tvr in 22.12.1989 impuscat de caramitru:)) in care era reconstituit procesul Ceausestilor. Asa mi-am adus aminte de unele acuzatii aduse lor, mai mult sau mai putin cretine, dar una mi-a atras atentia in mod special prin absurditatea ei, tineti-va bine:

      – SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE!!!!!!!!!!!!!!

      cat de prosti am putut fi(ma rog, majoritaea dintre noi)?

      • Eram tanar pe atunci, dar am inteles totusi repede cine sunt astia. Nu-ti spun cu cati m-am certat, inclusiv din familie pentru asta. Practic, eram oaia neagra.

  13. @lrc
    Zici:
    Cat despre Castro, are o magie. Dar nu suport niciun om sef de stat care, de dragul ideilor lui, sacrifica o tara intreaga. E o reactie umana si absolut subiectiva din mine. Daca ar fi fost oricum vroiau ei dar aveau grija ca poporul lor sa traiasca bine, as fi scos palaria si as fi zis “Bravo”.

    Nu te inchina pana nu stii cine e sfantul ca sa nu ajungi intr-o categorie definita candva de Lenin!
    http://www.google.com/search?sourceid=navclient&ie=UTF-8&rlz=1T4ACGW_en___US380&q=castro+assasin#hl=en&rlz=1T4ACGW_en___US380&sa=X&ei=6a2mTrb6G4rf0QHE9tS7Dg&ved=0CB8QvwUoAQ&q=castro+assassin&spell=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&fp=8ae31e96121ca37e&biw=911&bih=369

    • Ce vra să zică legătura?

      • Intreaba un prieten care are cunostinte de limba engleza.
        Pe scurt, Castro este unul dintre cei mai mari criminali anticrestini.
        Iar Lenin se referea la „idiotii utili” care laudau si lucrau pentru vrajmasii lui Hristos, fara sa intelega adevaratele scopuri.

        • Daca tu cauti in presa de lb. engleza doar, explicatii despre Castro, inteleg de ce esti in eroare (nu inteleg ce fel de crestin pretinzi a fi…), desi eu cu ajut. lb. engleze am aflat cine e, cu adevarat, Castro. Faptul ca o cam tii langa pe forum, cu tot felul de strambe, ma face sa le dau dreptate celor ce sustin ca de fapt, tu esti un diversionist pe acest forum…

  14. Obsesiile legate de F. Castro se vor termina atunci cand el nu va mai fi. Atunci, cand „pericolul Castro” se va fi sfarsit, se vor spune apasat adevaruri ignorate de rauvoitori, iar detractorii lui vor rasufla usurati. Si apoi, n-ar mai fi o personalitate, daca toti l-ar iubi…
    Referitor la credinta lui: faptul ca a facut fericiti milioane de cubanezi, dar el nu e un bigot, indreptateste pe cineva sa-l eticheteze ca antihrist? De vreo 15 ani ani, in Cuba se construiesc numeroase biserici (necatolice, majoritatea), iar Castro a sustinut in public actiunea. Asa ca…

  15. oricum nici după ce a murit cum a murit nu au rezistat și l-au mai scuipat o dată! pe unele tembelizoare în timp de dădeau imaginile ziceau că după ce l-au prins îi implora să îl lase în viață și alte prostii de genul ăsta

    totul numai pentru al împroșca cu noroi, al zugrăvi ca pe un laș și fricos!

    câtă josnicie! eu cred că lucrurile sunt mult mai simple, după aproape o lună de asediu l-au prins în timp ce încerca o retragere din sirtre în bani-walid … o fi fost parte și din cauza acelui bombardament nato, posibil, oricum l-au prins fiind deja rănit în timp ce încerca să se ascundă și l-au executat fără nici o jenă … nici o problemă, nici cel care a tras glonțul nu ar fi avut altă soartă dacă îl prindeau oamenii lui gadafi … acolo e care pe care, război total fără mănuși!

    a avut o moarte mai demnă ca sadam, care a sfârșit spânzurat după ce sa ascuns ca un șobolan luni de zile!

    și vina pentru că poporul nu la iubit, nici pe departe atâția câți credea el, îi aparține în totalitate!

    o să îl iubească și o să îi regrete dispariția mai mulți libieni peste vre-o 10 ani cam cum sa întâmplat și la noi! câți îl iubeau sincer pe ceașcă în 1989? sau 1988? câți credeau sincer că vrea binele poporului? sa văzut în ’89 când fugea cu elicopterul câți i-au sărit în ajutor!

    aproape nimeni! așa e și cu gadafi, noi putem vedea conspirația dar libienii se vor trezi mai târziu! acum sunt bucuroși că sunt liberi!

    o da! liber la furat! cât mai vârtos!

    @ treaz
    “Stiu numai ei si cei care le dau vize, cetatenie, ajutoare nenumarate. In rest e secret.”

    nope! era o întrebare retorică, efrosin cred că își amintește opinia mea despre „biciul lui dumnezeu” și la ce folosește! eroarea ar fi ca din cauza înmulțirii păduchilor să dai vina pe păduchi pentru că fug din propria țară în locuri mai sigure! nu păduchii sunt de vină pentru că ești păduchios ci matale din cauză că dai prea rar cu săpun și apă pe piele! când consideri că e normal să bombardeze dronele când vrea mușchiul lor prin pakistan să nu te miri că bietul pachistanez păduchios are altă opinie și caută disperat un loc mai bun unde să trăiască!

    • > și vina pentru că poporul nu la iubit, nici pe departe atâția câți credea el, îi aparține în totalitate!

      Qatarul a recunoscut oficial că soldații qatar-ului luptă printre rebeli – http://news.egypt.com/english/permalink/59797.html . Despre ei voiai să zici că nu-l iubesc? Sau despre luptătorii din afghanistan, recrutați de SUA? Sau despre luptătorii din trupele speciale SUA, Franta, Marea Britanie? El a fost răsturnat în urma unei intervențe străine, nu în urma unei revolte naturale.

      El e iubit in toata Africa. Uite o inregistrare mai veche din Guinea:

      • de-abia de acum încolo îl vor iubi cu adevărat! dacă îl iubeau sincer se ofereau voluntar să se înroleze și să îl apere cu prețul vieții! nu mai era obligat să fugă din tripoli! câți l-au apărat sincer? nu prea mulți! când împarți bani mercenarilor pe stradă asta nu prea seamănă cu iubire a poporului! dacă era deștept în loc să se retragă în sirtre declara încetarea unilaterală a focului și se amesteca în mulțime … cu cei care îi mai erau loiali putea să mai controleze și influențeze cursul evenimentelor în mod discret cu bani și gloanțe în țestele trădătorilor și șobolanilor fără a mai da motiv NATO să bombardeze la discreție!

        nu a avut această opțiune, deci nu se putea baza prea mult pe loialitatea poporului! și era evident ca retragerea la sirtre era o soluție disperată și extrem de proastă! ce mama măsii spera cu retragerea aia că îl vor proteja avioanele nato ca în cazul orașului benghazi!? că dacă rezistă 5 luni în sirtre va începe poporul să se trezească și să iasă în stradă să îl readucă la putere!? incredibil!

        mai avea o singură opțiune realistă, încetarea oficială a luptelor și îngroparea în nisip ca să continue rezistența dar nedeclarat și numai după luni bune de liniște! ca să nu aibe motiv să își prelungească misiunea cei din NATO! dacă ar fi după ei ar pleca din libia după 10 ani ca în cazul irakului sau a afganistanului! ar supraveghea evoluția politică …

        situația în libia e cam ca la noi în ’89! marea majoritate nu realizează ce s-a întâmplat de fapt, ce jocuri s-au făcut în regiune! se cred liberi pe propriul destin! când va începe războiul civil, pe același scenariu ca în algeria, va fi prea târziu … dacă iranul și saudiții vor reuși să evite asta și să islamizeze și democratizeze libia și egiptul va fi o victorie geostrategică majoră și o piatră de temelie pentru viitorul califat arab universal pe modelul superstatului UE!

        eufrosin
        „Evident ca baietii pregatesc terenul pentru Iran si Siria. Se poate sta in picioare in fata astora, dar cu mai multa inteligenta decat a celor mai sus numiti.”

        greșit!
        iranul e maestrul păpușar al revoluțiilor iasomniei … episodul siria e doar un efect colateral scăpat de sub control prin care israelul încearcă disperat să mai salveze și negocieze ce se mai poate din dezastrul care l-a luat și pe el pe nepregătite …

        deja se văd primele semne, nici vorbă de democrație occidentală e vorba de democrație islamică cu parfum de shaorma, adică sharia! bănci pe sistem islamic! la fel și economia! liber la 4 neveste! … exact stilul iranian! stai să vezi ce mutre vor face sarcozi & comp când vor primi petrol cât să umple un pahar cu apă! degetul din mijloc, aia vor primi drept recunoștință pentru ajutorul militar! că bani au saudiții destui dacă e să reconstruiască țara nu au nevoie de cerșetorii europeni care ling urmele de petrol! ăla e pe bani nu gratis! nu m-aș mira dacă majoritatea contractelor le vor lua tot chinezii că până la urmă ei au nevoie de petrol, petrolul se duce acolo unde se consumă, unde economia crește, și unde cumpărătorii au bani cu care să îl plătească, nu în altă parte! LA FEL CA ÎN IRAK!

        europa va primi doar valuri tot mai mari de negrișori … dacă nu le convine să dea banul! și să își țină gura, să se abțină chiar dacă nu le convine tipul de democrație care va fi implementat în zonă! adică controlul negrișorilor contra acceptării democrației islamice! totul e negociabil, sunt destui săraci în africa! că va fi deranj mare prin europa când vor realiza prostia pe care au făcut-o dând-ul jos pe gadaffy și mai mult ca sigur vor încerca scenariul algerian ca să împiedice islamizarea periferiei africane a europei … nu sunt nici francezii fete mari! iar ițic când e vorba de propria supraviețuire nu mai numără victimele colaterale!

        ai observat și singur că de data asta ulciorul nu a mai mers la apă, rusia sa săturat și ia pus o talpă clară și fermă licuriciului american vizavi de siria de a căzut ițic în nas …

        urmează gogoașa fierbinte, declararea unilaterală independenței palestinei! în bulibășeala generală problema iranului va fi o chestiune minusculă, uitată de toți! când occidentul se va confrunta cu spectrul unui califat arab de un miliard de musulmani hotărâți să rezolve o dată pentru totdeauna în favoarea lor problema locurilor sfinte din ierusalim un iran nuclear sau nu va fi ultima problemă pe lista lor de priorități! un califat arab pe modelul uniunii europene! un superstat înarmat până în dinți cu petrodolarii saudiților, cu economie comună, religie comună, cultură comună! ȘI UN ȚEL COMUN ȘI EXTREM DE CONCRET, DISTRUGEREA ISRAELULUI!

        pentru asta palestinienii vor trebui să se pregătească pentru un adevărat martiriu și ani de lungi suferințe pentru că un astfel de califat are nevoie de motivație puternică pentru a fi creat! fiecare înfrângere și război în palestina va fi motiv de integrare și mai puternică! rețeta o știm deja și ițic nu prea știe cum să scape din rahatul în care singur sa băgat!

        de-aia spun că arăbeții par proști dar nu sunt de loc! de două ori în 10 ani iranul ia tras în piept pe geostrategii americani! licuriciul e ko la propria strategie, plină de rahat, pe care din ce se vede ben-laden și al-qaida au învățat-o perfect! și evident, au împărtășit din experința acumulată și iranienilor!

        pe ultima sută de metri licuriciul american a mai încercat o dată să tragă căruța pe linia trasată de ițic, adică spre iran și au cerut cu disperare comisiei onu de supraveghere nucleară să scoată dovezile care arată că iranul are și alte intenții cu programul său nuclear!

        evident, un fâss monumental! nu îi mai crede nimeni cu povestea asta! numai niște dobitoci mai speră că iranienii pot fi așa de idioți ca să transforme programul nuclear civil într-unul militar! dimpotrivă! cu cât extind programul pașnic civil nuclear, cu cât construiesc mai multe centrale nucleare și cu cât trece timpul cu atât paranoia americanilor e mai evident mincinoasă și rău intenționată!

        între timp saudiții au mână liberă la arma nucleară! PE CARE DACĂ NU LE VA DA VOIE IȚITC O VOR CONSTRUI FOLOSIND SPECIALIȘTII IRANIENI ȘI PAKISTANEZI! doar sunt aliații fideli ai sua! dacă pakistanul are voie ei de ce nu?

        cât despre gadaffi să îi fie nisipul ușor … nu prea avea ce face decât să se dea la o parte, nu a vrut, finalul era inevitabil … nu i-a plăcut democrația, să nu dea vina pe alții că a sfârșit cu un glonț în țeastă! nici urss-ului nu ia căzut bine glasnostul dar era absolut necesar în acel context geostrategic cu muntele de rahat, adică al-qaida, pregătit de licuriciul american și administrația reagan ca să îi doboare! rusia a supraviețuit! asta e ce contează până la urmă …

        eu am spus ce am avut de spus, să vedem peste 2-3 ani dacă am dreptate …. sunt curios, va dispare de pe web pagina până atunci, vor reuși băieții cu ochi albaștri să se abțină de la a edita, cenzura și controla adevărul?

        că dragii mei, dacă nu știați până acum, internetul e ministerul adevărului ăla din cartea lui orwell, 1984!

    • Poate n-am fost prea clar.
      In nicio tara europeana nu poti sa vii/traiesti fara ca aceasta sa fie aprobata de autoritati sau trecuta cu vederea de aceleasi autoritati. Cu supravegherea electronica de astazi este imposibil sa stai ilegal. Asa ca invazia respectiva este provocata de autoritatile bastinase, nu numai de vointa invadatorilor.
      Din ce am inteles de la cei care stiu mai multe, in America sunt pana la 20 de milioane de ilegali mexicani. Autoritatile locale nu au voie sa-i legitimeze sau deporteze din cauza ca legile le interzic aceasta.

  16. apropo de quatar, drăcușorii ăia minusculi sunt pretini și cu saudiții și cu iranienii și cu hamasul! a fost deranj mare când sau stricat de formă relațiile dintre ei și israelieni din cauza palestinienilor că și ițic are planuri cu ei … nu știu cât adevăr poate fi dar cică gaddafy în loc să stea pe curul lui sa trezit mare geostrateg și în timpul tulburărilor din iran din 2010 când a desumflat diversiunea licuriciului american sa băgat peste ei și saudiți și a vrut să dea jos famelia conducătoare din quatar, a vrut să schimbe regimul în mod violent! sa supărat iranul, sau supărat și saudiții și evident drăcușorii din quatar … cine știe ce o fi priceput el din strategia iranului vizavi de saudiți și o fi crezut că dacă le-o ia înainte devine farul conducător al lumii arabe … din cauza asta quatarul a băgat armată reală în libia și drept mulțumire un glonț în țeasta geostrategului cam depășit de evenimente din partea famigliei regale a quatarului!

    păi cum așa, te bagi peste viitorul califat arab mondial!? strici ciorba al-jazira? phii! zbang! zbang!

  17. Ca tot nu credeti in coincidente: iata un raport Wall Street din care rezulta ca rezervele valutare ale Libiei sunt de vreo suta de miliarde de dolari: http://www.wall-street.ro/top/Economie/112581/Unde-sunt-cele-mai-mari-rezerve-valutare-din-lume.html

    Ce ziceti, merita efortul?

    • Ai bagat de seama ca doar la cateva zile dupa asasinarea lui Gadddafi, Germania a „descoperit o greseala” de contabilitate in urma careia s-a trezit cu cateva zeci de miliarde mai bogata? Aia’ da coincidenta!

  18. http://www.replicaonline.ro/sediul-din-benghazi-al-guvernului-interimar-al-libiei-a-fost-devastat-de-protestatari-49044/

    hopa! începe circul democratic și în libia, la fel ca în egipt, oricum era mare minune să mai țină prietenia dintre grupurile de interese … de acum încolo să vezi circ și distracție! reality-show cu tot tacâmul, gloanțe, bombe și atentate ca să eliminăm adversarii politici și pe cei incomozi, independenți șamd …

    dacă era mai deștept și nu visa cai verzi pe pereți de genul rezistenței populare deschise gen sirtre, gadafi ar fi trebuit să fie viu, blindat cu grămezi de aur, manevrând din umbră lupta pentru putere dintre șacalii care acum își ascut dinții și se reped unii la alții sfâșiidu-și beregățile

    ar fi avut șanse să învingă

    • Eu credeam că el a scos aurul din țară, dar am rămas dezamăgit când am citit că cnt vinde aur.
      Gaddafi a fost un om luptător, și a primit moartea în luptă. Nu și-ar fi iertat niciodată să fugă cu grămezi de aur în timp ce poporu-i este măcelărit.

      Ca să-l citez pe Gaddafi:
      Poziția corectă este rezistența, iar fuga, chiar după graniță, nu te scapă de moarte. „Oriunde nu v-ați afla, Moartea vă va găsi, chiar dacă vă veți ascunde într-un castel întărit”
      (M. Gaddafi, „Sat, sat. Pământ pământ. Sinuciderea cosmonautului și alte povestiri”. Tripoli, 1993. p. 65-79.)

      • rezistența e de mai multe feluri … cea aleasă de el e una din variantele proaste

        după ce era evident că nu va mai putea captura benghazi trebuia să schimbe strategia, să accepte democratizarea și să își facă partid parlamentar … iar pe șobolani, cu cât de cât control asupra aurului, banilor, resurselor, și evitând vărsarea de sânge și distrugerile cât mai mult îi rezolva, în timp, unul câte unul … evident prima dată trebuia să le cedeze puterea, și să reziste în opoziție, clandestin … nu după mult timp, ca și în cazul lui ceașcă se întorcea roata și se lămureau libienii cum stă treaba cu democrația!

        problema lui, ca a oricărui dictator, e că nu mai era sigur după atâta amar de timp și de exersat democrația originală de tip libian cine îi era cu adevărat prieten sincer și cine nu … l-au trădat toți, toată elita care s-a îngrășat sub aripa lui, sub regimul lui … asta a fost partea cea mai șocantă și grețoasă la revoluția libiană, rapiditatea cu care șobolanii au părăsit vaporul și pe căpitan …

        până la urmă am înțeles că și faza cu mercenarii străini era de fapt o minciună ordinară, majoritatea erau libieni neaoși doar că negroizi din sud pe care au boală arabii beduini

        mulți îi erau loiali că ia ajutat să scape de colonialismul francez în mali sau niger etc … după victoria democraților și uciderea lui gadafi au început epurări etnice și crime în masă pe criterii rasiale, după culoarea pielii … acum negroizii stau ascunși, prin nisip, prin cotloane, mulți au fugit, ce mai, democrație, paradisul pe pământ!

        însă și-a pus ștreangul de gât când la mâncat în cur să se bage peste ciorba saudiților în quatar … toți șeicii căptușiți cu petrodolari au sărit în sus și l-au mazilit de n-a avut timp nici să zică piu-piu …

        cât despre aur e cam greu să fugi de bombe cu sacul de aur în spinare … nici chiloți de schimb sau periuță de dinți nu avea la el! … fugea de bombe doar cu hainele de pe el … ce mai, viață de câine, un șoc pentru unul care 40 de ani a trăit la cu totul alt nivel … n-a rezistat mult

        iar odraslele nici ele nu au făcut mare lucru ca să îl ajute! în afară de unu-doi fii restul au fugit toți de la primele mișcări de trupe!

        el avea nevoie de oameni loiali, ei se scobeau în nas și fluierau a pagubă dând din umeri!

        n-avea o ciurdă de odrasle!? un întreg harem!? nu sau văzut prea mulți în luptă!

        • Mercenarii erau gasterbaiteri, adică oameni veniți la lucru. Erau și străini printre ei. Doar că nu erau mercenari.
          El a propus să se organizeze alegeri, adica varianta de care ai zis a încercat-o.
          Din odraslele lui, 3 copii au fost uciși, unul a fost grav rănit, unul e în captivitate, una e femeie care a născut recent și restul nu-s luptători. Nu-i poți critica odraslele, și cei care au fugit – au făcut-o ca să nu se încurce sub picioare. Ei nu au pretins niciodată că-s luptători.

  19. „El a propus să se organizeze alegeri, adica varianta de care ai zis a încercat-o”

    parcă țin minte ceva … dar a propus soluția asta după ce a pierdut și recucerit misrata de câteva ori, trebuia să schimbe strategia imediat după ce au început atacurile aeriene și era clar că nu mai poate cuceri bengazi … atunci trebuia, indiferent de costuri, chiar acceptând trupe de menținere a păcii …

    dar a făcut aceeași greșeală ca miloșevici în serbia, mai spera că rușii sau chinezii nu vor fi atât de lași, credea că îl vor ajuta măcar cât să îi facă de rușine pe cei din nato, să le încurce planurile … dar sprijinul a fost zero barat, zero arme, câteva declarații leșinate și cam atât!

    vom vedea la faza cu siria dacă rușii vor pe bune să joace independent, să înfrunte coaliția nato + saudiți sau nu … că acolo sunt chitiți să asimileze siria cu orice costuri, chiar cu riscul izbucnirii unui război regional între turcia, siria + iran

    bashar are extrem de puține opțiuni pentru că în turcia deja se antrenenează și echipează o mică armată de dezertori sirieni … și e evident că nu vor implementa democrația cu demonstrații pașnice și flori în țeava armei!

    dacă rusia nu face gesturi explicite de înarmare a siriei, cum face sua vizavi de israel sau taiwan soarta siriei e pecetluită, regimul lui bashar va cădea indiferent cât timp va dura și indiferent de costuri …

    gesturi clare și explicite de genul am încheiat contracte de vânzare a X avioane de luptă șamd … iar iranul și china la fel, că tot a umflat mușchiul să îi ajute din vârful buzelor, dacă nu sar explicit cu ajutoare financiare clare, X miliarde dolari ajutor pentru a sprijini poporul sirian să facă față crizei etc …

    faza cu protejarea civililor de regimul criminal e o minciună ordinară, sa văzut asta cât se poate de clar la sirtre! dar e o minciună utilă pentru că permite alungarea forțelor de ordine legitime din orașele regimului inamic, înarmarea bandelor de criminali și traficanți și după aceea folosirea acestora pentru a ataca reprezentanții regimului legal din interior sub pretextul demonstrațiilor pașnice, a luptei pentru democrație …

    în timp dezordinea crește, atacurile de o parte și de alta cresc, erorile din partea regimului cresc, va ataca, ucide, pedepsi, aresta tot mai des oameni nevinovați, nemulțumirea populației crește și majoritatea începe să urască regimul și cere schimbarea lui pentru că vrea să scape de insecuritate și dezordine

    tot mai mulți încep să creadă că regimul e vinovat de toate, de crime, de jafuri, de tâlhării, de lipsa serviciilor de bază, apă, electricitate, hrană, combustibil deși din cauza bandelor înarmate nu mai are control real pe zone mari din orașele principale … vor fi tot mai mulți șomeri pentru că tot mai multe afaceri vor fi afectate

    asta e ce se întâmplă în siria acum cu revolta împotriva regimului sirian … pierde controlul orașelor importante care se scufundă în haos și violență

    vârful de lance al revoltei e ca peste tot în revoluția iasomniei al-qaida, suniții, finanțați și sprijiniți masiv de arabia-saudită și sateliții săi

    da, al-qaida, asta după ce au fost capturați, recuperați, reeducați și după aia cei care au priceput cine e stăpânul, partea pozitivă a sforței, eliberați de la guantanamo …

    cei care nu au văzut încă luminița, fac stagiu prelungit pe plaja cubei după gratii … dar speranțele sunt mari, paleta drogurilor și metodelor de reeducare e extrem de largă și în continuă evoluție!

    • Esti in urma cu informatiile, monser! De, asa se intampla cand :informatiile voastre se refera la cine ce vecina reguleaza…
      Te miluiesc gratis cu ceva noutati:
      http://www.securitydefenceagenda.org/Contentnavigation/Library/Libraryoverview/tabid/1299/articleType/ArticleView/articleId/3060/Syria-to-buy-Russian-jets.aspx
      Si, ca sa vezi despre ce e vorba:
      http://en.wikipedia.org/wiki/Yakovlev_Yak-30_%281948%29

      • Linkul de la wiki e pt. Yak-30, un avion produs in anii ’40. Cred ca ai sarit preste cifra „1”, dar am prins idea oricum. Interesant si faptul ca 35 buc. Yak-130 noi sunt vandute cu 550 USD, planul lui Basescu e sa plateasca de peste doua ori mai mult pentru 24 buc. F-16 resapate. O mica, mare diferenta, nu-i asa?

      • to buy … or not to buy … până nu le livrează e apă de ploaie … că rușii și cu iranienii fac la fel ba îi ajută ba nu îi ajută …

        așa trebuie pusă problema, eu așa aș face dacă aș fi bashar … bă căcaților, ne ajutați sau nu? nu cu gargară, portavioane obosite și ruginite în excursie prin marea neagră!

        bani, arme, chiar și trupe! da! de menținere a păcii! nici în kosovo n-au fost în stare să facă mare lucru! hrană, combustibil! că e groasă rău! democrații pașnici îmi aruncă în aer fabrici, depozite de carburanți, omoară oameni pe stradă la întâmplare după aia arată cu degetul spre regimul ticălos care îi reprimă, asta pe lângă militarii care mor în fiecare zi șamd

        dacă bashar acceptă trupe de menținere a păcii din liga arabă e mort, își poate face bagajele de pe acum …

        saudiții sunt hotărâți să împlinească revoluția iasomniei cu coronița siriană … cu orice preț! geostrategia e de vină … au planuri pe termen lung cu pretenul ițic

        repet, saudiții, nu americanii nici ițic! americanii sunt boi, saudiții îi joacă pe degete cum vor ei, iar ițic se sparge în figuri pe dedesupt cum să facă SĂ NU CADĂ BASHAR și regimul lui! evident, oficial e împotriva regimului ticălos, doar nu sunt boi!

        deși ițic are resurse și imaginație, de data asta s-ar putea să fie prea mult chiar și pentru el, la fel ca în egipt … ițic e puternic dar nu e superman … saudiții sunt mai puternici ca el! de-aia e în alianță cu ei, prin tembelii yankei, sperând să îi asmută pe ambii asupra iranului … de preferat doar pe saudiți … e mai sigur …

        • Inteleg astea, dar cum vine ca ai lasat remarca lui Mos Darie despre apartenenta ta, sa treaca pe sub radar? Is this a fight you’d rather not pick ?

          • !? care remarcă? am mai citit o dată dar tot nu îmi dau seama …

            că sunt în urma cu informatiile? am citit articolul, acolo se spune că sa făcut contractul DAR rușii asteaptă ca sirienii să dea banu’ și după ce se mișcă cașcavalul ei încep procesul de asamblare, producția …

            deci, practic, e doar gargară … cam ca la faza cu iranul și acolo rușii au contracte semnate și după cum bate vântul ba livrează rachete, tehnologii nucleare și alte alea ba nu le mai livrează … și iar le livrează și iar nu le livrează de nici nu mai știi ce și cum, funcție de cine vine în vizită la putin, yankeii sau iranienii …

            și o țin tot așa de ani buni! sancțiunile contra iranului sunt posibile și datorită jocului dublu al rușilor …

            mai nou, iranienii din cauza presiunilor tot mai mari și temerii că sprijinirea siriei e tot mai riscantă, pierd statutul de lider în lumea arabă în lupta cu necredincioșii, pe care încă îl au încep să ezite când vine vorba de sprijinirea explicită a siriei … au început să o lălăie, că nu e bine ce face regimul sirian, trebuie moderație, iranul nu dă cecuri în alb șamd …

            gargară!

            pentru sirieni, acum când numără de 10 ori fiecare dolar, M500 $ sunt bani mulți! foarte mulți! ia să sară iranienii, care au resurse, sau chinezii, sau de ce nu rușii!? cu credit să se livreze acum avioanele!

            ca semnal politic e urgent! trebuiau deja livrate! peste 2-3 luni ar putea fi prea târziu! oricum nu de avioane are nevoie siria ci de elicoptere, de oameni suplimentari ca să apere granițele, în special zona muntoasă cu turcia!, de echipamente gen detectoare de mișcare și vedere pe timp de noapte ca să securizeze granițele, echipamente radar performante ca să detecteze pe băieții veseli de la cia care își fac de cap prin țară șamd!

            avioanele alea ultramoderne sunt în logica veche, războiul cu israelul, care nu mai e de actualitate!

            dacă au rămas înțepeniți în vechea logică, a israelului ca dușman de moarte și țările arabe prietene pentru mine e clar, îi pun deja cruce la bashar! e istorie! dacă nu mă crede, să îl întrebe pe ițic!

            dusmanii dușmanilor mei sunt prietenii mei merge și în sens invers!

            PS: iar dacă încă mai visează cai verzi pe pereți vizavi de podișul golan și druizii de acolo îi poate întreba pe aceștia ce preferă opresiunea democratică a lui ițic sau guvernarea luminată a țării mamă! va avea surprize! ițic știe de ce! bani are destui!

  20. Romanii nu au bagat inca de seama ca s-a pus de un nou razboi la care este posibil sa fie nevoiti, contractual, sa participe.
    Este vorba despre razboiul din Mali.
    Cred ca se poate numi razboi, actiunea militara declansata de Franta alaltaieri, in care au murit deja peste 150 de bastinasi nord malinezi si cativa militari francezi.
    Curvismul limbismului politic francez, numeste „interventie strategica impotriva teroristilor islamisti”, agresiunea militara sustinuta atat de americani, cat si de englezi.
    Omul pacii Serge Dassault*, onorat cu zorzoane si recompense nationale atat de stanga cat si de dreapta, a livrat pe loc ce a avut la indemana mai performant in materie de armament, lasand loc si pentru cateva drone si alte gadgeturi electronice americane.
    Cauzele declansarii razboiului sunt vag expuse poporului ocupat cu contrarea legilor pro homosexuale, cresterea somajului si a inflatiei.
    „Din principiu” socialistii francezi fac razboi fara a-i consulta pe alegatori. Tot din principiu vor trece peste vointa cetatenilor ( au fost 800 000 in strada astazi) de a nu legifera casatoria intre homosexuali si adoptia in favoarea acestora.
    In acelasi timp, in Paris si in marile centre urbane a intrat in vigoare codul rosu de securitate, Vigipirate.
    Multora nu le este clar daca masura luata este cauzata de uciderea celor trei lideri kurzi in urma cu trei zile, de posibila nemultumire a unor tuaregi malinezi deranjati de zgomotul elicopterelor Rafale sau de comportamentul imprevizibil al catolicilor extremisti incapatanati in a rezista semi-congelati in fata exceselor legislative ale curistilor lui Hollande.
    In calitate de partener strategic militar, Romania ar trebui, prin vocea lui Ponta, sa isi precizeze oficial pozitia fata de conflict, sa isi avertizeze compatriotii aflati din varii motive la Bamako si mai ales, sa ii atentioneze pe tiganii din gara Montparnasse sa faca pauza la ciordit, pentru a nu fi confundati cu teroristii.

    * Ce inseamna sa tii baierile pungii unei natiuni, in mana!..
    Serge se bate pe umar amical cu socialistul homosexual MItterand dar ii smetuieste public pe guvernantii la putere acuzandu-i ca vor sa depopuleze Franta cu legile lor inacceptabile, in favoarea poponautilor.
    Ba mai mult, isi da cu parerea cum ca Greciei, de la asta i-se trage..;
    Cine poate sa rada….

Lasă un răspuns către eufrosin Anulează răspunsul