Bucurie mare la Cluj

Urbea mea iubită a trăit o mare bucurie în cele două zile premergătoare praznicului Inălţării Sfintei Cruci: la Catedrala Mitropolitană au fost aduse din Sfântul Munte Athos, două racle însoţite de câţiva părinţi români de la Mănăstirea Prodromou.

Acestea conţineau sfintele moaşte ale Sfântului Prooroc şi înaintemergător Ioan Botezătorul, aflat de unul singur în propria-i raclă. Cealaltă găzduia pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, pe Sfântul Apostol Matei şi pe Sfânta Mare Muceniţa Varvara.

Iar unde este o părticică din trup, acolo se află întreg sfântul!

Coada şerpuia în jurul Catedralei, tocmai până în faţa Teatrului Naţional şi cu toate că ne-a luat 5 ore să ajungem să ne închinăm, nu a fost nici un fel de îmbulzeală sau lume călcată în picioare, cum tare le mai place ştiristelor drăguţe şi prostuţe de la proteve să ne arate, desigur din ordinele d-lui Lauder şi-a altora ca el.

Puţinii şmecheri care s-au lipit de coadă pe lângă intrarea în Catedrală, au fost fie îndepărtaţi prompt de către poliţie, fie ruşinaţi de câte o femeie bună de gură, de nu ştiau pe unde să se ascundă.

Deşi nu se face să pui nişte hiene cu Sfinţii, e clar că  pacea şi bucuria adusă clujenilor de către aceşti mari Sfinţi nu s-a putut compara nici chiar cu „realizările” cele mai trâmbiţate ale bandei de politicieni veroşi, portocalii şi pocăiţi a căror supremă încununare este hidoşenia de stadion construit pe datorie către bănci străine. Poate tot dragii noştri Sfinţi să ne ajute să scăpam Clujul de ei…

În acest timp, în plin centrul oraşului a avut loc o adevărată minune: o parte din faţada veche şi frumoasă a unei clădiri s-a desprins, antrenând în cădere şi balconul aflat dedesubtul ei, în cel mai circulat loc pietonal, la oră de vârf. Minunea e că cei trei copii care s-au aflat în acel moment în calea cărămizilor şi a molozului, au  fost numai răniţi uşor. Putea fi prăpăd.. Am să încerc să încarc şi poze, dacă sistemul meu defect îmi permite – s-a dus laptopul, iar celălalt e pe Linux, versiunea boot-up disk, într-un cuvânt, neplăcut.

Sfinţii şi-au făcut desigur simţită prezenţa. Mai e ceva: pe cele două turle din faţă ale Catedralei, au fost postaţi permanent câte un porumbel alb, în timp ce lumea se închina. Nu zic, sunt numai porumbei în Piaţa Avram Iancu, dar aşa ceva încă n-am mai văzut. Cum au plecat sfintele moaşte, duşi au fost de la straja lor şi porumbeii.

Mă întreba o cucoană bine îmbrăcată la vreo’ 60 de ani, ce e cu atâta lume – i-am explicat. Mi-a răspuns cu o întrebare „e atât de important?” I-am spus că pentru noi ortodocşii, da. A rămas săraca cu o expresie ruşinată şi nedumerită pe faţă. Să ajungi degeaba la vârsta aceea, vă daţi seama ?  Taman precum cuplul de americani, ambii profesori de liceu, pe care i-am întâlnit acum vre-o 7 ani când mă aflam în concediu cu familia în Delta Dunării: am povestit iniţial pe vaporaşul care ne aducea în Tulcea, îmi spuneau că urmează să vadă Dobrogea. Când ne-am reîntâlnit întâmplător pe străzile Constanţei, i-am întrebat cum le plăcuse unica mânăstire pe care o vizitaseră, la care ei vizibil dezamăgiţi au spus aproape într-un glas: „nothing much to see, just some dead guy’s finger”.