Amintindu-ne de Siria


Ciudate vremuri mai trăim atunci când viitoarea persecuție a creștinilor din Siria, este dată peste cap de vetourile Rusiei și ale Chinei.

Aceste două țări au votat împotriva adoptării unei rezoluții propuse de către Statele Unite și de alte țări europene membre ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din motive proprii, dar măcar persecuția în masă a creștinilor sirieni (precum are loc în țările vecine Egipt și Irak), este amânată pentru moment. Între timp, o altă biserică coptă cu hramul Sfântului Gheorghe a fost arsă de către musulmani, în provincia Aswan din Egipt.

______________________________

În aceste vremuri tulburi și incerte vă rog să vă amintiți de creștinii din Siria, pământul care ne-a dat atâția sfinți, martiri și mărturisitori din primele zile ale bisericii noastre.

„Amintiți-vă în rugăciuni de biserica din Siria, care acum Îl are pe Dumnezeu ca păstor, în locul meu.”
(Sfantul Ignatie al Antiohiei, Epistola către Romani)

33 Răspunsuri

  1. Oare de ce China si Rusia nu au procedat la fel si in cazul Libiei, ptr ca si acolo aveau interese economice pe care acum le-au pierdut? Cine si cum ii manipuleaza,sau ce troc fac astia mari intre ei, bineinteles pe seama celor mici ? In RL articol , in Mexic numai anul acesta au murit 11000 de persoane in luptele dintre clanuri , si nu cirie nimeni , nici licuriciul , nici altcineva: in schimb nu poate sa doarma din cauza dictaturii din Siria. Alta stire nenorocita, la recomandarea fmi se scoate la vinzare pe nimic o firma de exploatare a cuprului. Toate merg dupa cum siau facut ei planul. Ma rog sa nu le iasa!, Doamne ajuta!

    • Siria are o baza militara rusa, acesta e motivul atat a „rezolutiei ONU”, cat si al veto-ului Rusiei. China are ea o chestie mai veche cu a le-o trage americanilor, in ciuda faptului ca nu ar fi avut nimic daca acestia din urma nu ii sprijineau prin tradarea propriei tari.

      • China are deja investitii in Siria, cunoscutele – de acum douazeci de ani – societati mixte, unele in domeniul exploatarii petrolului. De asemeni, Siria este si o buna piata pentru produsele chinezesti, deja doua motive destul de bune pentru chinezi de a-si proteja partenerul.
        In alta ordine de idei, am avut ocazia de a-l cunoaste personal, cat si din relatarile unor colaboratori apropiati, pe viceprim-ministrul lor, Dardari. Vreau sa va spun ca nu-i stau in fata, ca valoare, nici unul din ministrii nostri din ultimii douazeci de ani. Poate, mici exceptii, ici si colo, desi pe moment nu ma pot gandi la alt nume decat Marga…
        In ceea ce priveste situatia bisericii ortodoxe de acolo, nu am informatii certe, dar stiu ca in Damasc traiesc atat crestini cat si evrei, fara a fi agresati de nimeni. Fereasca insa Dumnezeu sa-si vare dracul coada pentru crea pretexte de interventie straina!

        • Sa nu le dam idei cumva, desi cred ca se comploteaza deja la asta. Multumesc pentru informatiile ref. la relatia Chino-Siriana.

  2. Inca un amanunt interesant, dar care nu as vrea sa starneasca polemici: conform traditiei musulmane, sirienii sunt in posesia capului Sf. Ioan Botezatorul, pe care-l pastreaza in Moscheea Omeyazilor din Damasc. Exista, in interiorul moscheii, o incinta in care – spun ei – se pastreaza aceste sfinte moaste.
    O confirmare a cele ce spun este aici : http://en.wikipedia.org/wiki/Beheading_of_St._John_the_Baptist. Informatia nu o am insa de pe site, ci direct de la sirieni.

  3. Sunt chiar ciudate vremurile in care se nasc aliante de neconceput,altadat.Un exemplu mai periculos decat cel enuntat de gazda si nuantat de comentatori este alianta Cipru,Israel si Rusia.Ciprul aproape de faliment si caruia dragutii bancheri europeni i-au cerut dobanzi de peste 14% s-a imprumutat la rusi care le-au promis ca ii si apara.Exploatarea petroliera marina deschisa de Cipru a gererat reactia Turciei care a aparut in peisaj cu trei submarine diesel-electrice[nemtesti de origine la fel cu cele vandute grecilor]Raspunsul rusilor a fost prezenta a doua submarine nucleare probabil de la baza din Siria.[N-ar fi crezut nimeni ca iudeii o sa apere crestinii greci din Cipru]Personal cred ca daca vor fi discutii despre apele maritime intre Turcia si Cipru va incepe un dragut de razboi.Culmea aliantelor este ca Germania si Franta inclina sa spijine Turcia in conflict.Sa ajute Dumnezeu tot sufletul crestin

    • Aliante contra naturii fireste, dar nu e nimic din ce nu s-a mai petrecut in istorie, cand vestul catolic a tradat in favoarea musulmanilor, sacrificand neamul nostru ortodox.

      • La ce te referi aici?

        • @ Cristian, ….. la ceva ce ar trebui sa afli singur.

          • Treaz, tu chiar esti de acord cu ceea ce se scrie in acest articol? Pai acolo este acuzata unirea din 1859, toata actiunea de modernizare a statului roman care a dus la independenta si apoi la unirea din 1918, ba chiar exista si fragmente care apara interesele Rusiei, Austriei si Turciei, acuzandu-i pe cei potrivnici acestor imperii ca fiind vinovati de „ura diavolului impotriva autoritatii traditionale aristocratice si razboinice”.
            Sa inteleg ca ar fi fost mai bine ca romanii sa traiasca si azi sub stapanirea a trei imperii ostile, ca doar ele erau „autoritatea traditionala”?
            Tu realizezi ce sustii?

            • @Cristian
              „Tu realizezi ce sustii?”
              He, he, „realizez”. N-ai vrea mai bine sa vorbim romaneste?
              Din punct de vedere anti-crestin ai dreptate avand atractie pentru alti anti-crestini.
              Pentru ortodocsi e invers.
              O sa vezi, folosind Google, ca pasoptistii erau posedati de duhurile rele, condamnati de Sf. Biserica.
              Imi pierd timpul cu tine cu speranta ca intr-o zi te vei trezi.

            • Treaz, spune clar atunci: parerea ta este ca independenta si unirea sunt niste evenimente negative in istoria Romaniei? Era mai bine ca romanii sa nu aiba o tara, ci sa ramana sub dominatia Turciei, Austriei si Rusiei? Dupa tine, cum trebuia procedat, daca ceea ce au facut pasoptistii a fost atat de rau?
              Despre povesti legate de „posesii de catre duhuri” chiar nu vreau sa ma pronunt pana nu-mi aduci niste argumente ca aceste „duhuri” chiar exista.
              De ce spui ca nu vorbesc romaneste? Aici chiar nu inteleg ce vrei sa spui.

            • @cristian
              „spune clar atunci: parerea ta este ca independenta si unirea sunt niste evenimente negative in istoria Romaniei?”

              Pe toate vrei sa le stii!
              Imagineaza-ti un om flamand. Cineva vine si ii ofera o masa imbelsugata insa flamandul stie ca mancarea e otravita.
              Ce crezi ca ar trebui sa faca flamandul?
              Unirea si independenta ar fi fost benefice daca erau facute de crestini si nu de indraciti. Rezultatele se vad pana si pe acest blog.

            • In regula, deci eu inteleg ca tu nu esti de acord cu existenta Romaniei de azi. Da-mi atunci voie sa te intreb ce alternativa ai fi preferat? Asa cum te-am mai intrebat, si ai evitat sa raspunzi, ai fi preferat ramanerea romanilor sub dominatia imperiilor din jur?
              Oricum, sper ca stii si tu ca retorica anti-occidentala si excesiv de religioasa pe care o folosesti tu a fost folosita in acea perioada de agentii Rusiei, care incercau sa creeze in Romania un curent fanatic ortodox, anti-occidental si favorabil Rusiei tariste si panslavismului.

            • @cristian
              „Oricum, sper ca stii si tu ca retorica anti-occidentala si excesiv de religioasa pe care o folosesti tu a fost folosita in acea perioada de agentii Rusiei, care incercau sa creeze in Romania un curent fanatic ortodox, anti-occidental si favorabil Rusiei tariste si panslavismului.”

              Cand eram mic, era o jucarie numita „Hopa-Mitica”. Oricum o intorceai, revenea la aceiasi pozitie.
              Cred ca simptomul pe care il manifesti, in ipoteza ca nu o faci platit, este cel descris de Mircea Eliade. Adica o gandire bolnava spiritual, care vede totul deformat, dupa cum a fost programata de terti.

              Ceva insa nu se leaga, observ ca vii cu toate „argumentele” specific anti-nationale si anti-crestine, ca la carte ca sa zic asa, folosite de multi altii.
              Un fel de „if-then-else” din programare – daca nu a mers cu o abureala, se vine cu alta.
              De exemplu ca daca esti ortodox, esti „pro-rus”, asta nu cred ca ai fost in stare sa o inventezi singur. Doar daca aceiasi draci va transmit „revelatii” individual.
              http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/03/14/mentalitatea-francmasonica-mircea-eliade-vremea-1936/

              Banuiesc ca urmatoarea faza va fi „Bai legionarule!”

            • Treaz, tu realizezi cat de ipocrit suna ceea ce spui tu? Adica ma acuzi pe mine ca as fi anti-national in timp ce tu respingi existenta Romaniei ca stat si acuzi evenimente precum unirea si independenta si, in acelasi timp, imi dai ca exemplu pozitiv niste texte care, printre altele, sustin pozitia Rusiei sau Turciei ca autoritati legitime. Pai ce altceva poate fi mai anti-national decat asta?
              Nu te-am acuzat ca esti pro-rus, doar ca am impresia ca, din fundamentalism ortodox si ura pentru occident, folosesti unele din ideile pe care le foloseau si agentii rusi in Romania.
              Nu mi se pare deloc ca eu schimb mereu discutia, ci dimpotriva, in timp ce eu incerc sa port o discutie civilizata, tu nu raspunzi aproape la nici o intrebare si recurgi invariabil la atacuri la persoana si insulte.
              Totusi, sa mai incerc o data: daca felul in care s-a realizat Romania nu a fost bun, pentru tine era preferabil ca romanii sa traiasca si azi in gubernii ruse sau provincii turcesti? Cum trebuia unificata natiunea romana (daca, bineinteles, tu crezi ca asa ceva era necesar, ceea cd nu prea rezulta din ce scrii, dar pe de alta parte te pretinzi a fi nationalist)?

            • Devii obositor dar iti raspund.
              „Cum trebuia unificata natiunea romana (daca, bineinteles, tu crezi ca asa ceva era necesar, ceea cd nu prea rezulta din ce scrii, dar pe de alta parte te pretinzi a fi nationalist)?”

              Desigur ca unirea si independenta unui neam crestin este de dorit.
              Insa orice activitate omeneasca, daca nu este facuta in Hristos, desi pare buna, este demonica. Exemple sunt multe.
              Nu ai cum pricepe asta, este un adevar crestin.
              Nu pot decat sa te compatimesc.
              De fapt aceste realizari marete pe care le admiri au adus la situatia tragica de a vedea romani necrestini.
              Istoric vorbind, romanii au scapat de turci, unguri si austrieci insa au cazut intr-o robie si mai crunta. Dar asta este alt subiect.
              Citeste „Zeul tolerantei” si poate vei pricepe cate ceva de acolo.

        • Kerkaporta ar trebui sa-ti spuna ceva.

            • Caderea Constantinopolului se poate interpreta, la extrem, ca fiind si din cauza „tradarii” vestului, dar nu cred ca e o abordare prea realista a evenimentelor de atunci.
              In orice caz, eu credeam ca Eufrosin se referea la eventuale tradari ale romanilor de catre vestici, nu la bizantini. Ce treaba avem noi cu bizantinii si istoria lor?

            • Daca nu esti ortodox, evident ca nu are nici o treaba.

  4. @treaz
    „O sa vezi, folosind Google, ca pasoptistii erau posedati de duhurile rele, condamnati de Sf. Biserica.”
    Nu mai folosi Google, uite de ce:
    http://www.google-watch.org/bigbro.html
    Asa cum afirma cineva intr un articol dinainte, parca ceva cu yahoo. Demonii se joaca cu mintile oamenilor pe Google.

  5. Eufrosine, supara-te pe mine, cenzureaza-ma, dar uite, am avut o revelatie de la Dumnezeu dupa ce am citit comentariul lui Cristian in apriga lui disputa cu treaz, o deviza sfanta, care ar suna cam asa: „Crestini din toate tarile, uniti-va!”. Ce spui, ar merge pe blog?

  6. Nu e taman „on topic, da ia uite ce mai debiteaza mos Soros (preluat din Wall Street Journal):
    „„Ceva similar se intampla in vest. Am avut o criza financiara in care pietele chiar s-au prabusit, insa au fost tinute in viata de catre autoritati. Oamenii nu realizeaza ca pietele chiar s-au prabusit”, a declarat Soros intr-un interviu acordat Boomberg TV si preluat de Financial Post.

    Indicele global MSCI World Index a cazut cu 15% din luna iulie pana in prezent, pe fondul temerilor privind un posibil faliment al unei tari europene care ar putea sa declanseze un efect de contagiuni in Uniune”. Pe astia ii freaca grija ca banii lor aia umflati cu pompa nu mai dau decat 15% randament in loc de 16%…iar purceaua-i moarta in cotet!

  7. O altă mare Diversiune, diversiunea cu persecutarea creştinilor din Siria si Liban. Declaraţia patriahului Libanului ref. la o recentă discuţie cu Sarko …Sarko : ,, creştini din orient ar trebui să se mute toti in Europa….este viitorul programat pentru această comunitate, aşa apar si diversiunile…. războaiele mediatice sau adevărate.
    Pe scurt….creştinii din Siria o duc foarte bine şi nu doresc să plece de acolo.

    • Care Patriarh? Cel ortodox de la Damasc, Ignatie IV sau cel maronit, din Liban?
      Adica cel catolic isi da cu parerea ce trebuie sa faca sirienii, in fata unui liber-cugetator evreu?
      Si in fond, poate respectivul Patriarh stia ca incepe prigoana cea mare pentru crestini, in Orient. Chiar credeti ca musulmanii vor fi ingaduitori cu cei pe care ii vor considera responsabili pentru razboaiele acestea? Pentru ei se repeta istoria cruciadelor si nimeni nu va avea urechi sa auda ca si ortodocsii au incasat-o de le cruciatii catolici.
      Probabil ca multi crestini vor fugi spre alte continente, dar nadajduiesc ca manastirile primelor secole crestine vor ramane in picioare si respectate, ca nu le vor transforma in moschei.
      Francezii au 2 milioane de musulmani. Cand l-a pus dracu pe Sarko sa inceapa circul in tarile arabe, si-a condamnat propriul popor la invazia revansarda a musulmanilor.
      Sunt sigur ca arabii nu vor intoarce si celalalt obraz si ca generatiile viitoare vor suferi din pricina iresponsabililor ce conduc lumea in acest moment.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: